UNIVERSITATEA BUCUREŞTI FACULTATEA DE ISTORIE/AN II

Seminar: ISTORIA IMPERIULUI OTOMAN Studentă: Ana GRIMALSCHI

Conferenţiar Dr. Silvana RACHIERU

Recenzia volumului Profesorului universitar Bogdan Murgescu “Ţările Române între Imperiul
Otoman şi Europa creştină” publicat la editura Polirom, Bucureşti, 2012, 366 pp.

Volumul “Ţările Române între Imperiul Otoman şi Europa creştină”, carte de autor, reprezintă
o colecţie de studii realizate de istoricul Bogdan Murgescu, studii începute încă din timpul studenției
sale și care se întind până în momentul apariției acestuia, ce se bazează pe cercetarea și analiza surselor
perioadei istorice tratate(secolele XV-XVIII) şi oferă o imagine complexă a Ţărilor Române, de la
situaţia politică în care se aflau acestea şi evoluţia comerţului intern şi extern până la raporturile stabilite
între economie, finanţe şi activitatea militară. Istoricul analizează toate aspectele pozitive şi negative din
din spaţiul românesc de la sfârşitul Evului Mediu şi începutul Epocii Moderne.

Bogdan Murgescu este profesor doctor la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din
Bucureşti, interesat de cercetarea cu precădere a istoriei economice şi sociale, de istoria învăţământului
superior şi rolul său în acumularea capitalului uman, dar şi de metodologia cercetării istorice şi modul în
care cercetarea trecutului a interacţionat cu preocupările de ansamblu ale societăţii. Cronologic,
cercetările sale au acoperit perioade diverse de timp, din evul mediu şi până în epocile cele mai recente.
A realizat atât cercetări punctuale, bazate pe analiza critică a izvoarelor istorice, cât şi analize sintetice
ale unor procese istorice concrete sau ale evoluţiilor istorice din perspectiva duratei lungi. Distins cu
Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române pentru lucrarea „Circulaţia monetară în Ţările Române
în secolul al XVI-lea” (1996). Printe alte lucrări mai putem enumera şi „Istoria românească – istorie
universală (600-1800)” (1994), „România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010)”
(Polirom, 2010) (volum distins cu Premiul „Historia Magistra Vitae”, acordat de Jurnalul Naţional în
cadrul concursului „Cartea de Istorie”, Premiul „CriticAtac” şi Premiul „Eugeniu Carada” pentru
Economie). A coordonat de asemenea lucrări precum, „A fi istoric în anul 2000” (2000), „Istoria
României în texte” (2001) şi „Revoluţia română din decembrie 1989. Istorie şi memorie” (Polirom,
2010).

Autorul acestui volum se apleacă asupra studiereii factorului economic, puţin cunoscut
cititorilor, dându-ne ocazia de a putea consulta o altă viziune a evoluţiei Ţărilor Române şi anume cea a
istoriei economice şi sociale, însă fără ca titlul să ne sugereze care este elementul esenţial analizat şi care
constituie baza construcţiei conţinutului.

Prezentul volum este o lucrare ce grupează în mod coerent un ansamblu de 26 de studii împărţite în
patru secţiuni tematice, abordând cronologic şi analitic subiectele tratate, primele trei referindu-se la
opţiunile politice, la raporturile dintre economie şi activitatea politico-militară şi la evoluţiile
comerţului, iar cea de-a patra este dedicată abordărilor sintetice:

1. Politică, diplomaţie, atitudini

2. Economie, finanţe, război

3. Structuri şi conjuncturi comerciale

4. Perspective sintetice.

Prima parte este dedicată de autor prezentării aspectelor politicii şi diplomaţiei domnitorilor români
Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul. Profesorul Bogdan Murgescu analizează şi demontează miturile
româneşti legate, pe de o parte de caracterul fanatic antiotoman atribuit de unii istorici lui Ştefan cel
Mare şi de apropierea acestuia faţă de munteni şi pe acela conform căruia noi, românii, am fi apărat
creştinătatea prin Mihai Viteazul care, mânat de un sentiment naţional fanatic, ar fi avut drept scop
înfăptuirea unei uniuni între cele trei state româneşti, lucru neconfirmat de nici un text provenit direct de
la domnitor.

In a doua parte a cărţii, autorul prezintă şi o analiză aprofundată a creditelor atestate de condica
vistieriei lui Constantin Brâncoveanu precum şi o listă a creditorilor întocmită pe criterii etnice şi
confesionale (evrei, occidentali, ortodocşi, musulmani). Spre finalul acestei părţi, autorul prezintă un
studiu tehnic în care evaluează balanţele de plăţi ale Imperiului Otoman cu Polonia-Lituania şi Imperiul
German.

