Universitatea din București

Facultatea de Geografie

-Regiunea Temperat Oceanică-

Studenți:
Alecu Iulian Constantin
Badea Bogdan George
Costache Valentin-Ionuț

Specializare: Geografia-Turismului

Grupa:105

2022-2023
CUPRINS:
INTRODUCERE
1. POZITIA GEOGRAFICA
1.1. Pozitia matematica
1.2. Incadrarea regionala
1.3. Limite
2. METODE SI MATERIALE
3. GEOLOGIE
3.1. Evolutia paleografica
3.2. Litologia
3.3. Tectonica
4. RELIEFUL
4.1. Tipuri genetice de relief
4.2. Principalele tipuri de relief
4.3. Modelarea reliefului
5. CLIMA
6. HIDROGRAFIA
6.1. Apele de suprafata
6.2. Regimul de scurgere al raurilor
7, VEGETATIA
8. FAUNA
9. SOLURI
10. ARII PROTEJATE
11. RELATIA DE INTERDEPENDENTA DINTRE CLIMA SI RELIEF
CONCLUZII BIBLIOGRAFIE
Fig 1. - Limita regiunii Temperat-Oceanice pe Glob.

Introducere:
Mediul temperat-oceanic se află în spațiile continentale vecine oceanelor, la latitudini de 40-
55°C, având o dezvoltare mai mare în regiunile de câmpie și de dealuri (în Europa de Vest) și
mai restrânsă în dreptul lanțurilor de munți (Cordilieri, Anzi) care constituie bariere în calea
maselor de aer aduse de circulația vestică. În Europa și în America, clima blândă cu veri
răcoroase și ierni plăcute (circa 800 - 1.000 mm/an precipitații) asigură, pe de o parte, o
vegetație bogată, cu păduri de foioase, iar pe de altă parte, soluri fertile. În estul Asiei,
climatul este dependent de circulația maselor de aer dinspre ocean, care vara dau precipitații
12212x237m bogate, și dinspre interiorul continentului, iarna (uscate și reci).

Scurgerea apelor râurilor se caracterizează prin debite mari în sezonul cu precipitații (iarna și
primăvara în Europa, vara în Asia de Vest) și debite mici în celelalte.Precipitații mari se
produc pe unele insule sau pe continente, unde, sezonier, circulația maselor de aer este tot
dinspre ocean, de exemplu: arhipelagul Hawaii, vestul S.U.A., la 45-600 C , America de Sud
la latitudini de 40-50° C.

Solurile zonei temperat-oceanice s-au dezvoltat în condițiile unei umidități moderate și sub
pădure. Mai importante sunt: luvisolurile, formate sub păduri de foioase, păduri de amestec și
pajiști; argiluvisolurile, dezvoltate sub păduri de foioase (fag, stejar), de culoare brun-roșcată
sau brună; podzolurile corespund unui climat umed și răcoros și se dezvoltă sub pădurile de
conifere( în Marea Britanie). Aceste soluri sunt deficitare în calciu, potasiu și magneziu și
sunt în general acide.

1.Poziția Geografică:

1.1. Poziția Matematică:

Mediul temperat-oceanic este răspândit în vestul Europei între 40-60 ° latitudine nordică și
1°longitudine estică, pe coasta mării Nordului, mării Mânecii, golfului Biscaya și Oceanului
Atlantic, în nordul Americii de Nord între 30- 50° latitudine nordică, pe Coasta de Est cu
ieșire la Oceanul Atlantic și pe Coasta de Vest, cu ieșire la Oceanul Pacific, în sudul Americii
de Sud, cuprins între 35- 40°latitudine sudică și 71° longitudine vestică, cu ieșire la Oceanul
Pacific, în Asia, cuprins între 32°latitudine nordică și 114° longitudine estică, cu ieșire la
Marea Chinei, Marea Japoniei și Oceanul Pacific, iar în Nouă Zeelandă, cuprins între
40°latitudine sudică și 174 ° longitudine estică.
Fig 2. - Mediile climatice de pe Glob.

Sursa:
https://www.google.com/url?sa=i&url=http%3A%2F%2Flumeamicilorgeografi.blogspot.com
%2F2017%2F09%2Fzona-calda.html

1.2. Încadrarea Regională:

Mediul temperat-oceanic se incadreaza in zona temperata.

