Universitatea Bucureşti

Facultatea de Istorie-An III

FILOZOFIA ŞTIINŢEI
Studentă: GRIMALSCHI Ana

În vestita postfață la ediția a doua din Structura Revoluțiilor Științifice, Thomas Kuhn ni se
arată mirat de unul din meritele care i se atribuie : acela de a fi oferit o reconstrucție a felulul în
care evoluează știința valailă nu doar pentru disciplinele fizicii și biologiei, ci și pentru științele
sociale, literatură, artă. Cu alte cuvinte, s-ar părea că propunerea kuhniană are o aplicabilitate mult
mai vastă decât exemplele discutate de Kuhn însuși lasă să se înțeleagă. Mirarea lui Kuhn vine pe
două paliere : mai întâi, acesta mărturisește că istoria artei este tocmai domeniul care l-a inspirat să
vadă disciplinele științifice altfel (și astfel riscăm să aplicăm perspectiva lui Kuhn tocmai acolo
unde aceasta își are originea, ca într-un cerc vicios). Mai apoi, Kuhn insistă totuși să notăm
diferențele dintre exemplele aduse de el și alte posibile exemple, din alte discipline (aceasta nu
înseamnă că nu există asemănări importante, ci că trebuie mai întâi să trecem studiul de caz prin
filtrul diferențelor). Cred totuși că există un astfel de caz care trece testul și care ilustrează
perspectiva kuhniană, extrapolată la științele sociale. Despre acesta voi vorbi în continuare.

Conceptul kuhnian pe care îmi propun să-l ilustrez cu acest studiu de caz este cel d anomalie
Realităţile lumii după catastrofala Primă Conflagraţie Mondială determină noi abordări în toate
domeniile, afectând şi sţiinţa istoriei, care prin “Annales d'histoire économique et sociale”
revistă ce a apărut, pentru prima dată pe data de 15 ianuarie 1929, la Strasbourg, avându-i
ca fondatori pe Lucien Febvre și Marc Bloch, determină schimbarea paradigmei în ştiinţele
istoriei.

Responsabili de realizarea acestei schimbări sunt Lucien Febvre (1878-1956), profesor la

Universitatea din Dijon, iar din 1919 la Universitatea din Strasbourg şi Marc Bloch (1886-1944),
profesor la Universitatea din Strasbourg din 1919 și la Universitatea din Sorbona din 1936..

Redacția revistei este un amplu creuzet unde se întâlnesc minţile strălucite nu numai ale istricilor
momentului, ci şi ale georgrafilor, politologilor, sociologilor şi economiştilor avantgardişti, şi în
care se distinge Henri Pirenne (1862-1936), un istoric belgian ce s-a concentrat asupra momentului
de început al Evului Mediu. Acesta a formulat teroria bazată pe pe economie și în care susține
faptul că debutul Evului Mediu are legătură cu ruperea legăturilor comerciale dintre Occident și
Orient, în contextul invaziilor barbare.

Însă cel care a marcat schimbarea paradigmei istoriei a fost Jacques Le Goff (1924-12014), un
important medievist francez, care a urmat, în linii  mari, exemplu lui Marc Bloch, fiind influenţat
de lucrarea acestuia Regii taumaturgi. Jacques Le Goff alături de Pierre Nora va conduce un nou
curent istoriografic – „Noua istorie” – ce va pune accent pe istoria mentalităţilor, analizând
structurile mentale ale societăţii dar şi anumite grupuri de oamenii, până atunci ignoraţi, în mare
parte, de istorici precum bancherii, negustorii, intelectuali, deci mici comunităţi. De asemenea,
studiază aspectele legate de credinţele omului medieval. Una dintre cele mai importante lucrări ale
sale a rămas:Pour un autre Moyen-Âge (tradusă Pentru un alt ev mediu), lucrare apărut în anul
1977, în două volume, ce cuprinde patru părți intitulate sugestiv şi din care înțelegem că Jacques
Le Goff considera că istoria nu se scrie doar cu ajutorul informațiilor din documente, ci că e
nevoie și de „imaginație”. Se concentrează pe un demers pluridisciplinar, apelând la folosirea
etnografiei, folclorului, surselor arheologice sau textelor litarare și este adeptul conceptului de
„durată lungă”. 

„ Practicarea celor mai multe dintre ştiinţe este, incontestabil, o treabă de profesionist. Ştiinţa
istorică nu este însă atât de exclusivistă (...). Aş dori ca istoria, chiar dacă va deveni mai
ştiinţifică, să poată rămâne totuşi o artă. Pentru a hrăni memoria oamenilor, gustul, stilul,
pasiunea sunt la fel de necesare ca rigoarea şi metodă.”

Schimbarea paradigmei de desfăşurare a cercetării istoriei rezidă din ceea ce se publică în revistă,
autorii punând accent pe istoria economică și social şi criticând, de cele mai multe ori, istoria
politică și militară.

Pe de altă parte, această școală istoriografică, fondată în jurul publicației “Annales d'histoire
économique et sociale”, aduce cu sine o serie de inovații ce vor schimba foarte mult perspectivă
istorică a următorilor ani.

Astfel, un prim aspect al schimbării paradigmei este definit de istoricii apelează la conceptul de
istorie totală, mai precis, se prezintă toate aspectele societății, nu doar cele politice şi militare.

În al doilea rând vom întâlni un alt nou concept istoric, de istorie structural, preluat de la Marc
Bloch, ce aduce în discuție legăturile dintre componentele societății, prezentând totul ca o rețea de
factori.

Însă observăm și apariția în discursul istoric a geografiei, pentru prima dată se pune accentual şi
pe evidențierea legăturii dintre cele două domenii socio-umane şi se purtădiscuții despre relația
dintre om și mediu.

Acum se pun bazele istoriei antropologice  și a istoriei mentalitățiilor, accentuând astfel
schimbarea paradigmei Istoriei ca ştiinţă.