Recunoașterea Internațională

a României

Student: Samfira Laurentiu-Claudiu

Coordonator: Prof.Univ.Dr.Habil.-Sorin Liviu Damean

Facultatea de Știinte Sociale, Craiova, Specializarea Isorie, anul II

I
 În urma sprijinului acordat Rusiei în războiul ruso-otoman
finalizat cu învingerea otomanilor la Plevna de către armata romano-
rusă condusă de Principele Carol I, Romania începe în funte cu
Principele Carol un lung sir de acțiuni diplomatice menite sa câștige
recunoașterea internațională a independenței Romaniei, în dependentă
câștigată cu sacrificii semnificative pe câmpul de bătălie.
,,Independenta absolută” a țării fusese declarată la 21 Mai de
către Kogălniceanu care spunea că în urma voturilor Camerei și ale
Senatului, din 29 și 30 Aprilie de ratificare a convenției cu Rusia,
rupseseră automat ultimele legături ale Romaniei cu Imperiul Otoman
și că romînii deveniseră astfel o națiune independentă. Inițiativa
romanească nu a fost primită cu simpatie de către Puterile Europene
care vedeau în această acțiune o incălcare a tratatelor existente deja și
o complicare și mai mare a unei situații și așa primejdioase.1
Doar Rusia a acceptat-o ca fapt împlinit, dar a amînat
solutionarea definitivă a problemei independenței pînă după sfârșitul
războiului.In urma termiării războiului soldat cu acceptarea
otomanilor a condițiilor rusesti de armistițiu, la Adrianopol,la 31
ianuarie, atât termenii cât și conditiile incheierii acestui tratat au
provocat consternare și amăraciune la Bucuresti.Nici un romîn nu
fusese invitat sa participe la negocieri, iar Domnitorul Carol sau
Kogălniceanu nu fuseseră solicitati să înainteze o listă cu conditiile
romînești. Aceștia au aflat de intentiile rușilor doar cu puțin timp
înainte de incheierea armistițiului. La Sankt Petersburg, Gorceakov l-a
informat pe Ghica de intenția Rusiei de a lua înapoi Sudul Basarabiei
pînă la brațul Chilia, dar a promis că Romînia va primi o parte din
Dobrogea și Delta Dunarii. Acesta a justificat redobândirea județelor

1 Sorin Liviu Damean-Carol I al Romaniei Un monarh devotat,Editura Cetatea de Scaun,2016, pag.246-247

II
 din Basarabia o chestiune de onoare națională și a argumentat, cu
fațarnicie, că, oricum acestea fuseseră date Moldovei, nu României, în
virtutea unui tratat (Paris 1856) 2pe care nici o putere nu îl mai
respecta.
Rusia nu acceptă participarea României sub nici o formă la
negocierile chiar dacă România considera participarea la război ca
parte beligerantă un motiv suficient de întemeiat pentru a-și putea
prezenta cererile sale ca țară învingătoare într-un confllict la care
participase activ. Rusia adoptase această atitudine de respingere și
datorită faptului ca aceasta avea intenția de a anexa, pentru a doua
oară, cele trei județe din sudul Basarabiei. În tot acest timp Marele
Duce Nicolae asigura ca interesele românilor nu vor fi uitate, Tarul
Alexandru al-II-lea oferea la rândul sau asigurari privind ,,interesul
amical pe care-l poartă Romaniei”3
La 21 ianuarie/2 februarie 1878, prin intermediul unui
comunicat către Principele României, Marele Duce Nicolae îi aducea
la cunoștință acestuia că a primit preliminariile păcii de la Sankt
Petersburg unde interesele României și-au găsit o satsfacție dreaptă
prin recunoșterea independenței de către Poarta otomană cât și printr-o
despagubire teritorială menită să multumească conducerea de la
București.
Această veste nu a avut însă impactul așteptat de către Marele
Duce Nicolae, Principele Carol neprimind această veste ca fiind una
pozitivă și incepând de grabă acțiunile de sondarea a disponibilitații
Cabinetelor Europene de a recunoaște independența României înainte
de finalizarea tratatului de pace ruso-turc. Ingrijorarea lui Carol în
atitudinea Rusiei de nerecunoastere a participării la război și

