1. Ce este fizica?

Stiinta este un mod de cunoastere si intelegere a lumii, bazat pe convingerea ca

exista o realitate fizica obiectiva: lucrurile nu sunt creatia imaginatiei noastre.
Stiinta se bazeaza pe observatie.

Fizica este stiinta care sta la baza celorlalte stiinte ale naturii. Pentru o
intelegere completa a chimiei este nevoie de cunoasterea fizicii atomilor. Fara
principiile de baza ale fizicii si chimiei este imposibila intelegerea deplina a
proceselor biologice. La inceputurile stiintei, fizica, chimia, astronomia, geologia
si biologia nu erau separate, formind filozofia naturala. Pentru ca legile si
principiile fizicii sunt valabile pentru toate fenomenele, avem astazi discipline
stiintifice de granita, cum sunt biofizica, chimia fizica, astrofizica sau geofizica.

Fizica se ocupa cu principiile de baza ale universului, studiind materia,

energia, spatiul si timpul, la cel mai fundamental nivel. Domeniul ei de
cercetare se intinde de la cele mai mici parti din care sunt constituite nucleele
atomilor pina la galaxiile ce formeaza universul. Cuvintul fizica isi are originea in
limba greaca, insemnind natura.

Fizica este poate cea mai importantă știință a naturii deoarece cu ajutorul ei pot fi
explicate în principiu orice alte fenomene întâlnite în alte științe ale naturii cum ar
fi chimia sau biologia. Limitările sunt legate de incapacitatea noastră de a obține
suficient de multe date experimentale, în cazul biologiei, ori de incapacitatea (până
acum) sistemelor de calcul de a analiza dinamica moleculelor foarte complexe, în
cazul chimiei. Descoperirile în fizică ajung de cele mai multe ori să fie folosite în
sectorul tehnologic, și uneori influențează matematica sau filozofia. De exemplu,
înțelegerea mai profundă a electromagnetismului a avut drept rezultat răspândirea
aparatelor pe bază de curent electric - televizoare, computere, electrocasnice etc.;
descoperirile din termodinamică au dus la dezvoltarea transportului motorizat; iar
descoperirile din mecanică au dus la dezvoltarea calculului infinitezimal, chimiei
cuantice și folosirii unor instrumente precum microscopul electronic în
microbiologie.

Fizica clasică include, în mod tradiţional, mecanică, optică, electricitate,

magnetism, acustică şi termodinamică. Fizica modernă se referă la domenii bazate
pe teorii cuantice, cum ar fi mecanica cuantică, fizica atomică şi moleculară, fizica
nucleară, fizica particulelor şi fizica materiei condensate. În aceeaşi categorie se
încadrează şi domeniile mai recente ale relativităţii restrânse şi generale. Această
clasificare poate fi regasită în publicaţiile mai vechi, efectele cuantice fiind acum
luate în considerare şi în cazul domeniilor pur clasice.

Cercetarea în fizică este împărţită în două mari ramuri: fizica experimentală şi

fizica teoretică. Cea experimentală pune accentul asupra studiului empiric şi asupra
elaborării şi testării teoriilor conform experimentelor practice. Fizica teoretică este
mai mult legată de matematică şi presupune utilizarea implicaţiilor matematice ale
teoriilor fizice chiar şi atunci când experimentele ce ar putea verifica aceste teorii
nu sunt posibile.

2. Cât de mare este Universul?

Pentru a răspunde la această întrebare este foarte important să stabilim de la
început dacă ne referim la Universul observabil sau la Univers în ansamblu.
Mărimea Universului este una din problemele fundamentale ale astrofizicii. Chiar
dacă s-ar putea dovedi imposibil să aflăm cât este de mare Universul, aceasta nu-i
împiedică pe oamenii de ştiinţă să încerce să afle un posibil răspuns.

Se știe din studiul radiaţiei electromagnetice că vârsta Universului observabil este

de 13,8 miliarde de ani. Stabilirea cu precizie a mărimii Universului observabil
reprezintă o provocare pentru astronomi, deoarece Universul nu este static, ci se
află în expansiune.

Pe baza presupunerii că Universul are o formă curbă, astronomii pot studia

Universul observabil și pot utiliza modele pentru a estima cât de mult se extinde
restul Universului. În urma unui astfel de studiu s-a descoperit că mărimea
Universului propriu-zis ar putea să fie de cel puțin 250 de ori mai mare decât cei
46,5 miliarde de ani-lumină pe care îi putem observa de fapt.
Cosmologii estimează că cei mai vechi fotoni pe care îi putem observa au parcurs o
distanță de 45…47 miliarde de ani-lumină de la Big Bang. Acest lucru înseamnă că
Universul nostru observabil are o mărime de aproximativ 93 de miliarde de ani-
lumină.

Cu toate acestea, mărimea întregului Univers este necunoscută, iar Universul ar

putea fi infinit.

Din păcate, mica bulă de Univers pe care o putem vedea în prezent este cea mai
mare pe care o vom putea observa vreodată. Deoarece Universul se extinde într-un
ritm accelerat, marginea exterioară a Universului nostru observabil se îndepărtează
de noi mai repede decât viteza luminii şi, treptat, această margine nu va mai fi
vizibilă.

3. Există universuri paralele?

Datele astrofizice sugerează că spațiu-timpul ar putea fi mai degrabă “plat”, decât

curbat, şi datorită acestui fapt el se continuă veșnic.

Dacă este aşa, atunci regiunea pe care o vedem (pe care o considerăm “universul”)
este doar o zonă dintr-un “multivers căptușit” infinit de mare.

