Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova

Centrul de Excelenţă in Construcţii

Referat
la astronomie

,,Universul”

Executat:Androsciuc V.
TPL 13.09
Profesor:Bejan L.

Chişinau 2015
 Cuprins
  
 1.Materia
 2.Formarea Universului
 3.Vârsta Universului
 4.Destinul final al Universului
 5.Organizarea şi evoluţia universului
 6.Substanţă, energie informaţie
 7.Marile faze ale organizării în univers
o 7.1Evoluţia nucleară: de la particule la atomi
 7.1.1Quarkurile se combină în nucleoni
(formaţi din protoni şi neutroni)
 7.1.2Nucleonii se compun în nuclee
 7.1.3Nucleele se combină şi se formează
atomi, molecule simple, praf
o 7.2Evoluţia chimică: de la atomi la molecule
 7.2.1Molecule simple se combină şi apar
molecule organice
 7.2.2Moleculele organice se organizează şi
se dezvoltă în celule
 7.2.3Celulele se combină, evoluează şi se
organizează în plante şi animale
o 7.3Evoluţia antropologică
 8.Expansiunea universului
 9.Cartografierea strat cu strat a Universului
 Universul reprezintă lumea în totalitatea ei, probabil că nemărginită în timp şi spaţiu, infinit de
variată în ceea ce priveşte formele pe care le iau materia, energia şi informaţia în procesul dezvoltării
lor perpetue.

Materia
Nu există o definiţie universal acceptată a termenului „materie”. Cel mai des se înţelege prin asta însă
partea masivă a universului. În modelul standard al fizicii de particule, materia este alcătuită din
particule elementare, obiecte punctiforme având diverse proprietăţi. Din aceste proprietăţi face parte
şi masa particulei, o măsură a inerţiei, dar şi a influenţei forţei gravitaţionale asupra particulei
respective. Orice obiect care are masă şi ocupă spaţiu poate fi considerat deci material.
În teoria relativităţii, masa este echivalată cu energia, ceea ce motivează extinderea definiţiei materiei
pentru a include şi unele fenomene pur energetice, cum ar fi de exemplu câmpurile de forţe. Fizica de
particule cuantifică acest aspect împărţind particulele elementare în două categorii: cele care alcătuiesc
materia „de zi cu zi”, care constă în mare parte din atomi, numite fermioni, şi aşa numiţii bosoni,
particule elementare responsabile pentru acţiunea forţelor. După această definiţie, numai
materia fermionică este considerată materie. Antimateria este la rândul ei o formă a materiei.
În domeniul cosmologii şi astrofizici se constată o discrepanţă între comportamentul observat al unor
structuri masive (de pildă galaxiile) şi predicţiile teoretice. Soluţia propusă este postularea unui nou tip
de materie „întunecată”, care alcătuieşte o mare parte din materia din univers, dar care nu poate fi
observată direct întrucât nu reflectă radiaţia electromagnetică (lumină).

FormareaUniversului 

Astronomii au calculat că universul s-a format cu 13.798 ± 0.037 miliarde de ani în urmă. Teoria Big
Bang-ului (engl. „marea explozie”) explică în mare parte formarea universului, pe care o aseamănă cu
o explozie de proporţii. Din momentul formării universului a avut loc o expansiune a acestuia care are
 loc şi astăzi. Astronomii caută să descopere structura, comportamentul şi evoluţia materiei
şi energiei existente în univers. Despre evoluţia viitoare a universului există o serie de teorii
Într-unul din scenarii expansiunea universului va continua până la deşirarea acestuia (Big Rip, engl.
„marea ruptură”), iar în altul expansiunea va atinge un maximum, după care universul va începe să se
micşoreze, engl. „marea compactare”). Scenariul în care după acest colaps are loc un nou Big
Bang poartă numele de Big Bounce 
Astronomii cred că în prima fracţiune de secundă de după explozie, universul s-a extins în proporţii de
milioane de ori mai mari decât starea iniţială, iar în următoarea fracţiune de secundă extinderea a
devenit mai înceată, acesta răcindu-se şi lăsând loc particulelor de materie să se formeze. Când
universul a ajuns la prima sa secundă de existenţă, se presupune că atunci s-au format protonii, iar în
următoarele 1.000 de secunde a urmat era nucleosintezii, era în care s-au format nuclee de deuteriu şi
care este prezent în universul de acum. Tot în aceste prime 1.000 de secunde s-au format şi unele
nuclee de litiu, beriliuşi heliu.
Când universul a ajuns la vârsta de un milion de ani a ajuns sa se răcească până la temperaturi de
3300 °C în medie în care protonii şi nucleele mai grele s-au format în urma nucleosintezei, putând apoi
să se combine cu electronii formând atomii. Înainte ca electronii să se combine cu nucleele, circulaţia
radiaţiilor prin spaţiu era dificilă, radiaţiile în forma fotonilor nu puteau traversa spaţiul fără a intra în
coliziune cu electronii, dar odată cu combinarea protonilor cu electronii care au format hidrogenul,
traversarea fotonilor a fost uşurată. Radiaţiile în forma fotonilor au caracteristicile gazului. Din
momentul în care radiaţiile au fost eliberate, totul s-a răcit până la -270 °C, numindu-se radiaţie
cosmică de fond. Aceste radiaţii au fost detectate prima dată de către radiotelescoape şi apoi de către
sonda spaţială COBE.
Între anul 2 milioane şi anul 4 milioane după Big Bang s-au format quasarii, galaxii extrem de
energice. O populaţie de stele s-a format din gazul şi praful interstelar, apoi s-au contractat în a
forma galaxiile. Această primă populaţie se numeşte Populaţia I şi a fost formată aproape în întregime
din hidrogen şi heliu. Stelele formate au evoluat creând la rândul lor alte elemente mai grele care au
dus la fuziuni nucleare explodând şi formând supernovele.
Mai târziu s-a format Populaţia II, din care face parte şi Soarele nostru, şi conţine elemente grele
formate în istorie. Soarele nostru s-a format acum 5 miliarde de ani şi se află la jumătatea vieţii sale.
Se presupune că viaţa soarelui nostru este de aproximativ 11 miliarde de ani.
Acum 4,6 miliarde de ani s-a format sistemul solar. Cea mai veche fosilă a unui organism viu
datează de acum peste 3,5 miliarde de ani.

