ION HELIADE RADULESCU - Zburatorul - balada

(6.01.1802-27.04.1872)
Ion Heliade Radulescu s-a nascut la Targoviste, fiind fiul unui capitan de potera. Face scoala
greceasca, apoi urmeaza la Bucuresti Scoala de la Sf. Sava, condusa de Gh. Lazar, unde va si
ramane ca dascal. Sprijina infiintarea a numeroase societati culturale si se implica activ in mai
toate activitatile mai insemnate ale epocii sale. in special prin intermediul ziarului Curierul
romanesc (1829), urmat de un supliment literarCurier de ambe sexe (1837), contribuie substantial la
unitatea de limba si cultura, impunand adeseori canoane occidentale. De asemenea,
scrie Gramatica romaneasca (1828), considerata scriere de referinta in stabilirea principiilor limbii
literare romanesti.
Heliade Radulescu este in primul rand poet, care, printr-o opera destul de intinsa, pune temelia
preromantismului romanesc. El incearca aproape toate speciile lirice care ilustreaza romantismul
occidental, dar apeleaza adeseori si la principiile clasiciste. Si-a publicat creatia lirica intr-un volum
antologic, intitulatCurs intreg de poezie generala, in care introduce si explicatii pertinente in legatura
cu speciile si formulele compozitionale.
Se implica in Revolutia de la 1848, dupa infrangerea careia este nevoit sa plece in exil. Scrie articole
in presa franceza si publica volume de memorii in limba franceza. Dupa 1851 se stabileste in insula
Chios si abia in 1859 i se permite revenirea in tara. Catre sfarsitul vietii, se bucura de oarecare
recunoastere publica (in 1866 este ales presedinte al proaspat infiintatei Academii Romane, pe
atunci Societatea Academica Romana). Se stinge din viata in 1872 si este inmormantat in curtea
bisericii Mavrogheni din Bucuresti.
Zburatorul
1844 (balada)
1. Poezia este o balada, asadar un text epic, inspirat dintr-un mit romanesc.
2. Iubirea este asociata cu un personaj inrobitor, magic si malefic.
3. Balada este structurata in trei secvente: confesiunea Floricai, lasarea serii si coborarea
Zburatorului in lume.
TemaTema este generata de mitul romanesc conform caruia iubirea poate sa ia forme
instapanitoare, sa-i confere individului un sentiment de instrainare de sine, de pierdere a identitatii,
situatie comparabila cu cea a intrarii sub incidenta unui spirit rau: un zburator.
Subiectul
Intr-un sat romanesc, o fata (Florica), se plange mamei sale de o stare de disconfort general: este
cuprinsa de visare, se simte privita de ochi nevazuti, este bantuita de teama si de-o emotie

