Sunteți pe pagina 1din 9

Aparitia statului

Conditii sociale si istorice

Organizarea prestatala a societatii


Statul a aparut pe o anumita treapta a evolutiei si dezvoltarii societatii. Cercetarea originii statului, a cauzelor si a
conditiilor care au determinat trecerea societatii de la forma de organizare nestatala (ginta, trib) la organizarea statala
a societatii, la stat, se va face in continuare.
Aparitia statului a fost precedata de o lunga perioada de dezvoltare lenta a fortelor de productie in cadrul comunei
primitive, prima forma de manifestare a unei oranduiri sociale, de evolutia formelor de conducere sociala, de
structurare a acesteia, pentru ca nu este de conceput existenta unei colectivitati fara o forma anume de organizare si de
conducere.
Oranduirea comunei primitivenu a cunoscut organizarea statala, datorita nivelului extrem de slab dezvoltat al relatiilor
si al fortelor de productie, nici ginta, care se intalneste la toate popoarele ca forma de organizare a acestora la un
moment dat, nu apare de la inceput. Fara a intra in amanunte asupra primelor forme de evolutia a organizarii sociale,
asupra carora stiinta istorica, in primul rand, a emis mai multe ipoteze, ginta ne apare, in demersul istoric, ca o
comunitate mai mare sau mai restransa de persoane, unita prin comunitatea vietii economice, la care toti membrii
participa in comun, la productie si la consum.
Uneltele de munca, tehnica utilitata fiind destul de primitive, realizarea mijloacelor de trai minimale, de supravietuire,
nu era posibila decat printr-o participare globala a colectivitatii.
Munca in comun si repartitia comuna, egalitara a produselor au dus la crearea si mentinerea proprietatii comune asupra
mijloacelor de productie Totul apartine tuturor. Dar, lupta pentru supravietuire a dus la crearea si a proprietatii
individuale asupra unor unelte si arme. Ginta s-a constituit pe criteriu rudeniei, al filiatiunii. Un alt element de legatura
al membrilor gintei era teritoriul pe care coexistau membrii colectivitatii.
Datorita faptului ca la inceputul existentei gintei relatiile de casatorie nu aveau o recunoastere in cadrul comuniunii,
rudenia se stabilea dupa mama. Acest fenomen a dus la crearea mai intai a gintei matriarhale.
Evolutia cantitativa dar si calitativa a gintei matriarhale, sporirea nevoilor colectivitatii, constientizarea membrilor
gintei, manifestarea individualismului si a personalitatii membrilor sai au dus la inlocuirea gintei matriarhale cu ginta
patriarhala, unde intaietatea apartine barbatului, iar descendenta se stabileste dupa acesta. Apare astfel familia
patriarhala, in care copiii il mostenesc pe tata, ca descendenti ai acestuia.
Conducerea gintei, in privinta vietii economico-militare, sociale este incredintata unui organism obstesc. Membrii
adulti ai gintei reprezinta organul cel mai inalt de conducere si decizie, iar conducerea curenta este incredintata unui sef
ales.
Autoritatea organelor de conducere ale gintei era de natura morala, religioasa, parinteasca, nu exista un aparat
specializat care sa poata lua masuri de constrangere. Obiceiurile reprezentau, de asemenea, un alt punct de referinta in
activitatea colectivitatii. Opinia gintei era de mare valoare si influenta asupra membrilor sai. Modul de repartizare a
rezultatelor muncii se mentine egalitar, asa cum au perceput oamenii la inceput, ca ei sunt egali etc.
Cu timpul, insa, dezvoltandu-se viata economica si spirituala a societatii dar si numarul membrilor societatii, oamenii
incep sa constate ca, desi ei sunt egali in drepturi si obligatii, sunt inegali in posibilitati fizice si intelectuale, ca unii
sunt mai dotati nativ, au mai multa putere de intelegere si de munca fata de altii.
Comuna primitiva incepe sa se descompuna, omul incepe sa devina producator al mai multor bunuri necesare traiului.
Are loc descoperirea fierului si a uneltelor din acest metal, se dezvolta noi indeletniciri, oamenii au initiativa. Apar
astfel preocupari noi, se trece de la organizarea pe considerente de rudenie, la organizarea pe criterii de apartenenta la
anumite profesii, apar comunitatile satesti sau obstile satesti. proprietatea asupra pamantului, principalul mijloc de
productie este mentinuta atat ca o proprietate a comunitatii, cat si ca proprietate individuala.

