Universitatea din București

Facultatea de Geografie

Specializarea Geografia Turismului

MEDIUL TEMPERAT-CONTINENTAL

GRUPA 105

Studenti

Arion Bianca

Boros Diana

Ciobotaru Ana-Maria
 CUPRINS

INTRODUCERE.....

Capitolul 1:ASEZARE GEOGRAFICA.....

1.1. Coordonate matematice.....

1.2. Incadrare regionala.....

1.3. Incadrare hidrologica.....

1.4.Incaddrare administrativ politica.....

1.5. Limite.....

1.6. Forma geometrica in care se incadreaza realul.....

Capitolul 2: METODE SI MATERIALE UTILIZATE.....

Capitolul 3 :ELEMENTE GEOLOGICE.....

3.1. Evolutia paleogeografica.....

3.2.Litologia.....

3.3.Structura geologica.....

3.4.Tectonica Neotectonica.....

3.5.Seiscimitatea.....

Caitolul 4:ELEMENTE DE GEOMORFOLOGIE.....

4.1.Morfometria.....

4.2. Morfografia.....

4.3.Morfodinamica.....

4.4. Tipuri de relief.....

4.5.Regionarea geomorfologica.....

Capitolul 5:ELEMENTE CLIMATICE.....

5.1. Factori generatori ai climei.....

 5.2.Parametrii dinamici.....

5.2.1.Temperatura.....

5.2.2.Presiunea.....

5.2.3.Precipitatii.....

5.2.4.Vanturile.....

5.2.5.Nebulozitatea.....

5.2.6.Fenomene meteorologice.....

5.2.7.Regionarea climatica.....

Capitolul 6:ELEMETE HIDROGRAFICE.....

6.1 Apele subterane.....

6.1.1. Ape de adancime.....

6.1.2. Ape freatice.....

6.2.Ape de suprfata.....

6.2.1.Ape curgatoare.....

6.2.1.Ape statatoare.....

Capitolul 7:ELEMENTE DE BIOGEOGRAFIE.....

7.1.Vegetatia.....

7.2.Fauna.....

7.3.Soluri.....

Capitolul 8 :ARII PROTEJATE.....

Capitolul 9:RELATA DINTRE COMPONENTE.....

CONCLUZII.....
 CAPITOLUL I : ASEZARE GEOGRAFICA

1. ASEZAREA MATEMATICA

Regiunile naturale temperat-continentale semiaride si aride se desfasoara in partile centrale

ale continentelor , la latitudini de 38°- 50°, la distante mari de oceane, fiind bine incadrate de
sisteme de munti care constituie bariere in calea maselor de aer.

Regiunile natural temperat-continentale reci e desfasoara in America de Nord si Eurasia la

latitudini mari ( de la 45° pana la Cercul Polar), incluzand atat campii si podisuri joase, cat si
munti cu inaltimi medii ( Scandinavia, Siberia).

2. INCADRAREA REGIONALA

Cea mai mare desfasurare o au in Eurasia plecand din estul tarii noastre si pana si in vestul
Chinei ( Takla Makan) si Mongolia. Sistemele montane ce se insira din Carpati si pana in
Himalaya si Extremul Orient impiedica patrunderea maselor de aer din sud si sud-est.
Deschiderea spre vest face ca unele influente ale circulatiei atlantice sa se resimta si la est de tara
noastra de unde si o atenuare a aiditatii climatului in europa de Est. Areale mai restranse se
gasesc si in America de Nord, in podisurile inalte din partea central a Statelor Unite ale Americii
si Canadei si in America de Sud in Argentina. Aici Cordilierii si Anzii constituie obstacole
insemnate in calea maselor de aer oceanic-vestic care nu ajung decat ca mase uscate si calde.

3. INCADRAREA HIDROGRAFICA

Raurile cu bazine mai mici, desfasurate aproape in intregime in regiunile de stepa, au

alimentare pluvio-nivala si ca urmare, in regimul scurgerii ies in evident debite mai mari si de
durata, in timpul primaverii ( topirea zapezii si ploii bogate) si la inceputul verii (ploi sub foma
de aversa) si debite reduse la finele verii, toamna si mai ales iarna din cauza precipitatiilor sub
forma dde zapada. La cele mici fenomenul de secare este frecvent.

