UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA

Centrul de Formare Continuă şi Învăţământ la Distanţă

Facultatea de Geografie

Specializarea: GEOGRAFIA TURISMULUI

Disciplina: Organizarea spaţiului geografic şi turismul

SUPORT DE CURS

ANUL I

Semestrul 2

Cluj-Napoca
 2010

CUPRINS

I. Introducere

II. MODULUL I. Organirarea spaţiului geografic şi amenajarea

teritoriului. Aspecte generale

III. MODULUL II. Amenajarea teritoriului şi turismul. Definire, concept

MODULUL III. Legislaţia cadru privind turismul şi amenajarea

IV.
teritoriului

MODULUL IV. Conţinutul cadru al documentaţiilor de amenajare a

V. teritoriului şi urbanism

I. Informaţii generale. Date de identificare ale titularului de curs şi a cursului

1) Date de contact ale titularului de curs:

Nume: Conf. dr. Zotic Vasile

Birou: Facultatea de Geografie, et. II, nr. 72
Str. Clinicilor, nr. 5-7
Telefon: 0264 592214, int. 13
Fax: 0264-591906

2) Date de identificare a cursului

E-mail:zoticv@geografie.ubbcluj.ro
Consultaţii: luni, orele 1000-1200
Numele cursului: Organizarea spaţiului geografic şi turismul
Codul cursului: ADT1204
Anul, semestrul: anul I, semestrul II
Tipul cursului: obligatoriu
Accesibil pe pagina web a Facultăţii de Geografie: http://geografie.ubbcluj.ro/, la secţiunea Cursuri

II. Condiţionări şi cunoştinţe prerechizite

Asimilarea şi promovarea cursului Organizarea spaţiului geografic şi turismul, în condiţiile în

care acesta reprezintă o disciplină aferentă celui de-al II-lea semestru de studiu, nu presupune nici un fel
de condiţionări privitoare la parcurgerea şi promovarea prealabilă a vreunei alte discipline înscrise în
planul de învăţământ al Masterului Amenajare şi Dezvoltare Turistică. Pe de altă parte, profunzimea,
calitatea şi finalitatea abilităţilor intelectuale şi practice, ce pot fi dobândite prin intermediul cursului de
faţă, se relaţionează, printr-o evidentă complementaritate şi sinergie educaţională, cu cunoştinţele ce pot
fi dobândite prin parcurgerea celorlalte discipline aferente semestrului I al primului an de studii:

2
MODELE DE AMENAJARE TURISTICĂ, STRATEGII DE AMENAJARE TERITORIALĂ,
RESURSELE GEODEMOGRAFICE ÎN TURISM, TRANSPORTURILE ÎN TURISM,
precum şi cu toate disciplinele parcurse la specializarea GEOGRAFIA TURISMULUI, nivel
licenţă.
Obiectivul principal al cursului îl reprezintă înţelegerea vastă şi subtilă a proceselor şi legităţilor
ce guvernează geneza şi evoluţia structurilor teritoriale şi implicit a celor turistice prin acţiuni de
organizare şi amenajare a teritoriului (vizate prin excelenţă în cursul de faţă) dar şi a fenomenelor
concrete exemplificate prin caracteristici şi studii de caz în cadrul cursurilor menţionate mai sus.

III. Descrierea cursului

Cursul Organizarea spaţiului geografic şi turismul are menirea de a pune în evidenţă

complexitatea fizică, economică, socială, tehnică şi administrativă a spaţiului geografic. În
paralel, prin parcurgerea acestei discipline, cursanţii îşi însuşesc noţiunile fundamentale de
factură teoretică vizând spaţiul geografic. Omul şi activităţile sale se întâlnesc în spaţii definite
de complexităţi diferenţiate ale căror funcţii conjugate şi armonizate justifică un anumit tip de
exploatare economică, funcţie de particularităţile fizice, de înzestrare tehnică, organizare
socială, experienţă şi tradiţie. Analiza acestor stări de complexitate sporită se realizează integral
atât în cazul analizelor regionale, cât şi la alte nivele operaţionale divizate pe diverse criterii.
Regiunea constituie, în opinia noastră, “celula operaţională de bază” în organizarea şi
planificarea teritorială, indiferent de rangul şi dimensiunile acesteia.
Turismul ca şi activitate economică este direct dependent de organizarea spaţiului
geografic şi formele specifice de amenajare a teritoriului din mai multe considerente:
 structurile geografice naturale şi formele specifice de amenajare antropică a
teritoriului se pot constitui în elemente de atractivitate turistică;
 turismul ca şi activitate economică se supune proceselor de amenajare şi organizare,
rezultând forme specifice de amenajare turistică;
 teritoriul pe care se desfăşoară activităţile turistice este parte organică a teritoriului
naţional în care se interferează multiple interese de rang naţional, regional, zonal sau
local care, pentru a fi prioretizate sunt supuse acţiunilor de proiectare strategică şi
amenajare a teritoriului.
Prin natura sa, cursul obligă, pe lângă analizele factoriale diferenţiate, la o abordare
sistemică originală, conform căreia conexiunile spaţiale trainice se detaşează de cele
întâmplătoare şi care, în final, definesc, specificul regional şi modul de articulare şi
funcţionalitatea părţilor în cadrul întregului. Complexitatea cursului impune o abordare
interdisciplinară a conţinutului în temeiul căreia interferează în perimetrul analizei spaţiale
elemente de geografie teoretică, geografie fizică, geografie umană, statistică, teoria grafurilor,
contabilitate, teoria sistemelor, teoria modelării şi informatică.

IV. Organizarea temelor în cadrul cursului

a) Cursul ORGANIZAREA SPAŢIULUI GEOGRAFIC ŞI TURISMUL este structurat pe 4

module de învăţare ce corespund cu sarcina asumării principalelor obiective:
1. Organirarea spaţiului geografic şi amenajarea teritoriului. Aspecte generale.
2. Amenajarea teritoriului şi turismul. Definire, concept.
3. Legislaţia cadru privind turismul şi amenajarea teritoriului.
4. Conţinutul cadru al documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism.
Fiecare din temele de mai sus este dublată de o serie de teste practice de autoevaluare a
cunoştinţelor referitoare la analiza, înţelegerea şi interpretarea corectă a principalelor concepte, legi şi
principii ce guvernează variatele ipostaze organizatorice ale realităţii turistice.

3
 Temele majore propuse, însoţite de lucrările de autoevaluare aferente fiecărei teme sau dovedit,
în timp, a fi o modalitate eficientă şi facilă de interpretare şi înţelegere corectă a conţinuturilor şi
semnificaţiilor aferente categoriilor operaţionale ale Organizării spaţiului geografic şi amenajării
teritoriului ca sistem ştiinţific.
b) Fiecare temă/modul (conţinuturile cursului şi aplicaţiile practice aferente) vor
putea fi consultate pe site-ul Facultăţii de Geografie, la adresa http://geografie.ubbcluj.ro/, la
secţiunea Cursuri, precum şi pe CD-urile ce vor fi oferite studenţilor de la Masterul AMENAJARE ŞI
DEZVOLTARE TURISTICĂ, varianta ID.
Descrierea conceptelor majore pentru fiecare temă/modul şi pentru fiecare aplicaţie practică
aferentă fiecărei teme/modul pot fi găsite în syllabusul cursului.
c) Obiectivele generale ale cursului şi organizarea acestuia.
Obiectivele generale ale cursului ORGANIZAREA SPAŢIULUI GEOGRAFIC ŞI TURISMUL
au menirea de a ghida studenţii pentru:
• cunoaşterea adecvată a preocupărilor organizării spaţiului geografic şi amenajării
teritoriului în raport cu turismul precum şi cu metodologia generală şi specifică de
elaborarea a proiectelor de specialitate;
• cunoaşterea adecvată a legislaţiei specifice amenajării teritoriului;
• dezvoltarea capacităţii de aplicare a cunoştinţelor de factură teoretică şi practică în
amenajarea teritoriului cu specificaţie turistică;
• cultivarea limbajului ştiinţific bazat pe noţiuni, concepte, categorii, legi şi teorii,
susceptibile să dezvolte gândirea abstractă de tip creativ-nomotetic presupusă de
soluţionarea problematicilor teritoriale complexe;
• însuşirea unui set bune practici în amenajarea teritoriului cu specificaţie turistică;

Cursul va fi structurat în patru părţi, aferente celor patru module prezentate mai sus.