Se declanseaza o serie de razboaie de acaparare a bogatiilor altor colectivitati, fie prin deposedarea acestora pur si
simplu, fie prin alungarea acestor colectivitati de pe teritoriile respective, iar uneori prin aducerea populatiei bastinase
in stare de sclavie, fiind folosita la munci brute, injositoare.
Se impune, in acest timp, schimbarea formei de organizare a societatii, gasirea unor noi modalitati de organizare a vietii
sociale, impunerea unor reguli de comportament obligatoriu pentru toti membrii colectivitatii. Apar astfel structuri
institutionale necunoscute pana acum, si anume organe de constrangere.
Aceasta forma de organizare a societatii este Statul.

. Caile de aparitie a statului


Aparitia statului a cunoscut o diversitate de cai si ritmuri de evolutie in functie de conditiile istorice concrete in care sau produs si de stadiul de dezvoltare al societatii respective.
Astfel, in Orientul Antic Egipt, India, China, Babilon se evidentiaza primele organizatii statale. Acest fapt are la baza
nevoia de a face fata unor cerinte ample de dezvoltare a agriculturii intemeiata pe irigatie, introducerea prelucrarii
aramei si a bronzului. Cu toate acestea, ele raman tributare unor forte de productie modeste, se mentin inca o serie de
relatii din perioada descompunerii comunei primitive; se pastreaza caracterul patriarhal al societatii, locul principal
revenind inca obstilor satesti.
Proprietarul pamantului ramane statul, personificat prin monarhul absolut, obstile satesti raman uzufructuare ale
pamantului in schimbul platii unui tribut, al a unor prestatii in natura catre Stat.
O alta cale de aparitie a organizarii statale o reprezinta statele greco-romane, care, constituindu-se mai tarziu decat cele
din Orientul Antic si in conditii imbunatatite de dezvoltarea economica, precum prelucrarea avansata a fierului,
practicarea agriculturii prin folosirea plugului cu brazdar de fier, cresterea animalelor, dezvoltarea multiplelor meserii,
sunt caracterizate si prin prezenta masiva a sclavilor ca principala forta de munca.
Pamantul se afla aproape in exclusivitate in proprietate privata, iar calitatea de proprietar de pamant le confera
persoanelor calitatea de cetatean al cetatii. Apar astfel state-cetati (polisuri) care, pentru a fi mai puternice, au inceput
treptat sa se uneasca.
In tara noastra, epoca bronzului, inceputa pe la 1700 i.Cr., se caracterizeaza prin inceputul destramarii Comunei
primitive. Organizarea tribala a societatii se caracterizeaza prin existenta adunarii poporului, a unui Sfat al batranilor,
precum si a unui conducator militar, caracteristici intalnite si la alte popoare. Perioada aceasta de inceput, denumita in
istoria omenirii, perioada "democratiei militare", se impune odata cu descoperirea si prelucrarea fierului si se
caracterizeaza prin razboaie de jaf si cotropire, care duc la imbogatirea unei anumite parti a populatiei ce va forma
aristocratia gentilico-tribala. Astfel, uniunea tribala a lui Dromichete aparuta la sfarsitul sec. IV i.cr. precum si a lui
Oroles, Ribobostos si altii, aparute in sec. III i.cr. sunt primele forme cu organizare proprie ce preced aparitia Statului.
La inceputul sec. I i.Cr, se constituie o puternica organizatie statala sub conducerea lui Burebista, ce cuprindea cea mai
mare parte a teritoriului actual al tarii noastre, stat care se va dezvolta si consolida puternic in timpul regelui Decebal.

Definitia statului
Statul este un fenomen social complex, este principala institutie politica a societatii. Acceptiunile termenului Stat sunt
foarte diversificate, in functie de autori si de perioada istorica la care ne raportam. Astfel, dupa autorul francez Ph.
Ardant, statul este "forma normala de organizare a societatii politice".
Acelasi autori arata ca:
Statul este puterea centrala raportata la colectivitatile locale (regiuni, departamente, orase);