Raurile mari cu bazine extinse pe munti sau in reginiuni natural, unde cad preciptatii mai
multe, au un regim al scurgerii mult mai complex.

In ceea ce priveste regiunile temperat-continentale reci, scurgerea raurilor care strabat

regiunea este diferita de ceea ce frecvent se manifesta in celelalte parti ale zonei temperate. Apar
insa si situatii cu caracter tranzitoriu spre acestea sau spre regimul tundrei, toate fiind dependente
de nuantarile climatului.

In Europa de Est si la vest de Marile Lacuri , unde precipitatiile sunt mai bogate si regimul
termic are variatii anotimpuale destul de largi, raurile au o alimentare mai bogata cu caracter
nuvio-pluvial. Topirea zapezii in aprilie coincide cu o perioada e ploi, ceea ce face ca debitul sa
creasca foarte mult. Ca urmare, intervalului aprilie-iulie ii este caracteristica scurgerea cea mai
ridicata. Dupa o vara cu ploi putine si o prima parte a toamnei secetoasa ureaza un al doilea
interval cu debite mari ca urmare a precipitatiilor ridicate din octombrie-noiembrie. Iarna (
indeosebi in ianuarie-februarie) reprezinta sezonul cu cea mai redusa scurgere a ponderii
extreme de mici a alimentarii subterane si a “fixarii” precipitatiilor la nivelul solului sub forma
de zapada.

O situatie inedita apartine raurilor in sud si care au gurile de varsare in extremul nord(Obi,
Enisei, Lena) . Dezghetul in bazinul superior se face cu o luna mai devreme decat in cel inferior.
Ca urmare, spre varsare, fenomenul cel mai frecvent il vor reprezenta zapoarele(baraje de
gheata) in spatele carora revarsarile si deci, inundatiile, vor fi mai deosebite.

4. INCADRAREA ADMINISTRATIV-POLITICA

Cea mai mare desfasurare a Mediului Temperat-Continental se afla in Eurasia, plecand din
estul tarii noastre, pana in vestul Chinei si Mongolia, dar si in America de Nord si America de
Sud.

Aflata in mijocul zonei temperate de nord, cea mai mare a continentului fiind cuprinsa intre
35˚ si 60˚ latitudine nordica, Europa este al saselea continent ca suprafata. Europa se desfasoara
pe circa 35˚ latitudine (intre Insula Creta la 35˚ latitudine nordica si Capun Nord din Insula
Magero situat la 71˚ latitudine nordica pe circa 4000 km in linie dreapta. In longitudine, Europa
se intinde pe 75˚, intre 9˚ longitudine vestica ( Capul Sao Vicente) si 65˚ longitudine estica
(Muntii Ural).

5. LIMITE

Zona nordica de climă temperată se extinde între Tropicul Racului, de la aproximativ 23,5
grade latitudine nordică până la Cercul polar de nord, la circa 66,5 latitudine nordică.
Corespunzător, zona sudică de climă temperată se găsește între Tropicul Capricornului, situat la
23,5 grade latitudine sudică până la Cercul polar de sud, la 66,5° latitudine sudică.
5.1. LIMITE GEOLOGICE

1.Limite tectonice

Limitele tectonice ale Mediului Tempera-Continental sunt:

 Placa Nord Americana

 Placa Pacifica
 Placa Eurasiana
 Placa Australiana
 Placa Artarctica
 2. Limite litologice

3. Limite structurale

5.2 LIMITE GEOGRAFICE

1. Limite geomorfologice
 6. FORMA

Dupa cum reiese din din poza de mai jos, mediul temperat-continental este impartit in
zona nordica si zona sudica, formandu-se astfel doua dreptunghiuri.