2 Keith Hitchins-Romania 1866-1947,Editura Humanitas,Bucuresti,pag.59-60

3 Sorin Liviu Damean op.cit.pag.248

III
 neacceptarea la tratatul de pace a României, era aceea ca odată cu
incheierea unui armistițiu ruso-turc, România nu va fi tratată ca stat
învingător în război ci ca o provincie otomană, Rusia putând astfel să
încorpora sudul Basarabiei ca ,,teritoriu turcesc” .4
Carol îl trimite pe Ion Ghica în prima instanță la Londra pentru
a tatona terenul și cu misunea de a câștiga simpatia opiniei publice
britanice și de a câștiga suportul diplomatic în privința problemei
rusești, acesta profitând de faptul că britanicii aveau interesul ca
Rusiei să-i fie stopate orice tentativă de a pune mana pe
Constantinopol și Stramtorilor controlând astfel cometrul și
extinzandu-si puterea și mai mult.5
Carol I încearcă sa obțină sunsținerea consulului francez la
București, explicandu-i că tratarea Rusiei direct cu Poarta a
retrocedarii Basarabiei, deci în afara preconizatului Congres european,
cerand și sperând totodată ca acesta sa intervina la Constantinopol
pentru a bloca o asemenea perspectivă. Consulul francez nu se arată
însă dispus să acorde sprijin, mentionând că nu dorește să indispună în
felul acesta diplomația rusă. Cancelarul rus Gorceakov de asemenea
ținea să-i precizeze foarte clar generalului Iancu Ghica, reprezentantul
român la Sankt Petersborg, că Rusia respinge orice fel de dezbateri în
cadrul viitorului Congres privind neutralitatea României, considerând
această propunere ca fiind ofensivă la adresa ei.6
În ciuda eforturilor uriașe efectuate de către Carol și
diplomația românească , Cabinetul de la Sankt Petersburg anunță la
jumătatea lunii ianuarie 1878 intenția de a recupera cele 3 județe
basarabene, care reprezentau pentru Rusia ,,o chestiune de onoare și

4 Ibidem.pag.249
5 Keith Hitchins,op.cit.pag.62
6 Sorin Liviu Damean,op.cit.pag.249

IV
 demnitate nationala”7. Lupta nu este însă abandonată, Principele Carol
înaintând o scrisoare Tarului Alexandru în care îi explica implicatțile
oricărei retrocedări teritoriale din partea României, de asemenea îi
declara pe un ton ferm ambasadorului rus la Constantinopol că nu se
poate accepta cedarea sudului Basarabiei.
Într-o continuare permanentă a luptei împotriva nedreptății
care i se facea României, diplomația de la Bucuresti inaintează un
Memoriu8 puterilor europene în care se încearcă demonstrarea
prjudiciilor aduse României în urma pierderii sudului Basarabiei care
ar tăia legăturile cu Dobrogea ,aceasta fiind izolată de Fluviul
Dunărea, cedarea Basarabei atrăgând după sine un lung sir de
probleme de natură economică și socială riscând reacția potrivnică a
populației române. Pe de altă parte, păstrarea Basarabiei și a Deltei
Dunării ar facilita rolul României de păzitor al navigației pe Dunăre și
ar consolida independența României.
În ciuda perseverenței românilor, toate aceste insitențe și
acțiuni nu vor avea un rezultat favorabil, conducătorii noștri fiind
convinsi de faptul că pentru a-si păstra bunele relații cu Rusia, Puterile
Europene se puseseră de acord în privința retorcedării Basarabiei.
Devenea vizibil faptul că fiecare stat în parte își vedea propriile
interese, nici măcar țara de origine a lui Carol nu se arătase dispusă să
ajute România, cancelarul Bismark afirmând ca nu dorește sa strice
relațiile sale de amiciție cu Rusia.9
O surpriză neplacută avea să fie primită de Principele Carol de
la reprezentantul român la Sankt Petersburg, care îl inștiința de
condițiile păcii încheiate la San-Stefano. În articolul 5 al tratatului

7 Ibidem.pag.250
8 Ibidem.pag.250-252
9 Sorin Liviu Damean,Iulian Oncescu, O istorie a romanilor de la TUDOR VLADIMIRESCU la MAREA
UNIRE,Editura Cetatea de Scaun,2015,pag.223

