EVALUARE

1. Ce tip de mare este Marea Neagră? Explicați!

Marea Neagră este o mare semi-închisă componentă a Mării Mediterane
(Mediterana Europeană sau Mediterana Eurafricană), de al cărei bazin principal se
leagă prin mai multe strâmtori și bazine: Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara,
Strâmtoarea Dardanele și Marea Egee. Marea Neagră NU poate fi o mare continentală
deoarece:
- are bazinul dezvoltat atât pe crustă continentală, cât și pe crustă oceanică;

- morfologia bazinului este asemănătoare cu cea a bazinelor oceanice (este

frecvent considerat un ocean miniatural), cu margini continentale și câmpii
abisale;

- acvatoriul se află în relații active de schimb cu Marea Mediterană și, prin

2. Care este rolul limitelor și așezării Mării Negre în definirea celorlalte

caracteristici ale bazinului (climatologice, hidrologice, sedimentare
etc.)?

Între bazinele bine individualizate ale Mării Mediterane, Marea Neagră are cea mai mare
suprafață (aproximativ 34% din total).
Din punct de vedere geografic, Marea Neagră este așezată în partea estică a Europei
Sud-Estice, între 40°55' și 46°32' lat. N și 27°27' și 41°42' long.E
În nord se află o succesiune de câmpii și podișuri dezvoltate pe Platforma Europei Orientale
și pe Platforma Scitică: Podișul Volhino-Podolic, Podișul Donețului, Podișul Privolgia,
Câmpia Mării Negre, care comunică, prin Culoarul Manici, cu Câmpia Precaspică.
În sud se află Munții Pontici cu altitudini moderate (1500 – 2000 m), cu excepția părții estice,
unde ating 3937 m în Vf. Kavron.
În est, limita bazinulul Mării Negre este dată de Munții Caucazul Mare și Munții Caucazul
Mic. (Munții Caucaz formează o barieră în calea vânturilor reci din nord și nord-est,
favorizând prezența unui climat subtropical pe coasta estică și sud-estică a bazinului.)
În vest, limita bazinulul este trasată pe marginea estică a podișurilor joase dezvoltate pe
platformele Moesică și Scitică.
AȘEZARE
● Faptul că prin mijlocul Mării Negre trece paralela de 43° lat. N plasează această
mare în centrul zonei temperate, ceea ce are două implicații esențiale:
- prezența sezoanelor bine marcate în concordanță cu succesiunea solstițiilor și a
echinocțiilor;
- recepția unei radiații solare care variază între 130 000 și 150 000 cal/cm2. Această valoare
medie anuală a radiației totale este mai mică față de cea recepționată de Marea Mediterană,
dar suficientă pentru asigurarea energiei necesare dezvoltării tuturor proceselor fizice,
chimice și biologice.
● longitudinală între 27° și 41° long. E plasează Marea Neagră în calea maselor de
aer afectate de principalii centri barici. Prezența marilor bariere orografice –
Munții:Carpați, Balcani, Caucaz și Pontici - modifică circulația majoră a atmosferei
deasupra Mării Negre impunând diferențieri climatice locale. Deschiderea largă a
părții nordice a Mării Negre spre stepele pontice permite pătrunderea maselor de
aer continentale reci și uscate.

3. Care este originea numelui Mării Negre?

Numele de Marea Neagră (Black Sea, Mer Noire, Mare Nero, Schwarze Mer, Cernoe
More, Kara Deniz) este de dată relativ recentă, se pare începând din secolul al XIV-lea și nu
are nicio legătură cu numele din Antichitate.
În antichitatea greacă timpurie, Marea Neagră a fost denumită Pontus Axeinus (”Marea
Neospitalieră”), pentru ca mai târziu să fie numită Pontus Euxinus (”Marea Ospitaliera”).
În Evul Mediu se utilizau, de asemenea, mai multe nume: Mare Majus, Mar Maggiore,
Mer Maiour, Kara Deniz (însemnând, în limba turcă, Marea Neagră.

4. Prezentați principalele progrese la nivel internațional în cunoașterea

Mării Negre.

După 1980, cunoașterea Mării Negre este aprofundată prin programe riguroase de măsurători
care beneficiază de noile instrumente caracteristice oceanografiei moderne: expediția Knorr
(1988 – studiul nutrienților anorganici, al distribuției oxigenului și hidrogenului sulfurat și al
distribuției luminii și căldurii în acvatoriu), programul Hydroblack91 (1991 – analiza
trăsăturilor fizice: presiune, temperatură, densitate și a salinității).
 5. Cum s-a dezvoltat cunoașterea Mării Negre în România?

Prima expediție oceanografică românească în Marea Neagră este realizată de Gr. Antipa
(1893), când se efectuează cercetări asupra faunei marine, se colectează un bogat material
zoologic și se fac măsurători chimice și determinări de curenți.

Începând din anul 1890, Direcția Hidrografică a Marinei Române și Marele Stat Major al
Armatei execută lucrări cartografice și oceanografice de mare precizie atât în spațiul costier,
cât și în largul Mării Negre.

