UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

Facultatea de Științe Sociale , Istorie

Anul III, semestrul I

Legământul dintre Tudor Vladimirescu și Eteria

Student: Samfira Laurențiu-Claudiu

Coord.Lect.Univ.dr. Gabriel Croitoru
 Legământul dintre Tudor Vladimirescu 1780-28 mai
1821 și Eteria
*documente privind istoria romaniei. Rascoala din 1821

În primăvara lui 1821, Țara Românească a fost teatrul unei

complexe mișcări sociale și naționale. O amplă răscoală, preponderent
țărănească, izbucnită în Oltenia a cuprins aproape întreg principatul.
Cauzele acesteia au fost generate pe, pe de o parte, de obligațiile tot mai
mari în muncă ale țăranilor și pe de altă parte, de abuzurile fiscale și
administrative săvârșite de autoritățile locale.
Pe alt plan, o parte din boieri căutau să pună capăt suzeranității otomane,
iar alții urmăreau să-i alunge pe fanarioți din țară. Acțiunile lor au fost
expresia fățișă a înaltului patriotism și a puternicei conștiințe naționale,
manifestate deja în programele teoretice elaborate de boierii reformatori.
Revendicările economico-sociale ale țăranilor s-au împletit cu aspirațiile
politice ale boierilor în cadrul mișcării conduse de Tudor Vladimirescu, una
dintre figurile de seamă din zorii istoriei moderne a României.1
Eteria numită „Philike Hetairia”2 (Societatea Prieteniei) este o societate
secretă întemeiată de greci în anul 1814 la Odessa îndreptată împotriva
jugului otoman din sud-estul Europei. Intenția conducătorilor acestei
organizații era aceea de eliberare a grecilor de sub asuprirea otomana, prin
organizarea unei răscoale generale a creștinilor din sud-estul Europei care
se aflau de asemenea sub aceiași asuprire otomană. Pentru a-i atrage pe
români de partea lor, eteriștii au pretins că au adeziunea totală a Rusiei, care
se bucura de un prestigiu măreț în zonă datorită faptului că apăra ortodoxia

1 Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Editura
Corint, București, 2012, p.287.
2 Idem, op.cit., p.278.
 și astfel Eteria părea ca are un susținător de nădejde în special pentru faptul
că repurtase importante victorii militare împotriva turcilor în veacul anterior.
Conducător al Eteriei este ales Alexandru Ipsilanti, fiul fostului domn al
Țării Românești, Constantin Ipsilanti3, Prin calitatea sa de general în armata
rusă și de aghiotant al țarului, alexandru Ipsilanti permitea Eteriei să
întrețină credința în sprijinul Rusiei, totodată, prin legăturile sale de rudenie
cu cele mai însemnate familii din Fanar și din Principatele Române, el
aducea considerabile mijloace de propagandă.4
Șefii Eteriei, din motive tactice, au decis sa pornească revoluția în Țările
Române5, aceștia aveau nevoie de o diversiune în Oltenia, care să-i atragă pe
turci asupra acestui punct și sa faciliteze astfel trecerea lui Alexandru
Ipsilanti peste Dunăre, aceștia mizând pe intervenția trupelor otomane în
spațiul românesc încălcând astfel tratatul dintre Rusia și Imperiul Otoman
aducând Rusia de partea eteriștilor. Domnitorul Alexandru Șuțu care căzuse
bolnav încă de la 3 Decembrie 1820, moare la 19 ianuarie 1821, moartea
acestuia s-a dorit de către Tudor a fi ținută secretă față de boieri până ce se
vor putea aduna cetele de panduri de peste Olt, pentru începerea mișcării. 6
Tronul devenit astfel vacant oferă prilejul perfect unei răscoale pe motive
locale care să atragă spre Dunăre ultimele trupe disponibile ale Sultanului și
să faciliteze răscoala Grecilor în Peloponez și în Insule. Misiunea de a
produce această diversiune îi va fi încredințată lui Tudor Vladimirescu.
Alexandru Ipsilanti și Tudor Vladimirescu s-au întâlnit la casele de la
cișmeaua Mavrogheni, lângă Podul Mogoșoaiei7. Tudor a fost însoțit de

