Prezentare Tema 4

Identitatea Bufonului în Evul Mediu-ce rol avea instituția*nebunului*?

Anecdotă:
Bufonul reginei Elisabeta I a Angliei a fost iertat în mai multe rânduri pentru impertinenţa de a
fi spus nişte adevăruri neconvenabile. Totuşi, într-o zi, regina porunci să-l arunce în temniţă pe
măscărici pentru că întrecuse măsura. După o vreme, Elisabeta îşi aduce aminte de el şi porunci să fie
adus iarăşi la curte.
- Sper că de azi înainte n-o să ne aduci mereu aminte de greşelile pe care le facem, zise regina.
- Bineînţeles, majestate, doar n-o să repet întruna lucruri de care vorbeşte toată lumea!

Încă din cele mai vechi timpuri avem atestată existența bufonilor, Plinius cel Bătrân amintește de
un astfel de personaj ce trăia la curtea lui Ptolemeu I al Egiptului. Însă epoca de glorie a bufonilor a fost
cea medievală. Aceștia erau angajați la curțile regale pentru a asigura divertismentul, sub diferite forme:
muzică, jonglerii, glume, scălâmbăieli. Fiecare rege care se respecta avea un bufon. In evul mediu, si
chiar mai tarziu, bufonul regal (sau "nebunul regelui" – le fou du roi – cum i se spunea in Franța)
reprezenta o adevărată instituție. Bufonul regal era singurul carea avea voie să-l maimuțărească pe rege,
să-l intrerupă, să-l contrazică și chiar să-l bruftuluiască și să-l insulte. Bufonul sau măscariciul regal mai
era si singurul care avea posibilitatea să spună adevărul, sau anumite adevăruri care deranjau. Pentru
serviciile lor, ei erau deseori recompensați cu generozitate, chiar innobilați. Când se deplasau prin
Europa, regii iși luau bufonii cu ei, iar când se intâlneau să faca pace sau să negocieze diferite tratate,
măscăricii regali erau și ei prezenți la masa negocierilor aducând o notă de indolență și de umor,
relativizând prin glume și râs toata eticheta și solemnitatea de la curțile regale.

Istoria bufonilor, nebunilor de curte, clovnilor, jokerilor etc. este deosebit de lungă și bogată.
De-a lungul evului mediu regii si nobilii aveau bufonii lor, farsorii, personaje privilegiate care, adesea,
erau muzicieni talentati, acrobati, dansatori, mimi si erau inteligenti, cu spirit ager si cu un dezvoltat
simt al umorului (si al ridicolului).
Zeflemeaua e cea mai veche formă a ceea ce este azi comedia. In perioada elizabethană clovnii
erau cei care  provocau râsul pe scenă, dar nu aveau un rol real in drame, ci doar faceau glume si trucuri
și, uneori, se adresau publicului. Shakespeare este cel care le-a oferit bufonilor roluri mai importante in
piesele sale, oferindu-le replici – de exemplu, groparii din piesa Hamlet sunt clovni.

