Saturday, April 26, 2008

Nedelcu Alexandra

LUMEA CA UN TEATRU

Ne amuzam copios de aceasta ironie de soarta dar ne conformam rutinei si ne consolam

cu faptul ca nici altora nu le-a fost mai bine.
Ironia isi asuma cu luciditate diferitele roluri.Ironia face jocul dat fiind faptul ca lumea este un
mare balci.Totodata ironia este un rol in care trebuie sa te mentii in permanenta intre iluzie si
adevar.Ironistul este mai intai un spectator.Daca se amuza si ne amuza ne constrange sa credem
ca totul este fals si totodata adevarat.Stimulandu-si partenerii pana la starea de absenta,facandu-
i sa-si piarda mastile, oamenii nu sunt decat spectatorii propriilor lor vieti.
Cel care are inteligenta necesara nu intra in teatru.Scapat dintr-o comedia, omul se
constata prins in alta comedie.Fiecare cu coroana si sceptrul sau, unde noi suntem prprii nostri
conducatori, prorii nostrii subalterni, unde nu se distinge nici o figura nici un glas, unde toti
comanda, nimeni nu asculta.
Lumea este un teatru prin origine.Tragedia te face sa razi, comedia sa plangi.Rolurile au
fost distribuite prost si astfel totul e pe deandoaselea.
Si totusi, cum poate merge un asa teatru?! Raspunsul simplu: Cu decor!
Individului ii se poate cuvenii un singur rol pe care trebuie sa il joace;acest om ia postura
de marioneta.
Lumea e un teatru cu actori prosti si cu roluri prost distribuite, cu comedianti ce aplauda.