V. Formatul şi tipul activităţilor implicate de curs (sarcinile practice ale studentului)

a) Sarcini
La acest curs veţi avea de realizat o serie de sarcini (rezolvarea unor aplicaţii constând în
elaborarea unor lucrări de autoevaluare bazate pe valorificarea informaţiilor dobândite la cursuri şi prin
intermediul referinţelor de ordin bibliografic) a căror pondere totală în nota finală va fi de 50%; restul de
50% constituie evaluarea cunoştinţelor finale dobândite în cadrul cursului. Sarcinile sunt centrate pe
rezolvarea unor probleme concrete induse de terminologia de specialitate, exemplificarea unor tipologii
organizatorice de ordin structural, funcţional, evolutiv, elaborarea unor scenarii de predicţie a dinamicii
geosistemelor şi reliefarea în formele de amenajare ş.a..
Veţi fi anunţaţi (prin e-mail) când o nouă sarcină va fi survenit (de ex. întocmirea unor referate
tematice). Este în avantajul dumneavoastră să realizaţi sarcinile propuse la scurt timp după ce ele au fost
afişate, deoarece termenele limită trebuie respectate strict. Datele limită de evaluare a sarcinilor propuse
anterior vor fi, de asemenea comunicate iniţial (atenţie!!! unele sarcini vor avea termen limită în
decursul primelor trei săptămâni de la începerea cursului).
b) Teme de casă
Pentru fiecare modul citiţi secţiunea aferentă din suportul de curs (autor, Zotic Vasile), din
cursul Amenajarea teritoriului şi infrastructuri tehnice precum şi din bibliografia opţională
recomandată. Luaţi notiţe pentru a înţelege mai bine informaţiile şi pentru a studia mai târziu.
Temele de casă vor fi prezentate cu ocazia fiecărei întâlniri modulare, sau trimise pe una din
adresele de e-mail menţionate mai sus; pondereea lor în nota finală de promovare a examenului va fi de
50%.
c) Examenul
După ce aţi rezolvat toate cerinţele aferente pregătirii preliminare (a căror pondere în nota finală
va fi de 50%) este momentul să studiaţi pentru examenul final (cu pondere de 50% în nota finală).

4
Pentru examenul final veţi învăţa din suportul de curs şi din cursul Amenajarea teritoriului şi
infrastructuri tehnice (2005), Editura Universităţii din Oradea, autor, Surd, V., Bold, I. Zotic, V., Chira
Carmen
d) Comunicarea on-line: Anunţuri, E-mailuri şi Forum de discuţii
Majoritatea informaţiilor vă vor fi transmise prin intermediul secţiunii Anunţuri de pe site-ul
Facultăţii de Geografie, la adresa http://geografie.ubbcluj.ro/, precum şi prin intermediul e-mail-ului. În
consecinţă, consultarea zilnică a e-mail-ului şi a Site-ului Facultăţii de Geografie este o sarcină absolut
necesară. Sunteţi responsabili de a lua la cunoştinţă toate informaţiile pe care vi le trimitem prin
intermediul celor două surse de informaţie deja menţionate. Este responsabilitatea D-tră să vă păstraţi la
zi adresa de e-mail.

VI. Bibliografie obligatorie:

Benedek, J. (2004), Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională, Ed. Presa Univ.

Clujeană.
Berbecaru, I., Botez, M. (1977), Teoria şi practica amenajării turistice, Edit. Sport-Turism,
Bucureşti.
Bold, I., Predilă, G. (2003), Organizarea teritoriului agricol, Ed. Profitul Agricol, Bucureşti.
Bold, I., Craciun, A. (2000), Organizarea teritoriului, Editura Mirton , Timisoara.
Ciangă, N. (2001), România. Geografia turismului. Partea I. Edit. Presa Universitară Clujeană,
Cluj-Napoca.
Ciangă, N., Dezsi, Şt. (2007), Amenajarea turistică a teritoriului, Ed. Presa Universitară
Clujeană.
Ciceri, M. F., Marchand, B., Rimbert, S. (1977), Introducsion à l' analyse de l' espase,
Masson, Paris.
Cocean, P. (coordonator) (2007), Amenajarea teritoriilor periurbane, Ed. Presa Universitară
Clujeană.
Ianoş, I. (1987), Oraşele şi organizarea spaţiului geografic, Ed. Academiei Române,
Bucureşti.
Lafond, F. (1986), Amenajement polyvalent du territoire, Mont-Roial (Quebec) Modulo
Editent.
Matei, M., Matei, I. (1977), Sociologie şi sistematizare în procesele de dezvoltare, Ed.
Tehnică, Bucureşti.
Mândruţ, O. (1976), Principii fizico-geografice de organizare a spaţiului, în Buletinul
Societăţii de Ştiinţe Geografice din R.S.R., serie nouă, vol. IV. Bucureşti.
Surd, V., Bold, I., Zotic, V., Chira, Carmen (2005), Amenajarea teritoriului şi infrastructuri
tehnice, Ed. Presa Universitară Clujeană.
Nicoară, L., Puşcaş, Aagelica (2002), Regionare turistică mondială, Edit. Presa Universitară
Clujeană, Cluj-Napoca.
Vallega, A. (1995), Le regione, sistema teritoriale. Compendo di geografia regionale
sistematica, Mursia, Milano.
Zotic, V. (2005), Componentele operaţionale ale organizării spaţiului geografic, Ed. Presa
Universitară Clujeană.
Zotic, V. (2001), Premisele climatice ale organizării spaţiului turistic din Carpaţii
Meridionali, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca.

Lucrările menţionate se găsesc la Biblioteca Facultăţii de Geografie şi la Biblioteca Centrală

Universitară „Lucian Blaga" Cluj-Napoca. Lucrările menţionate la bibliografia obligatorie prin caractere
aldine, reprezintă lucrările de referinţă pe care s-a fundamentat elaborarea suportului de curs şi ele pot fi
găsite la bibliotecile menţionate.

5
 În suportul de curs, la finele fiecărui modul sunt precizate atât referinţele bibliografice
obligatorii, cât şi cele facultative. Sursele bibliografice au fost astfel stabilite încât să ofere posibilitatea
adâncirii nivelului de analiză şi, implicit comprehensiunea fiecărei teorii.

VII. Materiale şi instrumente necesare

Optimizarea secvenţelor de învăţare/formare reclamă accesul studenţilor de la Master

Amenajare şi Dezvoltare Turistică, forma de învăţământ „Învăţământ la Distanţă" la urmâtoarele
resurse:
• Computer conectat la INTERNET (pentru a putea accesa toate informaţiile): date,
termene, suporturi de lucru-hărţi mute, hărţi digitizate, hărţi model, explicaţii etc;
• Imprimantă (pentru tipărirea materialelor-suport, atemelor redactate, a studiilor de caz
şi problematizărilor existente);
• Acces la resursele bibliografice (ex: abonament la Biblioteca Centrală Universitară
„Lucian Blaga", abonament la Biblioteca Facultăţii de Geografie
etc);
• Acces la echipamente de fotocopiere

VIII. Calendarul cursului

Pe parcursul semestrului II, de-a lungul căruia se studiază disciplina de faţă, sunt programate 4
întâlniri faţă în faţă (consultaţii) cu toţi studenţii; ele au menirea soluţionării directe (fără intermediari) a
oricăror nelămuriri de conţinut ştiinţific şi de monitorizare a modului în care sunt rezolvate sarcinile
practice (aplicaţiile din caietul de lucrări practice).
Pentru prima întâlnire este obligatorie lecturarea atentă a primului modul (temele aferente
acestuia) şi rezolvarea aplicaţiilor de la modulul 1; se vor preda aplicaţiile aferente modulului 1;
Pentru a doua întâlnire este obligatorie lecturarea atentă a modulului 2 (temele aferente acestuia)
şi rezolvarea aplicaţiilor de la modulul 2; se vor preda aplicaţiile aferente modulului 2;
Pentru a treia întâlnire este obligatorie lecturarea atentă a modulului 3 (temele aferente acestuia)
şi rezolvarea aplicaţiilor de la modulul 3; se vor preda aplicaţiile aferente modulului 3;
Pentru a patra întâlnire este obligatorie pregătirea tuturor conţinuturilor de examen şi rezolvarea
aplicaţiilor de la modulul 4; se vor preda aplicaţiile aferente modulului 4 şi se va derula examenul final;
În cadrul celei de a treia întâlniri se vor verifica şi, eventual corija toate aplicaţiile practice
existente pe parcursul primelor 2 module (care vor constitui 25% din nota finală); acum se vor preda
aplicaţiile practice existente în modulele 3 şi 4.
În cadrul întâlnirii cu numărul patru se va derula examenul final, examen cu pondere de 50%
din nota finală şi se va comunica cursanţilor numărul de puncte (maxim 50) obţinute pe baza rezolvării
aplicaţiilor practice din modulele 1-4.
Datele celor patru întâlniri sunt precizate în calendarul sintetic al disciplinei şi în tabelul de mai
jos.

