SUFLETE TARI

-FRAGMENT-
de Camil Petrescu
Persoanele
ANDREI PIETRARU
MATEI BOIU-DORCANI
CULAI DARIE
ȘERBAN SARU-SINEȘTI
PRINȚUL BAZIL ȘERBAN
DECIU
IOANA
MARIA SARU-SINEȘTI
ELENA
UN SERVITOR
O SERVITOARE

ACTUL I

Către sfârșitul după-amiezii, prin toamna lui 1913, în casa lui

Matei Boiu-Dorcani... Clădire veche, cu ziduri groase ca de
cetate, în stilul Universității vechi. Biblioteca este o încăpere
mare, dreptunghiulară, cu uși înalte, cu fronton triunghiular,
pe care e aplicat blazonul, lucrat în lemn. În stânga ─ două
ferestre cu baza lată, joasă, înalte, înguste ca de biserică,
arcuite sus. Pe zidul gros de la baza ferestrelor, ca pe o masă,
stau cărți și dosare. Afară de cel din stânga, toți pereții sunt
îmbrăcați, până la înălțimea frontonului ușilor, cu dulapuri
negre de cărți. O încăpere pătrată, ca o fostă odaie, cât
jumătatea peretelui din fund, e despărțită de rest doar prin
două coloane simple și întregește biblioteca, în stânga. Sunt
patru usi. Una in adaos, in rand cu ferestrele dupa coloana,
duce in camera lui Andrei Pietraru, alta in fata, in dreapta,
intre dulapuri de carti, duce in vestibulul de la intrare. Tot in
adaos este cea de-a treia usa, mascată, care prin fund duce in
interiorul casei. Altă usa, mare, prin colțul din dreapta, duce in
interior. E o atmosfera de batranesc, dar in acelasi timp de
linii simple, armonioase, de impacare cuminte. In dreapta, in
fata usilor, o masa mare de tot, ca de consiliu, simpla, cu trei
scaune inalte, asezate la intamplare in jurul ei. Desi are cele
necesare scrisului si desi aici vor sedea personajele
intamplarii, nu trebuie sa para birou, caci e de fapt numai un
soi de birou improvizat, din pricina reparatiilor care se fac la
catul de sus. In stanga, spre ferestre, e insa un mic birou
adevarat, vechi, cu un fotoliu sculptat, inalt, cu alt scaun
alaturi, la care lucreaza de obicei Andrei Pietraru si unde se
gaseste el la ridicarea cortinei. Un alt scaun, intre usa dinspre
vestibul si dulapul din fata, o scara de biblioteca intre cele
doua usi. Lumina are ceva obosit, scazut, e neprielnica vietii
parca. Multe carti si pretutindeni risipite, ca intr-o arhiva.
Andrei, eroul celor ce se vor intampla, e un tanar ca de 30 de
ani, inalt si delicat, fara sa fie slab. Păr castaniu, fata palida si
ochii verzi albastri, foarte puternici, patrunzatori. Are figura
obosita, de om mistuit de o framantata viata interioara. Fire
bolnavicios de impresionabila, cand prea timida, cand excesiv
de violenta. O neliniste si o nestabilitate in gesturi, de aparat
de mare precizie, sensibil la mai multe influente deodata.
Cand e surprins, si orice gest neprevazut il surprinde, e cu
totul dezorganizat, balbaie fara sa se poata regasi, dar, de
indata ce isi revine, instantaneu, ca dupa o lege a totului sau
nimic, e plin de viata, uneori cu izbucniri naprasnice. Mainile
si gura ii sunt cu adevarat aristocratice. Acum are in tinuta
ceva din neglijenta orgoliosilor invinsi, care nu mai iau seama
la amanunte.

Prolog

La ridicare cortinei, Andrei este la biroul mic si cerceteaza cu

emotie si luare-aminte un revolver, model mai vechi. Se vede
ca e prins puternic de acest examen. Lipeste teava
revolverului de inima, zambeste ingandurat si absent. Pare ca
se gandeste la sinucidere. Se asaza pe fotoliul biroului si cade
mai adanc pe ganduri. Scena se innegureaza treptat, si
personajele prologului apar pe rand si fantomatic, de undeva
din aer, cat mai dematerializate, caci nu sunt, in forma
aceasta, decat visurile si iluziile eroului, lumea nu cum e, ci
cum isi inchipuie el ca e, adica pe dos decat in realitate,
fictiuni elaborate, carora el si-a adaptat lunatic existenta.
Vorbesc repede, au o vibratie artificiala in sinceritatea lor
teatrala, traducand astfel jocul unei imaginatii evident
absurde, nevoia unui personaj fara simtul realitatii.