Statul desemneaza pe guvernanti spre a-i diferentia de guvernati, el evoca puterile publice in ansamblul lor, ca, spre
exemplu, in urmatoarea formulare: "Statul este responsabil de mentinerea ordinii". In aceasta varianta definitorie, statul
se distinge de societatea civila.
Statul desemneaza o societate civila organizatorica, spre exemplu: statul francez, statul roman, statul german etc.
Definirea exacta a notiunii este foarte greu de realizat datorita multitudinii punctelor de vedere, regimurilor, a
unghiurilor din care se pune problema si nu in ultimul rand a regiunilor politice.
Astfel, pana la caderea regimurilor comuniste totalitare, doctrina marxist-leninista elaborase, inclusiv in tara noastra, o
serie de definitii asupra statului, precum "un element de suprastructura", "organ de dominatie a unei clase sociale",
"masina de dominatie a unei clase asupra alteia" etc.
Toate aceste definitii ale statului s-au dovedit a fi false, ele nu faceau altceva decat sa justifice intr-un mod sau altul,
regimurile de dominatie comunista care suprimasera aproape in totalitate drepturile si libertatile cetatenilor, sa releve
"superioritate statului socialist".
Doctrina moderna asupra Statului pleaca de la tezele contractului social, a drepturilor naturale ale omului si a separatiei
puterilor. Definirea statului trebuie sa cuprinsa indisolubil referiri la libertatea si demnitatea umana.
Statul nu este o suprastructura, nu se afla deasupra societatii, el este chiar societatea insasi. Rezulta de aici trei elemente
fundamentale ce definesc statul, si anume: teritoriul, populatia si puterea politica sau puterea de stat, ori suveranitatea.
Deci, Statul nu exista in general, nu este un Dat dintr-un inceput, el este ceva concret, el exista numai raportandu-ne la
aceste trei elemente definitorii si concomitente. O minima analiza a celor enuntate mai sus, completata cu o minutioasa
observare a situatiei concrete existente in lume in acest moment, duc la concluzia a doua acceptiuni ale statului, una
generica si una specifica, adica un sens larg si un sens restrans. In sens restrans, Statul este ansamblul autoritatilor
publice care asigura guvernarea, adica aparatul prin care se realizeaza directionarea societatii. In sens larg, Statul este
"organizarea politica a societatii, deci a unei populatii in limitele unui teritoriu istoric recunoscut de comunitatea
internationala, in care puterea si libertatea se infrunta si coexista pentru asigurarea prosperitatii fiecaruia si a Binelui
Comun, pentru innobilarea fiintei umane prin valorile perene ale culturii si civilizatiei".

Elementele statului
Statul exista, se individualizeaza, se remarca si se impune in functie de anumite elemente. In afara acestor elemente, nu
poate fi vorba de existenta unui Stat. Aparitia insasi a Statelor este influentata de anumite conditii economice, istorice,
politice etc., ce duc la concluzia ca exista o diversitate de state. Dar, in aceasta diversitate de state, fiecare stat in parte
se caracterizeaza prin cele trei elemente esentiale, unanim recunoscute, si anume: un teritoriu, o populatie si o autoritate
politica exclusiva sau suverana. Autorii de drept constitutional romani si straini opereaza in enuntul elementelor statului
cu urmatoarele notiuni:
un element personal populatia, natiunea;
un element material teritoriul;
un element formal autoritatea politica exclusiva sau suveranitatea.
Populatia
Statul se raporteaza la o anumita populatie, la o colectivitate umana, intre membrii careia s-au statornicit in timp
legaturi de rudenie, de comunitate economica, culturala, afectiva, spirituala. Aceasta formeaza un anume popor sau
natiune, in raport de situatia concreta si de perioada istorica la care ne raportam. Determinarea populatiei ca element al
Statului are o deosebita importanta, pentru ca, in principiu, statul isi exercita autoritatea statala asupra acestei populatii
care se gaseste fata de stat in raport de cetatenie, de legatura juridica permanenta cu statul in cauza, care o protejeaza
juridiceste si ale carei interese le apara si le reprezinta.
Populatia ca element constitutiv al statului se raporteaza si la un anumit teritoriu pe care aceasta se afla asezata, fata de
care are anumite drepturi si obligatii juridice, morale, precum si interese juridice sau interese de alta natura.