După cel de Al Doilea Război Mondial, cercetările efectuate la stațiunile Constanța,

Agigea și Sulina, la Institutul Român de Cercetări Marine din Constanța, la Institutul
Național de Meteorologie și Hidrologie (INMH), Muzeul de Științe Naturale ”Grigore
Antipa”, Institutul de Biologie, Universitatea din București, Universitatea din Iași, Institutul
de Geologie și Geofizică, precum și la Institutul Național de Geologie Marină și Geo-
Ecologie, contribuie fericit la cunoașterea Mării Negre.

6. Explicați diferențele de structură geologică (crustă continentală și

oceanică) între compartimentele vestic și estic ale Mării Negre.

Crusta oceanică tipică se află în partea centrală a bazinului vestic, sub Câmpia Abisală
Euxinică delimitată de izobata de -2 000 m. Aici, nivelul discontinuității Moho se ridică spre
suprafață, ajungând în partea centrală a bazinului la numai 20 km sub nivelul actual al mării.

Stratul bazaltic, cu o grosime maximă de 8 km, se suprapune mantalei superioare care are
temperaturi de 500-600°C și este acoperit de sedimente neconsolidate cu grosimea de 7-14
km.

Crusta continentală este situată pe marginile bazinulul vestic și se caracterizează prin

coborârea discontinuității Moho până la cca. 35 km adâncime, prin îngroșarea stratului
bazaltic care ajunge la 15-18 km și prin extinderea largă a stratului granitic acoperit cu alte
tipuri de sedimente consolidate. Această crustă continentală se îngroașă din ce în ce mai mult
spre est, unde atinge grosimi de peste 40 km.
 7. Prezentați principalele etape și stadii morfogenetice ale bazinului
Mării Negre.

Etapa deschiderii bazinelor prin procese de rifting continental, desfășurată între

Cretacicul Superior și Eocen. Aici putem identifica un stadiu al formării bazinului
vestic, între 125 și 100 milioane de ani în urmă, și un stadiu al formării bazinulul
estic, între 60 și 55 milioane de ani în urmă.
Etapa subsidenței active desfășurată din momentul formării bazinelor până la cca
35-36 milioane de ani în urmă (până în Eocen), când ambele bazine se adâncesc activ,
dar diferențiat ca intensitate și ritm. Ritmul subsidenței tectonice este de 70-80 m / 1
milion de ani.
Etapa reducerii intensității subsidenței și a acumulărilor masive de sedimente
venite din regiunile montane și de podiș alăturate, desfășurată între Oligocen și
Miocen, între cca. 35-36 milioane de ani în urmă și 5.2 milioane de ani în urmă, când
ritmul subsidenței tectonice este de 20-30 m / 1 milion de ani.
Etapa definitivării bazinului actual, desfășurată între Pliocen și prezent, în ultimii
5,2 mil. ani, când ritmul subsidenței tectonice crește în ambele bazine, vestic și estic,
ajungând Ia 85 m / 1 milion de ani.
Așadar, morfogeneza bazinului Mării Negre se datorează proceselor de subsidență
care au urmat riftingului continental inițial.

8. Caracterizați provincia centrală a Mării Negre.

Provincia centrală, dezvoltată pe crustă bazaltică de tip oceanic și parțial pe crustă

continentală, cuprinde Câmpia Abisală Euxinică situată la adâncimi sub 2000 m. Relieful
tectonic primar a fost îngropat de sedimentele depuse în ultimii 80-100 milioane de ani, astfel
încât relieful actual, dezvoltat pe sedimente neconsolidate fine și ultrafine, se prezintă
deosebit de plan și neted, cu energie de relief de numai câțiva metri.
 9. Caracterizare generală a provinciei marginale a Mării Negre.

Provincia marginală are o structură mult mai complexă. Relieful acestei provincii poate
fi asociat marginilor continentale oceanice, prezentând diferențe marcante pe fiecare dintre
laturile sale. Latura nordică poate fi asemănată cu marginile continentale pasive, stabile,
prezentând toate trăsăturile morfologice specifice: câmpie costieră, câmpii litorale, șelf
continental larg extinse, versant continental ușor înclinat, glacis continental larg. Laturile
sudică și estică sunt asemănătoare marginilor continentale active, instabile, fără câmpii
costiere, cu câmpii litorale puține și reduse ca extensiune, cu șelfuri continentale înguste,
versant continental abrupt și glacisuri continentale înguste și abrupte. Latura vestică are
trăsături mixte strâns legate de structură, tectonică și morfogeneză.

10.Marginea Continentală Scitică – caracteristici, morfologie și

subdiviziuni.