Lungimea pe care se intinde Mediul Temperat-Continental in emisfera Nordica este de

aproximativ 32000 km, iar in emisfera sudica aceasta se intinde pe aproximativ 27000 km.
 CAPITOLUL II : METODE SI MATERIALE UTILIZATE

Materiale folosite:

 Harti
 Atlase
 Lucrari de sinteza
 Dictionare
 Manuale

Metode folosite:

 Studiere
 Documentare
 Analizare
 CAPITOLUL IV: ELEMETE DE GEOMORFOLOGIE

Geomorfologia este ştiinta geografică al cărui obiect de studiu este relieful, component de
bază al învelişului geografic. Relieful reprezintă ansamblul formelor pozitive şi negative care se
însumează în alcătuirea suprafetei uscatului şi a fundului bazinelor oceanice şi marine. Formelor
de relief au dimensiuni diferite şi au rezultat prin actiunea agentilor endogeni (interni), se
manifestă în scoartă sau de la contactul acesteia cu mantaua Pământului) şi exogeni (exterrni), ce
provin din alte medii - apa, aer, viată, societatea umană) situatie care
spatial le impun prin configuratia scoartei.

4.1 MORFOMETRIA

Analiza morfometrică-interpretarea valorilor rezultate din măsurători şi calcule efectuate

direct pe hărtile topografice (înăltimi, distante) sau pe diferite hărti întocmite pe baze topografice
la scări deosebite; acestea au referire strictă la anumiti indicatori morfometrici (pante,
fragmentarea orizontală, energia de relief, ierarhizarea sistemelor de văi şi de interfluvii,
expozitia versantilor etc.; pentru fiecare se realizează hărti şi diagrame).

4.2 MORFOGRAFIA

Analiza morfografică - descrierea fizionomiei principalelor forme de relief (interfluvii, văi,

versanti etc), indiferent de geneza şi evolutia lor (se întocmesc profile şi harta morfografică, etc.)

4.3 MORFODINAMICA

Analiza morfodinamică - se stabileşte mai întâi potentialul suprafetelor ce compun relieful pentru
anumite tipuri de procese de modelare (potential morfodinamic, risc morfodinamic), apoi agentii
şi procesele care le afectează, consecintele asupra utilizării terenurilor şi perspectiva evolutiei lor
(morfodinamica actuală); se realizează harta proceselor actuale, schite de hartă şi profile pentru
forme reprezentative

4.4 TIPURI DE RELIEF

Formele de relief dezvoltate în ansamblul unei structuri cutate au dimensiuni, desfăşurare şi

evolutie diferite impuse fie direct din caracteristicile structurii fie indirect prin fragmentarea
acesteia.

Formele de relief sunt numeroase întrucât există şi o diversitate de aspecte pe care strcuturile
geologice cutate le au şi în care agentii extrerni actionează selectiv. Se separă forme dezvoltate
pe structuri cutate simplu, pe domuri, pe ansambluri structurale cutate de tipul pânzelor de şariaj,
pe structuri cutate vechi, nivelate şi reînăltate (tip appalassian)
4.5 REGIONAREA GEOMORFOLOGIEI

Regionarea – separarea în cadrul unui teritoriu a unor unităti de relief în care există o anumită
omogenitate sub raportul formelor, sistemului de relatii evolutive, dinamice, functionale şi care
reflectă peisaje specifice; se întocmeşte harta regionării geomorfologice.
 CAPITOLUL V : CLIMA SI ELEMENTELE CLIMATICE

Factorul de baza in definirea climei consta in circulatia maselor de aer continentale, cu

regim ciclonic sau anticiclonic.

Climatul se va caracteriza prin amplitudini termice mari, precipitatii putine si o

evapotranspiratie ridicata de unde o uscaciune care se accentueaza catre sectoarele din mijlocul
continentelor. Se diferentiaza doua tipuri climatic evidente: unul semiarid la exterior,
corespunzator stepelor si altul arid, specific deserturilor temperate.

Climatul rece continental impune caracteristicile tuturor componentelor natural, dar datorita
extensiunii acestei regiuni, el sufera nuantari in raport cu caracteristicile maselor de aer frecvente
in diferite locuri . Sunt prezente masele de aer polar maritime si arctice care se continetalizeaza
pe masura stagnarii sau deplasarii lente catre estul Europei sau centrul Asiei.

