Geografia Mării Negre 7.10.

2020
Albu Anca

Așezarea geografică a Mării Negre

Marea Neagră este situată în partea estică a Europei de S-E, între 40 grade și 55 min. și
46 grade și 32 min. latitudine nordică și 27 grade 27 minute și 41 grade 42 min longitudine
estică, într-o zonă în care se realizează contactul dintre munții de vârstă alpină și platformele
vechi.
În partea de nord se dezvoltă o serie de câmpii și podișuri, dezvoltate pe platforma
Europei Orientale și platforma Scitică: Podișul volhino- podolic, Podișul Donețului, Podișul
Privolgia, Câmpia Mării Negre și Câmpia Pericaspică.
La sud: Munții Pontici ( 1500-2000 m)
În est: Caucazul Mare ( Vf. Elbrus – 5642 m) și Caucazul Mic , despărțiți de Depresiunea
Kolkhida.
La vest: se mărginește cu o zonă joasă de podișuri dezvoltate pe platforma moesică și
scitică, la care se adaugă orogenul nord- dobrogean.

Ca urmare a așezării sale fizico-geografice, au apărut o serie de consecințe de ordin

climatic , biotic, etc. Astfel, datorită așezării latitudinale și anume paralela 43 grade nord,
putem spune că Marea Neagră se află în centrul zonei temperate cu două implicații
importante:
1) prezența sezoanelor marcate de succesiune echinocțiilor și solstițiilor;
2) recepția unei radiații solare cuprinsă între 130 000 si 150 000 de calorii / cm pătrat.
Așezarea longitudinala plasează Marea Neagră în calea maselor de aer afectate de
centrii barici: anticiclonul subtropical al Azorelor, anticiclonul continental eurasiatic, ciclonii
nord-atlantici precum și din bazinul Mării Mediterane.
Prezența barierelor orografice ( M-ții Carpați, M-ții Balcani, M-ții Caucaz, M-ții
Pontici), modifică circulația majoră a atmosferei deasupra Mării Negre, impunând diferențieri
climatice locale.
Deschiderea largă spre stepele pontice permite pătrunderea maselor de aer continental reci
și uscate influențând procesele din bazinul vestic ( crivățul).
Barajul Munților Caucaz, față de masele de aer continental, determină apariția unor
condiții climatice subtropicale umede în regiunile costiere sud-estice ( precip. bogate,
vegetatie subtropicala- palmieri, climat umed...).
 Dimensiunile Mării Negre

Suprafața: 466 200 km pătrați

Suprafața bazinului hidrografic aferent Mării Negre: aprox. 1 800 000 km pătrați
Lungimea între Burgas și Poti : 1200 km ( lungime maximă)
Lățimea: 610 km ( între Oceakov și Capul Eregli)
Adâncimea maximă: 2245 m ( după atele primelor expediții rusești) și 2212 m ( după
măsurători mai recente).
Primele măsurători: cu funia, sonarele.
Analiza hărții batimetrice ( linii care unesc puncte cu aceeași adâncime) ne arată că 50 %
din suprafața bazinului este ocupată de câmpia abisală aflată sub nivelul de 2000 m. 25 %
reprezintă suprafața șelfurilor continentale, iar 25% reprezintă versanții continentali și
glacisurile continentale. Volumul total al apelor este de 530 000 km cubi, din care 50 000 km
cubi reprezintă ape costiere și restul de 480 000 km cubi reprezintă apele adânci.

14.10.2020

Scurt istoric al cunoașterii Mării Negre

Numele de Marea Neagră este de origine recentă ( din sec. al XIV-lea) și nu are nicio
legătură cu numele din Antichitate. Explicația științifică a originii numelui este încă departe
de a fi soluționată din cauza dificultăților de ordin etimologic și hidronimic. Triburile de
origine indiană, care locuiau în stepele din nordul Mării Negre acum 800- 850 de ani î.H., o
numeau Mare Termarum. În antichitatea greacă, Marea Neagră a fost denumită Pontus
Axeinus ( mare neospitalieră), iar mai târziu, Pontus Euxinos ( mare ospitalieră). Au mai fost
identificate și alte nume: Pontus Scytycum sau Pontus Sarmaticus.
În Evul Mediu, de asemenea, se utilizau mai multe denumiri: Mare Majus sau Mar
Maggiore sau Kara Deniz ( kara= negru, deniz= mare). Din 1883 apare pe hărți, pentru prima
dată, numele latin Mare Nigrum, denumire lansată oficial și de Dimitrie Cantemir în scrierile
sale latine din sec. al XVIII-lea.
Controversele în ceea ce privește originea numelui rămân deschise , explicația nu
trebuie căutată în trăsăturile fizice ale acvatoriului, ci, probabil, în modul în care a fost
percepută de către populațiile ce locuiau în jurul Mării Negre.
 Primele cercetări asupra bazinului Mării Negre se realizează după 1850, în majoritatea
lor rusești, cercetarea dezvoltându-se mai ales în porturile principale udne se dezvoltă
stațiunile de cercetări marine.
Cel mai important aspect al acestor expediții este descoperirea apelor anoxice ( lipsite
de oxigen), descrierea principalelor tipuri de sedimente, a distribuției salinității și
temperaturii , precum și a principalelor biomuri marine.
În România, prima expediție în Marea Neagră a fost realizată de către Grigore Antipa,
care a reușit să efectueze măsurători ai unor parametri chimici, să determine direcția și viteza
curenților de coastă și să colecteze un important material zoologic.
În 1942, publică primul volum al monografiei Mării Negre. Alți cercetători români au
mai fost: Ioan Borcea, Popovici, Mihai Băcescu, ș.a., care au efectuat cercetări în stațiunile de
cercetare științifică de la Constanța, Sulina, Agigea, iar rezultatele acestor cercetări au fost
publicate mai târziu în volumul ,,Ecologie marină,,.
Marea Neagră are o importanță deosebită care se reflectă asupra tuturor statelor
riverane Mării Negre, iar, dacă ne referim în mod special la România, vorbim de următoarele
avantaje:
- accesul și ieșirea liberă la Oceanul Planetar prin intermediul strâmtorilor Bosfor,
Dardanele, prin intermediul Mării Egee spre Marea Mediterană, iar prin intermediul
Strâmtorii Gibraltar spre Oceanul Atlantic.
- accesul liber spre numeroase resurse ale Oceanului Planetar;
- poziția geostrategică ( aleasă de NATO) ca bază militară în coasta rușilor;
- posibilitatea dezvoltării orașelor costiere a căror populație are o creștere constantă și
continuă;
- posibilitatea dezvoltării unei rețele de transport facile și ieftine;
- dezvoltarea unui turism variat și complex

Săpt. viitoare - miercuri.