1
 Arta clovnilor exista de mii de ani. In Egipt au fost descoperite hieroglife datand din timpul
dinastiei a cincea (cca. 2500 i.H.) si care reprezinta bufoni si jongleri. Faraonii intrețineau pigmei 
africani numiți Dangas, imbrăcați în piele de leopard și purtând măști ciudate, rolul lor fiind să-i amuze
pe faraon si familia sa – dansau imitând zeitățile egiptene.
Și in Persia, cu mulți ani i.H. erau cunoscuți bufonii, mai ales prin intermediul cărților de tarot
introduse in  Persia  din Egipt..
În simbolistica tarotului Nebunul (bufonul) are înțelesuri specifice, intre care cel mai important
se refera la exisțenta unui nou inceput, oricând, dar trebuie să driblezi soarta pentru a nu repeta acțiunile
din trecut – e o nebunie să repeți aceleași acțiuni și să te aștepți la alt rezultat, s-ar traduce, pe scurt
cartea de tarot care e reprezentata prin Nebun. Nebunul reprezinta posibilitatea infinita in dezvoltarea
umana sau negarea acestei posibilitati de ego. Cartea reprezinta spiritul de aventura al celui gata oricand
sa paraseasca un loc sigur pentru a descoperi noi oportunitati.
Pe la curțile împăraților, regilor cam acesta era rolul bufonului: să găsească metode noi de a-și
distra stăpânul, să spună adevărul sub forma de gluma și să critice pe oricine, fie ei impărați, regi, nobili,
cavaleri sau simpli țărani. Pe bufon, se zice, nici împăratul nu avea dreptul să se supere, chiar dacă
uneori il mai pedepsea.
La Curtea Chinei bufonii apar de pe la 1818 i.H. Prin anul 300 i.H., in China, împăratul Shih
Huang-Ti supraveghea construirea Marelui Zid Chinezesc; mii de muncitori au murit in timpul ridicării
construcției și se zice ca numai bufonul împăratului, Yu Sze, a  indrăznit să critice hotărârea împăratului
de a vopsi zidul chinezesc,cu riscul morții altor mii de oameni. Bufonul e azi amintit in  China  ca erou
național pentru că a  reușit, prin glume, să-l determine pe împărat să renunțe la idee.
In India, in povestile bazate pe epopeile Mahabharata si Ramayana, clovnii au avut un rol
important, de prin anul 100 e.n., sevind ca interpret intre populatie si dialogurile pe care eroii si zeii din
cele doua epopei le purtau, limba sanscrita in care erau scrise (in cea mai mare parte) era limba zeilor,
regilor, inteleptilor etc. iar clovnul Viduska stia cunoastea si sanscrita si limba vulgului pentru ca fusese
slujitorul si confidentul Eroilor.
Stămoșii clovnilor sunt întâniți în Grecia Antică, unde erau rași în cap și aveau haine căptușite
pentru a parea mai mari, ei fiind figuratia in farse si pantomime care parodiau actiunile personajelor
grave si uneori arunca cu nuci in spectatori.  Cam  acelasi tip de clovn era prezent in spectacolele de
mima ale romanilor, dar purta o palarie tuguiata si o mantie colorata in mozaic, fiind tinta abuzurilor si
glumelor celorlalti actori.
Cand Cortez i-a cucerit pe azteci, in 1520 e.n. a descoperit la curtea lui  Mont ezuma bufoni
similari celor  europe ni.  Neb uni, pitici, cocosati, bufoni s-au numarat printre comorile pe care Cortez
le-a dus papei Clement al VII-lea.

2
 Multe triburi de indieni americani au avut un anumit tip de clovni, care au jucat un rol
important in viata sociala si  relogioasa a tribului, in unele cazuri fiind creditati cu puterea de a vindeca
anumite boli.
Commedia  dell' Arte, in secolul al XVI-lea, l-a dat pe Arlecchino, cu originea (se pare)
in Alichino din Infernul lui Dante, distingandu-se prin masca neagra, capul ras si acrobatii de exceptie.
Personajul a evoluat in timp si Harlequin (in  france za) a devenit un erou romantic, popular in
pantomima. De la italieni il avem pe Pantalone (initial Pantaleone), cel cu figura grava si pantaloni largi.
Tot din Italia a pornit si ideea clovnului ca personaj tragic, râzand in timp ce inima ii e frânta de tristete.
Franţa il are pe Pierrot, un dansator exceptional, cu faţa pudrata, un clovn fericit, cu inima
usoara. In timp, personajul s-a schimbat, devenind azi o figura romantica, trista, adesea reprezentat cu o
lacrima pictata pe obrazul alb.
Germania  are clovnul cu faţa, total impersonala, pictata, costumul sau evoluand in costumul
clasic de clovn: pantofi si gulere supradimensionate.
Bufoni si clovni au existat, se pare, dintotdeauna, dar au devenit reprezentativi pentru circ. Multi
bufoni au fugit de la stapanii lor si s-au alaturat circului. Anul 1768 pare a fi anul in care primul clovn a
fost vazut la circ, in Anglia (primul circ a fost infiintat in  Anglia  in anul 1770).
Atunci cand ne gandim la clovni ne vine in minte imaginea caracteristica: faţa pictata cu alb,
gura si sprancenele exagerate, nasul ca o mingiuta rosie, parul valvoi si colorat, costumul colorat,
gulerul si pantofii foarte mari, dar exista si clovnii imbracati saracacios sau vagabonzi, care nu au
caracteristicile enumerate mai sus.
Mai sunt clovnii “Auguste”, care nu-si vopsesc toata faţa in alb, ci mai mult in nuante de roz sau
auriu si sunt tipul anarhist, hainele lor fiind ori prea mari, ori prea mici. Lui Auguste ii trebuie mult timp
pentru a  ind eplini o sarcina data si mereu ajunge in situatii comice pentru ca intentionat are probleme
in a duce la bun sfarsit ceea ce i se cere.
In  America, clovnul a parasit circul si a ajuns pe scena teatrului de revista, apoi in filme si
spectacole de divertisment televizate si mai apoi direct in viata oamenilor, fiind prezenti la petreceri – in
special la petrecerile pentru copii.
Arta aceasta a clovnilor are nume de actori care au ajuns celebre in timp si sunt nu doar barbati,
ci si femei.
Originea misterioasă a clovnilor a dat naștere și la legende, unele chiar de groază și, din cine știe
ce motive, unii oameni se tem de clovni si foarte multi pur si simplu nu-i plac, fara sa se teama.
Regizorii de filme au stiut sa exploateze aceasta teama a oamenilor si au creat pelicule care au lansat
cativa clovni diavolesti, deveniti repede cunoscuti de amatorii genului. Joker, din seria Batman, este
unul dintre cei mai cunoscuti clovni de film din lume.

