Sunteți pe pagina 1din 11

1

Care să fie?

Care ar fi diferenţa?

Farsa heliocentrică*

Scris de James V. Forsee

Septembrie 1998

Adevărul - totdeauna pe eşafod. Minciuna - totdeauna pe tron.

Cu aproape patru sute de ani în urmă, o mare dezbatere a izbucnit în lumea catolică care nu şi-a revenit încă din lovitura zdrobitoare a heliocentrismului. În afară de intrigile conspiraţiei iudeo- masonice, Nicolaus Copernicus (1473-1543), Galileo Galilei (1564-1642), şi Albert Einstein (1879- 1955) sunt trei dintre cei mai importanţi arhitecţi ai acestei farse new age.

Copernic, cel care a predat teoria că pământul se roteşte atât în jurul axei sale o dată pe zi cât şi se învârte în jurul soarelui o dată pe an, a revigorat acest vechi mit babilonian numit heliocentrism. Această reluare a erorii lui Aristarh 2 a fost de fapt alimentată de astrologie timp de generaţii, şi majoritatea cercetătorilor recunosc că cei care au îmbrăţişat această înşelăciune, după moartea lui Hristos au fost păgâni urâtori de Biblie. În timpul vieţii lui Copernic această noutate a fost susţinută prin intermediul reţelei francmasoneriei. Această breaslă satanică, învăluită în sofistică simbolică, are ca obiectiv principal distrugerea Bisericii lui Hristos (Adevărul). Renumitul istoric catolic, William Thomas Walsh, în bibliografia sa, Filip al II-lea, analizează un articol neterminat din acea perioadă intitulată The New Atlantis. Această lucrare a revoluţionistului Francis Bacon a fost o descriere voalată a maşinaţiilor francmasoneriei aşa cum funcţiona aceasta în Europa prin sec. XVI şi masonii moderni susţin că este a lor. Lucrarea lui 3

Bacon recunoaşte că „membrii subversivi ai ordinului controlează medicina, ştiinţa, astrologia Chiar şi astăzi, potrivit istoricului revizionist Ralph Epperson, Masoneria menţine soarele ca simbol al ei!

* N.tr. Întreg articolul este scris din perspectiva romano-catolică, o facţiune a ei care contestă Conciliul II Vatican şi aggiornamentul. (n.tr.) Ca atare, cititorii ortodocşi trebuie să ţină cont de acest lucru şi să preia cu discernământul cuvenit informaţiile prezentate, care sunt în esenţă utile şi ziditoare.

2 Solange Hertz, The Sides of the North, Big Rock Papers, Leesburg VA, 1981, p. 4.

3 William Thomas Walsh, Philip II. TAN Books, Inc, Rockford IL, 1987, xvi.

2

Totuşi, doar începând cu Galileo, heliocentrismul a fost folosit pentru a submina concepţia despre lume a romano-catolicismului (geocentrismul). Solange Hertz, un istoric catolic contemporan, arată că Galileo, aflat de obicei în criză financiară, „a fost uşor de inspirat şi finanţat de către grupul de spirite revoluţionare grupate în jurul lui Cosimo de Medici al II-lea, în Florenţa.” 4 Probabil din cauza influenţei lor, Galileo a minţit faţă de Biserică şi Colegiul Cardinalilor şi a reluat predarea teoriei ca pe un fapt. El, „cârcotaşul”, avea tendinţa de a râde de adversarii săi şi să exagereze cazul său. 5 Providenţa lui Dumnezeu, se pare, a aranjat ca un Sfânt şi Doctor al Bisericii 6 , Cardinalul Robert Bellarmino 7 , S.J., maestru al întrebărilor controversate, combată erezia lui Galileo. În ciuda respingerii impecabile a lui Bellarmino, a lipsei de dovezi viabile în prezentarea lui Galileo, şi eşecului ştiinţei moderne de verificare a heliocentrismului, Galileo a devenit lumina” şi „părintele ştiinţei moderne”, în timp ce Biserica, Mama noastră 8 , apare „întunecată” şi moartă.

noastră 8 , apare „întunecată” şi moartă . Textele ştiinţ ei moderne până în prezent, d
noastră 8 , apare „întunecată” şi moartă . Textele ştiinţ ei moderne până în prezent, d

Textele ştiinţei moderne până în prezent, dominate de umanişti secularizaţi, afirmă că Galileo a dovedit teoria copernicană centrată pe soare. De fapt, el nu a dovedit nimic. Alexander von Humboldt (1769-1859), care a încercat să formuleze faptele cunoscute despre univers într-o concepţie unitară a naturii sale în Cosmos (5 vol., 1845-1862), a declarat destul de candid: Am cunoscut deja de o bucată de vreme că nu avem nici o dovadă pentru

sistemul lui Copernic

dar eu nu îndrăznesc să fiu primul care-l atacă.

Bernard Cohen, în Naşterea unei noi fizici, 1960, este de acord: „Nu există nici o observaţie planetară prin care noi pe Pământ să putem dovedi că Pământul se mişcă pe o orbită în jurul soarelui.