6
 Nr. Întâlniri Pondere aplicaţii
Activităţi Data
Crt. directe practice/examen final
- discutarea temelor de curs
de la modulele 1 şi 2
- discutarea aplicaţiilor martie
1 Întâlnirea 1 practice de la modulele 1 şi 2 2011 orele 10.00 10 puncte
- predarea materialelor (sala AG)
rezultate din rezolvarea
aplicaţiilor de la modulul 1
- discutarea temelor de curs
de la modulul 3
- discutarea aplicaţiilor aprilie
2 Întâlnirea 2 practice de la modulul 3 2011 orele 10.00 10 puncte
- predarea materialelor (sala AG)
rezultate din rezolvarea
aplicaţiilor de la modulul 2
- discutarea temelor de curs
de la modulul 4
- discutarea aplicaţiilor mai
3 Întâlnirea 3 practice de la modulul 4 2011 orele 10.00 10 puncte
- predarea materialelor (sala AG)
rezultate din rezolvarea
aplicaţiilor de la modulul 3
- predarea materialelor
rezultate din rezolvarea Iunie
10 puncte + 50 puncte
4 Întâlnirea 4 aplicaţiilor de la modulul 2011 orele 10.00
(examenul final)
4 (sala AG)
- derularea examenului final

IX. Politica de evaluare şi notare

Procesul de evaluare şi stabilirea notei finale la acest curs va avea două componente:
1. însumarea punctajelor obţinute pentru rezolvarea sarcinilor de lucru (aplicaţiilor
practice existente în fiecare din cele patru module): 10 puncte/aplicaţii
practice/modul....40 puncte maxim;
2. nota obţinută la examenul final (derulat în cadrul celei de a patra întâlniri directe): 50
puncte maxim;
3. 10 puncte se acordă din oficiu, rezultând un punctal total maxim de 100 puncte, aferent
notei finale 10.
Fiecare modul cuprinde un număr de 5-10 aplicaţii practice, care vor fi puse la dispoziţia
tutorelui, a cursantului, prin intermediului suportului de curs şi a materialelor bibliografice obligatorii.
De asemenea, fiecare aplicaţie practică va fi discutată în cadrul primelor trei întâlniri cu studenţii,
urmând ca ulterior, ele să fie rezolvate şi transmise titularului de curs. Pentru predarea temelor, se vor
respecta cu stricteţe cerinţele titularului de curs, orice abatere de la acestea aducând după sine penalizări
sau pierderea punctajului corespunzător acelui set de sarcini practice. Evaluarea aplicaţiilor practice se
va face imediat după primirea lor, iar afişarea pe site-ul facultăţii a punctajelor obţinute de către fiecare
student se va realiza în cel mult două săptămâni de la data depunerii/primirii aplicaţiilor. Dacă studentul
consideră că activitatea sa practică a fost subapreciată de către evaluator, atunci poate solicita feed-back
suplimentar prin contactarea directă a evaluatorului sau a tutorelui, prin e-mail sau direct.

7
 Nota finală la acest curs va fi bazată pe procentele cumulate din întreg, iar notele vor avea la
bază criterii de performanţă.
Pentru obţinerea unui punctaj complet este nevoie de rezolvarea tuturor aplicaţiilor practice
existente şi de prezenţa la examenul final, punctele fiind cumulate din aceste două forme de evaluare;
lipsa uneia dintre aceste două componente se soldează cu lipsa notei finale din ecuaţia de notare şi,
implicit nepromovarea examenului.

X. Elemente de deontologie academică

Corpul profesoral al Facultăţii de Geografie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai" Cluj-

Napoca, pleacă întotdeauna de la premisa conform căreia, studenţii acestei facultăţi, indiferent de
formula educaţională pe care o adoptă (zi/ID) şi specializarea urmată, sunt persoane mature şi
responsabile. Totuşi, pentru a evita eventualele situaţii în care se pune în discuţie onestitatea cursantului,
trebuie să stabilim de la bun început ce constituie fraudă. O formă concretă de fraudă este plagiatul.
Prin urmare, doresc şi pretind ca D-tră să fiţi unica persoană care realizează sarcinile stabilite
pentru acest curs (şi nu altcineva). Dacă utilizaţi idei sau fragmente din scrierile altei persoane sau
resurse suplimentare pentru realizarea sarcinilor de lucru, trebuie să citaţi, iar lucrările respective să fie
menţionate în bibliografia D-tră. Suplimentar, vă rugăm să consultaţi politica Universităţii „Babeş-
Bolyai" privin plagiatul şi să reflectaţi asupra consecinţelor ce decurg dintr-o astfel de atitudine ingrată.
Pentru eventuale explicaţii suplimentare, chiar şi pentru exemple concrete, vă stau la dispoziţie.

XI. Studenţi cu nevoi speciale

Nevoile speciale se referă la o serie de dizabilităţi fizice, dizabilităţi de învăţare/receptare, cele

datorate lipsei de cunoştinţe, deprinderi şi prerechizite aferente acestui curs. Studenţii care, din
nefericire se pot afla într-una din aceste situaţii sunt rugaţi să mă contacteze la începutul cursului pentru
a putea interveni şi ajusta situaţia (spaţii special amenajate etc) pentru ca rezultatele la final să fie cele
scontate.

XII. Strategii de lucru recomandate

Vă recomand să vă alocaţi cel puţin la fel de mult timp pentru studiul fiecărei teme/modul şi
pentru realizarea sarcinilor practice, cu varianta în care, a-ţi fi studiat acest curs în formula "învăţământ
de zi". Stabiliţi-vă un orar zilnic pe care să îl rezervaţaţi studiului la această disciplină.
Puteţi începe prin a vă realiza un calendar săptămânal cu toate cursurile D-tră, timpul alocat
pentru activităţile impuse de locul de muncă şi de alte obligaţii.
Încercaţi pe cât posibil să vă încadraţi în următoarele rigori:
• pregătiţi-vă pentru sarcinile ce le aveţi de rezolvat, citind din timp părţile relevante din
suportul de curs; rezolvaţi exemplele oferite; rezolvaţi aplicaţiile din suportul de curs;
• încercaţi să rezolvaţi toate aplicaţiile existente; dacă întâmpinaţi dificultăţi, e-mailul meu
vă stă la dispoziţie pentru explicaţii suplimentare; trimiteţi-mi un e-mail cu problema la
care v-aţi blocat pentru a vă oferi soluţia corectă;
• citiţi cu atenţie instrucţiunile de urmat pentru rezolvarea fiecărei aplicaţii practice; de cele
mai multe ori, este precizată forma în care sunt aşteptate răspunsurile D-tră;
• vă rog să puneţi întrebări; curiozitatea şi întrebările diverse (la obiect constituie un
element esenţial pentru învăţare);
• încercaţi să contactaţi un student, coleg cu D-tră la aceeaşi specializare, forma la zi,
pentru a vă consulta în cazul unor dificultăţi.
Respectând cerinţele şi rigorile impuse de către acest curs, el vă poate oferi o amplă deschidere
către orizonturile largi şi complexe ale amenajării teritoriului în general şi ale amenajării turistice ale
teritoriului, în special.

8
 XIII. Bibliografia suplimentară sau recomandată ca lectură opţională

Botez, M., Celac, M. (1980), Sistemele spaţiului amenajat, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti.
Berbecaru, I., Botez, M. (1977), Teoria şi practica amenajării turistice, Ed. Sport-Turism,
Bucureşti, 1977.
Ciceri, M. F., Marchand, B., Rimbert, S. (1977), Introducsion à l' analyse de l' espase,
Masson, Paris, 1977.
Deică, P. (1980), Conceptul de regiune în geografia românească, În Analele Universităţii
Bucureşti, XXIX, 1980.
Surd, V., coord. (1999), Rural space and regional development, Editura Studia, Cluj-Napoca.
Surd, V., Zotic, V., coord. (2003), Rural space and regional development, Editura Studia, Cluj-
Napoca.
Mihăilescu, V. (1968), Geografie teoretică, Ed. Academiei R.S.R. Bucureşti.
Wilmsley, D. J., Lewis, G. J. (1984), Human Geography, Longman, London and New York.
Constantin, Daniela Luminiţa (1998), Economie regională, Ed. Oscar Print, Bucureşti.
Constantin, Daniela Luminiţa (1998), Bazele economiei regionale şi urbane, Ed. Oscar Print,
Bucureşti.

9
 MODULUL I. ORGANIRAREA SPAŢIULUI GEOGRAFIC ŞI AMENAJAREA
TERITORIULUI. ASPECTE GENERALE

a). Scopul modulului: Modulul este destinat înţelegerii suporturilor conceptuale majore pe
care se fundamentează activitatea de organizare a spaţiului geografic şi amenajare a teritoriului
cu specificaţie turistică.
b). Obiectivele modulului:
 prezentarea categoriilor operaţionale de bază (noţiuni, concepte) utilizate în organizarea
spaţiului geografic şi amenajarea teritoriului cu specificaţie turistică;
 prezentarea principiilor generale de amenajare a teritoriului;
 prezentarea nivelurilor de abordare în amenajarea teritoriului;
 prezentarea structurii de utilizare a teritoriului şi terenurilor respectiv pretabilităţile de
valorificare turistică.
c). Schema logică a modulului:
 puncte de vedere cu privire la obiectul de studiu al organizării spaţiului şi amenajării
teritoriului;
 succesiunea logică a etapelor de organizare a spaţiului geografic şi amenajarea
teritoriului;
d). Conţinutul informaţional detaliat
Conţinutul informaţional detaliat se găseşte în bibliografia indicată.