"Statul mondial" nu poate exista, ci exista numai state concrete, precum statul roman, francez, german, bulgar, etc., care
actioneaza, se raporteaza continuu la poporul sau natiunea romana, franceza etc.
De asemenea, aceasta populatie istoriceste constituita, in popor, natiune, este detinatoare a puterii pe care Statul o
exercita si o realizeaza.
Teritoriul
Un alt element constitutiv si indispensabil al Statului il reprezinta teritoriul. Statul actioneaza numai asupra unui
teritoriu delimitat. Deci, teritoriul delimiteaza in spatiu competenta puterii statului, suveranitatea acestuia.
Concret, teritoriul statului definit si teritoriul statal sau teritoriul national reprezinta portiunea de pamant si de ape,
delimitate prin hotarele statului respectiv, pe care locuieste in mod statornic poporul, natiunea in cauza si asupra careia
se exercita puterea de stat.
Din punct de vedere juridic, teritoriul este caracterizat prin doua elemente, si anume:
independenta si inalienabilitatea;
egalitatea.
Independenta teritoriului evidentiaza limita in spatiu fata de care puterea suverana se manifesta in relatiile cu alte state.
Prin inalienabilitatea teritoriului national intelegem ca nimeni nu poate sa instraineze acest teritoriu catre un alt stat,
nici o forta politica aflata la un moment dat la conducerea statului nu are acest drept de renuntare la teritoriu. Un astfel
de act de instrainare, de cedare a unei parti din teritoriu este lovit de nulitate absoluta, este "nul si neavenit".
Prin egalitatea teritoriului se desemneaza faptul ca, pe intreg teritoriul national, normele juridice, drepturile si libertatile
cetatenilor se aplica in mod unitar, nediscriminatoriu, indiferent de apartenenta persoanelor respective la o etnie, la un
cult religios, stare sociala, nivel de pregatire, sex etc.
Structura teritoriului national va fi realizat intr-o sectiune urmatoare.
Fara acest element, teritoriul, o colectivitate, oricat de numeroasa ar fi ea, nu ar constitui un Stat. Astfel, triburile
nomade se pot considera cel mult ca embrioane de stat si nu ca adevarate state, fiindca le lipseste stabilitatea locuintei,
domiciliul, in conditia stabilitatii regulilor juridice si mai mult, unui Stat care nu ar avea dominatie asupra unui teritoriu
determinat, i-ar lipsi autarhia, adica independenta necesara spre a se putea impune colectivitatii.
Statul are asupra teritoriului o putere asemanatoare aceleia ce o exercita asupra populatiei, adica o autoritate de ordine
publica. dreptul statului asupra teritoriului reprezinta manifestarea suveranitatii acestuia. Si proprietarii unei parti din
teritoriu, particularii sunt supusi legilor Statului care reglementeaza limitele dreptului de proprietate, posibilitatea de
expropriere in anumite conditii si numai pentru cauze de utilitate publica. In acelasi timp, si statul poate fi proprietar al
unei parti a teritoriului, constituind astfel proprietatea publica a statului, folosita de regula pentru uzul public. Dar, si
aceasta proprietate publica, asupra unor parti ale teritoriului, deci ceea ce nu apartine particularilor ci apartine
proprietatii publice, se regaseste sub doua forme, si anume domeniul privat al statului care in anumite situatii poate fi
alienabil, deci poate fi inscris in circuitul civil si instrainabil si o alta forma de manifestare a proprietatii publice, anume
domeniul public, care prin destinatia sa este in afara comertului, este inalienabil. In aceasta forma, domeniul public se
manifesta asupra strazilor, plajelor, fluviilor, fortaretelor etc., potrivit distinctiilor speciale din lege, asa cum prevede
Constitutia din 1991 si Legea 213/1998.
Puterea publica (suveranitatea)
Un alt element definitoriu al statului il reprezinta forta publica, puterea publica sau puterea de stat, care isi are sorgintea
in suveranitatea nationala. De aici rezulta si legatura juridica care se naste intre indivizi si Stat, care sunt legati de o
serie de drepturi si indatoriri reciproce determinate de o putere suprema unitara, ce reprezinta tocmai subiectul ordinii
juridice. Deci, Statul este cel care ordona, comanda comportamentul indivizilor, extinde sau limiteaza libertatile
acestora si tot el este cel care constrange, care obliga si sanctioneaza pe toti aceia care i se impotrivesc.
Un Stat nu poate fi suveran daca este dependent de un alt stat, daca nu poate lua orice masura pe care o considera utila
interesului general al poporului pe care-l reprezinta. Au existat si mai exista state vasale, state sub suzeranitate sau sub
protectorat, toate acestea reprezentand forme imperfecte de stat, care nu au deplina putere de decizie in orice domeniu
al vietii societatii asupra careia actioneaza.

