Contextul istoric al formării națiunii române

Secolul XIX, numit și secolul Națiunilor aduce popoarelor europene triumful luptei seculare în numele
unirii. Acest fenomen istoric a fost provocat de un context istoric favorabil, generat de premise interne și
externe. Evoluţia relaţiilor politice internaţionale în cadrul continentului european, instituite de Congresul de la
Viena din 1814-1815, puternic influenţate de transformările politice şi sociale din Europa, a provocat un amplu
proces de unitate a popoarelor. Înăbușirea revoluției din 1848-1848 accelereaz lupta de unitate a germanilor și
italienilor. Procesul de unificare a Italiei dintre 1854-1870, în jurul Piemontului, se doatorează părinților
fondatori C. Cavour, G. Mazzinin și G. Garibaldi. Spațiul german este unificat prin politica de “fier și sânge” lui
Otto von Bismark, finalizată cu proclamarea Imperiului Germanla 18 ianuarie 1871. Procesul de unificarea s-a
manifestat și în spațiul românesc, soldat în 1859 cu fondarea statului national român – România.
1) Miscărea de emancipare națională din Principatele române
Revoluţia de la 1848 crease în toate Ţările Române o puternică predispoziţie pentru unirea politică a
românilor. Aceasta ţinea nu doar de atitudinea unei părţi a populaţiei, ci era un deziderat naţional împărtăşit
de toate stările sociale. Programul de la Blaj (mai 1848) Petițiunea Națională, preciza în toate cele 16
puncte Națiunea română cere. Prin urmare, asistăm la consolidarea conștiinței naționale – principiu
important al procesului de unitate. În etapa postpașoptistă, relaţiile dintre marile puteri, ca şi statutul
Imperiului Țarist şi al celui Otoman, au evoluat suficient de mult pentru a înțelege că acest deziderat devine
realizabil. Cu toate că înăbuşirea revoluţiei din 1848-1849 crease impresia că imperiile Otoman, Habsburgic
şi Țarist ieşiseră din impactul lor cu mişcarea revoluţionară europeană mai puternice ca oricând, în realitate
situaţia era cu totul alta. În aprilie 1851, trupele ruseşti şi turceşti au fost retrase din Principate. În această
conjunctură a spiritelor apăruse în Europa o atmosferă care stimula afirmarea identităţii naţionale a
popoarelor aflate sub ocupaţie străină, îndemnându-le să-şi declare deschis dorinţa de a ieşi din componenţa,
de sub suzeranitatea sau protecţia imperiilor cotropitoare şi a-şi crea propiile lor state naţionale.
2) Răboiul Crimeii și Tratatul de Pace de la Paris (1856)
A urmat războiului Crimeii din 1853-1856. Astfel a apărut problema românească în contextul relaţiilor
politice internaţionale. Crearea statului român unitar era văzută nu ca o soluţie de rezolvare a problemei
româneşti, ci ca un mijloc de consolidare a poziţiei puterilor europene care aveau mari interese la Dunărea
de Jos şi în Strîmtori. Noul statut al Principatelor a fost discutat şi în cadrul Conferinţei reprezentanţilor
Austriei, Franţei, Marii Britanii şi Imperiului otoman din 30 ianuarie 1856, la care s-a stabilit epuizarea
valabilităţii Regulamentul organic introduse de Rusia în Principate (1831-1832). Deşi fusese confirmată
suzeranitatea Porţii asupra Moldovei şi Ţării Româneşti, totuşi era limpede că acestea urmau să intre într-un
nou regim politic. Rezultatele războiului Crimeii au fost discutate la Congresul de la Paris, deschis la 18
martie 1856. Pentru a realiza principalul lor obiectiv, puterile învingătoare, Anglia şi Franţa au forţat Rusia
să se retragă de la gurile Dunării. S-a decis, de asemenea, înfiinţarea unei comisii din reprezentanţii tuturor
puterilor semnatare ale tratatului, care să urmărească şi să asigure legalitatea votului. Protectoratul Rusiei
asupra acestora a fost înlocuit printr-un regim de garanţie colectivă a celor şapte puteri semnatare.
2) Adunările ad-hoc și Convenția de la Paris (1858)
Mulţi revoluţionari români care fuseseră forţaţi să emigreze după înfrângerea revoluţiei de la 1848 au desfăşurat
în străinătate, mai cu seamă în Franţa, o extinsă activitate propagandistică în favoarea unirii Principatelor.
Principalele cerinţe ale unioniştilor erau autonomia şi neutralitatea Principatelor unite, prinţ străin, guvern
reprezentativ, o singură adunare pentru ambele principate, aleasă pe o largă bază reprezentativă. În decembrie,
divanurile au fost dizolvate şi hotărîrile lor de realizare a unirii, împreună cu raportul Comisiei europene, au fost
