A.

Temperamentul este latura dinamico-energetică a personalității, care este

înnăscută și care structurează comportamentul uman. De-a lungul istoriei,
numeroși psihologi au studiat această latură, elaborând diverse teorii. Unul dintre
acești psihologi a fost Carl Gustav Jung, a cărui teorie presupune delimitarea a
două portrete temperamentale în funcție de gradul de izolare sau de deschidere în
fața societății. Astfel că, tipul izolat de societate se numește introvertit, iar tipul
deschis către societate poartă denumirea de extravertit. Este de precizat faptul că
temperamentul nu este în totalitate pur, ci doar un singur portret se afirmă în timp
ce al doilea completează cu trăsături.

Omul proteic, temperamentul vulcanic ce irupea cu fulgere în fiecare frază şi în

fiecare gest, spiritul justiţiar ce s-a considerat întotdeauna purtător al unei misiuni
naţionale şi morale, cercetătorul care cu o abnegaţie monahală s-a cufundat în
întunericul arhivelor, scriitorul care stăpânea tainele verbului ca cei mai
desăvârşiţi artişti ai acestei ţări, ziaristul căruia nu-i scăpa nimic din tumultul vieţii
spunându-şi cuvântul fie asupra unor probleme capitale ale omenirii, fie asupra
unor întâmplări cotidiene şi sancţiona fără cruţare răul, oratorul ce îţi dădea
sentimentul ubicuităţii în timp şi în spaţiu, profesorul pentru care catedra era o
adevărată magistratură civică de la înălţimea căreia fascina studenţii, nu numai prin
cunoştinţele sale neobişnuite, dar şi prin darul reînvierii vremurilor apuse, de
parcă ar fi fost contemporanul tuturor secolelor, omul politiccreând planuri
himerice de reforme inadecvate timpurilor moderne, animatorul la îndemnul
căruia tineretul a ieşit în stradă pentru a înfrunta aristocraţia cosmopolită, cel carea
înfiinţat partide, sau vremelnic a şi coalizat unele dintre ele, cel care a creat
societăţi şi instituţii susţinute uneori numai prin puterea entuziasmului său –
aceste ipostaze îl reprezintă pe Iorga.

Tipul temperamental al lui Nicolae Iorga, conform teoriei referitoare la

temperament a lui Carl Gustav Jung, este extravertitul, deoarece era caracterizat,
în primul rând, prin setea sa de cunoaștere și de a împărți aceste informații cu
ceilalți: „Râvna lui adâncă de a cunoaște și de a împărtăși și altora cunoștințele
sale”.

O altă afirmație care dovedește că Iorga era extravertit este: „Scriitor și orator
fecund, în același timp, coleg cu intimitatea cea mai comunicativă, prezența lui
dogorea ca un foc.”, deoarece se arată o trăsătură esențială a unui extravertit și
anume, dorința de afirmare, îmbinată cu prezența remarcabilă.

B. Nicolae Iorga a avut contribuții extraordinare în cultura română. A fost un om

excepțional, el s-a evidențiat drept cercetător, orator și scriitor. A adus contribuții
în domenii precum arta și literatura, dar mai ales în istorie prin scrierile sale („Nu
este răstimp, fie cât de întunecat, din trecutul poporului român, în care înțelegerea
lui ageră să nu fi pătruns pentru a aduce lumină. Contribuția lui în acest domeniu
se poate socoti la sute de volume. Ea formează baza de granit pe care vor clădi
istoricii de mâine.”).

C. Un prim motiv pentru care afirmăm că Nicolae Iorga a făcut un efort

intelectual intens în numele națiunii noastre, ar fi patriotismul său, interesul și
dedicarea sa pentru istoria noastră, din orice timp, având în vedere faptul că „Nu
este răstimp, fie cât de întunecat, din trecutul poporului român, în care înțelegerea
lui ageră să nu fi pătruns pentru a aduce lumină.” Totodată, contribuția sa la
cunoașterea trecutului poporului român nu a avut doar o valoare calitativă, ci și una
cantitativă, iar aceasta ”…se poate socoti la sute de volume. Ea formează baza de
granit pe care vor clădi istoricii de mâine.”