Marginea Scitică, numită astfel după extensiunea largă a câmpiei costiere pe locurile
ocupate în vechime de Sciți se află în nordul bazinului, între Promontoriul Dunavăț-brațul
Sfântu Gheorghe din Delta Dunării și Capul Anapa și se dezvoltă pe Platforma Scitică și pe
Platforma Europei. Caracteristica este dată de Câmpia Mării Negre, care este o câmpie
costieră tipică, delimitată spre nord de podișurile VolhinoPodolic, Doneț și Privolgia, iar spre
sud de mai multe câmpii litorale. Câmpia costieră comunică spre est cu Câmpia Caspică prin
Culoarul Manici. Sub Câmpia Mării Negre se află Iitoralul (țărmul) reprezentat prin Iitoraluri
deltaice și lagunare care se grupează în patru sectoare: - Litoralul Dunărean situat intre brațul
Sfântu Gheorghe (Delta Dunării) și gura Limanului Nistrului; - Litoralul Fidonisic, între gura
Limanului Nistrului și Capul Tarhancut; - Litoralul Crimeii, între Capul Tarhancut și Capul
Meganon; - Litoralul Azovian, între Capul Meganon și Capul Anapa. Șelful continental
prezintă în sectorul nord-vestic cea mai largă extensiune din întregul bazin al Mării Negre. În
restul Marginii Scitice, șelful continental se reduce Ia o treaptă îngustă. Versantele
continentale încep sub muchia șelfului situată la -150 / -180 m, sunt ușor înclinate, cu
canioane de diferite mărimi. Cel mai mare este Canionul Viteaz situat în largul coastei
românești, care începe a se forma la adâncimea de -100 m și debușează pe glacisul
continental la -1 000 m printr-un con abisal. Glacisurile continentale sunt largi și se dezvoltă
începând de la -1500 /-1800 m, suportând conuri abisale.
 11.Marginea Continentală Caucaziană – caracteristici, morfologie și
subdiviziuni.

Marginea Caucaziană este cuprinsă între Capul Anapa și Capul Tsikizisi, situat la 25
km nord de orașul Batumi. Trăsătura morfologică principală este dată de frontul submontan al
Munților Caucazul Mare continuat prin litoral și șelf înguste și versant continental abrupt
pană la glacisul continental și Câmpia Abisală Euxinică. Litoralul acestei margini se
subdivide în două sectoare:

- Litoralul Caucazian, între Capul Anapa și gura râului Gumista în apropiere de Suhumi;

- Litoralul Kolhidei, între gura râului Gumista și Capul Tsikizisi.

12.Marginea Continentală Pontică – caracteristici, morfologie și

subdiviziuni.

Marginea Pontică, situată între Capul Tsikizisi și Capul Koru, corespunde, în cea mai
mare parte, frontulul Munților Pontici, care în ultimii 10 milioane de ani au suferit o
deplasare lentă spre nord, de unde și caracterul foarte abrupt al versantului continental și
îngustimea glacisului continental. În cadrul acestei margini deosebim:

- Litoralul Pontic, între Capul Tsikizisi și Capul Baba;

- Litoralul Bosforului, între Capul Baba și Capul Koru.

13.Bazinul hidrografic al Mării Negre – caracterizare și componente.

- Suprafața bazinului hidrografic aferent Mării Negre este de 2 405 000 km2 din
care 0.817 milioane km2 aparțin Dunării, ceea ce reprezintă 3,97% din total.
- Suprafața totală a Mării Negre este de 466 200 km2 (inclusiv Marea Azov).
În comparație cu alte mări europene, bazinul hidrografic al Mării Negre este cel mai
extins și mai complex.

În cadrul bazinului hidrografic al Mării Negre se diferențiază patru categorii de bazine

hidrografice:
 1. Bazinele vestice și nord-vestice (În această categorie se încadrează cele mai mari
bazine afluente Mării Negre: Dunărea, Nistru, Nipru și Bug)
2. Bazinele din Crimeea (Cele mai mari râuri sunt: Cernaia, Belbek, Alma și Kacea)
3. Bazinele Caucaziene (Râurile cele mai importante sunt: Kuban, Rioni, Ciorok, lnguri,
Kodori, Bzib, Supsa și Mzimta)
4. Bazinele din Asia Mică (Cele mai importante râuri sunt Yesilirmak, Kâzâlirmak și
Sakarya)

14.Explicați consecințele raportului dintre suprafața bazinului

hidrografic al Mării Negre și suprafața efectivă a Mării Negre.

Raportul suprafață bazinală / suprafață marină relevă în bună măsură importanța

proceselor fluviale în structura și funcționarea acvatoriului. Astfel, ia o suprafață a Mării
Negre de 466 200 km2 revine o suprafață a bazinulul hidrografic de 2 405 000 km2, ceea ce
înseamnă o suprafață bazinală de 5,15 km2 pentru fiecare km2 de mare. Acest lucru are
consecințe majore în morfologia bazinului, distribuția sedimentelor, salinitatea apei etc.

15.Clima Mării Negre – caracterizare generală.

Marea Neagră se află în zona temperată, clima de deasupra acvatoriului fiind

influențată hotărâtor de principalii centri barici care guvernează circulația generală a
atmosferei Europei de Sud-Est: Anticiclonul Subtropical al Azorelor și Anticiclonul
Continental Eurasiatic, la care se adaugă activitatea ciclonică din nordul Oceanului Atlantic și
a celui din Marea Mediterană. Clima Mării Negre prezintă, pe cea mai mare parte a
suprafeței, caracter semiarid, evaporația fiind de 300-400 km3/ an, iar cantitatea de
precipitații de numai 225-300 km3/an.

