Sunteți pe pagina 1din 6

IPOTEZA CONTEXTUL APARITIEI

Grigore Alexandrescu (18107-1885) este unul dintre cei mai importani reprezentani ai paoptismului n Muntenia, care reuete s dea glas, prin opera lui, meditaiei de tip romantic asupra istoriei neamului, istorie pe care a preuit-o i pe care o transform, de multe ori, n modele pentru urmai. Animat de entuziasmul epocii, cultiv specii lirice romantice (elegii, meditaii) i clasice (satire, fabule, epistole). Grigore Alexandrescu se impune n epoc ca un poet superior contemporanilor prin reflexivitatea sa autentic, profund, anticipare, n contextul unei literaturi aflate la nceputurile sale a unei coordonate fundamentale pentru marea poezie romneasc1. Poezia Umbra lui Mircea. La Cozia a fost scris, dup cum mrturisete autorul nsui, n urma cltoriei fcute mpreun cu prietenul su Ion Ghica, n 1842, la mnstirile din Oltenia. Vechea mnstire Cozia, situat pe malul drept al Oltului, loc de veci pentru domnitorul Mircea cel Btrn, i-a trezit sentimente puternice i reflecii originale despre trecutul glorios i despre rzboi. Poezia a aprut n revista Propirea, n 1844. ARGUMENTARE ROMANTISMUL Poezia ilustreaz romantismul, avnd o serie de trsturi specifice evoluiei acestui curent n literatura romn: tema istoric, motivele preromantice (al umbrelor, al zidurilor, al mormintelor, nocturnul, fantoma), mbinarea diferitelor specii lirice, antiteza trecut-prezent, particularitile stilului retoric (invocaia i exclamaia retoric, gradarea, hiperbola). Romantismul romncsc se caracterizeaz prin coexistena cu clasicismul, prin asumarea unor accente patriotice i revoluionare, de dezvoltare a contiinei naionale. Simetria compoziiei este clasic: poezia ncepe i se ncheie cu descrierea cadrului natural. SPECIE Poezia Umbra lui Mircea. La Cozia de Grigore Alexandrescu este o meditaie cu elemente de elegie, de od i de pastel. TEMA Tema poeziei este istoria naional, dezvoltat pe linia valorii ei de model pentru tnra generaie. Poetul alege figura exemplar a lui Mircea cel Btrn, domnitor ideal i pentru Mihai Eminescu n Scrisoarea III. TITLUL Titlul poeziei este format dintr-o construcie lexical care sugereaz evocarea unui domnitor patriot, fixnd totodat i premisele romantice: fantoma umbra i natura la Cozia. cOMPOZITIE STRUCTURA Textul este organizat, prin antiteza trecut-prezent, n dou pri principale: evocarea trecutului glorios, simbolizat de figura domnitorului i meditaia asupra rzboiului, pe care vremurile civilizate contemporane

trebuie s-1 nlocuiasc cu pacea. Cele dou pri se echilibreaz prin secvenele simetrice situate la ncc putui poeziei i la final. SECVENTE POETICE Prima secven (primele trei strofe) instituie o atmosfer romantic, ncrcat de mister, cu o mare tensiune liric. mbinnd lirismul cu reflexivitatea, poetul sugereaz o trire autentic. Aceast secven are rolul de a institui o atmosfer crepuscular, romantic, propice apariiei fantomei i instituie starea de meditaie. ELEMENTE ROMANTICE Cadrul descris corespunde regimului nocturn al imaginii poetice i, ca specie, ilustreaz pastelul. Cronotopul (relaia spa iu-timp) se construiete gradat, prin menionarea unor elemente situate n apropierea eului rul Olt, mnstirea, apoi prin sugerarea unor zone ale cripticului i enigmaticului, aflate n deprtare petera, rpa, generaiile trecute i vechimea mnstirii, noaptea i chipuri negre. Perspectiva receptrii realitii este cea dat de contemplaie i de reverie. Impresia creat de micarea apei, de apropierea serii, combinate cu imaginea mnstirii i cu fantezia eului, care face posibil apariia fantomei, este covritoare. Ea este exprimat sugestiv printr-o reacie hiperbolizat a naturii personificate: Rul napoi se trage munii vrful i cltesc. IMAGINAR ROMANTIC Imaginarul romantic se susine prin motivul apei, motivul umbrei, al mnstirii vechi, al timpului trecut, al nopii .a. Aliteraia ,y4le turnurilor umbre peste unde stau culcate (rcpc