 Cronologie cap 4

 formarea statului naţional român 1859

 câştigarea independenţei de stat (1877-1878
 Contestarea domniilor fanariote s-a făcut pe calea pamfletelor şi a memoriilor politice. Momentele
de vârf ale producţiei şi răspândirii acestora se înregistrează în anii 1769-1774 şi 1821-1831.
 războaielor austro-ruse-turce (1711-1812),
 În anul 1821, Ţara Românească s-a confruntat cu o situaţie extrem de complexă, determinată de
amplificarea mişcării sociale şi naţionale
 Mişcarea condusă de Tudor Vladimirescu, desfăşurată între ianuarie - mai 1821, a avut un caracter
moderat,
 Proclamaţia către ţară, la Padeş (23 ianuarie 1821),
 Cererile norodului românesc (16 februarie 1821
 Congresul de la Viena (1815)
 Părăsit de căpitanii săi, Tudor a fost judecat, condamnat şi executat de Eterie pentru trădare, în
conformitate cu legământul încheiat (mai 1821).
 Structura organizării de stat (instituţiile) nu s-a modificat până la adoptarea Regulamentelor
Organice (1831-1832)
 În deceniile 3 şi 4 ale secolului al XIX-lea, boierimea reformatoare a redactat zeci de proiecte,
vizând modernizarea organizării interne şi, în primul rând, redactarea unor legi fundamentale
 Proiectul celor 77 de „ponturi” („Constituţia cărvunară”) alcătuit în 1822 de comisul Ionică Tăutu
 Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului şi de actele si memoriile anilor 1821-1822
 Aşezământul politicesc semnat de Simion Marcovici (1829),
 Alexandru Ghica (1834 - 1842),
 Gheorghe Bibescu (1842 - 1848)
 şi Mihail Sturdza (1834-1849),
 În anii 1837-1838, Partida Naţională, condusă de boierul Ion Câmpineanu, s-a evidenţiat în cadrul
Adunării Obşteşti a Ţării Româneşti cu prilejul discutării articolului adiţional la Regulamentul
Organic. Sub influenţa sa Adunarea respingea încălcarea autonomiei ţării
 În 1834, la Sibiu, Societatea revoluţionară secretă româno-polonă condusă de Adolf David milita
pentru „republică românească cuprinzătoare, aşezată de o parte şi de alta a Carpaţilor”.
 În Ţara Românească, „Partida naţională” respingea în 1838 articolul adiţional la Regulamentul
Organic şi preconiza unirea, independenţa şi un program de reforme bazat pe libertăţile şi
drepturile cetăţeneşti şi pe rezolvarea problemei agrare
 În Moldova, Conjuraţia confederativă iniţiată de Leonte Radu punea la cale, în 1839, unirea
federativă a Moldovei cu Ţara Românească şi Serbia
 Noul stat urma să fie condus de un domn ereditar tutelat de boieri, sub suzeranitatea Porţii. Un
program complex a fost elaborat de societatea secretă condusă de Dimitrie Filipescu (în Ţara
Românească), depistată de poliţia lui Alexandru Ghica în 1840.
 Cu acelaşi program, mişcarea naţională a renăscut în 1843 prin societatea Frăţia, fondată la
Bucureşti de N. Bălcescu, I. Ghica, Christian Tell şi C. A. Rosetti, viitori conducători ai revoluţiei de la
1848.
 În 1845 se înfiinţa la Paris, din iniţiativa lui C.A. Rosetti, Societatea Studenţilor Români, ca filială a
Frăţiei, organizaţie care întreţinea strânse legături cu personalităţi ale vieţii culturale franceze. Tot
ca filială a Frăţiei a funcţionat la Iaşi, din 1846, Asociaţia patriotică.
 Tratatul de la Adrianopol (1829)
Conferinţa de la Paris (1858),
 Acte fundamentale pentru Principate, Regulamentele Organice au fost puse în aplicare la 1 iulie
1831 în Ţara Românească şi la 1 ianuarie 1832 în Moldova şi înlocuite în 1858 cu Convenţia de la
Paris.
 Boierimea munteană s-a coalizat atunci în „Partida naţională” condusă de Ion Câmpineanu,
opunându-se în anii 1837-1838 adoptării acestui articol care încălca autonomia ţării.
 În 1834, au fost numiţi domni de către Rusia şi Turcia (nu aleşi, aşa cum prevedeau Regulamentele),
Alexandru Ghica în Muntenia şi Mihail Sturdza în Moldova
 Moment crucial în evoluţia societăţii româneşti spre un stat modern, revoluţia din 1848-1849, a
încununat un secol de mutaţii produse în plan economico - social, politic şi în mentalul colectiv, a
marcat afirmarea naţiunii române şi exprimarea opţiunii pentru „modelul occidental”.
 La 27 martie/8 aprilie 1848 reprezentanţii boierimii liberale şi ai orăşenilor din Moldova s-au
întrunit la Iaşi într-o adunare de protest contra regimului autoritar patronat de Mihail Sturdza
(adunarea de la Hotelul Petersburg), cerând limitarea puterii acestuia prin instituţii reprezentative
şi instaurarea unui regim politic liberal moderat, care să stimuleze dezvoltarea economică.
 Adunarea de la Blaj, din mai 1848, au redactat un legământ, la Braşov, la 12 mai, intitulat Prinţipiile
noastre pentru reformarea patriei.
 Tot în exil, dar la Cernăuţi, Mihail Kogălniceanu elaborează Dorinţele partidei naţionale în Moldova,
în august 1848
 Intervenţia armatei ţariste a pus capăt agitaţiilor din Moldova în iulie 1848.
 La 9 iunie 1848, la Islaz, s-a desfăşurat o adunare populară, unde Ion Eliade Rădulescu a prezentat
un program.
 Insurecţia din Bucureşti declanşată la 11 iunie 1848, l-a silit pe domnitorul Gheorghe Bibescu să
accepte programul revoluţiei drept constituţie şi să formeze un guvern cu miniştri dintre fruntaşii
mişcării.
 După retragerea consulului rus din Bucureşti, domnitorul Gheorghe Bibescu abdică şi fuge în
Transilvania pe 13 iunie 1848, încredinţând conducerea ţării unui guvern provizoriu prezidat de
mitropolitul Neofit.
 Comisie a Proprietăţii, înfiinţată de guvern în iulie 1848 pentru a rezolva problema agrară prin
reglementarea raporturilor dintre proprietari şi clăcaşi, nu a reuşit să-şi ducă la bun sfârşit misiunea
din cauza opoziţiei înverşunate a proprietarilor şi a intervenţiei otomane, fiind desfiinţată în august
1848.
