Mișcarea reformatoare a boierilor pământeni, sec XVIII-începutul sec XIX.

III. Mișcarea reformatoare a boierilor pământeni, sec XVIII-începutul sec XIX.

III a. Partida națională și mișcarea reformatoare a boierilor pământeni:
Noul regim, fanariot, cu toate abuzurile și restricțiile lui, a declanșat reacție din partea boierilor
țării, care se constituie în ” Partida națională” cu rolul de a acționa pentru recuperarea câtorva
drepturi ale Principatelor. Între 1769 și 1830 au fost alcătuite peste 200 de memorii adresate
marilor puteri: Austriei, Rusiei, Franței, în care se cerea: respectarea drepturilor lor politice,
obținerea independenței sau a autonomiei, neutralitate sub protecția Habsburgilor sau a
Rusiei. Acțiunile au început odată cu instaurarea domniilor fanariote, Mihai Racoviță a reprimat
cu greu o mișcare antifanariotă sprijinită de Habsburgi. Boierii olteni, în timpul stăpânirii
austriece (1718-1739) cer o largă autonomie a Olteniei, numirea ca voievod a lui Gheorghe
Cantacuzino, numirea unui reprezentant pe lângă Curtea de la Viena, în schimbul plății unui
tribut, cereri respinse de către Austria.
În timpul Războiului ruso-turco-austriac din 1736-1739, un grup de boieri moldoveni cere
sprijinul Rusiei pentru eliberarea de sub dominația străină, chiar se formează detașamente de
voluntari care luptau în armata rusă, la 5 septembrie 1739 a fost semnat un acord între
reprezentanții boierilor și Rusia, în care era consemnată independența Moldovei ”sub protecția
Rusiei” și garantarea privilegiilor boierești, mișcare se sfârșește cu un eșec.
Memoriile au fost înaintate marilor puteri , mai ales în timpul congreselor de pace, desfășurate
în spațiul românesc: Congresul de pace de la Focșani, din 1772, boierii înaintează un memoriu
la 24 iulie 1772 reprezentanților Austriei, cer unirea Moldovei cu Muntenia sub un singur
principe. În 1774, domnul Grigore Ghica al III lea a protestat alături de boieri împotriva alipirii
Bucovinei la Austria. Un alt memoriu a fost adresat în timpul Congresului de la Șiștov din
1791, în care se cerea: restabilirea hotarului pe Dunăre, desființarea raialelor turcești,
înlăturarea regimului otoman, proclamarea independenței și a neutralității țării sub garanția
Rusiei și Austriei, alegerea domnilor de către marii boieri, asigurarea libertății comerțului.
Alte memorii au fost publicate în anii 1802,1807,1810, 1811, 1817-1818; memorii au fost
adresate și lui Napoleon Bonaparte, se cerea sprijin pentru eliberarea și unirea Țărilor Române,
între 1716 și 1821 s-a cerut de 40 de ori Porții înlocuirea domnilor fanarioți cu domni pămâteni,
unele proiecte precum cel din 1769 al ”Partidei naționale” din Moldova și cel din 1802 al lui
Dumitrache Sturdza, intitulat ”Plan sau formă de oblăduire republican aristo
dimocraticească”, propuneau chiar o ”republică aristocratică” în care marea boierime să aibă
garantate drepturile și privilegiile.
III b. Mișcarea socială de la 1821 condusă de Tudor Vladimirescu;
În primele decenii ale secolului al XIX (1805-1815), se redeschide ”Chestiunea Orientală
”printr-o serie de răscoale, revolte , mișcări și războaie de eliberare ale popoarelor din
Balcani, ale grecilor, bulgarilor, albanezilor, sârbilor, toate acestea aveau susținerea tacită a
Rusiei, care se declara apărătoarea slavilor și ortodocșilor din Balcani. În 1815 la Odessa , în
Crimeea, se constituie organizația secretă ”Eteria” (Frăția), organizație a burgheziei progresiste
și a tineretului grec, condusă de Alexandru Ipsilanti, aceasta își propunea o mișcare de
eliberare antiotomană, care să implice toate popoarele asuprite din Peninsula Balcanică.
În această amplă mișcare se înscriu și acțiunile lui Tudor Vladimirescu, mișcarea se declanșază în
ianuarie 1821, printr-o Adunare a țăranilor și pandurilor (soldați care au luptat în războaiele
ruso-turce) din zona Gorjului, la Padeș, pe platoul Cloșanilor, adunare în cadrul căreia se
fixează obiectivele mișcării: rezistența la opresiune și principiul suveranității, înlăturarea
practicilor feudale și reformarea societății românești.
