Universitatea Bucureşti

Facultatea de Istorie-An II
Istoria Imperiului Otoman
NEDELCU IZABELA

Analiza sursei COPIA PORUNCII ÎMPĂRATULUI

Documentul analizat este o poruncă la expediţie sfântă, un act normativ practic, a Sultanului
Bazeyid al II-lea, din anul 889/1484, expediţie pentru cucerirea Cetăţii Albe şi a Chiliei.
- Este un act normativ emis la 889/1484, la Constantinopole, prin care Sultanul promitea
participanţilor la expediţia pentru cucerirea Cetăţii Albe şi a Chiliei că vor fi răsplătiţi cu diverse
stimulente, prăzi şi timare. Sultanul Bazeyid al II-lea este succesorul la conducerea Imperiului Otoman al
sultanului Mahomed al II-lea Cuceritorul, cel care a cucerit Constantinopole in 1453 şi care a pus capat
Imperiului Bizantin.
Prin acest act Sultanul se adresează, porunceşte armatelor sale supuse să se participe la războiul
sfânt prilejuit de expediţia pentru cucerirea Cetăţii Albe şi a Chiliei.
Documentul este autentic, consacrat şi nu sunt cunoscute îndoieli privind autenticitatea sa, nu sunt
reţinute lipsuri în documentul original apărut în Akgündüz, Osmanlı Kanunnâmeleri, II, p. 135, 136 ,
unde se publică în facsimil şi transliterare copia acestui document - suret-i hükmü-ü Padişah - păstrată în
Bursa Şer’iyye Sicilleri , A/4, 87).
Sultanul Bayezid al II-lea dorea transformarea Mării Negre într-un „lac otoman” şi singurele
piese care-i mai rămân în construcţia vizată sunt cele două cetăţi ale Moldovei: Chilia şi Cetatea Albă, pe
care le considera vechi posesiuni sau zone de influenţă bizantine. Pentru a îndeplini aceste obiective
Sultanul, în 889/1484 îşi îndreaptă oştile spre Moldova Domnului Ştefan cel Mare şi supune asediului
întâi Cetatea Chilia care este cucerită în câteva zile. Apoi, după un puternic şi înverşunat al asediu,
cucereşte şi Cetatea Albă căreia nu-i mai acordă aceeaşi clemenţă precum Chiliei. Pierderea celor două
cetăţi, Chilia şi Cetatea Albă, a fost resimţită de Moldova, pentru că este scoasă din circuitul comerţului
internaţional, pierzând astfel ieşirea la Marea Neagră. Din punct de vedere militar, cele două capete de
pod se transformă în adevărate „trambuline” folosite de oştile otomane pentru atacurile întreprinse
asupra statului est-carpatic.
Documentul începe cu invocarea divinităţii islamice de către Sultan şi anunţarea intenţiei sale de a
face un mare război sfânt în vederea măririi cuceririlor sale.
 Totodată, Sultanul face apel la generozitatea Profetului pentru a avea parte de victorii în expediţia
de cucerire pe care o decisese şi o anunţa celor de care avea nevoie pentru ducerea războiului sfânt dorit.

El nu se adresează direct celor care urmau să ducă războiul de cucerire, ci acelor care guvernează
şi care au datoria să anunţe dorinţele Sultanului şi să înfăptuiască poruncile acestuia ca acesţia să anunţe
porunca stăpânului către toţi cei care au participat deja la gazâ şi cihâd, şi către neamurile acestora, până
la cele mai îndepărtate rude, chiar şi celora care sunt interesaţi de prăzi, practic mercenarilor care trăiesc
din mânuirea sabiei, de a participa la expediţiile de cucerire într+un război sfânt a Cetăţii albe şi Chilia.

Cei chemaţi a participa la expediţie trebuie să vină echipaţi cu efectele ostăşeşti şi intrumentele de
război, fiindu-le promise satisfacţii şi mulţumiri concretizate în prăzi îmbelşugate.

COPIA PORUNCII IMPARATULUI

“Când va veni înaltul semn să fie cunoscut:
În clipa de faţă, cerând ajutor de la Curtea lui Allah - să-i crească gloria - şi cerând
sprijin de la generozitatea Profetului - binecuvântarea şi pacea să fie asupra lui - pentru
creşterea şi înmulţirea cuceririlor am avut de gând să fac mare război sfânt (ulu gazâya niyyet
etdim).
Aşadar, este necesar ca fiecare dintre voi să faceţi chemare şi să anunţaţi în locurile de
sub jurisdicţia voastră, astfel încât cei care neam de neamul lor au participat la gazâ şi cihâd
şi cei care umblă după prăzi (duyumluk ) şi cei care îşi câştigă traiul cu sabia <participând la
campanii> şi cei care vor să primească un timâr prin <participarea> la expediţie să vină cu
instrumentele de război şi cu efecte ostăşeşti. <Şi> mergând cu mine în această expediţie
binecuvântată (mübarek gazâ ), să fie mulţumiţi şi satisfăcuţi de binefacerile gazâ-lei şi
cihâd-ului şi să găsească prăzi”.
În “porunca de expediţie sfântă” (gazâ fermanı) din 889 / 1484, amintită deja, prilejuită de
expediţia pentru cucerirea Chiliei şi Cetăţii Albe, Bayezid II promitea participanţilor, ca
stimulente, prăzi şi timare (Akgündüz, Osmanlı Kanunnâmeleri, II, p. 135, 136 (unde se
publică în facsimil şi transliterare copia acestui document - suret-i hükmü-ü Padişah -
păstrată în Bursa Şer’iyye Sicilleri , A/4, 87);