INTRODUCERE

Dezvoltarea societăţii umane a cunoscut sub influenţa factorilor geografici, istorici, politici,
sociali, economici şi de mediu, forme de organizare care au evoluat de la structuri simple către cele
foarte complexe şi moderne. Acestea s-au materializat printr-o multitudine de aşezări umane cu o
concentrare inegală în teritoriu, caracterizate prin multiple activităţi şi cu dotări de infrastructură. În
acest context, amenajarea teritoriului a stat mereu sub semnul schimbării şi diversităţii aşezărilor umane.
Apariţia şi dezvoltarea treptată a acestei ştiinţe ne arată o continuă căutare a identităţii sale, deoarece se
află la interferenţa multora dintre ele. Astfel, amenajarea teritoriului se sprijină pe date şi informaţii din
arhitectură, ingineria construcţiilor, arte plastice, geografie, istorie, demografie, economie etc.
Amenajarea teritoriului are ca suport de bază folosirea echilibrată şi durabilă a terenurilor. În
plus, există o interacţiune evidentă între sistemul ştiinţelor geografice şi tot ceea ce înseamnă modul de
utilizare a terenurilor sub raportul valorificării resurselor ce aparţin mediului geografic prin dotări şi
amenajări necesare, pentru a se dezvolta funcţii economice în localităţile urbane şi rurale.
În momentul de faţă s-au conturat mai multe tipuri de amenajare a teritoriului, iar dintre
acestea, amenajarea turistică a teritoriului deţine un loc aparte, prin faptul că pune în valoare
resursele turistice naturale şi antropice din orice spaţiu geografic.

10
1. ORGANIZARE, AMENAJARE, TERITORIU, TEREN, SPAŢIU GEOGRAFIC

1.1. Definiţii

Conform DEX (1984), organizarea semnifică: „pregătirea temeinică a unei acţiuni după un
plan bine chibzuit”. Conform acleeaşi surse, termenul de „organizare presupune orânduire,
realcătuire”1.
Amenajarea reprezintă „ansamblul de lucrari prin care elementele unui sistem tehnic sunt
dispuse şi utilizate astfel încât sistemul să corespundă cât mai bine scopului pentru care a fost realizat.
A amenaja semnifică a organiza în vederea unei anumite utilizări”2.
Până la anumite limite amenajarea şi organizarea pot fi sinonime şi sincrone, termenul
amenajare dizolvându-se în cel de organizare, după cum organizarea îşi trage seva din amenajare. De
exemplu, procedând la irigarea unui teren, am reperat şi amenajat prizele pentru apă, am pozat
conductele de aducţiune şi am instalat staţiile de udare. Am organizat terenul pentru irigare. L-am
amenajat în scopul irigării.
Dacă într-un teritoriu delimitat natural sau convenţional trasăm drumuri, amenajăm vetre de
localităţi, defrişăm pădurea şi generăm folosinţe agricole, amplasăm industrie şi spaţii anexe, adică
sporim complexitatea lui ocupaţională şi implicit relaţiile spaţiale, vorbim de organizare.
Amenajarea se constitue ca un stadiu al acţiunilor umane premeditate şi volitive, în vederea
creării unui nou cadru organizaţional, a unei noi organizări. J. Benedek (2004), citându-l pe M. Spitzer
(1995), menţionează că „amenajarea teritoriului reprezintă planificarea sau proiectarea unei acţiuni
concrete cu o componentă teritorială, fiind o operaţiune raţională, sistemică, transpusă în practică prin
executarea de lucrări publice şi prin controlul exercitat asupra unor fenomene spaţiale (extinderea
localităţilor, industrializare, poluarea mediului etc.)”3.
După J. Benedek (2004), „amenajarea teritoriului reprezintă definirea, formularea şi
realizarea scopurilor, obiectivelor, metodelor, instrumentelor concrete prin care se încearcă rezolvarea
unor probleme privite ca şi disfuncţii în organizarea şi funcţionarea societăţii, stingerea unor forme de
organizare a spaţiului care sunt în concordanţă cu aşteptările populaţiei. Tot în cadrul amenajării
teritoriale se includ instituţiile şi legile care asigură permanenţa şi consistenţa intervenţiilor de
amenajare, toate contribuind la exercitarea funcţiei de control a societăţii asupra spaţiului şi
componentelor acestuia”4. O astfel de definire holistică a noţiunii de amenajare a teritoriului, este
sinonimă cu cea de „amenagement du territoire” în Franţa şi „territorial planning” în cadrul şcolii
anglo-saxone. Noi vom aborda cu predilecţie sensul tehnic al termenului de amenajare în înţelesul
raportării lui la scopuri şi obiecte concrete.
Termenul de organizare implică perceperea şi existenţa relaţiilor de tip sistemic ca urmare a
complexităţii teritoriale la care se face raportarea. Termenul de amenajare este în esenţă un atribut al
acţiunilor umane.
Organizarea (autoorganizarea) apare şi la fiinţele vii, altele decât omul. Dezvoltarea unei teorii
şi a unei practici a organizării spaţiului şi amenajării teritoriului se înscrie ca un răspuns plauzibil la
criza de spaţiu a societăţii contemporane, şi la degradarea alarmantă a raporturilor dintre societatea
umană şi Natură.
Creşterea complexităţii în relaţie cu diversificarea componenţială, însoţită de ritmuri frenetice
de derulare a fenomenelor, conduce inevitabil la apariţia şi manifestarea unor stări explozive, care
trădează în numeroase cazuri instabilitatea sistemelor teritoriale (naturale, sociale, politice şi
economice). Organizarea spaţiului vine în întâmpinarea şi evitarea, virtual posibilă, a unor astfel de
stări, induse ca urmare a adoptării unor modele haotice de organizare şi exploatare a spaţiului.
Spaţiul este definit de acele părţi ale Pământului ce implică tridimensionalitate, supuse
exploatării şi valorificării prin activităţi umane sistematice. În acest sens noţiunea de spaţiu se identifică
cu cea de spaţiu geografic.
Organizarea spaţiului se realizează prin tehnici diferenţiate şi succesive de amenajare, având
1
DEX, 1984.
2
Idem.
3
J. Benedek, 2004, Amenajarea teritoriului şi dezvoltarea regională, Editura Presa Universitară Clijeană, Cluj-Napoca, p. 11.
4
Idem, p. 11.

11
drept finalitate o nouă organizare, consonantă cu nevoile sociale şi gradul de suportabilitate naturală.
„Câmpul de foc” al acţiunilor de organizare trebuie să se extindă în limitele suportabilităţii
naturale. Depăşirea gradului de suportabilitate generează evoluţii de tip „catastrofic”. Organizarea
spaţiului şi amenajarea teritoriului constă din realizarea de componente şi structuri noi, precum şi din
eliminarea componentelor şi structurilor rebele, stânjenitoare.
„Organizarea teritoriului impune o planificare a dezvoltării spaţiale precum şi o promovare
sistematică a progresului social şi economic”5. Aceasta se circumscrie unei politici dezirabile de
construcţie şi reconstrucţie ecologică, având ca finalitate instaurarea unei armonii între societate şi
Natură şi plasarea evoluţiei omenirii pe cale unei dezvoltări durabile.
„Din analiza problemelor pe plan mondial organizarea teritoriului apare ca o ipoteză valabilă
în toate situaţiile, indiferent de sistemul social şi forma de guvernământ, deoarece întotdeauna şi
pretutindeni se constată forme imperfecte de utilizare a resurselor”6.
Într-o accepţiune mai elastică organizarea teritoriului cuprinde complexul măsurilor de punere
în valoare a resurselor. Conceptul „teritoriu” la rândul său, se referă la o amplă şi variată zonă de
componente înmănunchiate sintetic, învăluind întreaga sferă a mediului uman. Aici sunt cuprinse în
egală măsură cadrul natural şi cel artificial al omului, mediul social şi cel economic cu posibilităţile lor
specifice, spaţiale şi temporale, resurse cunoscute şi cele preliminate, umane şi naturale, materiale şi
energetice. Tot în această noţiune sunt incluse diferite componente ale aceluiaşi teritoriu studiat,
delimitate pe diferite criterii organizatorice: economice, geografice sau istorice, precum şi unităţile
acestora – aşezări, platforme industriale, ariile miniere, zonele de agreement, reţele de comunicaţie,
toate fiind considerate în relaţii reciproce, sistemice (după I. Bold, 1974).
„Prin teritoriu trebuie înţeles totalitatea spaţiului ocupat, înzestrat şi utilitat de către
colectivitatea umană, aceasta din urmă fiind inclusă şi ea ca fiind cea mai esenţială şi mai activă
componentă a teritoriului considerat”7.
„Noţiunea de teritoriu se poate privi ca o noţiune superioară pentru o parte a suprafeţei
terestre care, într-un înţeles complex include fenomene natural-spaţiale cât şi social spaţiale” 8.
Teritoriul, în sens exhaustiv, reprezintă o parte din suprafaţa terestră cuprinsă între limitele
naturale sau funcţionale, convenţionale ale uscatului şi/sau domeniului acvatic definite de configuraţii
geometrice plane (ha., km2) ori de lungime (m. km) (teritoriul uscatului, teritoriul acvatic, teritoriul
montan, teritoriul ţării, al judeţilui, al comunei) (fig. 1).

