PROIECTE POLITICE ÎN A DOUA JUMĂTATE A SEC XIX

PROIECTUL UNIRII PRINCIPATELOR (1859)

După înfrângerea revoluţiei de la 1848-1849, unirea (susţinută atât de unioniştii din Ţara Românească şi
Moldova, cât şi de revoluţionarii care după 1848 au rămas în exil) a devenit obiectivul central al românilor.
Condiţiile interne şi internaţionale au fost influenţate şi de încheierea Convenţiei de la Balta- Liman
(aprilie 1849), între Turcia şi Rusia, care îngrădea şi mai mult autonomia Principatelor:
 Poarta şi Rusia îşi arogă dreptul numirii domnilor,
 durata domniilor era redusă la şapte ani ,
 Adunările obşteşti erau dizolvate şi înlocuite cu adunări, compuse exclusiv din marii boieri
 reintroducerea Regulamentelor Organice.

În baza Convenţiei au fost numiţi domni: Barbu Ştirbei în Ţara Românească şi Grigore Alexandru Ghica
în Moldova.
În străinătate, românii şi-au propovăduit cauza după 1848 mai ales în rândurile revoluţionarilor europeni
(ex.G. Mazzini) şi au atras de partea lor importanţi oameni de cultură precum Jules Michelet sau Edgar
Quinet.
Deteriorarea relaţiilor dintre Rusia şi Imperiul Otoman a dus la declanşarea războiului Crimeii (1853-
1856), care a reprezentat momentul favorabil pentru unirea Principatelor. S-au implicat şi marile puteri, Franţa
şi Anglia intervenind de partea Imperiului Otoman. Războiul s-a încheiat cu înfrângerea Rusiei şi cu Congresul
de pace de la Paris (1856). Aici s-a abordat şi problema românească care a devenit una europeană.
Referitor la Principate, prevederile tratatului de là Paris (18/30 martie 1856) stabileau:
 menţinerea suzeranităţii otomane,
 înlăturarea protectoratului rusesc și instaurarea garanției colective a celor şapte mari puteri
europene: Franţa, Rusia, Prusia, Sardinia, Anglia. Austria şi Turcia
 Rusia ceda Moldovei sudul Basarabiei, și anume cele trei județe: Cahul, Ismail, Bolgrad,
 se recunoştea independența administrativă a Principatelor, dreptul fiecăruia de a avea o armată
naţională, de a emite legi, comerț liber cu alte ţări,
 convocarea unor adunări ad-hoc în fiecare Principat, pentru a face cunoscută poziţia românilor
în privinţa unirii.
Propunerea de unire a fost făcută de reprezentantul Franţei, contele Walewski.
Pentru a fi consultată în privinţa unirii, populaţia urma să-şi aleagă adunările în 1857.
Reprezentanţii Imperiului Otoman, au falsificat alegerile din Moldova cu ajutorul caimacamului
Nicolae Vogoride.
În acest Context, Napoleon III ameninţa în iulie 1857, ruperea relaţiilor cu Poarta. În august 1857 a avut
loc, la Osborne, întâlnirea dintre Napoleon III şi regina Victoria, pentru a analiza situaţia din Principate, s-a
ajuns la un compromis: Franţa renunţa să sprijine unirea deplină sub un prinţ străin şi accepta o simplă unire
legislativă, iar Anglia se angaja să intervină pentru anularea alegerilor falsificate şi convocarea de noi alegeri.
Unioniştii au câştigat alegerile pentru adunările ad-hoc din ambele Principate. Cele două adunări s- au
întrunit în octombrie 1857 şi au elaborat rezoluţii asemănătoare prin care cereau:
 unirea într-un singur stat sub numele de România
 prinţ străin
 neutralitatea teritoriului, etc.
 Marile puteri au semnat în august 1858, Convenţia de la Paris. Aceasta oferea românilor o unire
formală:
menţinerea suzeranităţii otomane
fiecaie Principat avea câte un domn, pământean, nu străin
guverne separate, adunări legislative separate
singurele instituţii comune erau Curtea de Justiţie şi Casaţie şi Comisia Centrală de la Focşani,
comun era şi numele: Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti. Prin acest act, urma
să se autoadministreze, fără amestec din partea Imperiului Otoman.