tarea vocalei nchise u urmate de consoane nazale i surde) accentueaz sentimentul de ateptare i de team. Structurile valuri mndre, generaii spumegate, n caden l izbesc creeaz imaginile dinamice ale unei naturi slbatice, dar sunt i armonii imitative valorificate n crearea atmosferei. Hiperbola (Ctre rmul dimpotriv se ntind, se prelungesc, Muchiul zidului se mic,., pntre iarb s strecoar) deschide cadrul pn la dimensiunea fantastic. Potrivit esteticii romantice, natura este cadru i sentiment. Secvena a doua (strofele IV-XII) evoc domnia legendar a lui Mircea, asociind imagini din trecutul glorios. Discursul liric se transform din unul specific pastelului ntr-unui specific odei: Ascultai! marea fantom face semn d o porunc/ Otiri, taberi fr numr mprejuru-i nviez/ Glasul ei se-ntinde, crete, repetat din stnc-n stnc,/ Transilvania l-aude, ungurii se narmez. Dintre elementele romantice, apar acum dialogul cu natura, influen a literaturii populare: Oltule, careaifost martur vitejiilor trecute, interogaia retoric, semnul spiritului reflexiv; Cine oar poate s fie omul care te-a-ngrozit? i invocaia: Srutare, umbr veche! Accentele de od exprim credina poetului c Mircea ntruchipeaz idealul de vitejie strmoesc i dorina de libertate. Ideile i imaginile generoase despre domnia lui Mircea conduc la antiteza romantic trecut prezent, dezvoltat n strofa a XII-a: Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armur/ Ce un uria odat n rzboaie a purtat;/ Greutatea ei ne-apas, trece slaba-ne msur,/Ne-ndoim dac-aa oameni ntru adevr au stat. Secvena a treia (strofele XIII-XIV) este o meditaie comparativ trecut prezent, nscut din luciditatea poetului, contient c rzboiul nu nseamn numai eroism, ci i moarte. Spirit al lumii moderne, poetul combate rzboiul, pe care l nfieaz alegoric: Cci rzboiul e bici groaznec, care moartea l iubete. n faa contiinei treze, legenda piere i apare soluia corespunztoare dialecticii existenei: ,frin tiine i prin arte naiile nfrite.

Secvena a patra (strofele XV-XVI) realizeaz revenirea Ia cadrul romantic, de la nceputul poeziei. Textul devine, astfel, armonios, unitar i echilibrat. Ultimele dou versuri: i-ale valurilor mndre generaii spumegate/ Zidul vechi al mnstirei n caden l izbesc, identice cu versurile finale ale primei strofe, sugereaz consubstanialitatea timpului i a memoriei afective. Discursul liric construit la persoana I indic subiectivarea eului, interiorizarea reflexiv i elegiac. LIRISMUL LIMBAJ SI EXPRESIVITATE Lirismul subiectiv se realizeaz i prin figuri de stil, structuri lingvistice, elemente de sintax poetic, prin care eul liric transmite senzaii, reflecii, sentimente: epitetul moral valuri mndre-, comparaia ca prin vine un fior-, metafora ceasul nlucirei-, invocaia, interogaia, hiperbola; alternarea modului indicativ cu modul imperativ Ascultai! marea fantom face semn d o porunc-, imagini vizuale, auditive, sinestezice de mare sugestie Tot e groaz i tcere.., umbra intr n mormnt. FIGURI DE STIL Gradaia ascendent a discursului liric, n partea de evocare, se realizeaz prin mijloace lexicale, prozodice i de sintax, dintre care de mare efect sunt enumeraia: ,Dintr-o peter, din rp, noaptea iese, m-mpresoar:/ De pe muche, de pe stnc, chipuri negre se cobor; punctele de suspensie i propoziiile eliptice: Iese vine ctre rmuri st n preajma ei privete/ Rul napoi se trage munii vrful i cltesc-, exclamaia i vorbirea ceremonioas: Srutare, umbr-vecheI priimete-nchinciune etc. Toate aceste mijloace genereaz o tensiune liric de un dramatism aparte. PROZODIE Tonalitatea solemn este conferit de particularitile prozodice. Poezia are aisprezece catrene cu versuri lungi, de 15-16 silabe, subliniind ideea poetic. Rima este ncruciat. Ritmul trohaic confer versurilor o armonie special, care se poteneaz prin alternarea picioarelor metrice de trei silabe (anapest) cu cele de patru silabe (peon), n fiecare jumtate de vers, datorit