1.3. Limite:
Climatul temperat-oceanic este intalnit in aestul Europei între 40-60 grade latitudine nordică,
pe coasta mărilor și Oceanului Atlantic, în sudul Americii de Sud, sud-estul Australiei și
Noua Zeelandă.

Limite geologice:

Mediul temperat oceanic este curpins:

Emisfera Nordică:
 ➢ - Pe placă Nord Americană (Washington, Oregon)
➢ - Pe placă Euroasiatică (Marea Britanie, Franta, Nordul Spaniei, Vestul Norvegiei,
China de Est)

Emisfera Sudică:
➢ - Între placă Australiană și Placă Pacifica(Noua Zeelanda)

➢ - Pe placa Americii de Sud (Chile)

2. Metode și Materiale:
Pe parcursul redactării proiectului am parcurs următoarele metode:

→ Am citit cu atenție informațiile necesare realizării proiectului;

→ Am cules informații din bibliografia predată la curs;
→ Am adunat informații din mediul online, cu ajutorul mai multor site-uri printre care:
meteoblue.com, geography.parkfieldprimary.com, itsnature.org, wikipedia, etc.;
→ Ne-am folosit și de cărțile de hidrologie, climatologie și geologie pentru identificarea
unor informații mai detaliate;
→ Am procurat hărți reprezentative cu ajutorul google.com dar și imagini folosindu-ne
de site-urile menționate mai sus și în principal de Google imagini;
→ Am redactat în scris principalele informații referitoare la tema aleasă;
→ Pentru a edita hărți și pentru a evidenția mediul temperat-oceanic am utilizat aplicația
Paint.

1. Metoda cartografică: se referă la reprezentarea grafică la o scară redusă a elementelor,

fenomenelor, proceselor geografice de la suprafaţa terestră sau proiectate pe această suprafaţă
(de exemplu, fenomenele atmosferice). În principiu, se redau areale care delimitează un
anumit fenomen, dar pot fi reprezentate şi diferite caracteristici, relaţii sau stadii de evoluţie
ale faptelor geografice.

2. Metoda analizei: se refera la analiza geografică pe areale restrânse care se va structura de

la localizare şi limite, la detalierea aspectelor ce ţin de condiţiile geologice, relief, climă – ca
element esenţial care modifică toate celelalte aspecte privind apele, vegetaţia, fauna şi
solurile.
3. Metoda analizei hărţii topografice: Putem avea in fata nastra o suprafaţă reală transpusa
sub forma unei harti si imagini ale continentelor, oceanelor, lanţurilor de munţi, fluviilor.

4. Metoda analizei hărţilor tematice : utilă în explicarea unor procese actuale.

5. Metoda sintezei: sub forma unui capitol de concluzii.6. Metode informaţional-geografice:

utilizarea unui număr foarte mare şi variat de date.

6.Utilizarea unor PROGRAME SOFTWARE de specialitate,precum: QGIS.

3. Geologie
3.1. Evolutia paleografica:
Paleogeografia este o știință ce studiază geografia așa cum era ea în trecut. De obicei aceasta
se referă la forma reliefului pământului, neexcluzând totuși referințele umane și culturale. În
cazul în care subiectul principal al studiului este forma Terrei din trecut această știință mai
poate fi denumită și paleogeomorfologie.

3.2. Litologia
3.3. Tectonica:
Fig3. - Harta plăcilor tectonice
Sursa: https://www.dcnews.ro/cutremurele-contrazic-geologii-europa-va-subduce-sub-
africa_53175_galerie.html

4. RELIEFUL:

4.1. Tipuri genetice de relief:

Relieful carstic și de eroziune – evoluția carstificarii depinde de caracteristicile climatice
(îndeosebi de regimurile de temperature și de precipitații)

În regiunile temperate apar unele diferențe între nuanța oceanică ,umedă, răcoroasă, cu
vegetație bogată și cea continentală mai uscată și cu variații de temperatura mai mari. Carstul
este de tip tranzitoriu mai evoluat în spațiul cu influențe oceanice. Se adaugă mesocarstul (un
carst incipient întrucât calcarele sunt acoperite de roci sedimentare necarstificabile și de
vegetație) și carstul fosil (ascuns), prezent în strațele de calcare aflate în regiunile de
platformă la adâncimi mari.

