Dostoievs

ki
Opera
“Idiotul”
 Feodor Dostoievski, la limita dintre realismul
social şi cel fantastic
A fost încadrat la limita dintre realismul social şi cel fantastic,
realismul fiind prea strâmt pentru a-l încadra pe Dostoievski,
care spunea: “Am perspectiva mea particulară asupra realităţii (în
artă) şi, ceea ce majoritatea consideră ca fiind fantastic şi
excepţional, pentru mine este uneori esenţa însăşi a realităţii.
Marele scriitor rus Feodor Mihailovici Banalitatea fenomenelor, precum şi o perspectivă convenţională,
Dostoievski, cunoscut pentru nu sunt suficiente realismului”.
romanele “Crimă şi pedeapsă”,
“Idiotul”, “Fraţii Karamazov” sau
“Demonii”, a cărui operă a influenţat
decisiv literatura, filosofia, psihologia
şi teologia secolului XX, s-a născut la
11 noiembrie 1821, la Moscova
Aspecte și teme în operele sale

● Binele și răul
● Dragostea și ura
● Îndoiala și credința
● Autoafirmarea și legea divină
● Determinismul și liberul arbitru
● Crima și pedeapsa
● Conflictul dintre societate și
individul dezlănțuit
● Religia și credința
 Curiozități care i-au marcat viața și
opera

1. La 16 ani rămâne orfan de mamă, iar la 18 ani

rămâne orfan și de tată.
2. Tatăl s-a ocupat de o mică proprietate: pământ
și două sate de țărani iobagi. A fost acuzat că a
exploatat fără milă locuitorii satului. Un țăran
afirmă: “A fost o fiară, nu om. Sufletul îi era
negru.”
3. F.M. Dostoievski suferea de epilepsie.
4. Viciile sale-jocul la ruletă, masochismul,
înclinația spre fetele tinere, sadismul.
5. A avut o idilă cu Anna Corvin-Krukovski, care
a avut descendente de viţă domnească din
Transilvania, fiind stră-strănepoata lui Matei
Corvin.
 Opera “Idiotul”
Motto: “Nu există fericire în confort, ea se câştigă prin
suferinţă.
Omul nu se naşte fericit. Omul cucereşte dreptul la
fericirea sa,
şi întotdeauna prin suferinţă. Aici nu există nici o
nedreptate”.
(romanului Idiotul, de F. M.Dostoievski)
În 1869, apare “Idiotul“, care îl are în centru pe
prinţul Lev Nikolaevici Mîşkin, un personaj
considerat mai puţin obişnuit de către celelalte, din
cauza sincerităţii şi a bunătăţii lui exagerate din
cauza bolii de care suferea, epilepsia fiind numită
popular “idioțenie”.
 Rezumat
  Una dintre cele mai interesante scene din tot romanul
este relatarea, prin glasul prințului Mîșkin, trărilor unui
condamnat la moarte care trece de la supliciul infernal al
apropierii sfârșitului la bucuria prilejuită de grațierea sa.
Această secvență are un simbolism aparte întrucât și
Dostoievski a trecut printr-o experiență asemănătoare
atunci când a fost condamnat la moarte în
1849.Romanul este la fel de complex ca și protagonistul
și se încheie cu prezentarea sfârșitului tragic al prințului
care, în urma unei decepții sentimentale cât și a uciderii
celei care ar fi trebuit să devină soția sa de către un
prieten apropiat, ajunge înapoi în sanatoriul din Elveția în
stare critică, sănătatea lui nemaiputând fi restabilită .