Poziția bazinului Mării Negre cu deschidere largă, pe cea mai mare parte a laturii
nordice, spre stepele Pontice de unde pătrund facil masele de aer continentale uscate și reci,
barajul lanțului Munților Carpați care reduce mult penetrarea influențelor oceanice din vest,
barajul eficient al lanțului Munților Caucaz care creează condiții de adăpost pe toată latura
nord-estică și estică.

Vara, temperatura aerului este relativ uniformă, diferențierile făcându-se numai la

nivelul zecimilor de grad. Precipitațiile sunt mai evident diferențiate.
 larna, temperatura aerului este foarte diferențiată, minimele fiind de -0,7°C, în colțul
nord-vestic, iar maximele de 6,9°C, în sud-estul bazinului . Precipitațiile prezintă o distribuție
extrem de diferită în cadrul bazinului, între sub 40 mm, în nordvest, și peste 140 mm, în sud-
est.

16.Distribuția temperaturii aerului în Marea Neagră.

Compartimentul vestic este larg deschis spre nord și nord-est, de unde provin
influențele continentale excesive specifice stepelor pontice. În cadrul acestui compartiment se
diferențiază două sectoare, nordic și sudic. Sectorul nordic se caracterizează prin iernă reci și
uscate, cu vânturi puternice. Temperatura medie multianuală a lunii ianuarie crește cu un
gradient de 3,7°C, de Ia -0,6/-0,7°C, în Golful Fidonisi, Ia 3°C, în largul Str. Bosfor.

Compartimentul estic este situat la adăpostul Munților Caucaz, ceea ce se

materializează în specificul climatic prin temperaturi medii anuale de 14-15°C, cu ierni calde
și relativ umede și veri moderate și umede. Acest compartiment este mai omogen din punct
de vedere al repartiției temperaturilor, dar bine diferențiat în privința distribuției
precipitațiilor și a eevaporării.

Compartimentul central prezintă trăsături climatice de tranziție. Din datele prezentate

mai sus rezultă diferențele mari între cele două compartimente extreme, unul sub influența
maselor de aer continentale, celălalt la adăpostul Munților Caucaz, și caracterul de tranziție al
compartimentului central.

17.Distribuția precipitațiilor în Marea Neagră.

Compartimentul vestic: precipitațiile atmosferice variază între 38 și 50 mm. Evaporarea

variază între 30 și 80 mm în timpul iernii. Verile sunt moderat de calde, în luna lulie
temperatura medie multianuală este distribuită mult mai uniform, gradientul schimbării fiind
de numai 0,5-0,6°C. Precipitațiile au valori moderate, variind între 25 și 35 mm, iar
evaporarea prezintă valori între 80 și 130 mm. Mediile anuale ale precipitațiilor variază între
350 și 600 mm, iar ale evaporației, între 975 și 800 mm.
Compartimentul estic: precipitațiile medii lunare variază între 25 și 100 mm, iar
evaporarea între 35 și 200 mm, pe când în sudul acestui compartiment precipitațiile medii
lunare variază între 80 și 200 mm, iar evaporarea, între 70 și 110 mm. Media anuală a
precipitațiilor este de 600 mm, în nordul compartimentului estic, și de 1700 mm, în sud.
Media anuală a evaporării este de 1 290 mm, în nord, și de 785 mm, în sud. Local se
diferențiază condiții climatice asemănătoare celor subtropicale, dar acestea sunt datorate
exclusiv adăpostului oferit de Munții Caucaz, ca și de relieful cu văi adânci orientate spre sud
vest și cu depresiuni adăpostite. În nici un caz nu putem vorbi de un climat subtropical în
bazinul Mării Negre.
Compartimentul central: precipitațiile din sectorul nord-vestic și din sectorul sud-estic,
care exprimă rolul esențial al barierei lanțului Munților Caucaz. Astfel, în colțul nord-estic, la
46°28' lat. N și 30°10' long. E, suma anuală a precipitațiilor atmosferice este de 370-380 mm,
în partea centrală a Mării Negre, la 43°50' și 33°27', este de 340-350 mm, iar în colțul sud-
estic, la 41°55' și 41°15', de 1 700-1 900 mm.

18.Bilanțul hidric al Mării Negre.

Dificultățile estimărilor cantitative ale componentelor de intrare și de ieșire ale bilanțului,

mai ales la nivelul precipitațiilor atmosferice și evaporării, au determinat existența unor date
cantitative foarte diferite ale parametrilor bilanțului hidric.
Ecuația bilanțului hidric, în forma care ia în calcul intrările și ieșirile, este:
Q + P + K + B = E + K1 + B1
Q = intrările fluviale; P = intrări din precipitațiile atmosferice; K = intrări prin Str. Bosfor; B=
intrări prin Str. Kerci din M. Azov; E = ieșirile prin evaporare, K1= ieșirile prin Str. Bosfor;
B1 = ieșirile prin Str. Kerci spre M. Azov.
lntrările fluviale reprezintă componenta care poate fi calculată cu mai multă acuratețe în
comparație cu toate celelalte, datorită numeroaselor stații hidrologice existente pe majoritatea
fluviilor și râurilor afluente Mării Negre.
Intrările din precipitații atmosferice sunt mult mai dificil de calculat atât din cauza
heterogenității distribuției precipitațiilor deasupra mării, cât și din cauza sărăciei fondului de
date.