4.2. Principalele tipuri de relief:

4.3. Modelarea reliefului:

Modelarea reliefului comportă caracteristici diferite în funcție de ansamblul factorilor ce o
determină. Condițiile climatice favorizează acțiunea tuturor proceselor numai că acestea se
produc cu frecvențe și intensități deosebite. Sectoarelor cu altitudini reduse și medii, bine
acoperite de pădure, le corespunde o modelare lentă în care pantele suferă o atenuare treptată.
Se produc procese biochimice variabile în raport de sezon.

Şiroirea și spălarea în suprafață sunt active primăvara când solul și depozitele de pantă sunt
descoperite și îmbibate cu apă. Tendința generală a modelării este netezirea reliefului prin
diminuarea pantelor mari de la partea superioară a versanților și extinderea celor concave de
la baza lor.

Agenți, procese și forme de relief – sistemul morofogenetic este dominat de acțiunea comună
a meteorizarii, pluviodenundarii și a apelor curgătoare, rezultatele vizibile și rapide fiind
legate de ultimul agent.

• Meteorizarea: acționează permanent, dar cu intensitate și are specific diferit sezonier.

În lunile și anotimpul cu precipitații bogate, se produc alterări (îndeosebi hidratare și
carbonatare)care duce la formarea de caolin, dar și o iluviere a argilei pe profilul de sol. Când
se suprapun și cicluri gelivale (îngheț – dezgheț), atunci sunt posibile dezagregari în rocile
expuse gerului; în rocile calcaroase se produc dizolvări și dezvoltarea formelor carstice.
• Pluviodenudarea: este activă doar pe suprafețele de versant despadurite. Se produce
spălarea solulilor, dezvoltarea de ravene isolate. Obârșia multor vai torențiale este formată
din ravene în stadii diferite de adâncime.

• Apele curgătoare: constituie agentul modelator principal. Variația pe sezoane a

producerii precipitațiilor, mărimea bazinelor hidrografice și relieful complex (că pante,
alcătuire litologica și structura) au impus diverse regimuri de scurgere a apei râurilor.
Specificul scurgerii râurilor din această regiune este reflectată de cel al râurilor cu bazine nu
prea mari, în care este o anumită omogenitate în distribuția factorilor hidrodinamici.

5. CLIMA
5.1. Factori Genetici ai Climei
Este dependentă de predominarea circulației maselor de aer oceanic,mase cu umiditate mare
și,în comparație cu cele continentale,mai răcoroase vara și mai calde în sezonul rece. Că
urmare,nu se manifestă nici călduri excesive,dar nici înghețuri puternice; amplitudinile
termice anuale sunt moderate, nebulozitatea este mai accentuată,vânturile legate de o
frecvența activitate ciclonală au viteze ridicate.

5.2. Parametrii climatici:

Climatul temperat-oceanic are următoarele caracteristici:

➢ veri mai răcoroase, cu temperaturi sub 22 grade Celsius în luna iulie

➢ iernile sunt mai blânde
➢ temperaturile medii anuale sunt între 10-15 grade Celsius
Fig 4. - Graficul temperaturilor regiunii Temperat-Oceanice.
Sursa: https://geolearn.org/alpha/zone/temperata/img/gmt.jpg

6. HIDROGRAFIA:
6.1. Apele de suprafață:
Tamisa (în engleză River Thames ) este un râu din sudul Angliei care izvorește din Kemble,
comitatul Gloucestershire, străbate localitățile Oxford, Reading, Windsor și Londra,
vărsându-se în Marea Nordului, în apropiere de Southend-on-Sea, după un parcurs de
aproximativ 346 km.

Cu un debit în continuă și rapidă creștere, în ciuda lungimii sale relativ reduse, râul Tamisa
poate fi considerat un adevărat fluviu pe ultima sa porțiune cuprinsă între Windsor (59,3
m³/s) și Southend-on-Sea. În Londra, debitul mediu al Tamisei este de 65,8 m³/s.

Debitul constant și ridicat al Tamisei începând cu localitatea Oxford a făcut navigația posibilă
pe o porțiune însemnată a sa încă din cele mai vechi timpuri. Nu este de mirare că Londra,
fiind accesibilă maritim și fluvial, a devenit capitala celui mai întins imperiu pe care vreo
națiune sau civilizație l-a avut cândva.