Fig. 1. Spaţiu, teritoriu, teren.

„Organizarea teritoriului este o acţiune în politica de ansamblu privind dezvoltarea naţiunii” 9.

...”acţiune a cărei rezultate sunt vizibile şi durabile, şi se înscriu în politica de menţinere în

5
G. Gusti, 1974, Forme noi de aşezare, Editura Tehnică, Bucureşti, p. 21.
6
I. Bold, 1973, Organizarea teritoriului, Editura „Ceres”, Bucureşti, p. 15.
7
G. Gusti, op. cit., p. 19.
8
Idem, p. 21.
9
R. Courtin, I. Maillet, Economie geographique,Paris, citat de I. Bold, 1973, op. cit., p. 16.

12
ehilibru a unui teritoriu” 10.
....”o concepţie de integrare a tuturor componentelor constructive a activităţii umane, şi care
comportă o intervenţie coordonată precum toate comenzile acestei activităţi, ceea ce asigură, printr-o
dezvoltare generală, dezvoltarea simultană şi armonioasă a fiecărui element” 11.
... „obţinerea unei maximalizări a funcţiei de bunăstare generală” 12.
...”stabilirea şi distribuţia funcţiilor pe care o parte a teritoriului trebuie să le îndeplinească
integral, ţinând seama de trăsăturile sale esenţiale, naturale, economice şi istorice” 13.
...”valorificarea economică şi socială a teritoriului” 14.
Terenul reprezintă o porţiune a suprafeţei terestre cuprins între anumite limite, cu acelaşi mod
de utilizare ori acelaşi ansamblu de condiţii ale mediului (teren arabil, teren împădurit, teren mlăştinos,
teren degradat, teren construit etc.).
În măsura în care relaţiile dintre grupurile sociale şi între oameni devin tot mai complicate şi
mai complexe în teritoriu, ar trebui să se accentueze tot mai mult necesitatea de a înţelege şi pătrunde
ştiinţific latura teritorială a dezvoltării sociale (după M. Botez, Mariana Celac, 1980). Asfel, disciplinele
clasice ale organizării teritoriului îşi pierd vocaţia unilateralităţii şi caracterul holistic în materie de
teritoriu, apropiindu-se tot mai mult de geografie.
„Spaţiul geografic nu se identifică cu cel tridimensional (linii, puncte, volume). El este definit
ca un hiperspaţiu cuprinzând o mulţime de subspaţii caracteristice: geomorfologic, climatic, geologic,
biogeografic, social, economic etc., între care există multiple relaţii de interacţiune şi integrare.
Noţiunea de spaţiu geografic permite abordarea studiilor de pe principiul unei maxime generalizări
dimensionale, reţinând obligatoriu comlexitatea şi integralitatea tutror relaţiilor dintre componentele
geografice”15.
Construcţia unui spaţiu geografic este totdeauna un act de abstractizare efectuat de către
geografi, prin care se înţelege şi explică transformările ce au loc pe suprafaţa terestră.
„Organizarea spaţiul geografic presupune utilizarea social-variabilă a posibilităţilor virtuale
incluse în acest spaţiu. Prin urmare, organizarea spaţiului geografic impune un anumit punct de vedere
şi de acţiune asupra naturii dinamice şi structurii relaţiilor dintre toate componentele spaţiului” 16.
Când spunem „organizarea aministrativ teritorială” ne gândim la un set de măsuri consfinţite
legal, de divizare a unui teritoriu în vederea administrării lui şi la un mecanism managerial rezultat ca
urmare a acestei divizări. Aceasta nu include termenul de amenajare a teritoriului; singurele acţiuni cu
conţinut de amenajare sunt cele de bornaj.
Când spunem „organizarea teritoriului pentru apărare” în mintea noastră se pun în evidenţă
planuri strategice elaborate de către conducerile armatelor, materializate în plasamentul unităţilor
militare, competenţele lor teritoriale în materie de apărare, structuri specifice ducerii luptelor şi
exploatarea teritoriului în scopuri militare (a cadrului natural şi acelui construit).
În acest caz „se evită” termenul de amenajare, deşi nu putem omite faptul că lăcaşele de tragere,
barierele antitanc, fortificaţiile în general, se amenajează, ci nu se organizează. Vorbim în acest caz de
organizare, în măsura în care întregul edificiu cooperează. Organizarea capătă în acest caz sens
sistemic.
În cazul teritoriului agricol organizarea şi amenajarea capătă sensuri aproape sinonime.
Organizarea „îşi trage seva” din amenajare, din „experienţele amenajistice”, după cum amenajarea „se
dizolvă” în organizare.
J. Benedek (2004) precizează că „practic organizarea spaţiului geografic are ca efect
realizarea unor localizări, organizarea fiind până la un punct sinonimă cu utilizarea spaţiului, cu
modul de amenajare a acestuia, utilizarea fiind rezultatul unor acţiuni de amenajare” 17.

10
M. Claudius-Petit, 1962, Journees d’études, H.E.C., Paris, citat de I. Bold, 1973, op. cit., p. 16.
11
Ph. Lamour, 1965, L’amenagement du territoire dans la perspective europeenne, Urbanisme, nr. 72, citat de I. Bold, 1973, op. cit.,p. 17.
12
J. Lezema, 1969, Ordenacion territorial en Espana, Metra, nr. 1, citat de I. Bold, 1973, op. cit., p. 17.
13
K. Mayer, 1967, Uber Ordnungsaufgaber und Entwicklungsprobleme im landlichen Raum. Wasser unde Boden, Heft 11, citat de I. Bold,
1973, op. cit., p. 18.
14
A. Antonietti, citat de I. Bold, 1973, op. cit., p. 17.
15
I. Ianoş, 1987, Oraşele şi organizarea spaţiului geographic, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, p. 9.
16
V. Mihăilescu, 1968, Sur la géographie des villes en Roumanie, în Mélanges de géographie physique, humaine, économique appliquée
offerts à M. Omer Tulippe, I., Géographie physique et géographie humaine, Editura J. Duculot, Gembloux, Belgia, p. 492-501, citat de I. Ianoş,
1987, op. cit. p. 19.
17
J. Benedek, 2004, op. cit. p. 17.

13
 Lucrurile capătă o conotaţie şi sens similar în practica şi teoria amenajării teritoriului din ţările
dezvoltate ale Europei: (Territorial planning) în Regatul Unit, (La amenagemnt du territoire) în Franţa,
Belgia, (Raumordung - organizarea teritoriului; Landesplanung - amenajarea teritoriului) în Germania.
M. Botez şi Mariana Celac (1980) reţin şi dezvoltă noţiunea de „spaţiu amenajat” pentru a
defini sediul unei configuraţii socioteritoriale (sociospaţiale), acordându-i un înţeles destul de larg
pentru a acoperi marea varietate de fenomene cu caracter locaţional, fie că este vorba de localităţi, zone
intraurbane, polifuncţionale, teritorii sau reţele de transfer (de energie, bunuri, comunicaţii, utilităţi,
persoane, informaţii).
Toate componentele acestei tipologii au o caracteristică esenţială: dezvoltate la o scară mai mare
decât procesele arhitecturale propriu-zise, ele se descriu prin interacţiunile dintre terenul propriu-zis şi
identităţile în funcţie în economie şi viaţa socială şi spirituală a zonei (după M. Botez, Marina Celac,
1980). Autorii amintiţi utilizează frecvent noţiunea de spaţiu fizic, înţelegând prin acesta componenta
naturală a spaţiului geografic.
Abordând complexitatea sporită a fenomenelor şi proceselor cu locare spaţială, autorii de mai
sus recunosc că domeniile clasice ale practicii şi teoriei locării spatiale, ca arhitectura, ştiinţele
economice, ingineria teritoriului...se apropie tot mai mult....de geografie. A stărui mereu în descifrarea
conţinutului celor două noţiuni - organizare şi amenajare -, semnifică a nu înţelege şi a nu şti nimic din
realitatea teritorială.
Finalitatea oricăror acţiuni de organizare şi amenajare constă în realizarea acelui optim
teritorial, ce se traduce prin bunăstare şi linişte socială, izvorâte din armonia cadrului material şi social
al omului cu armonia naturii, adică instaurarea unei armonii geografice.
Teritoriul locuit şi administrat de către o comunitate umană, în virtutea logicii elementare,
trebuie să satisfacă cele trei nevoi bazice ale oricărei fiinţe umane: hrană, adăpost şi instruire (fig. 2).

