1

Razboiul de 30 de ani (1618 – 1648), este o continuare a raboiului sfint care s-au
desfasurat in secolul XVI – lea. Acest razboi a demonstrat “ echilibru dintre puteri ”. Razboiul s-
a desfasurat mai ales pe fondul a doua tari europene : Germania si Cehia, de acea razboiul dat
mai poarta denumirea de primul razboi European. Denumirea de "Război de Treizeci de ani" are
însă şi un scop practic, ceea ce înseamnă că este o etichetă care pare a reflecta evenimente pe
care le descrie.
Acest războiul este vazut ca pe un conflict neîntrerupt, cu o desfăşurare de 30 de ani,
chiar dacă se vorbeste de un război de cincisprezece ani în 1633si de un război de douăzeci de
ani, în 1638. În mai 1648, chiar înăinte ca luptele să înceteze, unul dintre delegaţii de la
tratativele de pace a numit conflictul care le-a devastat ţara, şi s-a consemnat acest lucru,
,,războiul de treizeci de ani". Este greu de precizat un scop al razboiului, deoarece el a inceput in
jurul la o multime de interese. In cursul ciocniri dintre participanti, se intilnesc realizarea unei
ambitii personale sau implinirea unui ideal. Diplomatii francezi din secolul XVII au numit
Razboiul de 30 de ani un “razboi de stat si de religie”.

Ideea de război unic poate fi atacat din două direcţii. Pe de o parte, se poate spune că
războiul de treizeci de ani a fost alcătuit dintr-o serie de conflicte distincte, separate, cu mici
legături între ele, fără coerenţă, iar pe de altă parte, poate fi văzută doar ca o parte a unei lupte
mai ample, de mai lungă durată, desfăşurată pe tot cuprinsul european. Aceste două teorii pot fi
unificate prin identificarea unor episoade care au aparţinut conflictului amplu, altele rămânând
însă separate şi diferit. Analizind principalele cauze ale acestui indelungat conflict, distingem
urmatoarele aspect principale: lupta pentru mentinerea imperiului cu caracter universal,
incercarea pastrari echilibrului European, efortul casei de Austria de a-si pastra suprematia
politica in Europa.

Istoricii care au folosit pentru cercetările lor titu de "Războiul de Treizeci de ani" au oferit
de multe ori prespective diferite asupra aceloraşi evenimente. Dacă istoricul C. V. Wedgwood
(1938) a susţinut că războiul era în esenţă un conflict al Germaniei, francezul Georges Pagés
(1939) a fost preocupat de importanţa rolului Franţei (care a şi avut un rol important). Cehul J.V.
Polisensky (1971) pe de altă parte, a considerat că Boemia a jucat rolul cel mai important în
întreaga desfăşurare conflictului, ceea ce este un punct de vedere mai dificil de susţinut. Saul
Steinberg (1966) susţinea că problema majoră a fost rivalităţi dintre Franţa şi Spania, care, după
el, a început în 1609 şi a durat până în 1659 . Mai recent, în 1992, Nicola Sutherand a
argumentat că războiul era parte a unui conflict franco-spaniol ale cărui origini datau de prin

2
1490 şi care nu s-a încheiat decât în 1743. Cauza adinca a Razboiului de 30 de ani, pe care
istoricii germani il considera una din cele mai grele incercari prin care a trecut tara lor, rezita din

posibilitatea de a se gasi o solutie care sa concilieze intersele imperiului cu interesele

particulare ale principilor si oraselor in neputinta de ase ajunge la o intelegere dintre catolici si
protestanti.

Dar cauza principală a razboiului dupa mai multe surse ar fii fost rivalitatea dintre
imparati care doreau sa uneasca teritoriul dezbinat a Germaniei sub conducerea unei singure
autoritate, intre marii principi germani care aveau o mare autoriate. In sens mai larg a fost o
lupta pentru hegemonie în Europa, în special ambiția Franței, condusă de cardinalul Richelieu,de
a se profila pe plan european în detrimentul Imperiului romano-german și puterii Habsburgilor.
Astfel, regatul Franței, prin subsidii financiare și sprijin moral, a încurajat și amplificat
recensemintele anti imperiale ale principilor protestanți germani. Aceștia, sub conducerea
principelui elector Frederic al IV-lea al Palatinatului, au pus pe picioare, în anul 1608, Uniunea
Protestantă, în sprijinul căreia au intervenit militar, pe parcursul războiului,Franța, Olanda,
Danemarca, Suedia - cu regele Gustav Adolf și Transilvania. De partea cealaltă, principele
elector Maximilian I de Bavaria a organizat, în anul 1609,coaliția intitulată Liga Catolică,
proimperială. Cu toate aceste conflicte au purtat o puternica amprenta religioasa, intre profesanti
ritului catolic, luteran si calvin, interesele au obligat ca partile sa se alieze ori de cite ori era
nevoie pentru inabusirea rascoalelor dar si mentinea unei situatii pasnice. Un exemplu il da
Franta care fiind in mare parte catolica dupa religie, au purtat razboi impotriva caroligienilor sai
habzburgici, de partea statelor protestante, inclinind balanta In potriva acestora. O alta cauza a
izbucnirii războiului de treizeci de ani a fost controlarea Marii Baltice, aceasta fiind o zonă
comercială foarte importantă, care era disputată de aproape toate puterile europene. O altă cauza
a fost cea religioasă, viața politică fiind și mai complicată din cauza atitudinii Papei Urban al
VIII-lea, care s-a opus dominației spaniole asupra peninsulei Italice, acesta apropiindu-se de
Franța, dar și de tabăra protestantă. Efectele economice şi sociale ale secolului XVII-lea, au
generat multe controverse între istorici legate de războiul de treizeci de ani care s-a desfăşurat
între (1618-1648). Unii au susţinut ideea că a provocat un adevărat dezastru, alţii au spus că s-a
exagerat şi că lucrurile nu au stat chiar aşa de rău. În ultima vreme s-a ajuns la consens în această
privinţă, recunoscându-se că în anumite zone s-au produs distrugeri mari, dar în alte, nu.