nemotivata. Florica cere leacuri, ajutor vrajitoresc ori sfaturi materne, dar mama ei ofteaza
neputincioasa si cade pe ganduri.
Se lasa seara, oamenii se intorc de la munca, satul se anima, apoi, treptat, se asterne linistea.
La miezul noptii, coboara peste sat un balaur de lumina, care se strecoara pe hornul casei in care
locuieste Florica. Niste femei il vad si stiu ca este un zburator, o entitate care se metamorfozeaza
intr-un tanar fermecator si inrobeste sufletele fetelor. El este de neinvins.
Comentariul
Motivul iubirii demonice a unor zmei sau a zburatorilor pentru fiinte pamantesti apare adeseori
in legendele apocrife si in basmele romanesti . Amenintare dramatica, aparitia unui duh seducator
constituie o proba si o ispitire si de aceea este asociata cu o boala, iar, in multe legende despre
zburator, experienta este devastatoare pentru fiinta omeneasca. Mitul care explica aparitia
sentimentelor de iubire a fost prelucrat in numeroase opere din literatura noastra culta, printre care
si in poemele eminesciene Calin (File din poveste)si Luceafarul.
Balada lui Heliade Radulescu infatiseaza povestea unei stari omenesti: starea de indragostit.
Florica, personajul din aceasta balada, este cuprinsa de un dor nespus, cade intr-o stare de visare si
pierde sensul realitatii. Confesiunea ei, cuprinsa intr-un discurs persuasiv, exprima presentimentul ca
sufletul si mintea ii sunt invadate de un spirit straniu si amagitor: In arsita caldurei, cand vantulet
adie,
Candpleopul a sa frunza o tremula usor
Si-n tot crangul o soapta s-ardica si-l invie,
Eu parca-mi auz scrisul pe sus cu vantu-n zbor; /Si cand imi misca topul, cosita se ridica, /Ma sperii,
dar imi place -prin vine un fior
imi fulgera si-mi zice:
"Desteapta-te, Florica, /Sunt eu, viu sa te mangai..."
Dar e un vant usor!
Exista in aceasta marturisire un amestec de teama si euforie ca expresii generice ale conditiei de
indragostit. Pregatita sa-si astepte perechea destinata (scrisul), Florica spera intr-o intalnire fericita
si se cutremura la gandul oricarei tulburari a intimitatii ei, caci orice aparitie reconfigureaza viata
celui care accepta un nou-venit. De aceea, discursul personajului este fixat intre speranta unei
intalniri fericite si teroarea iesirii spre lume si este cladit pe afirmatii contradictorii, dar transante: ma
sperii, dar imi place. Iluzia comunicarii, receptarea fantasmatica a unui spirit strain sunt intemeiate
pe miscarea generala a lumii; vantul, frunzele, materia toata iau parte la aceasta emotie inopinata.
Este interesant ca aceasta lamentatie a personajului cuprinde si elemente de pastel, care anunta
prin expresivitate fragmentele plastice din cea de-a doua secventa a baladei. Aici, viziunea Floricai
este plasata in spatiul morganatic al unei zile de vara, cand arsita este parca tulburata de orice
adiere usoara. Imaginea crangului infiorat de vant apare subtil asociata cu o desteptare temporara la
viata: Si-n tot crangul o soapta s-ardica si-l invie. Detaliile peisagistice subliniaza starea Floricai si
impresia unei intalniri fantastice. intreaga experienta isi are originea intr-o dorinta de nestavilit, pe
cat de dureroasa, pe atat de binefacatoare: Un dor nespus m-apuca, si plang, maicuta, plang. Prin
valentele defulatorii, plansul are aici rol terapeutic, alina si diminueaza dorintele. Insa conditia
generala a fetei evoca o stare maladiva pentru care nu exista leac. Invocarea preotului, a vrajitorului

si a descantatoarelor dove-.deste ca, dincolo de emotia binefacatoare, se instaleaza groaza si

presentimentul unui pericol iminent. Si tacerea mamei devine semnificativa in acest context; Florica
cere sprijin de la toate instantele si nu exclude nici posibilitatea unei intruziuni demonice: Oar ce sa
fie asta? intreaba pe bunica:

O sti vrun leac ea doara. ..ofi vrun zburator!

Or aide l-alde baba Comana, or Sorica,
Or du-te la mos popa, or mergi la vrajitor. Temerile ei sunt alimentate de starea fiziologica, si ea
bulversata: trupul ei pare supus la munci grele si asediat de boli.