Vârsta Universului
Există trei metode de determinare a vârstei Universului:[1]

 Determinarea constantei din legea lui Hubble.

 Măsurarea conţinutului de elemente radioactive din stele.
 Determinarea vârstei celor mai bătrâne stele.

Destinul final al Universului

Există mai multe teorii despre soarta Universului.
- S-ar putea dilata la nesfârşit, dispărând pur şi simplu
- S-ar putea opri din dilatare şi să rămană ca atare]
- Ar putea atinge o dimensiune maximă, iar apoi să se contracte până la prăbuşirea datorită gravităţii
- Teoria Big Crunch
- Ar putea trece prin faze alternative de dilatare şi contracţie la nesfârşit
- Ar putea izbucni un nou Big Bang care va crea la rândul lui un alt Univers

Organizarea şi evoluţia universului

„Hubert Reeves: Cunoaşterea cosmosului este mai mult decât un lux pentru oameni cultivaţi. Ea
este temelia unei conştiinţe cosmice; ea relevă marea răspundere ce ne revine pentru viitorul
omenirii.”

La baza evoluţiei universului se află interacţiunea dintre substanţă, energie, informaţie. Independent de

cele două teorii cosmogonice:

 Big Bang adică marea explozie iniţială, şi

 Universul fără început,
există un consens asupra evoluţiei materiei de la simplu la complex.

Substanţă, energie informaţie

Întreaga materie este organizată pe sisteme:

 izolate care nu fac nici un schimb cu exteriorul sau unul foarte redus;

