Rostul și importanța filosofiei în societatea contemporană

Problema ce ține de rostul, locul și menirea filosofiei a devenit un subiect de

discuții aprinse în societatea contemporană. Filosoful american contemporan
Hilary Putnam prezintă foarte clar această chestiune atunci când se întreabă: „Să
fie, oare, filosofia de fapt doar o relicvă a unor epoci trecute, pe care ar trebui fie
să o eliminăm fie să o înlocuim cu altceva, chiar dacă ascundem vederii noastre
faptul că ceea ce facem când continuăm să folosim cuvântul „filosofie” este să
înlocuim vechiul proiect cu altceva?”
În viziunea filosofului român Mircea Flonta, filosofia reprezintă un exerciţiu al
gândirii și ar fi important ca toţi cei care studiază la instituțiile superioare de
învățământ să aibă acces la filosofie anume în felul acesta. Totodată, o minte
exersată – şi filosofia poate să contribuie la asta –, activă, inovativă şi critică nu e
un lux. Din acest punct de vedere, învăţământul filosofic sau chiar discuţia
filosofică poate aduce o contribuţie importantă. În viziunea lui, universitatea şi
învăţământul universitar trebuie să formeze, în primul rând, o minte bună.
Oamenii ajung să rezolve anumite probleme învăţând la locul respectiv.
Principalul este să dezvolţi capacităţile de a învăţa.
Totodată, trebuie să remarcăm că ceea ce conferă o anumită tensiune întrebării
privind menirea filosofiei este natura ei specifică, scopurile pe care şi le
formulează. Filosofia este, înainte de toate, cunoaştere, dar şi evaluare, angajare
intelectuală în raport cu lumea. Prin patosul participativ pe care implică, prin
diversitatea argumentelor la care recurge - teoretice, faptice, de experienţă trăită
–filosofia are un caracter vibrant. Demersul filosofic apare ca unul angajat. De
aceea, nu putem vorbi de un plan neutru al căutării filosofice. De altfel, problema
filosofică este astfel formulată încât îl cuprinde pe cel ce întreabă în întrebare. În
acest sens, marele filosof român Lucian Blaga definea filosofia „ca produs de
supremă veghe a omului”
Societatea secolului XXI pare că se grăbeşte într-un cult al momentului. Civilizaţia
contemporană nu este o civilizaţie a aşteptării. Teama în faţa timpului conduce la
o renunţare: renunțarea la contemplaţie, la meditaţie, la gândire speculativă sau
la căutarea spiritului. Această teamă este, în același timp, şi teama în faţa riscului
întâlnirii cu sine.
Filosofia întodeauna a fost chemată în cazul unor eșecuri mari ale științei. Prin ea
se înțelege izvorul tuturor științelor și cea mai bună cale de soluționare și
dezvoltare a omenirii.
Pe parcursul dezvoltării spre exemplu, matematicii: cei mai de merit savanți al
acestui domeniu, deseori erau filosofii, prin ideile sale „stranii” ei puneau în lucru
motorul progresului, generând noi căi și construind drumuri spre ceea ce avem.
Oamenii simt nevoia să dea un sens lucrurilor sau experienţelor pe care le trăiesc.
Şi mai puternic resimt această nevoie în perioadele dificile ale existenţei lor.
Acesta este momentul în care filosofia poate să ajute. Teoriile, conceptele, ideile
filosofice atrag atenţia celor neiniţiaţi în filosofie în măsura în care ele pot fi
transformate într-un „mod de viaţă”.
La conferința Google Zeitgeist din anul 2011, fizicianul Stephen Hawking susținea
că „filosofia nu a mai ținut în ultimul timp pasul cu avansul științific și nu mai este
în stare să răspundă la întrebări fundamentale precum: De ce suntem aici? Și
unde ne îndreptăm?… Filosofia este un domeniu mort, iar știința este cea care ne
poate ajuta să aflăm răspunsul la aceste întrebări care ne macină de mii de ani”.
Nu filosofia s-a schimbat cel mai mult ci lumea asupra căreia s-a îndreptat
contemplația filosofică. Revoluțiile științifice și tehnice, transformările sociale și
mentale prin care a trecut individul de-a lungul timpului, au determinat o
separare a filosofiei de știință și de religie. Dacă filosofi ca Descartes, Spinoza sau
Leibniz erau considerați deopotrivă filosofi, matematicieni, fizicieni sau biologi,
peisajul contemporan oferă o distincție clară între omul de știință și filosof.
Aparent izolată în raport cu celelalte forme ale cunoașterii, filosofia pare să nu
mai reprezinte o nevoie a omului modern. „Utilitatea” filosofiei este din ce în ce
mai mult pusă la îndoială. Acest fapt ne reprezintă imaginea reală, în ce
dezastruoasă stare se află societatea contemporană. Plină de așa boli ca:
consumatorizm, iraționalizm, poluare, pierderea de sine.
Filosofia însă, poate răspunde la diferite întrebări, clar, pe înțeles, fără a recurge
la metode de programare neurolingvistică, manipulare, hipnoză, datorită
metodelor de cercetare lui Descartes ca exemplu, care împărțea o înrebare în mai
multe segmente, pentru a vedea tot spectrul problemei/ideii, a studia principiile,
proveniența acesteia și a o soluționa în mod logic și valid. Astăzi se recurge la
aceea că omul tinde ca problemele lui să fie rezolvate de la sine (apelând la
psohologi, diverse substanțe, chiar și la internet), omul refuză să gândescă. Aici și
apare necesitatea de a adresa întrebări, nevoia de filosofie.
Datorită filozofiei se poate ajunge la schimbarea concepției omului despre lume,
deoarece în cadrul rațiunii sale, formate în zilele de azi, omul nu caută soluții ci
intenționează să acapareze alte teritorii și să cunoască metode de control și
distrugere a altor planete, în schimbul încercării soluționării situației în care a
ajuns. Astfel în ajutorul nostru vine filozofia, cu concepțiile și viziunele sale,
formate de sute și mii de ani, cu căile de schimbare ideologică a concepțiilor
întregii societăți și nu doar a unui individ în parte.