Chiar dacă sunt o mulţime de întrebări despre Universul în care trăim la care nu
avem un răspuns, asta nu ne împiedică să ne gândim la posibilitatea existenţei unor
universuri paralele sau a unui „Multivers”.

Conform teoriei inflaţiei cosmice, extinderea rapidă a Universului imediat după

evenimentul Big Bang a condus la apariţia unor regiuni ale spaţiu-timpului care s-
au extins mai repede decât altele. Astfel s-ar fi putut forma „bule” de spaţiu-timp
care prin expansiune s-ar fi transformat în alte universuri cu propriile lor legi
fizice.

În prezent oamenii de știință caută indicii privind existența Multiversului din

studiul radiației cosmice de fond. Se bănuiește că urmele unor coliziuni dintre
Universul nostru și un alt Univers din Multivers ar fi fost înregistrate în radiația
cosmică de fond.
Fantezia a împrumutat de mult timp ideea unei „alte lumi” din mitologie, legendă
și religie. Raiul, Iadul, Muntele Olimp, Valhalla sunt toate „universuri alternative”
diferite de tărâmul material familiar. Fantezia modernă de multe ori prezintă
conceptul ca pe o serie de planuri de existență în care legile naturii sunt diferite,
permițând fenomene magice de un anumit fel în anumite planuri. Acest concept a
fost constatat, de asemenea, în mitologia hindusă antică, în texte precum Purana[1],
în care realitatea alternativă este descrisă ca un număr infinit de universuri, fiecare
cu zeii proprii. Similar în literatura persană, „Aventurile lui Bulukiya”, o poveste
din O mie și una de nopți, descre cum eroul principal, Bulukiya, învață despre
lumi/universuri alternative care sunt similare, dar totuși foarte diferite de propriul
său univers.
Teoria universurilor paralele (multiversurilor) a devenit un subiect interesant încă
din 1950. Şi nu doar în cărţi SF sau în filme, ci chiar şi în teoriile multor fizicieni,
care au demonstrat faptul că aşa ceva e absolut posibil! În acest univers, putem lua
autobuzul pentru a ajunge la locul de muncă, dar, într-un alt univers suntem șofer
de autobuz, iar într-o altă lume nu se călătoreşte cu autobuzul. Cam aşa
funcţionează universurile paralele.
Există câteva idei şi dovezi care demonstrează faptul că universurile paralele există
şi nu e doar o fantezie a unor oameni plini de imaginaţie.
În 1957, fizicianul Hugh Everett a oferit teoria realităților multiple din mecanica
cuantică, sugerând toate istoriile alternative posibile și toate lucrurile viitoare sunt
reale în propriile lor lumi. Ar putea fi mult mai complicat decât atât, dar versiunea
pe care cei mai mulţi dintre noi o vom înţelege e aceea că există un număr extrem
de mare (posibil infinit) de universuri și tot ceea ce s-ar fi putut eventual întâmpla
în trecutul nostru a avut loc într-o altă realitate.

Peste 70 % din populația Terrei susține că a experimentat, măcar odata, un straniu

sentiment de familiaritate față de lucruri care, în mod normal, ar fi trebuit să fie
total necunoscute. O vizită în premieră la un magazin în care totul pare deja
cunoscut, o discuție ce lasă impresia că a mai avut loc, deși ea nu s-a mai întâmplat
niciodată, sau chipul familiar al unei persoane care, în realitate, este văzut pentru
prima oară, sunt doar câteva dintre simptomele neexplicate, însă considerate
normale, ale senzației de deja vu.

Unele persoane ajung până în punctul în care pot da detalii amănunțite despre
locuri pe care le văd pentru prima oară ca și cum, într-o experiență sau existență
anterioară, ar fi trăit exact aceleași senzații, iar sentimentul de deja vu poate fi atât
de intens încât apare tendința de a fi asociat cu aspecte mistice ale vieții.

Există un număr semnificativ de artefacte, găsite prin săpături arheologice sau prin
alt mod, pe care nimeni nu le poate explica. De exemplu, ciocanul londonez care
datează din urmă cu 500 de milioane de ani, atunci când nici dinozaurii nu existau.
Sau misteriosul mecanism Antikythera, un fel de calculator de piatră, găsit lângă o
insulă grecească şi pe care nimeni nu-l poate explica. Deci, ce-s cu toate aceste
lucruri ciudate? Sunt pur și simplu artefacte din epoci și civilizații care nu s-au
înregistrat în istoria omenirii? Sau poate ele provin dintr-o realitate alternativă,
“alunecând” într-un fel în realitatea noastră?

Se întâmplă în unele nopți să avem vise ciudate, pe care nu le înțelegem și pe care

ne străduim uneori să le descifrăm. Se pare că aceste vise neobișnuite au un scop
important, deoarece ne ajută creierul să înțeleagă experiențele de zi cu zi într-un
mod care să permită o învățare mai profundă.
Creierele noastre sunt pline de lucruri inexplicabile; chiar şi cu salturile mari făcute
de medicină, ființele umane încă nu pot înțelege cu adevărat cum funcționează
mintea noastră. Creierul este aproape un mister complet. Dar ce sunt visele pe care
le avem în fiecare noapte? Ar putea fi vorba de creier care încearcă să-şi pună
ordine prin gânduri, amintiri şi anxietăţi, sau ar putea fi vorba de o călătorie a
minţii în lumi alternative.
Există o mulţime de dovezi care arată că fantomele reprezintă o realitate. Se spune
că ele ar fi spiritele celor decedaţi; dar, una din teoriile cele mai interesante ar fi
aceea că fantomele provin dintr-o realitate alternativă, adică e vorba de electroni
care “au aterizat” pe planul greșit al existenței.