intonaiei afective: ,A-le tur-lnu-ri-lor um-lbrell pes-te un! -de stau cul-call-te. Pauzele (cezurile) i punctele de suspensie accentueaz atmosfera de mister i groaz. Muzicalitatea este coriferit i de valoarea simbolic a sunetelor u, e, r, s. Limbajul poeziei lui Grigore Alexandrescu indic evoluia limbii romne pn n epoca paoptist. Limba popular este lefuit de stilul retoric i de tehnica sugestiei. Fonetismele arhaice, precum: dezvlete, narmez, repeteaz, priimete, confer textului o muzicalitate nostalgic. Dintre prile de vorbire, predomin verbul i substantivul importante pentru construirea pasajelor descriptiv-evocatoare. Tehnicile artistice, elementele de vocabular, de morfosin- tax, originalitatea limbajului prin care se construiete universul poetic reflect romantismul paoptist, aspectele estetice promovate n epoc. CONCLUZIE Poezia Umbra lui Mircea. La Cozia de Grigore Alexandrescu ilustreaz elocvent trsturi ale romantismului romnesc, printre care preferina pentru tema istoric, pentru meditaia asupra trecutului; motive preromantice precum: noaptea, ruinele, mormintele; atmosfera de mister; imaginarul nocturn, dominat de fantasme; prezena unor figuri de stil ca antiteza i metafora; dialogul cu natura, retorismul; cultivarea speciilor romantice elegia i meditaia. Prin inflexiunile interogativ-meditative i prin puritatea sentimentelor, textul l propulseaz pe autorul ei printre precursorii lui Mihai Eminescu. Umbra lui Mircea. La Cozia

Poezia "Umbra lui Mircea. La Cozia", alaturi de "Memorialul de calatorie", se constituie ca efect al unei calatorii de tip romantic (cum se practica in Europa vremii de catre multi scriitori) pe la manastiri de pe valea Oltului, poetul dand expresie estetica dezideratelor curentului impus de "Dacia literara": inspiratia din evenimente ale istoriei nationale, valorificarea traditiilor, orientarea catre prezent, pentfu emancipare sociala si nationala, a experientei trecutului. Scriitorul afirma, de altfel, in prefata volumului de "Poezii" din 1847, acest credo poetic devenit ideal estetic: "Eu sunt din numarul acelora care cred ca poezia, pe i langa neaparata conditie de a placea, conditie a existentei sale, este datoare sa exprime [trebuintele societatii si sa destepte simtaminte frumoase si nobile, care inalta sufletul prin idei jmorale si divine, pana la viitorul nemarginit si in anii veciniei." ; Poezia este o meditatie romantica pe tema istorica, bazata pe un mecanism simplu al evocarii: impresia puternica a locurilor dezvolta viziuni poetice care dobandesc reprezentare onirica si transfigurari legendare. Acelasi cadru natural, imaginea Oltului, devenit de altfel motiv literar, aproape mit, in lirica romaneasca, este surprins in doua ipostaze artistice: descriere proza in jurnalul de calatorie si meditatie poetica in versuri. in "Memorialul de calatorie" intalnim, ca in artele plastice, numai schita cadrului, o descriere lirica a curgerii apei si a miscarii valurilor, fara conotatii legendare: "Valurile, cu o soapta inecata, se sfaramau de mal, si tacerea misterioasa ce domnea imprejur predispunea sufletul la cugetarile melancolice care ne coprinsesera...". in apropierea manastirii Cozia, poetul simte insa legatura cu trecutul, puternica presiune a faptelor istorice care isi cer dreptul la evocare: "...numele fondatorului desteapta suveniruri marete nutrite inca de zgomotul valurilor care uda inaltele ziduri si se inchina, in treacat, taranii eroilor." Pe acest mecanism poetic se intemeiaza structura textului: prima parte a poeziei este o evocare a maretiei trecutului, simbolizat de mitul voievodului Mircea cel Batran, cealalta reprezinta o meditatie asupra prezentului si a raului instaurat in lume, razboiul fiind expresia lui cea mai cumplita. Se creeaza astfel antinomiile esentiale ale meditatiei de tip romantic, antiteza trecut-prezent, dominanta in poezia secolului al XlX-lea si dusa la