V
 erau recunoscute de ambele părți semnatare a Independenței României
însă se specifica că Poarta va ceda sangeacul Tulcea , Delta Dunării și
Insula Șerpilor către Rusia, care, la rândul său, își rezerva dreptul de a
le schimba cu sudul Basarabiei(art.19)10, iar în articolul 8 al tratatului
se adauga dreptul de a trece pe teritoriul românesc al trupelor rusești
aflate în Bulgaria.
Condițiile păcii vor determina o puternica reacție de protest din
partea Guvernului și a Principelui Carol, reacție care va stârni
contrareacția cancelarului Gorceakov care-i preciza ferm diplomatului
român la Sankt Petersburg ca nu va renunța la dreptul de trecere a
trupelor pe teritoriul românesc, amenintând că în cazul refuzării de
către România, Alexandru al-II-lea ar ordona ocuparea și dezarmarea
armatei. Fără a fi intimidat în vre-un fel de amenințarea cancelarului,
Carol I face la rândul său o afirmație pe măsură, replicând :,,O armată
care a luptat la Pevna în fața Împăratului Aleandru al-II-lea, poate să
se bată pâna va fi nimicită, însă nu se va lasa dezarmată”11
Amenințările nu erau un bluf, trupe rusești se aflau deja în
Capitala ,motiv pentru care administrația de la Bucuresti a declarat
stare de asediu , Carol I personal făcând o inspecție a trupelor din
Oltenia.
Desii avantajele economice rezultate din deținerea Dobrogei
erau incomparabil mai mari decât cele oferite de sudul Basarabiei,
România nu a acceptat principiul schimbului.12
Cu toate că efectivele trupelor rusești crescut în mod
considerabil în prima jumătate a lunii aprilie, iar guvernul român se
temea de o lovitură montată de Rusia, situația s-a calmat în mod

10 Sorin Liviu Damean-Carol I al Romaniei Un monarh devotat,Editura Cetatea de Scaun,2016, pag.252

11 Ibidem.
12 O istorie sincera a poporului roman,Florin Constaantiniu,Editura Univers Enciclopedic,Bucuresti,1997,pag.244

VI
 perceptibil în special datorită presiunilor puternice exercitate asupra
Rusiei e către celelalte puteri, în sensul că acesta să supună Tratatul de
pace cu Turcia unei conferințe internaționale.Conducătorii români s-au
alăturat cu toată inima cererii de revizuire a Tratatului de la San
Stefano. De data aceasta românii au fost pe aceeași poziție cu Austro-
Ungaria și cu puterile occidentale. Austro-Ungaria și Marea Britanie
în mod special obiectaseră cu vigoare față de termenii armistițiului și
ai Tratatului, considerând că acestea contraveneau acordurilor
internaționale în vigoare și principiului de acțiune colectivă a
puterilor. Ele vedeau într-o Bulgarie autonomă mare, având pe
teritoriul ei o forță de ocupație rusă, o bază pentru o și mai puternică
expansiune rusă în Europa de Sus-Est și pentru dominarea
Strâmtorilor .Ferm opuse unei acțiuni unilaterale în regiune și
alaturându-și Germania și Franța, acestea au obligat Rusia să supună
ințelegerea negociată cu Turcia unui congres general-european, care a
fost programat să se deschidă la Berlin, la 13 iunie 187813, avandu-l pe
Bismark drept gazdă.
Preocuparea imediată a guvernului român a fost obținerea
admiterii României la congres. A încercat să alcătuiască un front
comun al statelor mici, inclusiv Serbia și Grecia, și a susținut în mod
repetat cazul în fața puterilor, dar fără nici un folos. Doar Franța s-a
arătat dispusă să permită prezența României la congres. Rusia,
desigur, s-a opus cu hotărâre, dar Austro-Ungaria, urmând politica
inaugurată de Andrassy prin convenția comerială din 1875 de atragere
a României într-o stransă relație politică și economică, a manifestat o
simpatie evidentă față de poziția României împotriva Rusiei. Andrassy
a mers atât de departe încât a dat asigurari agenului român de la Viena

13 https://www.avocatnet.ro/articol_37218/Independenta-Romaniei-Conditiile-recunoasterii-internationale.html
,accesat la 22.05,2020, ora 18:30

VII
 că Monarhia Austro-Ungară va sprijini tacit admiterea României la
Congres, recunoașterea independenței ei și chiar scurtarea perioadei în
care Rusia își putea aproviziona forțele din Bulgaria. Dar el a cerut
insistent guvernului român să cedeze în chestiunea Sudului
Basarabiei, pentru ca nu există nici un dubiu asupra hotărârii Țarului
de a-l relua și a avertizat că nici una dintre puteri nu considera
problema destul de importantă ca să riște sa intre în connflict cu
Rusia. Brătianu, care fusese la Berlin și la Viena în aprilie, în scopul
de a obține sprijin pentru cererile României,a ajuns cu părere de rău la
aceeași concluzie și a decis că marea speranță a României se afla în
apropiatul congres.
Puterile refuză admiterea României ca membru la Congres pe
motiv că nu era independentă, și au acceptat cu neplacere să permită
reprezentanților României să apară fie chiar și foarte puțin în fața
Congresului pentru a-și susține cauza. Nici sârbilor și bulgarilor nu le-
a mers mai bine, puterile fiind hotarate sa rezolve problemele doar
între ele.
Delegația României a sosit la Berlin la 10 iunie 1878,
pastrându-si încă speranța că,într-un fel sau altul, hotărârea cu privire
la Sudul Basarabiei ar putea fi schimbată.Pe măsură ce făceau turul
delegațiilor Marilor Puteri, Bratianu și Kogalniceanu, conducătorii
delegației, și-au dat seama că o atitudine intransigentă în această
situație ar fi zadarnică și chiar primejdioasă. Andrassy care a repetat
asigurările sale anterioare de sprijin în cazul altor probleme, a ținut să
sublinieze cât de ridicol era pentru România să se opună voinței unite
a Congresului.14
Când Brătianu și Kogalniceanu au prezentat puterilor cazul lor,