Înainte de a examina şi / sau rezuma unele dintre experimentele ştiinţifice bine-cunoscute şi concluziile lor cu privire la heliocentrism vs. geocentrism, trebuie să fim conştienţi de poziţia bisericii catolice cu privire la ştiinţă. Trebuie, de asemenea, să se înţeleagă implicaţiile filosofice şi psihologice inerente în detronarea omului din centrul universului. Şi nu trebuie să fim atât de naivi încât să credem că astfel de subtilităţi nu sunt folosite sistematic de Satana şi agenţii săi, în planul său final de a distruge biserica catolică.

Această biserică învaţă că nu există nici o contradicţie între ştiinţă şi religie, şi că credinţa este mai mare decât ştiinţa, şi că, de fapt, teologia este regina ştiinţelor. Cu toate acestea, din cauza maşinaţiunilor celui rău, această erezie canceroasă, heliocentrismul, a reuşit în deplasarea omului din centrul universului, acolo unde a venit Iisus Hristos să-l mântuiască pe om. Dar mai important, a apărut ca o discreditare a Sfintei Scripturi.

Într-adevăr, consecinţele profunde ale acestui lucru nu pot fi subestimate. Un savant catolic contemporan, Paula Haigh, într-o scrisoare către The Remnant (12 mai, 1989) vorbeşte despre observaţiile sale cu tărie: „cazul Galileo a fost decisiv în cursul istoriei, şi biserica, în condamnarea

4 Solange Hertz, Recanting Galileo, Big Rock Papers, Leesburg VA, 1983, p. 4

5 Anne W. Carroll, Christ the King: Lord of History, Trinity Communications, Manassas VA, 1986, p. 278

6 Evident romano-catolice. (n.tr.)

7 Sfânt catolic dar nerecunoscut în ortodoxie. (n.tr.)

8 Vezi notele de mai sus. Întreg articolul este scris din perspectiva romano-catolică, o facţiune a ei care contestă Conciliul II Vatican şi aggiornamentul. (n.tr.)

3

sa a sistemului lui Copernic, a fost călăuzită de Duhul Sfânt (în ciuda tuturor politicilor implicate), şi a vorbit infailibil pentru orientarea viitorului nostru.Walter van der Kamp (1913-1998), fondatorul şi fostul director al Societăţii Tychoniene, afirmă: „Despre afacerea Galileo şi urmările sale, toţi istoricii de orice nuanţă a acţiunii şi gândire umane recunosc că a făcut o schimbare în atitudinea noastră faţă de lume, neegalată de nimic de când Domnul nostru a umblat printre noi9 . Omul a fost smuls spiritual de la Creatorul lui, Dumnezeu la un nivel incalculabil.

Omul secolului XX ar putea crede că nu are nici o importanţă dacă soarele sau Pământul a fost dovedit a fi centrul universului. Dar a fost atunci şi este acum. Istoria a verificat acest lucru. Pentru a înţelege aceasta, trebuie să fie studiată istoria în termenii săi proprii, şi în contextul acelei epoci. Înainte de erezia galileană creştinul, spre deosebire de omul modern, progresist, nu a fost doar geocentric, ci şi teocentric (centrat pe Dumnezeu). Înainte ca „mişcătorii Pământului” să apară pe scenă, civilizaţia occidentală a avut o concepţie despre lume ordonată; toate erau la locul lor. Întâi de toate, omul credea în Dumnezeu, făcătorul cerului şi al pământului, şi în Sfânta Maică Biserica. El credea de asemenea că Dumnezeu a trimis pe singurul Său Fiu, Iisus Hristos, la centrul universului, Pământul nemişcat, în scopul de a mântui pe om. Şi, contrar omologului său lumesc din secolul XX, omul tânjea spre cerul unde domneşte Dumnezeu. Singurul mijloc de a se bucura de această vedere mântuitoare era Biserica lui Hristos.

Toate grăiau despre unitate. Omul cunoştea importanţa Bisericii şi necesitatea apartenenţei la ea. El putea să aparţină de un conac anume, un anumit oraş, o anumită breaslă, şi aşa mai departe, dar lanţul era intact. În cazul în care el ar fi fost un vasal, el va fi răspunzător faţă de stăpânul său, şi la rândul său stăpânul va răspunde regelui, regele răspunde papei (în primul rând în domeniul moral), şi toţi aceştia răspund în faţa lui Dumnezeu. Pe scurt, omul ştia unde se află. Totul era ordonat, totul era în siguranţă. Omul credea şi aparţinea.

Apoi, cu noua concepţie despre lume, a venit îndoiala, duşmana credinţei. Aşa cum faimosul poet englez, John Donne, a plâns pe bună dreptate: Noua filozofie îi cheamă pe toţi la îndoială.” Omul, acum strămutat din centrul universului, nu a suferit doar o pierdere de demnitate, scop, şi direcţie, dar de asemenea, el a fost în cel mai tragic şi psihologic mod despărţit de Dumnezeu, Creatorul şi unificatorul tuturor. Tocmai de aceea această controversă este crucială.