Fig. 2. Nevoile zilnice de hrană, apă şi

oxigen pentru o presoană adultă (70 kg
greutate) (după P. Haggett, 1979).

Reţinem din ansamblul de opinii

asupra teritoriului, teritorialităţii şi a
spaţiului, că noţiunea de spaţiu geografic
transcende în majoritatea definiţiilor,
fiind forma şi conţinutul real, unanim
acceptabil asupra sensului acestuia, chiar
dacă termenului de spaţiu nu i se
asociază în toate cazurile atributul
„geografic”.

1.2. Principii generale ale amenajării teritoriului

Acestea postulează liniile generale şi esenţiale de organizare şi amenajare a teritoriului, în

concordanţă cu legile fizice şi cele economico-sociale la care face apel şi referinţa actul organizaţional
respectiv cel de amenajare.
a. Principiul economisirii terenului.
Acesta derivă din caracterul limital al Pământului, în limitele lui de geoid de rotaţie şi
creşterea alarmantă a numarului populaţiei.
În acelaşi mod trebuie privit pământul ca mijloc de producţie. În această ipostază (ca mijloc de
producţie), pământul are următoarele caracteristici (după C. Anderca, I. Chirculescu, 1976):
 este limitat ca suprafaţă;
 are un caracter imobil, comparativ cu alte mijloace de producţie, de unde rezultă faptul că
procesul de producţie agricolă este legat de un anumit spaţiu;
 pământul nu se poate multiplica;
 comparativ cu alte mijloace de producţie, pământul nu se uzează, nu-şi pierde
calităţile bionutritive, dacă este utilizat raţional;

14
  pământul, prin sine, nu poate acţiona ca mijloc de muncă în agricultură, ci numai în urma
acţionării cu alte mijloace de muncă asupra lui (mecanice, manuale, biologice); de aici
rezultă faptul că o dată cu înmulţirea celorlaltor mijloace de producţie, se poate amplifica
potenţialul său productiv;
 pământul este relativ nelimitat ca potenţial de producţie, permiţând investiţii succesive şi
suplimentare pe aceeaşi unitate de suprafaţă;
 ca sursă biologică, pământul prezintă o mare varietate în timp şi spaţiu, în sensul că în
procesul pedogenezei, calităţile iniţiale ale solului se modifică mereu; în cazul terenurilor
fertile, cheltuielile de producţie per unitatea de produs sunt mai reduse, deoarece
productivitatea muncii este mai ridicată.
b. Principiul stabilităţii structurale şi funcţionale a teritoriului.
Schimbarea rapidă a destinaţiei unor teritorii, în special a acelora care au suportat investiţii
masive, reclamă costuri sociale ridicate. De aceea, destinaţia teritoriului trebuie configurată pe termen
lung.
c. Principiul accesului optim la utilităţi.
Acest principiu postulează faptul că utilităţile pentru satisfacerea nevoilor umane, din ce în ce
mai numeroase şi mai diversificate, trebuiesc abordate în termeni spaţio-temporali optimi, în
concordanţă cu frecvenţa apelului la ele şi rangul acestora.
d. Principiul satisfacerii nevoilor umane de bază (hrană, adăpost, instruire).
Implementarea acestuia reclamă generarea în teritoriu a unei palete de activităţi, suficient de
elastică, pentru a asigura venituri ce garantează acoperirea celor trei nevoi bazice pentru toată
colectivitatea.
Acest principiu nu este împlinit pentru majoritatea populaţiei din statele sărace ale lumii, dar şi
pentru o parte din populaţia lumii bogate.
e. Principiul continuităţii spaţiale a utilităţilor complementare.
Conform acestui principiu, dualismul funcţional al unor utilităţi aflate în proximitate este
neeconomic şi stânjenitor în coagularea relaţiilor teritoriale.
Graniţele, în majoritatea cazurilor, oferă cele mai elocvente exemple de discontinuitate,
adevărate dorsale către care statele „îşi întorc spatele”.
f. Principiul intervenţiilor şi substituţiilor discrete.
Acesta reclamă adoptarea de soluţii nonviolente în procesele de modelare teritorială şi de
înlocuire „discretă” a structurilor stânjenitoare ori perimate.
g. Principiul distribuţiei şi evidenţierii optime a categoriilor de spaţii cu valoare ecologică şi
peisagistică.
Acest principiu reclamă o adecvată poziţionare, o optimă mozaicare a diverselor categorii de
teritorii, în raport cu acelea care sunt destinate să servească prioritar la menţinerea stării de sănătate
a populaţiei ori la fortificarea peisagistică a teritoriului. Spaţiile împădurite ori plantate, situate la
distanţe mari faţă de centrele populate, prin poziţia lor, nu-şi aduc plenul de foloase asupra
colectivităţilor umane.
h. Principiul spaţiu optim – randament maxim (după O. Mândruţ, 1976, h - l).
Acest principiu acţionează atât în domeniul economicului cât şi în alte domenii ale vieţii
individuale şi sociale. În cadrul vieţii economice este vorba de realizarea obiectivelor propuse într-un
teritoriu cu cheltuieli minime, şi perceperea optimului de venituri şi exploatare într-un timp cât mai
scurt. Acelaşi lucru este valabil în materie de accesibilitate şi de distribuţie a bunurilor şi serviciilor.
Indivizii care suportă „atentate” sistematice asupra spaţiului personal, care este un spaţiu
corportabil, dau randamente mici în procesele de muncă fizică şi cele de învăţare, după cum aceleaşi
aspecte se pun în evidenţă în cazul „teritoriului corpului” (body territory).
i. Principiul integrării funcţional-teritoriale optime a tuturor componentelor (naturale şi
antropice), conform intenţiilor de organizare a spaţiului.
Acesta postulează regula construcţiei unor spaţii armonioase ca urmare a acţiunilor de
amenajare şi organizare, dezirabile ca mod de racordare teritorială, şi optim amplasate din punct de
vedere funcţional.
j. Principiul corelării optime cu alte niveluri de organizare a teritoriului de acelaşi rang
taxonomic şi subordonării ierarhice (din punct de vedere funcţional) în raport cu alte niveluri
taxonomice.

15
 Acesta presupune aplicarea unitară a regulilor şi legilor în materie de teritoriu, atât la nivel
administrativ cât şi din punctul de vedere al normelor tehnice.
Cel mai bun exemplu ne este oferit de către modelele de organizare administrativă la nivelul
statelor, în cadrul cărora se adoptă aceleaşi structuri teritorial-administrative şi aceleaşi reguli de
subordonare, de la nivel naţional până la niveluri locale.
k. Principiul adaptabilităţii maxime, în viitor, a elementelor natural-teritoriale şi a celor de
factură antropică.
Conform acestui principiu, orice modificare asupra componentelor teritoriului trebuie să fie
suficient de elastică, pentru a lăsa loc în viitor pentru alte modificări posibile.
Ţările candidate la aderarea în U.E. trebuie să adopte norme şi structuri legislative comunitare,
care îşi găsesc expresia în edificarea de configuraţii spaţiale compatibile (agricole, infrastructurale etc.).
l. Principiul efectului negativ minim.
Acesta reclamă faptul că orice intervenţie în teritoriu să aibă efecte negative cât mai mici, să
nu deranjeze în chip eclatant echilibrul de ansamblu ori local.
m. Principiul construcţiei şi reconstrucţiei de spaţii ecologice.
Conform acestui principiu, orice plan de amenajare teritorială trebuie să cuprindă elemente de
conservare a cadrului natural şi de refacere ecologică (reîmpăduriri, amenajări de nişe ecologice în
terenurile agricole, reducerea presiunii antropice în spaţiile critice etc.).
n. Principiul armonizării vieţii sociale.
Acesta impune realizarea unui cadru material pentru colectivităţile umane, capabil a stăvili
generarea de situaţii tensionale şi conflictuale în cadrul unor comunităţi care interferează spaţial.
o. Principiul prezervarii de spaţii adecvate.
Acesta raclamă impunerea unei viziuni prospective asupra structurii teritoriului administrat,
fapt care conduce la adoptarea procesului de ocupare ordonată a spaţiului, în relaţie cu pretabilitatea
optimă a acestuia.