 18 aprilie: 1848 adunarea care a testat atitudinea populaţiei faţă de programul politic naţional,
pregătind totodată adunarea din mai;
 3-5 mai: 1848 Marea Adunare Naţională de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj (40.000 de participanţi),
care a proclamat independenţa naţiunii române şi a adoptat Petiţiunea Naţională,
 La 18 mai 1848, Dieta din Cluj cu preponderenţă maghiară, a votat pentru unirea, de fapt, anexarea
Transilvaniei la Ungaria, măsură sancţionată de împărat la 29 mai 1848
 3-16 septembrie: a treia Adunare de la Blaj, care a hotărât: organizarea militară a provinciei pentru
a apăra suveranitatea teritoriilor româneşti
 La 13/25 septembrie 1848 trupele otomane au ocupat Bucureştiul, reprimând rezistenţa armată a
unităţii de pompieri din Dealul Spirii, condusă de Pavel Zăgănescu
 Între lunile octombrie 1848 şi iulie 1849 s-a declanşat un război civil între trupele austriece şi cele
maghiare, ultimele conduse de generalul polonez Iosif Bem.
 Constituţia din 4 martie 1849, împăratul Franz Joseph recunoştea autonomia Transilvaniei
 La 2 iulie 1849 se semna Proiectul de Pacificare de la Seghedin, care recunoştea unele drepturi ale
românilor, dar nu prevedea renunţarea la unirea Transilvaniei cu Ungaria
 Soarta revoluţiei a fost decisă de contraofensiva trupelor celor două Imperii, Austriac şi Ţarist: la
1/13 august 1849, la Şiria, lângă Arad, armata maghiară a capitulat în faţa armatei ţariste, chemată
în ajutor de Curtea vieneză. Împăratul a anulat promisiunile făcute românilor
 La 8/20 mai 1848, adunarea populară de la Cernăuţi condusă de E. Hurmuzaki, convocată din
iniţiativa Comitetului de Acţiune, a precizat obiectivele revoluţiei, cuprinse ulterior în Petiţia ţării,
redactată în luna iulie:
 La 15/27 iunie 1848, Adunarea de la Lugoj, prezidată de Eftimie Murgu, a adoptat Petiţia neamului
românesc din Ungaria şi Banat, prin care se cerea: respectarea naţionalităţii româneşti, oficializarea
limbii române, înarmarea poporului şi autonomia provinciei.
 În timpul Revoluţiei de la 1848-1849, ideea de unitate a fost formulată diferit de la o provincie la
alta, în funcţie de contextul intern şi extern. Ea a apărut cu claritate în gazetele Pruncul român şi
Poporul Suveran de la Bucureşti, în documentele redactate de revoluţionarii moldoveni refugiaţi la
Braşov (mai 1848) sau Cernăuţi (august 1848), precum şi în cadrul Marii Adunări Naţionale de la
Blaj din 3-5 mai 1848, unde s-a strigat „Noi vrem să ne unim cu ţara!”.
 Domnii numiţi în temeiul Convenţiei de la Balta-Liman, Grigore Alexandru Ghica în Moldova şi
Barbu Ştirbei în Ţara Românească, au domnit până în 1856.
 tot Grigore Al. Ghica a decretat emanciparea robilor ţigani (1856)
 Pe plan internaţional, în 1853, în relaţiile dintre Rusia şi Poartă survine o nouă criză majoră.
Izbucnirea războiului Crimeii (1853-1856) între Rusia şi Turcia şi implicarea Angliei (1854), Franţei
(1854) şi Sardiniei (1855) în conflict de partea Porţii au afectat spaţiul românesc
 Existenţa în rândul românilor a unui puternic curent unionist şi interferarea intereselor Marilor
Puteri în sud-estul Europei au făcut ca problema unirii Principatelor să devină o problemă
europeană. Ea a fost discutată în cadrul Conferinţei de la Viena (martie 1855), precum şi a
Congresului de pace de la Paris (1856) care punea capăt războiului Crimeii (1853 -1856)
 Congresul de pace de la Paris (februarie – martie 1856
 Tratatul de pace de la Paris (18 martie 1856
 Rolul Adunărilor Ad-hoc (septembrie-decembrie 1857
 În august 1857, prin întâlnirea de la Osborne dintre Napoleon al III-lea şi regina Victoria, situaţia s-a
dezamorsat, încheindu-se un compromis: Anglia a acceptat organizarea unor noi alegeri în Moldova
 În 1858 s-a întrunit Conferinţa Marilor Puteri la Paris, în cadrul căreia comisia de anchetă prezenta
raportul său asupra dorinţelor românilor şi, după dezbateri prelungite, se aproba la 7/19 august
Convenţia de la Paris,
 Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei la 5 ianuarie 1859
 Unirea s-a înfăptuit însă prin alegerea, la 24 ianuarie 1859, a lui Alexandru Ioan Cuza, ca domn al
Ţării Româneşti.
 Conferinţa organizată în martie 1859 la Paris, Franţa, Anglia, Rusia şi Sardinia au recunoscut actul
de la 24 ianuarie;
 Austria şi Turcia şi-au dat acordul în septembrie 1859, dar numai pentru perioada domniei lui Cuza
 Comisia Centrală de la Focşani (care şi-a desfăşurat activitatea între ianuarie 1859 – ianuarie 1862
 creându-se primul minister unic – cel de război (1860), condus de generalul Ioan Emanoil Florescu.
 în septembrie 1860 a efectuat o vizită la Constantinopol, unde a fost primit ca un adevărat suveran
 Ca urmare, puterile europene reunite în Conferinţa de la Constantinopol (septembrie- noiembrie
1861), au recunoscut deplina unire politică a Principatelor.
 În acest context favorabil au urmat importante evenimente politice: la 11 decembrie 1861, Cuza a
proclamat unirea şi naşterea naţiunii române; la 22 ianuarie 1862 s-a constituit primul guvern unic,
în frunte cu Barbu Catargiu, iar peste două zile şi-a deschis lucrările Adunarea legislativă a
Principatelor Unite. La 24 ianuarie 1862, prima Adunare unică a Principatelor Unite adopta
numele de România pentru noul stat şi proclama Bucureştiul capitală ţării.
 Guvernul Barbu Catargiu (ianuarie – iunie 1862)
 Primul guvern unic al Principatelor, format la 22 ianuarie 1862, a fost condus de Barbu Catargiu
 În primăvara anului 1862 a fost elaborată o lege a presei
 Prin urmare, guvernul punea în discuţia Adunării, în primăvara anului 1862, un proiect de lege
rurală (întocmit încă din 1860 de Comisia Centrală de la Focşani) care reflecta viziunea
conservatorilor de rezolvare a problemei agrare, însă Alexandru Ioan Cuza a refuzat să-l
sancţioneze.