19.Explicați evoluția pre-Cuaternară a nivelului Mării Negre.

Cunoașterea evoluției Mării Negre presupune analiza a două aspecte: evoluția morfogenetică
prin care s-a ajuns la stadiul actual al bazinului și evoluția acvatoriului, adică succesiunea de
evenimente care au culminat cu modelul actual al masei de apă din bazin. Problema evoluției
acvatoriului Mării Negre de la sfârșitul Neogenului până în prezent a format obiectul a
numeroase studii și reconstituiri pe baza analizei și datării vârstei formațiunilor sedimentare
transgresive. În Miocenul Superior (Messinian), acvatoriul făcea parte din Marea Sarmatică
extinsă din Bazinul Viennei, Bazinul Pannonic, prin strâmtoarea de la Porțile de Fier, Bazinul
Getic, peste actuala câmpie costieră a Mării Negre, până în bazinele Caspic și Aral. La
începutul Pliocenului, Marea Sarmatică se fragmentează în bazine mai mici, printre care și
Marea Meotică, care ocupa bazinul actual adânc al Mării Negre conectată la restul Oceanului
Planetar și extinzându-se mult spre nord, peste Câmpia Costieră a Mării Negre și
continuându-se, prin Culoarul Manici cu bazinele Caspic și Aral. Marea Meotică era un
acvatoriu marin tipic, cu ape care aveau salinitate de 34-35‰ și cu biosfera dominată de
specii marine. Spre sfârșitul Pliocenului, acvatoriul Mării Negre se restrânge trecându-se la
marea-lac Ponțiană, fără legătură cu Oceanul Planetar, păstrând legătura numai cu Bazinul
Caspic. Apele erau dulci, cu viețuitoare dulcicole, prezente în fauna actuală ca relicte pontice.

20.Explicați evoluția din Pleistocen a nivelului Mării Negre.

lstoria cuaternară a acvatoriului Mării Negre este legată de schimbările climatice și tectonice
din cadrul bazinulul, precum și din regiunile înconjurătoare. Sunt bine cunoscute condițiile
climatice din Pleistocen, care se caracterizează prin succesiunea perioadelor glaciare cu
perioadele interglaciare, ceea ce induce succesiunea fazelor transgresive cu cele regresive

21.Explicați evoluția din Holocen a nivelului Mării Negre.

Evoluția holocenă a acvatoriului Mării Negre este tratată în prezent prin două grupe de
ipoteze:

 O primă ipoteză consideră că acvatoriul Mării Negre a prezentat oscilații pe o curbă

continuu transgresivă începând din postglaciar până în prezent.

S-a stabilit că volumul de apă cuprins între nivelul actual al Mării Negre și izobata de 110
m este de 54 000 km3. Considerând volumul aportului fluvial actual (350 km3 pe an),
creșterea de nivel ar fi fost reaIizată în numai 155 ani, desigur fără a lua în calcul pierderile
prin evaporare și aportul din precipitațiile atmosferice. În prezent se crede, aproape unanim,
că nivelul Mării Negre după ultima glaciațiune a evoluat pe o curbă de creștere continuă sau
cu mai multe paliere la care nivelul mării staționa o anumită perioadă de timp.

 A doua ipoteză susține o creștere catastrofală a nivelului mării.

Marea Neagră era un lac cu apă dulce al cărui nivel se afla cu 120 – 156 m sub cel
actual. La 7 200 de ani B.P. a avut loc o transgresiune foarte rapidă și intensă datorată
invaziei apelor M. Mediterane prin Str. Bosfor. Nivelul apelor a crescut, într-un singur an, de
la -120 m (după unii autori), sau de la -156 m (după alții), Ia cca. -10 m față de cotele actuale,
autorii asociind această catastrofă naturală cu mitul Potopului Biblic. Ultimele cercetări au
scos în evidență faptul că reconectarea Mării Negre cu Marea Mediterană a avut loc acum
cca. 9400 ani.

22.Explicați oscilațiile recente ale nivelului Mării Negre – diferențieri

regionale.

Analizele efectuate pe serii de timp de 30 până la 130 de ani relevă creșteri ale nivelului
mării cu un ritm de 5,66 mm/an la Odessa; 2,02 mm/an la Nikolaev; 0,84 mm/an la
Sevastopol; 2,25 mm/an la Novorosiisk; 1,29 mm/an la Tuapse; 0,83 mm/an la Batumi; 5,94
mm/an la Poti; 2,386 mm/an la Varna (V. Dachev, 2000).