Autoritatea umană de prim rang în această problemă este, desigur, Sf. Robert Bellarmino, care cunoştea consecinţele periculoase ale ereziei lui Galileo. Următoarea scrisoare din 12 aprilie 1613 a fost scrisă către o parte implicată, pr. Paolo Foscarini, şi atrage atenţia decisiv şi profetic lumii secolul 16 cu privire la pericolele heliocentrismului. Ca nu cumva să se creadă că este citat în afara contextului, şi, de asemenea, pentru a risipi orice îndoială, va fi citată toată scrisoarea lui Bellarmino. Cele ce urmează ar trebui să indice de ce Papa Clement al VIII-lea a afirmat că „Biserica lui Dumnezeu nu a avut egalul său în învăţătură.10 Bellarmino către Foscarini:

r ă . ” 1 0 Bellarmino către Foscarini : Am fost bucuros să citesc atât

Am fost bucuros să citesc atât scrisoarea în italieneşte cât şi cea în latineşte pe care mi le-ai trimis. Îţi mulţumesc pentru ambele, şi îţi pot spune că le găsesc pline de talent şi învăţătură. Întrucât îmi ceri părerea, ţi-o voi trimite cât mai pe scurt deoarece, în momentul acesta ai foarte puţin timp de citit iar eu am tot aşa pentru scris.

9 Walter van der Kamp, Tychonian Society of Canada, Bulletin, Dec 1981. 10 Sidney F. Smith, "Bellarmine, Robert", The Catholic Encylopedia, 2 nd ed, II, 411-413

4

1. Mi se pare că sfinţia ta şi signor Galileo procedaţi cu prudenţă atunci când vă limitaţi de a vorbi la modul ipotetic şi nu absolut, aşa cum am înţeles dintotdeauna că a vorbit Copernic. Ca să afirmi că pe baza presupunerii mişcării Pământului şi a nemişcării soarelui toate apariţiile celeste sunt explicate mai bine

decât de teoria excentricilor şi epiciclurilor este dovadă de bun simţ şi nu comportă nici un risc 11 . Un astfel de mod de a vorbi este suficient pentru un matematician. Dar ca să doreşti a afirma că soarele, în cel mai adevărat sens, se află în centrul universului şi doar se învârteşte în jurul axei sale fără să meargă de la răsărit la apus, este o atitudine foarte primejdioasă şi care va sminti nu numai pe toţi filosofii şi teologii scolastici ci va răni şi sfânta noastră credinţă prin contrazicerea Scripturii. Sfinţia ta ai arătat limpede că sunt mai multe feluri de a tâlcui lucrarea lui Dumnezeu, dar nu ai aplicat aceste metode la vreun pasaj anumit

şi, dacă ai fi dorit să aplici metoda pe care ai ales-o la toate textele pe care le-ai

citat, sunt convins că ai fi întâmpinat cele mai mari dificultăţi.

2. După cum ştiţi, Conciliul de la Trident interzice interpretarea Scripturii în

alt

fel decât au făcut-o în consens Sfinţii Părinţi. Acum, dacă sfinţia voastră va citi,

nu

numai Părinţii, ci şi comentatorii moderni ai Facerii, Psalmilor, Ecclesiastului şi

Isus Navi, veţi descoperi că toţi aceştia sunt de acord în a interpreta literal învăţătura după care soarele este în ceruri şi se roteşte în jurul Pământului cu o viteză uriaşă iar Pământul e foarte depărtat de ceruri, în centrul universului şi nemişcat. Luaţi în considerare atunci, cu toată înţelepciunea, dacă Biserica poate îngădui ca Scriptura să fie interpretată în mod potrivnic Sfinţilor Părinţi şi a tuturor comentatorilor moderni, atât latini cât şi greci. Nu merge să spui că aceasta nu este o problemă de credinţă, deoarece, deşi ar putea să nu fie o problemă de credinţă ex

parte objecti sau cât priveşte subiectul tratat, totuşi este o problemă de credinţă ex parte dicentis, sau cât priveşte pe cel ce o enunţă. Astfel, cel ce ar nega faptul că Avraam a avut doi fii şi Iacov doisprezece ar fi tot atât de eretic ca şi cel care ar nega naşterea lui Hristos din Fecioară, deoarece ambele adevăruri vin de la Duhul Sfânt prin gura Proorocilor şi Apostolilor.