 Guvernul Nicolae Kretzulescu (iunie 1862 – octombrie 1863).
 În 1860, Costache Negri, reprezentantul român la Constantinopol, depunea primul memoriu în
această chestiune. În noiembrie 1862, averile mănăstirilor închinate au fost trecute în proprietatea
statului, iar în ianuarie 1863 Adunarea a hotărât ca datoria lor să intre în bugetul statului.
 Guvernul Mihail Kogălniceanu (octombrie 1863 – ianuarie 1865)
 Considerat cel mai important guvern din timpul domniei lui Cuza pentru activitatea sa
reformatoare, acest cabinet a fost instalat la 11 octombrie 1863
 În noiembrie, la deschiderea lucrărilor Adunării, Cuza anunţa în mesajul său programul legislativ:
reforma electorală şi agrară, organizarea armatei, reforma instrucţiunii publice, secularizarea
averilor mănăstireşti etc. În decembrie 1863 a fost adoptată legea secularizării averilor
mănăstireşti, transferându-se astfel întinse suprafeţe agricole în proprietatea statului
 Pe 13 februarie 1864 a fost adoptată Legea privind înfiinţarea Consiliului de Stat, care era prezidat
de domnitor şi elabora la cererea guvernului proiecte de legi.
 În martie 1864 a început dezbaterea chestiunii rurale, care a accentuat confruntarea dintre govern
 Cuza a preferat să menţină cabinetul şi să dizolve forul legislativ, dând astfel lovitura de stat din 2
mai 1864
 În iunie 1864, marile puteri au recunoscut modificările aduse Convenţiei de la Paris, acordând
Principatelor dreptul de a schimba în viitor legile care priveau organizarea internă.
 Legea rurală a fost promulgată de domnitor la 14 august 1864
 altă lege însemnată a fost cea a instrucţiunii publice, promulgată la 7 decembrie 1864, prin care
învăţământul devenea unitar
 Tot în domeniul învăţământului este de remarcat înfiinţarea, în octombrie 1860, a Universităţii din
Iaşi, cu patru facultăţi: drept, filozofie, ştiinţe, teologie
 La 4 iulie 1864 se înfiinţa şi Universitatea din Bucureşti, care avea secţii de drept, ştiinţe şi filosofie
(litere).
 În 1864 – 1865 au fost adoptate şi alte reforme care au contribuit la constituirea unui cadru nou de
organizare a societăţii: în administraţie (legea comunală, legea pentru înfiinţarea consiliilor
judeţene);
 în justiţie (elaborarea Codului penal - martie 1864, adoptarea noului Cod civil, în decembrie 1864);
 în domeniul organizării bisericeşti (legi care au diminuat rolul Bisericii în treburile civile şi au sporit
dominaţia statului în structura administrativă a acesteia); în comerţ (elaborarea Codului comercial,
 înfiinţarea Camerei de Comerţ); adoptarea sistemului unic de măsuri şi unităţi (septembrie 1864);
în domeniul armatei –
 Legea organizării armatei (noiembrie 1864) ş.a
 În ianuarie 1865, în urma unor neînţelegeri cu domnitorul, Mihail Kogălniceanu a demisionat.
Cabinetele care i-au urmat au continuat politica reformatoare
 Pentru a afirma individualitatea politică a statului român, a înfiinţat agenţii diplomatice la
Constantinopol, Paris şi Belgrad, iar în 8 august 1862 a creat ministerul de externe, care avea ca
scop coordonarea întregii politici externe
 Liberalii radicali conduşi de Ion C. Brătianu şi C.A. Rosetti au organizat lovitura de stat de la 11
februarie 1866
 La abdicarea lui Cuza (11 februarie 1866), România modernă era, în esenţă, edificată.
 Carol de Hohenzollern-Sigmaringen a fost proclamat domn al României în urma plebiscitului din
aprilie 1866.
 La 25 aprilie 1866, Carol a acceptat propunerea şi a obţinut acordul tatălui său, al regelui Prusiei şi
al cancelarului prusac Otto von Bismarck pentru a pleca spre România.
 În urma unei vizite făcute la Istanbul, în octombrie 1866, Poarta dădea firmanul de învestitură a lui
Carol I, prin care renunţa implicit la „nota restrictivă” de recunoaştere a unirii doar pe timpul lui
Cuza şi accepta unirea deplină, indiferent de domnitor.
 Constituţii. După dezbateri aprinse între conservatori şi liberali, noua lege fundamentală a fost
promulgată de domn la 1 iulie 1866, ea reprezentând prima Constituţie internă românească
 După 1772, elita politică solicitase în memoriile adresate marilor puteri, statutul de independenţă
pentru Principatele române.
 Nicolae Bălcescu a susţinut şi el mai multe proiecte federaliste (1850, 1851)
 Astfel, în 1863, Cuza a stabilit relaţii diplomatice cu Serbia peste capul Porţii, relaţii continuate
după venirea lui Carol I la tronul ţării, prin semnarea unui tratat în 1868. Cei doi monarhi au
susţinut mişcarea revoluţionarilor bulgari, iar în 1866 şi 1869, oamenii politici români se consultau
cu emisarii guvernului grec în vederea stabilirii unei acţiuni comune antiotomane
 Redeschiderea „crizei orientale” în 1875, prin răscoalele antiotomane din Bosnia şi Herţegovina, a
oferit ocazia unei acţiuni politice şi militare pentru dobândirea independenţei. Carol I ridicase
această problemă în faţa Consiliului de Miniştri încă din 1873
 Noul guvern liberal condus de I.C. Brătianu (1876) cu M. Kogălniceanu la externe, spera să obţină
independenţa pe cale paşnică. Criza s-a agravat în 1876
 Printr-un memoriu guvernul român solicita, în iulie 1876, Porţii şi Puterilor garante recunoaşterea
individualităţii statului român şi a numelui de România, dar acesta era primit cu ostilitate
 În august 1876 primul-ministru a avut o întrevedere cu împăratul Franz Joseph I la Sibiu, încheiată
fără rezultate deosebite. Nici apropierea de Rusia din septembrie/octombrie 1876
 când o delegaţie condusă de I.C. Brătianu şi M. Kogălniceanu propusese la Livadia, în Crimeea,
ţarului Alexandru al II-lea şi cancelarului Gorceakov un tratat antiotoman, nu avusese mai mult
succes. În decembrie 1876, Dimitrie Brătianu iniţia un demers diplomatic la Constantinopol, cerând
„garanţii speciale pentru neutralitatea veşnică a teritoriului românesc”.