In contradictie totala cu acest discurs, secventa urmatoare din poezie introduce intr-o atmosfera
bucolica. Pastelul inserarii este alcatuit din imagini care surprind viata satului romanesc intr-un
moment de maxima rumoare: intoarcerea de la muncile campului. Peisajul se individualizeaza printro secventa care transfigureaza atmosfera in ceea ce are ea esential: aerul vibreaza de murmurul
cirezilor de vite. De asemenea, fixarea momentului, realizata in amanunte edificatoare, atrage
atentia prin constructia narativa, care promite o poveste: Era in murgul serei si soarele
sfintise. Imaginile auditive creeaza impresia de derulare temporala, fiind urmarite treptat cresterea si
apoi stingerea zgomotelor lumii; mugetele, scartaitul cumpenelor se estompeaza evanescent, dupa
cum o sugereaza alte doua imagini auditive, dar care contin sensuri restrictive: a laptelui fantana
/incepe sa s-auza ca soapta in susur si latratorii numai s-aud necontenit. Semne certe ale linistii,
zgomotele distincte anunta intrarea in noaptea deplina. Spatiul nocturn are rolul de a anticipa
aparitia zburatorului, imaginile continand de aceea sugestii hierofanice. Instalarea noptii este
asociata cu un gest hipnotic si vrajit. Personificarea nu are de data aceasta functii umanizatoare, ci
inoculeaza impresii magice: E noapte nalta, nalta; din mijlocul tariei
Vesmantul sau cel negru, de stele semanat,
Destins coprinde lumea, ce-n bratele somniei
Viseaza cate-aie-vea desteapta n-a visat.
Tacere este totul si nemiscare plina:
Incantec sau descantec pe lume s-a lasat;
Nici frunza nu se misca, nici vantul nu suspina,
Si apele dorm duse, si morele au stat. incremenirea generala sub imperiul noptii este asociata cu un
somn fermecat: somnia. Cuvantul nu desemneaza somnul odihnitor, ci o stare intermediara in care
visul este dominator. Mai tarziu, Eminescu investeste lexemul somnie cu aceste valente, traducand
prin el starea poetica, lumea revelatiilor majore situata adeseori, la granita cu moartea. Heliade
Radulescu il asociaza unei stari de vraja, sugerand atat seductia cat si ritualul pe care il
implica: Incantec sau descantec pe lume s-a lasat. Relatia alternativa in care se afla cele doua
cuvinte, pe langa eufonie - si ea enigmatica -, impune sensul unei intamplari stranii. Celelalte
personificari intretin impresia generala si completeaza imaginea unei nopti care cuprinde tot
pamantul; astfel, vantul nici nu suspina, apele dorm duse. Ca o pecete a noptii magice, luna rasare
tarziu, iar stelele cazatoare anunta catastrofa: Si, cobe, cateodata tot cade cate-o stea.
Aceasta lume prinsa parca in menghina noptii, Viseaza cate-aievea desteapta n-a visat. Versul
sugereaza subtil ca imaginea zburatorului nu este decat o efigie a visului colectiv.

Este adevarat ca evenimentul apare transpus din perspectiva celor doua surate, dar aparitia lui
halucinanta se situeaza in sfera fabulosului de vis si de basm.
La miezul noptii, cand lumea pare incremenita de vraja, zburatorul apare ca un balaur de lumina si
patrunde pe horn in casa Floricai.
Este infatisat ca aparitie luminoasa in noapte si este numit balaur si zmeu: Balaur de lumina cu
coada-nfla-carata,
Si pietre nestemate lucea pe el ca foc. Lumina este apanajul entitatilor astrale, iar aici subliniaza
forta de neinvins, caci este o lumina iute ca fulger trecatoare si vine din miazanoapte, loc al duhurilor
necurate in basmul popular. De altfel, zburatorul este prezentat aici conform traditiei folclorice, ca
spirit capabil sa ia forma omeneasca; el se transforma mflacaiandru blond si seducator, in iluzie
instapanitoare, fara a fi capabil sa prinda viata: dar slabele lui vine /N-au nici un pic de
sange. Originea lui se afla insa in visul omenesc. Pentru fiinta visatoare exista pericolul cert al
prizonieratului in lumea visului. Dorinta staruitoare poate prinde contur, pentru a deveni himera
obsesiva (lipitura) si poate sa capete forta de a inrobi sufletul evadat din realitate: incepe de
viseaza, si visu-n lipitura /Incepe-a se preface, si lipitura-n zmeu.
Exista in balada lui Heliade Radulescu sugestia unui deznodamant nefericit, pentru ca, asa cum
avertizeaza cele doua personaje, martore ale magicei aparitii, impotriva zburatorului nu exista
leac: nici descantatura,
Nici rugi nu te mai scapa. Fereasca Dumnezeul

In legendele romanesti despre zburator, aproape intotdeauna finalul este dramatic. Din visul de
iubire nu exista cale de intoarcere, ca in cazul oricarei evadari din realitate, de altfel. Heliade
pastreaza sensul credintei, dar lasa posibilitati de interpretare divers; la urma urmei, spatiul magic al
noptii creeaza sugestia unei aparitii cosmaresti. Chiar si dialogul celor doua surate se inglobeaza in
acest vis al intregului sat. De altfel, imaginea zburatorului se reveleaza doar in detaliile oferite de
aceste personaje, ceea ce restrange arhetipul seductiei doar la imaginea generica: balaur de
lumina in noaptea nalta, nalta.