3
 În Anglia au făcut carieră bufonii Will Sommers, Archibald Armstrong sau Jeffrey Hudson, în
timpul regilor Henric al VIII-lea, Iacob I, respectiv Carol I. Dovada succesului de care se bucurau
bufonii în Albion ne este oferită de Shakespeare, în opera căruia întâlnim mulți astfel de eroi: Nebunul –
Regele Lear, Yorick – Hamlet, Puck – Visul unei nopți de vară, Clown – Othello, Lavache – Totul e
bine când se termină cu bine, Touchstone – Cum vă place etc.

Un bufon faimos a fost Stanczyk (cca. 1480 - 1560), cel care a „activat” sub regii Poloniei –
Alexandru Jagiello, Sigismund cel Bătrân și Sigismund Augus, fiind descris ca fiind singura persoană de
la un bal regal care a fost tulburat de vestea că rușii au capturat orașul Smolensk, eveniment petrecut în
anul 1514 .

Există desigur și personaje legendare, care nu sunt percepute neapărat ca făcând parte din tagma
bufonilor, dar recomandați ca atare de faptele lor. Cele mai elocvente exemple sunt cele ale lui
Nasreddin (Nastratin) – în lumea islamică – și Till Eulenspiegel – în lumea germană. La Curțile regale,
princiare, domnitoare din Evul Mediu intalnim mai multe ”personaje” care trebuie să fie prezente și care
îndeplinesc funcții diferite. Acolo avem de la intelectuali de curte și sfetnici cu duiumul, la lăutari,
paharnici, doamne, domnițe, străjeri și mulți boieri. Chiar dacă Regele, Principele, Domnitorul se
schimbă, personajele de curte nu pleacă niciodată de-acolo indiferent cine vine și cine pleacă. Există
însă două personaje mai deosebite pe care orice Curte le are, sau trebuie să le aibă, pentru că ele au o
funcție foarte importantă. Primul este bufonul, un personaj a cărui prezență la curte are un rost bine
definit. Celălalt personaj important este spionul. El există dar e greu de pus degetul pe el, pentru că
puterea nu lucrează aproape niciodată cu ”serviciile pe față”.  

Cum scrie și la dicționar: ”Bufonul era, la origine, un personaj comic, îmbrăcat în haine grotești,
care era ținut la curțile medievale să distreze un suveran sau un senior feudal, cu glume, gesturi,
strîmbături, denumit și măscărici, paiață, nebun. În Evul Mediu nebunul regelui era autorizat sa spună
adevărul, luîndu-l în rîs, fiind singurul care avea dreptul să spună tot ce un om normal nu-i putea spune
regelui, fără grave consecințe punitive.”