Suveranitatea poate fi privita din doua directii: una externa, atunci cand nu este necesar a se cere permisiunea altui stat
pentru luarea oricarei decizii pe plan intern sau international: a doua directie este interna si presupune ca puterea de
comanda asupra populatiei aflata pe teritoriul unde isi manifesta suveranitatea exclusiva este nelimitata. Toti indivizii
aflati pe teritoriul national sunt legati intre ei juridic, trebuie sa se supuna legilor statului, asa numita "Datorie juridica
generala de subordonare fata de stat", asa cum o defineste Georgio del Vecchio in lucrarea aratata mai sus.
Aceasta suveranitate, ce da forma si fond puterii publice, nu vine din afara, ci dinauntrul statului, al colectivitatii care
accepta initial organizarea societatii statale, deci care accepta ca puterea de decizie a fiecarui individ si a colectivitatii
in ansamblul sau sa fie incredintate Statului. Mai mult, in organizarea acestei permanente interne a suveranitatii, statul
nu are nevoie de recunoastere, in fond, el are un caracter deosebit, din moment ce el exista si se manifesta.
Recunoasterea formala a statelor noi de catre alte state preexistente este o uzanta a dreptului public international si a
dreptului diplomatic, ce are un caracter politic. Natiunile se afirma, ele exista; tot astfel si statele.
Exercitarea puterii suverane exclusive trebuie facuta insa cu respectarea a doua comandamente:
1) toate deciziile pe care le ia un stat in cadrul societatii sale trebuie sa fie in concordanta cu nevoile si interesele
colectivitatii, sa respecte drepturile si libertatile cetatenilor, recunoscute si consacrate prin normele internationale,
inclusiv prin Carta ONU.
2) al doilea comandament priveste respectarea normelor de drept international, pe timp de pace si pe timp de razboi,
acest lucru pornind de la faptul ca natiunile, statele se afla in raporturi de coexistenta, ele nu pot exista izolat una fata
de alta, lucru pe deplin dovedit de situatia contemporana.
Puterea de stat sau puterea publica are un caracter politic, se aplica asupra intregului spectru de nevoi si cerinte ale
societatii, iar pentru realizarea ei este nevoie de existenta unor agenti specializati, precum si de forme institutionalizate
de manifestare. Puterea de stat este suverana, este unitara si exclusiva. Ea emana de la popor, apartine acestuia, statul ne
fiind decat un reprezentant al poporului, forma de manifestare a puterii poporului. Nu exista nici o contradictie intre
faptul ca puterea apartine poporului care o incredinteaza statului, iar acesta, la randu-i, in exercitarea puterii publice ia
anumite masuri de constrangere tocmai asupra unor membri ai colectivitatii. Problema se poate rezolva prin
considerarea si valorificarea interesului colectivitatii, interes care este mai presus decat interesul fiecarui individ in
parte.
Complexitatea domeniilor in care puterea de stat se implica prin reglementari de comportament, prin recunoasteri de
drepturi sau limitare a acestor drepturi, fac sa existe o diversitate de manifestari ale puterii publice, ale puterii de stat. In
general, se recunoaste existenta a trei forme de manifestare a puteri publice, de separare a acestei puteri, si anume:
puterea legiuitoare;
puterea executiva si
puterea judecatoreasca.
De fapt, nu este vorba de o separare, de o rupere intre aceste trei forme, ci de o organizare a puterii statului
corespunzatoare a trei mari domenii de actiune ale statului, de aici rezultand exercitarea unei functii legislative a
statului, realizata de puterea legislativa, a unei functii executive si de administratie realizata de puterea executiva si
administrativa publica, a unei functii judecatoresti realizata de puterea judecatoreasca.
Fiecare putere din cele enuntate mai sus trebuie sa se exercite independent, sa se autolimiteze domeniului stabilit spre a
se evita abuzul de putere. Acest lucru presupune ca intre cele trei puteri nu exista raporturi du subordonare. Aceasta
limitare a puterilor, a raporturilor dintre autoritatile ce exercita fiecare putere trebuie facuta exclusiv prin lege. Astfel,
Montesquieu remarca: "nu exista libertate, daca puterea judecatoreasca nu este separata de puterea legiuitoare
si de cea executiva".
Daca aceeasi persoana sau acelasi corp de agenti ai statului ar exercita toate cele trei puteri, libertatea s-ar pierde iar
calea spre instaurare a unei dictaturi este deschisa. Separatia puterilor este absolut necesara pentru realizarea unei
guvernari moderate, democratice. Aceasta separatie trebuie foarte clar reglementata si articulata prin lege, spre a se
evita aparitia unor acte ostile intre aceste puteri, pentru ca una sa nu se considere superioara alteia. Acest lucru se poate
realiza, asa cum am mai amintit, cu ajutorul dreptului, prin stabilirea unor competente, a unor drepturi si obligatii
distincte si neparalele intre organismele apartinatoare fiecareia dintre puteri, care sa excluda posibilitatea de substituire
a unei puteri prin alta.

