Caracterizarea personajului Hyperion

“Luceafărul” este o operă ce ocupă un rol important în literature română până în

prezent,fiind o sinteză a categoriilor lirice mai de seamă pe care poezia lui
Eminescu le-a produs mai înainte.

Protagonistul poemului este Hyperion-personaj masculin,individual.Hyperion este

un zeu ceresc ce ia parte la o poveste dragoste atipica.Acesta se îndragostește de
o muritoare de rând,Cătalina,fată de împărat.

În primul tablou al poeziei este prezentată iubirea fantastică dintre cele două
ființe,care aparțin unor lumi diferite.Protagonistul aspiră spre o dragoste
absolută,eternă,scăldată în culorile cele mai intense ale luminii “El asculta
tremurător,/Se aprindea mai tare[…]O, vin'! odorul meu nespus,/Şi lumea
ta o lasă;/Eu sunt luceafărul de sus,/Iar tu să-mi fii mireasă.”

De asemenea,personajul este caracterizat și indirect după portretul fizic drept un

tânăr atrăgător,ideal “Părea un tânăr voievod/Cu păr de aur moale,/Un vânăt
giulgi se-ncheie nod/Pe umerele goale./Iar umbra feţei străvezii /E albă ca
de ceară -/Un mort frumos cu ochii vii/Ce scânteie-n afară.”

Hyperion este geniul copleșit de emoții de dezamăgire, tristețe, durere. Lumea în

care trăiește este lipsită de sentimente,de aceea îl roagă pe Demiurg să îl dezlege
“De greul negrei vecinicii” în schimbul unei ore de iubire “Reia-mi al nemuririi
nimb/Şi focul din privire,/Şi pentru toate dă-mi în schimb/O oră de iubire...”

Concluzionând,Hyperion este un personaj alegoric,rolul căruia poate fi interpretat

in nenumărate cugetări filosofie.Prima interpretare însă, îi aparține chiar lui
Eminescu „ Geniul nu cunoaște nici moarte,iar numele lui scapă de noaptea
uitării ,pe de o parte aici,pe pămant nu e capabil de a ferici pe cineva,nici
capabil de a fi fericit.El n-are moarte,dar n-are nici noroc .”