Campania din Rusia condusa de

Napoleon Bonaparte(1812)
La 15 mai 1768 Republica Genova
vindea regelui Frantei drepturile asupra insulei Corsica. In luna august a aceluiasi an,
Ludovic al XV-lea proclama alipirea insulei la Franta, corsicanii iti exprima vehement
protestul si, sub conducerea lui Pasquale Paoli, conducatorul insulei,  se vor opune
soldatilor francezi, dar vor fi infranti  in batalia de la Ponte Nuovo.
Aceasta se intampla in luna mai a anului 1769, cu trei luni inainte ca Napoleon
Bonaparte sa vada lumina zilei la Ajaccio intr-o familie de mici nobili corsicani. Mai
tarziu va spune: “M-am nascut in vremea cand patria mea pierea”.
1. Napoleon Bonaparte
1769→La 15 august se naste la Ajaccio, in Corsica, Napoleon Bonaparte. A fost un lider
politic și militar al Franței, ale cărui acțiuni au influențat puternic politica europeană de la
începutul secolului al XIX-lea.  

1785→Este inrolat in artileria franceza.

1793→Isi castiga faima in asediul de la Toulon.

1795→Reprima revoltele regalistilor din Paris.

1796-1797→Iese victorios impotriva austriecilor, in nordul Italiei.

1798→Are loc campania din Egipt.

1799→Organizeaza o lovitura de stat si devine prim-consul. In ochii francezilor,

Napoleon era si un bun admirator. In perioada Consulatului, s-a spus despre el ca „dintre toti
soldatii, el este cel mai apropiat de un civil”. Posesor al unei minti lucide si penetrante, al unei
imensse puteri de concentrare si al unei energii extraordinare, ii era foarte usor sa-si impuna
punctul de vedere. Cumpatarea, moderatia si un liberalism social ii intregesc portretul.

1800→Ii infrange pe austrieci, la Marengo.

1804→Se incoroneaza ca imparat.

1805→Ii infrange pe austrieci si pe rusi la Austerliz. Batalia de la Austeritz a fost o

dovada a maiestrei sale. Acuzand o slabiciune in flancul drept, a provocat acolo atacul si a facut
ca armata ruso-austriaca sa se imparta in doua. Apoi a atacat prin mijloc si a impins inamicul
rasfirat spre stanga.

1806→Ii infrange pe prusaci, la Jena.

1807 Invadeaza Portugalia, Incepe razboiul peninsular. Din acest an victoriile n-au mai
venit cu aceeasi usurinta. Napoleon recurgea din ce in ce mai des la atacuri frontale, se folosea
de artilerie pentru a sparge liniile inamice. Unii au considerat ca era vorba de un declin al
puterii. Insa campania defensiva din estul Parisului, din 1814, ca si prima campanie din Italia, au
fost stralucite in felul lor.

1808→Invadeaza Spania. Aceasta este una dintre marile sale erori – care i-au adus si
caderea – au fost erori de judecata. A crezut prea mult in loialitatea celorlalti; lista cu cei care l-
au dezamagit este lunga. Avea tendinta sa aiba prea multa incredere in sine si nu-si cunostea
limitele, din care cauza, viziunile sale strategice aveau uneori defecte majore..

1812→Invadeaza Rusia.

1813→Este invins de fortele aliate, a Sasea Coalitie, la Leipzig.

1814→Coaliția a invadat Franța, l-a forțat pe Napoleon sa abdice si l-a exilat pe insula
Elba. In negocierile de pace din 1813 si 1814, a dat dovada de foarte putin simt al realitatii.

1815→În mai putin de un an, a scapat de pe Elba si s-a intors la putere, insa a fost
invins in batalia de la Waterloo din iunie. De asemenea, lucru caracteristic lui Napoleon, dupa
batalia de la Waterloo, a considerat ca imaginea pe care o avea in ochii englezilor era indeajuns
de buna pentru ca acestia sa-l primeasca cu bratele deschise. S-a inselat. A insemnat inceputul
unei noi perioade de exil pentru imparat, de data aceasta pe insula Sfanta Elena.

1821→La 5 mai, pe insula unde era exilat, Napoleon Bonaparte moare. O autopsie a
concluzionat ca a murit de cancer la stomac, desi Sten Forshufvud si alti oameni de stiinta au
continuat sa sustina că a fost otravit cu arsenic.