Rezultă clar că asistăm, în prezent, Ia creșteri ale nivelului Mării Negre care au ritmuri
cuprinse între 0,83 mm/an și 5,66 mm/an, în funcție de diversele compartimente ale coastei.
Diferențele foarte mari pot fi explicate numai prin comportamentul izostazic diferit al
marginilor continentale. Asemenea procese s-au desfășurat și în trecut, putânduse explica
astfel oscilațiile emergente și submergente cu amplitudine destul de mare ale nivelului mării
semnalate indubitabil de datele arheologice

23.Prezentați oscilațiile nivelului Mării Negre pe coasta românească.

Oscilaţiile de nivel de pe coasta românească a Mării Negre, se pot clasifica

- după origine: eustatice (reprezentând variaţiile volumului de apă) şi de deformare

(provocate de variaţia formei suprafeţei libere a mării),

-după durată: de scurtă durată (denivelări produse de vânt, variaţii ale presiunii
atmosferice, seişe şi maree), de durată medie (oscilaţii sezoniere) şi de lungă durată (mişcări
eustatice şi izostatice, controlate de factorii climatici, hidrologici şi tectonici),

-după ritmicitate: oscilaţii periodice (maree, seişe) şi neperiodice.

Din categoria oscilaţiilor de scurtă durată cele mai importante sunt denivelările suprafeţei
mării produse de vânt în timpul furtunilor. Aceste oscilaţii au amplitudini mari şi sunt foarte
frecvente fiind generate prin acţiunea de frecare a aerului pe suprafaţa mării unde antrenează
în mişcare stratul de apă superficial (wind drift). Ca o consecinţă directă, vânturile care bat
dinspre larg supraîncarcă apele de ţărm cu masele de apă ale curenţilor de derivă eoliană
provocând creşteri de nivel ce ating maximul lângă linia apei, în timp ce vânturile care bat
dinspre uscat “împing” marea către larg
 Oscilaţiile de nivel de durată medie sunt determinate în principal de variaţia sezonieră a
debitelor Dunării şi secundar de regimul precipitaţiilor şi evaporaţiei din bazinul Mării Negre.
Aportul fluvial este cea mai de seamă componentă a bilanţului hidrologic al Mării Negre,
care determină variaţii sezoniere şi lunare ale nivelului cu amplitudini de până la 40 cm pe
ţărmul deltaic (Sulina, Sfântu Gheorghe) şi 20 cm pe ţărmul sudic românesc (Constanţa; Fig.

24.Explicați distribuția temperaturii la suprafața Mării Negre.

Se caracterizează prin diferențe marcante între cele două compartimente, de vest și de

est, între care se află partea centrală cu caracter de tranziție. Cele mai mari diferențe se
înregistrează iarna, cele din timpul verii fiind neînsemnate. Toamna, răcirea apelor de Ia
suprafață începe din nord-vest (din Golful Fidonisi), unde în luna septembrie se înregistrează
o medie de 18,4°C, spre colțul sudestic, unde media lunii septembrie este de 21,2°. Apele de
suprafață din compartimentul vestic se caracterizează prin cea mai mare heterogenitate
termică, cauzele fiind legate de aportul apelor fluviale și de vânturile dominante, reci și
uscate care bat din nord-est. Temperatura medie a apelor de suprafață se distribuie după un
model cu gradienți termici pronunțați spre extremele bazinelor vestic și estic și cu gradienți
mici în partea centrală.

25.Explicați distribuția salinității la suprafața Mării Negre.

Salinitatea medie anuală la suprafață variază între un minim de 14,5‰ în largul Deltei
Dunării și un maxim de 20,7‰ în partea centrală a bazinului. În fața gurilor Dunării,
salinitatea scade la 5-8‰ datorită volumelor mari de apă fluvială. Salinitatea medie anuală la
suprafață are distribuție zonată longitudinal, cu valori mici și gradienți mari pe laturile vestică
și estică și cu valori peste 18,20‰ în partea centrală a bazinului. Variațiile sezoniere sunt
legale evident de aportul apelor fluviale spre Marea Neagra și de raportul dintre precipitațiile
atmosferice și evaporare.
 26.Explicați distribuția pe verticală a temperaturii în cadrul Mării
Negre.

Distribuția pe verticală a temperaturii prezintă o stratificație specifică Mării Negre,

individualizată prin absența termoclinei permanente tipice, prezența Stratului Intermediar
Rece (SIR) și prin faptul că apele intermediare și profunde sunt mai calde decât apele de la
aceeași adâncime din Oceanul Planetar. Astfel, profilul vertical al temperaturii în bazinul
adânc prezintă următoarea stratificație:

 Stratul superficial (de amestec), situat între suprafață și 10 – 12 m adâncime, cu diferențe

de 1 – 1.5˚C între limita superioară și cea inferioară;

 Stratul termoclinei sezoniere, aflat între 10 – 12 m și 40 – 50 m adâncime, în care

gradientul termic atinge 12 – 14˚C;

 Stratul Intermediar Rece (SIR), situat între 40 – 50 m și 125 - 150 m adâncime, în care
temperatura scade cu 1 – 1.5˚C;

 Stratul intermediar, situat între 125 – 150 m și 1500 m adâncime, în care are loc o
inversiune termică, caracterizată printr-o creștere ușoară a temperaturii de la 8˚C la 8.88˚C;

 Stratul profund, aflat sub 1500 m adâncime, în care temperatura crește de la 8.883˚C (la
1500 m adâncime) la 8.896˚C (la 1800 m adâncime), apoi rămâne constantă până la cele mai
mari adâncimi (temperatură potențială de 8.9˚C).