Reforma protestantă, inițiată în 1517 de Martin Luther, divide cea mai mare parte a
Europei Occidentale în două tabere: catolici și protestanți. Teritoriul german a avut o soarta mai
grea acesta este divizat in mai multe state cu statut aparte, care insa aveau diverse confesiuni
3
religioase: catolici, luterani, calvini Tensiunule dintre aceste state nu au fost rezolvate difinitiv,
asa cum prevedea Tratatul de la Auzburg (1555). Calvini asa si nu au fost recunoscuti official asa
cum scria in tratat, iar cea mai mare parte din germani erau de aceasta confesiune. Luterani
cereau si ei drepturi mai multe, iar catolici erau indignati de faptul ca toti mai multi preoti
treceau la Protestantism, contra prevederilor de la Auzburg. De aceea, de la inceputul secolului

XVII – lea demareaza procesul constituiri unor aliante politico – militare in cadrul
Imperiului. Astfel in anul 1608 sub conducerea electorului palatin Frederich al V – lea se
grupeaza principi protestanti ( Unirea Evanghelica), pe cind catolici se unesc in jurul ducelui
Bavariei Maximilian ( Liga Catolica). Războiul a început ca un conflict religios, de felul celor
din Franța sau din Țările de Jos, numai că a luat proporții internaționale, întinzându-se din
Danemarca până în Transilvania. Aceasta a fost cu putință din două motive. Pe de o parte,
calviniștii cehi din Cehia, care nu voiau să se lase conduși de germani, formau un grup influent
în politica și economia țării lor. Pe de altă parte, a a părut problema Mării Baltice. În regiunea
Balticii, puterea dominantă, la începutul secolului al XVII-lea, era Danemarca, de care Norvegia
nu era încă despărțită. Suedia deținea Finlanda și Estonia cu forța ei militară, sub conducerea
tânărului și viteazului rege Gustav Adolf, a închis, pentru o sută de ani,eșirea la mare a Rusiei.
De asemenea a redus posesiunile regatului polon de pe o fâșie întinsă a țărmului baltic. Domnia
lui Gustav Adolf (1611-1632) a avut drept consecința construirea unui stat puternic, prin reforme
legislative și militare, prin stimularea economiei și a culturii,prin dezvoltarea marinei
comerciale.Interese de negoț (comerciale) în bazinul Balticii nu aveau numai statele germane din
nord și orașele hanseatice(Hamburg, Lübeck, Danzig - astăzi Gdansk) în Polonia,ci și Anglia,
Olanda, chiar Spania. Pentru bogățiile ei -grâne, pește, lemn, minereu de fier și aramă.

Conflictul izbucneste la Boemia unde noul rege, Ferdinand al II – le a aplicat

contrareforma si programul sau de centralizare politica cu ajutorul cancelarului Zdenck de
Lobkowicz. Cehii au inceput sa se agite deoarece noua politica ameninta libertatile obtinute prin
“ Scrisoarea de la Majestate” din 1609. Scinteia revoltei a constituit-o incercarea din partea
autoritatilor catolice de a darma doua biserici protestante. Drept urmare, protestanti in luna mai a
anului 1618, au convocat o adunare la Praga, aceasta a fost semnalul revoltei. Oraseni in ziua de
23 mai au patruns in palatal Hradcany si au aruncat pe fereastra doi membri ai consiliului de
regenta, Slowota si Martinic, ambii find nobili catolici. Asadar lupta impotriva catolicilor
devenea defapt si lupta impotriva curtii de la Viena, iar apararea intereselor protestantilor putea
realizata doar prin rasturnarea vechei conduceri. De aceea, dupa acest incident adunarea
protestantilor a desfiintat consiliu de regent si a instituit in locul acestuia un “Directorat” format
din 30 de mambri. Revolta ramine cunoscuta in istorie ca “ Defenestrarea de la Praga” si ea

4
marcheaza inceputul razboiului de 30 de ani, care poate fii impartit in patru mari perioade: 1)
perioada ceha; 2 )perioada daneza; 3) perioada suedeza; 4) perioada franceza.

1) Perioada Ceha (1618 – 1620)

Rascoala din Boemia se transforma mai intii intr-un razboi german, razvratiti gasind aliati
in rindurile protestantilor din imperiu. Uniunea Evanghelica se declara de partea Cehiei.
Arhiducii din Casa de Habsburg, trimisul regelui Spaniei, determina pe imparatul Mathias, care
fiind grav bolnav inclina spre o intelegere, sa tina piept revoltatilor. Intelegerea de familie isi

arata roadele. Spania trimite in ajunul catolicilor o armata pe care o avea pregatita din
Italia. Albert de Habzburg, guvernatorul Tarilor de Jos expediaza si el o oaste. Incepe marea
lupta a Habzburgilor care continua sa creada in posibilitatea refaceri unei singure monarhii
austro-spanioale, fapt ce va determina, mai tirziu si alte state sa intre in actiune. La început
revolta a avut de câștig de cauză. În vara anului 1618, Lusacia, Silezia și Austria Superioară s-au
unit cu Boemia, iar un an mai târzius-a întâmplat același lucru și cu Moravia și Austria
Inferioară. În vara anului 1619, rebelii conduși de contele Thurn au asediat Viena, procedând
astfel și mai târziu în cursul anului cu ajutorul lui Gabriel Bethlen principe al Transilvaniei, care
se alăturase rebelilor și ocupase Ungaria.