Tamisa și afluenții săi acoperă un bazin fluvial ce se întinde pe o suprafață de circa 12,935
km².
Fig 5. - Raul Tamisa

Sursa https://descoperalocuri.ro/wp-content/uploads/2014/01/Raul-Tamisa-%C3%AEn-
timpul-unui-apus-de-soare-splendid.jpg

Fig 6. - Reprezentarea grafica a bazinului raului Tamisa

Sursa: Google Maps

Râul Connecticut, este cel mai lung râu din regiunea Noua Anglie din SUA. El izvorește din
lacurile Connecticut Lake si Fourth Connecticut Lake din statul New Hampshire, având la
început mărimea unui pârâu. Indienii numeau râul „Quinnitucket” (în traducere: Fluviul care
este supus mareelor).

Râul are o lungime de 660 km și traversează în direcția sud statele nordamericane New
Hampshire, Vermont, Massachusetts și Connecticut, apoi se varsă în estuarul Long Island
Sound, care este o ramură a Atlanticului cu lungimea de 177 km ce pătrunde în continentul
nordamerican. Datorită unor baraje râul este navigabil până la Hartford.

Fig 7. - Peisaj-Raul Connecticut

Sursa:
https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/c/c0/Pioneer_Valley_South_From_
Mt._Sugarloaf.jpg/760px-Mapcarta.jpg

Fig 8. - Harta Raului Connecticut

Sursa: https://images.mapsofworld.com/usa/states/connecticut/connecticut-river-map.jpg
6.2. Regimul de scurgere al râurilor:
➢ Central European:

Include râuri mai lungi ce străbat regiuni variate; în zona montană alimentarea este nivo-
pluvială, iar în cea de podiş este pluvionivală; pod de gheaţă 1-3 luni; debite mari primăvara
ca urmare a topirii zăpezilor şi ploilor de primăvară; debitele minime la sfârşitul verii.
Râuri:Vistula, Elba, Weser, Odra
Oceanul/Marea/Râul în care se varsă: Marea Baltică și Marea Nordului

Țări și capitale traversate: Polonia, Varsovia; Cehia, Germania;

➢ Tipul est european:

Inlcude râuri ce traversează regiuni cu climat continental excesiv, cu ploi puţin frecvente şi
ierni aspre; maxima de primăvară se suprapune intervalului de topire a zăpezii; vara apare
scurgerea minimă datorită evapotranspiraţiei; debite mici se înregistrează şi iarna datorită
îngheţului.

➢ Tipul mediteranean:
Râuri scurte ce traversează regiuni cu climă

➢ Tipul Vestic:

Râuri alimentate covârşitor din ploile specifice zonei; oscilaţiile de debite sunt reduse,
maximele înregistrându-se iarna când aportul de apă creşte; minimele scurgerii apar la
sfârşitul verii; include râurile din Arhipelagul Britanic şi vestul Europei continentale.

7. VEGETAȚIA

În aceste condiții, în peisaj se impune vegetația cu păduri de foioase, cu frunze căzătoare, cu

aspecte diferite în funcție de sezon. Este o formațiune, în care sub nivelul coroanei arborilor
ce ajunge la 20-30 m înălțime, se află un strat arbustiv și un parter ierbos.

În Europa, în alcătuirea ei intră:

 ➢ Fagul – Fagus silvatică
➢ Stejarul – Quercus robur
➢ Gorunul - Quercus petrae
➢ Cerul – Quercus cerris
➢ Gârnița – Quercus frainetto
➢ Frasinul – Fraxinus excelsior
➢ Ulmul – Ulmus foliacea
➢ Paltinul de câmp – Acer platanoides
➢ Mesteacănul – Betulaverrucosa
➢ Teiul – Tilia cordata
➢ Teiul argintiu – Tilia tomentosa
➢ Carpenul - Carpinus betulus

Arbuștii caractertistici sunt: păducelul,porumbarul, cătină, cornul, sângerul, alunul, șocul,

vorniceriul etc. Stratul ierbos se dezvoltă primăvara, iar în rest luminișuri.

Fig 9. - Teiul Argintiu

Sursa: https://cdn.contentspeed.ro/slir/w1200/pepinieramizil.websales.ro/cs-content/cs-
photos/products/original/tei-argintiu-tilia-tomentosa_2529_2_1490271629.jpg
Fig 10. - Fagul

Sursa: https://silvanews.ro/wp-content/uploads/2017/09/fag_forma_specifica.jpg

8. FAUNA :
In padurile foioase traiesc: lupul, vulpea, căprioara, mistrețul, jderul, veverița, pisica sălbatică, sturzul,
mierla, cucul, ciocănitoarea, sticletele.