 La 4/16 aprilie 1877, guvernul liberal condus de Ion C. Brătianu a încheiat Convenţia româno- rusă.
Convenţia a fost semnată de baronul Dmitri Stuart, reprezentantul Rusiei în România, şi de
Kogălniceanu, ministrul nostru de externe
 Convenţia din 4/16 aprilie 1877 reprezenta un eveniment important pe calea afirmării de sine
stătătoare a statului român.
 La 12/24 aprilie 1877, Rusia a declarat război otomanilor şi armatele sale au început traversarea
României
 . Adunarea (29 aprilie) şi Senatul (30 aprilie) au votat moţiuni prin care declarau starea de război cu
Imperiul Otoman, dar nu şi independenţa.
 În 9 mai 1877, la o interpelare a lui Nicolae Fleva, privind situaţia României, Mihail Kogălniceanu,
ministrul de externe, răspundea printr-un discurs în care declara că statul român era hotărât
 Participarea României la războiul pentru independenţă (1877 - 1878).
 Cu toate acestea, trupele române au sprijinit trecerea trupelor ţariste în sudul Dunării la jumătatea
lui iunie 1877
 Situaţia critică din Balcani l-a determinat pe arhiducele (marele duce) Nicolae, comandantul
frontului rusesc din Balcani, să adreseze principelui Carol cunoscuta telegramă din 19 iulie 1877.
 În cursul tratativelor dintre ţar, arhiduce şi principele României, din august 1877, s-a acceptat doar
constituirea unui front românesc la Plevna, fiind respinsă convenţia scrisă. Frontul de la Plevna a
fost pus sub comanda lui Carol I.
 La 30 august 1877, forţele româno-ruse puse sub comanda principelui Carol au executat un al
treilea atac general asupra Plevnei.
 Pentru a întări blocada, forţele române au cucerit reduta Rahova la 9 noiembrie 1877.
 În ziua de 28 noiembrie 1877 a avut loc încercarea lui Osman-Paşa de a sparge încercuirea la
Plevna, care s-a încheiat cu un eşec
 Înfrânţi pe toate fronturile, otomanii au capitulat în ianuarie 1878, semnând armistiţiul şi apoi
tratatul de pace de la San Stefano (februarie 1878).
 în ianuarie 1878, protestul Parlamentului României.
 Tratatul de pace semnat la San Stefano (lângă Istanbul), la 19 februarie- 3 martie 1878,
 Relaţiile româno-ruse au devenit deosebit de încordate. În aprilie 1878, erau aduse din Balcani în
România trupe şi începea aplicarea planului de ocupare militară.
 Între timp, Rusia a declarat că nu este în nici un fel angajată faţă de România, Convenţia din 1877
referindu-se doar la raporturile româno-otomane, nu şi la cele ruso-române
 Ca urmare, în vara anului 1878 au avut loc noi tratative de pace, finalizate în cadrul Congresului de
pace de la Berlin, la care au participat cele şapte state semnatare ale tratatului din 1856
 Tratatul de pace de la Berlin (1/13 iulie 1878) prevedea: principatul Bulgariei era micşorat şi se
înfiinţa în sudul său provincia autonomă Rumelia, Bosnia şi Herţegovina intrau sub administraţia
Austro-Ungariei, insula Cipru revenea Angliei, Serbia şi Muntenegru deveneau independente
 Prin tratatul final semnat la 1 iulie 1878, independenţa era recunoscută imediat de Rusia, Imperiul
Otoman, Serbia, Austro-Ungaria şi abia în 1880 de către Franţa, Anglia şi Germania
 Obţinerea şi recunoaşterea independenţei a avut drept principală consecinţă proclamarea
principelui Carol ca rege, la 14 martie 1881
 Rolul principal îl aveau partidele politice, care din 1895 au venit la putere prin mecanismul
alternanţei la guvernare
 Rolul monarhiei în istoria României moderne a fost fundamental. Această instituţie centrală a avut
un rol important în anii 1859–1918, contribuind la procesul de afirmare şi de modernizare a statului
român. Atribuţiile domnului, specifice perioadei medievale, au fost modificate printr-o serie de acte
fundamentale: Regulamentul Organic (1831-1832), Convenţia de la Paris (1858), Constituţia din
1866. În timpul lui Cuza, atribuţiile domniei au crescut, trecându-se la un regim autoritar
 CAROL - (1866 - 1914)
 războiul franco-prusac din 1870-1871.
 la 9 septembrie 1878 Carol şi-a luat titlul de Alteţă Regală
 martie 1881 a fost proclamat Regatul, iar pe 10 mai 1881, Carol I a fost încoronat
 ); pe 18 mai 1881 s-a încheiat „pactul de familie”, prin care era reglementată succesiunea la tron,
moştenitor fiind proclamat prinţul Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen,
 în 1891 a sprijinit înfiinţarea Fundaţiei culturale „Carol I”.
 În contextul deteriorării relaţiilor româno-ruse, după 1878 s-a orientat spre Puterile Centrale sau
Tripla Alianţă (Austro-Ungaria, Germania şi, pentru un timp, Italia), cu care a încheiat Tratatul din
1883 (secret).
 Ca urmare a participării ţării noastre la al doilea război balcanic, încheiat cu pacea de la Bucureşti
(1913), Cadrilaterul a revenit statului român.
 procesul de la Cluj din 1894
 În timpul primului război mondial suveranul a acceptat neutralitatea României, hotărâre adoptată
în cadrul Consiliului de Coroană de la Sinaia din 21 iulie / 3 august 1914
 După moartea lui Carol I (27 septembrie 1914), i-a urmat la tron conform „Pactului de familie” din
1881, Ferdinand I (1914-1927).
 Acesta şi-a legat numele de participarea României la primul război mondial (1916-1918), de
realizarea Marii Uniri precum şi de înfăptuirea unor importante reforme (agrară, electorală).