un grad de mare rafinament de Mihai Eminescu. La fel ca in poeziile lui Ossian sau ale lui Macpherson, dublul sau de mai tarziu, se creeaza intai cadrul romantic al evocarii, in care se produce transgresia fantastica, secventa initiala, incipitul, prima strofa, dobandind o eufonie perfecta: "Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate;/ Catre tarmul dimpotriva se intind, se prelungesc,/ S-ale valurilor mandre generatii spumegate/ Zidul vechi al manastirei in cadenta il izbesc". Toate sonurile acestor versuri, cadentele perfecte ale succesiunii silabelor, impreuna cu motivele dominante, tarmul, umbra, valurile, zidul, generatiile, sugereaza o temporalitate ce se va supune mecanismelor evocarii, scotand din adancurile trecutului figura monumentala a voievodului. Este aici un joc subtil intre etern si efemer, de o parte tarmul stabil si zidul neclintit al manastirii, de alta umbrele trecutului ce se ; apleaca peste ape si "mandrele generatii" de valuri, similare celor umane, ce se izbesc si se naruie j de zidul implacabil al timpului. La aceasta falie temporala se produce epifania voievodala, intr-un moment crepuscular, la o ora a "nalucirei", fapt ce semnifica proiectia in spatiul oniric a intregii evocari. Peisajul exterior isi estompeaza detaliile, ramanand in prim-plan pestera, topos al misterului, din care iese noaptea, invaluind intregul spatiu: "Dintr-o pestera, din rapa, noaptea iese, ma-mpresoara;/ De pe muche, de pe stanca, chipuri negre se cobor;/ Muschiul zidului se misca... pantre iarba sa strecoara/ O suflare, care trece ca prin vine un fior." Grota este corelata cu alt spatiu alveolar inchis, subteran, mormantul, ce se deschide tainic, dezlegand din nemiscare seculara fantomele. Regresiunea valurilor temporale are loc prin unduirea continua a generatiilor de valuri ale Oltului, aparitiile fantomatice prelungind catre lumea reala, prin armonii imitative perfecte, ecourile vremurilor trecute: "Este ceasul nalucirei: un mormant se dezvaleste/ O fantoma-nco-ronata din el iese... o zaresc/ Iese... vine catre tarmuri... sta... in preajma ei priveste...". Pe marginea acestei falii temporale, lumea se opreste pentru moment intr-o liniste deplina, aceeasi poate existenta in cazul marilor fenomene biblice, distrugerea zidurilor Ierihonului sau deschiderea apelor Marii Rosii: "Raul inapoi se trage... muntii varful isi clatesc." in acest decor nocturn, cu puteri magice de transfigurare, "marea fantoma" revine din trecut inconjurata de o intreaga armie, trezita la viata de porunca voievodului: "Ostiri, taberi fara numar imprejuru-i inviez.../ Glasul ei se-ntinde, creste, repetat din stanca-n stanca,/ Transilvania-1 aude, ungurii se inarmez." Curgerea apelor se suprapune acum eufonic, prin gradatie, cu marele freamat de lupta al ostilor reinviate. Poetul, care isi exteriorizeaza iluminarea fascinanta a clipei, identifica marele personaj printr-o suita de interogatii retorice ("Cine oar poate sa fie omul care te-a-ngrozit?// [...] Traian, cinste a Romei, ce se lupta cu Natura,/ Urias e al Daciei, sau e Mircea cel Batran?"), pana cand intreaga natura ii preia, prin ecouri repetate, numele glorios: "Mircea! imi raspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaza./ Acest sunet, acest nume
;

valurile-1 priimesc;/ Unul altuia il spune; Dunarea se-nstiinteaza,/ Si-ale ei spumate unde catre mare il pornesc". Marea revelatie ii prilejuieste poetului ample reflectii asupra vremurilor de glorie ale Evului Mediu romanesc, cand, pentru marele voievod, "intreprinderea-ti fu dreapta, a fost nobila si mare,/ De aceea al tau nume va fi scump si napatat". Portretul voievodului este cunoscut de toti romanii, el fiind o figura memorabila: "Sarutare, umbra veche! priimeste-nchinaciune/ De la fiii Romaniei care tu o ai cinstit:/ Noi venim mirarea noastra la mormantu-ti a depune;/ Veacurile ce-nghit neamuri al tau nume l-au