MATEI, BAZIL, apoi IOANA, ca ficțiuni; ANDREI e la

biroul lui
BAZIL: Domnule Boiu, mi s-a intamplat azi un lucru de
neinchipuit... Am fost provocat la duel de bibliotecarul
dumneavoastra, Andrei Pietraru. Maine dimineata vom iesi pe
teren, cu spada.
MATEI: Nu inteleg de ce acest fapt vi se pare de
neinchipuit...De altfel, domnul Andrei Pietraru nu este
bibliotecarul meu, ci colaboratorul meu pentru cercetarile
istorice pe care le fac. Va rog sa luati nota de aceasta nuanta.
Si de ce v-a provocat, se poate sti?
BAZIL: N-are nicio importanta... Un mic incident la teatru...
Ceea ce ma uimeste este curajul lui. Toata lumea stie ca am
omorat un adversar cu pistolul si am ranit vreo patru-cinci la
spada.
MATEI: Ei bine, eu nu sunt deloc uimit. Domnul Andrei
Pietraru are un sentiment al onoarei cum putini au, chiar in
lumea noastra. Un asemenea om nu poate fi jignit fara
riscuri... E o lume pe care nu o cunosti, printule. (A intrat ca o
fantoma Ioana.) Ioana, domnul Andrei Pietraru a provocat la
duel pe printul Bazil. Se vor bate maine dimineata cu spada...
IOANA(gata sa se prabuseasca): Nu, nu e cu putinta...
BAZIL(inselandu-se): Sa fie adevarat ca ma iubesti, Ioana?
Atat de ingrijorata...Dar nu ma ameninta niciun pericol...
IOANA: Tată, Andrei nu se poate bate cu printul Bazil... El e
un om de carte, un ganditor... Nu, nu... acest duel nu poate
avea loc.
MATEI: Ioana, am banuit de mult acest lucru... L-am banuit si
l-am dorit. Il iubesti pe Andrei... Nici nu se putea sa fie
altfel... Erati nascuti unul pentru altul... De ce nu mi-ai spus
asta pana acum?
IOANA: Nu puteam sa-ti vorbesc... Nu avea sens... el este
indragostit de nepoata lui Sinesti. Au fost logoditi... Nici nu
stii cat am suferit... Am fost prea mandra ca sa-i pot arata cat
de mult il iubesc... Daca el ar fi facut un singur gest...
BAZIL: Dar copilaria noastra, Ioana, dar fagaduielile de
altadata?
IOANA (albă și caldă): Printule, nu fi suparat pe mine... N-
am raspuns iubirii dumitale, fiindca ma simteam sortita lui
Andrei
BAZIL: Va plati... va plati cu precizia cu care o buna spada
stie sa taie...
IOANA: Nu... nu... este un geniu... Vei asasina un geniu...
BAZIL: E un ratat... Un om care si-a intrerupt studiile... care
de ani de zile isi amana examenele...
MATEI: Uita-te la aceasta fata, ea a inteles totul. Daca ai avea
valoarea lui, ai intelege ca e ridicol sa te gandesti la diplome...
ca e grotesc sa ai ca ambitie o catedra de profesor... Totul e sa
te daruiesti.
BAZIL: Si va veti da fata unui fiu de taran? (Vine doi pasi
spre Matei). Ganditi-va la stramosii dumneavoastra... la cei
trei logofeti, la cei patru spatari...
MATEI: Aci, in aceasta casa, valoarea personala...
devotamentul... curajul moral sunt mai presus de nastere...
Andrei Pietraru este nascut pentru a conduce, si daca ar fi trait
acum trei secole ar fi poruncit logofetilor si spatarilor...
BAZIL: Este un ratat... si va plati scump si provocarea la duel,
si indrazneala de a-mi fi stat in cale, in inima Ioanei... Maine
in zori... maine dimineata...
MATEI: Nu fi atat de sigur... Nu fi atat de sigur ca vei izbuti.