În luna august 1619, rebelii, îl înlătură pe Ferdinand de la conducere, iar pe 26 august au

oferit coroana lui Frederich al V-lea prinț elector al Palatinului. Între timp Ferdinand este ales în
un unimitate împărat succedându-i la tron lui Matthias, iar în octombrie 1619 a semnat tratatul de
la Munchen cu Spania și cu Maximilian de Bavaria, acesta din urmă sprijinit de Spania
reconstituie Liga Catolică, reușind să-i ofere sprijin lui Ferdinand. Cu citeva luni inainte de
oscilitatile militare la 3 iunie 1920, cele doua ligi din Germania, catolica di evanghelica, semnau
Tratatul de la Ulm, ceea ce a facut sa ramina neutre in timpul razboiului. In acelasi timp,
imparatul negocierele cu Gabriel Bethlem. Ciocnirea dintre cele doua armate au avut loc la
Muntele Alb(Bila Hora, linga Praga, pe 8 noiembrie 1620). Intr-o lupta scurta de o ora, catolici
au zdrobit trupele ceho-palatine in strigate de Santa Maria.

Victoria devine un spirit de bucurie si incredere in rindurile catolicilor. Papa Paul al V –

lea putea stfel, cu putin timp inainte de a muri, sa sarbatoreasca triumful „credintei asupra
ereziei“. Cu acest prilej la Roma sa ridicat, in cinstea victoriei obtinute, biserica „Santa Maria
della Vittoria“. Dupa aceasta, Boemia a fost tratata ca o tara cucerita si expusa jafului
mercenarilor. Timp de 26 de zile au durat la Praga executiile conducatoriilor rascoalei, insotite de
confiscarea bunurilor senatoriale care au fost returnate biserici catolice sau vindute la licitatie.

5
Nobilimea boema a primit o grea lovitura. Inbunatatita numeric si stabilita economic, ea a fost
inlocuita de nobili caolici adusi din cadrul imperiului cu scopul de a contribui la germanizarea
tari. Mai mult taranilor li s-au impus noi revedente, iar orasele si-au pierdut privilegiile. Acest
fapt a dat nasteri, pe de-o parte la rascoale taranesti (1625, 1626), iar pe de alta a determinat
imigrarea unui mare numar de mestesugari care s-au raspindit in toata Europa. Privilegiile
acordate prin scrisoarea de Majestate, au fost abolite. Predicatori protestanti au fost inchisi si
inlocuiti cu iezuiti1, iar sub conducerea nuntiului papal Carafa sa inceput o politica de
catolicizare fortata. In 1627, se intocmeste o noua constitutie „Erneuerte
Landesordnung“ interzicea cehilor dreptul stravechi de asi alege regi. Boemia in urma acestei

infringeri devenea o provincie a Imperiului, aceiasi soarta a avuto si Moravia dar si Sillezia
era ertata.

Razboiul ceho – german din 1618, trebuie privit ca o lupta in parte progresista avind in
vedere cele doua forte carora Cehia li se opunea: Curtea de la Viena si Biserica Catolica. Aceasta
opozitie nu insemna altceva decit afirmarea unei politici nationale impotriva spiritului de
universalitate al biserici de la Roma si al Imperiului, precum si impotriva politici de
germanizare. Dar acest razboi a avut ca rezultat imadiat intarirea aliantei intre cele doua ramuri
ale casei de Austria.

Luptele au mai continuat citva timp in partile palatinului, dar in cele din urma a fost
cucerita si aceasta regiune de armatele bavareze si spaniole(1621). In acelasi an prin acordul de
la Mainz, Uniunea Evanghelica este disfiintata. In dieta convocata de Ferdinand al II – lea la
Regenzburg (1623 1624) sa hotarit ca demnitatea electorala sa fie luata lui Frederich al V- lea
acuzat de tradare fata de imparat si data lui Maximilian de Bavaria. Astfel ca in Germania in
1624, a insemnat victoria deplina a catolicilor .

2) Perioada Daneza ( 1625 – 1629)

Incepe atunci când regele danez Christian al IV-lea a intrat în luptă pentru a-și proteja
posesiunile germane, dar și datorită faptului că rivalul său Gustav Adolf, regele Suediei refuzase
intrarea în război la îndemnul Angliei și Franței. În ianuarie 1625 acesta intră în luptă fără să
ceară sprijin de la nimeni, însă acesta va încheia pe 9 decembrie 1625 o alianță cu englezii și
olandezii, aceasta numindu-se Convenția de la Haga. Urmarile trupelor lui Mansfeld si Cristian
van Anha in nordul Germaniei, de catre artama catolica, condusa de Tilly, precum si acordarea

1. Membrii al unui ordin de călugări catolici, întemeiat în 1534 de călugărul spaniol Ignațiu de
Loyola cu rol important în Contrareformă și în modernizarea Bisericii.
6
demnitati electorale lui Maximilian de Bavaria care detinea provizoriu domeniile electorului
palatin au determinat o noua grupare de fotre. Protestanti din Nord (Saxonia Inferioara),
amenintata de catolici au gasit sprijin de la statele reformate: Proviinciile Unite, Anglia, Suedia,
Danemarca. Aceste state din mai multe cosinderente erau dispuse sa lupte impotriva Imperiului
Habzburgic.

În urma acestei conventii, englezii și olandezii s-au angajat să finanțeze o campanie și să îi

dea sub conducere forțele lui Mansfeld și Christian de Braunschweig. Franța nu sa implicat la fel
de activ datorită problemelor interne pe care le avea cu hughenoții.

