Sunteți pe pagina 1din 2

Universitatea Bucureşti

Facultatea de Istorie-An II
Istoria Imperiului Otoman
NEDELCU IZABELA

Analiza sursei HUKUM-FETVA: DOMNIA, Mazilire si ucidere – Constantin Brancoveanu - 1714,


martie 17-26

Documentul analizat este o poruncă a Sultanului Ahmed al III-lea, din 17/26 martei 1714, prin
care îi cere funcţionarului său Mustafa să prindă şi sa aducă la Înalta Poartă pe domnitorul Ţării
Româneşti, Constantin Brâncoveanu, învinuit de tădare şi condamnat la moarte, precum şi pe fiii şi
ginerii acestuia.
Documentul începe cu specificarea faptului că este adresat de sultan direct lui Mustafa, căruia îi
prezintă situaţia care l-a determinat să recurgă la emiterea acestuia, respectiv faptul că voievodul Ţării
Româneşti, Constantin Brâncoveanu, profitând de faptul că sultanul se afla în război cu alte state creştine,
a acceptat şi susţinut în diverse moduri oştenii Ţarului Rusiei, Petru I, de a intra în Modova şi chiar a
comandat alte ostiri în atacarea şi incendierea cetăţii Brăilei, omorând o parte din musulmanii aflaţi în
incinta acesteia, iar altă parte luând-o prizonieră.
Sultanul Ahmed al III-lea, aflat în plin război sfânt contra creştinilor, supune judecăţii eminentului
învăţat Mahmud, specialist în regulile imperiale otomane, pentru a-l ajuta să decidă ce pedeapsă să
dispună pentru faptele dovedite a fi fost săvărşite de Constantin Brâncoveanu în atacul cetăţii Brăilei.
În urma acestei judecăţi sultanul emite prezentul document de condamnare, document care începe
prin a prezenta modalitatea de numire a voievodului, de către sultan din rândul conducătorilor locuitorilor
din ţările care i s-au supus şi care l-au recunoscut de stăpânitor pe sultan, precum şi a pedepsei ce se
aplică acelor voievozi care, aflându-se în alianţă cu Înalta Poartă, se dovedeşte că s-au alăturat, au
sprijinit şi ajutat pe creştinii altor state, consideraţi duşmanii credinţei şi statului otoman, distrugând,
jefuind şi prădând cetăţile şi avutul celor care locuiesc în cetăţile şi teritoriile aflate sub stăpânirea
sultanului, săvârşind abuzuri şi chiar omorând supuşi ai acestuia, aşa cum s-a dovedit a fi făcut
Constantin Brâncoveanu. Această pedeapsă este uciderea acelui voievod, fapt ce trebuie realizat fără vreo
întârziere.
Apoi, sultanul, il anunţă pe însărcinatul Mustafa, căruia îi adresează acest document, care sunt
poruncile pe care i le transmite, prezentându-i detaliat faptele şi poruncile ce le are de îndeplinit pentru
prinderea şi trimiterea la Înalta Poartă pentru pedepsirea lui Constantin Brâncoveanu, găsit vinovat de
trădare, şi a fiilor şi ginerilor săi.
Mai este anunţat că toţi reprezentanţii, negustorii, funcţionarii musulmani, supuşi direcţi ai
Sultanului, precum şi noul voievod, Ştefan Cantacuzino, numit de Sultan în locul lui Constantin
Brâncoveanu, mitropolitul, boierii şi notabilii principatului Ţării Româneşti, de decizia luată de Sultanul
Ahmed al III-le de condamnare la moarte a lui Constantin Brâncoveanu, a fiilor şi ginerilor acestuia,
pentru trădare şi că au obligaţia de a-l ajuta pe Mustafa la îndeplinirea acestei decizii.
Porunca era de a acţiona unitar toţi cei care sunt supuşi de încredere ai sultanului pentru prinderea
şi arestarea lui Constantin Brâncoveanu, a fiilor şi ginerilor acestuia, si trimiterea lor la Înalta Poartă
pentru a fi executaţi pentru trădare.
Se mai specifică şi situaţia în care aceştia se opun arestării să fie prinşi şi executaţi pe loc, iar
cepetele lor să fie trimise la Înalta Poartă pentru a fi expuse pe zidurile cetăţii drept avertisment pentru
alţii.
La final, sultanul porunceşte ca toate bunurile şi lucrurile ce pot fi considerate a fi avuţia
condamnaţilor la moarte să fie căutate peste tot unde ar putea fi ascunse sau bănuit a fi ascunse, să fie
găsite şi înregistrate într-o condică care, după ce a fost sigilată, să fie transmisă la Poartă împreună cu
înştiinţarea.
Documentul scris se încheie cu o specificaţie care susţine ca este autentic. Este un document care
intră în categoria actelor juridice, un document oficial încheiat la Constantinopol, prin care sultanul
Ahmed III-lea transmite poruncă de punere în aplicare a unei decizii de arestare şi condamnare la moarte
şi confiscarea averii celor condamnaţi la moarte.

S-ar putea să vă placă și