on Heliade Rdulescu Zburtorul

On 27 aprilie 2015, in Limba romn, by Gheorghe

Tema poeziei este motivul zburtorului, de aceea se nscrie n programul Daciei literare.Zburtorul este
un personaj fantastic, care se arat, pe nserat, tinerelor fete, le determin s se ndrgosteasc de el i
apoi dispare.
Ideea este c patimile trebuiesc evitate (S fug fata mare de focul de iubit), fiindc ptrund n inima
omului i sunt greu de ndeprtat (Nici rugi nu te mai scap. /Fereasc Dumnezeu!).
Compoziia este complex. n prima parte este o idil, n partea a doua, un pastel, iar n partea a treia, o
legend.
Textul dezvolt, n prima parte, tririle unei adolescente, Florica. Ea descrie mamei sale aceste senzaii
fizice, pe care le triete: pieptul mi se bate, Un foc s-aprinde-n mine, rcori m iau la spate, ,^Ah!

inima-mi zvcnete!, ochii-mi vpiaz tremur denesaiu Obrajii..unul arde, i altul mi-a rcit! o
piroteal de totm-a stpnit. Mama i propune soluiile din viaa satului: du-te la mo popa babele din
sat, vrjitorul.
Al doilea moment surprinde sugerarea prezenei zburtorului prin trei ipostaze subtile: de destin (Eu
parc-mi auz scrisul), de fior (prin vine un fior), de vnt (dare un vnt uor). De aceea, ca specie
literar, aici avem o idil.
Partea a doua este un pastel, n care se prezint imaginea unui sat pe nserat, prin imagini vizuale i
auditive. Imaginile vizuale sunt realizate, n general, prin metafore i simboluri:Vemntul su cel negru
de stele semnat, cobe, cteodat, tot cade cte-o stea, a laptelui fntn. Imaginile auditive sunt
realizate prin gerunzii {ipnd parc chema),aliteraii {oapt n susur), metonimii {ltrtorii numai
s-aud). Ele sugereaz mult micare la momentul nserrii, ca un punct culminant, dup care urmeaz o
linite ( Tcere este totul i nemicare plin), ce prefigureaz venirea zburtorului.
Partea a treia are o form de legend, n care zburtorul primete alte ipostaze: de balaur{balaur de
lumin cu coada-nflcrat), de zmeu ( Tot zmeu a fost, surato), de flciandru{Ca brad un
flciandru) i de fulger (Dar ce lumin iute ca fulger trectoare).
Aceast metamorfoz a zburtorului face din el un personaj fantastic, un erou romantic excepional, iar
eroina, prin tririle i evenimentele prezentate, devine excepional n mprejurri excepionale,
prefigurnd Luceafrul de Mihail Eminescu. Tema, eroii, conflictul, subiectul au o structur afectiv, ca n
poeziile romantice. Motivul zburtorului arat preuirea folclorului i, prin caracterul su fantastic, o
trstur a romantismului. Idila, pastelul, legenda sunt specii romantice, iar pastelul presupune existena
sentimentului naturii, care este o trstur a romantismului.
n poezie gsim i elemente realiste, fiindc tema, eroii, conflictul, subiectul reflect viaa satului
romnesc de la mijlocul sec. al XlX-lea. Dialogul dintre cele dou vecine, dintre mam i Florica, prezena
unor elemente dialectale din Muntenia, folosirea unor expresii ale limbii vorbite aduc acel plurilingvism
caracteristic realismului: tras phntr-un inel, mi-i vine, nas ca vai de el. Elementul de ironie arat
prezena spiritului critic, care caracterizeaz realismul.
Elementele clasiciste sunt mai mult sugerate. Zburtorul apare strlucitor, ca un erou ideal{i pietre
nestimate lucea pe el ca foc), dar aceast imagine ideal {tras printr-un inel) este ironizat {nas ca vai
de el), fiindc, de fapt, zburtorul este duhul ru.
Ion Heliade Rdulescu face, deci, o subtil sintez mbinnd structura romantic a poeziei cu elementele
realiste i clasiciste.