3. Dacă ar exista o dovadă reală că soarele este în centrul universului, că

Pământul este în al treilea cer, şi că soarele nu se învârteşte în jurul Pământului ci invers, atunci ar trebui să purcedem cu mare grijă în tâlcuirea pasajelor din

Scriptură ce par să înveţe contrariul, şi mai degrabă să mărturisim că nu le

înţelegem decât să declarăm o opinie ca falsă când ea se dovedeşte a fi adevărată. Dar, în ceea ce mă priveşte, nu cred că există astfel de dovezi până nu să

mi se arate. Nu este dovadă nici aceea după care, dacă soarele se presupune a fi în

11 În acel context istoric, heliocentrismul era ceva nou, marginal, şi se pare, comod. După cum se vede nici chiar vigilentul cardinal Bellarmino n-a putut să sesizeze că până şi această concesie: „pe baza presupunerii mişcării Pământului şi a nemişcării soarelui toate apariţiile celeste sunt explicate mai bine decât de teoria excentricilor şi epiciclurilor este dovadă de bun simţ şi nu comportă nici un risc” se dovedeşte a fi chiar periculos de riscantă! Dar să nu ne grăbim a-l învinui, în zilele noastre această înşelare a paralizat discernământul aproape unanim al celor „şcoliţi” fie ei şi ortodocşi, de toate cinurile! Măcar de s-ar reveni la acest nivel de percepţie, şi tot ar fi extraordinar… (n.tr.)

5

centrul universului şi Pământul în al treilea cer, totul funcţionează la fel ca şi dacă ar fi în cu totul alt fel. În cazul îndoielii ar trebui să nu părăsim tâlcuirea textelor sfinte dată de către Sfinţii Părinţi.

Aş adăuga că omul care a scris: Pământul stă veşnic; soarele se ridică şi coboară, şi se grăbeşte la locul său de unde a răsărit, a fost Solomon, care nu numai că a vorbit din inspiraţie divină ci era şi înţelept şi învăţat, mai presus de ceilalţi, în ştiinţele omeneşti şi în cunoaşterea lucrurilor create. Şi cum toată înţelepciunea o avea de la Însuşi Dumnezeu, nu se poate ca el să fi făcut astfel de afirmaţii potrivnice adevărului, fie dovedit, fie cu putinţă a fi dovedit. 12 Dacă tu îmi spui că Solomon vorbeşte după aparenţe, până acolo încât să ne spună că soarele ni se pare nouă a se mişca, în vreme ce Pământul face acest lucru în realitate, întocmai cum spune poetul: „Ţărmul nu se îndepărtează de noi,” eu îi răspund, că deşi călătorului i se pare că ţărmul se îndepărtează de corabia în care stă şi nu corabia de ţărm, totuşi el ştie că aceasta este o iluzie şi este în stare să-şi corecteze judecata, căci experienţa îi spune clar că Pământul stă nemişcat şi că ochii săi nu se înşeală când îi spun că soarele, luna şi stele sunt în mişcare.

îi spun că soarele, luna şi stele sunt în mişcare. Cu aceasta salut pe frăţia ta

Cu aceasta salut pe frăţia ta cu dragoste şi mă rog ca Dumnezeu să îţi dea toată fericirea.

Din casa mea, 12 aprilie 1615

Al p.c. tale frate. P.s. Car. Bellarmino

Nu sunt cuvintele acestui mare doctor şi sfânt al bisericii elocvente, pătrunzătoare şi profunde? Există vreun catolic printre noi care poate găsi vreun defect în ele 13 ?

Întrucât, după cum s-a afirmat anterior, teologia este ştiinţa adevărată (ştiinţa lui Dumnezeu), atunci numai prin surse teologice putem fi absolut siguri de răspunsuri. De asemenea, ştiinţific vorbind, cum poate cineva merge în afara universului ca să observe ceea ce se întâmplă de fapt? Din moment ce acest lucru este imposibil, Dumnezeu ne-a oferit cu o sursă de adevăr fără eroare. Sfintele Scripturi, cu siguranţă, o sursă de primă mână, sunt absolut geocentrice. Există o serie de pasaje pentru a sprijini realitatea centrată pe Pământ. Consultaţi, de exemplu, la Facere şi Psalmi. În special Psalmii 18, 5-6, 92, 1, 95, 10, de asemenea, Eclesiastul 1, 4-6 şi ziua lungă a lui Iosua (Iosua X). Credeţi adevărul revelat pe veşnicie, atunci când citiţi Psalmul 103, care îi

12 Strălucit! (n.tr.)

13 Dar vreun ortodox? Întrebările sunt desigur retorice. Realitatea ne arată acest dureros aspect: Există vreun catolic / ortodox printre noi care să mai creadă în ele? (n.tr.)

6

anticipează pe Copernic, Galileo şi Einstein, şi toţi ceilalţi inovatori: Pământul… „nu se va pleca în veacul veacului. (Sublinierea aut.)