 În 1895, regele Carol I a introdus sistemul „rotativei guvernamentale” care consta în alternarea la
guvernare a celor două partide importante: Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator. „
 Cuza a secularizat averile mănăstireşti (1863)
 PNL–1875
Partidul Conservator – 1880
 În cadrul P.N.L., în 1884, s-a creat gruparea radicală condusă de C.A. Rosetti, iar după moartea sa
de Gheorghe Panu
 După 1895, s-a constituit gruparea condusă de P.S. Aurelian, numită „drapelistă” după oficiosul
acestuia, „Drapelul”.
 după 1890, odată cu afirmarea tinerilor politicieni în frunte cu Ion I. C. Brătianu, partidul şi-a
consolidat poziţia
 În 1913, în programul liberal au fost înscrise două reforme importante: reforma agrară şi reforma
electorală
 în 1907, conservatorii s-au unit cu junimiştii conduşi de Petre Carp,
 iar în 1908 gruparea lui Take Ionescu a părăsit partidul şi a înfiinţat Partidul Conservator Democrat,
 Nicolae Filipescu împreună cu adepţii săi au părăsit Partidul Conservator în 1915, datorită politicii
lor filoantantiste]
 1895, atunci când s-a constituit Partida Ţărănească
 În 1910, a fost organizat Partidul Social Democrat din România, iar istoricul Nicolae Iorga a pus
bazele Partidului Naţionalist Democrat
 România s-a alăturat Triplei Alianţe printr-un tratat bilateral încheiat cu Austro-Ungaria (18/30
octombrie 1883),
 vizita ţarului Nicolae al II-lea la Constanţa în iunie 1914
 Prin Tratatul de la Bucureşti (28 iulie/10 august 1913), Bulgaria a cedat României sudul Dobrogei
(Cadrilaterul, format din judeţele Durostor şi Caliacra).
 (răscoalele din 1888, 1894, 1898 -1899, 1907)
 legea rurală din 1864,
 în 1881 s-a înfiinţat Creditul Agricol
 adoptarea în 1904 a legii care permitea ţăranilor să formeze obşti săteşti în vederea cumpărării de
pământ;
 după răscoala din 1907 a fost limitată arendarea, s-a elaborat o nouă lege a învoielilor agricole şi s-
au adoptat noi măsuri care să faciliteze cumpărarea de pământ
 În 1907, a avut loc o mare răscoală a ţăranilor care s-a extins din nordul Moldovei până în Muntenia
şi Oltenia; a fost nevoie de intervenţia armatei pentru înăbuşirea acesteia, numeroşi ţărani fiind
omorâţi sau arestaţi
 legea învoielilor agricole (1907); înfiinţarea Casei Rurale (1908).
 convenţia comercială încheiată cu Austro-Ungaria în 1875.
 legea de încurajare a industriei naţionale din 1887
 Legea generală a tarifelor din 1886 iniţia protecţionismul
 În 1895, conservatorii au adoptat legea minelor prin care bogăţiile subsolului, cu excepţia petrolului
au trecut în proprietatea statului,
 După anul 1900, cea mai dezvoltată era industria petrolieră,
 astfel încât România era, în 1914, a doua ţară producătoare de petrol din Europa.
 legii minelor (1895),
 în 1869 a fost inaugurată calea ferată Bucureşti-Giurgiu, prima din România
 iar în 1872 s-a dat în folosinţă Gara de Nord
 în 1879 a început construirea căii ferate Buzău-Mărăşeşti, prima cale ferată executată de statul
român.
 În 1895 s-a dat în folosinţă podul peste Dunăre de la Cernavodă, construit de inginerul român
Anghel Saligny
 Ca expresie a progresului economic, România a încheiat acorduri comerciale cu Austro-Ungaria
(1875), Franţa, Marea Britanie, Italia (1876), Germania (1877).
 în 1867 s-a instituit noul sistem financiar bazat pe moneda naţională (leul
 a luat fiinţă Casa de Economii şi Consemnaţiuni (1864)
 monedă a fost realizată în 1877.
 Un moment important l-a constituit înfiinţarea Băncii Naţionale a României (1880)
 Ca o expresie a dezvoltării economice, în 1881 se înfiinţează Bursa din Bucureşti, prima bursă de
valori din România.

 Legea instrucţiunii publice din 1864

 Dezvoltarea învăţământului a mai făcut un pas în 1893, când a fost votat proiectul de lege propus
de Take Ionescu
 După înfiinţarea Universităţilor din Iaşi (1860) şi Bucureşti (1864), au fost organizate şi alte noi
instituţii de învăţământ superior: Facultatea de Medicină, Şcoala de Arte Frumoase, Şcoala
Superioară de Poduri şi Şosele (1881), Şcoala Superioară de Arhitectură, Universitatea din Cluj
(1872) Universitatea din Cernăuţi (1874) etc
 „Societatea literară română” (1866) ulterior Societatea Academică Română (1867), Academia
Română primeşte această titulatură în anul 1879
 Din 1879, scopul principal al Academiei Române a fost promovarea „culturii, limbii şi istoriei
naţionale,
 Societatea „Junimea” (Iaşi 1863), avându-i ca fondatori pe Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, Vasile
Pogor şi Petre P. Carp.
 Societatea Culturală „Ateneul Român” (Bucureşti, 1865).
 atacarea Serbiei la 15 iulie 1914.
 Izbucnirea Primului Război Mondial la 15 iulie 1914
 România era legată de Tripla Alianţă printr-un tratat semnat în 1883 cu Austro-Ungaria,
 Regele Carol I a convocat Consiliul de Coroană la Sinaia, pe 21 iulie 1914, la care au participat
prinţul moştenitor, Ferdinand, membrii guvernului Brătianu
 În septembrie 1914, România a încheiat o convenţie secretă cu Rusia prin care, în schimbul unei
„neutralităţi binevoitoare”, i se recunoştea dreptul de a-şi uni teritoriile româneşti stăpânite de
Austro-Ungaria
 perioada neutralităţii (1914-1916
 În anii 1914-1916, cele două tabere politico-militare (Antanta şi Puterile Centrale) au încercat să
atragă România de partea lor, mizând atât pe poziţia ei geostrategică,
 Sub presiunea evenimentelor de pe front, Antanta a acceptat garanţiile scrise cerute, dar a şi somat
România, în vara anului 1916, să intre în război „acum ori niciodată
 După îndelungi tratative, guvernul Brătianu a semnat cu reprezentanţii diplomatici ai Franţei, Marii
Britanii, Rusiei şi Italiei la Bucureşti, la 4 august 1916, tratatul de alianţă şi convenţia militară.
 La rândul său, România urma să declare război Austro-Ungariei cel târziu la 14 august 1916.
Consiliul de Coroană din 14 august 1916 a aprobat oficial tratatele şi a decis intrarea ţării noastre în
război alături de Antantă
 TRATATUL DE ALIANŢĂ ÎNTRE ROMÂNIA, RUSIA, FRANŢA, ANGLIA, ITALIA, (4 AUGUST 1916
 România se obligă a mobiliza toate forţele sale de uscat şi de apă şi a ataca Austro-Ungaria cel mai
târziu la 14 august 1916.