Sprijinul englezilor s-a dovedit a fi o afacere ratată deoarece Carol I care îi urmase pe
Iacob în 1625 nu a avut bani pentru a respecta obligațiile fixate în tratat și oricum acesta intrase
în război cu Spania, iar după aceea cu Franța. In cadrul acestei rascoale se observa imitent sferele
de influenta dintre state. Provinciile Unite nu dorea sa vada puterea Spaniei crescind si sa se

instaureze. Suedia, urmarea obtinerea de privilegii in Marea Baltica. Cea mai controversata
insa ramine problema Germaniei, care o constituia Danemarca. Regele Danemarci, Cristian al
IV-lea, stapinea ducatul Holstein. Urmarile lui Mansfeld si Cristian von Anhalt in Nord de catre
armata imperial era un motiv serious de neliniste din partea regelui Danemarci, mai ales ca in
acel moment el cauta sa-si extinda stapinirile asupra episcopatelor de pe Weser. In decembrie
1625, cum am mentinat mai sus are loc Conventia e la Haga intre Danemarca, Saxonia
Inferioara, Anglia si Proviinciile Unite, conducerea razboiului era incredintata regelui Danemarci
Cristian al IV-lea. Suedia desi sperase sa obtina acces drept, raminea de o parte.

Pregatirile vizibile de razboi au obligat imparatul sa reia ostilitatile. Conducerea armatei

imperial a fost incredintata celebruui commandant de osti Albet de Wallenstein (1538 – 1634).
Nobil si de origine Boema, nascut la Hermanic, Wallenstain, supranumit si “ generalul inizibil “
a fost cel mai cunoscut general pe care la avut Ferdinand al - II lea. Bun politician si foarte
ambitios el urma sa croiasca un principat independent de imperiu si chiar sa puna mina pe
coroana Boemiei. În 1625 împaratul Ferdinand își alcătuiește o armată a sa, acesta nemaiputând
fi ajutat de Spania care era preocupată de olandezi. Armata constituită de Wallenstein, Numara
circa 50.000 de oameni. Era prim armata pe care o avea Ferdinand al II –lea. Desfasurarea
operatiunilor militare de catre Wallenstein s-a facut pe doua fronturi: unul pe uscal, altul pe
mare.

Regele Christian al IV-lea nu a știut de acest lucru el gandindu-se că se va lupta doar cu

armata Ligii Catolice condusă de Tilly și atât. Acum intervenția militară nu i se mai părea o idee
la fel de bună ca pană atunci. Cristian al IV lea, ataca inial episcopatele din Weser, in timp ce

7
Tilly distrugea armata daneza la Lutter.În consecință s-a hotărât ca Mansfeld să se confrunte cu
Wallenstein. Insa Mansfeld ajutat de niste cehi reuseste sa fuga spre Slovacia, unde urma sa se
uneasca cu trupele principiului Transilvaniei Gabriel Bethlem, care trecuse de parte cehilor dupa
neintelegerea in Trataul de la Nikolsburg din 1623. Insa Bethlem nu a data ajutorul cerut si in
plus urmarit de Wallenstein a fost nevoit sa se retraga pe teritoriile turcesti (Bosnia) unde si a
murit in 1626. Tot in acest an Christian de Braunschweig avea să se lupte în josul Rinului, iar
Christian al IV-lea urma să se înfrunte cu armata Ligii Catolice. Însă Mansfeld a fost înfrânt la
Dessau în aprilie 1626, iar Christian de Braunschweig a murit în luna iunie făcând imposibilă
orice campanie în zona Rinului. În acest timp Christian al IV-lea a suferit o grea înfrângere la
Lutter în luna august 1626.

La începutul anului 1627 Wallenstein s-a îndreptat spre centrul Danemarcei, reuseste sa
inabuseasca ultmile trupe, curate Moravia si Silezia de ultimi danezi, apoi sa indreptat spre
Saxonia Inferioar. Speriat, Cristian al IV – lea si-a retras armata din Vestul Germaniei.
Wallenstinian a primit o buna recompense pentru victoriile sale, primeste de la imparat
posesiunile Frienland (Boemia), Sagan( Silezia) s ducatul Mackelmburg, impreuna cu titlul rege.

La întrunirea electorilor de la Mulhaunsen, din octombrie-noiembrie 1627, organizat cu

scopul discutării implicaților unei posibile înfrângeri a danezilor, trimisul împaratului a spus că
venise vremea pentru analizarea statutului confesional a Germaniei și în special refacerea
domeniilor bisericii catolice. Lafel si in luptele navale iterventia lui Wallestein s-a soldat cu
ocuparea Jutlandei si a unor insule din Marea Baltica. De aceasta da el a primt titlu de “admiral
al marii”. Aceste succese a generaluui la alarmat pe Gustav Adolf, regale Suediei si l-au
determinat sa intervina in ajutorul Danemarci. Datorita acestui sprijin asediul orasului Stralsund
a esuat, iar Cristian al IV – lea nu a mai putut continua razboiul de aceea la 7 iunie 1629 a
semnat Pacea de la Lὔbeck

Pacea a insemnat o noua victorie a contareformei, totuși această pace nu putea masca
faptul că Danemarca suferise o înfrângere grea. Tot in celasi an, Ferdinand al II – lea a
promulgat “Edictul de restituire” prin care dadea drept catolicilor sa reia protestantilor bunurile
eclaziastice pe care le confiscase incepind cu nu 1552. Acest edict a stirnit un sir de nemultumiri
din partea principilor protestanti. Sa cerut convocarea unei diete cu scopul de a se relua textul
tratatului de la Augzburg si I se da o nota de interpretare, dar intre timp intervine cu ehimente si
partea catolica. Maximilian de Bavaria era impotriva unei politici maritime deoarece ea ar fii dus
la subordonarea Germaniei fata de Spania. In acest sens in anul 1630 se deschide dieta imperial,
la Regenzburg. Acum urma politica Spaniei si Frantei, diplomatia franceza sa dovetit a fi mai
eficienta, doi deleganti trimisi la dieta de la Regenzburg au stiut sa apere bine interesele Frantei