Mulţi scriitori, oameni de ştiinţă şi pseudo-teologi au vărsat multă cerneală încercând să împace ştiinţa modernă neverificabilă, (heliocentrismul şi evoluţia, în special), cu Biblia. În ciuda gimnasticii lor mentale, interpretărilor alegorice forţate, defectele lor de logică, şi aşa mai departe, nici unul nu a prezentat un argument viabil. Credinţa în raţionamentele lor nu necesită numai o credinţă oarbă, ci duce la concluzia că Dumnezeu este un gramatician slab în cel mai bun caz şi un mincinos în cel mai rău. Unii exegeţi încercă să survoleze toate aceste neajunsuri numind limba Scripturilor poetică, figurativă sau fenomenologică; în sensul că Dumnezeu, în unele cazuri, nu afirmă cu adevărat ceea ce a spus. În afară de Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, avem doctorii bisericii, magisterul şi decretele 14 , toate geocentrice. Astăzi, după patru sute de ani, învăţătura oficială a bisericii catolice este încă geocentrică: Pământul este centrul universului, şi nu are nici o mişcare.

Chiar şi autorităţile laice, deşi nu se cunoaşte, dau crezare bisericii. De exemplu, acum dosute de ani, mult după afacerea Galileo, în scrisoarea din 22 noiembrie 1885 către St. George Mivart, savantul englez Thomas Huxley a scris: Am dat ceva atenţie cazului lui Galileo când am fost în Italia, şi am ajuns la concluzia că Papa şi Colegiul Cardinalilor a avut mai degrabă partea cea mai bună din ea.”

Pe de altă parte ştiinţa teoriei soarelui-centrat, nu a dus-o la fel de bine. În mod ironic, experimentele ştiinţifice, observaţiile, datele şi dovezile, care erau menite să valideze heliocentrismul şi, astfel, să discrediteze biserica catolică şi Scriptura şi, în ciuda acestor eforturi au validat geocentrismul. Cine ar dori să exploreze eforturile omului de a dovedi că Dumnezeu a greşit ar trebui să investigheze următoarele: revoluţia presupusă a Pământului în jurul soarelui poate fi studiată cu experimentul Bradley, paralaxa stelară, bucla anuală a lui Pluto, intensificarea de meteori după miezul nopţii, deplasări anuale stelare Doppler, şi aşa mai departe. Presupusa rotaţie (răsucire) poate fi studiată arătând aplatizarea Pământului, modelele eoliene, forţa proiectilelor şi a navelor spaţiale, forţa corpurilor ce cad prin aer, observarea directă de pe lună, Efectul Coriolis, şi aşa mai departe. Pendulul lui Foucault a fost dovedit a fi o invenţie care nu dovedeşte nimic. 15

Este Pământul cel care se învârteşte sau corpurile cereşti fac mişcarea? Sau, pentru a folosi expresia nebuloasă din ştiinţă: „Există un fenomen inexplicabil care să fie luat în considerare?” Studiaţi-le pe toate. Gândirea la rece ar trebui să vă facă să recunoaşteţi faptul că nu există dovezi concludente pentru a demonstra teoria lui Galileo. Chiar şi mai puternice instrumente dovedesc concludent numai mişcarea - dar mişcarea cui?

Poate că experimentele cele mai notabile sunt „eşecul lui Airy” şi experimentul Michelson- Morley. Acestea două sunt „obligatorii” pentru orice studiu serios în acest subiect interesant. Astronomul regal al Angliei, George Biddel Airy (1801-1892), a efectuat în 1871 un experiment stelar, care a ajuns să fie cunoscut sub numele de „eşecul lui Airy”. Soluţia simplă la toate problemele ridicate în acest experiment a fost că Pământul este în repaus, imobil, în spaţiu

14 Rev. William W. Roberts, The Pontifical Decrees Against the Doctrine of the Earth’s Movement, and the Ultramontane Defence of Them, Parker & Co., London, 1885.

15 Richard G. Elmendorf, A Critical Investigation of the Foucault Pendulum, Pittsburgh Creation Society, Bairford PA, USA, 1994

7

absolut 16 . Dar, lovitura zdrobitoare dată heliocentrismului a fost experimentul Michelson-Morley, şi toţi cei care au încercat să-l imite sau să-l perfecţioneze. Experimentul lor clasic din 1887 a fost [ironic] un alt efort conceput pentru a-l justifica pe Galileo. Dar este, de asemenea, efectul invers. Ei au emis un fascicul de lumină pe două oglinzi în direcţii perpendiculare şi au reflectat lumina înapoi la sursa lor. Luminile s-au întors în acelaşi timp, indiferent de locaţie, anotimp, altitudinea sau orientarea instrumentelor. Rezultatul aşteptat era că raza de lumină care rulează în paralel cu „presupusa” traiectorie a orbitei Pământului va reveni mult mai repede.

Pentru cei care doresc informaţii ştiinţifice detaliate despre experimente care susţin geocentrismul, căutaţi experimentele tracţiunii Fresnell şi experimentul lui Arago (Livingston). Studiaţi experimentul Trouton-Noble, efectul de [auto-]inducţie (Des Coudres), testul de rotaţie a luminii polarizate (Strutt), efectul Aharanov-Bohm (Erlichson), şi schimbarea de fază a electronilor într-un supraconductor (Jacklevic).