1. FACTORI GENERATORI AI CLIMEI

Energia radiana provenita de la soare (constanta solara) constituie principala sursa pentru
geneza elementelor climatice, a climei in general si a nuantelor sale teritoriale. Expresia cea mai
clara o reprezinta radiatia solara totala anuala.

Radiatia solara este de 120-130 kcal/ cm2/an, fiind mai ridicata decât în cazul medi ului oceanic ,datorita
nebulozitatii mai reduse.
 Pozitia geografica pe glob este un alt factor important al climei, acesta intinzandu-se de-a
lungul continentului American si Euroasian, in central acestora, in emisfera nordica, iar in cea
sudica ajungand si pe continental african sic el australian.

Suprafata subiacenta este suprafata Pamantului, care se afla in contact cu atmosfera si

imediat sub ea. Intre atmosfera si suprafata subiacenta au loc schimburi energetice si de apa in
mod continuu, depinzand de caracteristicile solului, existenta reliefului, felul si intinderea
invelisului vegetal.

Caracterul continental este cu atat mai accentuat, cu cat amplitudinea termica este mai mare.
Fiecarui loc geografic ii corespunde un anumit grad de continentalism C cu valori cuprinse intre
0 si 100.

Circulatia maselor de aer : In zonele temperate dintre 40 si 60 grade predomina vanturile de

vest generate prin devierea spre dreapta in emisfera Nordica sis pre stanga in emisfera sudica a
aerului care se indreapta dinspre braul anticiclonilor subtropicali catre braul minimelor
subpolare. Inafara acestora se inregistreaza si vanturi din toate celelalte directii, datorita
frecventei mari a ciclonilor mobili ce iau nastere in lungul zonelor frontale care separa aerul
regiunilor temperate de aerul mai rece arctic sau antarctic, pe de o parte si de aerul mai cald al
regiunilor tropicale din ambele emisfere, pe de alta parte. Predominarea vanturilor de vest este
mai intens si mai frecvent perturbata in emisfera nordica unde uscatul este mai intins si relieful
continentl mai inalt si mai accidentat. Dimpotriva, la latitudinile cupprinse intre 40 si 50 in
emisfera sudica, vanyurile de vest au frecvente si intensitati considerabile, ca urmare a
continuitatii suprafetelor oceanice. In regiunile cu frecventa mare a vanturilor de vest din ambele
emisfere, vremea este instable, cu precipitatii si furtuni frecvente.
2. PARAMETRI CLIMATICI

 Temperatura medie anuala este de

aproximativ 10°C
 Vara temperature medie este de 15-
20 °C, ele crescand spre interiorul
continentelor unde climatul devinde
mai arid
 Iarna temperaturile sunt
cuprinse intre 0 si -5°C
 Amplitudinea termica pentru acest
mediu este mare
 Presiunea

Precipitatiile

Precipitatiile medii anuale sunt cuprinse intre 500 si 1000mm/an

iar pe anumite areale situate spre interior acestea pot fi de doar
400mm/an.

Precipitatiile cad in orice luna, dar valorile mai mari sunt la

finele primaverii si vara; toamna si iarna sunt secetoase. Raurile au
un regim neregulat, ingheata in timpul iernii, pot produce inundatii
primavara din cauza topirii zapezilor, iar vara debitele scad din
cauza secetei sau cresc datorita ploilor torentiale.

In afara vanturilor polare, a celor de vest si a alizeelor (denumite

permanente), exista vanturi periodice (musonii, brizele marine si montane), ocazionale (ciclonii
tropicali) si numeroase vanturi locale (foehnul).
 CAPITOTOLUL VI : ELEMENTE HIDROGRAFICE SI
HIDROLOGICE
Hidrogeologia este ştiinţa care se ocupă cu studiul apelor subterane; ea studiază originea apei,
modul de alimentare, rocile cu rol acvifer existente în scoarţa terestră, structurile geologice, tipul
de zăcământ, condiţiile de stocare, modalităţile de scurgere ale apei prin acestea, răspândire,
proprietăţile fizico-chimice ale întregului complex, gradul de poluare

Europa dispune de importante resurse de apa , dar acestea au o distributie teritoriala neuniforma,
dimensiuni si regim hidrologic foarte diferite.

