Simbolurile literare în “Păsările tinereții noastre” de Ion Druță

1. Focul:
Consider că, în secvența „Da de ce să nu fac focul cu tizic? Un lucru mai bun nici că se află. Umpli soba și pe o
noapte întreagă ține de cald. O mai umpli odată – și toată ziua ai foc în vatră...”, cuvântul „focul” simbolizează
substanța fundamentală a lumii, adică speranța, dragostea și libertatea, iar în mâinile Mătușii Ruța focul devine
o răsuflare arzândă a revoltei, în dorința pătimașă a întoarcerii cocorilor în sat. Însoțit de simbolul auxiliar
„tizic”, focul reprezintă o trăsătură a vieții de la sat și patimile Mătușii Ruța, care tinde spre tămăduire și
purificare.
2. Toastul:
În opinia mea, în secvența “Hai, mătușă dragă, fie! Să ne trăiască păsările tinereții!”, întâlnim simbolul
“toastului” ce semnifică împăcarea și purificarea sufletească a celor două personaje, prin intermediul ridicării
paharului. Cred că toastul simbolizează liniștea sufletească a lui Pavel în pragul morții și iertarea păcatelor
pentru Mătușa Ruța, fiind și punctul culminant, când are loc împletirea destinelor celor doi.
3. Ciocârlia:
În opinia mea, în secvența “…mie mai dragi îmi sânt ciocârliile. Ce mai pasăre, sfinte Dumnezeule! Câmp arat,
semănături proaspete, zare largă, cer senin...”, cuvântul „ciocârlia” simbolizează eternitate și bucurie
sufletească, libertate și împăcare, lucruri ce și le dorea Pavel-copilul și care îi lipsesc din nefericire lui Pavel în
pragul morții. Doar un cântec al ciocârliei îi mai poate alina durerea cum, deoarece aceasta este, în viziunea
personajului, frumusețea întruchipată a satului.
4. Cocostârcul:
Consider că, în secvența “Doamne, măcar un singur pui de cucostârc să văd în valea satului, să închid ochii și să
mor!”, cuvântul „cocostârc” simbolizează nemurirea și eternitatea satului românesc, amenințată de schimbările
sociale din acea perioadă. Mătușa Ruța divinizează cocostârcii, asociindu-i cu vremuri și oameni buni, iar în
viziunea ei, plecarea acestora semnifică sfârșitul vieții rurale pașnice și cuminți, estomparea legăturii omului cu
pământul ce l-a crescut și l-a născut.
5. Apa:
În opinia mea, în secvența “Îi apă din izvoarele celea din fundul lutăriilor”, cuvântul „apa” semnifică viață și
puritate, un mijloc de împăcare între personaje și tămăduire sufletească. Pentru Pavel, apa este renaștere, o
substanță primordială prin intermediul căreia, toate se nasc, mor și se reîntorc, iar pentru Mătușa Ruța apa e un
simbol al împăcării, iertarea păcatelor prin acceptarea realităților sociale.