 Beligeranţa (1916 - 1918) – O TARA DE AFLA ÎN CONFLICT CU ALTA. ANTONIM NEUTRALITATE.
 La 14 august 1916, România a intrat în războiul pentru unitatea naţională, declarând război Austro-
Ungariei şi trecând la eliberarea Transilvaniei,
 victoriei obţinută în sud, la Turtucaia (19 - 24 august 1916) de către germani şi Bulgari
 În acest context, după lupte grele duse în octombrie-noiembrie 1916 pe Jiu, pe Olt, precum şi la
Neajlov-Argeş (16 – 20 noiembrie 1916), o mare parte a ţării, inclusiv Bucureştiul (23 noiembrie
1916), au intrat sub ocupaţie străină.
 La sfârşitul lunii noiembrie 1916, autorităţile şi armata română s-au retras în Moldova
 Frontul s-a stabilizat în final în sudul Moldovei (ianuarie 1917), pe linia Focşani - Galaţi. România a
fost înfrântă, dar nu a fost scoasă din luptă.
 La Iaşi, oraş devenit capitală provizorie, s-a format un guvern de uniune naţională (11 decembrie
1916), condus de Ionel Brătianu,
 la 23 martie 1917, regele Ferdinand a promis armatei înfăptuirea celor două mari reforme (agrară
şi electorală), iar Parlamentul a hotărât să modifice Constituţia (iulie 1917) spre a facilita împlinirea
acestor promisiuni.
 Cu sprijinul Antantei, până în mai 1917, armata română s-a refăcut şi a fost dotată cu armament
modern
 Războiul a fost reluat pe frontul din Moldova în iulie 1917.
 Generalul Alexandru Averescu a pornit ofensiva de lângă Mărăşti (11 - 19 iulie 1917),
 La 24 iulie 1917, von Mackensen profită de situaţie şi lansează o ofensivă menită să scoată
România din război.
 În bătălia de la Mărăşeşti (24 iulie – 6 august 1917), ruşii se retrag din faţa atacului german.
 În nord, Armata a II-a română a reuşit să respingă un atac austro-german la Oituz (26 iulie – 9
august)
 Ca urmare, planul Puterilor Centrale a eşuat, dar evenimentele din Rusia (25 octombrie 1917 -
lovitura de stat bolşevică) au schimbat radical situaţia militară şi politică.
 Dar, la finele anului 1917, situaţia României s-a înrăutăţit ca urmare a ieşirii Rusiei Sovietice din
război.
 arestarea lui Constantin Diamandy – reprezentantul României în capitala rusă (decembrie 1917),
ruperea legăturilor diplomatice (13 ianuarie 1918) şi confiscarea tezaurului statului român.
 La începutul anului 1918, presiunile Puterilor Centrale asupra României s-au amplificat, cerându-se
înlăturarea regelui Ferdinand şi încheierea grabnică a păcii.
 armistiţiului şi a păcii de la Brest-Litowsk (18 februarie 1918),
 armistiţiul de la Focşani (26 noiembrie / 9 decembrie 1917)
 pacea de la Bucureşti (24 aprilie / 7 mai 1918).
 În acest context, primul ministru Ion I. C. Brătianu a demisionat, fiind urmat la guvern de Alexandru
Averescu (ianuarie 1918) şi apoi de conservatorul filogerman Alexandru Marghiloman (martie –
octombrie 1918).
 dezbateri în Consiliul de Coroană (februarie - martie 1918)
 Astfel, guvernul Marghiloman a încheiat cu Puterile Centrale pacea de la Bucureşti (la 24 aprilie
1918),
 În octombrie-noiembrie 1918, pe fondul succeselor militare ale Antantei, guvernul condus de
generalul Constantin Coandă (investit la 24 octombrie 1918), a proclamat mobilizarea generală şi
armata română a reintrat în război, pacea de la Bucureşti fiind considerată un act nul şi neavenit.
 Sfârşitul războiului, 29 oct./11 nov. 1918, a găsit România în tabăra învingătoare.
 La 18 noiembrie 1918, într-o atmosferă de entuziasm, regele Ferdinand şi regina Maria au revenit la
Bucureşti, fapt ce simboliza împlinirea idealului de întregire teritorială.
 tratate de pace de la Paris din 1919-1920
 6. MAREA UNIRE DIN 1918
 În mai/iunie 1917, un contingent de ostaşi ardeleni şi bucovineni - foşti prizonieri în Rusia- s-a
înrolat în armata română.
 Acţiunile vizând înfăptuirea României Mari s-au intensificat în 1918, când în Europa centrală şi de
sud-est au apărut o serie de factori favorizanţi:
 în urma revoluţiei bolşevice din Rusia (1917) şi a publicării celor 14 puncte ale preşedintelui
american Wilson (ianuarie 1918);
 victoriile militare ale Antantei; izbucnirea revoluţiilor de la Viena şi Budapesta (octombrie 1918);
 eşuarea încercărilor Curţii de la Viena de salvare a imperiului austro-ungar (la 3/16 octombrie 1918,
 De asemenea, lupta pentru unire a tuturor românilor într-un singur stat s-a bazat şi pe intensa
propagandă desfăşurată în străinătate de Comitetul Naţional al românilor din Transilvania şi
Bucovina cu sediul la Paris (lider Traian Vuia – înfiinţat în 17/30 aprilie 1918),
 Liga Naţională română din SUA condusă de Vasile Stoica (înfiinţată în 22 iunie / 5 iulie 1918 la
Washington),
 Comitetul de Acţiune al Românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina, înfiinţat pe 6/19 iulie 1918 în
Italia şi condus de Simion Mândrescu
 Astfel, la 29 noiembrie 1917, la Kiev, are loc Adunarea Naţională la care participă 5.000 de delegaţi
cehi, slovaci, sloveni, croaţi, ucraineni, sârbi şi români, la care se hotărăşte continuarea luptei
pentru formarea statelor nationale
 În martie (aprilie pe stil nou) 1918, la Roma, se desfăşoară Congresul naţionalităţilor asuprite din
Europa Centrală care afirmă dreptul popoarelor de a-şi constitui state naţionale.
 La 2/15 septembrie 1918, la Washington, reprezentaţii naţiunilor oprimate din Austro-Ungaria îi
cer preşedintelui Wilson şi opiniei publice americane să sprijine întemeierea statelor naţionale
independente.
