Compoziție-raționament

Omul de spirit este acela care-n fundul inimii lui râde de toți și

de toate. Omul de geniu e cel care râde de el însuși.

Geniul este un om cu totul diferit de restul a carei puteri

interioare este diminuată de frământări și neâncrederi. Oare ar

fi posibil ca un frumos atât de mare să fie creat de cineva

îndrăgostit în sinele său? Cu sigunță nu. Lipsa de critică și

încrederea absolută în corectitudinea propriilor actiuni, ne

orbește, ne face sa fim orogoți iar aceste sentimente de a tot

putere duc la explicarea greșelelor noastre prin implicarea

persoanelor straini. Toți sunt vinovati, toți implicați, toate

evenimentele sunt importante chiar și ceea ce nui afectează. Pe

când un geniu trăiește undeva în lumea interiorului poetic.

Atunci când gândurile și ideile te inundă, lumea din jurul tău,

devine sumbră, mohorâtă, nu mai are valoare, nici bogăția, nici

evanimentele ce se spun în zădar. Totuși când atingem seama

aprecierilor indifferent de gradul de geneozitate suntem supuși

cuvintelor. Promordialitatea cuvintelor crește! Iar structura

interioară fragedă și cântarul nesiguranței unui geniu poate să-l

distrugă. Fiind mereu undeva sus, cu capul în nori, geniu plin de

idei avangardiste în realitate, este un simplu om la marginea

unei prăpastii cu un pucior în ea. Iar unica ce îl ține în lumea

realității este artă și rezultatul acesteia iar cauza neîncrederii și

autodistrugerii este critic, și propriile sentimente. Antiteza dintre

aparența falsă și esența adevărată a lucrurilor este bazată pe

condiția omului de geniu și pe teatrul acestui singur actor. Deci

difernța dintre clasele intelectuale definește atitudinea față de

lumea din jur. Cu cât este mai divers și vast sunele interior, cu

atât este mai simplă și primitivă implicarea în lumea social și

invers. Inteligența intelectuală nu permite mișcarea distanței

sociale iar prostia și incultura provoacă depașirea normelor atât

morale cât ți personale.