8
si a biserici catolice, astfel ca Spania a intilnit multi adversari chiar si din ce-i care din start o
sprijineau. In plus papa Urban al II – lea, fost nuntiu la Paris, privia cu simpatie politica lui
Richeliu, deoarce nu dorea ca spanioli din Italia sa se intareasca. Nuntiul imperial din Germania
la incurajat pe Maximilian din Bavaria. Rezulltatul dietei la obligat pe Ferdinand II – lea sa
revina la o poliica religioasa mai moderata sis a retraga lui Wallestenian comandamentul armatei
(insa aceasta era si dorinta lui Maximilian de Bavaria). In urma dietei Franta facea un pas
important in Germania, ea isi crea noi aliati printer catolici germani iar prin intermediu acestora
incerca sa duca o politica pro – franceza in imperiu. Dar in momentul cind succesu era in virf,
apare un nou adeversar, care avea sa schimbe cursul acestui inevitavil razboi. Este vorba de
Gustav – Adolf , regale Suediei.

3) Perioada Suedeza (1631 – 1635)

Suedia, in prima jumtate a secolului XVII, ajunge o mare putere maritima. Tinarul rege
Gustav Adolf, in dorinta de a asigura tarii sale un loc in cadrul politici international, organizeaza
o armata natioanala recrutata din rindurile taranilor. In urma unor conflicte cu Rusia si Polonia a
ocupat parti importante din regiunea Baltica, diferite teritorii ca: Ingria, Caarelia, Kexholm,
Livonia, dar puse sub controlul sau si porturile Prusiei. In 1631 Franta semneza cu Suedia un
tratat pe tim de 5 ani prin care Suedia se angaja se mentina in imperiu 30.000 infanteristi, 6.000

cavaleristi si promitea sa respecte cultul catolic acolo unde-l gasea stabilit. Ambele tari se
obligau ca in intervalul de 5 ani sa nu declare razboi aliatilor. Scopul acestui tratat era ca Franta
sa tina in tensiune imperiul.

În vara anului 1630 Gustav ajunge pe pământ german cu o armată de 16.000 de oameni.
Armata imperială condusă de Tilly asedia Magdenburg, astfel că în aprilie 1631, Gustav Adolf a
avansat spre sud către Brandenburg. Totuși era prea târziu Magdenburg căzuse în luna mai și era
supus unui masacru de o neobișnuită cruzime. Până la 20.000 de bărbați, femei și copii au murit
uciși de soldații lui Tilly sau dispăruți în flăcări.

În final Gustav îl ajunge din urmă pe Tilly, la Breitenfeld în data de 17 septembrie 1631,
această bătălie fiind cea mai mare din întregul război, încheiindu-se cu victoria suedezilor,
victoriile l-au făcut pe Gustav tot mai arogant și disprețuitor față de prinții germani. De-a lungul
anului 1632 el a devenit tot mai obsedat de ideea unei victorii totale. In plina iarna Gustav Adolf,
cucereste Turingia, Valea Mainului sis a indreptat apoi spre valea Rinului unde a cucerit Mainz
si apoi sa indreptat spre valea Dunarii, intrat in Bavaria si a ocupat in final Munhenul, de aici
intentiona sa plece spre Viena. În primăvară Gustav, s-a deplasat spre sud, iar în aprilie a reputat
o nouă victorie la Rain, unde Tilly a fost rănit mortal. Ferdinand al II-lea pentru a salva situația îl

9
confirma pe Wallenstein comandant suprem al armatei imperiale. Lui Gustav nu ii raminea alt
ceva decit sa se lupte cu Wallestenian. Lupta se angajaz intre 2 personalitati ale momentului.Ce-i
doi s-au intilnit la Lutzen, pe 16 septembrie 1632, pe teritoriul electorului de la Saxa. Intr-o
batalie dureroasa si foarte singeroasa Gustav-Adolf, a fost ucis. Cel mai bun discipol al sau,
ducele Bernard de Saxa-Weimar, a prelua conducerea militara si a reusit sa respinga atacul
armatei germane, dar dupa aceasta suedezi au fost nevoiti sa paraseasca cimpul de lupta,
deoarece nu era siguri daca mai pot continua lupta int-un dezvantaj numeric si fara de capitanul
proaspat mort, Gustav-Adolf.

Gustav a fost urmat la tron de fiica sa de 6 ani, Christina, în consecință politica externă a
intrat sub comanda cancelarului Axel Oxenstierna. Împăratul hotărăște să îl demită pe
comandantul imperial Wallenstein, iar în final în noaptea de 25 februarie 1634, acesta este ucis
cu brutalitate de un grup format dintr-un englez, un scoțian și un irlandez. Această hotărâre a
împăratului nu este foarte clară, dar se pare că decizia spaniolilor de a trimite în Germania o
armată și poziția lor față de structura generală de comandă a lui Wallenstein a constituit un factor
decisiv în acest sens.