Convenţia prelua atributele unei Constituţii. Cuprindea şi principii de organizare internă:

 separarea puterilor în stat: executivă:domn şi guvern
- legislativă: domn, Adunarea legislativă şi Comisia Centrală (avea
iniţiativă legislativă)
-judecătorească: înalta Curte de Justiţie şi Casaţie
 vot cenzitar (în funcţie de venit); alegătorii erau împărţiţi în direcţi şi indirecţi (votau prin
intermediul unor delegaţi,
 drepturi şi libertăţi cetăţeneşti: egalitatea în faţa legii, desfiinţarea privilegiilor şi rangurilor
boiereşti
Până la alegerea domnitorilor, s-a hotărât o conducere provizorie formată din câte trei caimcami.
Campania electorală din Moldova a dus la alegerea unei adunări favorabile unirii. Unioniştii moldoveni
au putut impune cu uşurinţă candidatura la domnie a colonelului Alexandru Ioan Cuza, care a fost ales domn cu
unanimitate de voturi în 5 ianuarie 1859.
Ideea alegerii domnului moldovean şi la Bucureşti a fost oficial sugerată muntenilor de către delegaţia
Moldovei, care mergea spre Constantinopol pentru a anunţa rezultatul alegerii de la laşi.
În Ţara Românească, adunarea a fost dominată de conservatori, care erau însă scindaţi. Neputându-se
pune de acord asupra unui candidat propriu, conservatorii munteni au sfârşit prin a se ralia candidatului partidei
naţionale care a fost ales la 24 ianuarie 1859, domn al Ţării Româneşti.
Astfel, românii au pus marile puteri în faţa „faptului împlinit” punând la 24 ianuarie 1859, bazele
statului naţional modern român.

Domnia lui Cuza

(1859-1866)
După alegerea sa în cele două Principate, Cuza a urmărit două obiective:
 recunoaşterea unirii pe plan internaţional;
 unificarea deplină şi modernizarea statului.

Dubla alegere a lui Cuza a fost interpretată de puterile garante ca o încălcare a Convenţiei de la Paris.
Primul obiectiv s-a realizat în 1859 în cadrul Conferinţei marilor puteri care s-au întrunit la Paris în 26
martie/7 aprilie 1859 (Conferinţa a durat până în septembrie). Cu excepţia Austriei şi Imperiului Otoman,
celelalte puteri au recunoscut actul de la 24 ianuarie 1859. Ulterior, a fost recunoscută şi de Turcia şi Austria,
însă doar pe timpul domniei lui Cuza. Recunoaşterea oficială a unirii de către puterile garante s-a realizat ul
cadrul Conferinţei de la Constantinopol din 22 noiembrie/4 decembrie 1861. După adresarea de memorii către
marile puteri europene şi vizite făcute la Istanbul, s-a obţinut în decembrie 1861 recunoaşterea internaţională a
unirii politice a Principatelor, sultanul emiţând un firman în acest sens, cu precizarea că este valabilă doar pe
timpul domniei lui Cuza.
În vederea unificării depline, Cuza a trecut la o serie de măsuri în plan intern:
 unificarea serviciilor publice din cele două ţări (vamal, poştal-telegrafic, monetar)
 armata se unificase sub o comandă unică
 s-a înfinţat primul minister unit - ministerul de război
După proclamarea unirii depline, s-a trecut la unificarea guvernelor şi a adunărilor din cele două
Principate:
 22 ianuarie 1862 s-a format primul guvern unic al Principatelor Unite condus de
conservatorul Barbu Catargiu,
Parlamentul unic şi-a deschis lucrările la 24 ianuarie 1862, iar Bucureştiul a devenit
capitala, stemele celor două ţări s-au contopit.
Comisia Centrală de la Focşani îşi înceta activitatea.
În anul 1862 unificarea administrativă şi politică era definitivată.
La propunerea lui Mihail Kogălniceanu, a fost adoptat în actele interne şi în titulatura domnească
numele de România.
După realizarea celor două obiective, Cuza a trecut la modernizarea societăţii.
Cele două principale tendinţe ale domniei lui Cuza au fost: - liberalismul
- conservatorismul.
Domnul a colaborat pe parcursul domniei mai ales cu liberalii moderaţi.