Condiții ecologice
➢ Climat răcoros, cu ierni nici prea severe nici prea lungi, cu veri scurte și moderate sub
raport termic.
➢ Anotimpurile de tranziție, primăvara și toamna, caracterizate prin perioade de frig,
joacă un rol capital.
➢ Perioadele marcante de secetă sunt inexistente.
➢ Precipitațiile sunt abundente (cca 400-500 mm/an) și repartizate uniform pe
parcursul anului.
➢ Solurile sunt brune de pădure, mai mult sau mai puțin levigate; în funcție de gradul de
aciditate și de umiditate, ele corespund unorasociații vegetale clar diferențiate.
Fig 11. - Lupul Fig 12. - Veverița

Sursele: https://encrypted-
tbn0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTzCB2OYlneb0ij2Ky_oV4sbqnvY9aVj-
zLoxz6AZPb2MfuZQZB5JQChE8ZshX7oTjt6wM&usqp=CAU

https://i0.wp.com/www.dozadebine.ro/wp-content/uploads/2015/05/veverita-
01.jpg?resize=600%2C400

Fig
13. - Căprioara Fig 14. - Sticletele

Sursele: https://millionsoffriends.org/wp-content/uploads/2018/12/Caprioara_Arges_03-1.jpg

http://st.gde-
fon.com/wallpapers_original/385887_ptichka_amerikanskij_shhegol_suxaya_vetka_listya_c_
1920x1200_www.Gde-Fon.com.jpg
9.Arii Protejate:
Parcul Național Peak District, Anglia

Peak District este localizat la sudul Munților Penini, între Sheffield și Manchester, acoperă
aproape 1500 km² și este casă pentru aproape 38,000 locuitori. Aceștia se ocupă cu
agricultură, industria minieră și turismul. Datorită poziționării în “inima” Angliei, parcul este
foarte accesibil, primind 22 milioane de vizitatori anual. Acesta iese în evidență ca o oază de
frumusețe rurală nealterată.

În ceea ce privește peisajul, aici se găsesc două unități denumite Peak Districts, cunoscute sub
numele de “Vârful Întunecat” (Dark Peak) și “Vârful Alb” (White Peak). Cel alb își ia
denumirea de la rocile albe de calcar, dominante în centrul și sudul parcului. Acest platou
întins este împărțit de râurile care îl străbat, în vai dramatice, abrupte, atât de faimoase
vizitatorilor. Vârful Întunecat, în contrast, este denumit după pietrele de moară de un gri
aproape clerical, de gresie; Dark Peak înconjoară White Peak în formă de potcoavă. Apărând
parcă în franjuri, cu margini abrupte și îmbătrânite de vreme, acesta este cel mai înalt (636m)
și sălbatic areal din parc. Cele două Peak Districts sunt despărțite de râurile Derwent și Wye,
pe văile cărora se află cele mai multe dintre așezări.

La granița dintre ținut muntos și câmpie, parcul reprezintă “ultima bucată” de peisaj nealterat
între orașele industriale Manchester, Sheffield, West Yorkshire. Areale vaste din Dark Peak
constituie arii speciale de conservare și arii de protecție specială, pentru habitatele de tip
“moorland” (în cadrul biomului pajistilor temperate, caracterizate prin vegetație care se
dezvoltă lent, de ierburi și arbuști pitici, soluri acide și ceață densă) pentru păsări cum ar fi
ploierul auriu (Pluvialis apricaria), șoimul călător (Falco peregrinus) sau șoimul de
iarnă(Falco columbarius). În parc sunt peste 60 de situri de interes științific și Rezervația
naturală Văile Derbyshire, ce ocupă 356 ha din cele mai frumoase vai calcaroase, bogate în
flori, ale Vârfului Alb.
Autoritatea Parcului Național Peak Districts a adoptat o frază extraordinară că și declarație
oficială a viziunii asupra parcului: “Ne pasă de peisajul viu”. Această reflectă faptul că de
multe mii de ani, oamenii și-au construit casele în Peak District, au creat patrimoniul din
terenuri, ferme, câmpuri, păduri și sate, toate împărțite cu viață sălbatică. Autoritatea parcului
colaborează cu cetățenii pentru a conservă acest loc special. Își propune să păstreze ceea ce e
mai bun și să ia decizii corecte pentru îmbunătățiri, cu obiectivul că viitoarele generații să
aibe oportunitatea de a-i putea aprecia frumusețea.