3 Domn al Țării Românești în perioada 1 septembrie 1802-august 1806, administrator al Țării Românești sub
ocupația rusească: 27 decembrie 1806-31 mai 1807 și 8-28 august 1807.
4 Andrei Oțetea, Tudor Vladimirescu și mișcarea eteristă în Țările Românești 1821-1822, Institul de Cercetări și
Studii Balcanice, București, 1945.
5 Ipsilanti trecuse pe la Chișinău, la cumnatul său Katakatzy guvernator al Basarabiei unde influențat de cercul de
sfătuitori își schimbase hotărârea de a declanșa război în Peloponez și decide începerea ostilităților în Principate.
6 C.D Aricescu, Istoria revoluțiunii române de la 1821, Editura Typographyei Române G.Chitu și I. Theodorian,
Craiova, 1874, p.93.
7 Andrei Oțetea, op.cit., p.243.
 vătaful Iancu, de patru polcovnici8 și aproximativ cincizeci de panduri. De
asemenea, Ipsilanti este și el la rândul său însoțit de o escortă bine înarmată
ceea ce denotă o lipsa de încredere reciprocă între cei doi conducători.
Întrevederea dintre cei doi nu este consemnată însă în nici un proces
verbal sau alt fel de înscris. Ipsilanti era interesat de capacitatea și forța
armatei lui Tudor și cât de mult poate conta pe fidelitatea acestuia. De
cealaltă parte, Tudor dorea sa știe dacă acțiunea lui Ipsilanti se baza într-
adevăr pe acordul și sprijinul Rusiei. În ceea ce privește interpretarea
mișcării pandurilor, unii istorici iau ca document de baza pe lângă
cuvântarea lui Tudor Vladimirescu de la Slatina și convenția încheiată
înainte de răscoala dintre Tudor și șefii eteriști Iordache Olimpiotul și Ioan
Farmache9, prin care se angajau să susțină acțiunea revoluționară din Țara
Românească, colaborând în lupta împotriva turcilor.10
Acest act a fost descoperit de Andrei Oțetea, în arhivele din Budapesta în
anul 1955 și pe care l-a intitulat „legământul lui Tudor față de Eterie”.
Andrei Oțetea considera ca acest act este ,, dovada irecuzabila a afilierii lui
Tudor la Eterie”11.
Deșii acest document a fost îmbrățișat ca fiind ca o dovada de necontestat
în ceea ce privește legământul lui Tudor față de Eterie acesta fiind fără
îndoială un act care consemnează un fapt de o importanța deosebită,
conform lui Mircea T. Radu, la începutul anului 1821, Tudor împreuna cu
ofițerii eteriști Iordache și Farmache au format o asociație militară, luându-
și angajamentul prin jurământ să colaboreze pentru că „prin puterea
armelor noastre să ne eliberam de sub jugul apăsător al barbarilor și să
ridicăm semnul biruitor al crucii izbăvitoare”12, promițându-și totodată ca

8 Grad militar corespunzător colonelului de mai târziu. Subaltern al marelui vornic de poliție, însărcinat cu strângerea
dărilor străinilor care locuiau în București.
9 Comandanți ai gărzii domnitorului Alexandru Șuțu
10 Mircea T. Radu, Tudor Vladimirescu și revoluția din Țara Românească, Editura, Scrisul Domnesc, Craiova, 1978,
p.128.
11 Ibidem.
 nu vor lua măsuri separate.
Deducem astfel că acest legământ nu este o dovada incontestabilă ca
Tudor Vladimirescu a îmbrățișat întreg programul Eterie și nici că ar fi fost
mandatarul acesteia. De asemenea este cunoscut faptul ca Eteria nici nu a
dezvăluit conducătorului pandurilor toate planurile și intențiile sale, ceea ce
duce astfel ca concluzia ca Tudor nu poate fi socotit de fapt un părtaș al
Eteriei atâta timp cât el nici măcar nu cunoștea întreg programul de acțiune
al acesteia.
În ceea ce privește înregimentarea țăranilor în Eterie aceasta nu se
putea face atâta timp cât aceasta din urma nu milita pentru un program
social și fanarioții nu erau de susținătorii ei . Voluntarii care se înrolau în
armata lui Tudor o făceau nu pentru ca erau atrași de programul Eteriei ci de
proclamațiile antiboierești și antifanariote. Posibilitatea unei opoziții
otomane din partea lui Tudor nu era prevăzuta decât în ipoteza unui război
ruso-otoman și a unor factori exteriori, acțiunea lui Tudor fiind îndreptată în
deosebi împotriva fanarioților și a boierimii, acesta neavând motive sa
pornească un război împotriva turcilor. Aceste considerente l-au făcut pe
Tudor care avea legături cu consulatul rusesc să stabilească o înțelegere cu
unele căpetenii eteriste.13 Evident, în cazul declanșării unui război,
Vladimirescu ar fi fost de partea armatelor creștine în speranța dobândirii
independenței țării sale.
Constatarea existenței unei convenții militare inițiale ce vorbește despre o
acțiune comuna a eteriștilor și a pandurilor nu trebuie să ne ducă la
neglijarea și mai ales la omiterea specificului revoluției lui Tudor și a
opoziției dintre ea și Eterie.
Țelul conducătorilor eteriști privind înlocuirea Imperiului Otoman printr-