6.1 APE SUBTERANE

Apele subterane au dezvoltare mare in formatiunile sedimentare . Contribuie in functie de

climat, cu 10-25 %. la volumul de apa ce se scrge pe rauri . Alimentarea se face din:
precipitatii( dominant) ape sbterane, ghetari, lacuri .
Apele subterane au ca proprietati fizice temperatura,transparenta, conductibilitatea electrica, si
radioactivitatea, iar organolecpice mirosul su gustul:

1.Temperatura apelor subterane: Incalzirea sau racirea apelor subterane depinde de temperatura
rocilr prin care circula sau stationeaza apele. Apele putin adanci au temperatura sub influnta
atmosferei si variaza in limite foarte largi, in functie la latitudinea locului, expunerea,
configuratia si altitudinea locului, precum si de natura rocilor. In general, variatiile de
temperatura pot fi diune ( de la zi la noapte)si anuale, si se resimt pana la adancimi anumite de la
suprafata pamanatului. Astfel, in Europa centrala , variatiile de temperatura se fac simtitte pana
la 20-30 m adancime ( la Bucuresti 25-30 m)
2.Transparenta: Transparenta depindede prezenta substantelor argiloase pe care apele subterane
le contin in suspensie si de unele materii organice. De asemea, aceasta proprietate mai este si in
functie de continut de hidroxizi de fier si de mangan care confera apelor un fel de opalescenta.

3.Culoarea: Apele subterane pure sunt incolore .Un strat de apa peste 5 cm grosime prezinta o
culoare albastruie.Culoarea natura a apelor subterane variaza de la tonuri aslbastre pana la cele
verzi, in raport cu compozitia lor chimica

4.Conductibilitatea electrica: In fucntie de de natura si cantitatea de saruri pe care apele

subterane le contin in solutie , se stabileste conductibilitatea electrica

5. Radioactivotatea apelor subterane: Aceasta proprietate este conditionata de prezenta

emanatiilor gazoase radio-active (radon) si a unor mici cantitati de saruri radioactive solubile.

6.Gustul apelor subterane: Sarurile pe care le contin in solutie apele subterane, dau gustul
acestora.Gustul poate sa fie dulceag, datorita substantelor organice, sarat( clorura de sodiu), amar
( sulfat de magneziu ) acru (alaunii), de rugina ( sarurile de fier ), si salciu ( in lipsa sarurilor)

7.Mirosul: Mirosul este provocat de hidrogenul sulfurat proveit din substantele organice de
putrefactie sau din izvoarele juvenile

6.1.1 APE DE ADANCIMI .

Apele (freatice, de adancime) si de suprafata .Principatele bazine Hidrografice:; Vistula , Oder,

Volga.

6.1.2 APE FREATICE

Apa retinuta in cavitatile rocilor sau adanc in stratele groase de materiale neconsolidate se
numeste de obicei apa freatica(apa subterana) Apa freatica este acea parte din apa subterana care
satureaza complet spatiile poroase ale rocilor sau ale depozitului de cuvertura si care
reactioneaza la solicitarile fortei de gravitatie.

Mineralizarea apelor freatice: Aceasta variaza in functie de regimul de umiditate. In scazuta

6.2 APE DE SUPRAFATA

Apele de suprafaţă sunt apele care curg pe suprafaţa solului. Apele de suprafaţă sunt produse de
scurgerea generată de ploi sau de apariţia la suprafaţă a apelor subterane.

