UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA

Centrul de Formare Continuă şi Învăţământ la Distanţă și cu

Frecvență Redusă
Facultatea de Geografie
Specializarea: AMENAJARE ȘI DEZVOLTARE TURISTICĂ
Disciplina: POLITICI ŞI STRATEGII DE DEZVOLTARE
TURISTICĂ REGIONALĂ

SUPORT DE CURS

ANUL I - Semestrul 2

Cluj – Napoca

2012-2013
 2

UNIVERSITATEA „BABEŞ-BOLYAI” CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE GEOGRAFIE
ANUL UNIVERSITAR: 2012-2013
MASTERAT ANUL I/SEMESTRUL II
SPECIALIZARE: AMENAJARE ŞI DEZVOLTARE TURISTICĂ
(ÎNVĂŢĂMÂNT CU FRECVENŢĂ REDUSĂ)
SYLLABUS
POLITICI ŞI STRATEGII DE DEZVOLTARE TURISTICĂ REGIONALĂ

I. Date de identificare ale titularului de curs şi a cursului

1) Date de contact ale titularului de curs 2) Date de identificare a cursului
Nume: Conf. univ. dr. Nicoară Liviu Numele cursului: Politici şi strategii de
dezvoltare turistică
Birou:Sala 20, sediul Facultăţii de Geografie, Codul cursului: GMR1201
Str. Clinicilor, nr. 5-7 Anul, Semestrul: anul I, semestrul II
Telefon: 0754-140470 Tipul cursului: obligatoriu

Fax: 0264-591906 Pagina web a cursului: postat pe pagina web

a Facultăţii de Geografie:
http://geografie.ubbcluj.ro/,
https://portal.portalid.ubbcluj.ro/, la
secţiunea Cursuri

E-mail: lnicoară@geografie.ubbcluj.ro”
Consultaţii: joi, orele 1200-1400

II. Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite

Participarea la cursul POLITICI ŞI STRATEGII DE DEZVOLTARE TURISTICĂ
REGIONALĂ nu este condiţionată de parcurgerea şi promovarea vreunei discipline aferente semestrelor
anterioare în cadrul specializării GEOGRAFIA TURISMULUI, modul Bologna. Însă, asimilarea şi
înţelegerea eficientă a conţinuturilor ştiinţifice promovate şi susţinute în cursul de faţă, poate fi mult
facilitată de prezenţa şi înţelegerea conţinuturilor predate la următoarele discipline: PROSPECTARE
TURISTICĂ, AMENAJARE TURISTICĂ, MARKETING TURISTIC, REGIONARE ŞI REGIUNI
TURISTICE.
III. Descrierea cursului
Tematica şi obiectivele cursului converg spre formarea unei concepţii închegate referitoare la
rolul şi modalităţile dezvoltării turistice în cadrul dezvoltării economice regionale la diferite niveluri
ierarhice şi în special la nivel macroregional.
Componentele generale, din prima parte, se referă la integrarea teoretică din acest punct de
vedere, la rolul planificării în turism, mai ales prin prisma activităţii organizaţiilor guvernamentale,
regionale şi mondiale; la normele de gestionare ale dezvoltării turistice şi evaluarea impactului asupra
mediului.
Latura mai concretă a abordării este orientată spre cunoaşterea strategiilor de dezvoltare turistică
specifice unor comunităţi suprastatale (U.E.), state (Franţa, Italia, Spania, SUA), macroregiuni şi
continente: Bazinul Mediteranean, Bazinul Caraibelor, America Latină, Africa, Asia, Oceania şi
Australia. Se pune accent pe specificitatea dezvoltării turismului românesc, înseosebi la seminarii.
Cursul este completat de aplicaţii practice, prin care se urmăreşte depistarea de noi strategii şi
modele de dezvoltare turistică şi analizarea problemelor şi perspectivelor turismului românesc.
 3

IV. Organizarea temelor în cadrul cursului

a) Cursul POLITICI ŞI STRATEGII DE DEZVOLTARE TURISTICĂ REGIONALĂ este
structurat pe 4 module de învăţare :
 Probleme teoretice privind planificarea dezvoltării turistice. Strategia de evaluare a impactului
turismului pe plan economic, socio-cultural şi asupra mediului;
 Strategii şi modele de dezvoltare turistică în Europa;.
 Politici şi strategii regionale şi statale de dezvoltare turistică în America de Nord, America
Latină şi Africa;
 Politici şi strategii turistice în Asia şi Oceania.
Temele de mai sus sunt dublate de aplicaţii practice referitoare la analiza, înţelegerea şi
interpretarea corectă a principalelor modele şi strategii de dezvoltare turistică.
b) Fiecare temă/modul (conţinuturile cursului şi aplicaţiile practice aferente) vor putea fi
consultate pe site-ul Facultăţii de Geografie, la adresa http://geografie.ubbcluj.ro/,
https://portal.portalid.ubbcluj.ro/, la secţiunea Cursuri, precum şi pe CD-urile ce vor fi oferite
studenţilor .
Descrierea conceptelor majore pentru fiecare temă/modul şi pentru fiecare aplicaţie practică
aferentă fiecărei teme/modul pot fi găsite în suportul de curs..
c) Obiectivele generael ale cursului şi organizarea
Obiectivele generale ale cursului POLITICI ŞI STRATEGII DE DEZVOLTARE TURISTICĂ
REGIONALĂ corespund formării unor abilităţi:
 Înţelegerea şi receptarea corectă a problemelor legate de planificarea şi întocmirea
politicilor şi strategiilor de dezvoltare turistică, a modului de implementare a acestora;
 Receptarea particularităţilor, dar şi a similitudinilor, strategiilor teritoriale de
dezvoltare turistică;
 Aplicarea informaţiei de la curs în activitatea practică va facilita orientarea mai
eficientă în elaborarea aranjamentelor turistice în funcţie de oferta destinaţiilor turistice,
la diferite niveluri teritoriale.
Cursul va fi structurat în patru părţi, corespunzătoare celor patru module prezentate mai sus:

V. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs (sarcinile practice ale studentului)

a) Sarcini
La acest curs veţi avea de realizat mai multe sarcini (rezolvarea unor aplicaţii practice) a căror
pondere totală în nota finală va fi de 50%; restul de 50% constituie evaluarea cunoştinţelor finale
dobândite în cadrul cursului. Sarcinile sunt centrate pe rezolvarea unor probleme concrete legate de
dezvoltarea turistică în profil teritorial.
Veţi fi anunţaţi (prin e-mail) când o nouă sarcină a fost afişată on-line. Este în avantajul
dumneavoastră să realizaţi sarcinile propuse la scurt timp după ce ele au fost afişate, deoarece termenele
limită trebuie respectate strict. Datele limită de evaluare a sarcinilor propuse anterior vor fi, de asemenea
comunicate iniţial.
b) Teme de casă
Pentru fiecare modul citiţi secţiunea aferentă din suportul de curs (autor, Liviu Nicoară) şi din
celelalte lucrări indicate la bibliografia obligatorie. Luaţi notiţe pentru a înţelege mai bine informaţiile şi
pentru a studia mai târziu.
Temele de casă vor fi prezentate cu ocazia fiecărei întâlniri modulare, sau trimise pe una din
adresele de mail menţionate mai sus; pondereea lor în nota finală de promovare a examenului va fi de
50%.
c) Examenul
După ce aţi rezolvat toate aplicaţiile practice aferente pregătirii preliminare (a căror pondere în
nota finală va fi de 50%) este momentul să studiaţi pentru examenul final (cu pondere de 50% în nota
finală). Pentru examenul final veţi învăţa din suportul de curs şi din bibliografia obligatorie (îndeosebi din
Regionare turistică mondială, autori Liviu Nicoară şi Angelica Puşcaş).
d) Comunicarea on-line: Anunţuri, E-mailuri şi Forum de discuţii
Majoritatea informaţiilor vă vor fi transmise prin intermediul secţiunii Anunţuri de pe site-ul
Facultăţii de Geografie, la adresa http://geografie.ubbcluj.ro/, https://portal.portalid.ubbcluj.ro/,
precum şi prin intermediul e-mail-ului. În consecinţă, consultarea zilnică a e-mail-ului şi a Site-ului
 4

Facultăţii de Geografie este o sarcină absolut necesară. Sunteţi responsabili de alua la cunoştinţă toate
informaţiile pe care vi le trimitem prin intermedioul celor două surse de informaţie deja menţionate. Este
responsabilitatea dumneavoastră să vă păstraţi la zi adresa de e-mail.
VI. Bibliografie obligatorie
1. Bran, Florina; Marin, D.; Simon, Tamara (1998): Economia turismului şi mediul înconjurător,
Edit. Economică, Bucureşti.
2. Ciangă, N.; Dezsi, Şt. (2007): Amenajare turistică, Edit. Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca
3. Cocean, P.; Dezsi, Şt. (2001): Prospectare şi geoinformare turistică, Edit. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca.
4. Cristureanu, Cristiana (1992), Economia şi politica turismului internaţional, Edit. Abeona,
Bucureşti.
5. Nicoara, L.; Puşcaş, A. (2002): Regionare turistică mondială, Edit. Presa universitară Clujeană,
Cluj-Napoca.
6. *** (1994), National and Regional Tourism Planning: Methodologies and Case Studies,
International Thomson Business Press.
Lucrările menţionate se găsesc la Biblioteca Facultăţii de Geografie şi la Biblioteca Centrală
Universitară „Lucian Blaga” Cluj-Napoca. Fiecare din aceste lucrări conţin informaţii importante, fie
privind problemele generale de fundamentare a dezvoltării turistice (primele trei), fie informaţii detaliate
la nivel regional (Regionare turistică mondială), iar a cincea lucrare, atât aspecte metodologice de
planificare turistică, cât şi numeroase studii de caz, mai ales din rândul statelor în curs de dezvoltare.
În suportul de curs, la finele fiecărui modul sunt precizate atât referinţele bibliografice obligatorii,
cât şi cele facultative. Sursele bibliografice au fost astfel stabilite încât să ofere posibilitatea adâncirii
nivelului de analiză şi, implicit comprehensiunea fiecărei teorii.
VII. Materiale şi instrumente necesare
Optimizarea secvenţelor de învăţare/formare reclamă accesul studenţilor de la specializarea
Geografia Turimului, forma de învăţământ „Învăţământ la Distanţă” la urmâtoarele resurse:
 Computer conectat la INTERNET (pentru a putea accesa toate informaţiile): date,
termene, suporturi de lucru-hărţi mute, hărţi digitizate, hărţi model, explicaţii etc;
 Imprimantă (pentru tipărirea materialelor-suport, atemelor redactate, a studiilor de caz şi
problematizărilor existente);
 Acces la resursele bibliografice (ex: abonament la Biblioteca Centrală Universitară
„Lucian Blaga”, abonament la Biblioteca Facultăţii de Geografie etc);
 Acces la echipamente de fotocopiere

VIII. Calendarul cursului

Pe parcursul semestrului V, de-a lungul căruia se studiază disciplina de faţă, sunt programate 4
întâlniri faţă în faţă (consultaţii) cu toţi studenţii, la care se adaugă întâlnirea destinată derulării
examenului final; ele au menirea soluţionării directe (fără intermediari) a oricăror nelămuriri de conţinut
ştiinţific şi de monitorizare a modului în care sunt rezolvate sarcinile practice (aplicaţiile din caietul de
lucrări practice).
Pentru prima întâlnire este obligatorie lecturarea atentă a primului modul (temele aferente
acestuia) şi rezolvarea aplicaţiilor de la modulul 1;
Pentru a doua întâlnire este obligatorie lecturarea atentă a modulului 2 (temele aferente acestuia)
şi rezolvarea aplicaţiilor de la modulul 2; se vor preda aplicaţiile aferente modulului 2;
Pentru a treia întâlnire este obligatorie lecturarea atentă a modulului 3 (temele aferente acestuia)
şi rezolvarea aplicaţiilor de la modulul 3; se vor preda aplicaţiile aferente modulului 3;
Pentru a patra întâlnire este obligatorie pregătirea tuturor conţinuturilor de examen şi rezolvarea
aplicaţiilor de la modulul 4; se vor preda aplicaţiile aferente modulului 4 şi se va derula examenul final;
În cadrul celei de a treia întâlniri se vor verifica şi, eventual corija toate aplicaţiile practice
existente pe parcursul celor patru module (care vor constitui 50% din nota finală); acum se vor preda
aplicaţiile practice existente în modulele 3 şi 4.
 5

În cadrul întâlnirii cu numărul patru se va derula examenul final, examen cu pondere de 50% din
nota finală şi se va comunica cursanţilor numărul de puncte (maxim 50) obţinute pe baza rezolvării
aplicaţiilor practice din modulele 1-4.
Datele celor patru întâlniri sunt precizate în calendarul sintetic al disciplinei şi în tabelul de mai
jos.

Calendarul sintetic al disciplinei

Nr. crt Întâlniri directe
1 Întâlnirea 1
2 Întâlnirea 2
3 Întâlnirea 3
Întâlnirea 4 Examen
4 iunie 2013
final
Pondere aplicaţii
Activităţi Data practice/examen
final
- discutarea temelor de curs de la
modulele 1 şi 2
23.03.2013
- discutarea aplicaţiilor practice de la
orele 08.00 – 10.00
modulele 1 şi 2 10 puncte
(sala 46 – Clădirea
- predarea materialelor rezultate din
Facultății de Geografie)
rezolvarea aplicaţiilor de la modulul
1
- discutarea temelor de curs de la
modulul 3
20.04.2013
- discutarea aplicaţiilor practice de la
orele 08.00 – 10.00
modulul 3 10 puncte
(sala 46 – Clădirea
- predarea materialelor rezultate din
Facultății de Geografie)
rezolvarea aplicaţiilor de la modulul
2
- discutarea temelor de curs de la
modulul 4 18.05.2013
- discutarea aplicaţiilor practice de la orele 08.00 – 10.00
modulul 4 (sala 46 – Clădirea 10 puncte
- predarea materialelor rezultate din Facultății de Geografie)
rezolvarea aplicaţiilor de la modulele
3 şi 4
50 puncte
-- derularea examenului final
(examenul final)+
10 puncte oficiu

IX. Politica de evaluare şi notare

Procesul de evaluare şi stabilirea notei finale la acest curs va avea două componente:
1. însumarea punctajelor obţinute pentru rezolvarea sarcinilor de lucru (aplicaţiilor practice
existente în fiecare din cele patru module): 10 puncte/aplicaţii practice/modul....40 puncte
maxim;
2. nota obţinută la examenul final (derulat în cadrul celei de a patra întâlniri directe): 50
puncte maxim;
3. 10 puncte se acordă din oficiu, rezultând un punctal total maxim de 100 puncte, aferent
notei finale 10.
Fiecare modul cuprinde un număr de 5-10 aplicaţii practice, care vor fi puse la dispoziţia
tutorelui, a cursantului, prin intermediului suportului de curs şi a materialelor bibliografice obligatorii. De
asemenea, fiecare aplicaţie practică va fi discutată în cadrul primelor trei întâlniri cu studenţii, urmând ca
ulterior, ele să fie rezolvate şi transmise titularului de curs. Pentru predarea temelor, se vor respecta cu
stricteţe cerinţele titularului de curs, orice abatere de la acestea aducând după sine penalizări sau pierderea
punctajului corespunzător acelui set de sarcini practice. Evaluarea aplicaţiilor practice se va face imediat
după primirea lor, iar afişarea pe site-ul facultăţii a punctajelor obţinute de către fiecare student se va
realiza în cel mult două săptămâni de la data depunerii/primirii aplicaţiilor. Dacă studentul consideră că
activitatea sa practică a fost subapreciată de către evaluator, atunci poate solicita feed-back suplimentar
prin contactarea directă a evaluatorului sau a tutorelui, prin e-mail sau direct.
Nota finală la acest curs va fi bazată pe procentele cumulate din întreg, iar notele vor avea la bază
criterii de performanţă.
Pentru obţinerea unui punctaj complet este nevoie de rezolvarea tuturor aplicaţiilor practice
existente şi de prezenţa la examenul final, punctele fiind cumulate din aceste două forme de evaluare;
lipsa uneia dintre aceste două componente se soldează cu lipsa notei finale din ecuaţia de notare şi,
 6

implicit nepromovarea examenului la disciplina POLITICI ŞI STRATEGII DE DEZVOLTARE

TURISTICĂ REGIONALĂ.

X. Elemente de deontologie academică

Corpul profesoral al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca,
pleacă întotdeauna de la premisa conform căreia, studenţii acestei facultăţi, indiferent de formula
educaţională pe care o adoptă (zi/ID/IFR) şi specializarea urmată, sunt persoane mature şi responsabile.
Totuşi, pentru a evita eventualele situaţii în care se pune în discuţie onestitatea cursantului, trebuie să
stabilim de la bun început ce constituie fraudă. O formă concretă de fraudă este plagiatul.
Prin urmare, doresc şi pretind ca dumneavoastră să fiţi unica persoană care realizează sarcinile
stabilite pentru acest curs (şi nu altcineva). Dacă utilizaţi idei sau fragmente din scrierile altei persoane
şau resurse suplimentare pentru realizarea sarcinilor de lucru, trebuie să citaţi, iar lucrările respective să
fie menţionate în bibliografia dumneavoastră. Suplimentar, vă rugăm să consultaţi politica Universităţii
„Babeş-Bolyai” privin plagiatul şi să reflectaţi asupra consecinţelor ce decurg dintr-o astfel de atitudine
ingrată.
Pentru eventuale explicaţii suplimentare, chiar şi pentru exemple concrete, vă stau la dispoziţie.

XI. Studenţi cu nevoi speciale

Nevoile speciale se referă la o serie de dizabilităţi fizice, dizabilităţi de învăţare/receptare, cele
datorate lipsei de cunoştinţe, deprinderi şi prerechizite aferente acestui curs. Studenţii care, din nefericire
se pot afla într-una din aceste situaţii sunt rugaţi să mă contacteze la începutul cursului pentru a putea
interveni şi ajusta situaţia (spaţii special amenajate etc) pentru ca rezultatele la final să fie cele scontate.
XII. Strategii de lucru recomandate
Vă recomand să vă alocaţi cel puţin la fel de mult timp pentru studiul fiecărei teme/modul şi
pentru realizarea sarcinilor practice, cu varianta în care, a-ţi fi studiat acest curs în formula”învăţământ de
zi”. Stabiliţi-vă un orar zilnic pe care să îl rezervaţaţi studiului la această disciplină.
Puteţi începe prin a vă realiza un calendar săptămânal cu toate cursurile dumneavoastră, timpul
alocat pentru activităţile impuse de locul de muncă şi de alte obligaţii.
Încercaţi pe cât posibil să vă încadraţi în următoarele rigori:
 pregătiţi-vă pentru sarcinile ce le aveţi de rezolvat, citind din timp părţile relevante din
suportul de curs; rezolvaţi exemplele oferite; rezolvaţi aplicaţiile din suportul de curs;
 încercaţi să rezolvaţi toate aplicaţiile existente; dacă întâmpinaţi dificultăţi, e-mailul
meu vă stă la dispoziţie pentru explicaţii suplimentare; trimiteţi-mi un e-mail cu
problema la care v-aţi blocat pentru a vă oferi soluţia corectă;
 citiţi cu atenţie instrucţiunile de urmat pentru rezolvarea fiecărei aplicaţii practice; de
cele mai multe ori, este precizată forma în care sunt aşteptate răspunsurile
dumneavoastră;
 vă rog să puneţi întrebări; curiozitatea şi întrebările diverse (la obiect) constituie ul
element esenţial pentru învăţare);
 încercaţi să contactaţi un student, coleg cu dumneavoastră la aceeaşi specializare, forma
la zi, pentru a vă consulta în cazul unor dificultăţi.
Respectând cerinţele şi rigorile impuse de către acest curs, el vă poate oferi o amplă deschidere
către problematica variată şi complexă legată de elaborarea politicilor şi strategiilor turistice pe plan
mondial şi regional.

CLUJ-NAPOCA, Conf. univ. dr.

Liviu Nicoară
 7

MODULUL I. PROBLEME TEORETICE PRIVIND PLANIFICAREA

DEZVOLTARII TURISTICE. STRATEGIA DE EVALUARE A IMPACTULUI
TURISMULUI PE PLAN ECONOMIC, SOCIO-CULTURAL ŞI ASUPRA MEDIULUI

a. Scopul modulului. Modulul este destinat cunoaşterii şi înţelegerii suporturilor

conceptuale şi instituţionale pe care se fundamentează procesul de elaborare a politicilor,
strategiilor şi planurilor de dezvoltare turistică, precum şi a implicaţiilor acesteia în dezvoltarea
regională şi locală.

b. Obiectivele modulului:
- înţelegerea locului şi rolului dezvoltării turismului în cadrul dezvoltării economice
regionale;
- sesizarea rolului factorilor implicaţi în procesul de dezvoltare turistică;
- cunoaşterea etapelor planificării dezvoltării turistice şi a terminologiei utilizate în
procesul respectiv;
- înţelegerea impacturilor dezvoltării turismului pe cele trei planuri: economic, socio-
cultural şi environmental;
- aplicarea normelor de gestionare turistică a spaţiului.

c. Structura logică a modulului:

1. Conceptul de politică de dezvoltare regională. Dezvoltarea durabilă. Integrarea
dezvoltării turistice în teoriile dezvoltării economice regionale.
2. Politica macroeconomică de dezvoltare turistică.
3. Factorii de localizare ai activităţilor turistice. Tipologia amenajarilor teritoriale, vizată
de dezvoltarea şi planificarea turistică.
4. Planificarea dezvoltarii turistice. Rolul planificării în turism.
5. Rolul structurilor instituţionale şi private în dezvoltarea turismului.
6. Planificarea forţei de muncă, legislativă, stimularea investiţiilor în turism.
7. Procesul de planificare a dezvoltării turistice (etape).
8. Formularea planului structural.
9. Impactul economic şi socio-cultural al dezvoltării turistice.
10. Impactul environmental al dezvoltării turismului.

d. Conţinutul informaţional detaliat:

 8

1. Conceptul de politică de dezvoltare regională. Dezvoltarea durabilă. Integrarea

dezvoltării turistice în teoriile dezvoltării economice regionale.

1.1. Conceptul de politică de dezvoltare regională. Dezvoltarea durabilă

Politica de dezvoltare regională reprezinta un ansamblu de măsuri planificate şi
promovate de autoritatile administrative publice centrale şi locale în scopul asigurării unei
dezvoltări socio-economice dinamice şi durabile, prin valorificarea eficientă a potenţialului
regional şi local.
Politica de dezvoltare regională vizează ca domenii principale: dezvoltarea
întreprinderilor, piaţa forţei de muncă, atragerea investiţiilor, transferul de tehnologie,
ămbunatatirea infrastructurii, dezvoltarea rurală, sănătatea, educaţia, învăţământul şi cultura,
dezvoltarea turismului, calitatea mediului înconjurator.
Principiile care stau la baza elaborării şi aplicării politicii de dezvoltare regională: -
descentralizarea procesului de luare a deciziilor;
- parteneriatul între toţi actorii implicaţi în dezvoltarea regională;
- planificarea – proces de utilizare a resurselor (prin programe si proiecte) în vederea
atingerii unor obiective stabilite;
- cofinanţarea – contribuţia financiară a diversilor actori implicaţi în realizarea
programelor şi proiectelor de dezvoltare regională.
Principiul dezvoltării durabile a apărut în urma marilor crize energetice din anii '70.
Conform acestuia, utilizarea resurselor oferite de mediu, dezvoltarea societăţii în general, trebuie
organizate în aşa fel încât să nu pericliteze şansele generaţiilor viitoare.
Obstacolele în calea acestui principiu sunt: utilizarea combustibililor fosili ca surse de
energie, efectele de mediu generate fiind unele negative, creşterea necontrolată a populaţiei în
ţările periferice, cadrul instituţional neadecvat.
Exista doua tipuri de abordare a conceptului de dezvoltare durabila:
- viziunea economică globală – dezvoltarea durabila reprezinta ansamblul condiţiilor şi
elementelor care permit menţinerea sau creşterea veniturilor şi a bunăstării, implicând aspecte ale
vieţii economico-sociale, de exemplu: stăpânirea creşterii demografice, modificarea structurii
producţiei şi consumului, de manieră să menţina stocul de resurse rare;
- viziunea ecologică a dezvoltării durabile implică gestiunea şi menţinerea stocului de
resurse cu productivitate cel puţin constantă, într-o optică a echităţii între generaţii şi ţări. Stocul
resurselor cuprinde două categorii de elemente diferite: capitalul ’artificial’, creat de om, şi
capitalul ’natural’ (resursele naturale regenerabile si neregenerabile). Această viziune cere
 9

aplicarea principiilor de gestiune specifice pentru fiecare dintre aceste componente ale
capitalului global.
Pe parcurs s-au conturat două curente de gândire:
a) Şcoala neoclasică americană (dezvolarea durabilă slabă sau tehnocratică) – are la bază
teoria posibilităţii substituirii capitalului natural cu cel artificial creat de om. Principiul poate fi
aplicat prin optimizarea resurselor de mediu în procesul dezvoltării economice.
b) Şcoala germană susţine o dezvoltare durabilă „tare”, prin păstrarea unor structuri de
mediu avantajoase.
Turismul dezvoltat şi practicat raţional este cea mai adaptabilă ramură economică la
conceptul de dezvoltare durabilă, axată pe trei planuri: economic, social şi ecologic.
Obiectivele politicii de dezvoltare regională:
- diminuarea dezechilibrelor existente, prin stimularea dezvoltării echilibrate, prin
recuperarea accelerata a întarzierilor în dezvoltarea zonelor defavorizate, ca urmare a unor
condiţii istorice, geografice, economice, sociale, politice si preîntampinarea producerii de noi
dezechilibre;
- corelarea politicilor şi activităţilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor, prin
stimularea initiativelor şi prin valorificarea resurselor locale şi regionale, în scopul dezvoltării
economico-sociale durabile şi al dezvoltării culturale a acestora;
- stimularea cooperarii interregionale, interne şi internaţionale, a celei transfrontaliere,
inclusiv în cadrul euroregiunilor, precum şi participarea regiunilor de dezvoltare la structurile şi
organizaţiile europene care promoveaza dezvoltarea economica şi instituţională a acestora, în
scopul realizarii unor proiecte de interes comun.
În cadrul Uniunii Europene, obiectivele dezvoltării regionale sunt abordate la trei
niveluri teritoriale:
a) la nivelul U.E.: este nivelul general de abordare, prin care se stabilesc principiile şi
obiectivele unei politici de dezvoltare regională supranaţională, care urmăreşte să creeze un nivel
mai bun al coeziunii sociale şi economice între cele 27 state membre;
b) la nivelul fiecărui stat membru al U.E.: este o abordare specifică fiecărui stat membru;
c) La nivelul regional propriu-zis: abordare care se bazează pe obiective şi tinte specifice,
în concordanţă cu nevoile şi potenţialul caracteristice fiecărei regiuni în parte.
Temă de reflecţie nr. 1. Aprofundaţi (prin exemple) rolul turismului în dezvoltarea
durabilă, în ridicarea nivelului economico-social al regiunilor periferice (de tip marginal) şi la
echilibrarea balanţei comerciale externe a unei ţări.
 10

1.2. Regiune geografică – regiune turistică

Termenul de regiune şi-a făcut loc cu dificultate în arsenalul noţiunilor geografice,
echivalentul său fiind în antichitate topicul latin „pagi” („pays”). Prin acestea erau definite
teritorii aparţinând diverselor triburi, cu toate caracteristicile lor naturale şi antropice. Forma
actuală provine din franceză „region” şi este echivalentă cu „a conduce”, „a dirija”, „ordonarea”
unor realităţi spaţiale.
Regiunile geografice pot fi clasificate după numeroase criterii:
- După scopul cercetării ştiinţifice: regiuni geomorfologice, regiuni climatice, regiuni
pedogeografice, regiuni biogeografice, regiuni rurale, regiuni urbane, regiuni agricole, regiuni
industriale, regiuni politico-administrative, regiuni ecologice, regiuni turistice. Regiunile
turistice se circumscriu unităţilor teritoriale unde fenomenele turistice relevă o consistenţă
notabilă, iar relaţiile dintre factorii săi genetici definesc un sistem economic, social funcţional
→ zonă, areal, centru, obiectiv turistic.
- După obiective: macroregiuni (porţiuni dintr-un continent), regiuni de ordinul I, II, III;
microregiuni:
- După structură (3 tipuri de regiuni): regiuni omogene; regiuni polarizate; regiuni
anizotrope.
Regiunile omogene au caracter dominant uniformitatea. Un exemplu de regiuni turistice
omogene îl reprezintă regiunile montane.
Regiunile anizotrope sunt unităţi a căror formă spaţială se ordonează de-a lungul uneia
sau a mai multor axe: axe litorale (de exemplu regiunile turistice mediteraneene cu acele „côte”
Coasta de Azur), axe interioare (fluviale sau rutiere).
Regiunile polarizate se dezvoltă în jurul unui centru, fiind definite prin „poli” în jurul
cărora gravitează un teritoriu. Sunt caracterizate prin trei elemente: poli, reţea (legăturile dintre
poli), câmpul spaţial (restul teritoriului).
Proprietăţile sistemice ale regiunilor polarizate:
- Se află în echilibru dinamic instabil, cu fluxuri asimetrice care dau disparităţi regionale
şi spaţiale (între centru şi periferie);
- Sunt foarte persistente datorită puterii mari de adaptare – funcţionează ca un sistem
deschis;
- Au o evoluţie ireversibilă (regiunile urbane ar fi ultima fază de evoluţie).
În cadrul acestor tipuri de regiuni există mai multe subsisteme, care pot fi la rândul lor
subsisteme omogene, polarizate sau anizotrope.
 11

Pentru evidenţierea interacţiunilor majore între cadrul natural şi populaţie, din interiorul
învelişului geografic, a fost introdusă noţiunea de cronotop. Cadrul natural este privit ca şi
componentă de susţinere, populaţia – componenta activă, din interferenţa lor rezultând
componenta integratoare.