 6.1. Basarabia
 Partidul Naţional Moldovenesc, creat pe 3 aprilie (martie, pe stil vechi) 1917 şi avându-l în frunte
pe Vasile Stroescu
 Începând cu aprilie 1917, în Chişinău şi în celelalte centre urbane s-a trecut la organizarea unor
întruniri unde se discuta despre atitudinea ce trebuia adoptată în noul context determinat de
revoluţia rusă
 (6/19 aprilie 1917) s-a solicitat autonomia administrativă, religioasă, şcolară şi economică pentru
Basarabia; cu ocazia marii adunări de la Odessa, din 18 aprilie / 1 mai 1917, la care au participat
peste 10.000 de militari români,
 congresul preoţimii organizat la Chişinău pe 19 aprilie / 2 mai -20 aprilie / 3 mai 1917 a solicitat
formarea unui „Înalt for cu atribuţii legislative şi executive”; dascălii basarabeni cereau
introducerea alfabetului latin în şcoală.
 (manifestul de la Darniţa, 13/26 aprilie 1917);
 Tendinţele Ucrainei de a-şi extinde stăpânirea asupra acestei provincii au avut ca rezultat, în vara
anului 1917, intensificarea mişcării pentru autonomia Basarabiei.]
 În octombrie 1917 se desfăşoară la Chişinău „Congresul ostaşilor moldoveni” care a proclamat
„autonomia teritorială şi politică a Basarabiei'
 proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti (2 decembrie 1917),
 În consecinţă, la 13 ianuarie 1918, guvernul Rusiei Sovietice a întrerupt relaţiile diplomatice cu
România şi i-a sechestrat tezaurul, care fusese transportat la Petrograd înainte de ocuparea
Bucureştiului
 Sfatul Ţării a hotărât independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti (24 ianuarie 1918).
 Ultima etapă a autodeterminării Basarabiei s-a realizat prin actul din 27 martie 1918.
 Prin Decretul regal nr. 842 22 aprilie 1918, regele a promulgat actul Unirii.
 păcii de la Brest-Litowsk (18 februarie 1918
 BUCOVINA -
 La 9 octombrie 1918, C.N.R. a cerut oficial, în numele naţiunii, dreptul la autodeterminare şi a
exprimat dorinţa de secesiune.
 La 11/24 octombrie 1918, un grup de intelectuali de la Universitatea din Cernăuţi, condus de
profesorul Sextil Puşcariu, a scos ziarul „Glasul Bucovinei”, care a influenţat puternic conştiinţa
colectivă; voluntarii bucovineni
 La iniţiativa lui Sextil Puşcariu, la 14 octombrie 1918 s-a convocat o adunare naţională la Cernăuţi,
care s-a proclamat Adunare Constituantă.
 Guvernul român a aprobat, la 23 octombrie 1918, intrarea unei divizii în Bucovina şi a informat
guvernul austriac în privinţa acestei decizii.
 La 12 noiembrie 1918, Consiliul Naţional a votat „Legea fundamentală provizorie asupra puterilor
Ţării Bucovinei”. Faza autonomiei se încheia, trecându-se la etapa a doua
 Tratativele purtate cu reprezentanţii guvernului de la Iaşi au dus la convocarea Congresului General
al Bucovinei pentru data de 15 noiembrie 1918.
 .Unirea Bucovinei cu România a fost consfinţită de regele Ferdinand prin Decretul-lege din 18
decembrie 1918.
 În 1918, emigraţia română din Transilvania, Bucovina şi Regatul României şi-a intensificat
activitatea în vestul Europei.
 La 20 septembrie 1918, s-a format, la Paris, Consiliul Naţional pentru Unitatea Românilor,
recunoscut de guvernele francez, englez şi italian, ca reprezentant al tuturor românilor
 În Transilvania, în septembrie 1918 şi-au reluat activitatea cele două forţe politice româneşti:
Partidul Naţional Român (P.N.R.) şi Partidul Social-Democrat (P.S.D.)
 Declaraţia de la Oradea din 29 septembrie 1918
 Declaraţia era adresată Parlamentului Ungariei, unde a fost citită de către deputatul Alexandru
Vaida-Voevod pe data de 5/18 octombrie 1918
 La 18 octombrie 1918, se constituia, la Budapesta, Consiliul Naţional Român Central (C.N.R.C.)
 El a devenit centrul de coordonare al mişcării naţionale din Transilvania, mutându-şi sediul la Arad
în 21 octombrie / 3 noiembrie 1918.
 La 9 noiembrie 1918, C.N.R.C. adresa o notă ultimativă guvernului ungar, cerând „întreaga putere
de guvernare”.
 s-au desfăşurat la Arad în 13-14 noiembrie 1918 tratativele cu reprezentanţii guvernului ungar,
conduse, din partea română, de Iuliu Maniu
 Manifestul Către popoarele lumii adresat de C.N.R.C., la 5 noiembrie 1918, lumii civilizate
demonstrează opiniei publice mondiale că unirea Transilvaniei cu România este voinţa întregii
naţiuni române
 La 7 noiembrie 1918, s-a publicat textul convocării, la Alba Iulia, a Adunării Naţionale a Românilor
18 noiembrie 1918
 La 18 noiembrie s-a constituit Marele Sfat Naţional (cu rol de for legislativ), care a desemnat ca
organ executiv Consiliul Dirigent, prezidat de Iuliu Maniu. Prin Decretul nr. 3631 din 11 decembrie
1918, regele Ferdinand ratifica unirea Transilvaniei cu România.
 Astfel, se desăvârşea formarea României Mari. Noul stat românesc, având o suprafaţă de 295.049
km2 şi o populaţie de peste 18 milioane locuitori, a fost recunoscut pe plan internaţional prin
tratatele de pace încheiate la Paris în anii 1919-1920.

 autodeterminare – dreptul unei naţiuni de a-şi alege statutul politic şi calea de dezvoltare
 egalitate confesională – principiu conform căruia toate cultele recunoscute ale unui stat sunt egale.
 egalitate politică – principiu conform căruia toţi cetăţenii unui stat au aceleaşi drepturi şi aceleaşi
îndatoriri politice.
 federalizare - constituirea unei uniuni din mai multe state autonome în cadrul unui stat unitar cu un
guvern central.
 partid etnic – partid bazat (creat) pe apartenenţa etnică a membrilor săi.
 ratificare - acţiune prin care un tratat sau o convenţie sunt aprobate de statele semnatare prin
intermediul organelor lor legislative.
 stat naţional unitar – concept politic referitor la un stat aparţinând unei naţiuni; stat care formează
un singur tot (fără provincii autonome).
 unificare administrativă – proces în urma căruia este cuprinsă într-un sistem unic administraţia
unui stat.
 vot universal – drept acordat tuturor cetăţenilor unei ţări indiferent de rasă, naţionalitate, sex,
credinţă religioasă, grad de pregătire şi stare materială de a participa la alegerile care desemnează
organele reprezentative ale unui stat.
 neutralitate - situaţia în care, în cazul unui conflict, o ţară nu face parte dintre beligeranţi.
 germanofil - simpatizant al alianţei cu Germania.
