Nicolaus Olahus

Nicolaus Olahus (n. 10 ianuarie 1493, Sibiu – d. 15 ianuarie 1568,

Pojon) a fost un umanist, istoriograf și om politic de origine română care
a activat în Regatul Ungariei, ocupând demnitatea de arhiepiscop de
Esztergom (în latină Strigonium), regent al Ungariei și apoi guvernator
al țării. Tatăl său, Ștefan, era originar din Orăștie. Mama sa, Barbara
Huszár, era descendentă din familia lui Ioan de Hunedoara, voievodul
Transilvaniei.
Se presupune că Nicolae Olahus a învăţat limba tatălui său, româna, în
timp ce copilărea la Sibiu, şi rudimente de limba latină. A fost trimis la
Şcoala Capitulară din Oradea, de timpuriu. Aici a învăţat limba latină,
elocinţa, poezia, muzica, astronomia şi religia. La vârsta de 17 ani a
intrat paj la curtea regelui Ludovic al II-lea al Ungariei (1506-1526). A
învăţat astfel manierele vremii, iar după doi ani ajunge secretarul
episcopului din Pécs.
Este cunoscut faptul că în anii tinereții sale, între cca 1522-1526, Olahus
a fost consilier al regelui Ludovic al II-lea și mai ales al reginei Maria a
Ungariei, totodată regentă a Olandei, deținând funcția de secretar-
consilier la curtea regală. În 1542 Nicolaus Olahus și-a început cariera
politică. Două decenii mai târziu, în anul 1562, devine arhiepiscop de
Strigonium și, prin aceasta, primat al Bisericii Catolice din Regatul
Ungariei. În această calitate va fi numit guvernator al teritoriilor
maghiare de vest, controlate de Habsburgi ca noi titulari ai coroanei
Ungariei, după moartea regelui Ludovic al II-lea în timpul bătăliei cu
turcii la Mohács în anul 1526.
În 1553 este numit episcop de Strigoniu şi Primat al Ungariei. Din
această funcţie va încerca eliminarea abuzurilor şi înăbuşirea Reformei,
pentru a întări catolicismul care începuse să fie puternic subminat de
către aceasta. A încercat limitarea Reformei pe calea persuasiunii, fiind
convins că nu problema nu se poate rezolva pe calea armelor. În 1543
reuşeşte să impună, la adunarea parţială a Dietei, să se facă legi
împotriva reformaţilor.
Pentru lupta împotriva reformaţilor era nevoie de bani, iar printre
primele lucruri făcute de Olahus ca Primat, a fost repunerea în drepturile
financiare a Bisericii Catolice, prin redarea dreptului de control a
monetăriei, recuperarea moşiilor şi bunurilor pierdute ale bisericii.
Nicolaus Olahus a înființat în 1561 colegiul iezuit din Trnava
(Nagyszombat), ridicat de Petrus Pázmány în 1665 la rang de academie,
instituție considerată ca fiind prima universitate modernă din Regatul
Ungariei.
În calitate de umanist și cărturar a întreținut o vastă corespondență cu
intelectualii epocii, câștigând simpatia și recunoașterea lui Erasmus din
Rotterdam. Cei doi umanişti nu s-au întâlnit niciodată în timpul vieţii, ei
au ţinut legătura doar prin scrisori. Prietenia dintre ei a fost atât de mare,
încât până la sfârşitul vieţii sale, Erasmus, de fiecare dată când mânca,
punea pe masa sa un tacâm şi o farfurie în plus, pentru Nicolaus Olahus.
Lucrările sale cele mai importante, Hungaria și Attila, redactate probabil
în perioada șederii în Țările de Jos, oferă informații valoroase cu privire
la topografia și istoria Ungariei și, în special, a Transilvaniei.
Nicolaus Olahus a avut un mare rol în reformare şi ridicarea la un nivel
superior al învăţământului din Ungaria. În 1554 a reorganizat şcoala
pentru studii catolice de la Tyrnavia. A avut grijă să înfiinţeze şi o
tipografie, în care se tipăreau cărţile necesare studiului. În această
şcoală, pe lângă studii bisericeşti, învăţăceii studiau şi opere laice, ale
clasicilor latini. Şcoala a funcţionat circa şase ani, după care, Olahus
intrând în conflict cu alte curente catolice, aceasta s-a desfiinţat.
Opere
1536 – Hungaria
1537 – Attila
Genesis filiorum Regis Ferdinandi
Ephemeride
Brevis descriptio vitae Benedicti Zerchsky
1763 – Hungaria et Attila sive de originibus gentis regni Hungariae (...)
emondato coniumctim editi (Viena).
In lucrarea sa intitulata Hungaria, se regasesc si informatii despre tarile
romane in aceea perioada:
CAPITOLUL AL XIII‑LEA
Despre Moldova