Populaţia
(ca)
Cs
Câmpul
relaţional
Ca Ci
Peisajul
natural (Cs)

Aria de desfăşurare spaţială a câmpului relaţional (sau Ci) coincide cu suprafaţa regiunii
geografice funcţionale.
Din punctul de vedere al Geografiei turismului, peisajul natural (componenta de
susţinere) deţine resursele turistice naturale, iar câmpurile de interferenţă şi componenta activă
furnizează resursele turistice antropice şi elementele de dotare.
Regiunile turistice prezintă similitudini, de la caz la caz, cu aproape toate tipurile de
regiuni geografice menţionate, dar cele mai mari sunt cu regiunile polarizate. Într-o regiune
turistică de acest tip polii sunt reprezentaţi de centrele turistice, reţeaua este constituită din căile
de comunicaţie, iar câmpul spaţial de valenţele turistice ale peisajului geografic.

1.3. Integrarea dezvoltării turistice în teoriile dezvoltării economice regionale

În ansamblu, teoriile de dezvoltare regională se pot grupa în două categoriii mari: teorii
structuraliste, teorii regionaliste.
Cele structuraliste tratează regiunile din perspectiva globală. Dezvoltarea regională este
determinată de structurile macroeconomice şi macropolitice, iar poziţia regiunilor e privită în
cadrul unui sistem de tip centru-periferie. Cele mai importante teorii de polarizare sau de
dependenţă:
a) Conceptul polilor de creştere, în care centrele polarizatoare sunt oraşe. Când oraşele
sunt strâns legate între ele se formează axe de dezvoltare pe liniile de transport dintre polii
iniţiali;
 12

b) Modelele centru-periferie pot apărea fie în cadrul unui stat – regiuni centrale – regiuni
periferice, fie la nivel macroregional, unde unele state au rol central, iar restul reprezintă
periferia. Pentru compararea internaţională a statelor se folosesc termenii de „nord” pentru
nordul dezvoltat, respectiv „sud” pentru părţile sudice mai puţin dezvoltate.
În cadrul regiunilor centrale a statelor există un mare potenţial de capital, inovaţie,
productivitate ridicată şi diversificată, serviciile trec pe primul loc, urmate de sectorul II,
sistemul politic este unul stabil. În aceste regiuni se practică un comerţ (internaţional) intens.
Turismul joacă un rol deosebit în dezvoltarea regiunilor marginale (periferice) care de obicei
deţin resurse turistice foarte valoroase (naturale şi antropice).
Teoriile regionaliste privesc regiunea ca entitate cu capacitate endogenă suficientă
pentru a imprima o traiectorie de dezvoltare:
- teoriile dinamice de dezvoltare consideră economia în transformare continuă, faptul că
se produc schimbări spaţiale continue: mobilitatea forţei de muncă, a capitalului.
- teoriile evoluţionist-istorice descriu traiectoria de dezvoltare economico-socială pe
baza combinării factorilor economici, demografici, politici şi socio-culturali. Ultimul stadiu, din
prezent, este cel al societăţii post-industriale (în ţările cele mai avansate).
Un alt curent este noul regionalism. Acesta consideră regiunile unităţi spaţiale
fundamentale pentru dezvoltarea economiei şi formularea politicilor de dezvoltare: şcoala
californiană susţine ideea dezvoltării regionale endogene; GREMI (grupul de Analiză European
al Mediului Inovativ).

Factorii dezvoltării regionale pot fi clasificaţi în factori interni şi factori externi.

A. Factorii interni sunt clasificaţi la rândul lor în două categorii: factori tari şi factori
slabi (Benedek, J., 2004).
a) Factorii tari sunt consideraţi: potenţialul de producţie şi cererea de bunuri de consum
şi investiţii;
Potenţialul de producţie: forţa de muncă, capitalul, factorii tehnologici şi factorul pământ
(teren), la care se asociază factorii fizico-geografici.
b) Factorii slabi – structura regională (mărimea regiunii, distribuţia aşezărilor,
populaţiei), ramurile economice, infrastructura, sistemul politic (taxe, impozite, facilităţi),
sistemul socio-cultural (mentalităţi, obiceiuri), sistemul ecologic.
B. Factorii externi se referă la schimburile interregionale de bunuri şi servicii, la
migrarea factorilor de producţie, politicile regionale ale statelor, mediul general de afaceri.
 13

2. Politicile macroeconomice de dezvoltare turistică

Abordarea fragmentata fractionata in diferite politici sectoriale a dezvoltarii turistice nu
este benefica, duce la subminarea aportului turismului la dezvoltarea economica. Politicile
macroeconomice la nivel national in acest domeniu sunt necesare datorita impactului turismului
in sectoarele productive cu rol dinamizator, indeosebi in perioade de criza globalizata.
Instrumentele politicii turistice decurg din politica economica nationala globala, pe care
se grefeaza planificarea sectoriala, cu instrumentele specifice domeniului turistic.
Politica economico-sociala globala a unei tari dispune de multe parghii pentru favorizarea
dezvoltarii activitatii turistice:
- instrumente financiare si fiscale ce au drept scop crearea unui climat favorabil
acumularilor, investitiilor si crearii de noi produse si activitati turistice: se refera la politicile de
credit, rata dobanzilor, impunerile fiscale, urmarind reducerea fiscalitatii, cu efecte in realizarea
unei oferte competitive, premisa pentru stimularea cresterii cererii;
- politicile economice, bugetare si monetare, cu efect asupra evolutiei preturilor interne si
a ratei de schimb valutar;
- instrumentele de politica sociala influenteaza direct dezvoltarea activitatii turistice, prin
masuri legate de durata timpului de munca, durata concediilor, formarea profesionala.
Planificarea dezvoltării turistice a devenit necesară pe măsura amplificarii continue a
acestei activitaţi şi a creşterii ponderii turismului ca ramură economică în cadrul sectorului
terţiar (de unde şi denumirea improprie, de altfel – de ’industrie turistică’).
Strategiile de planificare turistica s-au perfecţionat continuu, au fost adaptate diferitelor
structuri naţionale şi a crescut durata de prognoza (de la 5 ani pana la 15-20 ani). În ultimele
decenii planificarea turistică a devenit tot mai flexibilă, prin interconectarea în sistemul relational
macroeconomic şi adaptarea la specificul unor niveluri teritoriale variate (naţional, regional,
zonal, local).
Planificarea turistică la scară regională (pentru teritorii de mii de km²) are in vedere o mai
mare diversitate de aspecte, necesitatea unui volum mai mare de lucrări şi de investiţii pentru
interpretarea armonioasă a elementelor de infrastructură turistică şi valorificarea raţionala a
resurselor turistice. Exemple de planuri turistice regionale: Creta, litoralul din Languedoc –
Roussilon, Cuzco si Puno (Cristiana Cristureanu, 1992).
Planificarile dezvoltarii turistice la nivel national au fost realizate sau demarate de
majoritatea statelor lumii, sunt integrate politicii economice generale a tarii si prevad obiective
specifica unor specializari turistice.
 14

Planificarea turistică la scara suprastatală vizeaza macroregiuni geografice care depăşesc

frontierele interstatale, multe fiind grefate pe bazine maritime (Marea Egee, bazinul vest-
mediteranean, Marea Baltica), oceanice (vestul Oceanului Indian, Pacificul de Sud ) sau parti
dintr-un continent (Africa de Vest, partea mijlocie a Europei, de la Marea Baltica la Marea
Adriatica).
Perioada pentru care se elaboreaza planurile de dezvoltare turistică impune separarea lor
în trei categorii:
- planificare pe termen scurt sau operaţională (1-3 ani) – se bazează pe durata punerii în
aplicare a investiţiilor;
- planificarea pe termen mediu (tactică) – de obicei 5-6 ani – reprezintă o componentă a
planului naţional sau regional de dezvoltare;
- planificarea pe termen lung (sau strategică) – acoperă 10 – 20 ani şi reprezintă o
strategie de pregătire şi aplicare a planurilor succesive pe termen mediu; este de mare
complexitate şi releva implicaţiile de ordin economic, social şi ecologic ale dezvoltarii turismului
în spaţiile geografice la care se referă.
Dezvoltarea turistică reprezintă un factor dinamizator al sistemului economic regional şi
naţional, prin cererea specifică de bunuri şi servicii, cerere care – prin adaptarea ofertei
antrenează o creştere în sfera producţiei acestora şi dezvoltarea diverselor servicii. Efectul
multiplicator al turismului, bazat pe impactul cheltuielilor turistice asupra unui sistem economic,
este condiţionat de trei procese (faze) interconectate:
a) incidenţa cheltuielilor turiştilor asupra crearii de noi venituri în economia naţională; b)
efectul multiplicator al investitiilor turistice; c) aportul valutar prin exportul ’invizibil’ de servicii
şi mărfuri consumate de turiştii străini în ţara receptoare (Gh. Postelnicu, 1994).
Legat de acest ultim aspect apare şi reversul, adică turismul internaţional emitent al unei
ţări, materializat prin cheltuieli turistice în alte ţări, reprezintă import ’invizibil’ de servicii şi
mărfuri. În acest mod, turismul internaţional îndeplineşte o importantă funcţie economică pe plan
mondial, manifestată prin soldul pozitiv sau negativ al veniturilor şi cheltuielilor valutare din
turism. În numeroase state, turismul internaţional receptor are rolul de a echilibra balanţa de plăţi
externe.
Pe planul dezvoltării regionale, turismul are rolul deosebit şi tot mai important de a
introduce in circuitul economico-social o serie de regiuni limitrofe de tip periferic, marginalizate
sub aspect industrial şi al serviciilor în raport cu marile aglomerari urbane, dar cu resurse
turistice naturale şi etnografice bogate şi valoroase. În acest fel se produce o redistribuire, o
dispersare a veniturilor spre regiuni de tip marginal, atât la nivel mondial (Bazinul Caraibilor,
 15

Bazinul Asia – Pacific, Africa, America de Sud, zona subarctica), cat si in interiorul tarilor
(Munţii Apuseni, Dobrogea, Sicilia, Castilia Veche, provincia Algarve, sud – vestul Masivului
Central Francez ).

3. Factorii de localizare ai activităţilor turistice. Tipologia amenajărilor teritoriale

3.1. Factorii de localizare ai activităţilor turistice:
- resursele turistice („materia primă” pentru aceste activităţi);
- infrastructura de transport şi comunicaţii;
- oferta de forţă de muncă (sub cele două aspecte – calitativ şi cantitativ);
- oferta de spaţiu.

3.2.Tipologia amenajărilor teritoriale (vizată şi de dezvoltarea şi planificarea turistica)

Există mai multe tipuri de amenajare a teritoriului:
a) Amenajarea strategică a proceselor şi structurilor din spaţiu, este o amenajare de tip
complex care se adresează mai multor domenii ale realităţii spaţiale noi. Se poate realiza pe o
durată lungă de timp (decenii) şi are o componentă spaţială bine definită, de la regiune până la
spaţii mai restrânse.
b) Amenajarea operaţională a structurilor spaţiale este imediat următoare amenajării
strategice. Este mai puţin complexă şi este de tip închis (se încheie odată cu implementarea
măsurilor prevăzute ):
- implică operaţiuni de rutină, bazate pe calcule precise;
- orientată spre practică;
- durată relativ scurtă de implementare.
Trecerea între cele două tipuri este fluentă. Se face distincţie între program (cu scopuri
generale) şi plan (referiri de detaliu). Unele planuri de amenajare au şi o parte de program.
Alte criterii de clasificare a tipurilor de amenajare:
a) După nivelul spaţial abordat:
- amenajări la nivel spaţial superior (regiuni de dezvoltare);
- amenajări la nivel spaţial inferior (comună, oraş).
b) După obiectivele prevăzute:
- amenajare cadru (programatică);
- amenajare de detaliu (amenjarea turistică).
c) După paleta tematică:
- amenajare generală/integrală (toate domeniile);
 16

- amenajare specială (vizează un anumit domeniu) de exemplu amenajarea turistică.

Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul promovează o serie de
planuri de amenajare şi urbanistice:
I – la nivel superior: PATN;
II – la nivelul următor: PATR, PATIJ;
III – apoi PATJ;
IV – PATIO, PATP (periurbană), PATIC;
V – PUG, PUZ (zonele centrale ale oraşelor).
Tot în cadrul acestei legi au fost stabilite şi opt regiuni de dezvoltare: nord-est, sud-est,
sud, sud-vest, vest, nord-vest, centru şi Bucureşti.

4. Planificarea dezvoltării turistice. Rolul planificării în turism

Turismul poate fi privit la modul general ca un sistem cu multiple interacţiuni între
factorii ofertei şi cei ai cererii turistice, iar armonizarea celor două componente presupune
acţiuni de planificare. Activitatea turistică trebuie să fie planificată în funcţie de spaţiu, la
diferite niveluri (naţional, regional, local) şi în funcţie de timp (pe termen lung, mediu şi scurt).
Planificarea dezvoltării turistice are în vedere multiple aspecte:
- exploatarea echilibrată şi raţională a resurselor turistice naturale şi culturale/antropice
pentru a asigura protecţia şi conservarea lor în scopul creşterii duratei de valorificare şi a
menţinerii echilibrului ecologic;
- realizarea unor proiecte de amenajare detaliate pentru reducerea impacturilor negative
de ordin economic, socio-cultural şi de mediu;
- asigurarea unei dezvoltări raţionale a tuturor segmentelor industriei turistice în
corelaţie cu politicile economice din alte sectoare;
- este necesară stabilirea liniilor directoare şi a standardelor pentru pregătirea planurilor
de amenajare şi exploatare turistică;
- conjugarea eforturilor sectorului public şi privat pe plan intern, dar şi în activităţile
turistice externe, în scopul asigurării investiţiilor în turism;
- monitorizarea activităţii turistice în scopul revitalizării şi dezvoltării unor areale
turistice;
- adaptarea legislaţiei turistice în funcţie de necesităţi;
- problema asigurării unor programe de calificare a personalului din turism.
 17

Realizarea acestor deziderate este legată de politica generală de dezvoltare raţională.

Această relaţionare duce la evitarea unor conflicte legate de modul de utilizare a unor resurse
turistice.
În dezvoltarea turistică este necesară etapizarea acestui proces şi în cadrul căruia
planificarea îşi aduce contribuţia în alte domenii importante:
- Pe plan economic prin prisma valorificării raţionale şi la nivel avansat a resurselor
turistice;
- Pe plan social în creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă şi stabilirea populaţiei
rezidente, prin reluarea unor vechi ocupaţii tradiţionale şi prin atragerea populaţiei în activităţile
turistice;
- Pe plan ecologic prin evitarea degradării poluării mediului deci şi prin creşterea
gradului de exploatare pe termen lung a resurselor turistice.
Planificarea prin prisma dezvoltării durabile presupune două tipuri de planuri şi
prognoze:
- pe termen lung, cu caracter global, structurat pe forme de turism, în concordanţă cu
tendinţele existente pe piaţa turistică mondială. Se realizează pe 10-20 ani;
- planuri mai concrete sunt cele realizabile pe termen mediu (4-5 ani) sau scurt (1-3 ani)
şi care se elaborează la nivel regional şi local pe tipuri şi forme de turism.
În România planurile trebuie să aibă la bază standarde şi norme europene în ceea ce
priveşte exploatarea resurselor turistice, modernizarea structurilor de primire a bazelor de
tratatment, alimentare şi a serviciilor turistice. Însă realizarea unei planificări şi dezvoltări
integrale a turismului depinde în mare măsură de factorii instituţionali care fac şi aplică politici şi
strategii de dezvoltare turistică.

5. Rolul structurilor guvernamentale în planificarea şi dezvoltarea turistică

Îndeplinirea cerinţelor respective poate fi făcută de un guvern prin crearea unui organism
la nivel naţional: Minister al Turismului, Autoritate Naţională de Turism, departament de Turism
în cadrul altor ministere.
Un asemenea organism la nivel de stat are o serie de responsabilităţi legate de
coordonarea politicii în domenii cu politica regională de dezvoltare, realizarea de norme şi
reglementări de ramură, susţinerea efectuării unor studii aprofundate în domeniul turistic,
stimularea investiţiilor, dezvoltarea activităţilor de marketing, planificarea şi pregătirea forţei de
muncă din turism, modernizarea infrastructurii aferente turismului, diversificarea atracţiilor
 18

turistice etc. În funcţie de experienţa internaţională, un minister de turism trebuie să includă

câteva direcţii/oficii:
- direcţie de marketing;
- direcţie de statistică şi cercetare;
- direcţie de planificare şi dezvoltare;
- direcţie de resurse umane;
- direcţie de promovare şi control a activităţii turistice.
Organismul de turism are posibilitatea şi chiar este necesar să creeze un comitet
consultativ care să ţină legătura cu factorii implicaţi în turism.

Rolul structurilor private în dezvoltarea turismului

Rolul acestor structuri este unul tot mai important. Agenţii de turism practic pot îndeplini
o serie de activităţi şi atribuţii:
- enunţarea problemelor dificile: impozite, taxe, probleme legate de anumite facilităţi
fiscale;
- emiterea unor propuneri de îmbunătăţire a activităţilor turistice;
- derularea şi sistematizarea programelor de cercetare sau de pregătire profesională
destinate societăţilor turistice din teritoriu;
- asigurarea de reprezentanţi experţi pentru comisiile guvernamentale;
- sponsorizarea de reuniuni, colocvii pe teme de turism, participarea la realizarea
planurilor de planificare şi dezvoltare regională sau locală.
Se constată că micile întreprinderi de turism au o mai mare capacitate de adapare la
anumite situaţii speciale, societăţile participante fiind preocupate de promovare şi marketing şi
pe baza acestor considerente este necesară o colaborare între instituţiile guvernamentale şi
agenţii economici privaţi.

Temă de reflecţie nr. 2. Arătaţi rolul structurilor guvernamentale şi a structurilor private

în dezvoltarea turismului românesc.

Rolul organismelor internaţionale

Organizaţia Mondială a Turismului (OMT) s-a înfiinţat în 1975 prin restructurarea
UIOOT de la nivel de stat (Uniunea Internaţională a Organismelor Naţionale de Turism). În
cadrul OMT, membrii propriu-zişi sunt toate statele care au aderat la acesta, respectiv membrii
 19

afiliaţi reprezentând diferite organizaţii non-guvernamentale internaţionale, dar şi organizaţii

guvernamentale naţionale: lanţuri de hoteluri, tur operatori, instituţii de cercetare.
Structura organizatorică a OMT:
- Adunarea generală – adoptă programul şi bugetul;
- Secretariatul – ţine documentaţia, gestionează banca de date, asigură legătura cu
membrii;
- Consiliul executiv – stabileşte măsurile ce se iau pe parcurs;
- Comitetele regionale, macroregionale;
- Comitetul membrilor afiliaţi – organizat pe grupuri de lucru în funcţie de problemele
urmărite.
Activităţile Organizaţiei Mondiale a turismului au o arie largă de manifestare:
- inventarierea resurselor turistice şi a infrastructurii turistice;
- elaborarea programelor de bază;
- prezentare metodelor de finanţare;
- gestionarea băncii de date;
- elaborarea studiilor de piaţă;
- susţine obiectivele şi produsele turistice originale;
- se ocupă de analiza şi clasificarea structurilor de primire etc;
- organizarea de şedinţe, colocvii, conferinţe internaţionale.

6. Planificarea forţei de muncă în turism

Urmăreşte patru faze:
1. evoluţia utilizării forţei de muncă în prezent;
2. planificarea nevoilor de forţă de muncă în perspectivă: pe categorii de personal;
3. evoluţia forţei de muncă ce va fi disponibilă în viitor;
4. determinarea necesităţilor de formare şi calificare a forţei de muncă.
Dintre programele educaţionale care pot fi aplicate în turism s-ar putea menţiona scurte
cursuri de specialitate, curs managerial, iar la nivel naţional există instituţii educaţionale
specializate în turism (Institutul Naţional pentru Formare şi Management Turistic), licee şi
facultăţi de profil.

Legislaţia în turism
Legislaţia determină politica de dezvoltare şi stabileşte funcţiile structurale, sursa
fondurilor, începând cu organismele guvernamentale. Se stabilesc o serie de recomandări:
 20

- sistemul de clasificare a hotelurilor şi restaurantelor; procedurile de acordare a

licenţelor agenţilor economici, a brevetelor;
- legislaţia privind protecţia mediului;
- reglemenetări în ceea ce priveşte transportul şi serviciile turistice;
- problemele legate de siguranţa turismului, protecţia consumatorului;
- legislaţia în domeniul taxelor.

Stimularea investiţiilor în turism

Asigurarea continuă de investitori permit menţinerea sau dezvoltarea unor structuri şi
servicii turistice competitive. Prin aceasta se contribuie la rezolvarea unor probleme:
- conservarea resurselor turistice naturale şi antropice în scopul unei utilizări de durată;
- creşterea nivelului de trai a comunităţii umane vizate de dezvoltarea turistică.
Guvernul trebuie să pună la dispoziţie o gamă de stimulente pentru atragerea
investitorilor din domeniul privat:
- facilitarea în concesionarea/cumpărarea de teren pentru noi investiţii în turism:
- asigurarea unei infrastructuri complementare activităţilor turistice (drumuri, gaze,
electricitate);
- reducerea taxelor vamale la bunurile importante în scopul punerii în funcţiune a
structurilor turistice sau în scopul modernizării infrastructurii turistice;
- reducerea totală sau parţială pentru un număr de ani a impozitelor pe profit şi pentru
teren şi clădiri deţinute de obiectivele turistice;
- modificarea ratei de amortizare;
- acordarea de credite cu dobânzi reduse, cu perioade mai lungi de rambursare (profiturile
nu sunt constante);
- acordarea de subvenţii pentru sectorul privat;
- asigurarea repatrierii capitalului profiturilor şi a dividendelor, dobânzilor încasate de
investitorii străini după plata impozitelor datorate;
- protejarea investiţiilor contra acţiunilor de naţionalizare.
Stimulentele sunt necesare mai ales în prima etapă de modernizare a serviciilor turistice.
Ulterior ele pot fi modificate sau retrase. Investitorii în turism pot participa şi la rezolvarea unor
probleme de mediu, infrastructurii generale sau a comunităţii umane (împăduriri, locuinţe pentru
forţa de muncă din turism, crearea de investiţii pentru pregătirea forţei de muncă pentru turism.
 21

7. Procesul de planificare turistică

Se face la nivel naţional, regional, zonal. Este bazat pe demersuri de concepere, suţinere,
operare şi implementare rezultând o procedură făcută pas cu pas.
Etapele realizării unui plan de amenajare turistică:
- pregătirea studiului;
- determinarea obiectivelor;
- includerea/surprinderea tuturor elementelor necesare;
- analiza pieţei;
- formularea politicii de dezvoltare turistică;
- luarea în considerare a recomandărilor instituţionale;
- implementarea şi monitorizarea.
1) Pregătirea studiului – implică următoarele activităţi:
- formularea termenilor de referinţă ai proiectului;
- selectarea echipei tehnice care se ocupă de studiu;
- organizarea activităţilor de studiu.
Termenii de referinţă ai proiectului indică intrările şi ieşirile din sistem şi activităţile
necesare pentru planificarea dezvoltării turistice. Aceştia trebuie să indice aspectele economice,
sociale, environmentale şi elementele critice legate de toate aspectele valorificării turistice. În
cadrul elaborării planului de dezvoltare turistică trebuie să se ţină cont de amenajările turistice
existente sau de prezenţa unor amenajări care sunt în declin. Se precizează astfel, în noul plan,
modul în care vor fi integrate, valorificate sau îmbunătăţite amenajările existente.
Procesul de amenajare se face pe mai multe niveluri: atât spaţial, de la areale restrânse, la
zone mai extinse, regiuni sau chiar la nivel naţional cât şi temporal. Pentru planificarea detaliată
vor fi incluse în studiu arealelor necesar a fi dezvoltate în viitorul apropiat. Proiectul pentru
procesele care necesită o dezvoltare mai îndelungată vor fi lăsate mai la urmă. Este necesar să se
indice perioada în care planul va fi realizat.
Planurile sunt făcute pe perioade cuprinse între 10 şi 20 de ani, cuprinzând faze mai
scurte de dezvoltare, desfăşurate pe 3-5 ani.
2) Determinarea obiectivelor
- este importantă şi se face în urma consultării cu organismul guvernamental, prin acel
Comitet Consultativ;
- colaborarea este necesară pentru că guvernul stabileşte politicile şi planurile generale de
dezvoltare;
 22

- obiectivele sunt stabilite la îneput – mai întâi în mod preliminar, iar mai apoi
reformulate;
- trebuie evitată contradicţia dintre obiective;
- trebuie să se ţină cont de elementele economice, socio-culturale
3) Inventarierea tuturor elementelor necesare dezvoltării turistice
În această etapă se face adunarea informaţiilor de ordin cantitativ şi calitativ (aspecte
relevante); Se includ componentele sistemului turistic, la care se adaugă alţi factori care
influenţează dezvoltarea turistică, cum ar fi:
 tendinţele din turismul mondial şi macroregional (aceste informaţii se pot obţine şi de
la OMT);
 existenţa destinaţiilor turistice competitive;
 fluxurile turistice în regiunile în cauză (numărul celor sosiţi şi caracteristicile lor);
 atracţiile şi activităţile turistice existente şi potenţiale;
 facilităţi şi modalităţi de transport spre regiunile în cauză şi în cadrul acestora;
 forţa de muncă potenţială pentru turism;
 perspectivele şi nivelul de dezvoltare economică în celelalte domenii;
 caracteristicile şi calitatea mediului: relief, climă, calitatea aerului, peisajului,
elemente de arhitectură;
 caracteristicile socio-culturale şi efectul turismului asupra comunităţii;
 caracteristicile regimului politic din ţara sau regiunea respectivă;
 existenţa organizaţiilor în turism;
 existenţa investiţiilor actuale şi necesarul de capital;
 aspecte legislative în turism.
Elementele principale sunt reprezentate de existenţa atracţiilor şi activităţilor turistice.
Atracţiile turistice se clasifică şi se evaluează pe tipuri. Astfel se pot separa atracţii primare, care
determină turiştii să viziteze zona, şi secundare/complementare.
Facilităţile/dotările turistice (infrastructurile turistice) sunt evaluate în funcţie de calitate,
confort, eficienţă – pe care le resimte turistul.
Atragerea populaţiei locale în activităţile turistice şi formarea mentalităţii pozitive este un
aspect foarte important.
4) Analiza pieţei şi sintetizarea informaţiilor
Analiza urmăreşte surprinderea caracteristicilor si tendinţele turismului global, naţional,
regional;
 23

Importantă este evaluarea atracţiilor, serviciilor şi a facilităţilor turistice; accesibilitatea în

ţară sau regiunea în cauză dinspre marile ţări emitente de turişti, inclusiv elemente precum
distanţă, cost, timp necesare.
Prin analiza pieţei se stabileste numărul şi tipul potenţialilor turişti. Aceste calcule
(targhetul) sunt stabilite pe o perioada de 5 ani. Se încearcă evaluarea impactului economic al
turismului inclusiv prin numărul şi tipul de angajaţi în turism.
Sinteza informaţiilor este necesară pentru formularea structurilor planului. Un element
care este surprins prin sinteza informaţiilor este determinarea capacităţii de suport a unui teritoriu
(nivelul maxim la care poate fi utilizat un areal din punct de vedere al numărului de turişti ce
poate fi absorbiţi).
Sinteza este completată prin informaţii privind oportunităţile majore, dar şi problemele
care restrâng dezvoltarea turistică.
5) Formularea politicilor în dezvolatrea turistică şi pregătirea structurilor fizice a
planului
Este importantă elaborarea unor scenarii de dezvoltare alternativă
Aceste planuri alternative sunt evaluate prin mai multe aspecte:
 optimizarea beneficiilor economice;
 maximizarea impactelor pozitive şi minimizarea celor negative;
 concurenţa existentă sau posibilă;
 Formularea politicilor şi a planului se face în colaborare cu comitetul consultativ.
6) Etapa de specificare a tehnicilor de implementare şi continuare a monitorizării
dezvoltării turistice.
Se precizează modul de implementare a tuturor componentelor şi se urmăreşte
identificarea eventualelor probleme care pot apărea la un moment dat, pe parcurs.

8. Formularea planului structural

Planul structural, naţional sau regional cuprinde o serie de elemente:
- resursele / atracţiile turistice;
- nivelul de dezvoltare a turismului în regiune sau zonă raportat la nivelul de dezvolatre
turistică naţional;
- punţile de acces în regiunea respectivă;
- posibilitatea de întocmire a itinerariilor turistice.
Pregătirea pentru structurare se bazează pe următoarele consideraţii:
- precizarea obiectivelor şi metodelor, ca elemente fundamentale ale planului;
 24

- tipul şi locaţia obiectivelor turistice majore;

- tipul şi locaţia elementelor tehnico-materiale existente şi proiectate;
- infrastructura de transport, alimentare cu apă, energie;
- cadrul fizico-geografic: relief, climă,etc ;
- forţa de muncă pe care o poate furniza teritoriul respectiv ;
- caracteristicile politice;
Punctele de acces pot fi de rang naţional, regional sau zonal: aeroport internaţional,
(pentru ţări) punctele de vamă, porturile;
Existenţa unor multiple porţi de intrare- avantajează turiştii şi internsitatea activităţilor
turistice.
În apropierea acestor porţi de intrare este recomandată crearea unor zone cu diverse
facilităţi şi servicii (inclusiv unităţi de cazare). Astfel, în aceste zone are loc o absorbţie a forţei
de muncă locale.
Principiul concentrării activităţii turistice în funcţie de existenţa unor resurse turistice
deosebite acţionează în anumite areale:
- porţiuni de litoral cu plaje atractive;
- parcuri naturale;
- situri arheologice şi istorice;
- dotări pentru sporturi de iarnă;
Gruparea atracţiilor este mai puţin costisitoare pentru că duce la utilizarea intensivă a
infrastructurii. Apropierea de atracţiile turistice constituie un alt avantaj.