1.3. Nivele de abordare

Se pune firesc şi pe bună dreptate întrebarea: care sunt nivelele operaţionale în materie de
organizare şi amenajare a teritoriului?
A considera componentele majore ale reliefului ca tipare imuabile (câmpii, dealuri şi munţi) ale
demersurilor organizaţionale, înseamnă a le „dezbrăca” pe acestea de latura relaţională, de a crea praguri
artificiale şi a eluda cu bună ştiinţă existenţa schimbului de substanţă, energie şi informaţie la nivelele
geografice amintite.
Bazinele hidrografice, care sunt sisteme geografice cel mai bine conturate spaţial, ar fi dintr-un
anumit punct de vedere cele mai acceptabile, având în vedere şi desfăşurarea lor ierarhică, holarhia
acestora. În funcţie de desfăşurarea plan-spaţială, acestea înglobează deopotrivă componente definitorii
ale cadrului natural şi a celui de factură antropică (păduri, fâneţe naturale, terenuri agricole, aşezări,
infrastructuri de transport etc.).
Edificiile antropice, ca masă şi calitate, ar trebui să se ordoneze în raport cu potenţialul de
susţinere hidric din aria bazinală, într-o ierarhizare sistemică tip amonte-aval. Orice „împlinire”
teritorială trebuie restrânsă la aria bazinală, ce funcţioneză ca sistem teritorial complex şi eficient ca
urmare a realizării conştiente şi graduale a sinergismul teritorial.
Practica şi experienţa mondială, precum şi realitatea naturală oferă în cele mai numeroase cazuri
exemple contrarii. Bazinele hidrografice ale râurilor mari, şi numai ale acestora, se desfăşoară pe
teritoriiile mai multor state, care nu au totdeauna şi peste tot legislaţii şi planuri congruente în materie de
amenajare a teritoriului. De aceea, peste tot se aceptă planurile de amenajare a teritoriului elaborate pe
nivele administrative ori unităţi regionale artificial trasate şi supuse proceselor intervenţioniste pentru
dezvoltare, într-o holarhie specifică fiecărei ţări.
Realizarea sinergismelor teritoriale poate rezulta din aplicarea acestor planuri, dacă acestea sunt
dominate de o reală fundamentare ştiinţifică. „Standardizarea” acestor planuri la diverse nivele
operaţional-administrative, asigură cuplaje teritoriale optime, care se pot armoniza şi la nivele
superstatale de tipul uniunilor sau comunităţilor de state.
La noi în ţară, conform Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanisml publicată în
Monitrul Oficial nr. 373 din 10 iulie 2001 sunt prezentate nivele holarhice ale planurilor de amenajare şi

16
 conţinutul acestora.
Amenajarea teritoriului la nivel naţional este cuprinsă şi definită în două categorii de
documente, şi anume: planurile de amenajare a teritoriului şi documentaţiile de urbanism.
Planurile de amenajare a teritoriului se diferenţiază în trei categorii:
 planurile de amenajare a teritoriului naţional (P.A.T.N.);
 planurile de amenajare a teritoriului zonal (P.A.T.Z.) (regional, interjudeţean, frontalier);
 planurile de amenajare a teritoriului judeţean (P.A.T.J.);
 planurile de amenajare a teritoriului zonal (P.A.T.Z2.) (interorăşenesc, intercomunal,
metropolitan şi periurban).
Documentaţiile de urbanism cuprind:
 planul urbanistic general (P.U.G.) şi regulamentul aferent acestuia;
 planul urbanistic zonal (P.U.Z.) şi regulamentul aferent acestuia;
 planul urbanistic de detaliu (P.U.D.).
Planurile de amenajare a teritoriului cuprind reglementări şi norme ce vizează:
 protejarea şi utilizarea resurselor naturale ale solului şi subsolului;
 structura, dinamica populaţiei şi resursele de muncă;
 dezvoltarea economico-socială;
 dezvoltarea armonioasă a localităţilor;
 echiparea tehnică a teritoriului;
 protecţia şi reabilitarea mediului natural şi construit;
 stabilirea arealelor în cadrul cărora se preconizează desfăşurarea operaţiunilor
majore de amenajare a teritoriului.
Planurile de amenajare a teritoriului au caracter coordonator, pe când documentaţiile de
urbanism au caracter normativ (au statut de lege locală). Planul de amenajare a teritoriului naţional
(P.A.T.N.) reprezintă un ansamblu de documentaţii cu caracter de sinteză care stabileşte strategii,
prevederi şi măsuri cu privire la dezvoltarea de ansamblu a teritoriului ţării. Acest plan determină
dimensiunile, sensul şi priorităţile dezvoltării în cadrul teritoriului României, în acord cu ansamblul
cerinţelor regionale şi continentale. Prevederile P.A.T.N. sunt perfectibile şi totodată obligatorii pentru
amenajarea teritoriilor ce compun spaţiul geografic naţional. Conform prevederilor Legii nr. 350/2001,
care reglementează problematica amenajării teritoriului, beneficiarul P.A.T.N. este Ministerul Lucrărilor
Publice, Transporturilor şi Locuinţei, care este organul specializat al Guvernului în domeniul amenajării
teritoriului şi urbanismului. P.A.T.N. este compus din secţiuni specializate care indică direcţiile de
dezvoltare pentru anumite domenii ce vizează teritoriul naţional. Secţiunile se supun aprobării
guvernului şi sunt legiferate. Legea mai sus menţionată (350/2001) stabileşte următoarele şapte secţiuni
(art. 41, alin. 4): căi de comunicaţie, ape, zone protejate, reţeaua de localităţi, zone de risc natural,
turismul şi dezvoltarea rurală. Planurile de amenajare a teritoriului zonal (P.A.T.Z.) conţin prevederi
referitoare la:
 direcţiile principale de dezvoltare în teritoriu a localităţilor;
 divizarea teritoriului în zone funcţionale majore;
 zone pentru care se preconizează desfăşurarea operaţiilor de urbanism;
 zone pentru care este necesară elaborarea de planuri de urbanism.
Planurile de amenajare a teritoriului zonal (P.A.T.Z.) sunt documente cu caracter director,
menite a realiza concretizarea strategiilor sectoriale în teritoriu şi să contribuie la soluţionarea unor
probleme specifice apărute în anumite teritorii (intercomunale, interorăşeneşti, interjudeţene, regionale).
Planurile de amenajare a teritoriului zonal se întocmeşte pentru teritorii grupate într-un areal cu
caracteristici comune din punct de vedere geografic, istoric, economic, cultural sau (şi) de altă natură,
areal care cuprinde în întregime sau parţial teritoriul administrativ al mai multor judeţe. Planul
generează politici teritoriale interjudeţene pe probleme concrete, de interes comun. În cadrul planurilor
de amenajare a teritoriului zonal se preiau prevederile pentru teritoriul respectiv din P.A.T.N. Elaborarea
unui P.A.T.Z. poate fi realizată de către M.L.P.T.L. pentru P.A.T.Z. regional, de către administraţiile
publice judeţene pentru P.A.T.Z. interjudeţean, de către administraţiile publice locale pentru P.A.T.Z.
interorăşenesc sau intercomunal. Aceste documentaţii se corelează cu prevederile P.A.T.N., având ca
suport studii de fundamentare.

17
 Fig. 3. Holarhia studiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului.

Direcţiile de dezvoltare formulate în P.A.T.Z. devin obligatorii pentru documentaţiile de nivel

teritorial inferior. P.A.T.Z, regional are menirea să fundamenteze şi planul de dezvoltare regională.
Planul de amenajare a teritoriului judeţean şi al municipiului Bucureşti (P.A.T.J.) se
întocmeşte pentru teritoriile administrative ale acestora.
P.A.T.J. este o documentaţie cu caracter director ce are ca scop transpunerea spaţială a
programului de dezvoltare economică şi socială elaborat de către autorităţile judeţene pentru teritoriul pe
care îl gestionează.
Prevederile P.A.T.J. devin obligatorii pentru documentaţiile de amenajare a teritoriului (A.T) şi
urbanism (U), care le detaliază. P.A.T.J., se elaborează la comanda consiliilor judeţene.
Planurile de amenajare a teritoriului zonal interorăşenesc, intercomunal, metropolitan şi
periurban (P.A.T.Z2.) sunt documente întocmite pentru teritorii în cadrul cărora există sau sunt
preconizate cooperări în desfăşurarea activităţilor economice, utilizarea resurselor naturale comune,
protejarea cadrului natural şi a celui construit, cooperării pentru realizarea de infrastructuri teritorială
(căile de transport, sisteme zonale de gospodărire a apelor, depozitarea deşeurilor etc.).