27.Explicați distribuția pe verticală a salinității în cadrul Mării Negre.

Variația salinității pe verticală în bazinul adânc urmează o traiectorie diferită de restul

Oceanului Planetar prin extensiunea largă a haloclinei. Profilul vertical al distribuției
salinității prezintă trei etaje:

 Stratul superficial (de amestec) (0 – 30 m adâncime), cu o medie a salinității de 18 –

18.25‰;

 Haloclina (30 – 200 m adâncime), în care salinitatea crește la 21.5‰;

 Stratele intermediar și profund (situate la adâncimi mai mari de 200 m), în care
salinitatea crește foarte lent până la 22.5‰
 28.Explicați distribuția pe verticală a densității în cadrul Mării Negre.

Densitatea prezintă valori care cresc cu adâncimea, determinând, în mare măsură,

distribuția pe verticală a principalelor componente chimice, cu toate procesele pe care Ie
implică. Distribuția densității în profil vertical prezintă următoarea etajare:

 Stratul superficial situat între suprafață și -10 până la -15 m;

 Stratul picnoclinei permanente situat între -15 m și -120 m.

 Stratul profund situat la adâncimi mai mari de 120 m.

29.Explicați distribuția pe verticală a oxigenului dizolvat în cadrul

Mării Negre.

Oxigenul dizolvat înregistrează valori maxime în stratul superficial dintre suprafață și

-10m.

La 100 m adâncime, cantitatea de oxigen scade până sub 5 µM/I în partea centrală a
bazinului adânc, menținându-se însă la valori de 275-300 µM/I în imediata vecinătate a
versantelor continentale. Sub 150 m, oxigenul scade rapid și dispare între -190 și -200 m.
Distribuția pe verticală a cantității de oxigen din bazinul adânc al Mării Negre urmează
următorul model:

 Stratul superficial, situat între 0 și -5 m, în care se desfășoară cele mai intense schimburi cu
atmosfera, se caracterizează prin cantități mari de oxigen dizolvat;

 Stratul de amestec, situat între -5 m și adâncimea de 30-35 m, în care oxigenul se află la

90-110% saturație. Aici oxigenul provine din atmosferă, din schimbul de gaze și din
activitatea fotosintetică a fitoplanctonului care asigură producția primară. Cantitatea de
oxigen din stratul de amestec variază sezonier în funcție de temperatura, salinitatea și gradul
de agitație al suprafeței apelor care determină solubilitatea oxigenului și desfășurarea
proceselor de producție primară;
 Stratul oxiclinei, situat între 35 și 60 m adâncime, în care cantitatea de oxigen dizolvat.
Scăderea cantității de oxigen se datorează consumului activ al acestuia în procesele de
oxidare a materiei organice și a sulfurilor;

 Stratul oxic/anoxic, numit și stratul suboxic situat în cadrul picnoclinei permanente, între
55-60 m și 100-120 m, în strânsă corelație cu picnoclina, în care cantitatea de oxigen
dizolvat. În bazinul adânc, oxigenul dispare la adâncimea de 190-200 m. În stratul suboxic
(SOL) se formează o masă de apă specifică Mării Negre. Distribuția pe verticală a cantității
de oxigen dizolvat variază de la loc la loc în funcție de dinamica maselor de apă, astfel încât
nu putem identifica repartiții uniforme pentru întregul bazin aI Mării Negre.

30.Explicați distribuția pe verticală a hidrogenului sulfurat în cadrul

Mării Negre.

Distribuția pe verticală a cantității medii de H2S reflectă o creștere continuă de Ia 150

m adâncime până Ia -2 000 m.

Analiza distribuției producției și consumului de H2S a relevat existența unui orizont cu

producție maximă situat între 500 și 1 000 m adâncime. Poziția verticală a interfeței anoxic-
suboxic este distribuită foarte neuniform, rezultând un "relief" cu "coline" și "depresiuni"
variabil în timp.

Explicați diferențele regionale în localizarea medie a limitei superioare a zonei cu

hidrogen sulfurat.

Poziția verticală a interfeței anoxic-suboxic este distribuită foarte neuniform, rezultând

un "relief" cu "coline" și "depresiuni" variabil în timp.Formarea H2S începe cu advecția
sulfurilor la suprafața mării, care variază între 0.8 și 200 Tg/an în funcție de intensitatea
proceselor de turbulență și advecție.
 31.Explicați particularitățile Mării Negre în ceea ce privește distribuția
pe verticală a temperaturii și salinității, în comparație cu Oceanul
Planetar.

