Ion Buzdugan

Ion Buzdugan s-a născut la 9 martie 1889 în Brânzenii Vechi, raionul Bălţi. Este fiul
Ecaterinei şi al lui Alexandru Buzdâga, răzeş. Buzdugan,
pe numele său adevărat Ion Buzdâga, a absolvit şcoala
primară în satul natal, iar pe cea secundară la Bairamcea.
Urmează cursuri de agricultură la Moghilev şi Seminarul
pedagogic din Cameniţa. A studiat, apoi, literele şi
dreptul la Moscova şi, în cele din urmă, la Iaşi, unde şi-a
luat şi licenţa. Întors în Rusia, funcţionează un timp ca
agronom şi profesor. Desfăşurând o intensă activitate
în sprijinul ideii naţionale, a avut de suferit persecuţii
din partea autorităţilor ruseşti. În 1917 este ales
secretar al Sfatului Ţării, iar în 1918, deputat de
Bălţi în Parlamentul României, păstrându-şi
mandatul pe durata a opt legislaturi.
Pe numele său adevărat Ion Buzdâga, a absolvit şcoala
primară în satul natal, iar pe cea secundară la Bairamcea.
Urmează cursuri de agricultură la Moghilev şi Seminarul
pedagogic din Cameniţa. A studiat, apoi, literele şi
dreptul la Moscova şi, în cele din urmă, la Iaşi, unde şi-a
luat şi licenţa. Întors în Rusia, funcţionează un timp ca
agronom şi profesor. Desfăşurând o intensă activitate în
sprijinul ideii naţionale, a avut de suferit persecuţii din partea autorităţilor ruseşti. În 1917 este
ales secretar al Sfatului Ţării, iar în 1918, deputat de Bălţi în Parlamentul României,
păstrându-şi mandatul pe durata a opt legislaturi. După Unire, şi-a completat studiile la Iaşi
şi Cernăuţi, luându-şi doctoratul în Drept şi economie politică. A fost timp de 14 ani în
Parlamentul României şi în funcţii ministeriale, reprezentând judeţul Bălţi, la a cărui propăşire a
contribuit substanţial.
Încă din 1913-1914, Buzdugan colabora, sub pseudonimul Nică Românaş, cu versuri originale şi
traduceri din scriitorii ruşi, la „Cuvânt moldovenesc” din Chişinău, revistă pe care o conduceau
N.N. Alexandri, Simion Murafa şi Pan Halippa. Publicistică şi producţii lirice îi vor apărea în
multe alte periodice („Răsăritul”, „Viaţa Basarabiei”, „Sburătorul”, „Luceafărul”, „Viaţa
românească”, „Adevărul literar şi artistic”, „Ramuri” etc.), unde mai semna B.I. Alion, Ion
Câmpeanu, B. Cogâlnic, I. Dumbrăveanu. Devine membru al Societăţii Scriitorilor Români
(1921) şi al Asociaţiei Scriitorilor din Basarabia (1939).
În 1921, tipăreşte la Chişinău un volum de Cântece din Basarabia, căruia îi urmează un al
doilea, apărut la Craiova, în 1928, ambele cuprinzând un bogat material folcloric cules în vremea
adolescenţei. Mare parte din lirica semnată în periodice va forma substanţa volumelor Miresme
din stepă (1922), Ţara mea (1928), Păstori de timpuri (1937, distins în 1940 cu un premiu
academic) şi Metanii de luceferi (1942; Premiul Societăţii Scriitorilor Români). Buzdugan
cultivă o poezie tradiţională, cu imagini ale ţinutului natal, surprins într-o ambianţă specifică,
plină de culoare şi dinamism. Copleşit, totuşi, de autoritatea unor înaintaşi (V. Alecsandri, M.
Eminescu etc.), el lasă rareori să răzbată şi un timbru mai personal.
Din 1940 s-a stabilit în Bucureşti. Marginalizat ca militant principal al Unirii Basarabiei cu
România, a făcut traduceri din poeţii ruşi clasici: Puşkin, Esenin, Bunin, Gorki, dar şi din
avangardă: Briusov, Blok, Balmont.
A fost singurul dintre luptătorii basarabeni de primă linie care s-a opus asocierii, în orice
mod ar fi fost ea formulată, cu Rusia. Secretar al Sfatului Ţării, a redactat Actul Unirii. A
proclamat Unirea la 27 martie 1918, cu mâna dreaptă pe Biblia lui Şerban Cantacuzino,
pentru a dovedi, în modalitatea sacră a jurământului, latinitatea limbii pe care o vorbeau
deopotrivã românii din stânga şi din dreapta Prutului.