Selectarea în dezvoltarea localităţilor turistice

Pentru a deveni localitate turistică este necesară îndeplinirea unui set de condiţii:
- locaţia – lângă o resursă turistică importantă;
- existenţa unui microclimat favorabil;
- peisaj natural atractiv;
- existenţa unei infrastructuri şi a unui potenţial de acces prin situarea lângă o „poartă”
de intrare;
- nivel de poluare redus;
- atitudine pozitivă a rezidenţilor faţă de dezvoltarea turistică;
- forţă de muncă locală, de calitate.
Pe lângă planificarea dezvoltării aşezării, trebuie incluse şi zonele din apropierea acesteia,
urmărindu-se o dezvoltare integrată, nu doar locală.
 25

Reducerea sezonalităţii fenomenului turistic

Sezonalitatea fenomenului turistic se referă la neutilizarea facilităţilor în anumite perioade
din an, respectiv cererea în exces în alte perioade din an.
În procesul de planificare a dezvoltării turistice trebuie prevăzute diferite metode pentru
reducerea sezonalităţii. Una din ele este organizarea de diferite activităţi în sezonul cu flux
scăzut: festivităţi, conferinţe, activităţi recreative etc. Această practică este cea mai întâlnită în
regiunile turistice litorale (iarna).
În regiunile montane cu activităţi turistice estivale intense reducerea acestui fenomen se
poate face prin amenajarea de pârtii de schi şi organizarea unor drumeţii montane, echitaţie.
O practică folosită frecvent este acordarea de discount-uri în extrasezon (cazare şi
transporturi)

9. Impactul economic şi socio-cultural al dezvoltării turistice

9.1. Impactul pe plan economic
În turism sunt folosiţi o serie de indicatori economici standard, iar activităţile turistice sunt
cuprinse în clasificarea internaţională standard a activităţilor turistice (SICTA).
Dintre indicatorii standard utilizaţi pentru aprecierea efectului activităţii turistice sunt:
- veniturile generate de turism şi contribuţia acestuia la PIB (şi la PNB – pentru turismul
internaţional);
- contribuţia statului receptor la formarea PNB;
- numărul de locuri de muncă generate de turism pe plan local, regional, naţional. Locurile
de muncă din turism sunt: directe (cele din întreprinderile turistice, hoteluri, restaurante),
indirecte (generate în sectorul care aprovizionează turismul), induse (personalul adiţional
susţinut din veniturile realizate de persoanele angajate în turism).
Efectul multiplicator al turismului – foarte complex, se referă la implicaţiile pe care le au
cheltuielilor turiştilor în dezvoltarea altor sectoare:
Turismul contribuie la crearea de venituri pentru stat, prin perceperea de taxe, impozite.
Infrastructura creată în scopuri turistice poate fi folosită de întreaga comunitate.
Intensificarea beneficiilor economice
În scopul creşterii beneficiilor pe plan local se urmăreşte:
- reducerea importului de bunuri şi servicii turistice şi utilizarea resurselor locale (materiale
de construcţie, produse agricole, industriale);
- utilizarea forţei de muncă locale;
 26

- creşterea cheltuielilor făcute de turişti (crearea oportunităţilor de shopping, trasee variate

etc.).
9.2. Impactul socio-cultural
Se împarte în impac negativ şi impact pozitiv.
Impactul pozitiv al turismului pe plan socio-cultural:
- ridicarea standardelor materiale ale localităţii, dacă veniturile provenite din turism sunt
corect distribuite;
- conservarea moştenirii culturale a locului: muzica, dansurile, port popular, obiceiuri şi
ocupaţii tradiţionale, stiluri de viaţă, stil arhitectural;
- conservarea vestigiilor istorice;
- turismul poate readuce la viaţă diferite modele culturale tradiţionale care sunt pe cale de
dispariţie;
- turismul contribuie la crearea şi menţinerea unor muzee, case memoriale;
- un aport deosebit la creşterea nivelului de cultură şi civilizaţie a populaţiei rezidente prin
schimburi interculturale cu turiştii;
- efectul de întărire a sentimentului de mândrie a locuitorilor pentru cultura lor.

Impactul negativ al turismului pe plan socio-cultural:

- supraaglomerarea unor areale de către turişti, care provoacă incovenienţe localnicilor,
rezultând reticenţe ale acestora din urmă faţă de turişti. Aceste reticenţe apar atunci când
numărul de turişti este mai mare decât cel al localnicilor, mai ales datorită suprasolicitării
serviciilor comune;
- degradarea culturii tradiţionale, până la pierderea culturii unor comunităţi prin preluarea
unor obiceiuri de la turişti;
- comercializarea excesivă a unor simboluri culturale, duce la pierderea identităţii acestora.
Pentru prevenirea impactului negativ se impune:
- dezvoltarea graduală în timp a activităţii turistice, monitorizarea acesteia şi găsirea
soluţiilor pe parcurs;
- localnicii trebuie implicaţi în procese de planificare şi dezvoltare turistică;
Măsuri specifice pentru reducerea impactului negativ:
- menţinerea autenticităţii tradiţiilor, obiceiurilor locale (ritualurile nu trebuie modificate
pentru a fi pe placul turiştilor);
- prezervarea arhitecturii locale;
- educarea rezidenţilor în probleme legate de turism;
 27

- reliefarea beneficiilor şi a problemelor care pot apărea;

- informarea turiştilor cu privire la cultura locală, obiceiuri, ţinută, comportament;
- angajaţii din turism trebuie să fie instruiţi, cunoscători de limbi străine.

Temă de reflecţie nr. 3. Încercaţi să apreciaţi impactul turismului dintr-o localitate

apropiată de dvs. asupra veniturilor populaţiei şi asupra comportamentului persoanelor.

10. Impactul environmental al dezvoltării turistice

10.1. Strategia de evaluare a impactului turismului asupra mediului înconjurător
Evaluarea impactului turismului asupra mediului este un instrument de asistare a deciziei,
fiind un element principal de protecţie a mediului.
Aceasta este o procedură prin care factorii de decizie iau cunoştinţă de efectele posibile
asupra productivităţii naturale şi a calităţii mediului. Reprezintă un mijloc prin care se colectează
şi prelucrează datele necesare pentru asigurarea durabilităţii, dezvoltării şi a condiţiilor impuse
de aceasta. Un asemenea instrument cuprinde următoarele aspecte:
1. descrierea proiectului propus, cu prezentarea obiectivelor, a fazelor de realizare,
gradul de exploatare a resurselor existente;
2. prezentarea situaţiei de bază, a stării actuale a mediului la momentul respectiv,
evoluţia caracteristicilor mediului în funcţie de care sunt şi posibilităţile de realizare a
proiectului;
3. analiza aspectelor de impact, aprecierea evoluţiei lor viitoare;
4. descrierea alternativelor prin realizarea unor variabile şi susţinerea celor mai bune;
5. realizarea unor propuneri de ameliorare pentru probleme de impact apărute;
6. plan de monitorizare, a măsurilor de ameliorare şi măsurile privind buna funcţionare a
proiectului.
Aceste evaluări sun cerute de UE şi Banca Mondială în susţinerea oricărui proiect
important de finanţare. Prin acestea se reduc efectele cumulate ale activităţii umane, în general
greu de detectat şi evaluat.
Pe baza recomandărilor UE şi a Organizaţiei Naţiunilor Unite, fiecare stat îşi poate
elabora, în funţie de tipurile de mediu de care dispune, propria strategie de evaluare turistică şi
de impact asupra mediului.
Resursele turistice nu pot fi exploatate neraţional fără riscuri. Dezvoltarea tuturor
formelor de turism, nu trebuie să afecteze interesele socio-economice ale populaţiei rezidente,
nici elementele mediului, mai ales ale celor naturale, care constituie atracţia principală.
 28

Multe dintre resursele exploatate de turism fac parte din patrimoniul umanităţii, fiind
necesară deci, o conlucrare a statelor pentru conservarea lor.
Una din problemele principale este legată de saturaţia turistică şi presiunea tot mai mare
asupra resurselor turistice, în funcţie de care a apărut conceptul de capacitate de primire (CP) a
turiştilor şi evaluarea acesteia. Criteriile de evaluare a capacităţii de primire au la bază norme
deja stabilite, iar altele în curs de testare. Unele criterii au caracter subiectiv, deci sunt mai greu
măsurabile. Există o disociere între zone de dezvoltare turistică de perspectivă şi cele în care
structurile turistice sunt deja dezvoltate. În primul caz, este mai uşoară gestionarea echilibrată a
resurselor.
Problema capacităţii de încărcare e legată de trei tipuri de zone:
1) zona emiţătoare de turişti – suprasolicitarea provine dintr-o proastă organizare a
punctelor de lucru;
2) zona de tranzit a turiştilor – suprasolicitarea apare prin supraaglomerarea mijloacelor
de transport între zona emiţătoare şi cea de destinaţie;
3) zona receptoare (destinaţia) în aceasta mediul este perturbat sub aspect fizico-
geografic, socio-economic sau poate fi afectat negativ peisajul turistic al zonei.
Criteriile de apreciere a capacităţii maximale de primire se referă la două componente
majore:
 mediul local – elementele de bază ale cadrului natural, ale dezvoltării socio-
economice, ale nivelului cultural, elementele de infrastructură generală şi specifică
turismului şi unde resursele sunt limitate şi epuizabile;
 aspecte ale produsului turistic – elemente naturale sau antropice, fenomene de
saturaţie turistică, are şi el un caracter sezonier pentru că dezechilibrul dintre cerere şi
infrastructura de primire nu se produce decât în perioade de aglomeraţie maximă.
Determinarea capacităţii de primire trebuie să ţină seama de gradul de dezvoltare a
zonelor turistice şi anume:
- zonele turistice dezvoltate, de tradiţie, unde pragurile de primire sunt bine stabilite
(ţările vest-europene)
- zonele turistice în curs de dezvoltare, cu potenţial valoros unde pragurile de primire se
modifică pe termen scurt şi mediu în funcţie de gradul de utilizare cât mai eficientă a resurselor,
evitându-se efectele negative.
Efectele pozitive ale turismului asupra mediului:
 dezvoltarea turismului contribuie la aducerea de venituri pentru conservarea unor
zone naturale importante (parcuri şi rezervaţii naturale, medii marine);
 29

 aduce venituri pentru conservarea siturilor arheologice şi istorice care reprezintă

atractivitate, rezultă localităţi sau centre istorice ale oraşelor, realizându-se
conservarea şi exploatarea lor turistică (Veneţia, Florenţa, centrul Sibiului);
 dezvoltarea turismului ajută la îmbunătăţirea calităţii mediului şi contribuie la
conservarea acestuia.
 Efectele negative ale turismului asupra mediului:
 poluarea apei, prin amenajarea improprie a canalizărilor;
 poluarea aerului, prin folosirea excesivă a autoturismelor, autocarelor, avioanelor
(motoare cu combustie internă) în activităţile turistice;
 poluarea fonică, generată de concentrarea mare pe un teritoriu, a unui număr ridicat
de turişti şi autovehiculele folosite de aceştia;
 poluarea vizuală, determinată de construcţia inestetică a unor amenajări turistice;
 planificarea deficitară a unor facilităţi de peisaj;
 folosirea unor semne publicitare sau panouri foarte mari;
 daunele ecologice provenite de la suprasolicitarea unor zone naturale de turism;
 daunele provocate asupra unor situri arheologice şi istorice.
Măsuri de protecţie a mediului:
 selectarea formei de turism potrivite pentru dezvoltarea turismului într-un anumit
mediu;
 aplicarea câtorva principii cu privire la o anumită concentrare a unor facilităţi într-un
areal, pentru a nu fi afectate porţiuni extinse;
 adoptarea unor măsuri care să reducă sezonalitatea turismului.
Ca măsuri concrete:
- dezvoltarea unor structuri şi facilităţi într-un areal mai restrâns şi adaptate zonei;
- folosirea resurselor regenerabile şi a celor locale;
- dezvoltarea unei infrastructuri de transport şi comunicaţii adecvate peisajului;
- asigurarea de locuri de parcare suficiente, raportate la numărul de turişti;
- conducerea cu atenţie a grupurilor de turişti în zonele în care aceştia pot afecta, din
neglijenţă sau intenţionat, mediul (rezervaţii naturale, peşteri etc.);
- respectarea numărului maxim de turişti ce pot forma un grup;
- interzicerea distrugerii vegetaţiei, pescuitul, menţinerea unui mediu curat.

10.2. Indicatori şi norme de gestionare în dezvoltarea turismului

Suportabilitatea se raportează la un anumit context, care variază în spaţiu şi timp.
 30

Există două categorii de norme:

 norme generale – pentru toate structurile turistice – dotări de cazare, tratament,
infrastructură de transporturi;
 norme specifice – se aplică unei anumite forme de turism, unui produs turistic sau în
cazul analizei unor aspecte socio-economice şi culturale.
Toate normele au ca obiectiv exploatarea optimă a resurselor turistice.
Un indicator general valabil este capacitatea optimă de primire sau de suportabilitate a
teritoriului.
S  Ki
Cpr 
N
unde
Cp – capacitatea optimă de primire;
S – suprafaţa în ha;
Ki – coeficientul de atractivitate a zonei;
N – norma de spaţiu pentru o persoană.
Intensitatea utilizării spaţiului reperezintă volumul de zile/turist ce se poate atribui unei
zone. Aceasta este în funcţie de caracteristicile cadrului natural, pentru zone şi niveluri de
dezvoltare ale turismului:
- pentru zonele cu turism dezvoltat şi cu multiple resurse turistice care permit o
diversitate a activităţilor turistice se ajunge la 500 zile turist/ha/an;
- pentru zonele extensiv dezvoltate, cu resurse de mediu variate, această valoare este de
200 zile turist/ha/an;
- pentru zonele naturale protejate valoarea scade şi mai mult.
Indicatorul utilizării terenului sub aspect turistic –capacitatea optimă de primire – e
influenţat foarte mult de tipurile de turism. De exemplu turismul balnear are la bază utilizarea
unor resurse naturale variate, dar limitate, turismul montan, norme pentru drumeţii, excursii, schi
etc. (cam 100 zile turist/ha/an).
Agrementul turistic se bazează pe dotări specifice – agrement de interior, inclus în bazele
de cazare, dotări sau agrement în afara staţiunii (turismul litoral – ţărmuri foarte variate).
Pentru turismul litoral se folosesc următorii indici:
 capacitatea zilnică de primire pe plajă:

Cz  I s  Co
unde Is – indicele de simultaneitate;
 31

Co – capacitatea optimă;

Suprafata  plajei (s)

Co 
Suprafata  necesara / turist N 
Gradele de utilizare a plajei:
- redusă 8-10 m2/turist
- medie 6-8 m2/turist
- intensivă 4-6 m2/turist.

Temă de reflecţie nr. 4. Evaluaţi impactul turismului asupra mediului înconjurător dintr-
un spaţiu concret.

Lucrarea de verificare nr. 1.

Instrucţiuni: Lucrarea de verificare solicitată implică activităţi care necesită cunoaşterea
modului I. Răspunsurile la întrebări vor fi transmise prin poştă (electronică) tutorelui pentru
comentarii, corectare şi evaluare.
Pe prima pagină a lucrării se vor scrie următoarele:
- Titulatura acestui curs;
- Numărul lucrării de verificare;
- Numele şi prenumele cursantului (acestea se vor menţiona pe fiecare pagină);
- Adresa cursantului.

Sarcinile care trebuie rezolvate:

1. Identificaţi rolul şi locul dezvoltării turistice în cadrul dezvoltării economice de
ansamblu a unei regiuni – 1 punct.
2. Evidenţiaţi aspectele spaţio-temporale ale planificării turistice, subscrisă politicii
macroeconomice de dezvoltare turistică – 1 punct.
3. Precizaţi aspectele care relevă rolul planificării în turism – 1 punct.
4. Apreciaţi rolul şi necesitatea conlucrării dintre organismele internaţionale, structurile
guvernamentale şi cele private în dezvoltarea turistică, inclusiv a legislaţiei, stimularea
investiţiilor şi planificarea forţei de muncă – 1 punct.
5. Surprindeţi succesiunea logică a etapelor procesului de planificare turistică şi
concretizarea lor în formularea planului structural – 1 punct.
6. Evidenţiaţi impacturile pozitive, respectiv negative, ale turismului pe plan economic şi
socio-cultural – 1 punct.
 32

7. Apreciaţi necesitatea strategiei de evaluare a impactului turismului asupra mediului

înconjurător – 1 punct.
8. Menţionaţi efectele pozitive şi negative ale turismului asupra mediului înconjurător şi
măsurile de protecţie – 1 punct.
9. Precizaţi principalii indicatori şi norme de gestionare spaţio-temporală în dezvoltarea
turismului – 1 punct.
Sarcinile se vor preda la data prevăzută încalendarul disciplinei. 1 punct se acordă din
oficiu.
Bibliografie
1. Bran, Florina, Marin, D., Simon, Tamara (1998), Economia turismului şi mediul
înconjurător, Edit. Economică, Bucureşti.
2. Benedek, Jozsef (2004), Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională, Editura Presa
Universitară Clujeană.
3. Cristureanu, Cristiana (1992), Economia şi politica turismului internaţional, Edit.
Abeona, Bucureşti.
4. x x x (1997), National and Regional Tourism Planning; Methodologies and Case Studies,
International Thomson Business Press.
 33

MODULUL II. STRATEGII ŞI MODELE DE DEZVOLTARE TURISTICĂ ÎN

EUROPA

a) Scopul modulului. Prin acest modulse urmăreşte cunoaşterea principalelor trăsături

ale dezvoltării turismului în cadrul continentului cu cele mai intense fluxuri turistice. Scopul
respectiv se atinge prin pedistarea unor caracteristici generale şi, mai ales, prin studii de caz.
b) Obiective: înţelegerea premiselor şi factorilor favorabili pentru dezvoltarea turismului
în Europa;
- sesizarea diversităţii tipurilor şi formelor de turism practicate;
- aprecierea înaltului nivel de dezvoltare şi organizare a turismului în ţările nord-vest-
europene, central-vestice şi în cele mediteraneene;
- cunoaşterea specificului dezvoltării turistice, a politicilor şi strategiilor, în câteva state
cu turism de înalt nivel.

c) Structura logică a modulului

1. Caracteristici generale ale turismului în ţările europene: premise fizico-geografice şi
socio-culturale, tipuri de turism, nivelul de organizare al serviciilor turistice.
2. Particularităţile dezvoltării turistice în Franţa.
3. Modelul spaniol în domeniul dezvoltării turismului.
4. Specificul dezvoltării turistice în Italia.
5. Planul de dezvoltare a turismului în Malta.
6. Strategia de dezvoltare a turismului în Cipru.
7. Model special de valorificare a potenţialului turistic al Dunării în sectorul românesc.

d) Conţinutul informaţional detaliat

1. Caracteristici generale ale turismului în ţările europene: premise fizico-geografice

şi socio-culturale, tipuri de turism, nivelul de organizare al serviciilor turistice.
Desi penultimul ca suprafata intre continentele Globului (10,5 milioane km², inclusiv
partea europeana a Rusiei), dar cu cel mai ridicat grad de populare (alaturi de Asia), Europa
concentreaza pe departe cele mai importante fluxuri turistice pe plan mondial, gratie nivelului
foarte ridicat de valorificare a resurselor turistice deosebit de bogate si diversificate. Europa se
remarca prin inaltul nivel de civilizatie materiala si spirituala, care a permis integrarea valorilor
 34

culturale intr-un patrimoniu inegalabil, precum si amenajarea progresiva a diverselor spatii

geografice in scop turistic, multe dintre acestea avand in paralel si alt sens functional (economic,
socio-cultural).
Potentialul turistic european se caracterizeaza prin extraordinara diversitate a resurselor
atractive antropice si naturale, care se imbina armonios pe spatii restranse.
Clima moderata, in genera, dar cu tipuri si nuante variate (de la mediteraneana la
subpolara, de la temperat-oceanica la temperat continentala accentuata) si relieful mozaicat au
conditionat formarea unor medii si peisaje naturale diversificate, integrate progresiv prin
activitatea umana in cadrul unui socio-geosistem in care elementele naturale sunt tot mai bine
conservate, protejate si exprimate in ultimele decenii.
Potentialul turistic antropic deosebit de valoros, cu nenumarate specificitati locale, este
rezultatul vechimii popularii si a succesiunii civilizatiilor in timp indelungat, pe arii de
extensiuni variabile, cu stranse si multiple interferente cultural-civilizatorii, a diversitatii etno-
culturale (evidentiata si in interiorul majoritatii statelor), a creatiilor tehnicii, arhitecturii si artei
contemporane (indeosebi realizarile urbanistice).
Baza materiala a turismului se situeaza la cel mai inalt nivel mondial (cu exceptia unei
parti din fostele tari socialiste), asigurand satisfacerea celor mai ridicate exigente si a unei
clientele extreme de diversificate sub aspectul preferintelor. Actiunile de amenajare turistica
reprezinta o componenta de prim ordin, urmarindu-se imbinarea satisfacerii cerintelor turistilor
cu particularitatile mediului geografic, in conditiile pastrarii sau a cresterii calitatii acestuia.
În funcţie de acest patrimoniu, de pozitia favorabila si de o serie de facilitati privind
circulatia persoanelor in interiorul Uniunii Europene, tarile Europei atrag 57,0% din numarul
turistilor internationali, adica aproape 400 milioane de personae din cele peste 700 milioane
inregistrate la nivel mondial in ultimii ani. Cele mai intense fluxuri se realizeaza intre tarile
europene si dinspre America de Nord spre Europa. Europa este si un mare emitator de turisti spre
alte continente.
Sunt prezente toate tipurile de turism, fiecare ingloband o mare diversitate de forme:
turismul de recreere, incluzand turismul montan cu practicarea sporturilor de iarna, turismul
litoral; turismul curativ, de cura heliomarina, cura climaterica, de tratament si refacere a
sanatatii, turism cultural, de informare si cunoastere; turism complex sau polivalent (curativ si
recreativ, balneomaritim si de agrement, recreativ si culturalizant).
De asemenea, distantele , durata si formele de organizare sunt foarte variate. Se remarca
extinderea turismului de croaziera, la care Marea Mediterana ocupa locul de frunte pe plan
mondial, alaturi de Marea Caraibilor. In Europa urmeaza Marea Nordului si Marea Manecii.
 35

I
Fig. 1. Europa. Tipuri şi forme de turism: 1) turism litoral; 2) turism montan pentru sporturi de iarnă şi
recreere; 3) turism montan curativ (balnear) şi recreativ; turism rural; 4) turism montan de recreere: turism rural;
5) turism lacustru; 6) mari centre ale turismului cultural; 7) turism de croazieră.

În ultimele decenii s-a accentuat tendinta de formare a unor mari tour operatori si lanturi
hoteliere de mari proportii. Ca mari tour operatori in turismul international se impun: Turistik
Union International, Neckermanund Reisen şi Luft Transport Touristic- din Germania, Thomson
(Marea Britanie), Kuoni (Elvetia), Club Mediteranee (Franta) iar dintre grupurile hoteliere-
 36

Holiday Inn Worldwide (Marea Britanie) si Accor (Franta),( B. Negoescu, Gh. Vlasceanu,
1998).
Uniunea Europeana este cel mai puternic organism suprastatal, care tinde sa se
transforme într-un organism in care graniţele au doar un doar un rol pur formal si care
inregistreaza cea mai intensă activitate tursitică la nivel mondial. Libera circulatie a persoanelor
este stabilita prin mai multe acorduri, in special prin Acordul Shengen, dar si cele încheiate în
cadrul Organizatiei Mondiale a Turismului. Aceasta explica tendinta de globalizare a activitatilor
tursitice, care cuprind tot mai mult si statele dinspre est, in primul rand cele cu care se
invecineaza direct.

Temă de reflecţie nr. 1. Arătaţi principalele diferenţieri în domeniul dezvoltării turistice

pe axa Vest-Est şi pe axa Nord-Sud a continentului.

2. Particularităţile dezvoltării turismului în Franţa

Franţa constituie ţara cea mai mare receptoare de turişti internaţionali – în jur de 70
milioane / an – şi a doua ca volum de încasări după S.U.A. – 30 miliarde dolari / an (8 % din
valoarea exporturilor). Indicele de receptare turistică este de 120 %, foarte ridicat pentru o ţară
cu o populaţie atât de numeroasă (59 mil. loc.). Deşi structura turiştilor străini este diversificată,
aproape ¾ provin din ţările învecinate – Germania (18 %), Marea Britanie (13 %), Italia (11 %),
Belgia (11 %), Elveţia (7,5 %), Olanda (6,5 %), Spania (6 %) -, iar din S.U.A., sub 4 %.
Oferta turistică a acestei ţări extinse (550.000 km2), şi printre cele mai dezvoltate, este
deosebit de mare şi foarte diversificată, oferind posibilităţi pentru cele mai variate tipuri şi forme
de turism. Se remarcă o serie de regiuni, zone şi areale turistice, cu numeroase centre turistice,
majoritatea de însemnătate internaţională (unele fiind integrate în regiuni transfrontaliere de
anvergură): regiunea turistică mediteraneană, zona turistică alpină franceză (inclusă în regiunea
transfrontalieră a Munţilor Alpi), zona pireneeană franceză (din regiunea Munţilor Pirinei, alături
de zona spaniolă), zona Jura-Vosgi (parte a regiunii turistice transfrontaliere Jura-Vosgi-Pădurea
Neagră), regiunea turistică a Parisului şi văii Loirei (de tip cultural), regiunea turistică a
Masivului Central şi culoarului mijlociu al Rhonului, arealele turistice litorale atlantice
(începând cu Cote d’Argent şi până în Normandia – Picardia).
Spre deosebire de majoritatea ţărilor industriale dezvoltate – mari furnizoare de turişti
internaţionali (şi deci cu solduri negative a raportului venituri – cheltuieli din turismul receptor şi
cel emitent)-, Franţa înregistrează un sold excedentar însemnat a acestuia (+ 9; + 10 miliarde
 37

dolari), dar apare o mare variabilitate a contului pentru venituri şi pentru cheltuieli, în funcţie de
cursul internaţional al principalelor devize (dolar S.U.A., euro).
Prin aportul valutar, turiştii străini acoperă aproape un sfert din cheltuielile turistice
interne ale francezilor.
Turismul este o ramură foarte rentabilă, furnizând 8 % din exportul de bunuri şi servicii
şi compensează 80 % din deficitul industriei. Excedentul din turismul internaţional al Franţei
este de peste două ori mai mare decât al industriei automobilelor şi egal cu acela al agriculturii,
Franţa fiind o importantă exportatoare de produse agricole.
De asemenea, activitatea turistică se caracterizează prin nivelul de acoperire cel mai
ridicat al cheltuielilor, deoarece, după consum, produsul turistic îşi conservă valoarea comercială
(Al. Păcurar, 2004).
Cu toate acestea, Franţa, prin autorităţile instituţionale abilitate, nu alocă sectorului
turistic mijloacele şi eforturile pe care le justifică - prin atractivitatea condiţiilor naturale,
prestigiul cultural internaţional, tradiţie. Este doar pe locul al cincilea între ţări în privinţa
fondurilor alocate promovării turismului propriu în străinătate (pe piaţa S.U.A. alocă de şase ori
mai puţin decât Marea Britanie şi tot de atâtea ori mai puţin pe piaţa Germaniei decât Spania).
Forţa de muncă angajată în turism este de 1,8 milioane persoane, dar jumătate din
întreprinderile turistice sunt gestionate fără angajaţi (afaceri de tip familial).
O caracteristică a bazei de cazare este predominarea netă a hotelurilor de două stele şi o
stea (85 % din numărul total) şi extinderea parahotelărieil (unităţi de cazare de dimensiuni mici,
cu clienţii casei, adaptate turismului rural şi montan).

Temă de reflecţie nr. 2. Menţionaţi câteva aspecte specifice ale turismului în Franţa.