hranit." Mircea a fost neobosit in lupta sa impotriva strainilor, sustinator cu vorbe si cu fapte al libertatii acestui pamant. El a inspirat si noii eroi ai poporului roman, care vin sa povesteasca intamplarile vremurilor prezente: "Cata ai simtit placere cand a lui Mihai sotie/ A venit sa-ti povesteasca fapte ce 1-a stralucit!" Antiteza se ilustreaza intre acele "vremi de fapte stralucite" si prezentul caracterizat prin "slaba-ne masura", prin incapacitatea de actiune meliorista si mai ales prin persistenta conflictelor, a razboiului, "bici groaznec, care moartea il iubeste", trezind spiritul critic al poetului, care, in vremurile moderne, vede solutii iluministe de ameliorare sociala: "Prin stiinte si prin arte natiile infratite/ in gandire si in pace drumul slavei il gasesc". Poezia se incheie simetric, printr-o gradatie inversa a fenomenelor epifanice; iluzia poetului se incheie, poarta spre trecut se inchide, "umbra intra in mormant", peisajul redevenind identic celui initial, linia melodica a versurilor redand numai freamatul apelor in nesfarsita curgere: ; "Si-ale valurilor mandre generatii spumegate/ Zidul vechi al manastirei in cadenta il izbesc". Discursul poetic cumuleaza mijloace expresive diversificate, adresarea directa: "Sarutare, umbra veche!", intoarcerea graduala in trecut presupunand o conjugare a tuturor fortelor naturale, trezite la viata de sonurile inalte ale aparitiei. Asistam la o invazie treptata a elementelor fantastice, ale lumii transcendente: este "ceasul nalucirei", noaptea este personificata, "iese", "-mpresoara", chipurile negre "se cobor", "se misca", muschiul de pe zid, nordul enigmatic si mitic al crepusculului, se infioara. Folosirea prezentului etern al verbelor, personificarea ampla, a Dunarii, a marii, a raurilor si a dealurilor, nu fac decat sa creeze atmosfera unui cadru natural fantastic, marginit de spiritele strabunilor, pazitori ai faptelor marete ale istoriei. Ca i Trecutul. La Mnstirea Dealul, Rsritul lunii. La Tismana, Mormintele. La Drgani sau Adio. La Trgovite, Umbra lui Mircea. La Cozia face parte din ciclul compunerilor romantice ale lui Grigore Alexandrescu. n spiritul ideilor paoptiste, poetul evoc trecutul de mrire cu scopul de a nflcra inimile contemporanilor si pentru cauza libertii i independenei naionale. Tema e frecvent la toi scriitorii vremii, de la Vasile Crlova (1809-l831) pn la Vasile Alecsandri (182ll890) i ea va forma obiectul preocuprii generaiilor urmtoare, Eminescu, Cobuc, Sadoveanu. n vara anului 1842, mpreun cu prietenul su Ion Ghica, Grigore Alexandrescu face o cltorie la mnstirile din Oltenia. Dup cum reiese din Memorialul aces tei cltorii, poezia n chestiune ar fi fost compus chiar la Cozia, unde se i afl mormntul marelui domn, ntr-o noapte romantic, pe cnd poetul contempla inspirat munii negri i valea Oltului, dintr-un turn al mnstirii. A fost publicat ns abia la 7 mai 1844, n revista Propirea, editat la Iai de Mihail Koglniceanu. Poezia ncepe solemn, ntr-un vers amplu nstrunat, de o muzicalitate ndelung i amnunit studiat, cu cezura larg, necesar risipirii ecourilor. Este momentul meditaiei romantice, al solitudinii n cadrul naturii i al nopii. Sonurile care predomin sunt - n consecin - cele minore i grave, surdinizate prin vocalele nchise, ntre care mai frecvent este u, pus sub accent prelungit: Ale turnurilor umbre// peste "unde stau culcate; Ctre rmul dimpotriv,// se ntind, se prelungesc, alternnd cu vocala cea mai deschis - a - pentru contrast: -ale valurilor mndre generaii spumegate Zidul vechi al mnstirii// n caden l izbesc. Impresionant este personificarea valurilor Oltului, vzute ca nite generaii, sugernd ideea venicei deveniri istorice i, totodat, a permanenei. De asemeni, noaptea e nchipuit ca o himer neagr, vie, mictoare, ieind dintr-o peter, din rp, mpresurnd totul cu mantia ei ntunecat: Dintr-o peter, din rp, noaptea iese, m-mpresoar.