Autoritatile statului.
Realizarea puterilor, a functiilor aratate mai sus, presupune crearea unei forte institutionalizate, a unor organe ale
statului. Aceasta creare se face cu ajutorul dreptului, a normelor juridice.
Statul n-ar putea exista fara aceste autoritati, fara aceste organisme, notiunea de stat ar deveni ceva abstract, arid,
nonsens. Deci, crearea acestor organisme duce la crearea conditiilor de realizare a functiei legiuitoare, executive,
judecatoresti. Aceste organisme mai poarta denumirea si de organe ale statului, aparatul de stat, autoritati publice,
institutii publice etc.
Organul de stat reprezinta o parte componenta a ansamblului de institutii ce formeaza Statul, care este investit cu o
competenta specializata corespunzator domeniului de actiune si cu o putere de impunere a unei anumite manifestari,
corespunzator elementelor de competenta ce i-au fost atribuite. Competenta este totdeauna legala, adica rezulta din lege
si ea reprezinta totalitatea drepturilor (puterilor) si indatoririlor atribuite unui organ al statului sau unui functionar
public.
Fiecare organ al statului este compus dintr-un numar mai mare sau mai redus de persoane, care executa aceasta
competenta a organului. Aceste persoane sunt functionari publici. Ei au un statut distinct de ceilalti salariati din tara, se
bucura de anumite drepturi, altele decat cele comune salariatilor, de stabilitate in functie, dreptul la cariera etc. Acesti
functionari ce formeaza elementul esential alaturi de competenta legala de functionare a organelor statului au denumiri
ca: senator, deputat, prim ministru, ministru, secretar de stat, prefect, primar, director Directia Sanitara, consilier local
sau judetean etc.
Actele organelor statului, aproape in exclusivitate, se executa din oficiu, cu exceptia hotararilor judecatoresti, care
trebuiesc, in majoritatea cazurilor, investite cu formula executorie, precum si a altor acte unde legea cere o autorizare,
un aviz, prealabil.

Forma statului
Forma de stat desemneaza modul de organizare a puterii, structura interna si externa, continutul puterii. Din acest punct
de vedere, ne vom opri asupra urmatoarelor laturi componente:
forma de guvernamant;
regimul politic;
structura de stat.
A. Forma de guvernamant
Forma de guvernamant presupune evidentierea modului de constituire a autoritatilor publice, de desemnare a sefului
statului si de exercitare a puterii prin intermediul acestor institutii.
Din punct de vedere al formei de guvernamant, statele se impart in monarhii si republici. Inca din antichitate au existat
preocupari pentru definirea formei de guvernamant si consecintele organizarii diferitelor state in diferite forme de
guvernamant. In acest sens, Aristotel facea urmatoarea clasificare a formei de guvernamant:
monarhie care are tendinta de a degenera in tiranie;
aristocratie ce are tendinta de a degenera in oligarhie;
democratie care poate degenera in demagogie.
Aceste concluzii la care a ajuns marele invatat sunt observatii ale sale asupra unei lumi la inceputurile dezvoltarii
statale, nici una din aceste forme nu este perfecta, ea putand degenera in contrariul sau.
Cicero pledeaza pentru forma mixta de guvernamant, plecand de la experienta statui roman.
Aceasta forma mixta ar fi, in conceptia lui Cicero, regimul senatorial al epocii de inflorire a republicii. In cadrul acestei
forme statul nu este altceva decat o comunitate de drepturi, in care exista egalitatea cetatenilor si sistemul gradatiei

dupa merit, conducatorul, omul de stat in general trebuie sa fie pentru cetatenii sai un exemplu de marinimie sufleteasca
si de comportament civic.
Montesquieu considera ca republica isi avea ca model Roma sau Atena, iar despotia isi trage originea din formele
statelor din Orientul Antic. Despre monarhie autorii citati considera ca ea a aparut la statele ce s-au format pe ruinele
imperiului roman.
Atunci, cand se ia in discutie regimul reprezentativ, se are in vedere Anglia si nu se face deosebire intre democratie si
monarhie, important este sa fie liber cetateanul, sa fie garantata libertatea politica si separatia puterilor. Poporul nu
trebuie sa ia parte la guvernare decat pentru a-si alege reprezentantii, restul apartine acestor reprezentanti, ca mandatati
ai poporului.
In tara noastra, asupra acestei probleme s-au emis mai multe puncte de vedere, unele similare cu tradita-republica si
monarhie, altele mai nuantate, precum cele expuse de prof. Ion Deleanu.
Democratia, care cuprinde: 1) democratia directa; 2) democratia reprezentativa; 3) democratia semireprezentativa; 4)
democratia semidirecta, care la randul sau se regaseste prin initiativele legislative, veto-ul popular, revocarea si
referendumul.
Monocratia, care cuprinde: 1) absolutismul monarhic; 2) tirania; 3) dictatura; 4) monocratia poulara; 5) dictatura
militara.
Oligarhia, care cuprinde: 1) guvernamantul pluripersonal; 2) aristocratia; 3) plutocratia cenzitara; 4) partidocratia.
Forme mixte, care cuprind: 1) monarhia limitata; 2) cezarismul democratic.
Forme specifice statelor socialiste: stalinismul , maoismul, titoismul, ceausismul etc.
Aceste forme de guvernamant raman insa de domeniul nuantarii, pentru ca, in principiu, doar doua forme generale sunt
aproape in exclusivitate recunoscute, si anume: monarhia si republica.