Satana, aliat cu conspiratorii moderni, avea nevoie de o nouă strategie pentru a anihila rămăşiţa de concepţie catolică a lumii, pentru ca agenda lor diabolică să se instaureze. Experimentele de la sfârşitul anilor 1800 şi începutul anilor 1900 erau de fapt contrare ştiinţei moderne, şi conspiratorii aveau nevoie de ceva care să menţină Pământul în mişcare. Intră Albert Einstein. Pe lângă activitatea neobosită şi cu sârguinţă de sprijinire a cauzei comuniste şi a sovieticilor, prin furnizarea acestora a secretelor noastre atomice, el a avut cea mai unică poziţie în Novus Ordo Seclorum (Noua Ordine Mondială). Un obiectiv vădit al tuturor eforturilor sale intelectuale a fost acela de a distruge cât mai complet posibil toată încrederea pe care rasa noastră umană ar putea-o avea în cunoştinţele acumulate de la generaţiile anterioare cu privire la natura fizică a universului nostru. Într-adevăr, cum ar fi putut contesta laicul mediu abstracţiunile lui Einstein? Este dincolo de sfera de aplicare a acestui studiu să facă acest lucru, dar acest campion al cauzei a fost întotdeauna suspect de evaziv când a fost întrebat despre neconcordanţele dintre teoriile sale celebre. „Este bine cunoscut faptul că Einstein, la momente diferite şi de ocazii, pentru motive de înţeles diferite, a dat răspunsuri diferite la întrebările legate de evenimentele care l-au determinat la opiniile sale despre mişcare, de repaus şi spaţiu-timp.17

despre mişcare, de repaus şi spaţiu -timp. ” 1 7 În De Labore Solis Walter van

În De Labore Solis Walter van der Kamp expune destul de uşor erorile lui Einstein. Pentru cei care doresc să exploreze acest lucru mai bine, vă indicăm pp. 39-51 ale acestei lucrări remarcabile. Teoriile lui Einstein nu infirmă geocentrismul. La sfârşitul unei scrisori din Buletinul Societăţii Tychoniene, Nr 54, Charles Long, Ph.D. din Minnesota, explică convingător lipsa concluziilor tranşante:

…Einstein este cel care a alcătuit Teoria Generală a Relativităţii. Baza acestei teorii este că toate mişcările sunt relative! Einstein a scris ecuaţiile sale care descriu modul în care funcţionează Universul. În cazul în care Pământul se învârte

16 Gerardus D. Bouw, Ph.D., With Every Wind of Doctrine, Tychonian Society, Cleveland OH, 1984, p. 190. 17 Walter van der Kamp, De Labore Solis, Anchor Book & Printing Centre, BC Canada, 1988, p. 43.

8

şi stelele sunt în repaus - ecuaţiile explică toate observaţiile. Dar dacă Pământul este în repaus şi stele se învârtesc - ecuaţiile explică din nou toate observaţiile. Ele trebuie să facă aceasta, deoarece teoria începe cu presupunerea că toate mişcările sunt relative. Nu se poate spune cu certitudine că există ceva în repaus. La alegerea dvs. - ecuaţiile relativităţii generale ies la fel. Einstein a pus (Principiul lui) Mach într-o formă matematică şi ceea ce a apărut este cu siguranţă una dintre creaţiile finale ale minţii umane.

Ca şi Galileo, alchimistul Newton, şi mulţi alţii, care susţin ştiinţa atee, Einstein n-a dovedit nimic. Chiar filosoful ateu, Bertrand Russell (1872-1970), afirmă în mod corect: „Dacă Pământul se roteşte o dată pe zi de la vest la est cum a învăţat Copernic, sau cerurile se rotesc o dată pe zi de la est la vest, cum au crezut predecesorii lui, fenomenele observabile vor fi exact la fel. Aceasta arată un defect în dinamica newtoniană, deoarece o ştiinţă empirică nu ar trebui să conţină o ipoteză metafizică, care nu poate fi niciodată dovedită sau infirmată de observaţie.18 (sublinierea aut.)

Aceşti oameni de ştiinţă influenţaţi de ocultism au pătruns fraudulos în domeniul sacru al metafizicii, acea filosofie înaltă, care încearcă să explice metodic realităţi ultime. Şi această infracţiune a tras imediat un semnal de alarmă în secolul al XVI-lea în Biserică, în special de către cei sensibili şi educaţi. Neavând nici o competenţă de funcţionare într-un cadru metafizic, eşecul ştiinţei putea fi prezis de la început; efortul ei de a dovedi geocentrismul greşit nu a reuşit.

Dar, pentru a continua – însuşi numele de „Einstein(salvatorul heliocentrismului) este sacru”, şi sinonim cu „geniu”, datorită propagandei conspirative atât de bine difuzate. Şi, în plus faţă de erorile sale aşa cum au fost detaliate în De Labore Solis, să nu mai vorbim de eroarea comună printre autorii care confundă relativitatea lui Newton cu cea a lui Einstein, fantezia celui din urmă nu pot fi reconciliată cu efectul Sagnac. Acest experiment arată că viteza luminii nu este aceeaşi în orice direcţie, în timp ce teoria relativităţii spune că este aceeaşi în orice direcţie.