Acum este ora propice nlucirilor i fantomele ies din morminte. Motivul e de tipul preromantic, cu punctele de plecare n englezii Gray, Young i Ossian-Macpherson, cunoscui la noi nainte de Grigore Alexandrescu, prin traduceri franceze i ruseti. Fantomele, chipuri negre", coboar de pe muchii de stnc ca un fluid misterios ce ptrunde fiina celor vii ca prin vine un fior", fcnd s se mite muchii zidului". La apariia lui Mircea, hamletian, pur proiecie a eului subiectiv al poetului, elementele naturii se cutremur: Rul napoi se trage... munii vrful i cltesc. n jurul fantomei voievodului, ieind din mormnt narmat i cu coroana pe cap, se adun atunci hotarele rii Romneti: Mircea! mi rspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaz, Acest sunet, acest nume valurile-l primesc; Unul altuia l spune; Dunrea se-ntiineaz, i-ale ei spumate unde ctre mare l pornesc. Poetul se prostern n faa mreei umbre i vine a depune la mormntu-i prinosul de recunotin al contemporaneitii. Mircea fusese aprtorul libertii i realizase odinioar fapte rsuntoare, de necrezut n momentul de fa. Voievodul i apare poetului ca un uria a crui armur n-ar mai putea-o purta urmaii bicisnici: Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armur Ce un uria odat n rzboaie a purtat; Greutatea ei ne-apas, trece slaba-ne msur, Ne-ndoim dac-aa oameni ntru adevr au stat. De remarcat coloratura arhaic din finalul versului ultim: ntru adevr au stat". Fapt oarecum curios, ns perfect explicabil n contextul literaturii romne din epoca de la 1848, romanticul Grigore Alexandrescu, admirator al trecutului, este totodat Un artist i un gnditor care avea neaprat n vedere prezentul i viitorul. n spirit raionalist, autorul satirelor, epistolelor i fabulelor gsete totui c rzboiul e bici groaznic, care moartea l iubete". Fatal n evul de mijloc, el poate fi nlturat n epoca modern, cnd naiile, nfrite prin tiine i prin arte", pot afla drumul slavei n gndire i n pace": Este aici, constatabil n spaiul uneia i aceleiai poezii, manifestarea unei trsturi cu totul caracteristic operei lui Grigore Alexandrescu n general, ca de altfel ntregii literaturi de la 1848: mbinarea elementelor clasice i iluministe cu cele romantice. Aa se explic introducerea gndirii raionaliste n cadrul meditaiei romantice care este Umbra lui Mircea. La Cozia. Poezia se ncheie ns tot romantic. Din nou mantia nopii se ntinde peste munii din preajm, norii se adun la apus, peste apele Oltului domnete ntunericul de neptruns i umbrele reintr n morminte. Cu un deosebit sim al echilibrului compoziional, poetul realizeaz finalul, rotund, prin reluarea motivului iniial, ca ntr-o mic pies simfonic: Lumea e n ateptare... turnurile cele-nalte Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jlesc; -ale valurilor mndre generaii spumegate Zidul vechi al mnstirii n caden l izbesc. Muzicalitatea poemului i, de aici, atmosfera de solemn mister n faa umbrelor trecutului voievodal sunt date, din punct de vedere prozodic, printr-o anumit studiat succesiune a accentelor, constnd n alternarea dactilului cu iambul: -a-le-va-lu-ri-lor-mn-dre//ge-ne-ra-ii-spu-me-ga-te Zi-dul-vechi-al-m-ns-tirii//n-ca-den--l-iz-besc, ca i in alternarea rimei feminine cu cea masculin: nalte - spumegate, jlesc - izbesc .a.m.d., ritmnd energic discursul liric i aezndu-l n tipare de neclintit.