În septembrie 1634 forțele spaniole și austriece își unesc forțele și reușesc să înfrângă
decisiv armata suedeză la Nordlingen. Luptele dintre suedezi si habsburgi se finalizează în urma
tratatului semnat pe 30 mai 1635 la Praga. Până în acest moment Franța păstrase o atitudine
rezervată față de conflict, rolul prelevat jucându-l diplomația cardinalului Richelieu. Despre

Franța acestei perioade se spune că ducea o politică catolică în interior și o alta protestantă
și musulmană în exterior. Pacea incheiata la Praga in mai 1635, il ilucida din nou pe Ferdinand
ca stapin in Germania, desi pacea nu era decit un compromise intre imparati si principi germani.
Spania si Franta nu au participat la tratative, cee ace a nemultumit mult. Drept urmare, Spania si-
a intarit pozitiile in regiune renana, fat ce ia suparat pe francezi si iau facut sa incheie tratae de
alianta cu Provinciile Unite, Suedia si cu uni principi germani protestanti si luternieni dar si cu
canoanele elvetiene. In acelasi tipt Richelui pune opt corpuri de oaste pe picior de razboi. La 19
mai 1635, Franta declara razboi Spaniei.

Planul francez de contra atacare a hegemoniei universale a Casei de Habsburg și de

împărțire a continentului fusese început de pe vremea lui Henric al IV-lea. Până în anul 1635
francezii au încercat să își lovească adversarii indirect prin susținerea statelor germane
protestante și prin medierea conflictelor dintre Suedia, Danemarca și Polonia dar după
înfrângerea Suediei, Franța nu mai avea altă soluție decât cea militară declanșând…..

Perioada Franceza( 1635-1648)

10
 In ultima conflagratie are loc dintre Casa de Franta si Casa de Austria. Richelieu urmarea
cucerira provinciilor franceze care erau inca stapinite de Spania.

La inceputului razboiului Franta a fost atacata de Spania din 2 parti : o armata a intrat prin
Burgundia , alta prin Picardia. Incepind cu anul 1637 francezii au luat ofensiva si pina in anul
1642 au cucerit in sud provincial Roussillon iar in nord Artois Bataliile de la Rocroi ( 1943 ) si
Lens (1648 ) au dus la capitularea spaniolilor.

Razboiul impotriva Germaniei s-a soldat cu ocuparea Alsaciei de o armata franco-suedeza

in anul 1938. In anul 1639 cei doi aliati au conceput un plan de cucerire a Vienei printr-un atac
combinat. Din vest francezii trebuiau sa se indrepte spre valea Dunarii , iar suedezii din nord prin
Boemia ,aveau sa inainteze pe cursul Dunarii, cele doua armate urmind sa se uneasca in
apropierea de Viena . Francezii , insa , nici dupa Victoria de la Rocroi nu au reusit sa inceapa
ofensiva impotriva ducelui de Bavaria sustinatorul imparatului. Cit despre suedezi , care au
izbutit sa se apropie de Praga , (1644) trupele imperial i-au respins. Dupa o incerca are de a
ocupa Movaria suedezii au fost siliti sa se retraga spre nord , deoarece Danemarca , acum alianta
a imperiului , declarase razboi Suediei. Datorita diplomatiei franceze cele doua tari au ajuns la o
intelegere in favoarea Suedie . Prin pacea de la Brosembro (1645) aceasta din urma obtinea
dreptul de vama , in Sud , primea pe timp de 30 de ani insulele Gotlanda , Osel, cantoanele
norvegiene , Yemtland si Herjidalen si pastra episcopia Bremen.

Intre timp un nou partener s-a alaturat paradei franco- suedeze. Este vorba de principele
Transilvaniei , Gheorghe Rakoczi , care bizuduindu-se pe faptul ca va gasi alianati si in Ungaria ,
ocupase Slovaciei si declarase in 1644 razboi lui Ferdinand al III-lea (1637-1657) . Cita vreme
Suedia se afla un lupta cu Danemarca principele Transilvaniei nu a interprins nimic . Dupa
inchierea pacii , suedeezii , trecind prin Boemia , s-au indreptat spre Moravia unde conform
planului trebuiau sa se intilneasca cu nou lor aliat si impeuna sa porneasca impotriva Vienei .
Rakocszi , insa , in ultimul moment , a renuntat la lupta deoarece Poarta , suzerana a incepuse
un razboi cu Venetia si avea nevoie de bunavointa lui Ferdinand al III-lea .Suedezii n-au
indraznit singuri sa se indrepte spre Viena si dup ace au lasat garnizoane in orasele morave s-au
retras in Saxonia intr-un loc mai sigur . In tot acest timp armata franceza hartuita de imperiali cu
greu isi croia drum pentru a sustine ofensiva suedeza. Abia in 1646 ea a pastrat in Hessa si cele
doua armate, conduse de Turenne si Wrangel , au facut jonctiunea. Impreuna au mers spre
Bavaria , au asediat Augsburgul , si au jefuit regiunea Lech . O noua victorie a lui Turenne in

11
1648 la Zusmarhausen ( linga Ausburg) a silit pe Maximilian de Bavaria sa capituleze .
Amenintat in Viena imparatului nu-i raminea posibilitatea unei alegeri , iar singura solutie ce i se
infatisa era pacea .

Pacea din Westfalia (1648)

Tratativele de pace sau purtat in doua localitati din Westfalia, la Osnabruck si Munster.
Au participat delegati ai Frantei, Suediei, Spaniei, Provinciilor Unite, Danemarcei, delegate ai
imparatului si principilor germani,si reprezentanti ai republicii Veneti, acestia din urma ca
mediatori.