înaintate Conferinţei reprezentanţilor puterilor garante, convocate la Paris la 10 mai 1858. Conferinţa de la
Paris a adoptat o Convenţie care a ţinut cont de hotărîrea divanurilor adunărilor ad-hoc, dar s-a bazat pe acordul
de la Osborne. Se stabilise că după declararea unirii cele două ţări se vor numi Principatele unite ale Moldovei
şi Ţării Româneşti, fiecare din ele având câte un domn pământean, desemnat pe viaţă, guvern şi adunare
legiuitoare proprie. Cu toate aspectele limitate, Convenţia de la Paris a jucat un rol favorabil în procesul
realizării Micii Uniri.
3) Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza Vodă în 1859 și “Mica Unire”
Actul Unirii trebuia să fie precedat de o etapă pregătitoare, prevăzută de Convenţia de la Paris. Organizatoric,
aceasta presupunea conducerea celor două ţări de câte o căimăcămie, reprezentată de trei persoane. Viitorul
domn ales trebuia să fie un pământean, aşa cum cerea Convenţia de la Paris. Conservatorii aveau două
candidaturi, fostul domn Mihail Sturdza şi fiul acestuia, Grigore Sturdza. Grupările din Partida naţională
conveniseră să înainteze candidatura colonelului Alexandru Ioan Cuza, participant de frunte la revoluţia de la
1848 şi promotor activ al Unirii. Pentru susţinerea lui s-au pronunţat şi o parte a conservatorilor. Drept urmare,
în şedinţa din 5 ianuraie a Adunării, Al. I. Cuza a fost ales domn al Moldovei cu unanimitatea voturilor
deputaţilor prezenţi (48). Sugestia era extrem de tentantă, de vreme ce Convenţia de la Paris nu excludea
posibilitatea unui domn într-o singură persoană. Deputaţii munteni din Partida naţională, care în Adunarea
electivă erau în minoritate, au recurs la un procedeu cu adevărat revoluţionar: au apelat la sprijinul poporului.
Ca rezultat, străzile Bucureştiului au fost invadare de zeci de mii de oameni, gata să asedieze Adunarea în caz
că deputaţii ar fi refuzat să-l aleagă pe Al. I. Cuza. Conjunctura a fost favorabilă: conservatorii văzând că nu le
fusese lăsată nici o posibilitate de manevră, au acceptat la 24 ianuarie, propunerea deputatului V. Boerescu, ca
domnul moldovean să fie ales şi în Muntenia. Dubla alegere a lui Al. I. Cuza a fost o victorie copleşitoare a
forţelor naţionale şi democratice din Principate. Prin efectul ei politic de mare rezonanţă internă şi
internaţională, dubla alegere a fost o adevărată revoluţie naţională. Unirea ca manifestare a unei mari voinţei
naţionale ce a avut curajul să sfideze atitudinea marilor puteri a fost un mare semn încurajator pentru românii
din afara Principatelor.
4) Reformele lui Alexadru Ioan Cuza Vodă (1859-1866)
Alexandru Ioan Cuza a fost o figură remarcabilă prin implicarea sa în cele mai importante evenimente ale
epocii, viziunile lui liberale, dar și consecvența demonstrată în misiunea istorică care i-a revenit. După alegerea
sa, Al. I. Cuza se afla într-o situaţie extrem de grea: el avea de condus o ţară încă incomplet unită. El trebuia să
guverneze cu două Adunări legislative, cu două guverne, într-o ţară cu două capitale. Prima şi cea mai grea
sarcină care stătea în faţa lui era să realizeze unificarea administrativă a Principatelor. Pentru realizarea acestui
obiectiv, el a centralizat puterea militară, a făcut un singur telegraf, a unificat cursul monedei şi, cu ajutorul
Comisiei de la Focşani, a elaborat un proiect de constituţie şi un proiect de lege rurală. Principalul, însă, a fost
obţinerea, cu sprijinul Franţei, a acordului puterilor garante de a realiza unificarea politică a celor două
Principate. La insitenţa puterilor garante, Poarta emite la 22 noiembrie 1861 „firmanul de organizare
administrativă a Moldovei şi Valahiei”, care unea guvernele şi Adunările legislative din cele două ţări şi
suspenda activitatea Comisiei Centrale de la Focşani. Documentul preciza însă că o dată cu domnia lui Al. I.
Cuza urma să înceteze şi Unirea. La 24 ianuarie 1862, are loc deschiderea primului parlament al României, în
care Cuza proclamă „Unirea definitivă a Principatelor”. Încercările de a submina Parlmentul și a consolida
puterea domniei, au dus la crearea “Monstruoasei coliții” și abdicarea lui Cuza Vodă în 1866.
Sarcini:
1. Citiți afirmațiile și selectați răspunsul corect:
În războiul Crimeii, Imperiul ottoman a luptat contra:
a.Franței
b.Rusiei
c.Angliei