 „acum ori niciodată” - cuvinte care exprimau hotărârea de a intra în război pentru a se realiza
Marea Unire.
 armistiţiu - înţelegere între adversari pentru oprirea temporară a luptelor.
 casus foederis - clauza prevăzută într-un tratat de alianţă ce prevede, în anumite condiţii, obligaţia
statelor membre de a acţiona în comun.
 neutralitate - situaţie juridică şi politică a unui stat care nu participă la războiul dintre alte state,
neacordând sprijin armat statelor aflate în război.
 neutralitate permanentă - neutralitatea statelor care nu participă la nici un fel de alianţe militare.
 adunări ad-hoc - adunări întrunite anume pentru un anumit scop.
 alternanţă la guvernare (rotativă guvernamentală) - practică politică preluată după model englez,
conform căreia două partide politice sunt chemate alternativ la guvernare; în România a funcţionat
din 1895 până în 1918 şi a fost reprezentată de alternarea liberalilor şi a conservatorilor
 amnistie - act al domnitorului, regelui etc. prin care se înlătură răspunderea penală pentru o
infracţiune.
 armistiţiu - act încheiat între două forţe aflate în conflict care stipulează încetarea temporară a
ostilităţilor.
 balanţă comercială - raportul dintre valoarea generală a importul şi cea a exportului.
 caimacam - locţiitor al domnitorului.
 capitulare - încetarea ostilităţilor armate între forţele beligerante prin depunerea armelor de către
una din părţi.
 Casa Şcoalelor - instituţie creată în 1896 pentru a încuraja construirea noilor localuri de şcoli.
 colegiu electoral - categorie de votanţi care cuprinde cetăţenii cu aceeaşi avere sau rang social.
 confederaţie - uniune de state independente, având anumite instituţii centrale comune.
 de facto - în fapt; ceea ce există în practică.
 de iure - de drept; ceea ce există în teorie.
 deznaţionalizare - politică practicată în raporturile cu minorităţile şi prin care se urmăreşte ca
acestea să-şi piardă identitatea naţională.
 diaspora - grup etnic aflat în afara graniţelor ţării de origine.
 domnie ereditară - formă de guvernământ în care succesiunea la conducerea statului avea loc în
cadrul aceleiaşi familii.
 drept de veto - atribut al suveranului de a se opune punerii în aplicare a unor legi votate de
Parlament.
 dualismul austro-ungar - alianţa din 1867 prin care împăratul Austriei a devenit şi rege al Ungariei.
În urma acestui pact, Transilvania a fost încorporată Ungariei.
 elită -un grup restrâns de oameni care se disting prin instruire, talent, avere etc. şi care ocupă
poziţii importante în cadrul societăţii.
 gubernie - unitate administrativ-teritorială în cadrul Imperiului Rus care nu dispunea de autonomie.
 integritate teritorială - principiu de drept internaţional, potrivit căruia fiecare stat îşi exercită
deplinul control asupra teritoriului său.
 interpelare - procedură de control parlamentar, constând în dreptul unui senator sau deputat de a
cere şi primi explicaţii din partea guvernului în legătură cu modul de rezolvare a unor probleme
politice, administrative, diplomatice etc.
 lovitură de stat - acţiune de preluare a puterii iară respectarea procedurilor constituţionale.
 mesajul tronului - comunicare rostită de monarh, cu prilejul deschiderii sesiunii parlamentului, în
care erau prezentate problemele ţării şi recomandările privind rezolvarea lor.
 modernism - curent sau tendinţă, manifestat în special în arta şi literatura secolului al XX-lea,
caracterizat prin negarea tradiţiei şi prin adoptarea unor noi principii de creaţie.
 modernitate - în sens general, caracteristica de a fi modem, respectiv ceea ce este diferit sau chiar
opus preceptelor, normelor şi practicilor tradiţionale, referindu-se la produse ale culturii, instituţii,
forme de organizare socială etc.
 monarhie constituţională - formă de guvernământ în care puterea supremă aparţine unei singure
persoane (rege) ale cărei prerogative sunt limitate prin constituţia tării.
 neoabsolutism - regim de centralizare şi germanizare impus de austrieci în Transilvania după 1849.
 panslavism - curent politic care susţinea unirea tuturor slavilor într-un singur stat.
 plebiscit - consultare a cetăţenilor care se pronunţă prin da sau nu asupra unui proiect de lege sau a
unui act de importanţă deosebită (referendum).
 a promulga - a dispune, printr-un act oficial, ca o lege să intre în vigoare, să devină executorie.
 pronunciament - declaraţie sau acţiune prin care se exprimă protestul faţă de un anumit sistem
social-politic.
 războaie balcanice - conflicte militare în Balcani (1912 -1913) cauzate de dominaţia otomană şi de
rivalităţile din zonă.
 redută - mic fort de apărare, de formă poligonală, înconjurat de şanţuri.
 regim autoritar - formă de guvernare în care şeful executivului are puteri sporite, în dauna
legislativului.
 responsabilitate ministerială - obligaţia unui ministru de resort de a răspunde politic sau juridic
pentru contrasemnarea unei legi sancţionate de suveran; obligaţia miniştrilor de a răspunde politic
sau juridic pentru actul de guvernare.
 a sancţiona - a confirma o lege sau o dispoziţie.
 secularizare - trecerea averilor bisericeşti sau mănăstireşti în proprietatea statului.
 suzeranitate - dreptul unui stat asupra altui stat care are guvern propriu dar nu are o autonomie
completă.
 tarif vamal protecţionist - taxe puse mărfurilor importate pentru protejarea producţiei autohtone.
 tradiţionalism - curent sau tendinţă care cultivă sau supraevaluează elementele tradiţionale.
 tratat de pace - act care reglementează raporturile dintre statele care s-au aflat în conflict.
 vot cenzitar - vot exprimat de cetăţenii „activi” în viaţa politică; criteriul în baza căruia poate fi
evaluat activismul este dat de o limită a impozitului (cens) perceput de stat.
 vot de blam (de neîncredere) - acţiune a Parlamentului prin care politica guvernului este
dezaprobată. În urma votului de blam guvernul este obligat să demisioneze.