In ceea ce priveste Germania, tratatul de la Osnabruck reprezenta un act de reconstituire a

sfintului imperiu. Prin acest tratat imparatul acorda amnistitie generala. Din punct de vedere
religios, se permitea libertatea cultului protestatant si calvin cu dreptul pentru reprezentantii celor
doua confesiuni de a avea locuri in Camera imperial, iar pentru lichidarea neintelegerilor privind
dreptul de stapinire a bunurilor s-a hotarit sa se recunoasca valabilitatea vesnica a situatiei
egxistente la 1 ianuarie 1624. Astfel, atit catolicii cit si protestantii pastrau sau dobindeau
teritoriile in a caror paseseiune se aflau la acea data, impreuna cu veniturile si privilegiile de
atunci. Supusii de alta religie decit cea a suveranilor, obtineau libertatea cultului cu conditia sa-si
indeplineaasca cu fidelitate toate obligatiile fata de stapinul lor. In caz ca suveranul unui teritoriu
nu era de aceeasi confesiune ca predecesorul sau el trebuia sa mentina situatia religioasa
anterioara, dar avea dreptul sa practice la curtea sa cultul propriei sale confesiuni. Din punct de
vedere teritorial, Palatinatul era impartita in doua: Palatinatul superior era dat ducelui din
Bavaria impreuna cu demnitatea electorala, Palatinatul inferior era dat fiului lui Federic al V-lea,
Carol fratele lui ludovic, care primea si el demnitate electorala. Cei doi principi se puteau
mosteni reciproc. Brandenburgul primea episcopatele de la Halberstadt si Minden si Pomerania

orientala, iar la moartea episcopului de Saxa avea sa primeasca Magdenburgul. Astfel a

luat nastere nucleul viitorului stat prusac. Saxonia pastra Luczacia. Suedia primea Pomerania
occidentala, insula Rugen, Stettin, Varsarea Oderului, Wikmar, episcopatele Bremen si Verden,
toate pastrindu-si calitatea de feude ale imperiului.

Tratatul de la Osnabruck punea pe picioar de egalitate principia, republicile libere din

imperiu. Astfel ca sub pretextul salvarii libertatilor germane autoritatea imperiala a fost slabita
iar starea de anarhie a fost mentinuta in imperiu. “Prin pacea Westfalia’’ Europa garanta
principiilor germani dreptul de a se razvrati impotriva imparatului, de a desclantui razboi civil si
de asi trada tara. Superioritatea principiilor teritorali existenta defapt si inainte a fost recunoscuta
de dept (Landeshoheit). Acestora li se acorda dreptul de a intretine relatii cu puterile staine, cu o

12
singura restrictie: alinatele nu puteau fi indreptate nici impotriva imparatului nici contra
imperiului. Tot odata imparatul nu putea lua nici o hotarire fara aprobarea dietei. Orasele pe
linga dreptul consultattiv primeau in dieta si drept deliberativ in tocmai da si in principia. In fata
unei Frante unite si puternice, Germania ramanea faramitata si slabita.

PrinTtratatul de la Munster, Franta obtinea definitive cele trei episcopate, Metz, Toul si
Verdun precum si stapinirile casei de Austria in Alsacia.

Provinciior Unite li se recunostea independent de catre Spania teritoriul noii republici se

marea si cu regiunile de la sud de Rin, cunoscute sub numepe “Pays de Generalite”,deoarece
apartinau intregi federatii

Tratatele din Westfalia au fost considerate printre primele mari tratate ale Europei. Ele
stabileau un echilibru de forte, dind tot odata dreptul puterior contranctante sa supravegheze
mentinerea ordinei stabilite lucru de care Franta va sti sa se foloseasca cu abilitate.

Papa Inocentiu X a protestat ipotriva pacii prin bula’’ Zelo Domuz Dei’’ deoarece statul
papal pierdea prin drepturile acordate evanghelistilor,o serie de venituri si privilegii
administrative. Ceea ce ne mai multumea era faptul ca imperiul prin pacea din Westfalia era
intarit in caracterul sau laic si secular. Protestul a fost insa zadarnic.

Emigrantii cehi protesteaza si ei cu multa vehimenta si pe buna dreptate. De si razboiul

incepuse la Praga, Boemia ca si la celelalte posesiuni eriditare a imparatului nici nu a fost
pomenita tratativele de pace. Cuvintul cehilor nu a fost ascultat si nici consemnat intrun text.

Pacea de la Pirine (1659)

Razboiul dintre Franta si Spania a mai continuat 11 ani. In cele din urma 1659 cu ajutorul
englezului Turenne a obtinut o victorie decisiva in apropiere de Dunkerque. Tratatul de pace
cunoscut sub numele de Tratatul de la Pirinei a fost semnat intr-o insula, Bidassoa, la frontier

dintre Franta si Spania. In urma negocierilor Franta primea provinciile Artois si Roussillon.
Tot adata regale Spaniei Filip IV, dadea in casatoria lui Ludovic XIV pe fica sa Maria Tereza.

Pacea de la Pirinei marca triunful casei de Franta asupra habsburgilor spanioli, dupa cum
pace din Westfalia consacra triumful ei asupra habsburgilor din imperiu.

Urmarile razboiului de 30 de ani:

Razboiu de 30 ani din punct de vedere politic a avut drept rezultat, in primul rind,
stabilirea unui nou raport de forte. Imperiul a iesit slabit si micsorat teritorial in fovoarea

13
adversarilor sai, Franta si Suedia. Dar in timp ce autoritatea imparatului scadea, Habsburgii au
inceput sa se intareasca tot mai mult in posesiunea lor . Curtea de la Viena a inceput sa
manifeste mai mult interes penrtu problemele dunarene decit pentru cele de pe Elba si nordul
Germaniei. Acest lucru va duce , in cele din urma la cucerirea si supunerea Ungarie de catre
Habsburgi, la respingerea definitiva a turcilor , precum si la formarea unui stat al Casei de
Austria care va creste spre rasarit in cursul secolului urmator.