1. Provincia Moldova se învecinează la Răsărit cu Muntenia, la

nord‑vest cu polonezii, la Miazănoapte, interpunându‑se Podolia,
nu este departe de tătarii care sunt vecini cu Marea Azov. Şi
principele acestei provincii se numeşte voievod, nefiind expus
atâtor schimbări primejdioase ca cel al Munteniei. Totuşi, ca şi
acela, şi acesta depune jurământ de credinţă regelui Ungariei. Ca să
rămână devotaţi, ei deţin, cu îngăduinţa regelui Ungariei, câteva
cetăţi în Transilvania. În vremea noastră, această provincie o
conduce Petru‑Vodă. Moldovenii au aceeaşi limbă, rit [şi] religie
ca muntenii; pe alocuri, se deosebesc parţial în port. Ei socotesc că
sunt şi de viţă mai aleasă şi mai harnici şi mai buni călăreţi decât
muntenii. Se îndepărtează mai des de regele Ungariei; se războiesc
mai des cu regele Poloniei. Se spune că pot chema la arme mai
bine de patruzeci de mii de oşteni. Graiul lor şi al celorlalţi valahi a
fost cândva latin, ca al unora ce se află într‑o colonie a romanilor;
în vremea noastră se deosebeşte foarte mult de acela, numai că
multe cuvinte ale lor sunt de înţeles pentru cei [care vorbesc]
latineşte.
Despre Transilvania

1. Transilvania este înconjurată pretutindeni de munţi foarte înalţi,

mai cu seamă în partea în care se delimitează de Muntenia; pe o
latură, prin care se orientează spre Miazănoapte şi spre moldoveni,
are o trecătoare mai largă. Din Ungaria se deschid către ea trei căi,
şi acelea greu de umblat şi noroioase. Una se numeşte Calea
Meseşului, în partea unde curge Someşul; alta se cheamă [Calea]
Crişului, pe unde curge Crişul; celei de a treia i se spune Poarta de
Fier, pe unde alunecă râul Mureş. Intrarea dinspre Muntenia este
strâmtă şi abruptă. Din această cauză, turcii, care au invadat pe aici
Transilvania, s‑au ales în dese rânduri cu o mare înfrângere, din
partea unei mici oştiri. Din Transilvania, care are lungimea de vreo
treizeci de mile maghiare şi aproape aceeaşi lăţime, sau ceva mai
mică, poţi supune Ungaria întreagă, mai uşor decât din Ungaria
Transilvania. Căci drumurile sale pot fi uşor închise prin tăierea
stejarilor.

2. În afară de aceasta, populaţia este strâns unită în privinţa

membrilor săi, războinică, dispunând de arme, precum şi de cai
puternici şi buni. Ţinutul întreg este format, în alternanţă, când din
şesuri, când din păduri, brăzdat de cursuri şi meandre de apă, cum
vom spune puţin mai târziu, pământul fiindu‑i roditor, bun pentru
viţă‑de‑vie, bogat în aur, argint, fier şi în alte metale şi – dincolo de
acestea – şi în sare, abundând în vite, sălbăticiuni, urşi şi peşti,
încât nu poţi condamna natura că nu ar fi dăruit acest meleag cu
toate cele prielnice traiului. Aici trăiesc patru neamuri de obârşie
diferită: maghiarii, secuii, saşii, valahii; dintre ele, saşii sunt
consideraţi mai nepotriviţi pentru luptă. Maghiarii şi secuii vorbesc
aceeaşi limbă, numai că secuii au unele cuvinte specifice neamului
lor […]”