6.2.1 APE CURGATOARE

Raurile se alimenteaza dominant din precipitatii si secundar din ape subterane, ghetari , lacuri.
Ele sunt definite prin mai multe elemente .

a. lungime : Volga este cel mai lung fluviu al Europei. Cu peste 3 500 km’
-Dunarea, Ural si Nipru au intre 2 000 si 3 000 km
b. debitul : este influentat in principal de precipitatiile si de temperatura
c. regimul de scurgere: este dat de variatiile de debit ale unui rau, fiind influentat de clima si
de relief . Se disting mai multe tipuri de scurgere:

- central sau complex: raurile se varsa in Marea Neagra ; strabat regiuni variate din
punct de vedere climatic si al reliefului, avand debite mari primavara si inceputul
verii, debite mici toamna si iarna, viituri vara si chiar iarna: DUNARE
d. gura de varsare- fluviile Europei se varsa prin :
-delte ( Dunare), estuare , in limane si lagune ( rauri din nord vestul Marii Negre)

6.2.2 APE STATATOARE

Lacurile se alimenteaza din precipitatii, rauri, ape subterane, ghetari , au o repartitie

neuniforma si o origine diversificata a cuvetei lacustre:

-lacuri vulcanice: sf Ana;

-lacuri glaciare montane: in Alpi, Carpati;

-lagune si limane maritime si fluviale: litorarul Marii Negre;

-lacuri de baraj natural: Lacul Rosu in Romania;

-lacuri de baraj antropic (de acumulare): pe Dunare-Portile de fier I si II, pe raurile din Austria,
Romania
 CAPITOLUL VII:

ELEMENTE DE BIOPEDOGEOGRAFIE

Invelisul biopedogeografic este net inflentat de diversitatea climatica si de relief, la care se

adauga inflenta puternica a omului. Ca atare, exista o desfasurare latitudinala a acestui invelis-
zone biogeografice.

Zona stepei si silvostepei :

Zona stepei specifica Europei de est, incepand din estul Romaniei, dar si ea a fost indepartata in
cea mai mare parte in scopuri antropice:

-vegetatia: ierburi xerofile( coclilie,paius,pelin) putin arbusti;

-fauna: rozatoare si pasari;

-soluri: cernozionuri

Zona silvostepei face trecerea de la la padurea de foioase la vegetatia de stepa, avand

caracteristicile ambelor zone;
7.1 Vegetatia

Ca vegetatie avem stepele alcatuite din ierburi. Aceste formatiuni se afla in partea de est a
Europei (pusta in Ungaria, baragan in Romania, stepa in Rusia), partea centrala a Asiei, in
America de Nord, unde sunt numite prerii, si in America de Sud, unde sunt cunoscute sub
numele de pampas. Aceste regiuni constituind cele mai insemnate zone cu cereale de pe Glob.

Silvostepa este o zonă de vegetație intermediară între o stepa și o padure de foiase. Silvostepele
se găsesc mai mult în Europa de est, la granița dintre pădurile de foioase și stepa europeană.
Silvostepa ocupă o mare parte din câmpiile periferice ale Carpatilor, între 50-150 m, din podisul
Moldovei și Dobrogei, între 50-250 m. Loessul și rocile loessoide reprezintă substratul care
caracterizează majoritatea suprafeței silvostepe.

Vegetația lemnoasă din silvopstepă este reprezentată de păduri de stejar adesea poienițe, cu
arbori scunzi, având trunchiuri sinuoase și scheletul de ramuri foarte dezvoltat, cu mulți arbuști
care alcătuiesc desișuri de nepătruns

Ca vegetaţie avem stepele alcătuite din ierburi. Aceste formaţiuni se afla in partea de est a
Europei (pusta in Ungaria, bărăgan in România, stepa in Rusia), partea centrala a Asiei, in
America de Nord, unde sunt numite preerii si in America de Sud, unde sunt cunoscute sub
numele de pampas. Aceste regiuni constituind cele mai însemnate zone cu cereale de pe Glob.

Limita vestica a stepei din Europa trece prin sud-estul tarii noastre. Trecerea dintre pădurile de
foioase si stepa se realizează prin intermediul unei fasii de tranziţie, numita silvostepa, in care
ierburile stepei alternează cu pâlcuri de copaci.
 7.2 Fauna

Fauna cuprinde iepuri, popandai, harciogi si diferite pasari, ca potarnichea, prepelita.