La modul general, Solange Hertz recunoaşte cu exactitate că ştiinţa s-a mutat de la vizibil” şi „observabilla ipotetic” şi pur matematic. 19 Prin urmare, această abstractizare face cu totul dificilă analiza adevăratului scop al lui Einstein. Adăugând mai multă lumină, evreul dr. Erich Fromm, din cohorta Naţiunilor Unite, în al său Dincolo de lanţurile iluziei, se lăuda că „ Freud, Einstein şi Marx au fost arhitecţii epocii moderne.” Observaţi că evită noţiunea mai controversată „Noua Ordine Mondială”. Mai precis, este cunoscut faptul că Karl Marx ar fi declarat că el a fost îndatorat lui Copernic pentru pregătirea lumii pentru marxism (Noua Ordine Mondială) 20 Foarte grăitor.

Şi mai este şi „problema distribuţiei quasarilor.” În 1976, un heliocentrist de acest fel, Y.P. Varshni, a analizat spectrele de trei sute optzeci şi cinci quasari (cele mai îndepărtate stele cunoscute faţă de Pământ). O sută cincizeci şi doi dintre ei au căzut în cincizeci şi şapte de grupuri, toate care au avut aceeaşi deplasare spre roşu. Această ipoteză a deplasării spre roşu nu este dezbătută printre astronomi. Să-l cităm pe Varshni, care ajunge la concluzii paradoxale:

„…Pământul este într-adevăr centrul Universului. Aranjamentul quasarilor pe anumite cochilii sferice este numai cu privire la Pământ. Aceste cochilii ar dispărea dacă ar fi privite dintr-o altă galaxie sau quasar. Acest lucru înseamnă că principiul cosmologic va trebui să dispară. De asemenea, aceasta implică faptul că

18 D. W. Sciama, The Unity of the Universe, Doubleday, New York NY, 1961, p. 102.

19 Solange Hertz, Recanting Galileo, Big Rock Papers, Leesburg VA, 1983, Part 2, p. 1.

20 Gerardus D. Bouw, Ph.D., With Every Wind of Doctrine, Tychonian Society, Cleveland OH, 1984, p. 236.

9

un sistem de coordonate fixat pe Pământ va fi cadrul de referinţă preferat în univers. Prin urmare, atât Teoria generală cât şi cea specială a relativităţii trebuie să fie abandonate pentru scopuri cosmologice. 21

Iese Einstein.

Pe scurt, manualele moderne mint atunci când susţin dovezile pentru heliocentrism. După patru sute de ani, se pare”, că Dumnezeu are dreptate. N-am evoluat” acum în cerc complet la concepţia de dinaintea secolului XVI? Sf. Robert Bellarmino nu a văzut nici o dovadă şi nici Van der Kamp, care a spus: numeroase experimente au confirmat stabilitatea (geocentrismului); nici una nu l-a dislocat.

Înainte de concluziile secţiunii ştiinţifice a acestui studiu, să luăm în considerare pentru un moment presupusa vechime a Pământului, variind în miliarde de ani, evoluţia şi descendenţa omului din forme de viaţă inferioare, teoria abstractă a relativităţii, universul în expansiune, „găurile negre”, viaţa pe alte planete – întreaga panoplie a miturilor organizate. Fiecare dintre aceste teorii, travestite în adevăr, îşi are originea în tatăl minciunii.

în adevăr, îşi are originea în tatăl min ciunii. Presupusa e xistenţă implicită a formelor de

Presupusa existenţă implicită a

formelor

de viaţă pe planetele îndepărtate este

o

excrescenţă naturală a

heliocentrismului. Acest mit, de asemenea, este eretic şi datează cel puţin de pe vremea Sf. Bonifaciu, în secolul al optulea. Aceste fiinţe presupuse (precursori de homo sapiens), într-un univers aflat în expansiune, enorm (ba chiar, fără limite), în conformitate cu punctul de vedere contemporan în astronomie (care este acentric- fără centru), nu ar fi descendenţi ai lui Adam şi, prin urmare, nu ar putea fi răscumpăraţi de suferinţa şi moartea lui Hristos pe Cruce. Întreaga întrupare este în compromisă.

Suprimarea adevărului a fost principalul mijloc pentru succesul atâtor de multe înşelăciuni ale lui Lucifer. 22

De la început, acest şarpe vechi a fost pe bună dreptate numit Lucifer, „Purtătorul de lumină”, pentru că el este sursa de „lumină falsă”, pe care Sfânta Fecioară ne-a spus mai târziu la La Salette 23 că va fi în curând "lumina lumii”,

provocând „minuni extraordinare în fiecare loc, deoarece adevărata credinţă va fi stinsă. ” Mai mult, el şi agenţii săi au mers sub diverse denumiri: gnostici, cabalişti, rozicrucieni, francmasoni, illuminati, comunişti, mişcarea new age, şi alte societăţi teosofice. Mai precis, chiar lucifericul Albert Pike, ilustrul Mare Maestru al Francmasoneriei Americane în timpul perioadei Războiului Civil, a spus: „La baza

magiei

a fost ştiinţa” 24

Observaţi că Pike foloseşte timpul trecut (a fost). Adevărul, în general, este inversat:

21 ibid, p. 252.