Monarhia se caracterizeaza prin transmiterea sefiei statului (a tronului) de la un monarh la altul pe linie de rudenie
ori in alte conditii stipulate in constitutie. Deci, conducatorul statului, monarhul nu este ales. Monarhia poate fi absoluta
sau constitutionala. In general, monarhia absoluta a fost specifica perioadei feudalismului. In prezent, majoritatea
monarhiilor sunt constitutionale, precum cea din Anglia, Belgia, Spania, Danemarca, Olanda, Luxemburg, Japonia,
tarile scandinave, care se explica in primul rand prin traditie, monarhul avand in aceste cazuri mai mult un rol simbolic,
implicarea lui directa este foarte restransa. Pe buna dreptate se afirma ca "monarhul domneste dar nu guverneaza", fiind
supus regulilor de neutralitate politica, el neputand exercita nici o atributie fara ca actele sale sa fie contrasemnate de
primul ministru sau de un alt ministru. Monarhul indeplineste si unele acte cu caracter politic si exclusive ale sefului de
stat, precum dizolvarea parlamentului, numiri in functie, refuzul se a semna legi etc.
Neimplicarea politica a monarhului creeaza un echilibru mai consistent in viata politica interna, lucru demonstrat de
statele monarhice contemporane avand un grad de dezvoltare economica pronuntata.

Republica se caracterizeaza prin alegerea sefului statului pentru anumite perioade de timp (mandat) de 4, 5, 6, 7 ani,
cu limitarea numarului de mandate pentru aceeasi persoana, de exemplu doua mandate in Romania.
Alegerea sefului statului poate fi directa, ca in sistemul electoral roman, polonez, prin electori alesi dupa numite criterii
ca in Statele Unite ale Americii sau de catre parlament ca in Grecia.
Republicile pot fi prezidentiale sau semiprezidentiale, dupa modul in care seful statului, presedintele are puteri mari sau
mai restranse, dupa posibilitatile pe care le confera constitutia, de a putea dizolva parlamentul, de a se implica in
activitatea guvernului etc.

B. Regimul politic
Regimul politic reprezinta ansamblul metodelor si mijloacelor de infaptuire a puterii, a relatiilor existente intre
elementele ce alcatuiesc sistemul social-politic, relevand mai ales regimul drepturilor si libertatilor fundamentale ale
cetatenilor . Autorii occidentali disting 3 categorii de regimuri politice, si anume: 1) regimuri politice
democratice specifice tarilor occidentale; 2) regimuri politice socialist-marxiste si 3) regimuri politice specifice
tarilor din lumea a treia.
Excluzand regimurile politice socialist-marxiste care au intrat intr-o faza de profunde schimbari, acolo unde au mai
ramas, iar unele s-au descompus ori sunt intr-o perioada de descompunere aproape totala, precum si regimurile

specifice lumii a treia, ne vom opri asupra regimurilor specifice democratiilor occidentale, retinand in acest sens
urmatoarele regimuri politice posibile:

Regimul parlamentar: caracterizat prin necesitatea ca guvernul sa dispuna in orice moment de increderea
parlamentului. Deci, schimbarea majoritatii parlamentare atrage dupa sine schimbarea guvernului. In anumite situatii,
in cazul modificarii structurii fortelor politice din parlament, daca nu se ajunge la formarea noului guvern se poate
ajunge la dizolvarea parlamentului, ca in sistemul nostru.
Principiile regimului parlamentar sunt:
pozitia preeminenta a parlamentului;
responsabilitatea politica a guvernului si dizolvarea acestuia cu ajutorul motiunii de cenzura si cu dreptul sefului
statului de dizolvarea a parlamentului daca nu se ajunge la formarea unui nou guvern intr-un anumit termen, de regula
45 sau 60 de zile;
colaborarea dintre guvern si parlament.
Principalele regimuri parlamentare sunt: regimul parlamentar dualist, in care guvernul are o dubla raspundere
politica in fata parlamentului si a sefului statului; regimul parlamentar monist, cand guvernul raspunde numai in fata
parlamentului, ca in sistemul nostru.