3. Modelul spaniol în domeniul dezvoltării turismului

Spania a devenit o mare putere în turismul internaţional, primind anual în jur de 50
milioane vizitatori străini (locul al doilea în lume după Franţa şi înaintea S.U.A.). Încasările din
turismul receptor – de aproape 30 miliarde U.S.D. au o contribuţie deosebit de însemnată nu
numai la echilibrarea balanţei schimburilor externe, ci şi la crearea unui sold pozitiv (veniturile
turistice externe reprezintă 145 % faţă de deficitul bugetar). Două treimi din turiştii străini provin
din Franţa, Portugalia, Germania şi Marea Britanie.
Până în deceniul şapte din secolul trecut a predominat turismul cultural, cu destinaţii
predilecte Catalonia, Madridul, Andaluzia. Acest tip de turism s-a fortificat şi extins până în
prezent, beneficiind de un potenţial deosebit în multe zone ale ţării: Castilia Noua (cu Madrid,
 38

Toledo), Castilia Veche (Burgos, Salamanca, Leon etc.), Galicia (cu Santiago de Compostela –
centru cultural şi de pelerinaj religios, La Coruna), Aragon (Zaragoza), Andaluzia (Sevilla,
Cordoba), Granada etc.
Fenomenul turistic a luat o amploare deosebită în anii ’70 şi prima jumătate a anilor ’80
din secolul trecut, având la bază puternica dezvoltare a turismului litoral (în 1986 s-a ajuns la 47
mil. turişti străini receptaţi).
Spania este renumită pentru celebrele „coste”: Costa del Sol (cu Torremolinos, Marbella,
Estepona, Malaga), Costa Virgen (Almeria), Costa Luminosa (Aquilas), Costa Blanca
(Benidorm), Costa de Levante (Valencia), Costa del Azahar (Villareal, Benicarlo), Costa Dorada
(Cambrils, Barcelona), Costa Brava (Blanes, Tossa de Mar); pentru Insulele Baleare (Mallorca,
Menorca, Ibiza) şi I-le Canare.
Nu trebuie omise nici posibilităţile de practicare a turismului montan – în Pirinei, Sierra
Nevada, Cantabria etc.
La reuşita dezvoltării turistice au conlucrat atât factorii „pasivi” – fizico-geografici
(varietatea peisajelor, clima din zonele litorale), istorici şi culturali -, cât şi factorii politici (încă
de pe vremea lui Franco), regimul juridic favorabil investiţiilor străine – în transporturi, sectorul
hotelier – atracţia la nivel de schimb valutar (preţurile fiind scăzute până la sfârşitul anilor ’60.
Spania obţine venituri însemnate din vânzarea către vizitatorii străini a obiectelor de
artizanat cu caracter naţional, de îmbrăcăminte şi încălţăminte; consumul de vin în interior de
către turiştii străini este mai mare decât exportul.
Pe plan regional, turismul are cel mai puternic impact în Baleare (unde furnizează 60 %
din produsul regional), Canare, Costa Brava, Costa del Sol.
Dezvoltarea accelerată a turismului internaţional al Spaniei induce şi anumite riscuri (Al.
Păcurar, 2004):
- riscul dependenţei de firmele multinaţionale, care controlează în mare parte activitatea
turistică, mai ales touroperatorii germani şi britanici (transporturile aeriene, oferta de excursii,
baza de cazare – într-o anumită măsură). Firmele spaniole mai importante sunt Iberia şi Aviaco;
riscul bulversării mediului; fâşiile litorale cu plaje, unde spaţiul a fost amenajat rapid, privatizat,
urbanizat, eliminând în mare parte activităţile tradiţionale. Efectele sunt mai pregnante în zonele
cu economie fragilă (litoralul andaluz, Canare).

Temă de reflecţie nr. 3. Arătaţi factorii de reuşită ai turismului spaniol.

 39

4. Specificul dezvoltării turismului în Italia

Italia reprezintă una din ariile de mare concentrare a fluxurilor turistice mondiale (6-7 %
din numărul turiştilor internaţionali, receptând anual în jur de 40-45 milioane vizitatori, dar cu
oscilaţii foarte mari de la un an la altul (57 mil. în 1997, respectiv 35 mil. în 1998).
Cei mai numeroşi provin din Germania (30 %), apoi Franţa şi S.U.A. Ca mare receptoare
se plasează pe locul al patrulea (aproape de S.U.A.), iar ca încasări, alături de Spania (28-30
miliarde dolari).
Vestigiile civilizaţiilor străvechi şi vechi (etruscă, romană, medievală, a Renaşterii, care
s-au suprapus aici, condiţionează un potenţial imens pentru turismul cultural în zone, areale şi
centre ca: Roma, Florenţa-Pisa, Veneţia-Padova-Verona, Milano-Torino, Emilia-Romagna,
Napoli, Puglia etc.
Deosebit de favorizat este turismul litoral, prin climatul mediteranean şi lungimea extrem
de mare a ţărmurilor, ducând la conturarea a două regiuni turistice de acest tip: regiunea vest-
italiană (Liguria – cu Riviera di Ponete şi Liviera di Levante -, Toscana maritimă, litoralul
provinciilor Lazio, Campania şi Calabria, a insulelor Sicilia şi Sardinia), respectiv regiunea est-
italiană (de-a lungul Mării Adriatice, de la Trieste, până la Golful Taranto şi Marea Ionică).
Turismul montan – de recreere şi sporturi de iarnă – beneficiază de splendide condiţii în
Alpii Italieni, secondaţi cu succes de Apeninii Centrali şi Nordici (Abruzzi, Umbrici, Toscano-
Emiliani), întregiţi cu sectoarele sudice (Apeninii Campani, Lucani şi Calabrici). Potenţialul
reliefului vulcanic al insulelor mai mari (Etna, în Sicilia) sau mai mici (Stromboli, în I-le Lipari)
completează oferta turistică montană.
Italia se bucură de o tradiţie turistică deosebită (din antichitate), dar explozia cea mai
puternică a acestei activităţi s-a produs în perioada 1975-1985, pe fondul unei situaţii economice
bune. Dispune de o bază de cazare impresionantă, având a doua capacitate hotelieră (peste 1,7
milioane locuri) după S.U.A. şi se plasează pe primul loc pe Glob, după capacitatea
extrahotelieră, cu 3,2 mil. locuri (fiind urmată de Franţa).
„Industria” turistică italiană deţine aproximativ 250.000 de întreprinderi, cu 1,2 milioane
angajaţi.
Veniturile realizate din turismul internaţional receptor reprezintă mai mult de 60 % din
totalul veniturilor turistice, fiind mai mare în nord-est (Alpi-Veneţia) şi Latium (cu Roma).
Turismul internaţional deţine un rol vital în echilibrarea balanţei externe deficitare (a compensat
80-85 % din deficit în anii 1982-1985) şi contribuie cu 7,5 % la formarea P.N.B.
Ca aspecte nefavorabile se pot menţiona (Al. Păcurar, 2004):
- iregularitatea fluxurilor turistice comparativ cu vecinii;
 40

- scăderea randamentului mediu pe vizitator, din cauza învechirii structurilor de primire

(a rigidităţii lor), mai ales în sectorul hotelier;
- sezonalitatea accentuată (mai mult de 80 % din vizitatorii străini se înregistrează în
perioada aprilie-septembrie).
Originalitatea turismului italian se manifestă şi prin gradul ridicat de difiziune a
fluxurilor turistice şi a veniturilor pe ansamblul teritoriului naţional. Rămân totuşi decalajele
înregistrate şi în alte sectoare, regiunile meridionale dispunând de mai puţin de 20 % din
capacitatea totală de cazare. Se fac eforturi în acest sens, îndeosebi în Sicilia şi Sardinia.
Se manifestă o tendinţă de creştere a turismului intern, dar şi o intensificare a turismului
internaţional emitent.
Altă trăsătură este dată de preferinţele diferite – ale străinilot, respectiv ale italienilor –
pentru anumite destinaţii turistice. Străinii se orientează predilect spre Veneţia, jumătatea nordică
a litoralului adriatic, Roma, Toscana, Trentino, Alto-Adige, iar italienii spre Emilia-Romagna,
Lombardia, Piemont, Mezzogiorno, alături de Roma, Toscana, Alpi.

5. Plan de dezvoltare al turismului în Malta

Prezentare generală. Malta reprezintă un arhipelag alcătuit din şase insule: Malta, care
este cea mai mare ca suprafaţă (246 kmp), Gozo (64 kmp), Comino (3,5 kmp), Cominotto, Filfla
şi St. Pavel, ultimele trei fiind nelocuite. Situată la circa 90 km sud de insula Sicilia şi la 290 km
de ţărmul Africii, Malta este de fapt un podiş calcaros scund, cu înălţimea maximă de 417 m
(insula Gozo).
Situat în centrul Mării Mediterane, arhipelagul maltez îmbină frumuseţea naturală cu
7000 de ani de istorie. Din timpuri străvechi, frumuseţea incredibilă a insulei, piatra de culoarea
mierii şi porturile naturale au fost răspunzătoare pentru influenţa şi reputaţia cunoscută în
întreaga lume.
Situată la poarta Africii şi a Orientului, la 90 km sud de Sicilia, Malta se bucură în linişte
de mare şi soare. Coasta cu apele sale cristaline îţi ia ochii: golfuri stâncoase, mici plaje cu nisip
roşu, piscine naturale, peşteri subacvatice, un climat minunat.
O mare comoară a insulei este piatra sa – un tip deosebit de calcar. Această piatră auriu-
roşcată i-a câştigat Maltei denumirea de Melita, „insula de miere.
Istoria construcţiilor în Malta datează din jurul anului 4000 î. Hr., atunci când au fost
construite templele megalitice. Aceste temple, dedicate Zeiţei Mamă, îşi păstrează puritatea
enigmatică în cele mai frumoase şi magice locuri din insulă. Templele de la Hagar Qim, ce
 41

privesc spre mare şi spre insula Filfla se numără printre cele mai bine conservate temple din cele
peste 30 descoperite în întreg arhipelagul maltez.
În 1530, când Cavalerii Ioaniţi s-au aşezat în Malta, numeni nu ar fi putut să-şi dea seama
că destinul va lega în mod inexplicabil insula de acest ordin religios, ospitalier şi militar. Pentru
Cavalerii Malta era poarta spre creştinătatea vestică şi, pentru mai bine de 200 de ani, în timp ce
influenţa lor în Europa creştea, ei şi-au înzestrat insula cu monumente de care orice mare suveran
ar fi fost mândru. Oraşe, fortăreţe, biserici şi palate au transformat Malta în „giuvaerul” unic care
este azi.
Malta are o populaţie peste 400.000 locuitori, şi un PIB de 17.000 $ pe cap de locuitor.
Insula are foarte puţine resurse naturale, ceea ce face ca economia Maltei să depindă de comerţul
exterior. Resursele majore sunt calcarul, aşezarea geografică favorabilă şi forţa de muncă.
Malta produce doar 20 % din necesităţile sale alimentare, are resurse limitate de apă
dulce şi nu are surse interne de energie. Se importă cea mai mare parte a bunurilor, bazându-se
pe veniturile obţinute din exportul de produse high tech, din industria manufacturieră şi din
turism.
Malta a privatizat majoritatea firmelor controlate în trecut de stat, îndreptându-se cu
succes către o piaţă liberalizată. Partenerii tradiţionali pentru import, conform datelor din 2002,
sunt: Italia (18,31 %), Franţa (12,1 %), Coreea de Sud (11,3 %), Marea Britanie (7,5 %),
Singapore (5,3 %), Germania (5,2 %), Japonia (5 %), Spania (4,2 %). Pentru exportul maltez,
ţările partenere sunt: Singapore (17,31 %), SUA (11,4 %), Marea Britanie (9,4 %), Germania (9
%), Franţa (7,2 %), China (6,5 %), Italia (6 %).

Potenţialul turistic. Malta are o suprafaţă de 316 km pătraţi, aproximativ cât jumătate
din oraşul Washingthon DC. Are clima mediteraneeană, cu ierni blânde şi ploioase şi cu veri
calde şi uscate. Ţărmul are o lungime totală de 250 km. Golfurile numeroase sunt locuri bune
pentru porturi. Relieful este de altitudine scăzută, cu multe faleze stâncoase de-a lungul coastei.
Insulele malteze cuprind un adevărat tezaur turistic: enigmaticele temple preistorice;
capitala Valetta, întemeiată de cavalerii de Malta, cu arhitectura în stil baroc; cetatea Mdina,
capitala medievală a Maltei, unde descendenţii vechilor familii locuiesc încă.
Cetatea La Valletta. Capitala Maltei începând din 1570, oraşul şi-a împrumutat numele
de la Marele Maestru al Ordinului Cavalerilor Ioaniţi, Jean Parisot de la Valette, care a încercat
să fortifice insula împotriva atacurilor turceşti. Situată pe coasta estică a Maltei, La Valletta este
un complex de palate şi muzee ascunse în reţeaua de străzi paralele a aşezării de tip
 42

mediteranean, protejate în exterior de fortificaţii masive ridicate din blocuri de piatră de culoarea
mierii.
Principala intrare în La Valletta o constituie Poarta oraşului, lângă care se află punctul
terminus al tuturor liniilor de autobuz ce străbat insula. De aici se pătrunde pe strada Republicii
(Triq Repubblika), principala zonă comercială a oraşului. Paralelă cu aceasta, înspre est, este
strada Negustorilor (Triq Mercante), ideală pentru o primă plimbare prin cetate. Din aceste două
artere se desprind mai multe străduţe înguste, orientate spre ţărm, dintre care unele sunt deosebit
de abrupte. Din cauza structurii sale compacte, Valletta este recomandabil să fie traversată pe
jos, pe îndelete. Monumentele se găsesc foarte aproape unele de celelalte, iar oraşul în sine arată
ca un muzeu în aer liber.
Fortul St. Elmo. Ridicat în 1552 de către cavaleri pentru a apăra portul, acesta a fost
distrus în întregime în timpul asediului din 1565. A fost reconstruit ulterior de către liderii
militari ai oraşului. În prezent, o aripă a fortului adăposteşte Muzeul de Război, în care sunt
expuse diverse articole cazone datând din perioada celei de-a doua conflagraţii mondiale.
Muzeul Naţional al Artelor Frumoase. Este găzduit într-unul dintre cele mai frumoase
palate de pe strada Sudului, care s-a numărat printre primele edificii ridicate în La Valletta, însă
în forma actuală a fost construit între 1761 şi 1765.
Hanul cavalerilor din Castilia, Leon şi Portugalia. A fost construit în 1574 de către
Girolamo Cassar, într-o locaţie destinată iniţial ridicării Palatului de Justiţie. Rolul său a fost de a
găzdui cavalerii spanioli şi portughezi care veneau în Malta, pentru reunirea cu Ordinul.
Grădinile barăcii de jos. Situate în cea mai joasă extremitate a capitalei malteze, acestea
oferă o magnifică panoramă asupra portului şi a principalelor forturi ale oraşului.
Politica pentru dezvoltarea turistică în Malta. Dezvoltarea turistică în Malta a început
în 1950. Înainte de aceasta, economia Maltei era concentrată pe furnizarea de servicii pentru
bazele militare englezeşti. Industria turismului nu a fost importantă în acel timp.
Situaţia s-a schimbat ca o consecinţă a faptului că Guvernul Marii Britanii a început să
reducă baza militară, pe măsură ce Malta îşi pierdea importanţa strategică din punct de vedere
militar. Noi zone ale economiei trebuiau identificate. Turismul, împreună cu reparaţiile de nave
şi industria uşoară manufacturieră au fost identificate ca posibile domenii capabile să fie
dezvoltate rapid. Aceste sectoare câştigă pentru economia malteză atât de mult doritele resurse
străine. Aceste resurse străine sunt necesare pentru că Malta trebuie să importe bunuri pentru
consumul intern.
Aşadar, începând de la sfârşitul anilor ’50, Guvernul a iniţiat un program de investiţii
pentru îmbunătăţirea accesului la plaje, pentru promovare şi publicitate. În 1958 a fost înfiinţat
 43

Consiliul pentru Turism al Guvernului Maltez, cu rolul promovării Maltei ca destinaţie turistică
internaţională. Oricum, au fost disponibile doar fonduri foarte limitate, aproximativ 0,5 milioane
de lire malteze, pe o perioadă de 5 ani. În acel timp erau doar 25 de hoteluri cu doar 1200 de
paturi. Sosirile de turişti erau în jur de 12.500 de turişti, care lăsau un venit brut de doar 750.000
lire malteze.
La mijlocul anilor 1960 a fost lansat un program de împrumuturi care să încurajeze
înfiinţarea de noi hoteluri. Aceasta a fost o măsură costisitoare, dar plină de succes. Până în 1969
Malta avea 101 hoteluri cu peste 7500 paturi, şi peste 186.000 de turişti vizitau insulele, lăsând
un venit de 10,8 milioane.
Dezvoltarea turistică a încetinit în 1970, din cauza unei schimbări de administraţie şi de
mentalitate. Programele de finanţare au fost oprite şi orientate către crearea unei infrastructuri
industriale, considerându-se că industria turistică este foarte vulnerabilă.
În consecinţă, industria hotelieră a stagnat. De-a lungul a 10 ani, din 1970 până în 1980
numărul de paturi a crescut cu doar 3000, iar numărul hotelurilor a scăzut de la 110 la 100.
Oricum, sosirile turiştilor, în special ai celor din Marea Britanie, a crescut mult, de la 170.853 la
728.732.
În această perioadă s-a înregistrat un schimb de la hoteluri la cazarea self-catering.
Apartamente care fuseseră utilizate înainte de cadrele britanice au devenit disponibile pentru
cazarea turiştilor. Au fost construite noi blocuri cu apartamente. Locuri precum Buggiba şi
Golful Sfântului Paul au fost dezvoltate în mai puţin de 10 ani. Dacă în 1979 apartamentele
ofereau 14.000 de paturi, în doar 3 ani ele au ajuns la o capacitate de 29.000 de paturi.
În acest timp, 76 % din turişti veneau din Marea Britanie şi 60 % din cazarea disponibilă
era de tip self-catering. Cererea a continuat să crească, preţurile au crescut, dar calitatea a început
să scadă. Infrastructura malteză de atunci nu a putut să suporte acel nou scenariu şi ca rezultat
problemele masive de infrastructură, precum problemele cu întreruperea apei, au început să
apară.
Toate acestea au dus la o scădere a numărului de sosiri, în special a celor din Marea
Britanie, care au ajuns să fie doar 35 %, tinzând spre 28 % din cifra finală. Acest declin a
continuat până în 1984, când numărul de turişti a scăzut la 480.000, în comparaţie cu 728.000 în
1980. Veniturile din turism au scăzut de asemenea de la 111.900.000 lire malteze în 1980 la
63.000.000 lire malteze în 1984, înregistrându-se un declin de 44 %. Această situaţie a fost
accentuată de recesiunea internaţională.
Sectorul de cazare a fost atins şi rata de ocupare a scăzut. Cazarea self-catering a fost
afectată cel mai puternic, numărul de paturi ajungând de la 29.000 în 1981 la doar 6.600 în 1991.
 44

Ceva din surplusul de cazare a fost vândut maltezilor pentru uzuri interne, în timp ce restul, după
investiţii, a fost transformat în complexuri de vacanţă. Aceste complexuri ofereau facilităţile de
bază ale hotelurilor pentru o vacanţă predominant self-catering.
Au fost luate următoarele măsuri pentru combaterea acestui declin:
- diversificarea pe noi pieţe continentale. Au fost deschise noi oficii de turism în
Frankfurt, Paris, Amsterdam, Milano şi recent în New York;
- s-a oprit sporirea sectorului de cazare;
- în 1986, a fost introdus un sistem de plăţi ulterior serviciului pentru operatorii din
Marea Britanie. Acesta a dus la creşterea numărului de sosiri turistice din destinaţia respectivă şi
a refăcut contractele tour operatorilor cu Malta.
Aceste măsuri au dus la o creştere a numărului de turişti şi a încasărilor la nivelul anului
1987. Era o nouă schimbare în administraţie şi în mentalitate. S-a realizat faptul că turismul nu
va putea să mai crească cu o rată atât de mare ca în anii trecuţi, Malta trebuind să îmbunătăţească
balanţa comercială prin încasări mai mari de la turişti. Maximizarea veniturilor se putea realiza
prin ridicarea calităţii serviciilor. Au fost făcuţi noi paşi pentru îmbunătăţirea infrastructurii
turistice, care au inclus:
- o reclasificare majoră a tuturor hotelurilor;
- noi drepturi oferite doar hotelurilor de 5* şi 4*;
- un nou terminal pentru aeroport începând din 1991;
- înfiinţarea unui Institut pentru Studii Turistice;
- dezvoltări de infrastructură generală, precum îmbunătăţirea rezervelor de apă şi o nouă
reţea de distribuţie, refacerea şi modernizarea drumurilor etc.;
- dezvoltarea unei bune reţele folosind fibra optică şi echipamente de înaltă tehnologie în
telecomunicaţii.
Turismul, fiind atât de vulnerabil, necesită o planificare corespunzătoare. Aşadar, în 1989
a fost terminat un Master Plan pentru turism, care stabilea o abordare strategică pentru
dezvoltarea viitoare a Maltei. Principalele slăbiciuni ale industriei turistice malteze din trecut a
fost dependenţa de piaţa Marii Britanii, sezonalitatea industriei şi calitatea produselor oferite,
precum şi problemele de mediu. Strategiile sugerate să facă faţă acestei situaţii au fost
următoarele:
1) Diversificarea pieţei: Din 1993 Marea Britanie ocupă dpar 49 %, Germania 17 %,
Italia 8 %, Franţa 5 %, Olanda 3 %;
2) Promovarea unor politici de transformare a activităţii sezoniere în activitate de-a
lungul întregului an;
 45

3) Creşterea calităţii produselor şi turiştilor. Sunt promovate obiectivele culturale şi

istorice, în locul soarelui, nisipului şi mării cu care se asocia imaginea Maltei în perioada
precedentă.
Prima parte a anilor 1990 a înregistrat creşteri în sosirile turistice şi creşteri de câştiguri
până în 1994. Un uşor declin s-a înregistrat în 1995 şi 1996, fiind urmat de perioade de creşteri,
dar cu o rată mai scăzută. Declinul din 1995 şi 1996 s-a datorat în mare parte datorită anunţării
retragerii schemei de plată cu rate ulterioare. Această schemă a fost înlocuită de Schema de
Suport a Tour operatorilor, care a fost introdusă după ce autorităţile de turism au realizat că
schimbările nefavorabile ale ratei de schimb vor face Malta şi mai puţin competitivă pe termen
lung, ducând la pierderi viitoare mai mari. Urmând o decizie politică, Schema de Suport a Tour
operatorilor a fost înlocuită în 2001. Ea a fost înlocuită de alte iniţiative de marketing. Politicile
au fost în linie cu abordările adoptate pentru piaţa ţintă.
În acest stadiu al dezvoltării economice sectorul serviciilor a fost expandat şi a jucat un
rol mare în economia insulei. Această creştere s-a datorat şi expandărilor altor sectoare, precum
al serviciilor financiare şi private.
Mai mult de 70 % din PIB-ul Maltei din 1990 a fost generat prin manufacturi, servicii şi
prin sectorul public. Statisticile oficiale nu delimitează clar procentul de încasări provenite doar
din industria turistică. Sectorul turistic, datorită naturii sale, este segmentat şi corelat cu diferite
alte sectoare. Oricum, autorităţile din turism au definitivat studii pentru evaluarea impactului
economic al dezvoltării turismului în Malta. Unul din ultimele studii disponibile, bazat pe datele
din 1998, estimează că impactul total al turismului asupra PIB este de 24,2 %. La un nivel direct,
impactul încasărilor din turism asupra PIB este estimat la 10 % (Mangion ML & Vella V., 2000).
În această decadă numărul de locuri oferite pe piaţă a depăşit 40.000. Aceasta se
datorează în principal hotelurilor de 5 şi 4 stele, construite ca urmare a politicii guvernamentale
care permitea doar dezvoltarea acestui tip de hoteluri. În anul 2000 erau disponibile 41.000 de
locuri de tip hotel şi 5000 de locuri de cazare tip self-catering.
Ratele de ocupare sunt maxime vara şi au valori scăzute iarna. În 2000 rata globală de
ocupare a scăzut la 47 %. Pe ansamblu, segmentul hotelurilor de 5 şi 4 stele păstrează rate de
ocupare ridicate.
Pe viitor Malta trebuie să devină mai accesibilă. Insulele sunt conectate prin liniile
aeriene cu 48 de state, prin curse charter sau cu program de zbor normal. Acest fapt solicită
serioase investiţii de modernizare şi eficientizare a sistemului de transport aerian. Evenimentele
nefaste pe plan mondial au atras costuri suplimentare de anvergură, pentru îmbunătăţirea
securităţii traficului aerian.
 46

Turismul suportă aproximativ 27 % din totalul locurilor de muncă, numărând peste

41.000 de slujbe. În martie 2003 numărul total de persoane angajate numără 48.798. O cifră care
indica o politică bună în domeniul turismului este faptul că din 1990 în 2002 au fost 1.112
absolvenţi absolvenţi ai Institutului pentru Studii Turistice.
Concluzii. Planul de dezvoltare în Malta reprezintă calea de acces către o destinaţie
turistică stabilită deja. Acţiunea de a o planifica o conduce la dezvoltarea turismului în ţară şi o
ghidează către progresul ulterior.
Nici un alt grup de insule nu poate oferi atâta frumuseţe naturală, arta şi arhitectura şi
posibilităţi de divertisment precum Malta. Aici totul este aproape, neaşteptat şi foarte accesibil.
Dar insulele malteze sunt mai mult decât un muzeu în aer liber. Grupul de insule emană o
plăcere aproape palpabilă. Puterea lor de atracţie constă într-un amestec, unic în felul său, între
vechi şi nou şi în felul în care aici istoria acompaniază prezentul.

6. Strategia de dezvoltare a turismului în Cipru

Cipru este situat în partea de est a Mării Mediterane. Are o suprafaţă de 9.250 km2 şi o
populaţie de aproximativ 750.000 de locuitori, greci – 76 %, turci – 18 %, armeni. Are o linie de
coastă extinsă cu numeroase plaje. Partea sudică din interior este ocupată cu precădere de
pădurile Munţilor Trodos.
În secolul XX, turismul din Cipru a fost supus câtorva schimbări. Înaintea independenţei
din 1960, turismul era practica la o scară mai mică, se baza pe aerul răcoros de munte. În timpul
primilor ani de după independenţă s-a pus foarte mult accent pe turismul de coastă. De la
divizarea insulei în 1974, turismul de coastă a cunoscut o scădere dramatică, transformând ţara
într-o destinaţie a turismului de masă abia la începutul anilor 1980.
Expansiunea turismului s-a făcut într-o manieră considerabilă de la începutul anilor 1980
când sosirile au atins 1 milion în 1987 şi 1,7 milioane în 1990. Majoritatea turiştilor sunt din
Europa Vestică şi mai puţin din Estul Mijlociu sau America de Nord.
La mijlocul anilor ’80 încă mai existau griji în ceea ce priveşte direcţia pe care avea să o
ia turismul. Degradarea mediului începea să lovească chiar formele dezvoltate ale turismului,
turismul litoral care era de departe tipul de turism dominant.
Ciprul era deja o destinaţie turistică substanţial dezvoltată bazată în principal pe turismul
litoral şi de coastă. Dezvoltarea turismului s-a produs foarte rapid, de la mijlocul anului 1970,
ajungând la 1,7 milioane sosiri în 1990. Preocuparea pentru acest domeniu a fost exprimată încă
de la începutul anului 1980, cum ar depinde prea mult de turismul de coastă şi că unele areale
turistice au început să se confrunte cu probleme environmentale. Turismul este văzut ca un
 47

important sector economic care avea nevoie să se extindă. Cele 3 obiective principale care
trebuie îndeplinite pentru dezvoltarea turismului sunt:
- creşterea contribuţiei la PIB;
- protejarea calităţilor culturale şi de mediu ale Ciprului;
- atracţia unor cheltuieli turistice mai mari.
Pentru realizarea acestor obiective în anul 1988 a fost elaborat un plan naţional de
dezvoltare a turismului de către Organizaţia Mondială a Turismului (WTO), Comprehensive
Tourism Development Plan for Cyprus. Acest plan include şi analize detaliate ale mediului şi un
studiu de importanţă a plajelor.
Strategia de dezvoltare a turismului propusă pentru Cipru este cea a controlării creşterii.
De asemenea, este recomandată şi consolidarea arealelor turistice existente.
Tendinţele de creştere ale pieţei sunt stabilite bazându-se pe obiectivele de dezvoltare
economice ale Guvernului.
Planul recomandă şi un program de diversificare şi îmbunătăţire a produselor turistice.
Acest fapt este foarte important pentru a atrage turişti internaţionali care cheltuiesc mai mult,
ducând la lărgirea pieţelor turistice şi servirea mai eficientă a nevoilor turismului domestic.
Diversificarea produselor poate de asemenea să reducă problema sosirilor sezoniere ale turiştilor,
care predomină frecvent.
Pentru îndeplinirea strategiei de dezvoltare, planul examinează cu grijă stimularea
investiţiilor necesare. Pentru a înţelege stimularea investiţiilor recomandate, este necesar să se
treacă în revistă strategia de îmbunătăţire a produsului.
Destinaţiile competitive dezvoltă baze de cazare croite după specificul segmentului de
piaţă şi oferă produse diversificate. Planul arată că piaţa internă a Ciprului se schimbă de la
tradiţionalul tipar de turism non-activ în sate, la vacanţe mai active necesitând facilităţi
recreaţionale.
Planul pune în evidenţă că Cipru posedă o mare varietate de resurse naturale sau
artizanale care au un mare potenţial de dezvoltare.
Planul indică strategia de îmbogăţire a produselor turistice astfel:
- Diversificarea bazei de cazare şi asocierea facilităţilor care ţinteau spre un nou segment
de piaţă (incluzând sate de vacanţă şi dezvoltarea cluburilor pentru recreere);
- Valorificarea siturilor arheologice, a construcţiilor istorice şi a altor obiective culturale,
utilizând tehnici de interpretare imaginative;
- Eforturi promoţionale mai mari, îndreptate spre a încuraja folosirea locurilor de
campare din munţi;
 48

- Dezvoltarea yachting-ului sau sporturilor nautice şi a turismului naval, a terenurilor de

golf;
- Încurajarea organizărilor şi promovării festivalurilor şi a evenimentelor speciale;
- Promovarea oportunităţilor de a se bucura de o gamă variată de activităţi periferice;
- Încurajarea dezvoltărilor care generează cheltuieli mai mari ale turiştilor pentru
distracţii, shopping.
Planul precizează faptul că acestea nu au avut succes, mai ales în atracţia investiţiilor în
tipurile dorite pentru diversificarea produsului. Principalele motive ale lipsei succesului ar fi
următoarele:
- nesiguranţa recuperării investiţiilor în timpul neocupării;
- nevoi de spaţii largi în locaţiile destinate;
- lipsa de cunoştinţe locale şi experienţe în ceea ce priveşte tipul proiectelor, planurilor,
organizării şi funcţionării;
- scepticismul băncilor de a sprijini proiectele cu un grad evident înalt de risc.
Planul recomandă ca toate stimulările guvernamentale pentru dezvoltarea turismului
neavând legătură cu îmbogăţirea produselor necesare trebuie să fie înlăturate.
Este recomandabilă tot mai mult permisiunea participării străine în investiţiile şi
managementul acestor proiecte care generează îmbogăţirea produsului.
Mulţi investitori locali din Cipru au capital suficient doar pentru a face investiţii la scară
mică în proiectele de cazare, dar aceste proiecte nu îmbunătăţesc produsul turistic.
Concluzii. Cipru trebuie să-şi îmbunătăţească produsele turistice. Strategia de
îmbunătăţire a produsului constă foarte mult în a păstra trendurile prezente ale turismului, mai
mulţi turişti vor acum să fie implicaţi în recreere, sporturi, cultură şi în alte activităţi. Piaţa
turistică a persoanelor în vârstă şi pensionale creşte repede cu variatele vacanţe orientate pe
tratarea afecţiunilor, mulţi turişti îşi iau vacanţe mai scurte, dar mai multe de-a lungul anului.
Planul recunoaşte că partea de realizare a produselor diversificate este de a încuraja
proiecte la scară largă, ca şi staţiuni turistice integrate, care includ producerea de profit de
cazare, pe lângă auxiliarele recreative mai puţin profitabile, sport şi facilităţi de distracţie.
Guvernul va trebui să facă nişte investiţii directe pentru îmbunătăţirea produselor
turistice.