În cea de-a treia parte sunt prezentate anumite idei vehiculate despre  comerţul Ţărilor Române.
Autorul respinge teza conform căreia Moldova şi Ţara Românească ar fi avut legături comerciale numai
cu Imperiul Otoman iar aceste legături ar fi reprezentat un factor de bază al dezvoltării comerţului
Ţărilor Române şi integrarea acestuia în comerţul european (Mare Neagră-lac turcesc). Astfel, autorul,
asemeni lui Nicolae Iorga care respingea ideea monopolului otoman, încearcă demitizarea ideii că Ţările
Române ar fi fost „grânarul” Porţii iar otomanii s-ar fi aflat în „imposibilitatea practică de a impune un
monopol efectiv asupra Ţărilor Române”(p.159).
 În cea de-a patra parte a cărţii sale, autorul încearcă să demonstreze că până la secolul al XIII-lea,
marcat de cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi în 1204 şi de expansiunea mongolă din 1236-
1242, regiunea carpato-danubiană, a fost periferică faţă de axele comerţului medieval, şi doar Imperiul
otoman este principalul factor extern care a afectat istoria Ţărilor Române care abia în jumătatea a doua
a secolului al XVIII-lea încep să cunoască o creştere economică care permite angajarea acestora în
procesul de modernizere mai accentuat decât în perioada dintre secolele XVI-XVII.

Subiectele tratate sunt argumentate logic şi cursiv, întreaga construcţie a acestui volum se bazează
pe cercetarea unor vaste surse primare cunoscute sau inedite, precum scrierile istoricilor vremii: de la
cronicarii ce scriseseră Letopiseţul Ţării Moldove, Letopiseţul de la Putna, Letopiseţul Cantacuzinesc,
Istoria Ţării Româneşti, Cronicile turceşti, la lucrările lui Dimitrie Cantemir, documentele de
cancelarie, memoriile unor martori ai evenimentelor Giovanni Maria Angiolello, Matteo Muriano,
Baldassar de Piscia, şi scrisori ale protagoniştilor evenimentelor ce fac obiectul acestor studii, precum a
brăilenilor, buzoienilor şi râmnicerilor adresate lui Ştefan cel Mare, a lui Matia către papă din 7
august 1481, relatarea lui Kemalpaşazade, documente arhivate precum cele din Condica de venituri şi
cheltuieli a vistieriei de la leatul 7201-7212 (1694-1703,)DRH, etc., dar şi secundare, lucrarile istoricilor
români Iorga, Brătianu, Papacostea, Gorovei, Costăchel, Bazilevici, Fisher, Pienaru, Panaitescu,
Guboglu, Mehmed, Andreescu, Maxim, Lehr, Pippidi, Cernovodeanu, Panaite, Oţetea, Rezachevici etc.
şi străini Inalcik, Braudel, Runciman, Islaamoglu, Kafadar, Duby, Faroqhi etc. precum şi surse terţiare:
dicţionare, enciclopedii etc.

Însă parcurgerea acestui volum, destul de greu accesibil publicului neavizat, este destul de
anevoioasă chiar şi pentru istorici, mai ales pentru cei în devenire, necesitând apelul în paralel şi la alte
surse de informaţii complementare pentru înţelegere unor termeni/expresii utilizate, precum: sulhname,
anilor sivis (p.28), akin (p.30 şi urm.), ahdname (p.33) etc. şi a căror devoalare autorul nu o face nici
într-un dicţionar, la finalul materialului prezentat, nici prin note de subsol sau prin inserarea între
paranteze a sensului acestora sau a unor construcţii istorice argumentate financiar economic.

Mai mult decât atât, la finalizarea citirii acestui volum, am conştientizat faptul că trebuie să revin să
recitesc anumite părţi, dar după studierea, în prealabil, a anumitor surse indicate de autor referitoare la
subiectul tratat, precum, spre exemplu, studiile Liei Lehr şi ale lui Paul Cernovodeanu dedicate
impactului conjuncturii europene asupra comerţului românesc în a doua jumătate a secolului al XVII-
lea.
 Demitizările realizate de autor de-a lungul acestor studii m-au surprins, dar logica argumentaţiei
susţinută cu surse primare inedite şi din arhive străine, coroborate cu informaţiile din sursele secundare
străine, în special, mi-a trezit curiozitatea de a aprofunda subiectul abordat.

Volumul “Ţările Române între Imperiul Otoman şi Europa creştină” al istoricului Bogdan
Murgescu este deosebit de interesant, adevărat manual pentru înţelegerea istoriei actuale româneşti,
pornind de la înţelegerea situaţiei reale a Ţărilor Române din perioada secolelor XVI-XVIII. Este un
construct destul de nou în planul istoriografiei româneşti prin abordarea aleasă, prin folosirea
informaţiilor economice devoalate de sursele la care acum a avut acces, acesta reinterpretează anumite
evenimente istorice, precum acţiunile lui Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu sau
aduce lumină asupra altora, precum faptul că am fi fost grânarul Imperiului Otoman şi apoi al Europei,
tratează aspecte care au fost foarte puţin sau deloc analizate în istoriografia românească, dar fără a trata
în mod egal problemele abordate. Motivaţia acestei ultime observaţii ar putea fi lipsa surselor primare
necesare aprofundării în mod egal a acestor subiecte.

In concluzie, ţinând cont de faptul că este o carte voluminoasă, greu de parcurs pentru publicul larg,
neavizat, cu deosebit de mulţi termeni de specialitate, de domeniul vocabularului istoric, economic,
juridic etc. şi cu multe expresii al caror sens nu este explicat, fără a putea exprima concluzii personale
avizate, cu indicarea de argumente imbatabile, dar din perspectiva individului onest care se străduieşte
să descopere adevărul cât mai obiectiv despre trecutul care ne-a modelat până în prezent şi de a înţelege
mentalităţile, obiceiurile, trăirile de azi, recomand această carte doar celor care deja sunt bine
familiarizaţi cu istoria S-E Europeană şi a Imperiului Otoman.