Rozatoare: popandaul si harciogul , a caror arie de raspandire conincide cu arealul agriculturii

intensive, grivanul, soarecele de camp, bursucul, sobolanul de camp, iepurele de camp,dihorul de
stepa si dihorul patat.

Erbivore: antilope, cai salbatici, bizonul, caprioara, antilope saiga

Pasari: dropia si sparcaciul declarate monumente ale naturii, serparul, acvila de stepa, acvila
de camp, soimul dunarean, prepelita, graurul, ciocarlia, dumbraveanca, sorecarul mare, acvila
sudica,privighetarea, ciocarlia, graurul, pupaza.

Pradatoare: sacalul auriu, vulpea, vulpea cu urechi de liliac, lupul, jderul,nevastuica.

Insecte: lacuste, greieri grasi, galigarita, scarabei.

Reptile: broasca raioasa verde, broastele testoase de uscat, soparlele de stepa, soparla cu
picioare scurte, sarpele dungat,intalnit pe lamga casa omului, sarpele saritor, agresiv, iute si bun
catarator.

7.3 Solurile

Solurile sunt formate din: castanoziomuri ce se formeaza pe loess si corespund unui climat
uscat si cald; cernoziomuri care sunt soluri fertile, formate pe loess, intr-un climat secetos si sunt
situate la suprafata solului fiind bogate in humus.
 Descompunerea resturilor vegetale in zona de stepa se manifesta cu o intensitate mult mai
mare comparativ cu zonele mai reci, unde descompunerea este mult mai lenta, resturile organice
fiind nedescompuse sau partial descompuse.

In zonele de stepa, pe seama descompunerii resturilor vegetale provenite de la vegetatia

ierboasa bogata in elemente bazice, cantitatea de humus rezultata este mai mare, aceasta fiind
alcatuita din acizi humici care imprima solurilor o culoare inchisa.

Solurile formate sunt bogate in humus si elementele bazice care determina un grad inalt de
fertilizare (cernozoinurile). Ele pierd treptat humus atunci cand precipitatiile sunt reduse (sub
400 mm)
 CONCLUZIE

In concluzie, mediul temperat-continental este prezent in partile centrale ale continentelor, la

distante foarte mari de oceane,factorul de baza care influenteaza cel mai mult mediul este
reprezentat de circulatia maselor de aer continentale. Pe masura ce inaintam catre interiorul
continentului, observam o aridizare a climatului temperat.

Legăturile cu Hidrologia sunt impuse de faptul că marea majoritate a formelor de relief create
de agentii externi sunt rezultatul actiunii apei sub diferite modalităti de actiune- ape curgătoare,
apa mării în fâşiile litorale, circulatia apei subterane, ghetarii, zăpada etc.

Astfel, verile devin mai calduroase, iernile mai friguroase si mai lungi, precipitatiile se reduc
treptat, iar vegetatia este tot mai scunda si mai rara. Acesta este si motivul pentru care padurile
de foioase si ameste din centrul continentelor se raresc spre est, aparand apoi in palcuri despartite
de suprafete ierboase tot mai largi, pentru ca la final sa cedeze complet locul stepei
 CAPITOLUL VIII: ARII PROTEJATE

PARCUL NATIONAL YELLOWSTONE

Parcul Național Yellowstone a fost întemeiat la data de 1 martie 1872 fiind primul parc național
din lume.Parcul Național Yellowstone se întinde pe o suprafață de 8.987 km², cuprinzând lacuri,
canioane, râuri și lanțuri muntoase.

Numele parcului provine de la numele fluviului omonim, Yellowstone, care este apa curgătoare
cea mai importantă de pe teritoriul parcului.

Lacul Yellowstone este unul dintre cele mai mari lacuri de mare altitudine din America de Nord
și este centrat deasupra lui Yellowstone Caldera,cel mai mare super-vulcan de pe continent.

