Universitatea Bucureşti

Facultatea de Istorie-An II
Istoria Imperiului Otoman
NEDELCU IZABELA

Analiza sursei TRATAT între Mehmed al II-lea şi Ungaria, 20 noiembrie 1451

Documentul analizat este un Tratat de pace încheiat între Sultanului Mehmed al II-lea şi Ungaria
la 20 noiembrie 1451.
Documentul începe cu numirea părţilor semnatare, a Sultanului Mehmed al II-lea, fiul răopsatului
emir sultan Murat, şi principele Iancu de Hunedoara, guvernatorul Ungariei. Apoi menţionează faptul că,
sub stare de jurământ, se învoieşte să facă pace de trei ani cu domnul guvernator şi cu domnii Ungariei, şi
chiar cu Dubrovnicul.
Mai mult, stabileşte că voievodul Ştefan să înapoieze orice ar fi luat de la Dubrovnic mai înainte
de acest Tratat.
Totodată, mai stabileşte ca cetatea Chilia şi tot ce ţine de ea, şi orice alte ţinuturi care ţin de
coroana şi regatul Ungariei, vor avea o pace de trei ani din partea stăpânirii sultanului.
Tratatul mai stabileşte şi faptul că, de asemenea, tot pentru aceeaşi trei ani, toate ţinuturile aflate
sub stăpânirea sultanului vor avea pace din partea guvernatorului şi a domnilor Ungariei.
Mai stabileşte şi că începând de la Severin, prima cetate lângă Dunăre, deja exitentă la data
încheierii Tratatului, niciuna dintre părţi să nu mai ridice alte cetăţi noi sau întărituri.
Dar cetăţile care se află sub stăpânirea ambelor părţi semnatare ale acestui Tratat de pace pot să
ridice şi să contruiască cetăţi, dar doar prin propriile forţe.
Sultanul Mehmed al II-lea include în acest Tratat de pace şi pe despotul Serbiei, domnul Gheorghe
şi pe fiii săi, cetăţile, ţinuturile sale şi pe toţi locuitorii acestora, idiferent de condiţie. Faţă de despotul
Gheorghe al Serbiei şi locuitorii săi Sultanul Mehmed al II-lea, sub stare de jurământ, se angajează că le
va acorda pace pentru trei ani cât durează acest armistiţiu, dar după terminarea acestei perioade despotul
împreună cu fiii, cetăţile, ţinuturile sale şi toţi locuitorii acestora vor rămâne sub stăpânirea sultanului, sub
aceleaşi condiţii de pace. Sultanul mai decide şi faptul că trebuie să i se restituie depostului Gherorghe al
Serbiei orice bun s-ar afla în regatul Bosniei, iar dacă acest fapt nu se va împlini atunci se poate declanşa
războiul pentru reducerirea lor. Dar şi despotul şi fiii săi sunt obligaţi prin acest Tratat să înapoieze
sultanului ceea ce au promis acestuia.
Pentru că despotul Serbiei împreună cu fiii, cetăţile şi nobilii săi se vor bucura de pace din partea
guvernatorului şi a domnilor regatului Ungariei pentru trei ani, trebuie ca la finalizarea acestui Tratat să
rămână în continuare credincioşi în pace acestora.
Prin acest Tratat Sultanul Mehmed al II-lea decide şi asupra obligaţiilor voievodului românilor
Vladislav către stăpânirea otomană, care este obligat să plătească tribut sau alte servicii acesteia, dar se
menţionează şi obligaţiile faţă de guvernatorul şi regatul Ungariei căruia trebuie să-i dea ascultare,
supunere şi obligaţia sau alte servicii. În cazul în care Voievodul Vladislav nu se va achita faţă de vreuna
dintre stăpânirile otomană sau ungară după cum este convenit atunci oricare dintre cei nemulţumiţi poate
să recurgă la ameninţări şi constrângeri faţă de voievodul român pentru a-l obliga să plătească, astfel
pacea dintre parţile semnatare ale acestui Tratat să fie menţinută şi întărită. Se mai hotăreşte ca pe
parcursul acestui Tratat de pace de trei ani Vladislav să rămână Voievodul românilor, iar dacă în această
perioadă Vladislav al muri atunci niciuna dintre părţi să nu numească domn în Ţara Românească, altul
decât pe acela pe care ţara l-ar alege. Iar acest nou voievod trebuie să respecte condiţiile acestui Tratat
până la finalul perioadei pentru care s-a încheiat.
Aceleaşi condiţii de pace ca ale lui Vladislav, voievodul românilor, se impun şi regelui şi celorlaţi
domni ai Bosniei.
Prin acest Tratat se mai stabilesc şi modul de circulaţie a negustorilor ambelor părţi semnatare,
cărora li se asigură liberă circulaţie pe apă şi pe uscat, pe teritoriile acestor stăpâniri, dreptul de a vinde
fără nicio oprelişte, dar cu condiţia plăţii vamei locului respectiv.
Se mai stabilesc condiţiile de călătorie în siguranţă a solilor ambelor stăpâniri. În cazul în care
vreun supus al uneia dintre părţi, călăreţi sau răufăcători, va face vreun rău în teritoriile uneia dintre părţi,
trebuie să fie anunţat conducătorul stăpânirii de faptele acestuia, iar acesta il va prinde şi trimite stăpânirii
al cărei supus este pentru a fi pedepsit, iar omul păgubit de fapta acestora va fi plătit.
Aceste ultime condiţii sunt luate pentru a păstra pacea stabilită prin acset Tratat.
Finalul acestuia stabileşte dreptul negustorilor şi solilor ambelor părţi aflaţi pe teritoriile stapânirii
celeilate părţi de a pleca în linişte şi pace spre ţara lor de baştină, cu toate bunurile lor, în momentul
încetării acestui Tratat.
Documentul se încheie cu un paragraf în care se menţionează faptul că Sultanul Mehmed al II-lea
a jurat împlinirea acestui Tratat în faţa mai multor nobili ai despotului Gheorghe al Serbiei: vornicului
Rewtz, Pastor şi Vuc voievodul, si că toate actele întocmite vor fi păstrate de sultan, iar semnatarii trebuie
să îndeplinească juramintele, actele, hotărârile şi rânduielile convenite în timpul stabilit de trei ani.
Actul a fost încheiat la Adrianopol, în noiembrie 6960/1451.
 Este un document scris, care intră în categoria actelor normative, un document oficial încheiat la
Adrianopol, în noiembrie 6960/1451, prin care Sultanul Mehmed al II-lea, în faţa mai multor nobili ai
despotului Gheorghe al Serbiei: vornicului Rewtz, Pastor şi Vuc voievodul, prin jurământ, încheie un
Tratat de pace pentru trei ani cu Iancu de Hunedoara, guvernatorul Ungariei, dar şi cu despotul Gheorghe
al Serbiei. Acest Tratat are prevederi şi referitoare la despotul Gheorghe al Serbiei şi fiii acestuia, la regele
şi nobilii Bosniei, precum şi la Vladislav, voiedovul Ţării Româneşti.
Documentul este autentic, consacrat şi nu sunt cunoscute îndoieli privind autenticitatea sa, nu sunt
reţinute lipsuri în publicaţia DRH, D,I, doc.305.