În primul rînd, el trebuie să distreze publicul, să creeze atmosfera mai ales în perioade de criză și
confuzie. Funcția instituției bufonului este aceea de a distra curtea și poporul, si mai ales, pentru a
distrage atenția de la lucrurile reale pentru ca puterea să-și vadă de treabă. Asta pe de o parte. A doua
funcție a instituției bufonului este una critică. Bufonul era singurul personaj de la curte dar și din
societate, căruia îi era permisă ironia și critica societății și a puterii într-o manieră mai deosebită. Doar
bufonul avea voie să ia în derîdere totul, sub diverse forme. El era un soi de mediator între suveran și
popor, un soi de oglindă a realității care de multe ori se deforma la curte și lua forme false, artificiale.
4
Această oglindă arăta chipul adevărat al suveranului, era un soi de conștiință de rezervă a celui care era
dincolo de lege. Bufonul în tradiția bizantină este deseori înlocuit de ”iurod” (în Rusia este o figură
foarte importantă), un soi de ”nebun în Cristos” care atît la curte, cît și în cetate, are un rol mult mai
radical decît cel al bufonului occidental. Cutuma spune că de iurod și bufon, suveranul nu se atingea
niciodată. Există un caz faimos, de pe vremea lui Ivan cel Groaznic: nici o grozăvie nu a șocat mai mult
populația țării, nici măcar decapitarea boierilor sau a patriarhului, cum a șocat persecuția bufonului
Vassia.

Foto: Stanczyk, pictură de Jan Matejko (1862)

Bufonul are rolul de a spune adevărul

5
Imaginati-va o curte regala, plina cu aristrocrati nemultumiti de faptul ca nu au puterea absoluta a
regelui. Istoria este plina de exemple in care aristocratii au complotat pentru a obtine mai multa putere
si, eventual, pentru a obtine puterea monarhului.

O curte regala este, deci, plina de urzeli, de comploturi, de forte care incearca sa produca schimbarea.

Dar, in acelasi timp, fortele inertiale ii impiedica pe complotisti sa-si dezvaluie planurile si sunt nevoiti
sa se prefaca a fi inca loiali regelui. Regele, care banuieste existenta complotului sau macar presupune
ca ar exista forte care doresc tronul sau, nu poate nici el actiona doar pe baza unor impresii pentru ca ar
produce o criza. Iar crizele sunt periculoase pentru stabilitatea sistemului si-l pot face sa-si piarda tronul
si viata.

Prin urmare, avem un echilibru aparent intre agentii schimbarii si fortele inertiale. Cu o exceptie:
Bufonul regelui. Acesta poate spune orice doreste. Regele nu poate aduce in discutie existenta
complotului, complotistii nu pot vorbi deschis despre el.

Doar Bufonul o poate face spre disperarea ambelor parti. Si, atat complotistii cat si regele se prefac ca
nu inteleg ce spune acesta pentru a-si proteja situatia. Caci daca regele ar accepta ceea ce spune
mascariciul, cata vreme nu exista suficiente dovezi in acest sens, ar trebui sa ia masuri ce ar duce la
criza si, in continuare, la inlaturarea sa de pe tron.

Dacă aristocrații ar confirma ceea ce spune bufonul, și-ar pierde rapid capetele.

Prin urmare, câtă vreme există o situație de echilibru, deși bufonul spune adevărul, va fi singurul
sacrificat în conflictul dintre agenții schimbării și forțele inerțiale.

Insă, dacă echilibrul se rupe, bufonul va fi folosit de partea cea mai puternică pentru a-și legitima
acțiunile.

BIBLIOGRAFIE:

6
Carti si autori de carti despre clovni: Clowns, Douglas  Newton ; Bring on the Clowns, Beryl
Hugill; Clowning Through, Frank Foster; Clowns & Pantomimes, M. Willson Disher s.a.

Surse:
http://black-face.com/blackface-clowns-history.htm
http://www.clownbluey.co.uk/more-info/clown-history
http://www.timpul.md/articol/cine-sunt-clovnii-si-de-ce-nu-trebuie-sa-va-temeti-de-ei-6347.html
http://en.wikipedia.org/wiki/Clown