Temă de reflecţie nr. 4. Comparaţi premisele dezvoltării turistice din Malta şi Cipru.
 49

7. Model sistemic de valorificare a potenţialului turistic al Dunării, în sectorul

românesc
Datorită însemnătăţii mari pe care Dunărea o prezintă pentru România, fiind considerată
o adevărată „diagonală albastră a Europei” ce ne ţine în contact cu Europa şi Orientul şi ne pune
în legătură cu diverse civilizaţii şi conform tradiţiei europene, în care interesele economice şi
comerciale au fost corelate cu interesele turistice, valorificând diversitatea condiţiilor naturale, se
consideră oportună o valorificare a potenţialului turistic al Dunării, începând cu aspecte ce ţin
atât de varietatea frumuseţilor naturale, care se succed de la peisajul munţilor înalţi, până la
peisajul Deltei, cât şi numeroaselor monumente de artă şi arhitectură, tradiţii culinare şi obiceiuri
din cadrul aşezărilor riverane.
Modelul de faţă este un model sistemic ce acordă o atenţie deosebită interacţiunii
elementelor de potenţial turistic, modului în care aceste elemente interferează în cadrul
sistemului preponderent prin relaţii paralele, anumite aspecte evidenţiindu-se însă prin relaţii
retroactive multiple.
Pentru modelarea acestui sistem complex, a fost necesară o structurare şi o schematizare
a realităţii dintre diversele componente, astfel încât modelul încearcă să scoată în evidenţă
particularităţile potenţialului turistic al Dunării, paleta largă de resurse naturale şi culturale
prezente în această zonă, caracteristicile şi avantajele potenţialului economic şi mai ales
discontinuităţile de la nivelul acestuia cu problemele legate de amenajarea teritoriului (structuri
turistice, infrastructură) în vederea îmbunătăţirii şi diversificării ofertei turistice pe sectorul
românesc al Dunării, în conformitate cu principiile de dezvoltare durabilă.
Unul dintre elementele definitorii în cadrul acestui model sistemic în reprezintă
potenţialul natural. Datorită numărului mare de resurse naturale, prezente în sectorul românesc
al Dunării, se poate recurge la o împărţire a potenţialului natural pe 4 sectoare: Baziaş-Porţile de
Fier II, Porţile de Fier I – Călăraşi; Călăraşi-Tulcea; Tulcea-Marea Neagră, putând fi evaluate
pentru fiecare sector în parte principalele forme de turism practicabile, sau care se pot dezvolta,
evident, pe fondul unei infrastructuri adecvate (ex.: turism de afaceri, turism ştiinţific).
1) Aşadar, prin prezenţa munţilor Banatului în sectorul Baziaş-Porţile de Fier I se
identifică o paletă largă de aspecte peisagistice montane, în special în jud. Caraş-Severin, cu
relief carstic (chei, peşteri, cascade, izbucuri), domeniu schiabil în Semenic, nenumărate puncte
de belvedere, ape minerale la Băile Herculane, fond cinegetic în zonele forestiere şi piscicol de
Dunăre sau din apele de munte, Parcuri Naţionale şi alte arii protejate. Toate acestea putând fi
valorificate prin forme de turism: turism balnear, croaziere pe Dunăre, turism de odihnă şi
 50

recreere, fiind necesare amenajări turistice îndeosebi destinate sporturilor nautice, pescuitului
sportiv, speoturismului şi turismului montan în zonele limitrofe.
2) Cel de-al doilea sector străbate zone de câmpie, fiind un traseu relativ monoton,
amenajările turistice urmând a fi punctuale, concentrându-se în principalele porturi şi centre
turistice existente. Accentul trebuie pus în special pe valorificarea fluviului, şi anume prin
sporturi nautice, pescuit sportiv şi croaziere pe Dunăre.
3) Sectorul Călăraşi-Tulcea se bucură de resurse turistice variate, nu de complexitatea
celor prezente în zona delifeului Dunării, dar suficient de interesante pentru a permite amenajări
turistice atractive. Formele de turism generate de aceste resurse sunt în principal sporturile
nautice, pescuitul sportiv, vânătoarea de păsări, croazierele pe Dunăre şi pe canalul Dunăre-
Marea Neagră.
4) Ultimul sector se bucură de atractivitatea Deltei care oferă în plus faţă de celelalte
sectoare posibilitatea practicării unui turism ştiinţific, având în vedere importanţa internaţională a
acestei Rezervaţii. De asemenea, se poate avea în vedere dezvoltarea turismului de afaceri prin
congrese şi reuniuni, atât în Deltă, cât şi în oraşele Brăila, Galaţi şi Tulcea.
Un aspect pozitiv relaţionat de potenţialul natural este reprezentat de diferite Programe
care au drept scop activităţi ecologice şi de conservare a biodiversităţii, dar care, într-o anumită
măsură, ăşi dovedesc caracterul constrângător prin diverse restricţii referitor la anumite zone
protejate.
Potenţialul cultural reprezintă cel de-al doilea element cheie al modelului, putându-se
valorifica prin turism de tip itinerant cu valenţe culturale de la vestigiile arheologice,
monumente istorice, de artă, de factură religioasă, până la obiceiuri şi datini româneşti şi
bucătăria tradiţională în aşezările riverane. O altă formă de turism ce se poate valorifica şi este
apreciată în special de turiştii străini o reprezintă agroturismul.
În afara celor două componente amintite se încadrează potenţialul economic care,
departe de a fi mai puţin important, are rol esenţial în dinamizarea sau, dimpotrivă, declinul
activităţilor turistice.
Unul dintre elementele potenţialului economic este reprezentat de navigaţie, a cărui
principal aspect pozitiv îl reprezintă statutul de „coridor economic” între Europa şi Asia, spre
care tinde sectorul dunărean românesc, printr-o cooperare transfrontalieră şi regională, acesta
creând premise favorabile şi oportunităţi investiţionale pentru stimularea şi dezvoltarea
economică şi implicit dezvoltarea activităţii de turism. Este în strânsă legătură cu turismul de
practicare a sporturilor nautice, dar şi cu cel de croazieră, pentru acesta din urmă fiind necesare
mijloace de transport naval adecvate traseului: nave oceanice, motonave fluviale, hidrobuze,
 51

bărci, şalupe, iahturi. Navigaţia pe Dunăre prezintă şi o serie de inconveniente, ca de exemplu:

poluarea accidentală ce poate avea repercusiuni nu doar asupra calităţii apei, ci şi asupra albiei,
în timp putându-se crea dezechilibre în natură. Cel mai important aspect negativ este reprezentat
însă de compromiterea aspectului turistic datorită inesteticii mijloacelor de transport navale
comerciale.
Modelul urmăreşte necesităţile stringente prezente în principal la nivelul resurselor
umane, în cadrul investiţiilor şi a infrastructurii, ultimele două generând relaţii retroactive
complexe (multiple) prin necesitatea investiţiilor nu doar în îmbunătăţirea porturilor fluviale şi
fluvio-maritime de turişti, ci mai ales în îmbunătăţirea şi expansiunea amenajărilor turistice.
Acestea sunt generatoare de beneficii prin crearea de noi locuri de muncă şi mai ales prin
posibilitatea cotizării la investiţii a unei părţi din veniturile obţinute prin polarizarea cu un număr
în creştere de turişti. Se ţinteşte în special clientela internaţională, încercându-se înlăturarea
treptată a percepţiei negative a străinilor asupra calităţii serviciilor româneşti.
Referitor la resursele umane, se poate observa necesitatea unui personal calificat în
turism şi de aici reacţia în lanţ: necesitatea unor operatori de turism care să diversifice şi să
promoveze în pachetele lor programe turistice centrate pe întreaga zonă a Dunării, nu neapărat pe
Deltă, aşa cum se întâmplă la ora actuală.
Aşadar, modelul ajută la o mai bună înţelegere a fenomenului turistic în zona Dunării,
testând oportunităţile pe care le oferă în momentul de faţă valorificarea potenţialului turistic în
această zonă.

Lucrarea de verificare nr. 2.

Instrucţiuni:
Lucrarea de verificare solicitată implică activităţi care necesită cunoaşterea modului II.
Răspunsurile la întrebări vor fi transmise prin poştă (electronică) tutorelui pentru comentarii,
corectare şi evaluare.
Pe prima pagină a lucrării se vor scrie următoarele:
- Titulatura acestui curs;
- Numărul lucrării de verificare;
- Numele şi prenumele cursantului (acestea se vor menţiona pe fiecare pagină);
- Adresa cursantului.
Sarcinile care trebuie rezolvate:
1. Arătaţi legătura dintre premisele naturale, istorice, socio-culturale şi diversitatea
tipurilor de turism practicate în Europa – 1 punct.
 52

2. Identificaţi specificitatea dezvoltării turistice în Franţa – 1 punct.

3. Arătaţi trăsăturile caracteristice ale modelului spaniol de dezvoltare turistică – 1,5
puncte.
4. Evidenţiaţi problematica diversă a turismului italian – 1 punct.
5. Arătaţi trăsăturile specifice ale planului de dezvoltare a turismului în Malta – 1,5
puncte.
6. Menţionaţi problemele esenţiale cu care se confruntă dezvoltarea turismului în Cipru –
1,5 puncte.
7. Evidenţiaţi varietatea posibilităţilor de valorificare ale potenţialului turistic al Dunării
româneşti – 1,5 puncte.
Sarcinile se vor preda la data prevăzută încalendarul disciplinei. 1 punct se acordă din
oficiu.

Bibliografie

1. Caloianu, N. Gârbacea, V. Hârjoabă, I, Iancu, Silvia (1982), Europa, Edit. Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti.
2. Negoescu, B., Vlăsceanu, Gh. (1998), Terra. Geogrqfie economică, Edit. Teora,
Bucureşti.
3. Nicoară, L., Puşcaş, Angelica (2002), Regionare turistică mondială, Editura Presa
Universitară Clujeană.
4. Păcurar, Al. (2004), Geografia turismului internaţional, Edit. Presa Universitară
Clujeană.
5. x x x (1997), National and Regional Tourism Planning; Methodologies and Case Studies,
International Thomson Business Press.
 53

MODULUL III. POLITICI ŞI STRATEGII REGIONALE ŞI STATALE DE

DEZVOLTARE TURISTICĂ ÎN AMERICA DE NORD, AMERICA LATINĂ ŞI
AFRICA

a) Scopul modulului. Cunoaşterea diversităţii dezvoltării turistice în cadrul unor

continente vaste, cu o mare heterogenitate economică, socio-culturală şi fizico-geografică, atât
prin creionarea trăsăturilor generale, cât şi prin studii de caz.
b) Obiective: - sesizarea corelaţiei dintre diversitatea premiselor şi factorilor dezvoltării
turistice şi diversitatea tipurilor şi formelor de turism practicabile;
- cunoaşterea trăsăturilor specifice ale turismului din S.U.A. şi Canada;
- evidenţierea particularităţilor dezvoltării turismului în america Centrală, respectiv
America de Sud;
- depistarea actualelor şi posibilelor elemente de impact turistic în Africa.
c) Structura logică a modulului
1. Caracteristicile turismului în America de Nord (S.U.A. şi Canada).
2. Particularităţile dezvoltării turistice în America Centrală Insulară şi Mexic.
3. Diferenţieri regionale în afirmarea turismului în America de Sud.
4. Elemente de impact şi programe de dezvoltare turistică în Africa.
d) Conţinutul informaţional detaliat

1. Caracteristicile turismului în America

Avand in vedere multiplele conditionari ale fenomenului turistic, ata naturale, cat si
social-economice, America se prezinta ca un ansamblu continental ce ofera o diversitae
extraordinara a tuturor elementelor si aspectelor implicate in dezvoltarea acestuia.
Discontinuitatea relativa din partea centrala a ansamblului continental, induce separarea
lui din punct de vedere fizico-geografic in doua continente distincte – America de Nord (pana la
Istmul Tehuantepec) si America de Sud – unite prin America Centrala (Istmica si Insulara).
Realitatea economico-sociala si geo-demografica impune, insa o delimitare, de-a lungul granitei
Mexic – S.U.A., in America de Nord (Anglo-Saxona) si America Latina.
Intre 83° latitudine nordica - 56° latitudine sudica si de la nivelul Oceanului Planetar
pana la 6000-7000 m altitudine se deruleaza o extraordinar de variata paleta peisagistica, avand
la baza existenta tuturor tipurilor si etajelor de clima intalnite pe Terra:
- peisajul arctic, cu ghetari pereni (Groenlanda si o parte a Arhipelagului Arctic);
 54

- peisajul cu ghetari montani (Anzi - Cordilieri);

- peisajul de tundra subpolara (Canada – Alaska si sudul Patagoniei);
- peisajul padurilor de conifere (centrul Canadei, Cordilieri, Anzi);
- peisajul padurilor de foioase temperate (estul Americii de Nord, etajul montan
corespunzator);
- peisajul preeriilor nord-americane si pampasului argentinian;
- peisajul padurilor subtropicale umede (sud-estul S.U.A. si nord-estul Argentinei);
- peisajul mediteranean (statul California, centrul statului Chile);
- peisajul padurilor tropicale umede (America Centrala, Florida, nord-estul Americii de
Sud, sud-estul Braziliei);
- peisajul desertic si semi-desertic (sud-vestul S.U.A., nord-vestul Mexicului, Atacama);
- peisajul de Ilanos (Campia Orinoco) si campos (Podisul Braziliei);
- peisajul padurilor ecuatoriale (selvas – bazinul amazonian).
Peisajul culturalizat s-a diferentiat si el puternic in secolele ce au urmat debutului
colonizarii europene. Asupra acestuia si-a pus amprenta un complex de factori istorico-politici,
economici si geografici, cum ar fi : structura curentilor migratori de populatie (cu mostenirea lor
materiala si spirituala), perioada de migratie, influenta politica a tarilor europene , pozitia
geografica a diferitelor regiuni in cadrul continentului si fata de Europa, gradul de populare cu
indigeni si stadiul lor de evolutie, stilul de de organizare sociala si politica a teritoriilor
colonizate si apoi a noilor state independente, rapiditatea asimilarii progreselor stiintifice si
tehnice. Consecinta actiunilor interconditionte a diversilor factori, in timp, este actualul nivel de
dezvoltare economico-sociala, nuantat de la o tara la alta, dar mai ales intre cele doua macro-
regiuni – America Anglo-Saxona si America Latina. Turismul – ca activitate a sectorului tertiar –
este in raport direct cu acest stadiu de dezvoltare atins.

America de Nord, Statele Unite ale Americii

De dimensiuni apropiate ale continentului Europa, S.U.A. etaleaza o mare diversitate de
peisaje geografice, de la marile aglomerari urbane, de tipul metropolelor (Los Angeles, Chicago
etc) sau megalopolisurilor (Boswash) la asezari dispersate sub forma de ferme, sau de la
peisajele tropicale umede (Hawaii, Florida) la cele sub-arctice (Alaska) si montane inalte cu
zapezi si ghetari (Cordilieri). Peisajele temperate propriu-zise si subtropicale evidentiaza cea mai
mare varietate, in functie de gradul de umiditate.
Populaţia numeroasă (aproape 300 milioane de locuitori, locul al III- lea in lume),
nivelul de trai foarte ridicat (28 000 $ P.N.B./locuitor/an), cuantumul mare al timpului liber,
 55

rezultat din insumarea concediului de odihna si a week-endurilor (40% dintr-un an calendaristic),

infrastrucura de comunicatii si deservire turistica foarte dezvoltata determina o circulatie turistica
interna deosebit de intensă si un aport de vizitatori straini foarte insemnat. In motivatia turistilor
straini rolul preponderent il joaca “mirajul american”, concretizat in stilul si personalitatea
specifică ape care le-a dobandit aceasta “super-tara” pe parcursul ultimelor doua secole.
S.U.A. se plaseaza detasat pe locul I in privinta incasarilor din turismul receptor (peste 70
miliarde $/an) si pe locul al III-lea ca numar de turisti straini receptati (46 milioane in 1998),
dupa Franta si Spania. In acelasi timp, insa, reprezinta si cel mai mare emitent de turisti
internationali, in acest fel balanta financiara echilibrandu-se in domeniul respectiv.
La fel ca si in alte domenii economice, exista tendinta de formare a unor mari corporatii
si in turism – operatori de voiaj si grupuri hoteliere – cum sunt: Hospitality Franchise Stystems
(cu 440 000 camere in 4630 hoteluri), Choice Hotels International, Mariott International, ITT
Sheraton, Hilton Hotels Corp.
In masura mai mare sau mai mica, fiecare regiune importanta din S.U.A. si fiecare stat
detin valente turistice, cu posibilitati de valorificare, datorita nivelului ridicat de dotare al
teritoriului si deci de accesibilitate.

Canada
Pe o suprafata de aproape 10 milioane km², Canada etaleaza un bogat potential turistic,
cu preponderenta de ordin natural, dar completat de cel antropic.
Pe fondul climatelor temperat si rece (nuantat la randul lor) se remarca imensitatea
unitatilor de relief, fiecare cu trasaturile ei caracteristice, bogatia retelei de rauri si fluvii, cu
numeroase rupturi de panta, densitatea si dimensiunile deosebite ale lacurilor glaciare, intinsele
paduri de conifere sau de amestec, peisajele de tip subarctic si arctic, varietatea faunei de interes
cinegetic si piscicol, sau peisajele antropizate (culturalizate) – de la tipul urban cel mai avansat ,
la cele agricole – fermiere.
Nivelul ridicat de dezvoltare economica al Canadei asigura o dotare tehnico-materiala de
inalt nivel pentru activitatile turistice. Potentialul demografic mai redus (30 mil. loc.)
comparative cu marimea teritoriului nu constituie o premise pentru un turism intern intens, dar
acesta este valorizat la maximum prin nivelul veniturilor si disponibilului de timp liber.
Interesul acordat turismului si conditiile create pentru dezvoltarea acestor activitati reies
din dinamica numarului turistilor straini primiti, care a crescut de la 12,7 mil. in 1978 la 18,8
mil. in 1998, rezultand un indice de receptare turistica ridicat (63%). Incasarile provenite din
 56

aceasta sursa se ridica la aproape 10 miliarde de dolari. In acelasi timp, Canada este o insemnata
emitenta de turisti, cu destinatie predilecta S.U.A si zona Caraibelor.
Intensitatea fluxurilor turistice este in stransa legatura cu gradul de populare al
teritoriului, privit pe arii mai vaste si prin prisma unei limite critice, sub care nivelul valorificarii
economice in general nu este optim, deci nici cel turistic. In consecinta, in Canada numarul
regiunilor turistice veritabile este mic, iar gradul lor de individualizare si functionalitate mai
redus decat in S.U.A. Se contureaza astfel doar doua regiuni turistice – sud-estica si sud-vestica
– la care se adauga centre turistice izolate sau teritorii mai vaste, cu turism difuz.
In scopul protejarii unor elemente deosebite sau a unor complexe naturale si peisagistice,
au fost infiintate 20 de parcuri nationale si sute de parcuri provinciale (Ontario – 100, Alberta –
33 etc.).

Temă de reflecţie nr. 1. Evidenţiaţi câteva contraste regionale majore în turismul nord-
american.

2. Particularităţile dezvoltării turistice în America Centrală

Mexic
Pe o suprafata de 2 milioane km², aceasta tara dispune de un potential turistic deosebit de
generos si variat, la alcatuirea caruia componentele naturale si cele antropice au o contributie
sensibil echilibrata.
Prin structura sa orografica, Mexicul reprezinta o continuare a sistemului Cordilierilor
din S.U.A., insa prin caracteristicile socio-economice se ataseaza mai mult de America Centrala
si de Sud (desi influentele dinspre S.U.A. au fost in continua crestere din a doua jumatate a
secolului trecut). Istoria zbuciumata a Mexicului, impartita in trei perioade majore –
precolumbiana, colonial-spaniola si postcoloniala – a contribuit la imbogatirea zestrei turistice
antropice, prin suprapunerea mai multor tipuri de culturi materiale si spirituale.
Clima tropicala din regiunile joase, coroborata cu cei aproximativ 10 000 km de litoral,
variatiile introduse in regiunile montane de altitudine (tierra templada, tierra fria, tierra gelada),
peisajele montane cu relief vulcanic, fenomene carstice, peisajele padurilor tropicale, peisajul
desertic, reprezinta cateva mari resurse atractive de ordin fizico-geografic.
Fondul turistic si vecinatatea cu S.U.A. – care este principala furnizoare de turisti straini
– au reprezentat conditii esentiale pentru intensificarea circulatiei turistice. Numarul turistilor
proveniti din exterior a crescut de cinci ori in doua decenii (3,7 milioane in 1978 la 20 de
 57

milioane in 1997), iar inacasarile se cifreaza in jur de 7 miliarde de dolari. Sunt de rermarcat si
fluctuatiile insemnate de la un an la altul (numai 10 milioane de turisti straini in 1998).
Gradul de individualizare al regiunilor turistice este mai redus decat in tarile dezvoltate,
iar functionalitatea lor este mai putin articulata (cu unele exceptii). Totusi, niciunul din cele 31
de state ale Mexicului nu ramane in afara activitatii turistice, care devine pe an ce trece o ramura
tot mai importanta. Regiunile turistice interioare (centrala si de nord) sunt profilate pe turismul
cultural, urmat de cel montan, pe cand regiunea de nord-vest, regiunea sud-pacifica si regiunea
Golfului Mexic pe tursimul litoral, secondat de cel cultural.

Strategia de dezvoltare a statiunilor litorale din Mexic

Strategia pentru dezvoltarea statiunilor in Mexic reprezinta o politica la nivel national
adoptata pentru dezvoltarea statiunilor de la tarmul marii ca si o forma majora de turism. Un
aspect important al acestei strategii este mecanismul financiar si organizatoric stabilit pentru
implementarea strategiei.
Istoric. Situata in America de Nord, Mexicul este o tara relativ mare, cu un numar peste
100 mil. loc. Are tarmuri largi la Oceanul Pacific, Golful Mexic si Marea Caraibelor. Cu multe
plaje si areale marine, peisaje spectaculoase, climat placut, importante situri arheologice si
istorice, cat si prezenta unor valori culturale de mare interes, Mexicul ofera o mare varietate de
atractii turistice. Plasarea sa in imediata apropiere fata de S.U.A. si la o distanta destul de redusa
fata de Canada, ii asigura acesteia cererea turistica necesara pentru valorificarea potentialului
turistic.
Mexicul are o veche traditie in ceea ce priveste turismul national, prezentand statiuni
litorale care sunt populare mai ales printer autohtoni.
Turismul international, bazat in special pe piata americana, a inceput sa se dezvolte cu
precadere dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Bazandu-se pe studiul mai multor situri, Banca
Nationala a Mexicului a recomandat la inceputul anului 1969 crearea a 5 statiuni turistice
integrate, fiecare avand un specific propriu. Aceste statiuni se deceleaza dupa cum urmeaza:
- Cancun ( pe coasta Caraibeana a statului Quintana Roo ) – a fost aleasa datorita pozitiei
sale strategice in Caraibe, o regiune care atragea deja multi turisti;
- Ixtapa ( pe coasta Pacificului, in statul Guerrero ) – selectata cu scopul de a preleva
concentratia turistica in Acapulco, care este localizata la aproximativ 200 km spre sud – est .
- Bahias de Huatulco (pe coasta Pacifica a statului Oaxaca) – aleasa datorita potentialului
turistic ridicat si pentru a revitaliza economia slab dezvoltata a acestui stat.
 58

- Los Cabos si Loreto ( doua situri de pe coasta Pacificului in partea sudica a peninsulei
Baja California ) – selectate cu scopul de a impulsiona dezvoltarea turistica limitata care exista in
zona, promovand acest areal mai ales pe piata americana si stimuland dezvoltarea economiei
regionale, atragand in acelasi timp mai multi turisti spre aceasta regiune subpopulata.
Toate aceste situri indeplinesc principalele criterii de selectare a zonelor, incluzand plaje
de calitate, peisaje pitoresti, climatul placut al teritoriului si disponibilitatea acestuia pentru
dezvoltare.
Presedintele Mexicului a stabilit o politica in vederea incurajarii dezvoltarii turistice
pentru beneficiile sale economice. Astfel a fost creata in 1969 agentia INFRATUR, care a avut
ca scop implementarea urmatoarelor obiective:
- conceperea si implementarea proiectelor de infrastructura turistica care vin in
completarea investitiilor facute de catre guvernul federal;
- dezvoltarea proiectelor de infrastructura turistica care sa genereze investitii private;
- achizitionarea, dezvoltarea, divizarea, vanzarea si leasingul proprietatii asociate cu
proiectele de turism;
- colaborarea cu alte agentii guvernamentale pentru promovarea turismului.
Strategia de dezvoltare a statiunilor litorale din Mexic a fost bazata pe identificarea
problemelor, stabilirea obiectivelor, conceperea unei politici si apoi a unei strategii pentru
dezvoltarea unei forme particulare de turism.

America Centrala Istmică

Puntea continentala ce uneste Mexicul cu America de Sud include din punct de vedere
politic sapte state independente: Belize, Guatemala, Salvador, Honduras, Nicaragua, Costa Rica
si Panama.
Potentialul turistic natural al acestui teritoriu este foarte insemnat, dar slab valorificat.
Varietatea peisagistica - avand la baza nuantarile climatice si ale reliefului – constituie sursa
principala a acestui potential. Coloana vertebrala a teritoriului este data de lantul montan,
continuare a Cordilierilor nord-americani, strabatut de numeroase sisteme vulcanice stinse sau
active – Tajumulco (4210 m), Irazu (3432 m), s.a. Platourile din aria montana constituie areale
de maxima populare si cu cele mai importante orase, datorita modificarii caracteristicilor
climatice tropicale in tierra templada si tierra fria. Urmeaza litoralul pacific, cu o umiditate
moderata si campie ingusta, relativ fertila. Campia litorala caraibeana reprezinta domeniul
padurilor tropical umede, cu cel mai redus grad de populare.
 59

Valentele turistice ale peisajelor montane, cu varfuri semete, paduri etajate, platouri
umanizate, sunt intregite de trasaturile retelei hidrografice – rauri cu vai si cursuri spectaculoase,
lacuri vulcanice sau tectonice (L. Nicaragua, L. Managua, L. Izabal etc.).
Resursele turistice antropice deriva din suprapunerea mai multor civilizatii (amerindiana,
spaniola, post-coloniala) si combinarea etnico-rasiala diversa (amerindienii, metisi, creoli, negri,
cholos, zambos), ce conditioneaza manifestari etnografico-folclorice variate.
Principalele tipuri si forme de turism practicate sunt: turismul cultural, turismul montan
de recreere si turismul litoral de cura heliomariană si agrement.

America Centrală Insulară

Este constituită din Antilele Mici si Antilele Mari, Arhipelagul Bahamas si alte cateva
grupuri insulare mici (Insulele Cayman). Insulele Bermude se pot asocia acestei unitati.
Activitatea turistica este mai intensă decat in Statele Americii Centrale Istmice,
remarcandu-se Puerto Rico, Bahamas, Jamaica, Cuba, o buna parte din Antilele Mici, Bermude.
Potentialul turistic natural (fizico-geografic) este deosebit de atractiv, bazat pe cilma si
peisajele tropicale umede, marea lungime a fasiilor litorale (de contact uscat insular-ocean) de un
farmec exotic, relieful vulcanic al Antilelor Mici, respectiv imbinarea podisurilor – cu
numeroase si grandioase forme carstice, indeosebi in Cuba si Jamaica – cu scurte lanturi
montane (sierre), in Antilele Mari.
Resursele atractive antropice deriva din ospitalitatea populatiei, divers amestecata sub
aspect etnico-rasial (negri, creoli, mulatri, etc.), farmecul asezarilor, care imbina stilurile
moderne cu cele coloniale sau postcoloniale mai vechi si, nu in ultimul rand, dotarile turistice
racordate la exigentele cele mai inalte sau in forme adecvate peisajului natural, precum si
posibilitatile de divertisment.
Tipul de turism practicat apropae exclusiv este cel litoral de agrement, recreere si cura
heliomarina, completat cu sporturi nautice, scufundari subacvatice, croaziere. Pe alocuri, si in
masura mai mica, se imbina cu turismul cultural, sau montan, de drumetii si excursii. In general
are o tenta exotica.
Majoritatea turistilor provin din S.U.A., Canada si tarile vest-europene (Marea Britanie),
dar creste si ponderea celor latino-americani.
Importanţa deosebită a sectorului turistic pentru majoritatea statelor din regiune este
ilustrată de contribuţia considerabilă a turismului internaţional receptor la formarea P.N.B. şi la
export: Bermude-50 %, respectiv 90 %, Bahamas (50 %; 85 %), Antigua şi Barbuda (90 %; 95
%), Santa Lucia (70 %, 90 %), Barbados (40 %, 75 %), Jamaica (20 %, 60 %)
 60

De asemenea, indicele de receptare turistică este foarte ridicat, mai ales în cazul
ministatelor cu populaţie redusă – Bermude (920 %), Bahamas (1.100 %), Cayman (3.600 %),
dar şi pentru unele state mai mari – Puerto Rico (peste 150 %).
Principalele state receptoare de turişti internaţionali sunt: Puerto Rico – 5 milioane,
Bahamas – 3, 5 mil., Republica Dominicană (2,5 mil.), Jamaica (2 mil.), Cuba (1,6 mil.), iar
Martinica, Barbados şi Aruba – câte 1 mil.