Vulcanul Caldera este considerat un vulcan activ. Acesta a erupt cu o forță extraordinară de mai
multe ori în ultimele două milioane de ani. Lava și rocile de la erupțiile vulcanice acoperă cea
mai mare suprafață a parcului Yellowstone.
Parcul este elementul central al ecosistemului Yellowstone, cel mai mare ecosistem rămas
aproape intact în zona temperată de nord a Pământului. Yellowstone este cel mai vechi și întins
parc american.Este situat pe un adevarat bazin de lava acoperit de straturi de roci solide prin care
țâșnesc numeroase gheizere(apă și vapori fierbinți)și izvoare calde.Unul dintre aceste izvoare ,a
cărui apă atinge 90 °C,are culori incredibile.

Parcul cuprinde și o parte din Munții Rocky Mountain, motiv pentru care are o altitudine medie
de 2.440 m, punctul cel mai înalt fiind Eagle Peak cu altitudinea de 3462 m.,punctul cel de cea
mai joasă altitudine fiind în nord cu altitudinea de 1620 m.

Printre caracteristicile faimoase ale parcului Yellowstone se pot enumera, prezența frecventă
izvoarelor termale și a gaysirelor, precum și existența unor animale ca bizonul, urși grizzli, lupi.
În anul 1978 a fost declarat patrimoniu mondial UNESCO.

PARCUL NATIONAL YOSEMITE

Parcul Național Yosemite este un parc național aflat în regiunea central-estică a statului american
California, Statele Unite ale Americii.

Parcul național Yosemite are suprafața de peste 3.081 km 2 și se întinde de-a lungul versantului
vestic al munților Sierra Nevada.

În anul 1984, Yosemite, care cuprinde un masiv stâncos impunător din granit, cu pâraie cu ape
limpezi și cascade, a fost inclus în Patrimoniul mondial UNESCO.
Aici există pâlcuri de arbori sequoia și o floră (3500 specii de plante) și faună bogată.

Cele mai importante ape curgătoare sunt Merced și Tuolumne, care curg spre vest prin Valea
Centrală Californiană și se varsă în râul San Joaquin.

Parcul are 3 specii de copaci Sequoia Uriaș: Mariposa Grove (200 de copaci), Tuolumne Grove
(25 de copaci) și Merced Grove (20 de copaci). Sequoia uriașă este una din cele mai înalte și
longevive specii de copaci. Coast Redwoods, înrudite cu Sequoia Uriașă, trăiesc de-a lungul
coastei Californiei de Nord și sunt cei mai înalți, iar Basin Bristlecone Pine sunt cei mai vechi..

Partea înaltă a Parcului Yosemite conține peisaje superbe, cum ar fi: Tuolumne Meadows, Dana
Meadows, Clark Range, Cathedral Range și Kuna Crest. Creasta Sierra și Pacific Crest Tail
străbat Yosemite.
 PARCUL NATIONAL BLALOWIEZA

Aria naturală se află în zona central-estică a Poloniei, în sud-estul voievodatului Podlasia, în

nordul orașului Białowieża . În anul 1977 parcul a fost inclus în patrimoniul mondial al
UNESCO, urmând ca din anul 1992, situl UNESCO să cuprindă și partea belarusă a pădurii,
aflată în exteriorul parcului național din Polonia. Parcul național dispunde de habitate divese: cu
păduri mixte de câmpie, păduri virgine de fag, păduri de conifere, tufărișuri boreale sau pajiști
halofile, cu floră și faună specifică atât Europei de Est, cât și Europei Occidentale.

Flora parcului național este alcătuită în cea mai mare parte din specii arboricole de pin de pădure
, pin , stejar , carpen, arțar, arin ,mesteacăn tei sau mesteacăn de râu.La nivelul ierburilor
vegetează specii floristice rare, printre care: arnică), iederă. Fauna este constituită din: mamifere
cu specii de: elan cerb ,căprioară sau mistreț lup, vulpe jder viezure ,castor, nevăstuică ,vidră, râs

sau lilieci;

păsări (peste 200 de specii) cu exemplare de: cocor , vultur, barză neagră, barză albă, acvilă
țopătoare mică sau cristel de câmp ,ciocănitoare cu spate alb becațină mare alunar sau sturz.
.
.