De la Padeș armatele de țărani și panduri, conduse de Tudor Vladimirescu, se îndreaptă, prin
Oltenia, spre București, în februarie 1821 este lansat adevăratul program al mișcării, ”Cererile
norodului românesc”, în care se cerea ca accesul la funcțiile publice să se facă pe merit, largă
reformare a societății românești, a justiției, administrației, domeniului școlar, școlile
întreținute pe seama episcopiilor, reînființarea armatei țării, înființarea unei armate
permanente alcătuite din 4000 de panduri și 200 de arnăuți, întreținută de către mănăstiri,
desființarea vămilor interne.
La mijlocul lunii martie 1821 Tudor Vladimirescu ajunge în București, își stabilește tabăra la
Cotroceni, de unde conduce timp de 3 luni Țara Românească, împreună cu Comitetul de
Oblăduire (alcătuit din boieri, cu rolul de locțiitori ai domniei). La 16 martie 1821, lansează
Proclamația din Bolintin către bucureșteni, urmată de a doua Proclamație datată 20 martie
1821. Între timp Alexandru Ipsilanti și armata ”Eteriei ” a trecut în Moldova, îndreptându-se
spre București, au loc tratative și negocieri între fruntașii celor două mișcări, privind planul
comun de luptă, se ajunge la un acord între cele două părți , județele din nord erau controlate
de către eteriști, iar Oltenia și județele din sud rămân sub autoritatea lui Tudor. Evenimentele
au atras atenția Turciei, care trimite armata să intervină la nordul Dunării, Tudor se retrage spre
Oltenia, își stabilește cartierul general la Golești (lângă Târgoviște), în timp ce Ipsilanti și eteriștii
cotrolau Muntenia. Lipsa de colaborare și ambițiile eteriștilor au dus la acuzarea de trădare a lui
Vladimirescu și asasinarea acestuia, în noaptea de 26/27 mai 1821, în apropiere de Târgoviște.
Armata sa a încercat să mai reziste câteva săptămâni, dar s-a risipit, încet, încet.
Cea mai importantă și imediată urmare a Mișcării sociale de la 1821 condusă de Tudor
Vladimirescu a fost înlocuirea domnilor fanarioți, cu domni pământeni, în 1822 Poarta îi
numește pe Ioniță Sandu Sturza în Moldova și pe Grigore Dimitrie Ghica, în Țara Românească;
III c. Partida națională și acțiunile reformatoare, în preajma Revoluției de la 1848;
Chiar și după revenirea pe tron a domnilor pământeni boerimea liberală cu idei reformatoare va
continua acțiunile sale, în 1822 a fost lansat proiectul ” Constituța cărvunarilor” alcătuit de
către Ionică Tăutu, în cele 77 de articole se cere: autonomia statului și separarea puterilor,
drepturi și libertăți cetățenești, dreptul la proprietate, libertatea tiparului, etc., proiect
respins de Poartă.
În 1826 Eufrosin Poteca, profesor la Școala ”Sfântul Sava”, propune un program în care se cere,
printre altele, egalitate la numirea în funcții, libertatea tiparului , iar ca formă de stat o
republică burgheză.
1834 la Sibiu activa o ”Societatea revoluționară secretă româno poloneză”, condusă de Adolf
David, proiectul propus era o republică românească de o parte și de alta a Carpaților;
1839, este semnalată o altă societate secretă, ”Conjurația confederativă”, a lui Leonte Radu,
care milita pentru unirea federativă a Moldovei și Țării Românești și Serbiei;
Ion Câmpineanu, liderul ”Partidei naționale”, lansează în 1838 două documente ”Actul de
unire și independență”la 13 noiembrie și Osăbitul act”, la 17 noiembrie, în care cere explicit
unirea Principatelor , votul universal, rezolvarea problemei agrare, desființarea clăcii și libera
învoială între țărani șui proprietari.
În 1840, mișcarea era organizată de o societate secretă din care făceau parte Dimitrie Filipescu,
Eftimie Murgu și J. A. Vaillat, scopul realizarea dorințelor poporului, consolidarea autonomiei și
o oarecare independență, lichidarea proprietății de tip feudal, construcția unui nou tip de stat
pe principiul ”domniei democratice”
În 1843 activa Societatea ”Frăția”, alcătuită din revoluționari, cărturari, scriitori, precum
Nicolae Bălcescu, C A Rosetti, Ion Ghica, societate care își va constitui o filială la Paris, în 1845,
”Societatea studenților români”, condusă de CA Rosetti, organizație care urma să pregătească
Revoluția de la 1848/1849.