Al doilea motiv care susține această afirmație, este acela că Nicolae Iorga a fost
interesat de diferite domenii ale cunoașterii, fiind „…cercetător în cele mai variate
ramuri de cultură; creator, în scris și în cuvânt.” Domeniile sale de cercetare au fost
variate, însă a reușit să le îmbine într-un mod coerent, acest aspect fiind remarcat
de faptul că „Alături de cercetarea pe câmpul faptelor istorice, merge la Nicolae
Iorga cercetarea în domeniul literaturii și al artei.”

D. O trăsătură cardinală este atât de profundă încât colorează și conturează

comportamentul unei persoane. Așadar, din text se remarcă drept trăsătură
cardinală pentru Nicolae Iorga dorința sa de cunoaștere, de adevăr, fiind un bun
cercetător și dorind să-și împărtășească cunoștințele: „Râvna lui adâncă de a
cunoaște și de a împărtăși și altora cunoștințele sale l-a făcut: cercetător în cele mai
variate ramuri de cultură; creator, în scris și în cuvânt, de o fecunditate fără
seamăn.” Ca un adevărat șlefuitor al culturii, Nicolae Iorga rămâne un eu al
perfecțiunii: „Nu l-a întrecut nimeni până astăzi, și încă mulți ani de aici înainte
nu-l va întrece nimeni.”

Pe lângă aceste trăsături principale ale personalității omului de geniu Iorga, se

ilustrează și o serie de alte trăsături care conturează profilul psihologic al lui
Nicolae Iorga.

O caracteristică importantă a lui Nicolae Iorga este atitudinea sa binevoitoare. Fire

extravertită, Nicolae Iorga este prezentat ca având mereu un spirit glumeț, fiind,
totodată, și un orator profund: Era sclipitor în glumă; fermecător în tot ce spunea”.
Mai mult decât atât, o trăsătură semnificativă pentru construcția profilului
aparținând lui Nicolae Iorga este și cea de critic. Un bun cunoscător al lucrurilor
fine din gama literaturii și artei, Nicolae Iorga este privit ca un critic „ tăios, dar
fără răutate”.

E. Caracterul nu trebuie confundat cu sistemul de personalitate și temperamentul.

Dacă personalitatea este ansamblul de atitudini și valori, reprezintă latura
relațională și valorică, iar temperamentul este latura dinamico energetică a
personalității, în schimb caracterul se particularizează prin modul de conduită, prin
raporturile ce le întreține persoana cu alți indivizi, dar și conduita față de persoana
proprie.
Temperamentul are baze puternice în ereditatea individuală, dar caracterul este
construit prin educaţie. Altfel spus, temperamentul este înnăscut şi nu poate fi
modificat sau schimbat. În cel mai bun caz, putem atenua trăsăturile negative sau
evidenţia trăsăturile pozitive ale temperamentului prin intermediul educaţiei şi
culturii. Spre deosebire de acesta, caracterul se formează pe tot parcursul vieţii,
prin intermediul societăţii, valorilor morale și educaţiei.

Spre deosebire de temperament care poate fi doar modelat, caracterul este

structurat. Această structură include forma şi conţinutul. Temperamentul este
inclus în formă, alături de voinţă, deprinderi şi obiceiuri. Conţinutul cuprinde
motive, constrângeri, atitudini, concepţia personală despre lume şi viaţă.
Conţinutul caracterului se exteriorizează prin intermediul formei acestuia.

Temperamentul nu este influenţat de conştiinţă, pe când caracterul evoluează prin

intermediul afectivităţii şi motivaţiei. Nu există temperament bun sau temperament
rău. Conştiinţa are are un rol important în formarea caracterului, dar
temperamentul nu are valoare morală.

Temperamentul are o influență asupra manifestării caracterului. Spre exemplu, atât

o persoană cu un temperament sangvinic(aspru, brutal), cât și una cu un
temperament melancolic, pot manifesta loialitate, o trăsătură de caracter din
categoria atitudinilor față de cei din jur. Însă, în timp ce un sangvinic ar prefera să
lege cât mai multe prietenii, asumându-și responsabilitatea de a fi loial față de un
număr mai mare de persoane, un melancolic ar prefer să fie selectiv, atunci când își
construiește cercul social, demonstrând loialitate doar pentru un grup restrâns de
persoane apropiate. Totodată, un sangvinic ar putea fi mai îngăduitor cu persoanele
care se abat de la principiile loialității, în timp ce un melancolic ar fi exigent,
cerând aceeași loialitate din partea celor apropiați.