Regimul prezidential
A fost inaugurat in S.U.A., avand ca element esential echilibrul dintre Executiv si Legislativ, determinat de
independenta reciproca a celor doua puteri si de certitudinea ramanerii in functie pana la expirarea mandatului. Din
aceasta rezida doua caracteristici fundamentale, si anume: monocefalismul executiv si autoritatea presedintelui si
independenta reciproca a presedintelui si a parlamentului. Nu exista astfel functia de prim-ministru, nici un guvern ca
subiect de drept public, exista numai presedintele si ministrii sai.

Regimul semiprezidential sau mixt, in care se imbina existenta Guvernului care raspunde colegial si solidar in
fata Parlamentului ales prin vot universal si direct, existenta institutiei presedintelui ales prin sufragiu universal si in
care raporturile dintre Presedinte Parlament Guvern duc la tendinte prezidentialiste sau parlamentariste.
In unele din tarile europene, exemplu Franta, presedintele, cand participa la sedintele guvernului, semneaza hotararile
guvernului, fata de sistemul nostru, in care in astfel de situatii presedintele nu se implica cu nimic juridic. Exemplu de
regimuri politice semiprezidentiale: Franta, Federatia Rusa.
Regimul politic elvetian, sau regimul de adunare, de reprezentare, in care Guvernul (Consiliul federal) este ales de
catre parlamentul bicameral, este format numai din 7 membri, iar unul din cei 7 membri este ales in fiecare an
presedinte al Confederatiei elvetiene, neavand posibilitatea a doua mandate consecutive de cate un an.
In fosta republica Iugoslavia, dupa moartea presedintelui I.B. Tito, potrivit constitutiei din 1976, s-a constituit un
consiliu format din reprezentantii fiecarei republici confederale si a celor doua regiuni autonome existente, Consiliu ce
tinea loc de Sef al statului isi alegea anual un presedinte, prin rotatie, dintre reprezentantii fiecarei republici si provincii.
Aceiasi situatie a existat si in Romania comunista dupa 30 Decembrie 1947, cand functia de sef al statului era
reprezentata de catre Prezidiul Marii Adunari Nationale, format din 5 membri.

C. Structura de stat
Desemneaza organizarea puterii de stat in raport cu teritoriul si populatia, raporturi ce se constituie intre elementele
sistemului statal, formatiunile statale, circumscriptii administrativ-teritoriale.
Sub aspectul structurii statului, statul poate fi unitar sau compus (federativ).
Statul unitar se caracterizeaza prin urmatoarele:
-pe teritoriul sau exista o singura formatiune statala;
-exista o singura Constitutie, un Parlament, un Guvern, un Sef de stat, un singur rand de autoritati
judecatoresti;
-populatia are o singura cetatenie;
-statul este unicul subiect de drept international.
Exemple de state unitare sunt: Romania, Italia, Franta, Grecia, Spania, Bulgaria etc.

Statul compus sau unional estre constituit din cel putin doua state membre, care transfera, conform Constitutiei
unionale, o parte din atributiile lor suverane catre statul federativ, dand nastere unui nou stat. Astfel de state sunt:
S.U.A., Germania, Mexic, Iugoslavia, Rusia etc.
Caracteristica acestor state este:
-pe teritoriul statului se regasesc mai multe formatiuni statale si una rezultata din unirea acestora;
au mai multe constitutii cate state exista deci, exista mai multe regimuri constitutionale;
-populatia are dubla cetatenie;
-parlamentul federal are doua camere, din care una reprezinta Federatia, iar cealalta statele membre;
-subiect de drept international este numai federatia.
Statele care compun statul unional se numesc state federale sau ale federatiei. Ele se caracterizeaza prin:
-existenta unei constitutii proprii, deci a unei ordini constitutionale proprii subordonate constitutiei federatiei,
orice contencios fiind dat in competenta Tribunalului Constitutional Federal, organizat in baza Constitutiei
uniunii;
-au o legislatie proprie, ce nu poate contraveni legislatiei federatiei;
-participa la constituirea organismelor Federatiei, conform normelor stabilite de Constitutia Federala;
-populatia, desi are dubla cetatenia si reprezinta un corp distinct, este inglobata populatia Statului Federativ.
(Spre exemplu, un cetatean al statului federal Arizona este cetatean american etc.)