Temă de reflecţie nr. 2. Care ar fi modalităţile de diversificare a tipurilor şi formelor de

turism în Bazinul Caraibelor, având în vedere predominarea netă a turismului litoral (balneo-
maritim)?

3. America de Sud
Continent (sau subcontinent) de dimensiuni mijlocii (17,8 mil km²), dar modest populat
(340 mil. loc.), America de Sud beneficiaza de bogate resurse atractive, premisa a intensificarii
circulatiei turistice.
Specificitatea, consistenta si diversitatea peisajelor naturale si antropice este atuul major
al cresterii posibilitatilor de promovare a turismului la nivel macroregional si statal.
Imbinarea asemanatoare a formelor majore de relief cu a celor din America de Nord,
varietatea tipurilor de clima din zona calda (ecuatoriala, subecuatoriala, tropicala cu diferite
nuante de uniditate sau ariditate) si subtropicala (subtropicala umeda, mediteraneeana), etajate
altitudinal in special in Anzi (“tierrele”), influentele oceanice diferite (curenti calzi in est,
curentul rece al Perului in vest) si ale calotei glaciare antarctice (cu extinderea climatului de tip
subpolar in Tara Focului), toate conditioneaza existenta unor medii geografice diferite, grupate
pe mari regiuni.
Regiunile atlantice – cu campii litorale si podisuri sau “sierre” de altitudine mijlocie –
sunt relative umede si prezinta insemnate concentrari zonale urbane (nordul Venezuelei, sud-
estul Braziliei, La Plata); include cele mai bine individualizate si vizitate zone turistice.
Regiunile andine – cu peisaje mirifice (vulcani, ghetari, vai salbatice, platouri vaste) si cele mai
populate de pe Glob la altitudini mari – cunosc un turism de intensitate modesta, cu mari
posibilitati de extindere, avand zone conturate sau in curs de individualizare. Regiunile
interioare (Amazonia, Orinoco, Podisul Guyanelor, vestul Podisului Braziliei, bazinul mijlociu
al fluviilor Parana – Paraguay, Pampasul) – cu o lume vegetala si animala abundenta, populatie
rara, - precum si regiunile sudice (Podisul Patagoniei, Anzii extrem-sudici, Insula Tara Focului),
au valente turistice inedite, unde turismul are perspective de ramura primordială.
 61

Potentialul turistic istoric – rezultă din suprapunerea mai multor tipuri de civilizatii
(preincaşă, incasa, coloniala spaniola si portugheza, post-coloniala); potentialul etnografic
conditionat de diversitatea etnica a populatiei (specific structurata de la o tara la alta); realizarile
urbanistice moderne, dotarile si amenajarile turistice variate – converg spre individualizarea
unui potential turistic antropic deosebit de insemnat.
Avand in vedere aceste resure si posibilitati variate, in America de Sud se pot practica
toate tipurile de turism si se intalneste o mare varietate de forme turistice. Astfel, se deceleaza:
turismul litoral de cura heliomarina (mai important in sectoarele atlantice, inclusiv Marea
Caraibilor), turism cultural (in functie de principalele vestigii istorice si arhitecturale sau de
elemente etnografice), turismul de recreere, de drumetii si sporturi montane, turismul balnear-
terapeutic (in areale vulcano-tectonice), turismul expeditionar, “de inedit” (in zonele mai greu
accesibile).
Gradul de dezvoltare al turismului – exprimat prin intensitatea circulatiei turistice interne
si mai ales a celei externe – este in stransa relatie cu nivelul general de dezvoltare al fiecare tari.
Astfel, cele mai importante fluxuri turistice externe sunt receptate de Brazilia (5 mil.
persoane/an), Argentina (4 mil. persoane/an), Uruguay (2,3 mil. persoane/an) si Chile (1,7 mil.
personae/an), acestea acumulând peste ¾ din turistii straini ce viziteaza America de Sud.

Temă de reflecţie nr. 3. Comparaţi posibilităţile şi particularităţile de dezvoltare a

turismului între statele atlantice şi cele andine.

4. Elemente de impact şi programe de dezvoltare turistică în Africa

Desfasurat pe o suprafata considerabila din uscatul planetar (peste 30.000.000 km²),

Africa – un continent tipic tropical si cu trasaturi peisagistice dezvoltate dintr-un pronuntat
continentalism si o situatie absolut unica de dezvoltare simetrica in raport cu ecuatorul – dispune
de un valoros potential turistic – natural si antropic – cu nuantari regionale si diferentiat,
valorificat la nivel de state in functie de starea economica. Tot factorul economic a fost, pentru o
lunga perioada, principalul element de inhibitie turistica. Astfel, desi exista un mare interes
pentru misticul “continent negru” incă de timpuriu – fenomenul turistic bucurandu-se de o veche
traditie –, turismul, inteles ca sector de productie, se situeaza la debutul afirmarii sale. Subliniem
insa remarcabila dinamica inregistrata de sectorul respectiv in ultimul deceniu al secolului XX,
cand ritmurile medii anuale ale fluxurilor inter-regionale receptate devansau cu peste 3% ritmul
mediu anual al globului (4%). Dintre cauze depistam doua: “boomul turistic”- petrecut la nivel
 62

mondial si integrarea unor regiuni si zone turistice africane, bine articulate, in reteaua
internationala.
O radiografie expeditiva asupra starii turistice, la nivelul intregului continent, pune in
evidenta cateva trasaturi specifice, anume:
- marea disproportionalitate existenta intre un potential atractiv de exceptie a fondului
turistic si o infrastructura deficitara aflata sub un prag de optim functional;
- organizarea clara a domeniului turistic pentru “consumul international”, pe fondul
cererii turistice interne foarte scazute;
- dominarea considerabila, in structura fluxurilor externe receptate, a celor venite dinspre
Europa;
- individualizarea in cadrul continentului a doua macroregiuni de maxima convergenta a
circulatiei turistice: Africa de Nord – cu aproximativ 70% din fluxul international turistic si
Africa de Sud – cu o pondere mai redusa de cca 18-20%;
- volumul redus al incasarilor turistice, cu o situare favorabila intre primele state a:
Egiptului (4060 milioane $), R. Africa de Sud (2365 milioane $), Tunisiei si Marocului (fiecare
cu 1500 milioane $) si R. Zimbabwe (1300 milioane $) Republicii Capul Verde (800 milioane de
$). Situatia este valabila pentru anul 1998;
- detasarea intre tipurile si formele de turism a celui balneo-maritim, cultural, sportiv si a
turismului “inedit” (oaze, safari, “treking”, alpinism).

Temă de reflecţie nr. 4. Arătaţi varietatea tipurilor şi formelor de turism în Africa, cu

exemplificări.

5. Strategia de dezvoltare a turismului in Uganda

Uganda se afla in partea central-estica a Africii cu suprafata de 236 000 km² si 23 mil.
loc., la vest de Kenya, la est de Zair si la nord de Tanzania si Rwanda. Capitala, Kampala, are
aproximativ 600 000 locuitori. Ca obiective turistice majore in Uganda se gasesc : partea de nord
a lacului Victoria, izvorul Nilului, cascada Murchison, muntii Ruwenzori si rezervatii de gorile.
Prima atractie turistica este de natura peisagistica, si anume: muntii, raurile, lacurile, padurile,
impreuna cu marea varietate faunistica pe care o include. Ofera conditii pentru navigatie,
drumetii si observarea animalelor, exista 10 Parcuri Nationale, desi amenajarile de pe cuprinsul
lor sunt foarte reduse ca numar, acest fapt reprezentand un impediment pentru turism. Siturile
istorice si arealele culturale reprezinta o atractie turistica secundara.
 63

Turismul s-a dezvoltat in aceasta tara in perioada cuprinsa intre sfarsitul anilor ’60 si
inceputul anilor ’70, contribuind substantial la economia tarii. Apoi, datorita schimbarilor
politice si conditiilor instabile intre anii ’70 si ’80, turismul aproape isi inceteaza activitatile,
multe elemente de infrastructura fiind abandonate sau deteriorate, iar altele, desi au fost folosite,
nu au fost intretinute. Animalele au fost vanate in exces, multe specii fiind pe cale de disparitie.
La sfarsitul anilor ’80, Uganda incepe o reforma economica care cuprinde si sectorul turistic,
incep numeroase programe foarte eficiente pentru conservarea si inmultirea animalelor salbatice.
La inceputul anilor ’90 mai multe lanturi hoteliere internationale isi dechid filiale in
Kampala, Entebbe, si in zona Parcului National Regina Elisabeta, acestea oferind conditii
turismului de afaceri, in timp ce restul tarii se adreseaza turismului de aventura. Planurile
viitoare prevad dezvoltarea a cat mai multe hoteluri, acest lucru fiind facilitat şi de de
dezvoltarea si modernizarea cailor de transport si a aeroportului de la Entebbe, precum si de
aparitia primelor agentii turistice in zona.
In 1991 Uganda a primit 68 000 de turisti internationali, dintre care doar 10 000 au venit
pentru vacanţă, restul avand ca scop afacerile sau misiunile oficiale. Cei mai multi viziteaza
Uganda in urma cumpararii unor pachete turistice pentru Asia de Sud-Est, care includ si vizitarea
acestei tari.
Recunoscand importanta turismului in economie, guvernul a adoptat o politica de
dezvoltare a infrastructurii turistice pentru a atrage cat mai multi turisti.
Un proiect cuprinzator a fost elaborat si pus in practica la inceputul anilor ’90, incluzand
un plan de dezvoltare a turismului si un alt program de instruire a personalului guvernamental in
managementul turismului. Un proiect separat viza infiintarea scolilor de training in turism pentru
obtinerea unui personal calificat care sa lucreze in hoteluri, agentii de turism sau firme de
catering.
Planul turistic cuprindea urmatoarele elemente:
- organizarea diferitelor studii asupra economiei si a politicii economice;
- revizuirea proiectelor turistice de pana atunci;
- evaluarea atractiilor turistice, a infrastructurii si a serviciilor oferite ;
- studii de piata;
- evaluarea resurselor financiare si a fortei de munca disponibile;
- studii vizand sistemul institutional.
Au fost stabilite atat limitele definitorii cat si parametrii planning-ului. Obiectivele
generale ale dezvoltarii sunt urmatoarele:
 dezvoltarea turismului, tinand cont de protectia mediului si de respectarea valorilor
 64

culturale;
 schimburi de informatii cu alte ţări;
 scaderea ratei somajului;
 constientizarea comunitatii internationale asupra ofertei turistice si obtinerea
recunoasterii acesteia.
Aceste obiective erau descrise pe larg in plan, care avea ca termen limita de aplicare anul
2007, cu o verificare intermediara in 1997.
Prima parte a planului se referă la strategii spatiale de dezvoltare a politicii generale si
princi pile planning-ului; concepte de dezvoltare a pietei, a infrastructurii, transporturilor; analiza
impactului economic si analiza impactului asupra mediului si asupra comunitatii locale.
A doua parte cuprindea politici de dezvoltare, managementul turismului; infiintarea unei
baze de date a turismului; analiza si pregatirea fortei de munca; amenajarea mediului si
implementarea efectiva a planului.
Implementarea planului includea anumiti pasi selectati in ordinea importantei lor: planuri
detaliate pentru Parcul National Regina Elisabeta; elaborarea programelor pentru perioada 1993-
1997; editarea unui manual de implementare; analize de prefezabilitate pentru proiectele
prioritare.
Strategii de dezvoltare a turismului. Acestea se bazeaza pe o dezvoltare treptata a
punctelor de atractie turistica in paralel cu activitatile care pot fi desfasurate pentru a asigura o
calitate superioara a serviciilor. Planul stabileste ca pe termen scurt si mediu turismul rural nu
poate fi o atractie principala datorita predominantei populatiei tinere, de aceea ar trebui combinat
cu alte activitati ca drumetiile, vizitarea elementelor naturale spectaculoase, navigatie, turismul
de aventura in muntii Ruwenzori, sau observarea familiilor de gorile si cimpanzei. Astfel
turismului se dezvolta pe mai multe fatade, angrenand si diferite segmente din populatie, si nu in
ultimul rand va promova o imagine diversificata care se va adresa unui segment larg de piata.
Planul stabileste mai multe zone de dezvoltare, astfel:
Trei zone primare:
 Rift Valley, care include PN Regina Elisabeta, muntii Ruwenzori, plus alte parcuri si
rezervatii;
 Zona cascadei Murchison, care include si padurea care o inconjoara, cat si rezervatiile din
interiorul acesteia.
 Zona vaii Kidepa, care cuprinde Parcul National cu acelasi nume, rezervatii si o zona de
vanatoare.
Doua zone secundare:
 65

 Arealul capitalei, incluzand orasul Entebbe, ca punct de intrare a turiştilor, capitala

Kampala, ca destinatie pentru turismul de afaceri, izvorul Nilului;
 Zona muntilor din sud-vest care include doua rezervatii de gorile, lacuri sau rauri
spectaculoase
Trei zone tertiare:
 Zona lacului Mboro;
 Muntele Elgon, rezervatia cu acelasi nume, o mare cascada;
 Insula Sbesse si alte insule din lacul Victoria, cunoscute pentru speciile de pasari care
traiesc aici;
Planul prevede in continuare dezvoltarea unor circuite turistice care vor lega aceste zone,
prelungind astfel sederea turistilor, circuitele avand o durata cuprinsa intre 4 zile si 3 saptamani,
plus circuitele intrazonale de cateva zile.
Bazandu-se pe analiza de marketing se propunea suplimentarea locurilor de cazare, cu
5000 de paturi in diferite unitati pana in 2002. Primul an de referinta, in ce priveste dezvoltarea
bazei de cazare, este luat anul 1997, deoarece constructia de noi amplasamente necesita timp.
Planul avea totusi un regim intensiv de suplimentare pana in 1994, prin deschiderea unor tabere
de tip safari. Dupa 1994 locurile de cazare vor fi in hoteluri sau safari cu un grad de confort
mediu sau mare.
Un alt element specificat in plan sunt centrele de informare turistica, amplasate in
apropierea punctelor de interes, fiind propuse trei tipuri de centre turistice: centrele turistice
principale (au receptie, birou de informatii in hol, servicii pentru obtinerea permiselor de
vizitare, ghid turistic, ofera excursii, tururi, transport, clinica medicala, servicii de evacuare in
caz de urgenta, cafenea, restaurant etc.); centrele turistice secundare (mai putine servicii si de
mai mica amploare ); centrele turistice mici ( receptie, informare, interpreti).
Se mai diferentiaza centrele speciale pentru turismul de aventura, acestea incluzand
hamali, magazine cu echipament si haine de inchiriat sau de cumparat si servicii de evacuare in
caz de urgenta. Implementarea acestor centre a fost prevazuta pentru o perioada de 10 ani, 6
centre in perioada 1993-1997 si 11 centre in perioada 1998-2002.
Un capitol este dedicat transporturilor: modernizarea si marirea aeroportului
international de la Entebbe, amenajarea aeroporturilor pentru avioane mici din apropierea
parcurilor nationale; modernizarea si extinderea retelei de drumuri.
Pe perioada scurta, strategiile de marketing sunt aplicate cu prudenta asteptandu-se
imbunatatirea infrastructurii pentru a putea satisface clientela, si abia dupa aceea strategiile pot
 66

deveni mai agresive. Simultan cu dezvoltarea structurii vor fi aplicate si programele privind
populatia si specializarea fortei de munca.
Principalele obiective de marketing sunt:
1. o cooperare stransa cu tarile invecinate;
2. dezvoltarea cat mai diversa a produselor;
3. evitarea sau minimizarea sezonalitatii;
4. lungirea sejururilor;
5. directionarea resurselor de marketing spre sectoarele de interes major.
Un studiu independent a fost rulat pentru a urmari implementarea planului si efectele
acestuia. A fost studiat impactul asupra mediului in ceea ce priveste capacitatea de suport
biologica; capacitatea de suport turistica; impactul vizual si psihologic. Nu au fost evidentiate
probleme majore, dar unele forme de turism trebuie atent supravegheate, cum ar fi observarea
gorilelor ( grupurile nu trebuie sa depaseasca 6 persoane peste 15 ani si timpul de vizitare nu
poate depasi o ora pe zi pentru fiecare familie de gorile ). Acest control este necesar pentru a
evita distrugerea habitatului si mai ales pentru limitarea transmiterii bolilor de la om la animale.
Nici impactul social nu e de neglijat: se impune atat o educare a turistilor cat si a
localnicilor, mai ales in privinta conservarii mediului. Populatia locala trebuie implicată in toate
fazele turismului pentru o mai buna desfasurare a acestuia.
Implementarea turismului este o provocare in ţările care nu au o traditie in acest domeniu,
de aceea Uganda a editat un manual / ghid de implementare, rezumatul acestuia gasindu-se in
diferite studii.

Lucrarea de verificare nr. 3

Instrucţiuni: Lucrarea de verificare solicitată implică activităţi care necesită cunoaşterea
modului III. Răspunsurile la întrebări vor fi transmise prin poştă (electronică) tutorelui pentru
comentarii, corectare şi evaluare.
Pe prima pagină a lucrării se vor scrie următoarele:
- Titulatura acestui curs;
- Numărul lucrării de verificare;
- Numele şi prenumele cursantului (acestea se vor menţiona pe fiecare pagină);
- Adresa cursantului.
Sarcinile care trebuie rezolvate:
1. Arătaţi trăsăturile dezvoltării turismului în S.U.A., comparativ cu Canada şi Mexic –
1,5 puncte;
 67

2. Evidenţiaţi, prin exemplificări, concordanţa – sau, dimpotrivă, absenţa acesteia – dintre

ponderea turismului internaţional receptor la formarea P.N.B. şi la export, respectiv indicele de
receptare turistică, în cazul statelor şi ministatelor din America Centrală Insulară– 1,5 puncte;
3. Menţionaţi – pe baza consultării bibliografiei – cinci centre turistice importante din
Antilele Mari şi opt insule cu turism dezvoltat din Antilele Mici– 1,5 puncte;
4. Identificaţi tipurile de turism din statele atlantice, respectiv din statele andine, cu
exemplificări de regiuni– 1,5 puncte;
5. Comparaţi trăsăturile dezvoltării turismului din ţările Africii de Nord şi cele din restul
continentului – 1,5 puncte;
6. Menţionaţi principalele aspecte ale strategiei de dezvoltare a turismului din Uganda–
1,5 puncte.

Sarcinile se vor preda la data prevăzută încalendarul disciplinei. 1 punct se acordă din
oficiu.

Bibliografie

1. Cocean, P. (1991), America (curs), Univ. „Babeş-Bolyai”, Cluj.

2. Nicoară, L., Puşcaş, Angelica (2002), Regionare turistică mondială, Editura Presa
Universitară Clujeană.
3. x x x (1997), National and Regional Tourism Planning; Methodologies and Case Studies,
International Thomson Business Press.
4. x x x (2000), Der Fischer Weltalmanach
 68

MODULUL IV. POLITICI ŞI STRATEGII TURISTICE ÎN ASIA ŞI OCEANIA

a) Scopul modulului: formarea unei concepţii referitoare la evoluţia fenomenului turistic

în câteva macroregiuni şi state deosebit de dinamice din punctul de vedere al dezvoltării
turismului.
b) Obiective: - sesizarea diversităţii şi favorabilităţii premiselor naturale şi etno-culturale
pentru dezvoltarea complexă a turismului în Asia, Australia şi Oceania;
- înţelegerea factorilor restrictivi în afirmarea turismului;
- sesizarea specificităţii condiţiilor de evoluţie a turismului, pe macroregiuni;
- cunoaşterea particularităţilor în elaborarea programelor şi planurilor de dezvoltare
turistică în câteva state.
c) Structura logică a modulului
1. Premisele generale ale dezvoltării turismului asiatic, la nivelul continentului şi pe
macroregiuni.
2. Managementul turismului pentru mediu în Maldive.
3. Planningul turistic în Bhutan.
4. Planul de dezvoltare a turismului în Filipine.
5. Emiratele Arabe Unite – model de dezvoltare turistică explozivă.
6. Australia şi Oceania – premise şi caracteristici generale ale turismului; oferta turistică.
7. Planul de dezvoltare turistică a statului Fiji.
d) Conţinutul informaţional detaliat

1. Premisele generale ale dezvoltării turismului asiatic, la nivelul continentului şi pe

macroregiuni.
Daca retinem doar 3-4 elemente, din sistemul factorilor geografici ce interactioneaza la
interfata blocului continental Asiatic, precum: pozitionarea geografica, imensa desfasurare
spatiala (29,6% din suprafata uscatului), arie primara a antropogenezei si tectonica activa, putem
aprecia ca ne gasim in fata celui mai complex dintre continente- realitate transpusa plenar si in
sfera turistica, Asia fiind din aceasta perspectivă un spaţiu inedit.
Prin urmare, celebra sintagma de “Continent al contrastelor si superlativelor geografice”
este pe deplin justificata. Mai mult, respectivele trasaturi sunt materializate, in incitante embleme
turistice, premise favorabile dezvoltarii unui “câmp turistic” dinamic.
Dintre acestea, menţionăm:
 69

- Cea mai mare amplitudine morfo-altitudinala terestra- astfel, un profil geo-morfologic

imaginar, trasat intre Marea Moarta (- 345m alt.) si Vf. Everest (8848 m alt.) ar integra un sistem
complex de unitati geografice, de la campii joase si delte fertile, la cele mai inalte podisuri si
sisteme montane;
- Cea mai contrastanta si nuantata paleta bio-climatica, extinsa, din nordul polar si
subpolar, domeniu, prin excelenta, al ingheturilor vesnice si al tundrei, pana la climatele
ecuatorial si tropical musonic – cu vegetatie luxurianta-din sud-est si sud, respectiv la cel de
desert tropical propriu-zis, din sud-vest. Atasam apoi, acestui caleidoscop peisagistic orizontal, si
diversitatea mediilor geografice, reclamate de etalarea pe verticala a muntilor inalti;
- Cea mai accentuata dialectica hidro-climatica, data de coexistenta celei mai umede
regiuni de pe Glob- Assam, cu cea mai extinsa regiune endoreica- Asia Centrala. La fel, mari
artere hidrografice, ca debit si lungime, contrasteaza cu prezenta seaca a uedurilor – reminiscente
ale unei trecute stari geografice;
- Cea mai ridicata concentrare demografica, Asiei revenindu-I 61% din populatia
mondiala. Tot aici, polii extremi sunt revendicati atat de primele tari ca potential demografic de
pe Glob – China si India, ce insumeaza 58 % din populatia continentului si 36 % din populatia
mondiala – cat si de statele cele mai slab populate: Mongolia (2 loc./ km²), Kazahstan (6 loc./
km²), Arabia Saudita (9 loc./ km²) etc.
- Cele mai pregnante contraste social-evolutive, rezultae din convietuirea, in alelasi
segment temporal, a celor mai avansate populatii, cu altele aflate in zorii dezvoltarii societatii
umane, precum: vedanii din Sri Lanka, bastinasii din Indochina, ori din arhipeleagurile filipinez
si indonezian;
- Coexistenta spatial-contemporană, a celor mai vechi forme de organizare a habitatelor
urbane (Uruk, Ur, Eridu, Nippur, Kis, Babylon, Sidon, Tyr, Ugarit, Mohenjo-Daro, Harappa
etc.), cu cea mai sofisticata materializare a orasului actual – complexul metropolitan (Tokyo-
Yokohama-Kawasaki-Chiba);
- Prezenta deopotriva, la capetele unei scari temporale de cca. 8000-9000 de ani , a
vestigiilor celor mai arhaice civilizatii (sumeriana, akkadiana, feniciana etc.), cu peisajele create
de civilizatia cibernetica actuala;
- Cea mai prolifica regiune culturala, magnific reprezentata de lumea chineza, indiana si
iudaica – generatoare a progresului uman si a religiilor universale;
- Cele mai frapante dezechilibre economice, unde state foarte bogate – Japonia, Emiratele
Arabe Unite, Qatar etc. – amplifica la extrem, saracia altora – Bangladesh, Cambodgia, Nepal,
Buthan etc.
 70

Asia de Est, spatiu a unei remarcabile civilizatii- cea chineza- si a unui miracol
economic- cel nipon- se detaseaza sub raport turistic printr-un fond atractiv, inestimabil (inclusiv
natural), o circulatie tursitica tot mai intensă si printr-o dominare detasata a turismului cultural.
Asia de Sud-Est grupeaza un compartiment continental, format din Peninsula Indochina,
si un compartiment insular, constituit din arhipeleagurile Indonezian si Filipinez.
O analiza expeditiva privind dezvoltarea sectorului turistic pune in evidenta doua stari
turistice distincte – una relativ dinamică, de mare impact economic, specifica pentru Thailanda,
Singapore, Malaysia si Indonezia, si o alta, latentă, în Laos, Cambodgia, Birmania si Vietnam.
Respectivele dezechilibre nu survin din lipsa unui fond atractiv, ele fiind provocate de un
complex de factori de ordin social, economic si politic.
Asia de Sud include subcontinentul Indian, cu statele: India, Pakistan, Nepal, Bhutan,
Bangladesh, Sri Lanka si Maldive.
In esenta, doua sunt caracteristicile majore ce guverneaza starea turistica din aceasta
macroregiune: - varietatea culturala- religioasa: rezultanta a simbiozei unor stravechi civilizatii,
si varietatea peisagistica, generata la randul ei de doua coordonate geografice majore – climatul
si etajarea altitudinala. De aici decurg contraste frapante, de la peisajele montane himalayene, la
cele de campii joase si spatii deltaice, sau de la luxuriantele paduri tropical musonice, la
deserturile de nisip.
In consecinta, s-au conturat doua tipuri principale de turism, turismul cultural si turismul
de ascensiuni montane, de specializare mai ingusta. Numarul turistilor straini receptati per total
se situeaza cu mult sub valoarea potentialului atractiv (5 – 6 milioane persoane/an), intre cauzele
restrictive pe primele locuri fiind starea economica generala, infrastructura precara si – pentru
anumite state – religia islamica, dusa pana la rang de politica de stat (Pakistan).
Asia Centrala, cuprinzand Mongolia si republicile central-asiatice din CSI, are un nivel
redus de dezvoltare al turismului, in pofida existentei unui valoros patrimoniu cultural istoric, cu
elemente unicat, precum siturile unora dintre primele asezari urbane orientale – Horezm,
Sogdiana, Bactria – datate din mileniul I i.H.
Asia de Sud-Vest se suprapune unui geospatiu deosebit de complex, avand ca trasaturi
fundamentale:
- dominarea peisajelor conditionate de ariditate si semiariditate, la latitudini subtropicale
si chiar tropicale;
- vechimea locuirii, spatiul fiind leaganul unor stravechi civilizatii- mesopotamiana,
persana, feniciana, ebraica, araba veche;
 71

- reprezinta centrul de formare si difuzie a majoritatii religiilor universale – iudaica,

crestina si islamica;
- nivel de dezvoltare economica cu mari discrepante intre state, impus in mare masura de
repartitia resurselor de hidrocarburi si de traditii;
- predominarea neta a religiei islamice, factor restricitv determinant in dezvoltarea
turismului, in special a turismului receptor de provenienta occidentala.

Temă de reflecţie nr. 1. Comparaţi condiţionările socio-culturale şi politice principale ale

dezvoltării turismului în Asia de Est-Sud-Est cu cele din Asia de Sud-Vest şi Centrală.