Din punct de vedere economic , razboiul de 30 de ani a a avut drept efect saracirea
Germaniei. Fiind teatrul operatiunilor militare , ea fost jefuita nu numai incidental ,cu ocazia
luptelor, ci si in mod organizat, de la un cap la altul , datorita sistemului adoptat de Wallenstein
pentru interetinerea si aprovizionarea armatei. S-a elaborat un fel de drept nou militar, bazat pe
exploatarea si violenta, conform caruia ocupatii puteau beneficia de contributia localnicilor.
Dupa ce o regiune era jefuita metodic , trupele se mutau in alta parte. Conducatorilor le revenea
o parte insemnata din ceea ce jefuiau de la populatie.Tilly, cunoscutul comandant de osti , in
afara de bunurile primite ca recompensa pentru faptele sale , a adunat o jumatate de milion de
florini.

Cel mai mult de pe urma incartiruirilor fortate au avut de suferit locuitorii de la tara. Orasele
au fost mai putin lovite desi aici lipsa si saracia s-au facut simtite mai ales in urma cresterii
preturilor produselor comercializate. In unele tinuturi s-a produs o depopulare fie datorita
epidemiilor , fie din cauza unei deplasari a populatie dintr-un loc in altul in cautarea unor noi
regiuni mai ferite de razboi.

Mortalitatea a crescut indeosebi in rindurile copiilor din cauza subnutritiei si a numarului

mare de copii parasiti. Razboiul si lipsa unui camin stabil a atras dupa sine decaderea
moravurilor ,de fapt ce vine sa completeze tabloul mizeriei generale.

In mediul rural depopularea a avut drept rezultat accentuarea iobagiei. Dupa cum remarca FR.
Engels,,necesitatea de a statornici din nou populatia , care din cauza devastarilor razboiului
ajunsese fara sa vrea intr-o stare de vagabondaj, a servit nobilimii ca pretext pentru a o lega de-a

binelea de pamint ca iobagi’’. In acelasi timp a avut loc transfer de proprietate ca urmare a
numeroaselor confiscari de paminturi.

Daca din punct de vedere economic si social razboiul de 30 de ani a avut urmari negative , pe
plan militar el a contribuit la realizarea unor progrese. In aceasta perioada s-a generalizat tactica
nascuta in Tarile de Jos , in timpul revolutie, tactica bazata pe atacul prin surpriza si a

14
manevrelor complicate. Avantajul consta in economisirea de vieti omenesti. Dar acesta tactica
presupunea o mobilitate mai mare, de aceea sa pus tot mai mult accentul pe infanterie. In timp ce
cavaleria raminea o armata destinata nobilimii, in rindurile infanteriri putea intra oricine. Ea era
formata din muschetari si sulitasi inarmati cu sabii, lanci si archebuze. Cavaleria care continua
sa detina rolul pricipal, a capatat si ea mobilitate. Calaretii aveau o armura usoara, unii dintre ei ,
dragonii, aveau numai casca, incit la nevoie puteau cobori de pe cal si luptau ca pedestrasi.
Cavaleria era inzestrata si ea cu arme de foc , pistoale si carabine. Artileria a jucat un rol
decesiv in razboiul de 30 ani. Fiind dotata cu tunuri de calibru mic ce puteau fi trase de daua
persoane ea putea sa se deplaseza usor dintr-un loc in altul. Succesul lui Gustav Adolf s-a adorat
intre intre altele si inzestrarii armatei sale cu o infanterie bine organizata , disciplinata , si
numarului mare de tunuri. Franta isi faurise si ea o armata de tip nou Dezavantajul germanilor in
lupta s-a datorat mentinerii cavaleriei cu o armata grea si slabei organizarii a artelierie .

Pe linga transormarea metodei de lupta s-au realizat schimbari si in ceea ce priveste

recrutarea armatei, nu numai din punctul de vedere al componentei sociale ci si in privinta
caracterului sau si anume : in timpul razboiului s-a trecut de la sistemul armatelor de mercenari
care luptau pentru bani si nu insufletiti de un ideal, la sistemul unor osti legate de persoana
conducatorului lor, cum a fost armata lui Wallenstei .Apoi au luat nastere primele armate
nationale . cum a fost cea a lui Gustav-Adolf sau armata regala franceza, formate din oameni de
profesie, soldati apartinind aceleiasi natiuni. Eficacitatea noii organizari a fost dovetita in timpul
bataliilor . Un exemplu convingator ni-l ofera intilnirilor celor doua osti vrajmase a regelui
Gustav- Adolf si Wallenstein de la Nurnberg . Cei doi comandanti, constientienti fiecare de
puterea militara a celuilalt, au stat fata in fata neindraznind sa inceapa lupta.

15
 Bibliografie Selectiva:

I. Monografii si carti de referinta

1. Manolescu Radu– Istoria evului Mediu, vol
II, partea 2, 1973
2. Manolescu Radu – Istoria Evului Mediu, vol
III, 1978
3. Jacques le Golf – Omul Medieval, pdf
4. Jacques Madaule – Istoria Frantei;
5. Istoria Medievala Universala, Timisoara
2011;
6. S c h i l l e r - W a l l e n s t e i n, Editura
Biblioteca Bucureştilor, 2009;
7. Istorie Medie Universală Europa Medievală,
(secolele V-XV), Bucuresti 2003;
8. Manual de Istorie, clasa X – a,

16
 Republica Moldova
Universitatea de Stat
Catedra Istoria Antica si Medievala

Referat
„ Razboiul de 30 de anii”

Executor: Macaru Vadim

Coordonator: Bercu Igor

17