14 Ion C.Bratianu,Acte și cuvantari,vol.IV,Bucuresti, 1932,pag.70

VIII
 la 1 iulie, au făcut-o în detaliu, dar cu tact și moderație. Au cerut
mentinerea teritoriului existent al României, posesia gurilor Dunării,
interzicerea trecerii trupelor rusești prin teritoriul ei către Bulgaria,
plata unei despagubiri de război de către Turcia și recunoașterea
independenței și neutralitații lor.După plecarea acestora, Marile Puteri
au trecut la reglementarea problemelor așa cu conveniseră, cu excepția
unei granițe mai generoase în Dobrogea, o favoare sugerată de către
delegatul francez, care considera că Romania fusese tratată ,,puțin cam
dur”15
Tratatul final, ce a fost semnat la 13 iulie, recunoștea
independența României, dar punea două condiții: eliminarea oricaror
restricții religioase în exercitarea drepturilor civile și politice conținute
în articolul 7 al Constituției din 1866 și acceptarea retrocedării
Sudului Basarabiei către Rusia. În compensație, România urma să
primească Delta Dunării, Insula Șerpilor și Dobrogea pînă la o linie de
demarcație ce mergea de la est de Silistra pe Dunăre până la sud de
Mangalia la Marea Neagră. Tratatul limita ocuparea Bulgariei de către
Rusia la nouă luni și prin aceasta reducea perioada în care proviziile și
intăririle puteau fi transportate pe teritoriul României.
Spre extrema dezamăgire a Domnitorului Carol și a ministrilor
săi, recunoașterea independenței de către toate puterile și, prin urmare,
stabilirea de relații diplomatice normale cu toate acestea nu au urmat
imediat după semnarea Tratatului. Rusia a recunoscut necondiționat
independența Romaniei, probabil pentru a mai atenua o parte din
resentimentele apărute în timpul negocierilor de pace și la Berlin.
Austro-Ungaria,a procedat la fel recunoscând independența fără vre-o
obiecție, potrivit politicii sale de apropiere de România.

15 Ibidem.pag.72-75

IX
 De cealaltă parte, Marea Britanie, Franța și Germania au
tergiversat recunoașterea României ca stat independent pînă în 1880,
când revizuirea clauzelor discriminatorii din Constituție fusese
îndeplinită și România acceptase unele întelegeri economice, și
anume, reglementarea disputei cu investitorii germani cu privire la
construirea de căi ferate în România.
Cu toate că prevederile Tratatului de la Berlin au stîrnit
proteste vehemente la Bucuresti și în alte orașe, în octombrie, cînd a
fost convocat Parlamentul, pierderea Sudului Basarabiei a fost
aceptată în silă și ambele Camere au aprobat legislația necesară ce da
curs cedării acesteia către Rusia. Rușii au ocupat imediat regiunea cu
minim de opunere din partea românilor care o parăseau.
Românii au luat în posesiune Dobrogea în noiembrie și
decembrie 1878, în momentul în care administrația civilă românească
a înlocuit autoritățile militare rusești. Misunea incorporării Dobrogei
s-a dovedit a fi una destul de complicată. Dobrogea fiind ocupată de
către otomani pentru mai bine de 4 secole, iar pe parcursul acestei
perioade fusese supusă unei imigrari masive în special a musulmanilor
turci și tătari și a crestinilor bulgari, care au schimbat echilibrul etnic
și au orientat economia către Constantinopol. Pe langă aceste aspecte
etnice, în urma războiului din 1877-1878, Dobrogea suferise serioase
pierderi de populație cât și economice, noua administrație găsind
acest teritoriu într-o stare de înapoiere atât culturală cât și economică.
Dobîndirea Dobrogei de către România a stârnit două serioase
dispute cu Rusia. Rusia făcea presiuni pentru încheierea unui nou
acord privind prelungirea perioadei de nouă luni pentru trecerea
trupelor și a proviziilor rusești pe teritoriu românesc către Bulgaria
care trebuia să expire în mai 1879. Având însă gustul amar al