12 Ibidem, p., 129.

13 Tudor Vladimirescu participase în războiul ruso-turc din anul 186-1812 în fruntea pandurimii oltene alături de
oastea rusă unde face dovada unei buni căpetenii și este decorat cu ordinul Sfântul Vladimir în grad de locotenent,
de unde rămăsese și cu legăturile cu autoritățile rusești.
 un Imperiu Bizantin născut din dorul de mărire al aristocrației grecești, era
foarte departe de scopul lui Vladimirescu care avea aspirații de eliberare
socială și națională a românilor asupriți. Din cauza aceasta, alianța lui Tudor
Vladimirescu cu eteriștii nu putea fi decât condiționată de împrejurimi. El
avea de luptat împotriva turcilor numai în măsura în care aceștia se opuneau
instaurării unui regim național într-o provincie neîncorporată împărăției lor.
14
. Relatiile lui Tudor cu șeful Eteriei s-au alterat în cadrul ultimei întâlniri
din cauza refuzului lui Tudor de a-și uni oastea cu cea a lui Ipsilanti
considerând ca scopul acestuia este cu totul diferit față de al lui. Văzând
refuzul categoric al căpeteniei pandurilor, Ipsilanti a căutat să cumpere, cu
ajutorul lui Iordache pe căpitanii lui Tudor. În același timp ,, pentru ca
eteriștii sa nu bănuiască refuzul lui Tudor de a acționa în înțelegere cu ei,
Ipsilanti a răspândit zvonul că Tudor a jurat chiar că le va da ajutor; ceea
ce era departe de adevăr, deoarece acesta a fost singura lor întrevedere și ei
s-au despărțit foarte nemulțumiți unul de celalalt”15.
Astfel ajungem la concluzia că deșii Tudor este oarecum partizan al
Eteriei, acesta conduce o mișcare revoluționară separată cu obiective total
diferite, refuzând de asemenea lupta antiotomană de partea lui Ipsilanti atâta
timp cât nu exista un acord cu Rusia și garanția că aceasta va sprijini
mișcările eteriste.
În împrejurările descrise, a fost remarcabilă clarviziunea lui Tudor.
Dispus sa ajute lupta popoarelor balcanice împotriva stăpânirii otomane, el a
știut că trebuie să păstreze, în condițiile existente independența miscării sale
, slujind nu pe eteriști, ci poporul român, imprimând răscoalei direcția cerută
de tendințele societății românești în acel moment istoric.
Discrepanțele dintre revoluția pandurilor și Eterie s-a accentuat când
forța militară a acesteia a început să oprime Principatele. Acțiunile conduse

14 Mircea T. Radu, op.cit., p.154.

15 Idem, op.cit., p.404.
 de Ipsilanti duceau la ruinarea acestor țări și pe deasupra atrăgeau asupra lor
furia otomană. Tudor era preocupat de salvarea țării sale de invazia armatei
eteriste care deșii spusese ca ,,doar va trece” pe teritoriul românesc aceștia
se întăresc pe pământul românesc, Tudor i-a comunicat în mai multe rânduri
lui Ipsilanti dezacordul sau privind acțiunile eteriste și i-a cerut sa
părăsească țările române și sa ducă lupta de eliberare a Greciei pe pământul
acelei țări.16
În concluzie deșii Tudor Vladimirescu a susținut în primă faza Eteria,
scopul urmărit cât și acțiunile întreprinse care nu erau pe aceeași direcție cu
cea a Eteriei, consider ca Tudor nu a făcut un jurământ de credință față de
Ipsilanti. Acesta i-a promis ajutor lui Ipsilanti însă s-a îndepărtat pe măsura
ce descoperea ca acțiunile eteriștilor nu includeau și interesele românilor iar
asigurarea sprijinului din partea Rusiei se dovedise a fi o minciună.

16 Ibidem.
Bibliografie:

Bărbulescu, Mihai, Deletant ,Dennis, Keith, Hitchins, Papacostea,Șerban, Pompiliu

Teodor, Istoria României, Editura Corint, București, 2012, p.287

Oțetea, Andrei, Tudor Vladimirescu și mișcarea eteristă în Țările Românești 1821-1822,

Institul de Cercetări și Studii Balcanice, București, 1945

Aricescu ,C.D, Istoria revoluțiunii române de la 1821, Editura Typographyei Române

G.Chitu și I. Theodorian, Craiova, 1874, p.93.

Mircea, T. Radu, Tudor Vladimirescu și revoluția din Țara Românească, Editura, Scrisul
Domnesc, Craiova, 1978, p.128.