2. Managementul turismului pentru mediu în Maldive

Maldive este o mica republică din sud-vestul Indiei, in Oceanul Indian, formata dintr-un
arhipelag alungit pe 800 km (pe directia N-S), compus din 12 atoli, ce reunesc cca 1200 de
insuliţe. Are o suprafata de 250 km ² si o populatie de 250 000 locuitori.
Insulele sunt formate din calcare coraligene, iar altitudinea este foarte redusa (câţiva
metri), ceea ce induce o mare fragilitate mediului. Climatul este tropical musonic, avand un
sezon secetos si unul ploios. Religia dominanta este cea islamica, iar capitala se afla la Male (60
000 loc.)
Fenomenul turistic este prezent din 1972, cand se înregistrau cateva zeci de turisti
interntionali. În 1990 cifra a crescut la 200 000 turisti, pentru ca in present sa atinga cote de
400 000.
Maldive se individualizeaza prin originalitatea amenajarilor turistice, deoarece acestea
sunt amplasate pe insulele nelocuite. Aceasta separare a turistilor de comunitatile locale duce la
protejarea mediului si a traditiilor locale.
Ministerul de Turism s-a infiintat in 1978 si a propus dezvoltarea sectorului turistic,
alaturi de pescuit , printr-o politica de stimulare şi monitorizare pentru alegerea celor mai bune
forme si standarde internationale.
Atolul Kaafu detine singurul aeroport, catre celelalte insuliţe, transportul făcându-se cu
ambarcaţiuni. Acest atol este considerat saturat cu amenajari turistice, dezvoltarea turistica
oprindu-se aici. In schimb au fost demarcate amenajari pe atolul invecinat, Alif, usor accesibil
cu ambarcatiuni de la aeroport. Pana la terminarea amenajarilor nu au fost permise altele in
cadrul acestui stat.
In ceea ce priveste capacitatea de suport, Guvernul a stabilit cateva standarde, precum:
 72

controlul taierii copacilor, astfel incat peisajul sa ramana nealterat; cladirile nu trebuie sa
depaseasca varful copacilor ( 1-2 etaje ), arealul maxim destinat cladirilor este de 20% din
suprafata totala. Toate camerele unitatilor turistice trebuie sa fie orientate inspre plaja si sa
dispuna de 5 m de plaja in fata. Astfel 65% din lungimea totala a plajei unei insule este alocata
fatadei camerelor de oaspeti, 20% dotarilor generale, iar 10% ramane spatiu liber.
Pentru protectia mediului, masurile privesc controlul arhitecturii cladirilor, care trebuie sa se
integreze in peisajul insulei. Materialele de constructie vor fi astfel cele locale, precum paiele
utilizate pentru acoperisuri. Distanta cladirilor de la plaja trebuie sa fie de minimum 5 m. Apa
potabila este stocata din ploi.
Politici privind protectia socio-culturală:
 datorita codului Islamic, respectat cu strictete, angajatilor li se impune un anumit tip
de imbracaminte;
 angajatii sunt bărbaţi; nu au voie sa consume si sa manevreze bauturi alcoolice,
barmanii fiind adusi din Sri Lanka;
 carnea de porc se importa si este consumata doar de turisti in hoteluri;
 fructele si legumele se afla printre elementele de baza; abunda in meniuri fructele de
mare si peştele;
 turiştii nu au voie sa se imbăieze nud şi să consume alcool in afara complexelor
turistice;
 croazierele se realizeaza doar pe insulele cu amenajari turistice, iar daca se fac
croaziere si pe insulele unde apare populatie locala, acestea se fac in grupuri, iar
turistii nu au voie sa se imbaieze acolo;
 se asigură spaţii de cazare pentru angajaţi în resorturile de pe insule.
Politici privind amenajarea teritoriului si protectia mediului
- Hotelurile trebuie construite de asa maniera incat sa se integreze armonios in peisaj,
acoperisul fiind din paie; este recomandat importul materialelor de constructii;
- Reglementari privind digurile: daca initial erau construite din beton, s-a trecut ulterior la
piloni de lemn;
- Se realizeaza infrastructuri doar pe insulele unde nu sunt localnici;
- Este interzisa vânătoarea si pescuitul cu harpoane (fiind permis doar pescuitul cu undite
si carlige);
- Este interzis comertul cu broaste testoase, femele de homari sau homari care trebuie sa
depuna oua;
- Este interzisa distrugerea coralilor prin luarea lor ca suveniruri, colectarea scoicilor.
 73

3. Planningul turistic în Bhutan (Ţara Dragonului Fulgerului)

Politica şi planificarea turismului în Bhutan sunt bazate pe concepţia menţinerii unei

valori mari, a unui interes special şi turism de aventură, care este dezvoltat într-o manieră foarte
controlată şi organizată.
Localizat în partea de est a Munţilor Himalaya ai Asiei de Sud, Regatul Bhutan este
preponderent înalt şi muntos. În vecinătatea Indiei, în sud, deţine înalţimi subalpine cu viaţă
sălbatică şi vegetaţie tropicală. Ţara are o populaţie de aproape 2,0 milioane locuitori, din care
majoritatea sunt agricultori; doar 5 procente din populaţie trăieşte în oraşe. Încă mai există, în
mod curent, anumite grupuri nomade. Mulţi bhutani trăiesc într-o securitate relativă şi au un stil
de viaţă de subzistenţă.
Atracţiile pentru turişti sunt peisajele spectaculare muntoase şi înrădăcinatele culturi
tradiţionale bhutanice. Stilul arhitectural distinctiv bhutanez al mănăstirilor, palatelor,
magazinelor şi al caselor este o caracteristică majoră. Mănăstirile-castel numite dzongs au în
mod particular caracteristici frapante în peisajul cultural. Artizanatul este încă valabil. Tururile
culturale şi drumeţiile montane sunt cele mai populare activităţi turistice.
Accesul turiştilor în ţară este în primul rând prin intermediul avionului spre aeroportul
internaţional Paro în vestul Bhutanului. Aeroportul este relativ la mică distanţă de capitala
Thimpu (20.000 loc.) şi de reţeaua de drumuri. Există de asemenea o arteră de acces din India în
partea de sud-vest.
Turismul în Bhutan a început după încoronarea regelui în 1974, când s-a realizat faptul că
hotelurile dezvoltate pentru acel eveniment pot fi folosite pentru turişti. Obiectivele activităţii
turistice în acel moment erau:
- să genereze venit, în mod special valută;
- să promoveze cultura şi tradiţiile ţării în afară;
- să joace un rol activ în dezvoltarea socio-economică a ţării.
Mai mult, guvernul a fost îngrijorat că fluxurile turistice nerestricţionate ar putea conduce
spre probleme socio-culturale şi environmentale, şi astfel a aplicat o politică strictă în vederea
controlării dezvoltării turistice. Până la mijlocul anilor 1980, numărul maxim de turişti
internaţionali veniţi în vacanţă, excluzându-i pe vecinii indieni, a fost menţinut la 2.000 anual. În
1986, s-au preconizat 2.500 de sosiri. Turiştii externi s-au menţinut până la nivelul de
aproximativ 2.500-3.000 la începutul anilor 1990.
 74

Planul turistic. Un plan de dezvoltare turistică la nivel naţional a fost propus în 1984 şi,
după lungi dezbateri guvernamentale, a fost adoptat în 1986 (UNDP şi WTO, 1986, Planul de
dezvoltare turistică pentru Bhutan. Madrid: WTO). Planul indică resursele prezente potenţiale
din Bhutan pentru trei tipuri de turism, fiecare într-o altă regiune geografică, după cum urmează:
- Zona Himalayană pentru alpinism şi drumeţii la altitudini ridicate (7.300 m. altit.);
- Zona centrală pentru tururi culturale, incluzând şi drumeţii;
- Zona subalpină sudică pentru turismul de aventură combinat cu turismul de iarnă
indian.
Planul afirmă că zona culturală deţine atracţii unice la standarde internaţionale şi creează
un mare potenţial de focalizare a tuturor aspectelor în ceea ce priveşte dezvoltarea turismului în
Bhutan.
În plan se regăseşte dorinţa guvernului de a menţine politica dezvoltării turistice
controlate, gradual descoperindu-se noi arii turistice în conformitate cu dezvoltarea
infrastructurii. Principalul scop este de a se asigura că tipul şi ritmul creşterii turismului nu
distruge atât mediul natural cât şi patrimoniul cultural. De fapt, planul turistic vede turismul
controlat ca un important vehicul pentru conservarea şi îmbogăţirea averii culturale a ţării.
În planificarea turismului, target-ul pentru sosirile turiştilor externi a fost de 3.000 pentru
anul 1990 şi 5.600 pentru anul 1995, conform strategiei preferate. Planul de Dezvoltare
Naţională pentru 1992-96 a urmărit şi chiar a rafinat aceste targete de piaţă.
Strategia de dezvoltare turistică din plan se concentrează pe serviciile turistice din
centrele principalelor regiuni cu potenţial care atrag turişti prin excursii organizate. Opt astfel de
centre sunt recomandate pentru sejururile de lungă durată în regiunile vestice, centrale, estice şi
sudice ale ţării. Strategia identifică trei faze temporale, după cum urmează:
- Pe termen scurt (1986-90) – continuarea procesului de impunere a standardelor pentru
facilităţi şi servicii turiştilor cu o mare utilizare a infrastructurii existente în actualele zone
accesibile din vestul şi centrul regiunilor;
- Pe termen mediu (1991-95) – expansiunea turismului în regiunea centrală cu
dezvoltarea unor noi facilităţi şi a infrastructurii şi începerea turismului cultural în regiunea
estică;
- Pe termen lung (după 1995) – lărgirea expansiunii dezvoltării turistice în regiunile de
vest şi centrale, expansiunea graduală în regiunea de est şi dezvoltarea turismului de aventură în
partea de sud.
Planul impune, la fel ca politica stabilită de guvern, ca designul arhitectural al tuturor
noilor construcţii, inclusiv cele turistice, să utilizeze motive şi materialele de construcţii
 75

tradiţionale cât mai mult posibil. Această politică a fost urmată. Hotelurile recent construite şi
alte clădiri, în special în capitala Thimpu, dezvoltată într-un mod accelerat, încorporează
caractere arhitecturale tradiţionale şi se combină foarte bine cu vechile clădiri şi cu mediul
natural.
Dispunerea sistemului de canalizare pentru hoteluri este de asemenea necesară. Energia
electrică este furnizată de generatorul naţional spre cele mai dezvoltate arii şi alte generatoare
locale pentru celelalte zone. În general, ţara a adoptat o politică şi are programe adiţionale pentru
stricta conservare a mediului natural.
Pentru a oferi personal calificat în turism, un centru de training a fost înfiinţat în Hotelul
Bhutan din Thimpu pe la mijlocul anilor ‚80 sub îndrumarea UNDP/WTO. Acest proiect a inclus
de asemenea cursuri internaţionale în hotel şi management turistic pentru câteva persoane.
Pe la mijlocul anilor ’80, anumiţi lideri religioşi au obiectat împotriva anumitor activităţi
turistice, în mod particular împotriva acelora care presupuneau vizitarea siturilor religioase
importante. A fost stabilită o comisie specială pentru turism care a investigat situaţia. Comisia a
raportat reuniunii naţionale faptul că turismul poate avea un impact negativ din punct de vedere
moral asupra tinerilor, dacă ei observă comportamentul turiştilor care poate fi interpretat ca
diminuarea puterii mistice a credinţelor religioase ale ţării. A rezultat o comandă regală pentru
oficiul turismului de a desemna anumite mănăstiri şi temple închise pentru turişti, efectiv în
1988.
Pentru a duce la bun sfârşit conceptul de turism controlat, de mare valoare, au fost
aplicate anumite abordări. Toţi turiştii care nu provin din India trebuie să vină prin rezervări,
pachete turistice all-inclusive şi nici unui turist individual nu îi este permisă intrarea în ţară-
Turiştii trebuie să obţină viza înaintea sosirii. Probabil, dacă numărul de sosiri turistice estimat
este depăşit într-un an în mod particular, nu vor mai fi permise tururile turistice în acea perioadă.
De asemenea, marketingul turistic al ţării este limitat şi orientat spre anumite grupuri interesate
în mod special, aşadar nu se încurajează turiştii indiferenţi. Au fost stabilite cheltuielile zilnice
pe turist. Acestea depind foarte mult de sezon şi de tipul de tur, şi sunt mărite periodic. Aceste
minime cheltuieli sunt mult mai ridicate decât media cheltuielilor turiştilor oriunde altundeva în
Asia de Sud.
Concluzii. Planul turistic al Bhutanului demonstrează solicitarea stabilirii zonelor
turistice, în acest caz bazate pe diferite arii geografice care sunt raportate la diferite tipuri de
atracţii şi activităţi turistice. Planul aplică de asemenea conceptul de stabilire a centrelor turistice.
Un aspect important al planului este logica planificare a dezvoltării pe parcursul unor perioade
succesive de câte cinci ani. Chiar specificată în perioade temporale, de fapt, această planificare
 76

poate fi după la bun sfârşit printr-o flexibilitate temporală depinzând de circumstanţele din viitor,
în special de dezvoltarea infrastructurii.
Planul reflectă politica puternică a guvernului pentru a controla turismul pentru ca orice
impact indezirabil pentru mediul rural şi cultural să fie minimalizat. Controlarea impactului este
realizată în primul rând prin limitarea numărului de sosiri turistice. În Bhutan, limitarea sosirilor
turistice este menţinută de cererea ca toţi turiştii să vină prin intermediul pachetelor turistice şi să
obţină mai întâi viza. Această concepţie este în contrast cu anumite ţări care îndepărtează
solicitarea vizei, pentru a încuraja mai mulţi turişti. Pachetul turistic prevede de asemenea
oportunitatea de a controla toate călătoriile pentru toţi turiştii. În vederea obţinerii de beneficii
economice substanţiale provenite din turism, Bhutan compensează întrucâtva numărul limitat de
turişti pentru cererea de cheltuieli turistice la un nivel ridicat.
Ca o altă tehnică de a controla turismul, limitarea şi targetul marketingului – la fel ca şi
nivelurile ridicate ale cheltuielilor – este atragerea doar a acelor turişti care au un interes serios şi
respect pentru cultura şi mediul ţării. Impactele sunt de asemenea controlate de dezvoltarea
environmentală a turismului. Stilul arhitectural al facilităţilor turistice trebuie să fie compatibil şi
corespunzător cu dezvoltarea infrastructurii. O importantă măsură de control a impactului este
interzicerea intrării turiştilor în anumite monumente religioase sensibile.
Educaţia turistică şi programele de antrenament şi centrele educaţionale erau împortante
în mod particular pentru dezvoltare în Bhutan, din cauza numărului redus de personal calificat în
turism din ţară. Acest program asigura îndemânarea şi cunoştinţele necesare pentru funcţionarea
la o calitate ridicată a facilităţilor şi serviciilor turistice şi pentru conducerea unei dezvoltări
foarte controlate.
Abordarea în Buthan include puternica implicare a guvernului şi a liderilor religioşi în
planul şi conducerea procesului. În această manieră, recomandările planului reflectă politica
guvernamentală şi religioasă, şi planul va fi susţinut. Aşa cum trebuie să fie în oricare arie
turistică, o continuă monitorizare a turismului este menţinută în Bhutan.

Temă de reflecţie nr. 2. Evidenţiaţi originalitatea managementului planurilor de

dezvoltare turistică din Maldive şi Bhutan.

4. Planul de dezvoltare a turismului în Filipine

Planul naţional pentru dezvoltarea turismului în Filipine este unul foarte cuprinzător.
Prevede obiective pe termen scurt, mediu şi lung, politici şi strategii care ţintesc la corectarea
 77

deficienţelor prezente, iar în acelaşi timp au în vedere bazele unei continue expansiuni a
turismului.
Date generale. Republica Filipine este situată în Asia de Sud-Est, fiind membră a
ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est). Este o ţară relativ mare, cu multe insule şi
cu o populaţie ce depăşeşte 75 de milioane, reunind variate grupări etnice şi religii. Filipine
cuprinde o diversitate de atracţii turistice pe tot cuprinsul ţării. Aceste atracţii ţin de două
variabile: mediul înconjurător, referindu-se la peisajele pitoreşti din munţi şi la ţărmul întins ce
oferă plajă şi scufundări, cât şi de istoria şi cultura bogată a acestei ţări.
Turismul este deja bine conturat în această ţară. Au fost mai mult de un milion de turişti
internaţionali sosiţi aici în 1990 şi 3 milioane de turişti interni. Aproximativ jumătate din turiştii
străini ce vizitează ţara sunt din estul şi sud-estul Asiei, iar restul provin din America şi Europa
de Vest. Rata medie de şedere a turiştilor este de 12 zile. În 1990, turismul a generat aproximativ
2,5 miliarde de dolari în venitul brut şi mai mult de un miliard de dolari provenind net din
schimbul de valută. Turismul a generat 5 % din PIB, oferind 660.000 locuri de muncă.
În anii ’80 au fost identificate probleme legate de dezvoltarea turismului. Având în
vedere mărimea ţării şi dezvoltarea atractivităţilor, turismul încă nu era bine determinat.
Majoritatea turiştilor ce vizitau ţara se limitau doar prin vizitarea capitalei Manila.
Concepţii în dezvoltarea turismului. Pentru a asigura baza necesară rectificării
problemelor existente şi o ordine logică a expansiunii turismului, un plan de dezvoltare pentru
turism a fost întocmit în 1991 (UNDP and UTO, 1991, Tourism Master Plan for the Republic of
the Philippines.Madrid: WTO).
Planul s-a bazat pe formularea unor obiective de dezvoltare pe termen lung, mediu şi
scurt. Termenul limită a fost prevăzut pentru anul 2010.
Planul are în vedere o examinare detaliată a aspectelor fizice, socio-economice şi
instituţionale ale turismului cu raportul principal sprijinit de rapoartele tehnice separate.
Au fost analizate oportunităţile majore şi constrângerile pentru dezvoltarea şi
îmbunătăţirea turismului, au fost identificate obiectivele, au fost formulate politicile şi strategiile.
Analiza includea o evaluare comparativă a destinaţiilor din ASEAN şi s-au desfăşurat cercetări
în ariile cheie din Asia de Est şi Europa. De asemenea, la fel de importantă a fost analizarea
căilor de acces din şi înspre ţară. S-au pur în revistă şi aspectele economice, culturale şi sociale
ale impactului turismului asupra mediului înconjurător. Strategii alternative au urmat să
îmbunătăţească tehnica celor deja existente.
 78

Seminariile s-au bazat pe identificarea punctelor forte, a slăbiciunilor, oportunităţilor şi

constrângerilor (analiza SWOT), vizând turismul şi strategiile ce trebuie aplicate pentru
dezvoltarea acestui sector.
Concluziile de bază ale studiului în legătură cu dezvoltarea potenţialului turistic la un
nivel superior au fost următoarele:
- piaţa turistică şi atracţiile turistice ce caracterizau această piaţă sunt valabile şi produsul
turistic poate fi distribuit la o calitate şi la un preţ standard care să fie competitiv în ASEAN;
- capacitatea mediului economic, social şi ecologic de a susţine creşterea turismului este
considerabilă, în ciuda faptului că există anumite probleme;
În orice caz, capacitatea fizică a sectorului turistic este limitată de:
- capacitatea sa de a muta fluxul turistic şi în afara capitalei;
- lipsa personalului calificat;
- lipsa instituţiilor ce se ocupă de turism, planning, dezvoltare şi management;
- competiţie acerbă în sectorul public şi cel privat;
- spaţiul restrâns şi inadecvat ce face ca turismul să nu se poată extinde şi dezvolta în
anumite arii;
- evenimentele neprevăzute cum ar fi cutremurele, erupţiile vulcanice, conflictele
regionale, războaiele politicii interne şi externe, etc.
Planul arată că aceşti factori reduc volumul total de turişti pe care ţara se aşteaptă să-i
găzduiască, cu excepţia cazului în care ţara ar avea un program de acţiune pentru a putea
îndepărta constrângerile şi permiterea expansiunii.
Obiectivele, strategiile şi politicile dezvoltării turistice
Obiectivele pe termen lung ale turismului sunt create pentru a pune în balanţă interesele
economice cu cele socio-culturale şi cu problemele environmentale.
Aceste obiective sunt următoarele:
- optimizarea contribuţiei turismului la creşterea economică la nivelul naţional şi regional
(incluzând răspândirea beneficiului turismului în toată ţara);
- sporirea şi contribuţia la coeziunea socială şi ocrotirea valorilor culturale la nivel local
(incluzând încurajarea dezvoltării elementelor ce sunt sensibile la nevoile publicului prin
păstrarea moştenirii culturale);
- dezvoltarea turismului bazându-se pe cadrul natural (incluzând limitele dezvoltării
capacităţii de susţinere a mediului, încurajând conservarea naturii);
- dezvoltarea unei diversităţi de destinaţii, atracţii şi târguri de turism, care să minimizeze
expunerea la ameninţările majore interne şi externe la adresa turismului.
 79

Planul arată că expansiunea turismului va depinde major de nivelul de investiţii care vor
fi făcute, mai ales în sectorul serviciilor.
După evaluarea dezvoltărilor alternative pentru atingerea acestor obiective, studiul
recomandă 3 strategii, după cum urmează:
- adoptarea unui plan de dezvoltare apropiată bazată pe înfiinţarea a 3 porţi de intrare
internaţionale şi destinaţii asociate acestora;
- adoptarea unei nişe şi a unei pieţe de marketing, bazată pe un mix de interese speciale,
vacanţe, spa-uri, convenţii, expoziţii şi produse care să stimuleze publicul;
- găsirea unui punct comun între turismul intern şi cel internaţional.
Principalele arii de provenienţă ale turiştilor sunt reprezentate de ţările din estul Asiei,
majoritatea turiştilor preferând turismul de recreere.
Planul recomandă strategii de implementare pe termen scurt, mediu sau lung.
Dezvoltarea pe termen scurt ar trebui să se axeze pe mai multe acţiuni: îmbunătăţirea
infrastructurii, folosirea atracţiilor turistice deja existente, facilităţi şi studii de piaţă, planificarea
infrastructurii viitoare, îndepărtarea constrângerilor politice şi modernizarea structurilor
existente.
În timpul dezvoltării pe termen mediu, accentul ar trebui pus pe extinderea infrastructurii
şi dezvoltarea unor noi
staţiuni în concordanţă cu
strategiile dezvoltate şi
instruirea de personal
calificat.
Dezvoltarea pe
termen lung ar trebui să
aibă în vedere consolidarea
potenţialului destinaţiilor
turistice în fiecare parte a
ţării.
Strategia dezvoltării
pe clustere este bazată pe
faptul că orice grup este
servit de una sau mai multe
porţi de intrare şi printr-o
varietate de destinaţii satelit (vezi fig. de mai sus).
 80

- un cluster în I. Luzon, cu Manila ca poartă de intrare; include câteva destinaţii în nordul

şi estul ţării;
- alt cluster este Cebu – cu Cebu ca poartă de intrare; include centrul Filipinelor.
- al treilea este în I. Mindanao, cu Davao ca poartă şi include destinaţii în sudul ţării.
Ţintele pe termen scurt, mediu şi lung, totalul de turişti sosiţi, sunt stabilite pentru fiecare
regiune în parte.
Planul recomandă politici de implementare pentru variate elemente ale turismului sunt
focalizate pe dezvoltarea bazei de cazare în exteriorul capitalei regiunii, cu precădere în grupurile
Cebu şi Mindanao. Noi staţiuni vor fi dezvoltate în aceste regiuni, ca şi în partea nordică a
regiunii Luzon, precum şi infrastructura adiacentă acesteia. Marketingul ar trebui să aibă în
vedere promovarea altor regiuni decât Manila şi ariile apropiate acesteia.
Politicile de transport se bazează mai mult pe transportul aerian. Planul recomandă o
concepţie flexibilă pentru a aproba charterele şi orarele curselor aeriene, pentru a se putea creşte
numărul curselor interne şi internaţionale care să deservească aeroporturile secundare din ţară.
Terminalele interne şi internaţionale la porţile de intrare principale ar trebui extinse. De
asemenea ar trebui să li se dea oportunitatea şi altor investitori să promoveze cursele aeriene,
ajutând la îmbunătăţirea calităţii serviciilor.
Recomandări sunt făcute şi în transportul rutier şi cel feroviar.
Planul recomandă ca politicile de marketing să fie implementate în trei faze. În timpul
perioadei scurte, accentul ar trebui să fie pus pe câteva eforturi care să creeze locuri ocupabile
pentru turişti, îmbunătăţind serviciile şi accesul publicului la restaurante, cumpărături, vizitări şi
distracţii.
În perioada medie, politicile de marketing ar trebui să înceapă să proiecteze Filipine ca un
centru mare de turism, o piaţă turistică dezvoltată cu un spectru larg, mai ales din estul Asiei.
Pe perioadă lungă, politicile ar trebui să transforme Filipine într-o mare destinaţie
turistică în lume.
Principala politică de dezvoltare se va axa pe ceea ce Filipine are deja, cu singura
condiţie de a încerca „împrospătarea” vechiului. Ideea de bază este să amplasăm una sau două
destinaţii turistice în apropierea porţilor de acces în ţară, incluzând creearea a cel puţin o atracţie
uriaşă în apropierea lor.
Altă idee este să se îmbunătăţească accesul la informaţiile despre produsul turistic oferit,
deja existent.
Altă politică este vizita de o zi, activităţi ce pot fi făcute într-o zi într-o anumită arie,
dezvoltarea de noi căi de comunicaţie şi a unor noi staţiuni.
 81

Planul arată că seminariile actuale nu vor putea pregăti personalul de care e nevoie în
viitor. Ideea principală e să se stabilească o asociaţie de Pregătire Profesională în Industria
Turismului, cu centre locale şi regionale, la standarde ridicate.

Temă de reflecţie nr. 3. Arătaţi componentele principale ce denotă complexitatea planului

de dezvoltare a turismului în Filipine.

5. Emiratele Arabe Unite - model de dezvoltare turistică explozivă

E.A.U. reprezinta un stat federal constituit din sapte emirate, conduse de seici . Monarh
absolut este seicul din Abu Dhabi, cel mai mare emirat, care detine 80% din suprafata totala de
83.000 km². Capitala omonima (cu peste 1 milion de locuitori) se remarca prin dotari turistice
remarcabile, insa nu de acelasi nivel ca cele din emiratul Dubai. Dezvoltarea turistica este mai
moderata, emiratul Abu Dhabi dispunând de rezerve de petrol deosebit de insemnate.
“Dubaiul a fost binecuvantat prin lipsa resurselor naturale”, spunea un oficial. Resursele
sale de petrol erau infime prin comparaţie cu cele ale emiratului Abu Dhabi sau ale tarilor din
jur, cum ar fi Arabia Saudita. Aceasta i-a silit pe liderii săi să realizeze o strategie pentru viitor,
cand resursele se vor epuiza. Daca in anii ’60 PIB-ul emiratului venea in proportie de 46% din
petrol, acum ponderea a scazut la 8,5 %. Dezvoltarea multor altor state cu importante zacaminte
de hidrocarburi a fost impiedicata tocmai de banii din gaz sau petrol, care au asigurat un nivel de
venituri suficient pentru ca liderii sa nu se mai gandeasca si la alte surse de crestere economica.
In urmatorii 10 ani, Dubaiul (cu o populatie de 1 milion de locuitori) va deveni una dintre
principalele atractii turistice datorita unor proiecte incredibile. Printre acestea se numara cea mai
inalta cladire din lume, primul hotel subacvatic si prima partie de schi in mijlocul desertului.
Seicul Mohammed Bin Rashid Al Maktoum, si-a propus sa atraga 15 milioane de turisti
pe an (in comparatie cu cei 5 milioane care soseau in Dubai in 2003). Interesant de stiut este ca
anul 2015 este anul in care se estimeaza ca rezervele de petrol se vor epuiza.
Asadar, daca totul va decurge conform planului, Dubaiul in sine va deveni una dintre
minunile lumii moderne.Un top zece al celor mai importante proiecte din Dubai se deceleaza
astfel:
‫ ٭‬Palm Island (Insula Palmier). Trei insule artificiale in forma de palmier ofera
aproximativ 500 de apartamente, 2000 de vile, 25 de hoteluri si 200 de magazine de lux. Au fost
create 125 km de coasta.
 82

‫ ٭‬The World (Lumea). Pe coasta Dubaiului sunt aproape 300 de insule artificiale vazute
de sus sub forma de planiglob. Aici exista posibilitatea ca oricine sa-si achizitioneze propria
“tara” costurile fiind situate intre 6,2 si 36,7 milioane de dolari.
‫ ٭‬Dubai Waterfront. Intregul complex de insule artificiale se va extinde pe mai mult de
80 km². Astfel va ajunge cea mai mare faleza din lume, detronand insula Manhattan din New
York.
‫ ٭‬Old Town (Orasul Vechi). Va fi cel mai mare cartier construit la baza turnului Burj
Dubai. Acest complex va include cel mai inalt turn, cel mai mare shopping-centre sic el mai
mare cartier residential din lume.
‫ ٭‬Hydropolis. Asamblat in intregime in Germania, acest hotel subacvatic va fi scufundat
pe coasta Dubaiului si va contine 220 de camere a caror pret se va ridica ridica probabil la 500
dolari/noapte.
‫ ٭‬Burj Dubai. Acest turn fenomenal a fost inaugurat spre sfarsitul anului 2009, avand 800
de metri inaltime. Construit din trei parti in jurul unei coloane centrale se termina cu o spirala are
160 de etaje.
‫ ٭‬Dubai Marina. Acest oras nou, cu un cost total de 10 miliarde, va fi construit pe un golf
navigabil de 4,5 km si va putea gazdui 120 000 de oameni. Va avea cel putin trei turnuri
principale cu nume de parfumuri arabesti.
‫ ٭‬Dubai Sport City. Un imens complex sportiv de 7,5 km care poate gazdui diferite
sporturi ca: cricket, golf, rugby, fotbal, tennis,handbal, volei. In acest complex vor exista de
asemenea hoteluri si vile.
‫ ٭‬Golden Dome. Cu cei 455 m inaltime si cele 2,2 milioane metri suprafata totala, va fi
cea mai incapatoare si cea mai inalta cladire din lume. Va adaposti un spatiu un spatiu de 500
000 m pentru birouri, spatii comerciale si 3000 de apartamente rezidentiale.
‫ ٭‬Dubailand Ski Dome. Mini-statiune de iarna din mijlocul desertului ce va avea propria
partie de schi si snowboard. Peste 6000 de tone de zapada adevarata vor fi folosite. In plan sunt
incluse un centru SPA, un acvariu si o mini-rezervatie de pinguini.