X
 ,,trădarii” rusești din timpul războiului și de la Berlin, românii s-au
opus categoric, iar cu ajutorul sprijiinului acordat României de către
Marea Britanie și Austro-Ungaria care doreau să limiteze influența
rusească în Balcani, va prevala punctul de vedere românesc.
În octombrie 1879 Parlamentul aproba o lege modificând
articolul 7 din Constitutie, îndeplinind cu o mare reținere o stipulatie
finală a Tratatului de la Berlin, care îi împiedicase pe evrei să
dobândească cetățenia și deci sa aibă drepturi civile depline și politice.
Cel mai important rezultat obținut de România ca urmare a
Congresului de la Berlin a fost, evident, recunoașterea independenței.
S-a rupt astfel legătura juridică față de Imperiul Otoman, legătură care
durase aproape 4 secole. Cu toate ca suzeranitatea otomană devenise
în mare măsură nominală după 1829,16 încetarea ei oficială a dat un
impuls puternic mandriei naționale. Dobândierea independenței a
permis politicienilor români să-și concentreze atenția asupra
construcției naționale. Cu toate astea, ei au rămas realiști, recunoscand
limitele independenței, au ințeles că o țară mică ce urmărește obiective
politice oricît de limitate și dezvoltareea unei economii naționale
prospere își poate permite doar cu riscuri proprii să ignore interesele
Marilor Puteri.17
Condițiile tratatului fiind îndeplinite, România devenise un stat
independent, lui Carol i se recunoscuse titlul de alteță regală ,în acest
context oamenii politici au mers mai departe în planul de construcție
națională facând demersurile pentru proclamarea României ca regat
dând astfel țării rangul cuvenit de stat suveran. Guvernul va avansa la
la 26 martie 1881 , un proiect de lege potrivit căruia România se
transforma în Regat iar Carol I primea titulatura de Rege, proiect care

16 Keith Hitchins,op.cit.pag.65
17 Ibidem.

XI
 va fi votat în unanimitate și cu un mare entuziasm.
Actul proclamării Regatului României avea să fie primit și
recunoscut fără probleme de carte Puterile europene, singura care va
amâna recunoașterea va fi Rusia care dorea adoptarea de către
guvernul român a unei măsuri urgente pentru împiedicarea
socialistilor ruși refugiați pe tritoriu românesc , demers la care se vor
asocia și cercurile diplomatice de la Viena și Berlin.In urma adoptării
la 15 aprilie 188118 a Parlamentului român a proiectului de lege
împotriva străinilor, cei trei plenipotențiari rus, austriac, și german se
vor prezenta în uniformă de mare ținută în audiență oficială la Carol I
cu scopul de a-l felicita pentru dobândirea noului său titlu, de Rege,
ceea ce însemna și recunoașterea oficială a Regatului României și a
independenței, incheindu-se astfel lungul și istovitorul proces de
recunoaștere a unității naționale . Serbările încoronării lui Carol I vor
debuta pe 9 mai 1881 în Capitală odată cu depunerea coroanei de oțel(
realizată dintr-un tun otoman capturat la Plevna)19 a Regelui și cea de
aur a Reginei Elisabeta la Mitropolie și vor dura 5 zile.

18 Sorin Liviu Damean-Carol I al Romaniei Un monarh devotat,Editura Cetatea de Scaun,2016, pag.270

19 Ibidem.

XII
Bibliografie:
Sorin Liviu Damean-Carol I al Romaniei Un monarh devotat,Editura
Cetatea de Scaun,2016
Sorin Liviu Damean,Iulian Oncescu, O istorie a romanilor de la
TUDOR VLADIMIRESCU la MAREA UNIRE,Editura Cetatea de
Scaun,2015
Keith Hitchins-Romania 1866-1947,Editura Humanitas,Bucuresti
Florin Constantiniu-O istorie sincera a poporului roman,Editura
Univers Enciclopedic,Bucuresti,1997
https://www.avocatnet.ro/articol_37218/Independenta-Romaniei-
Conditiile-recunoasterii-internationale.html
Ion C.Bratianu-Acte și cuvantari,vol.IV,Bucuresti, 1932
Ioan Scurtu, Ion Bulei-Democrația la români 1866-1948, București,
Editura Humanitas,1990

XIII