22 Ivor Benson, This Age of Conflict, Noontide Press, Costa Mesa CA, 1987, p. 35.

23 Aceste „mesaje” mariale sunt specifice lumii catolice şi nu au girul ortodoxiei (n.tr.)

24 Maurice Pinay, The Plot Against the Church, Christian Book Club, Palmdale CA, pp. 559-562. S-ar putea la fel de bine spune şi invers! (n.tr.)

10

Dumnezeu înseamnă Satana si Satana - Dumnezeu. Binele este rău. Virtutea este viciu şi viciul este virtutea. Lumina este întuneric şi întunericul lumină. Apocalipsa este obscurantism şi obscurantismul este Apocalipsa. Religia este superstiţie şi superstiţia, religie 25 .

În mod similar, pseudo-ştiinţa modernă, controlată de iudeo-masonerie, amestecă faptele cu fantezie, ipoteza cu realitatea, şi dovezile false cu calculul exact. Acest prestidigitaţie magică de mână se poate prezenta cu uşurinţă ca dăunătoare pentru cei care nu sunt ferm întemeiaţi în Adevăr.

calcule

geocentrice. Acest lucru în sine nu este nici o dovadă de geocentrism nici contestare a

heliocentrismului, deoarece matematica ambelor sisteme este viabilă.

De altfel,

aviaţie,

sistemele de

navigaţie

navale

şi spaţiale

NASA folosesc

În concluzie, au fost aduse dovezi ştiinţifice, istorice şi teologice. Descoperirile noastre:

geocentrismul este adevărul, avem Cuvântul lui Dumnezeu în acest sens. Dar, în ciuda adevărului, falsitatea are supremaţia. Satana a convins omenirea că Dumnezeu a greşit. Din această cauză, concepţia noastră new age despre lume este una de scepticism religios, tulburare, şi decădere morală. Malignitatea heliocentrismului (dezvoltat din venerarea soarelui), este la fel de vicioasă pe cât este de insipidă, pentru că încearcă să distrugă adevărul şi credinţa. Ca rezultat, astăzi Novus Ordo Seclorum este seacă, deşartă, extin, relativă, fără Dumnezeu. Sfinţii Atanasie, Toma de Aquino şi Robert Bellarmino au fost înlocuiţi de fraudele secolului XX. Aceste uzurpări ale adevărului şi credinţei sunt, în general, fără valoare, fără ordine, fără absoluturi. Prin urmare, mulţi au fost seduşi de la Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică - şi de la Dumnezeu, „Care nu înşală niciodată şi nici nu poate să fie înşelat.

Călugărul 26 catolic, Copernic, a simţit o străpungere, o remuşcare pentru ceea ce a făcut: „Eu nu cer harul acordat lui Pavel, nici iertarea dată lui Petru, dar mă rog neîncetat pentru iertarea pe care Tu ai dat-o tâlharului pe lemnul Crucii. Nu putem noi deduce din aceasta pe bună dreptate că el şi-a dat seama de consecinţele teoriei sale dăunătoare? 27

Nu a fost acest atac subtil şi perfid în detrimentul multor suflete? În analiza finală, cum poate o persoană căutătoare de adevăr să creadă în strâmbările moderne ale adevărului? Nu au fost Biserica şi Sfânta Scriptură corecte de la început? Nu au fost aşa zisa Biserică învechită şi moralitatea cu mult mai înţelepte decât intelectul uman?

Este ştiinţa divină, sau este Dumnezeu? Nu a fost aceasta vicleşugul diavolului? Nu a fost erezia heliocentrică o armă de temut în atacul asupra Bisericii lui Hristos? Este timpul pentru credincioşi ca să vină în apărarea Bisericii şi a Adevărului, fiecare părticică a lui. Oare nu atârnă mai greu la cântar adevărata ştiinţă, Biserica, Sfânta Scriptură, şi Sfânta Credinţă?

Odată la fiecare om şi naţiune

Vine momentul de a decide

În lupta adevărului cu minciuna

Pentru a fi de partea binelui sau răului

25 Solange Hertz, The Occult Franklin, Big Rock Papers, Leesburg VA, 1976, pp. 1-2.

26 De fapt canonicul.

27 Walter van der Kamp, De Labore Solis, Anchor Book & Printing Centre, BC Canada, 1988, p. 103

James Russell Lowell

Criza actuală”

11



James V. Forsee 11725 Hidden Creek Prospect KY 40059 USA

Lowell „ Criz a actuală” 11  James V. Forsee 11725 Hidden Creek Prospect KY 40059