Distribuția pe verticală a temperaturii prezintă o stratificație specifică Mării Negre,

individualizată prin absența termoclinei permanente tipice, prezența Stratului Intermediar
Rece (SIR) și prin faptul că apele intermediare și profunde sunt mai calde decât apele de la
aceeași adâncime din Oceanul Planetar.
Astfel, profilul vertical al temperaturii în bazinul adânc prezintă următoarea stratificație:
● Stratele de apă intermediare și profunde au temperatura mai mare decât în mod
normal la aceeași adâncime, în legătură cu aportul apelor mediteraneene, mai calde,
prin Bosfor,
● Variația salinității pe verticală în bazinul adânc urmează o traiectorie diferită de restul
Oceanului Planetar prin extensiunea largă a haloclinei.

32.Explicați circulația de suprafață în Marea Neagră.

Circulația de suprafață în Marea Neagră este controlată de acțiunea combinată a vântului,

transferurile termice dintre aer – apă – uscat, aportul de apă dulce din râuri și precipitații,
schimburile de apă cu Marea Mediterană, procesul de evaporație de la suprafață și grosimea
stratului de suprafață impusă de stratificația principalelor mase de apă. Un rol important în
determinarea modelului general al curenților de suprafață îl are morfologia și dimensiunea
bazinului marin precum și configurația țărmurilor. Este unanim recunoscută manifestarea în
apele costiere şi mai departe către larg (deasupra șelfului şi versantului continental).

33.Explicați procesul de upwelling costier în Marea Neagră.

Upwelling-ul costier din sectorul românesc este generat mai ales de vânturile din sud și
sud-vest care determină un transport total Ekman spre est. În aceste condiții, se dezvoltă
curenți verticali în lungul părții superioare a versantului continental și pe șelf care transportă
spre țărm ape reci bogate în H2S și nutrienți. Scăderile de temperatură a apelor de suprafață
pot atinge gradienți de 14-15°C, uneori mai mult.
 Procesele de upwelling din bazinul adânc sunt în apele situate deasupra versantelor
continentale la vest de Crimeea și la sud de Str. Kerci. În ambele cazuri, ca în orice regiune
marină afectată de upwelling, productivitatea primară crește ca urmare a creșterii cantității de
nutrienți.

34.Enumerați și explicați pe scurt principalele probleme de mediu în

Marea Neagră.
35.Definiți următorii termeni: eutrofizare, poluare, suprapescuit,
reducerea biodiversității, eroziunea țărmurilor.

EUTROFIZAREA. Primele fenomene de eutrofizare au apărut în anii '60. Treptat,

fenomenul a luat amploare, generând schimbarea structurii fitoplanctonului și a căilor de
producție primară

POLUAREA.
Poluarea cu metale grele. Metalele grele (mercur, cadmiu, zinc, cupru, arsenic,
nichel, crom) sunt aduse de fluvii, contribuind astfel la poluarea apelor. Poluarea cu
pesticide organo-clorurate.
Pesticidele provin din agricultură și silvicultură, fiind transportate de ape sau de
vânt.
Poluarea cu produse petroliere. Produsele petroliere ajung în apa Mării Negre
transportate de Dunăre.
Poluarea cu ape menajere. Anual se deversează în Marea Neagră o cantitate de
cca. 517 milioane m3 de ape menajere care conțin detergenți, resturi organice,
germeni microbieni. Aceste ape, care sunt neepurate sau insuficient epurate,
contribuie la eutrofizare, la poluarea cu substanțe toxice și la poluarea microbiană a
apelor costiere.

SUPRAPESCUITUL. Numărul din ce în ce mai mare al navelor de pescuit și

utilizarea tehnicilor dure (plase de dimensiuni mari, dar cu ochiuri mici, traulare cu răzuirea
fundului) au dus la reducerea efectivelor populațiilor peștilor cu valoare economică, în
special a sturionilor și calcanului. La aceasta s-au adăugat și efectele negative ale eutrofizării,
precum și ale expansiunii meduzei pieptene

REDUCEREA BIODIVERSITĂȚII. Cercetările de biologie și ecologie marină au

relevat o biodiversitate atât la nivelul ecosistemelor, cât și la nivelul speciilor, care, deși nu
atingea valorile din Marea Mediterană, era totuși remarcabilă.

EROZIUNEA ȚĂRMURILOR. Majoritatea țărmurilor Mării Negre sunt afectate

de procese de eroziune cu pierderea, în fiecare an, a sute de hectare din teritoriile statelor
riverane. Sunt afectate mai ales țărmurile joase, nisipoase de pe Iitoralurile deltaice, lagunare
și Iimanice. Cauzele sunt multiple, dar primează creșterea nivelului mării, reducerea cantității
de aluviuni nisipoase transportate de fluvii, lucrările costiere inginerești care întrerup fluxul
aluviunilor în lungul țărmului. Consecințele sunt inducerea unor riscuri pe întregul litoral al
Mării Negre, dar mai ales pe cele joase, reprezentate prin pierderea habitatelor, reducerea
biodiversității, afectarea și distrugerea unor amenajări turistice, așezări omenești, obiective
industriale și portuare.