Realizarile sale nu sunt deloc putine. A reformat sistemul fiscal, a creat Banca Frantei si
a repus pe picioare finantele Frantei. A intocmit un cod civil, care s-a dovedit ca a rezistat
trecerii timpului. A reformat sistemul dreptului penal si administratia locala (a infiintat
prefecturile). A intarit sistemul de educatie superioara. A normalizat relatiile intre Biserica si stat,
a revigorat agricultura franceza, a construit drumuri, canale si porturi. A pus Franta la treaba,
construind un climat de stabilitate si de prosperitate. Goethe a descris masurile administrative
ale lui Napoleon ca pe o manifestare a geniului.

Napoleon si-a fixat standarde inalte, s-a crezut condus de idealuri nobile: dragostea de
tara, onoarea si drepturile omului. A fost curajos, milostiv in victorii si generos. Metternich a spus
ca l-a auzit zicand in 1813 „Unui om ca mine ii pasa prea putin de soarta unui milion de
oameni”. Dar grija pe care o arata celor raniti il contrazicea.

Multi contemporani  englezi il vedeau ca pe un autocrat, un aventurier parvenit, un

monstru de ambitie, obsedat de propria glorie. 

2. Invazia
Pe 24 iunie 1812, Grande Armée, cu un
efectiv de 691.501 de oameni, cea mai mare armată mobilizatăpână în acel moment dat în
istoria europeană, a traversat râul Neman și s-a îndreptat către Moscova.

În plus, 80.000 de membri ai gărzii naționale au fost mobilizați pentru apărarea frontierei
imperiale a Marelui Ducat al Varșoviei. Cu aceștia din urmă, numărul total al forțelor franceze
aflate la granița Rusiei se ridica la 771.500 de oameni. Acestă concentrare de trupe a secătuit
toate resursele imperiului, ținând seama că mai erau 300.000 de soldați francezi implicați în
luptele din Peninsula Iberică și alți 200.000 în cele din Germania și Italia.

Din totalul de 691.501 de soldați, 450.000 erau soldați francezi, restul fiind aliați ai
francezilor. În plus față de ce corpurile detașate ale austriecilor de sub comanda lui
Schwarzenberg mai erau 95.000 polonezi, 90.000 germani (24.000 bavarezi, 20.000 saxoni,
20.000 prusaci, 17.000 westfalieni, câteva mii din Confederația Rinului, 25.000 italieni, 12.000
elvețieni, 4.800 spanioli, 3.500 croați și 2.000 portughezi. De asemenea, mai erau contingente
de olandezi și belgieni. Practic, fiecare naționalitate din marele Imperiu napoleonian avea
reprezentanți în acestă armată.

În conformitate cu cele mai noi estimări,

armata rusă era mai puțin numeroasă decât cea franceză la începutul atacului. Aproximativ
280.000 de soldați ruși erau mobilizați la frontiera poloneză. Totalul efectivelor armatei ruse se
cifra la aproximativ 500.000 de soldați în ajunul războiului. Forțele ruse erau împărțite între trei
armate principale: "Armata I de vest", sub comanda generalului Mihail Barclay de Tolly) cu
aproximativ 159.800 de oameni, "Armata a II-a de vest", comandată de generalul Piotr Ivanovici
Bagration, cu aproximativ 62.000 de oameni, și "Armată a III-a de vest", comandată de
generalul Alexandr Tormasov, cu aproximativ 58.200 soldați. Existau două armate de rezervă de
65.000, respectiv 47.000 de oameni, care sprijineau cele trei armate principale.

În fața atacului principal napoleonian erau amplasați apoximativ 392.000 de oameni. În

plus, ca urmare a semnării unor tratate de pace, Sankt Peterburgul avea asigurată securitatea,
ceea ce mai elibera pe cei aproximativ 100.000 de sodați aflați în zonă. S-au făcut eforturi
uriașe pentru mobilizarea tuturor rezervelor disponibile și, până în septembrie, efectivele rusești
ajunsesere până la aproximativ 900.000 de soldați, în afară de unităților neregulate de cazaci,
care numărau între 70.000 până la 80.000 de soldați.

