Caracterizarea Cataline din Poemul “Luceafarul”

Catalina este un personaj simbol al poemului eminescian

"Luceafarul". Este o fiinta terestra, fara capacitati speciale, nu poate
atinge nivelul pe care il are Luceafarul, este marginita, spre diferenta de
Luceafar, care este simbol al fiintei superioare si al geniului. Catalina isi
capata identitatea in cel de.al doilea tablou. In primul este ilustrata ca
fata de imparat, "prea frumoasa", "din rude mari imparatesti", precum
"fecioara intre sfinti si luna intre stele". Este reprezentativa pentru omul
comun, ce nu isi poate depasi conditia, ce se bazeaza pe instinctualitate,
dorind sa.si continue viata, implinindu-se prin fericire. Recunoaste ca nu
poate depasi barierele omenesti in fata Luceafarului: "Desi vorbesti pe
inteles/ Eu nu te pot pricepe." Ea observa ca nu.si poate urma visul de a
fi alaturi de Luceafar, de care este indragostita in primul tablou si pe
care il invoca "Coboara jos, Luceafar bland.", urmand sa il alunge din
cauza visului irealizabil si a durerii puternice pe care o resimte din cauza
neimplinirii acestuia. Se va orienta spre Catalin, care este "un baiat din
flori si de pripas" si un exponent al lumii sale pamantesti. Desi il
respinge pe Catalin la inceput si il dispretuieste, va atinge implinirea
prin fericire alaturi de el, formand impreuna o pereche pamanteasca.
Pentru Catalin ea are, la inceput, un dispret neretinul: nu il ia in
seama si ii respinge manioasa: - Da ce vrei, mari Catalin?/Ia du-t de (i
vezi de treaba".
Pe masura ce visul ei de a-1 urma pe Lueeafar se dovedesle a fi
irealizabil, acesta devine Toarte dureros: Da-mi pace, fugi departe/ - O,
de Luceafarul din cer/M-a prins un dor de moarte". Catalina cedeaza
chemarii lui Catalin, caci vede in el un exponent al lumii sale: .. - inca de
mic/Te cunosteam pe line, /Si guraliv si de ni mic/Te-ai potrivi cu mine"
Ea nu il prefera" pe Catalin in locul Luceafarului, ci se supune legilor
lumii ei, neavand de ales. Idila terestra reprezinta implinirea aspiratiei
spre fericire a perechii pamantesti. Nici chiar in voluptatea dragostei fata
nu renunta, nu poate renunta la visul ei, che-mandu-1 pe Luceafar sa-i
ocroteasca, sa-i lumineze norocul.