 închise care fac cu mediul lor numai schimb de energie;
 deschise ( cum sunt celula, molecula, organismul, biosfera, universul) care fac schimb de
substanţă, energie şi informaţie cu mediul în care se dezvoltă.
Marile faze ale organizării în univers
De la timpul 10 −35 la 10−32 secunde Universul s-a umflat cu un factor de 1050 (era inflaţionară). De la
această eră până în zilele noastre expansiunea (volumul) Universului s-a mărit cu un factor de
109 adică de un miliard de ori.
La 10−32 secunde forţa tare (care asigură coeziunea nucleului atomic) se detaşează de forţa electro –
slabă (rezultată din fuziunea între forţa electromagnetică şi forţa dezintegrării radioactive) iar
Universul măsoară cam 300 metri de la un cap la altul, este întuneric absolut şi temperaturi de
neconceput.
La 10−11 secunde s-au născut cele patru forţe fundamentale care interacţionează (gravitaţia, forţa
electromagnetică, forţa nucleară tare şi forţa dezintegrării); fotonii nu mai pot fi confundaţi cu alte
particule.
Între 10−11 şi 10−5 secunde quarkurile se asociază în neutroni şi protoni, cea mai mare parte a
antiparticulelor dispar; apar cinci populaţii de particulele elementare: protoni, neutroni, electroni,
fotoni, neutrini.
Totul se petrece în marea supă iniţială, la o temperatură de un miliard de grade. După o secundă de
la Big Bang temperatura a coborât la aproximativ un miliard de grade.
Nucleonii se compun în nuclee
La 200 de secunde (3,33 minute) de la momentul originar particulele elementare se asamblează pentru
a forma izotopii nucleelor de hidrogen şi heliu.
Datorită micşorării căldurii iniţiale (care era numai lumină şi care anihila orice alte forţe), deci datorită
scăderii temperaturii apar forţele de bază.
După 100 de milioane de ani se formează primele stele din vârtejuri de pulberi.
Fenomenele se petrec în marea supă iniţială, în creuzete stelare, la temperatura de sub un miliard de
grade.
În această fază apare şi se manifestă forţa nucleară.
Nucleele se combină şi se formează atomi, molecule simple, praf
Fenomenele se petrec la suprafaţa stelelor, în spaţiul dintre stele la temperaturi de 3000 de grade;
Apare şi se manifestă forţa electromagnetică.
După sute de milioane de ani apare şi se manifestă forţa gravitaţională ce determină formarea
galaxiilor.
Evoluţia chimică: de la atomi la molecule[
Molecule simple se combină şi apar molecule organice
Această evoluţie se petrece în oceanul primitiv.
Moleculele organice se organizează şi se dezvoltă în celule
Faza de dezvoltare se realizează în oceanul primitiv.
Celulele se combină, evoluează şi se organizează în plante şi animale
Faza se petrece atât în în oceanul primitiv cât şi pe continente.
Se realizează astfel o fază importantă a evoluţiei biologice care constă la trecerea, la dezvoltarea viului
de la molecule la celule, la plante şi la animale
Evoluţia antropologică

Expansiunea universului

Conform părerilor lui Stephen Hawking], universul a avut o evoluţie foarte regulată, în conformitate cu
anumite legi. Astăzi, oamenii de ştiinţă descriu universul în termenii a două teorii parţiale
fundamentare – teoria generală a relativităţii şi mecanica cuantică.
Universul este spaţiu-timp şi este în expansiune continuă. Aceasta se demonstrează plecând de la teoria
relativităţii generale, prin care se explică un fenomen curios : spectrele galaxiilor îndepărtate prezintă
un decalaj spre roşu, fenomen ce se produce atunci când sursa emiţătoare este în mişcare în raport cu
observatorul
Savantul Hubble a descoperit că aproape toate galaxiile se depărtează de noi, că mărimea deplasării nu
este întâmplătoare ci este proporţională cu distanţa de la noi la galaxie şi că, deci, cu alte cuvinte, cu
cât galaxia este mai depărtată, cu atât mai repede se depărtează de noi. Deci universul se extinde,
distanţele dintre diferitele galaxii crescând continuu.
„Ceea ce ştim este că universul se extinde cu 5 până la 10 procente la fiecare miliard de ani. Unele
observaţii recente indică faptul că rata expansiunii universului nu scade, ci creşte. Este foarte straniu,
pentru că efectul materiei în spaţiu, fie că are densitate mică, fie că are densitate mare, poate doar să
încetinească expansiunea. La urma urmei, gravitaţia este atractivă. O expansiune cosmică accelerată
este ceva în genul suflului unei explozii care sporeşte în loc să se disipeze după explozie. Ce forţă ar
putea fi responsabilă pentru a împinge tot mai rapid cosmosul către expansiune? Nimeni nu este încă
sigur. Comportarea universului în epoca târzie: universul va continua să se extindă cu o rată mereu
crescătoare. (Stephen Hawking – din cartea „O mai scurtă istorie a timpului” apărută în 2007).
Cauza expansiunii accelerate pare să fie din nou manifestarea caracterului repulsiv al gravitaţiei; s-ar
repeta astfel împrejurarea similară din trecutul universului când acesta a trecut printr-o perioadă de
dilatare gigantică. Forţa care a determinat comportarea „inflaţionară” a universului ar fi fost gravitaţia
care, în acele condiţii, s-a manifestat repulsiv, creând o aşa zisă „presiune negativă”.
Fără expansiunea universului nu s-ar fi putut forma nici o legătură stabilă, nici un sistem, nici o
organizare a materiei / substanţei / energiei (atomi, molecule, celule, stele, planete, galaxii).
Cartografierea strat cu strat a Universului
Un catalog ce cuprinde mii de nebuloase neobservate până acum precum şi unele dintre cele
mai mari clustere galactice observate până în prezent, a fost lansat în ianuarie 2011 de
către Agenţia Spaţială Europeană, prin intermediul misiunii Planck. Scopul satelitului Planck
este de a scana cel puţin patru straturi cosmice pentru a măsura nivelul radiaţiei rămase din
momentul producerii Big Bang-ului, iar până în prezent a fost explorat şi respectiv cartografiat
un strat şi jumătate.