3. Marsul catre Moscova

Invazia a început pe 23 iunie 1812.
Napoleon și-a trimis la Sankt Peterburg oferta finală de pace cu scurtă vreme înaintea
declanșării atacului. Nu a primit niciun răspuns, așa că a fost dat ordinul de ocupare a Poloniei
Rusești. Francezii au întâmpinat la început o rezistența slabă și au avansat rapid în teritoriul
inamic. Barclay, comandatul suprem rus, a refuzat să lupte, în ciuda cererilor lui Bagration.
Bagration a încercat de câteva ori să oprească înaintare franceză cu linii de apărare puternice,
dar de fiecare dată avansarea rapidă a francezilor nu i-a lăsat timp generalului rus să-și
organizeze defensiva, și l-a obligat să se retragă de fiecare dată. În timpul retragerilor, rușii au
folosit tactica pământului pârjolit, acțiunile lor din 1812 fiind un exemplu clasic folosit în
manualele de tactică militară.

Presiunea politică exercitată asupra lui Barclay pentru a angaja în armata într-o mare
bătălie hotărâtoare și pozițiile critice ale generalilor săi au dus la înlocuirea lui cu mult mai
popularul Mihail Kutuzov. În ciuda retoricii sale războinice, Kutuzov a continuat să acționeze ca
predecesorul său, dându-și seama că înfruntarea forțelor franceze într-o bătălie în câmp
deschis ar fi dus la sacrificarea fără rost a numeroși soldați. El a reușit până la urmă să
stabilească o poziție defensivă puternică la Borodino, după o luptă indecisă în zona
Smolenskului, 16 – 18 august. Bătălia de la Borodino de pe 7 septembrie a fost cea mai
sângeroasă luptă a războaielor napoleoniene și una dintre cele mai sângeroase ale istorie
mondiale. Rușii nu au reușit să aducă pe câmpul de luptă decât jumate dintre efectivele de care
dispuneau și, pe 8 septembrie, au fost nevoiți să se retragă, lăsând liber drumul către Moscova.
Kutuzov a ordonat evacuarea capitalei.

După acest moment, rușii au reușit să mobilizeze un mare număr de trupe de rezervă,
cee ce a dus totalul trupelor ruse la aproximativ 904.000 de soldați, cu aproximativ 100.000 de
oameni în imediata apropiere a Moscovei, rămășițele armatelor înfrânte la Borodino și unele
întăriri.

4. Ocuparea Moscovei
Napoleon a intrat într-un oraș din care
fuseseră evacuate toate rezervele de alimente și combustibili la ordinul guvernatorululi Fiodor
Rostopcin. Bazându-se pe regulile clasice ale războiului, conform cărora ocuparea capitalei
inamicului echivala cu victoria, (deși trebuie spus că în acele vremuri Moscova era numai
capitala economică a Rusiei, curtea imperială și guvernul avându-și sediile la Sankt Peterburg),
Napoleon s-a așteptat ca țarul Alexandru I să ceară pacea, dar niciun comandat rus nu se
gândea la capitulare, ci numai la victorie.

Între 14 și 18 septembrie (stil nou), Moscova a fost incendiată. Orașul, ale cărui clădiri
erau construite în principal din lemn, a fost distrus aproape în întregime, lăsându-i pe francezi
practic fără posibilități de încartiruire. Se presupune că incendierea orașului a fost opera
sabotorilor ruși. Mai apoi, mai înainte de a părăsi orașul răvășit de incendii, Napoleon a dat
ordinul ca toate clădirile rămase neatinse, inclusiv Kremlinul, să fie incendiate. În plus, soldații
Marii Armate, nemulțumiți de condițiile generale și fără perspectiva victoriei, au început să
jefuiască ce mai rămăsese valoros în oraș. În decursul agonizatei retrageri din Rusia, cele mai
multe lucruri jefuite au fost abandonate.

Napoleon avea să remarce mai târziu că, dacă ar fi plecat cu două săptămâni mai
devreme din Moscova, ar fi reușit să distrugă armata lui Kutuzov încartiruită în apropiere de
Tarutino. O asemenea mișcare nu ar fi înfrânt Rusia, dar ar fi împrăștiat singura armată capabilă
să se opună în acel moment francezilor.

5. Retragerea
Napoleon a fost silit să se retragă din orașul aflat în ruine, fără să fi reușit să obțină
capitularea rușilor, în timp ce atacurile inamicilor nu-i dădeau pace. În timpul bătăliei de la
Maloiaroslaveț, Kutuzov a reușit să forțeze armata franceză să folosească același drum pârjolit
al Smolenskului pe care sosiseră din vest. Continuând să blocheze flancul sudic pentru a-i
împiedica pe francezi să aleagă alt drum, Kutuzov a împânzit zona cu subunități de partizani,
care tăiau toate posibilitățile de aprovizionare ale armatei napoleoniene și atacau toate
subunitățile rătăcite. Cavaleria ușoară rusă, inclusiv cavaleriști cazaci, excelau în asemenea
acțiuni de partizani.