6. Australia şi Oceania – premise şi caracteristici generale ale turismului; oferta

turistică
Australia
Principalul factor restrictiv al unei circulatii turistice intense in Australia, il reprezinta
distantele mari si relativa izolare fata de regiunile dezvoltate (Europa Occidentala, America de
Nord), cu o populatie insemnata si deci puternice emitatoare de turisti. Acest dezavantaj a fost si
 83

este atenuat pe parcurs prin continua modernizare a mijloacelor de transport intercontinentale

(aeriene si maritime). In prezent, numeroase curse aeriene zilnice leaga America de Nord, Asia
de Est si Europa de Australia.
Datorita caracterului sau inedit, continental-tara de la antipozi manifesta o atractie
insemnata din punct de vedere turistic (si nu numai), generand fluxuri turistice crescande. Daca
in 1978 era vizitata de 600000 de turisti, in anul 1998 numarul acestora a crescut la 4,3 milioane,
cu incasari de 16,5 milioane de dolari. In structura intrarilor predomina asiaticii (45%) si
europenii (30%), urmati de neozeelandezi si nord-americani (cu cate 1/10). Japonezii detin ¼ din
totalul turistilor, iar britanicii 1/3 in cadrul europenilor.
Potentialul turistic natural si antropic al Australiei este ridicat si mai ales deosebit de
original si variat, fiind completat de o infrastructura care imbina modernismul nord-american cu
traditionalismul britanic si local. Pe langa aceasta, modelele de concepere si organizare adecvata
situatiilor ofera posibilitati variate de practicare a turismului (inclusiv incursiuni in locuri
salbatice, vanatoare, pescuit subacvatic, sporturi nautice).
O deosebita atractie o exercita elementele cu valoare de unicat, mai numeroase in
Australia decat in alte parti ale lumii. Printre acestea se inscriu: elementele faunistice –
marsupiale (cangurul – 40 genuri, - ursuletul Koala, lupul marsupial), - ornitorincul, echidna,
cainele dingo, avifauna variata (emu, casuarul, pasarea lira, lebada neagra, papagali), reptile, -
asociatiile vegetale- cu peste 600 specii de eucalipti, 400 specii de acacia, asociatii specifice din
semideserturi (mulga- scrub si malee); Marea Bariera de Corali; populatia aborigena.
Modul specific de interconditionare a elementelor mediului (in special a climei si
reliefului) da nastere unei mari diversitati peisagistice – de la padurile tropicale umede din nor-
est, la semideserturile si deserturile din centru si vest, la padurile temperat-oceanice din
Tasmania si pana la peisaje alpine in varfurile montane din sud-est.
Cele 205 parcuri nationale si rezervatii naturale conserva elementele cele mai interesante,
cu mari valente turistice.
Climatul cald si marea extensiune a plajelor cu nisip fin favorizeaza cura heliomarina pe
tot parcursul anului (un oarecare impediment il reprezinta prezenta rechinilor). Pe de alta parte,
etajarea altitudinala ofera posibilitatea practicarii sporturilor de iarna pe un areal restrans din
Alpii Australiei.
Tursimul balnear si balneoclimateric dispune de conditii mai favorabile in regiunea
montana din sud-est, iar oferta turistica antropica diversificata, de la creatiile civilizatiei moderne
din marile metropole (Sydney, Melbourne) pana la modul de viata arhaic al aborigenilor,
constituie baza turismului cultural.
 84

7. Oceania

Cele peste 10 000 de insule – de o mare varietate genetica si dimensionala – raspandite in

imensitatea Oceanului Pacific, constituie un domeniu de atractie turistica aparte, inedit, cu o
dinamica pozitiva continua a fenomenului – pe masura perfectionarii mijloacelor de transport, a
cresterii veniturilor, a nivelului cultural si a cuantumului de timp liber ale populatiei din tarile cu
nivel de dezvoltare ridicat sau ale straturilor bogate din societatile mai sarace.
Majoritatea insulelor Oceaniei au fost descoperite relativ tarziu de catre europeni. Dupa
expeditia lui Magellan, care a ajuns in Filipine in 1521 (trecand prin estul Polineziei si prin
Micronezia), tot spaniolii cerceteaza tarmul insulei pe care o numesc Ilhas dos Papuas (1526) si
apoi Nueva Guinea (1545), precum si Arhipeleagul Solomon (1567). Insulele Vanuatu (Noile
Hebride) au fost descoperite de portughezul P. F. de Queiros (1606), urmat de francezul
Bougainville (1768, care a trecut si prin Insulele Solomon si Samoa) si de James Cook, (1774).
Spaniolul Alvaro de Mendana a descoperit Insulele Marchize (1595), iar de Queiros – Tahiti.
Francis Drake a traversat Pacificul trecand prin Hawaii si Micronezia (1579). Olandezul Abel
Tasman a atins ţărmurile Noii Zeelande la sfarsitul anului 1642, ulterior (1643) trecand prin
Tonga, Fiji, Arhipelagul Bismark si pe langa Noua Guinee. James Cook a efectuat mai multe
expeditii in Pacificul austral (1769 - 1777), contribuind la cunoasterea Noii Zeelande, a
arhipelagurilor Touamotou, Societatii, Tonga si a altor insule.
In sec. XVI – XIX, marile puteri europene (in primul rand Marea Britanie si Franta) isi
extind dominaţia asupra arhipelagurilor ce formeaza Oceania, urmate ulterior de SUA (sfarsitul
sec. XIX – mijlocul sec. XX). Majoritatea actualelor ministate si Papua – Noua Guinee au
devenit independente intre 1970 – 1980 (Samoa de Vest, in 1962).
Oferta turistica este constituita din elemente specifice:
- climat cald, cu umiditate alternanta (tropical-umed), temperaturi constante si insolatie
ridicata – in cea mai mare parte; exceptiile principale sunt Noua Zeelanda (climat temperat),
respective Noua Guinee (ecuatorial);
- peisajul pitoresc, determinat de succesiunea formelor de relief (de la campia litorala la
varfurile montane), si de vegetatia bogata – in insulele vulcanice si continentale, respectiv de
imbinarea uscat – apa si vegetatia de palmieri (de cocos) – in insulele coraligene; tarmuri cu
numeroase golfuri; bariere de recifi pe langa insulele mai mari;
- plajele extinse, formate din nisip fin; apa oceanului cu temperaturi, salinitate si
transparenţă ridicate;
 85

- aspecte etnografice si de arta ale populatiei bastinase, variata la nivel macroteritorial

(papuasi, melanezieni, maori si polinezieni, micronezieni).
Circulatia turistica s-a intensificat, Oceania primind in 1998 aproape 4 milioane de turisti.
Acestia provin majoritar din Asia (cu predominarea neta a japonezilor), America de Nord,
Australia, Europa (in primul rand francezi). Principalele receptoare de turisti straini sunt: Noua
Zeelanda (1,7 mil.), Marianele de Nord (aproape 1 mil.), Guam (0,5 mil.), Fiji (0,4 mil.) si
Polinezia Franceza.
Temă de reflecţie nr. 4. Sesizaţi factorii restrictivi ai dezvoltării turismului în Australia şi
Oceania.

8. Planul de dezvoltare turistică a statului Fiji

Fiji, această mică republică insulară, este un adevărat paradis pierdut în Oceanul Pacific,
de neuitat de cei care au şansa de a petrece măcar câteva zile aici. Fiji este format din 322 insule,
dintre care o treime sunt locuite. În plus, există alte 522 insule minore. Cele două insule
importante sunt Viti Levu şi Vanua Levu. În Viti Levu este capitala Suva, Lautoka şi Nadi (sediu
principalului aeroport internaţional din Fiji). În Insula Vanua Levu, principalele oraşe sunt
Lubasa şi Savusavu. Ambele insule sunt muntoase, cu vârfuri de peste 1200 m, şi sunt acoperite
de pădure tropicală. Viti Levu are două treimi din populaţia ţării, şi adunată cu insula Vanua
Levu deţin mai mult de 80 % din populaţia ţării. Alte insule importante din Fiji sunt: Taveuni,
Kadavu (a treia insulă ca mărime) şi Rotuma, la 500 km nord de arhipelag.
Fiji are resurse forestiere, minerale şi zone de pescuit, ceea ce face ca economia să fie
una dintre cele mai dezvoltate din Oceanul Pacific, totuşi o mare parte din populaţie se ocupă cu
economia domestică. Principala sursă de valută a ţării este exportul de zahăr, care ocupă 30 %
din activitatea industrială, în ultimii ani cu mari probleme. Industria turistică este importantă, cu
300-400 mii turişti pe an.
Loviturile de stat din 1987 şi 2000 au afectat serios economia şi creşterea pe o perioadă
lungă a economiei care depinde în mare parte de administraţia stabilă şi reducerea tensiunilor
sociale. Populaţia autohtonă emigrează temporar în Kuweit şi Irak, prin banii trimişi măresc
semnificativ venitul de cap de locuitor.
Datorită diversităţii etnice şi religioase, cultura ţării este un mozaic de tradiţii autohtone,
indiene şi europene. Cultura autohtonilor are caracteristici polineziene şi malaeziene, dar a
suferit şi schimbări datorită creştinării.
 86

Populaţia atinge 901.000 (2006) cu o densitate de 49 loc./km2. Fijienii autohtoni sunt un

amestec de poliezieni şi malaezieni, rezultat din vechile migraţii care au avut loc în Pacificul de
Sud cu secole în urmă. Populaţia de origine indiană a crescut repede între 1879 şi 1916 pentru a
munci pe plantaţiile de trestie de zahăr. Apoi a continuat să crească datorită migraţiei voluntare
până a ajuns majoritară. Dar după lovitura de stat din 1987 a început să scadă. Există şi o mică
minoritate europeană şi chineză. Limba oficială este engleza, dar limba vorbită de autohtoni este
fijiana, limbă din familia malaio-polieziană, iar locuitorii de origine indiană vorbesc hindi-fijian,
varietate locală a industanului. Diversitatea etnică din Fiji este vizibilă mai ales în oraşe, unde
veţi găsi, pe lângă localnici, turişti occidentali, indieni, chinezi, etc.
Una dintre atracţiile locale, practicate atât de indieni, cât şi de localnicii din Fiji, este
celebrul mers pe cărbuni incinşi, un adevărat spectacol pentru occidentali, deşi îşi păstrează şi
astăzi caracterul religios, iniţiatic. Se pot vizita diferitele insule din zonă cu yachtul sau cu
vaporaşe. Cei cu un temperament mai sportiv pot porni în drumeţii prin munţi, iar panorama
insulelor văzute de sus nu poate fi descrisă. Fiji înseamnă un şirag de insule fascinante.
Capitala, Suva, are multe pieţe şi magazine, cu suveniruri şi produse de artizanat
tradiţionale, fructe exotice, mâncăruri deosebite – în special peşte şi fructe de mare. Se pot vizita
între altele Muzeul Naţional, situat în ambianţa mirifică a Grădinilor Thurston, lângă sediul
guvernului şi vechiul sediu al Parlamentului, Centrul Cultural de pe Insula Orhideei – un nume
pe cât de poetic pe atât de potrivit, enigmaticele mărturii ale trecutului de la Taveuni şi vechile
case coloniale.
Scopul realizării unui turism durabil trebuie să fie subordonat planurilor naţionale şi
regionale de dezvoltare economică şi socială. Acţiunile pot acoperi scopuri economice (creşterea
veniturilor, diversificarea şi integrarea activităţilor, controlul, potenţarea şi zonarea dezvoltării),
scopuri sociale (ameliorarea sărăciei şi inegalităţii distribuţiei veniturilor, protecţia
patromoniului socio-cultural indigen, participarea şi implicarea comunităţilor locale) ori scopuri
ecologice (protejarea funcţiilor ecoturismelor, conservarea şi utilizarea durabilă a biodiversităţii).
Unii specialişti preferă să vorbească despre dezvoltarea durabilă a turismului, mai degrabă decât
despre un turism durabil, primul referindu-se la toate aspectele dezvoltării, iar al doilea la unele
aspecte şi componente ale turismului – cum ar fi transportul aerian la mare distanţă care pot pur
şi simplu să nu fie durabile, în condiţiile tehnologiilor actuale, chiar şi cu utilizarea celor mai
bune practici.
Implementarea politicilor şi planurilor turistice în Fiji reprezintă o responsabilitate atât a
guvernului, cât şi a sectorului privat. Conştientizând faptul că turismul şi modificările climei sunt
strâns legate, Fiji şi-a unit Ministerele Mediului şi Turismului. „Turismul este o modalitate prin
 87

care poate fi înlăturată sărăcia din Fiji – atât de important a devenit”, a declarat Banuve
Kaumaitotoya, secretar permanent al noului Minister al Turismului şi Mediului din Fiji, care a
participat la conferinţa de la Davos. „Fără turism, întreaga noastră economie s-ar prăbuşi. Aşa că
trebuie să realizăm planurile necesare pentru a face faţă şi a ne adapta schimbărilor de climă”.
Sectorul public răspunde de stabilirea tacticii, planificării şi cercetării, realizarea
infrastructurii de bază, dezvoltarea anumitor atracţii turistice, stabilirea şi administrarea normelor
de oferire a facilităţilor şi serviciilor, stabilirea măsurilor de administrare şi valorificare a
teritoriului şi de protecţie a mediului înconjurător, stabilirea standardelor pentru pregătirea şi
perfecţionarea în domeniul turismului, menţinerea sănătăţii şi securităţii publice.
Sectorul privat răspunde de dezvoltarea serviciilor de cazare, a operaţiunilor agenţiilor de
turism, de activitatea întreprinderilor comerciale cu specific turistic, şi se bazează pe
infrastructură, pe dezvoltarea unor atracţii turistice şi pe promovarea acestora prin activităţi
specifice de marketing.
Angajamentul politic în vederea dezvoltării turismului într-o manieră planificată şi
durabilă este esenţial. De asemenea, organizaţiile nonguvernamentale sunt implicate din ce în ce
mai mult în aspecte legate de dezvoltarea turismului.
Sunt utilizate diferite tehnici de implementare. Montajul logic şi programarea proiectelor
de dezvoltare şi a programelor de acţiune turistică sunt de asemenea importante. În turism trebuie
să existe organizaţii eficiente, atât în sectorul public, cât şi în cel privat, care să asigure protecţia
mediului înconjurător şi standardele facilităţilor turistice. Proiectele specifice turismului trebuie
dezvoltate într-o manieră sistematică, aplicându-se metoda drumului critic. Suportul financiar al
proiectelor, atât pentru sectorul public, cât şi pentru cel privat, este o condiţie foarte importantă.
Pentru fiecare activitate turistică ar trebui să se stabilească o strategie de finanţare.
Dezvoltarea resurselor umane pentru turism trebuie să fie o prioritate în vederea oferirii
serviciilor de calitate aşteptate pe piaţa turistică şi necesită o abordare sistematică a proiectării
nevoilor de personale şi stabilirea modalităţilor de instruire necesare pentru a furniza personal
calificat atât în sectorul public, cât şi în cel privat. Dacă instituţiile naţionale şi regionale
specializate în pregătirea în domeniul hotelier, cateringul şi turismul nu pot satisface necesităţile
locale, atunci trebuie înfiinţată o instituţie specializată pe plan local.
De asemenea, este esenţială folosirea tehnicilor şi metodelor marketingului turistic:
stabilirea obiectivelor şi strategiilor de marketing şi realizarea unui program promoţional.
Activităţile de marketing trebuie să se desfăşoare la nivelul oficiilor de turism guvernamentale,
la oficiul turistic local şi în sectorul turistic privat, pentru că dezvoltarea unei imagini pozitive a
noului sector turistic pe pieţele turistice potenţiale este foarte importantă.
 88

Implementarea planurilor turistice presupune eforturi de lungă durată. Modalităţile de

realizare ale implementării sunt:
- aprobarea politicii şi planului turistic, ca document oficial al dezvoltării turismului în
regiune;
- structurarea dezvoltării pe o perioadă de cinci ani – programarea proiectelor de
dezvoltare şi a acţiunilor necesare (denumite, în general, programe de acţiune turistică);
- organizarea eficientă a sectorului public şi al celui privat şi menţinerea unei coordonări
strânse între sectorul public, privat şi organizaţiile nonguvernamentale, acolo unde acestea sunt
implicate;
- adoptarea şi aplicarea legislaţiei corespunzătoare şi a reglementărilor necesare
dezvoltării turismului. Acestea includ reglementări cu privire la facilităţile, standardele şi
serviciile turistice;
- măsurile de protecţie a mediului înconjurător, standardele dezvoltării (incluse în general
în regulamentele cu privire la valorificarea teritoriului) şi proiectarea ghidului pentru facilităţile
turistice;
- stabilirea circuitelor turistice, a obiectivelor şi a staţionărilor;
- finanţarea eficientă şi sistematică a proiectelor turistice individuale;
- finanţarea sectorului public, pentru dezvoltarea atracţiilor şi infrastructurii turistice. În
unele cazuri, pentru această finanţare poate fi necesară asistenţă externă;
- atragerea investiţiilor din sectorul privat pentru dezvoltarea facilităţilor şi serviciilor
turistice (prin acordarea unor stimulente investiţionale pentru atragerea acestor investiţii);
- pregătirea şi perfecţionarea personalului angajat în toate activităţile turistice –
dezvoltarea resurselor umane din turism;
- implicarea comunităţilor locale în dezvoltarea turismului;
- marketingul turistic şi promovarea eficientă a turismului pentru toată regiunea şi pentru
firmele private;
- conducerea eficientă şi susţinută a sectorului turistic.
Programarea dezvoltării este o tehnică importantă pentru abordarea sistematică şi
coordonarea implementării. Deseori, ea ia forma unui program de acţiune care include atât
proiectele de dezvoltare, cât şi activităţile necesare conexe.
Programul de acţiune în prima etapă a dezvoltării, în general pentru primii cinci ani ai
planului, este realizat ca parte a întregului proces de programare turistică, pentru ca, apoi,
periodic, să fie actualizat şi revizuit. Programul de acţiune ar trebui să includă atât proiectele
sectorului public şi privat şi infrastructura, cât şi atracţiile, facilităţile şi serviciile necesare, astfel
 89

încât dezvoltarea să fie integrată şi coordonată. Alte activităţi necesare ar putea fi, de exemplu,
proiectarea şi adoptarea anumitor tipuri de reglementări. Programul poate include studii speciale
sau planificări detaliate pentru o perioadă de cinci ani.
Un program de acţiune complet va descrie fiecare proiect, va indica costurile estimate ale
dezvoltării, acolo unde este posibil, şi va desemna factori responsabili pentru realizarea
proiectului. Trebuie să se stabilească obiective şi ţinte de creştere pentru activitatea de turism, ca
un mijloc de a spori beneficiile pentru Fiji nu un scop în sine. Susţinerea acelor tipuri de turism
care pun accentul mai mult pe economiile locale, necesitatea de a atrage vizitatori cu motivaţii
mai puternice pentru a veni pentru Fiji, cum ar fi ecoturismul.
Noţiunile dezbătute în Fiji Tourism Development Plan (TDP) (Ministerul Turismului,
1998) menţionează turismul ca fiind cel mai important sector al economiei din Fiji. Fosta
industrie principală a ţării a fost industria zahărului, care acum se află într-un mare declin.
Turismul este singura şansă de a recâştiga pierderile aduse de scăderea exporturilor de zahăr.
Industria turistică este însă vulnerabilă din mai multe motive: nu există un plan de management
care să ajute la dezvoltarea raţională a regiunii, resorturile sunt în urma competitorilor şi
standardelor internaţionale, nemaifiind atâţia investitori ca altădată. Totodată, numeroasele
restricţii existente împiedică la fel de mult dezvoltarea, iar cele două aeroporturi nu permit
aterizarea multor avioane, astfel că accesul pe insule este limitat. Este necesară continuarea
dezvoltării micilor resorturi care accentuează frumuseţea ţării, dezvoltarea de noi atracţii
turistice, permiterea accesului vizitatorilor la mai multe puncte. Continua extindere a Air Pacific
şi a altor linii aeriene, colaborarea mai intensă cu guvernul, în special cu Ministerul Turismului,
cu cel al Planningului Naţional, toate sunt necesare pentru revigorarea turismului în Fiji.
Zonarea este o tehnică importantă pentru implementarea planurilor de folosire a terenului
pentru staţiuni, a facilităţilor turistice în zonele de atracţie, pentru turismul urban şi alte tipuri de
zone turistice. Reglementarea zonării presupune existenţa unor standarde de dezvoltare cum ar fi
densitatea turistică, limita superioară şi inferioară a ocupării etc. Acestea pot fi adoptate separat
pentru fiecare sector turistic. Zonarea trebuie efectuată şi pentru dezvoltarea ariilor din
apropierea regiunilor turistice, aşa încât acestea să fie compatibile cu dezvoltarea sectorului
turistic. Zonarea este folosită în toate cazurile de utilizare a terenului, nu numai în turism. Dacă
există deja reglementări cu privire la zonarea unei anumite regiuni turistice, acestea pot fi extinse
şi pentru celelalte zone turistice. Taveuni: nu sunt multe de spus despre această insulă micuţă,
decât că localnicii o numesc „Insula Grădină”. Şi chiar asta şi este, un spaţiu al naturii exotice,
chiar dacă nu oferă facilităţile turistice la care v-aţi putea aştepta. Viti Levu: este principala insulă
din Fiji, unde se găseşte majoritatea populaţiei, capitala, cele două aeroporturi internaţionale,
 90

magazine, restaurante, mici hoteluri. Într-un cuvânt, aici este centrul vital. Partea de sud, numită
şi Coasta Coral, este o regiune foarte vizitată de turişti. Veţi găsi hoteluri ieftine şi staţiuni
turistice şi în Nadi şi Lautoka. Nu uitaţi să vă bucuraţi de viaţa de noapte din capitală. Autoka:
este unul din puţinele oraşe industriale, aici funcţionând o industrie a prelucrării trestiei de zahăr.
Pasionaţii de filme vor găsi şi un impresionant cinematograf, dar şi o plajă excelentă.
Legislaţia privind protecţia mediului înconjutător trebuie adoptată pentru a întări regulile
de bază în construcţii, inslusiv legea prevenirii şi stingerii incendiilor. Administrarea
amplasamentelor, proiectarea arhitecturală şi peisagistică în zone turistice, în staţiuni sau în
regiuni istorice, trebuie realizate de un comitet sau o comisie de analiză arhitecturală aleasă în
acest scop. Această organizaţie trebuie să analizeze şi să aducă modificări, dacă este necesar,
tuturor proiectelor de dezvoltare turistică propuse, în conformitate cu standardele de proiectare
stabilite de comisie. Oricum, procedura de analiză a proiectului asigură compatibilitatea
amenajărilor cu resursele naturale şi armonizarea cu mediul înconjurător local şi tradiţiile
arhitectonice. O dată cu standardele de calitate ale facilităţilor şi serviciilor turistice, trebuie
elaborate şi adoptate şi alte reglementări, legate în special de sănătate, siguranţă şi salubritate.
Aceste reglementări cuprind condiţii de funcţionare şi proceduri de verificare a hotelurilor şi a
altor unităţi de cazare, a restaurantelor, a agenţiilor de voiaj şi turism şi a ghizilor. Este necesar
un sistem de clasificare a hotelurilor şi adoptarea unor măsuri de siguranţă pentru automobile şi
ambarcaţiuni turistice. Standardele tehnice ale infrastructurilor şi clădirilor ar trebui revizuite
pentru a exista siguranţa că ele fac faţă standardelor în vigoare.
Dezvoltarea facilităţilor şi serviciilor turistice, cum sunt restaurantele şi magazinele de
artizanat de-a lungul traseelor turistice încurajează turistul să cheltuiască în timpul popasurilor.
Programele turistice pot include, alături de traseele tradiţionale cu autobuzul şi taxiul, plimbări şi
călărie (sau plimbări cu un alt animal), plimbări cu barca pe râuri, lacuri, canale, golfuri, în
porturi, trasee feroviare. Plimbările pe râuri pot oferi turiştilor oportunitatea de a vizita sate
izolate, care altfel nu sunt accesibile, ceea ce aduce venituri localnicilor. Tururile aeriene locale
cu avionul sau elicopterul sunt obişnuite în unele regiuni, deşi generează poluare fonică.
Proiectul de dezvoltare poate fi un proces complicat, în special proiectele ample, cum ar
fi proiectul de dezvoltare a unei staţiuni, cu multe hoteluri şi facilităţi. O programare atentă a
dezvoltării necesită utilizarea metodei de analiză a drumului critic. Este o tehnică de planificare a
acţiunilor pentru ca acestea să fie duse la îndeplinire într-o succesiune raţională şi eficientă şi
pentru implementarea proiectului într-o manieră coordonată.
Sectorul privat este sursa obişnuită de finanţare pentru modernizarea hotelurilor şi a altor
facilităţi comerciale, aceasta fiind politica şi tendinţa în cele mai multe regiuni turistice.
 91

Guvernul poate fi iniţiatorul în zonele turistice noi, înainte ca investitorii particulari să decidă să
facă investiţii, sau să poată coopera cu investitorii particulari pentru anumite proiecte. În stadiul
iniţial de dezvoltare sunt necesare investiţii mari. Câteva modalităţi de stimulare a investiţiilor
propuse de guvern sunt:
- asigurarea terenului necesar dezvoltării facilităţilor turistice la un preţ moderat sau
gratuit. În unele regiuni unde achiziţionarea terenului de către sectorul privat este dificilă,
intervenţia guvernului este suficientă pentru a stimula investiţiile;
- asigurarea gratuită a infrastructurii exterioare;
- asigurarea întregii infrastructuri interioare sau numai a unei părţi pentru care costul
poate fi eventual acoperit de taxele de utilizare sau preţul de închiriere al hotelului sau al altor
spaţii comerciale;
- scutirea totală sau parţială de taxe vamale la produsele importante utilizate pentru
dezvoltarea iniţială şi pentru punerea în funcţiune a facilităţilor turistice. Această oportunitate
este oferită de către Autoritatea Naţională de Turism, nu de autorităţile locale;
- scutirea totală sau parţială a societăţilor de la plata impozitului de profit pentru o
anumită perioadă de timp. Aceasta este oferită în mod obişnuit de către guvernul naţional ori
regional;
- scutirea totală sau parţială de la plata taxelor pe proprietatea la nivel local pentru o
anumită perioadă de timp;
- acordarea împrumuturilor pentru dezvoltare cu o rată a dobânzii normală sau mai
scăzută sau garantarea de către guvern a împrumuturilor făcute de instituţiile private. Se poate
acorda o perioadă mai mare de graţie pentru restituirea împrumuturilor;
- acordarea de subvenţii pentru dezvoltare până la un anumit procent din costurile de
investiţie sau de subvenţii pentru programele de instruire a personalului.

Lucrarea de verificare nr. 4.

Instrucţiuni:
Lucrarea de verificare solicitată implică activităţi care necesită cunoaşterea modului IV.
Răspunsurile la întrebări vor fi transmise prin poştă (electronică) tutorelui pentru comentarii,
corectare şi evaluare.
Pe prima pagină a lucrării se vor scrie următoarele:
- Titulatura acestui curs;
- Numărul lucrării de verificare;
- Numele şi prenumele cursantului (acestea se vor menţiona pe fiecare pagină);
 92

Adresa cursantului.

Sarcinile care trebuie rezolvate:

1. Menţionaţi varietatea premiselor dezvoltării turismului în Asia – 1,5 puncte.
2. Evidenţiaţi rolul sistemelor socio-culturale şi politice din diferite state asiatice în
dezvoltarea turismului – 1,5 puncte.
3. Menţionaţi principalele măsuri de protecţie a mediului înconjurător în Maldive şi a
valorilor culturale şi religioase în Maldive şi Bhutan – 1,5 puncte.
4. Arătaţi elementele de planificare spaţială a turismului în Filipine – 1,5 puncte.
5. Identificaţi elementele de originalitate a fondului turistic din Australia, respectiv
Oceania – 1,5 puncte.
6. Evidenţiaţi particularilăţile dezvoltării turismului în Fiji – 1,5 puncte.

Sarcinile se vor preda la data prevăzută încalendarul disciplinei. 1 punct se acordă din
oficiu.

Bibliografie

1. Caloianu, N., Gârbacea, V., Marin, I., Rădulescu, I. (1980), Asia, Australia, Oceania,
Antarctica, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
2. Gârbacea, V. (1996), Australia, Univ. „Babeş-Bolyai”, Cluj.
3. Nicoară, L., Puşcaş, Angelica (2002), Regionare turistică mondială, Editura Presa
Universitară Clujeană.
4. Puşcaş, Angelica (2002), Geografia turismului internaţional (caiet de lucrări practice), Univ.
„Babeş-Bolyai”, Cluj.
5. x x x (1997), National and Regional Tourism Planning; Methodologies and Case Studies,
International Thomson Business Press.
 93

BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ

1. Benedek, Jozsef (2004), Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională, Editura Presa

Universitară Clujeană.
2. Bran, Florina, Marin, D., Simon, Tamara (1998), Economia turismului şi mediul
înconjurător, Edit. Economică, Bucureşti.
3. Caloianu, N. Gârbacea, V. Hârjoabă, I, Iancu, Silvia (1982), Europa, Edit. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti.
4. Caloianu, N., Gârbacea, V., Marin, I., Rădulescu, I. (1980), Asia, Australia, Oceania,
Antarctica, Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
5. Cocean, P. (1991), America (curs), Univ. „Babeş-Bolyai”, Cluj.
6. Cristureanu, Cristiana (1992), Economia şi politica turismului internaţional, Edit.
Abeona, Bucureşti.
7. Gârbacea, V. (1996), Australia, Univ. „Babeş-Bolyai”, Cluj.
8. Negoescu, B., Vlăsceanu, Gh. (1998), Terra. Geogrqfie economică, Edit. Teora,
Bucureşti.
9. Nicoară, L., Puşcaş, Angelica (2002), Regionare turistică mondială, Editura Presa
Universitară Clujeană.
10. Nicoară, L., Puşcaş, Angelica (2007), Regionare turistică mondială, Editura Silvania,
Zalău.
11. Păcurar, Al. (2004), Geografia turismului internaţional, Edit. Presa Universitară
Clujeană.
12. Puşcaş, Angelica (2002), Geografia turismului internaţional (caiet de lucrări practice),
Univ. „Babeş-Bolyai”, Cluj.
13. x x x (1997), National and Regional Tourism Planning; Methodologies and Case Studies,
International Thomson Business Press.
14. x x x (2000), Der Fischer Weltalmanach.
94