Sunteți pe pagina 1din 3

Cartea Roșie

Cartea Roșie a Republicii Moldova cuprinde specii de organisme pe cale de dispariție.


Prima ediție a fost publicată în 1978 și cuprindea 26 de specii de plante și 29 de specii
de animale periclitate și critic periclitate.
Ediția a II-a
În ediția a doua a „Cărții Roșii a Republicii Moldova” din 2001 au fost incluse 126 de
specii de plante și ciuperci, 116 specii de animale pe cale de dispariție:

Plante: Ciuperci:
81 specii de angiosperme, 16 specii de lichenofite,
1 specie de gimnosperme, 9 specii de micofite,
9 specii de pteridofite,

Animale:
14pecii de mamifere,
39 specii de păsări,
8 specii de reptile,
1 specie de amfibieni,
12 specii de pești,
1 specie de ciclostomate,
37 specii de insecte,
1 specie de crustacee,
3 specii de moluște

Ediția a III-a
În ediția din 2015 sunt incluse 180 specii de plante, 28 de ciuperci și 219 specii de animale (80
de insecte). VU - specie vulnerabilă; EN - specie periclitată; CR - specie critic periclitată.

Cartea Verde
Cartea verde a Comisiei Europene este un document de consultare publicat de către 
Comisia Europeană cu privire la un anumit subiect, pentru a obține punctele de vedere ale
cercurilor interesate cu privire la o diversitate de probleme. Comisia publică câte o carte
verde pentru fiecare subiect important, spre a stabili cu mai multă exactitate viitoarele
orientări ale politicii sale cu privire la subiectul în cauză.
Cartea Albastră
Cartea albastră este un permis de muncă european care permite imigranților

cu înaltă calificare profesională să lucreze și să trăiască în orice țară din

cadrul Uniunii Europene, cu excepția Danemarcei, Irlandei  și Regatului Unit,

care nu sunt supuse propunerii.

Cartea albastră oferă dreptul la muncă și rezidență în teritoriul unui stat

membru pe o perioadă inițială de doi ani, după care posesorul acesteia poate

obține o prelungire în alt stat membru. Posesorul Cărții albastre poate fi

însoțit în Uniunea Europeană de familia sa și beneficiază de securitate socială.

Cartea albastră este valabilă doi ani, putând fi reînnoită, și permite

libertatea de circulație în UE posesorului și familiei acestuia (după cei doi

ani). După cinci ani, posesorul acestuia are statut de rezident pe termen

lung.

Cartea Albă
La nivelul UE, prin Carte alba intelegem un document elaborat de o institutie

comunitara, prin care se traseaza liniile directoare intr-un anumit domeniu

de activitate, se stabilesc masurile si actiunile ce trebuie intreprinse pentru

atingerea unui obiectiv important al Uniunii Europene.

Cartea Neagră
Cartea Neagră - Suferințele evreilor din România 1940 - 1944, este numele unei cărți
documentare, trilogie, scrisă de avocatul Matatias Carp, secretar general al Federației

Uniunilor de Comunități evreiești din România la începutul războiului mondial, și publicată

prima dată în România, în anii 1946-1948. În anul 1996 cartea a reapărut în Editura

Diogene, care aparține Fundației Clubul UNESCO - societate și cultură.

Cartea a apărut treptat, în trei volume, primul volum e denumit "Legionarii și

rebeliunea", al doilea e denumit "Guvernul Antonescu și războiul", al treilea e denumit

"Tragedia Transnistriană" și al patrulea volum, care fusese proiectat de autor, dar n-a

mai apucat să-l scrie, era denumit "Ardealul de Nord".

În prefața primei edituri autorul, avocatul Matatias Carp, a declarat că toate afirmațiile

cuprinse în carte au fost controlate, verificate și se sprijină pe dovezi care cuprind

declarații, mărturii, comunicate oficiale, ordine oficiale, copii textuale sau fotocopii

semnate de toată ierarhia administrativă, fotografii și diverse documente, ordonanțe,

publicații, telegrame, acte de vânzare, declarații de sinucidere, sentințe judecătorești și

rapoarte de anchetă. Jafurile și crimele legionarilor dinainte de rebeliune au fost

anchetate de doi avocați creștini, jafurile și crimele legionarilor din perioada rebeliunii au

fost constatate de o comisie compusă din vreo 30 avocați evrei. Carp intenționase să

publice în volumele cărții toată documentația ei, dar pentru ca să realizeze asta ar fi

trebuit să publice mai mult de zece volume, așa că a fost nevoit să publice o cantitate mai

mică de documente.

A doua ediție a apărut în 1996, îngrijită de Lya Benjamin și redactată de Ion Ionescu.

Lya Benjamin scrie în prefața ei: "Documentele cuprinse în cele trei volume ale lucrării de

față au fost confruntate și identificate cu sursele arhivistice corespunzătoare. Cu acest

prilej s-a constatat că în reproducerea lor s-a respectat izvorul original, fiind caz unic

eroarea de tipul celeia în care o declarație a lui Mihai Antonescu făcută în Consiliul de

Miniștri din 8 iulie 1941, i-a fost atribuită lui Ion Antonescu. O dovadă a scrupulozității

autorului este că menționează în nota de subsol documentele pe care nu le-a putut

confrunta cu originalul."

S-ar putea să vă placă și