Aprovizionarea armatei franceze a devenit imposibilă, lipsa de iarbă a slăbit puținii cai
rămași în viață, care au fost până în cele din urmă măcelăriți pentru hrana soldaților înfometați.
Fără cai, cavaleria franceză a încetat să existe, iar cavaleriștii au fost nevoiți să continue marșul
pedestru. În plus, lipsa cailor a dus la abandonarea tunurilor și căruțelor, lăsând armata fără
sprijinul artileriei și fără convoaie de aprovizionare.

Deși în 1813 armata a fost capabilă

să refacă parcul de tunuri, abandonarea căruțelor a creat o uriașă problemă logistică pentru
restul războiului. Foametea și bolile au făcut numeroase victime, iar rata dezertărilor a crescut
alarmant. Cei mai mulți dezertori au fost prinși de țărani, care i-au ucis fără nicio formalitate.
Traversarea râului a adus o altă înfrângere importantă la Berezina, atunci când Kutuzov a
hotărât că momentul este potrivit pentru o bătălie decisivă, a atacat și a zdrobit acea parte a
armatei care nu reușise să traverseze încă podul peste râu.

La începutul lunii decembrie 1812, Napoleon a aflat că în țară, generalul Claude

François de Malet a încercat să dea o lovitură de stat. El a abandonat armata și s-a reîntors în
grabă în Franța, lăsâdu-l la comandă pe mareșalul Joachim Murat. Murat a părăsit armata
pentru a-și salva la rândul lui domnia în regatul Neapolelui lăsându-l la comandă pe Eugene de
Beauharnais.

În săptămânile care au urmat, resturile Marii Armate au fost atacate fără încetare, iar, pe
14 decembrie 1812, ultimii soldați francezi au fost alungați de pe teritoriul rus. Numai
aproximativ 22.000 de soldați dintre cei care începuseră campania au mai supraviețuit.
Pierderile rușilor în cele câteva bătălii directe au fost comparabile cu cele ale francezilor, dar
pierderile de vieți ale civililor în zonele devastate de război au fost mult mai mari decât pierderile
suferite de armată. În total, spre deosebire de estimări mai vechi, care dădeau cifre de câteva
milioane de morți, se pare că au murit aproximativ un milion de oameni, împărțiți în mod egal
între cele două părți beligerante. Pierderile militare s-au cifrat la aproximativ 300.000 de
francezi, 70.000 de polonezi, 50.000 de italieni, 80.000 de germani și, probabil 450.000 de ruși.
Francezii au mai pierdut aproximativ 200.000 de cai și peste 1.000 de piese de artilerie.

6. Evaluari istorice
Victoria rușilor împotriva francezilor în 1812 a fost o lovitură uriașă dată ambițiilor lui
Napoleon de dominare a Europei. La fel precum catastrofica înfrângere a puterii navale
franceze în bătălia de la Trafalgar din 1805, campania din Rusia a fost un punct de turnură al
războaielor napoleoniene, care au dus în cele din urmă la înfrângerea definitivă a lui Napoleon
și la exilul lui în Insula Elba.

Napoleon nu a fost înfrânt definitiv în Rusia. În anul următor, împăratul a strâns o armată
de aproximativ 400.000 de francezi sprijiniți de un sfert de milion de alți aliați, cu care a
contrabalansat puterea Germaniei. După această înfrângere și întărâtați de naționaliștii prusaci
și de ruși, naționaliștii germani s-au revoltat în toată Confederația Rinului și Prusia. Campania
naționaliștilor germani nu ar fi avut același efect fără înfrângerea francezilor din Rusia.

Surse
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Campania_din_Rusia_(1812)
2. http://www.ro.biography.name/conducatori/84-franta/254-napoleon-bonaparte-
1769-1821
3. http://www.referatele.com/referate/istorie/online3/Napoleon---Campania-din-
Rusia-referatele-com.php
4. http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cele-35-zile-ale-lui-
napoleon-n-moscova
5. http://cultural.bzi.ro/campania-din-rusia-a-lui-napoleon-9894