Măsuri interne care au contribuit la consolidarea statului român

modern(reforme):
În timpul guvernării conservatoare a lui Barbu Catargiu (ianuarie 1862-iunie 1862):
 1862 - proiectul legii rurale (lăsa neatinse bazele proprietăţii funciare)
 liberalii moderaţi prin Mihail Kogălniceanu propun un alt proiect de reformă - emanciparea clăcașilor şi
împroprietărirea diferenţiată.Proiectul de lege rurală a căzut, iar Catargiu a sfârşit prin a fi asasinat.
În timpul guvernării liberale a lui Mihail Kogălniceanu (octombrie 1863-ianuarie 1865): ,
 1863 - secularizarea averilor mănăstireşti, care reprezentau aproximativ un sfert din teritoriul
naţional,
 martie 1864 - dezbaterea Legii rurale - proiectul lui Kogălniceanu este respins prin vot de neîncredere,
În această situaţie existau două soluţii: Cuza să accepte demisia lui Kogălniceanu sau lovitura de
stat. Astfel la 2 mai 1864 are loc prima lovitură de stat în istoria modernă a României: se dizolva Adunarea
(majoritatea conservatoare nu dorea reforma agrară prin împroprietărire) şi s-a adoptat, prin plebiscit, Statutul
Dezvoltător al Convenţiei de la Paris care va juca rol de constituţie). Prin acesta creşteau atribuţiile
domnitorului care avea drept unic de a iniţia o lege, drept de veto, numea preşedinţii Camerei Deputaţilor şi
Senatului. Se instaura astfel un regim autoritar. De asemenea, se înfiinţa Consiliul de Stat de Stat (rol în
elaborarea legilor) şi era introdus- Parlamentul, bicameral prin înfiinţarea Corpului Ponderator (Senat).
Legea electorală:
 se menținea votul censitar
 era mărit numărul alegătorilor, prin reducerea censului
 alegătorii erau împărţiţi în primari şi direcţi.
Legea rurală:
 emanciparea clăcaşilor prin despăgubire (15 ani)
 împroprietărirea în funcţie de numărul de vite, de forţa de muncă: pălmaşi, fruntaşi, clăcaşi.
 împroprietărirea foştilor clăcaşi pe loturile avute în folosinţă
 pământul nu putea fi înstrăinat timp de 30 de ani.
 legea limita suprafaţa de pământ disponibilă ţăranilor la două treimi din moşia proprietarului.
Alte reforme:
 1864 - Codul-penal;
 1865 - Codul civil - asigura individului libertăţi personale, garanta egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa
legii şi apăra proprietatea privată. Codul civil şi codul penal, alcătuit după modelul francez (din 1810) şi
prusac (1851), asigurau organizarea modernă a statului şi în materie juridică:
 1864 - Legea instrucţiunii publice - învăţământul primar era gratuit şi obligatoriu
 Cuza a înfiinţat primele universităţi: 1860 la Iaşi şi 1864 la Bucureşti.
Abdicarea lui Cuza:
Conservatorii şi liberaiu radicali, nemulţumiţi de reformele şi guvernarea autoritară a lui Cuza, s- au
grupat (în 863) în „monstruoasa coaliţie” care urmărea înlăturarea domnului şi aducerea unui principe străin.
 Acţiunile „monstruoasei coaliţii” s-au soldat cu înlăturarea lui Cuza, care la 11/23 februarie 1866
abdică.
Importanța domniei lui Cuza:
Dezideratele revoluţiei de la 1848 au devenit realitate într-o perioadă în care pe plan intern tendinţele
conservatoare erau puternice, iar în plan extern Rusia ţaristă şi Imperiul Otoman nu renunţaseră a considera
PRINCIPATELE ca teritorii asupra cărora aveau drepturi depline.