Fig 15. - Peisaj din Parcul Național Peak District Fig 16. - Cadrul natural- din Parcul Național Peak District

Surse: http://greenly.ro/greenly.ro//wp-content/uploads/2012/02/DSC02415-769x1024.jpg

http://greenly.ro/greenly.ro//wp-content/uploads/2012/02/DSC02415-769x1024.jpg

10. Soluri:
Invelișul de sol este dominant de solurile de pădure. Dominante sunt luvisolurile,
cambisolurile și andosoluri. Ele au conținut în humus moderat; pe profil se produce migrarea
argilei ce imprimă variate de subtipuri; au fertilitate medie, pe ele dezvoltându-se bine atât
păduri de foioase,cât și unele culturi.
11. Relatia de interdependenta dintre clima si vegetatie:
Plantele sunt răspândite în foarte multe zone geografice de pe suprafața Globului. Ele sunt
clasificate după mai multe criterii, cum ar fi: rezistență la temperaturi foarte ridicate, cantități
de apă foarte mici sau opusul lor abundența apei, temperaturi scăzute, modul în care acestea
se dezvoltă, substanțele nutritive necesare dezvoltării lor, și multe altele. Plantele ce cresc în
deșert au nevoie de foarte puțină apă, de multă căldură și nu cer foarte multe substanțe
nutritive, au reușit să se adapteze la condițiile aspre de viață, și au redus cât de mult posibil
evapotranspirația.

Foarte multe plante au caracteristici asemănătoare, un bun exemplu ar fi acela al

cactușilor ce se găsesc în emisfera vestică. Aceștia se aseamănă foarte mult cu agavele,
euphorbia și plantele suculente din sudul continentului african. Mulți arbori din pădurile
tropicale au în general aceeași formă și forma frunzelor asemănătoare, deși nu fac parte din
aceeași specie.

Bibliografie:

• Achim F., 2016, Geomorfologie, Ed. Universitara, Bucuresti, ISBN : 978-

606-28-0457-2
• Comanescu L., Nedelea A., 2013, Geomorfologie, Ed. Universitara, Bucuresti,
ISBN: 978-606-591-769-9
• Ielenicz M., 2005, Geomorfologie, Ed. Universitara, Bucuresti, ISBN :
9789737498410
• Ielenicz M., 2009, Geografie fizica generala cu elemente de cosmologie, Ed.
Universitara, Bucuresti, ISBN : 9789737495189
• Marin M. , Marin I. , Albu A. , Lungu M., Plesoianu D., 2008, Geografia
continentelor. Particularitati regionale, Ed. Universitara, Bucuresti, ISBN :
9789737493750
• Marin I., Marin M. , 2010, Medii si regiuni geografice, Ed. Universitara,
Bucuresti, ISBN : 9789737494948
• Muica C., Buza M., Sencovici M., 2009, Biogeografie-compendiu, Ed.
Universitara, Bucuresti, ISBN : 978-973-749-746-8
• Petersen J., Sack D., Gabler R., 2021, Physical Geography, Ed. Cengage
Learning, London, ISBN : 0357142446
• Petrov M. P., 1986, Deserturile Terrei, Ed. Stiintifica si Enciclopedica
• Popa V. , 2012, Geografia statelor Asiei, Ed. Universitara, ISBN:
9786065913523
• Posea G., Armas I., 1998, Geografie fizica, Terra camin al omenirii si
Sistemului Solar, Ed. Enciclopedica, Bucuresti.
• Romanescu G., 2011, Geografie fizica de la A la Z . Dictionar ilustrat., Ed.
Didactica si Pedagogica, ISBN : 978-973-30-2873-4
• Stanila A., 2006, Biogeografie , Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti
• Strahler A. N., 1973, Geografia fizica, Ed. Stiintifica
• Ticleanu N., Pauliuc S., 2008, Geologie generala, Ed. Universitara, Bucuresti,
ISBN : 978-973-749-479-5