2. Problema unirii Principatelor a fost sprijinită la Paris de:

a.Franța
b.Imperiul Habsburgic
c.Imperiul Otoman

3. Completați afirmația prin alegerea opțiunii corecte:

sunt organe cu caracter consultativ din Moldova și Valahia, formate din reprezentanții
tutor categoriilor sociale, pentru a se pronunța asupra unirii celor 2 principate.
Adunarea Stărilor
Referendumuri
Adunări ad-hoc
4.Alegerile pentru adunările ad-hoc au avut loc în :
a.1856
b.1857
c.1858

5.Adunările ad-hoc s-au pronunțat pentru:

a.domn pământean
b.prinț străin
c.rege
6.Convenția de la Paris s-a pronunțat pentru formarea statului:
a.România
b.Regatul României
 c.Principatele unite ale Moldovei și Valahiei

7.Alegeți răspunsurile corecte:

Convenția de la Paris a permis unificarea deplină a Principatelor
Convenția de la Paris prevedea alegerea unui domn comun
Convenția de la Paris prevedea domnitori, parlament și guverne separate în cele 2 pricipate
8.Analizați imaginea și selectați evenimentul:

a.Ședința Comisiei Centrale de la Focșani, condusă de A. I Cuza

b.Dubla Alegere a lui A. I. Cuza în calitate de domn
c.A.I. Cuza la Congresul de pace de la Paris

9. Formați triade din noțiunile de mai jos:

Grigore Al.Ghica Constantinopol decembrie 1863
Napoleon al III-lea Moldova 1849-1856
Barbu Știrbey cel de-al doilea Imperiu francez 24 ianuarie 1859
Alexandru Ioan Cuza Țara Românească 1852- 1870
Costache Negri dubla alegere 5 ianuarie 1859
Mihail Kogălniceanu secularizarea averilor mănăstirești 1849-1856

10. Apreciați prin Adevărat sau Fals:

Reformele lui Cuza Vodă au urmărit consolidarea noul stat A/F
Secularizarea averilor bisericești este oferirea pământurilor în posesia mănăstirlor A/F
Mica Unire a pus bazele statului national unitar roman creat prin Marea Unire din 1918 A/F
Sfârșitul domniei lui Cuza Vodă este caracterizat printr-o conducere liberal și democratică A/F