18
 Iniţiativa elaborării unor astfel de planuri revine consiliilor locale orăşeneşti şi comunale, ca
urmare a precizării unei cooperări, de regulă pentru a accesa fonduri şi finanţări externe (Phare, Sapard
etc.).
Cazuri particulare ale acestui tip de plan zonal sunt planurile pentru ariile metropolitane şi cele
periurbane.
Conform art. 44 din Legea privind Amenajarea Teritoriului şi Urbanismului publicată în
Monitrul Oficial nr. 373 din 10 Iulie 2001, documentaţiile de urbanism se referă la localităţile urbane şi
rurale şi reglementează utilizarea terenurilor şi conduţiile de ocupare a acestora cu construcţii.
Documentaţiile de urbanism transpun la nivelul localităţilor urbane şi rurale propunerile
cuprinse în planul de amenajare a teritoriului naţional (P.A.T.N.), zonal (P.A.T.Z.) şi judeţean
(P.A.T.J.). Acestea au caracter de reglementare specifică şi stabilesc reguli ce se aplică direct asupra
localităţilor şi părţilor din acestea, până la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de
fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.
Planul urbanistic general (P.U.G.) are caracter director şi de reglementare operaţionale.
Fiecare localitate trebuie să întocmească Planul urbanistic general, să îl actualizeze la 5 - 10 ani şi să îl
aprobe, aceasta constituind baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare (fig. 3).
Planul urbanistic zonal (P.U.Z.) are caracter de reglementare specifică detaliată, şi asigură
corelarea dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile Planului urbanistic general (P.U.G.) a unei
zone delimitate din teritoriul localităţii. Planul urbanistic zonal (P.U.Z.) este obligatoriu a fi elaborat
pentru zonele centrale ale localităţilor, cele protejate şi de protecţie a monumentelor, complexelor de
odihnă şi agrement, a zonelor industriale, a parcelărilor precum şi alte categorii de zone stabilite de către
autorităţile publice locale din cadul localităţilor în cauză. Stabilirea zonelor pentru care se întocmesc
P.U.Z.-uri obligatorii se realizează, de regulă, în cadrul P.U.G.-urilor.
Planul urbanistic de detaliu (P.U.D.) are exclusiv caracter de reglementare specifică, prin care
se asigură condiţiile de amplasare, dimensionare, confirmare şi servire edilitară a unuia sau mai multor
obiective pe una sau mai multe parcele adiacente, pe unul sau mai multe amplasamente, în relaţie cu
vecinătăţile imediate.
Regulamentul general de urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice şi economice
ce stă la baza elaborării planurilor de urbanism, precum şi a reglementărilor locale de urbanism.
Regulamentul local de urbanism pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, aferent P.U.G.
sau pentru a parte a acesteia, aferent P.U.Z., cuprinde şi detaliază prevederile P.U.G. şi P.U.Z.
referitoare la modul concret de utilizare a terenurilor, precum şi de amplasare, dimensionare şi realizare
a volumelor construite, a amenajărilor şi plantaţiilor.
Planul urbanistic de detaliu nu dispune de regulament. Acesta este substituit de documentaţia
tehnică.
În afara planurilor de amenajare a teritoriului şi a documentaţiilor de urbanism se întocmesc
studii şi planuri de amenajare speciale pentru bazine hidrografice, arii protejate, parcuri naturale şi
parcuri forestiere. Aceste categorii de planuri se integrează şi se articulează organic cu planurile de
amenajare a teritoriului la diferite nivele (transfrontalier, naţional, regional, interregional, judeţean,
interjudeţean etc.). Menirea acestora este aceea de a aplica măsuri organizatorice şi de amenajare
specifice care transcend conţinutul planurilor de amenajare a teritoriului stipulate în sistemul holarhic
adoptat prin Legea nr. 350/2001 şi sunt reglementate de legi specifice (legea apelor, legea mediului,
codul silvic, legea apărării împotriva dezastrelor, legea riscurilor naturale etc.).
Configuraţiile socio-teritoriale abordate în domeniul organizării şi amenajării teritoriului
acoperă întreaga gamă de teritorii, de la cel intraurban şi până la configuraţii regionale transfrontaliere
care prefigurează planuri de amenajare complexe la nivelul uniunilor de state (vezi fig. 9).
Configuraţiile sociospaţiale abordate în domeniul organizării şi amenajării teritoriului, acoperă
întreaga gamă de teritorii, de la cel intraurban, cuprins în Planurile Urbanistice de Detaliu (P.U.D), şi
până la cel naţional ce face obiectul Planului de Amenajare a Teritorului Naţional (P.A.T.N.).
O holarhie a planurilor actuale de amenajare a teritoriului trebuie a transcende teritoriul
naţional, în ipoteza optimistă a aderării Romăniei la Uniunea Europeană. Într-un asemnea context
favorabil, în holarhia acestora trebuie să includem şi Planurile de Amenajare a Teritoriului
Transfrontalier, ca un prim pas spre angrenajul continental, care va trebui să adopte Planul General de
Amenajare a Teritoriului Unional, ca un atribut esenţial al edificării Europei Unite.

19
 Fig. 4. Holarhia configuraţiilor teritoriale în planurile de organizare a spaţiului geografic şi amenajarea
teritoriului.

Starea spaţiului este cel mai adesea concordantă cu starea social-politică a acestuia, în diverse
ipostaze de timp. Spaţiul este suport şi atribut al puterii. De aceea el este generator de securitate ori
insecuritate.
În proiectarea viitoarelor structuri teritoriale, a conturării noilor forme de organizare şi
amenajare, se porneşte de la următoarele asumţii:

20
  spaţiul geografic este limitat;
 oriunde şi oricând se pun în evidenţă forme şi moduri de utilizare neeficientă a spaţiului şi
de valorificare suboptimă a resurselor;
 neconcordanţe între vechi şi nou, ceea ce impune înlocuirea structurilor perimate,
stânjenitoare, şi crearea de noi structuri, capabile a prelua funcţii mai diversificate, şi de a
crea valori estetice superioare.
Indiferent de segmentul operaţional supus proceselor de organizare şi amenajare, se impune cu
prioritate precizarea limitelor şi a conexiunilor. Lipsa ori ambiguitatea acestui „exerciţiu” îndepărteză
găsirea soluţiilor optime.

1.4. Cadastrul şi organizarea teritoriului, o interrelaţie continuă în cunoaşterea şi

gospodărirea resurselor funciare

Cadastrul reprezintă activitatea care integrează ansamblul de operaţiuni tehnice, economice şi

juridice prin care se realizează în mod sistematic şi permanent inventarierea şi reprezentarea pe planuri
şi hărţi a fondului funciar din punct de vedere calitativ şi cantitativ precum şi a celorlalte bunuri imobile,
pe teritorii administrative şi proprietari.
Baza tehnică a lucrărilor de cadastru o constituie măsurătorile topografice şi studiile pedologice,
cartările, bonitările, evaluările calitative ale terenurilor pe structurile teritoriale definite de organizarea
teritoriului şi proprietăţi.
Agricultura şi silvicultura au puncte de contact indisolubile cu cadastrul, prin aceea că pământul
este elementul de bază al ambelor iar cele dintâi (agricultura şi silvicultura) se sprijină pe stabilitatea şi
corecta efectuare a celui de al doilea (cadastrul), având la bază în principal structurile teritoriale
realizate şi calitatea terenurilor evaluate, în contextul organizării şi amenajării teritoriului.
În acelaşi timp creând stabilitatea proprietăţii, cadastrul are o importanţă deosebită economică,
socială şi morală asigurând în orice moment date reale, privind suprafaţa, folosinţa, calitatea şi
proprietarul tuturor terenurilor care alcătuiesc fondul funciar al ţării.
Pentru a reprezenta pe planuri şi în registrele cadastrale situaţia reală din teritoriu lucrările de
cadastru trebuie executate continuu pentru a înregistra modificările ce se pot produce în timp.
Cadastrul general este organizat la nivelul fiecărui teritoriu administrativ – comuna, oraşul,
municpiul, judeţul şi la nivel naţional.
Corespunzător intereselor statului şi cerinţelor specifice ale diferitelor ramuri şi activităţi care
deţin în proprietate sau administrare suprafeţe de teren se organizează cadastru de specialitate – agricol,
forestier, ape, imobiliar, edilitar (reţele edilitare, apă, canalizare, termoficare, gaze, electrice) şi al
terenurilor cu destinaţie specială (minier, industrial, transporturi rutiere, feroviare, navale, aeriene şi
altele). În conformitate cu prevederile noii legi a cadastrului, funcţia tehnică a cadastrului general se
realizează prin determinarea pe bază de măsurători a poziţiei, configuraţiei şi mărimii suprafeţelor
terenurilor pe categorii de folosinţă şi pe proprietari precum şi ale construcţiilor.
Documentaţiile cadastrale sunt principalele surse de cunoaştere şi baza pentru proiectarea
gospodăririi resurselor funciare prin organizarea teritoriului.
Cadastrul general este sistemul unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică
prin care se realizează identificarea, înregistrarea, şi reprezentarea pe hărţi şi planuri cadastrale a tuturor
terenurilor precum şi a celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul indiferent de destinaţia lor şi de
proprietar.
Cadastrul general este organizat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale: comună,
oraş, municipiu, judeţ.
Introducerea cadastrului general pe un teritoriu administrativ reprezintă măsurătoarea oficială
prin care se realizează operaţiunile de teren şi birou care conduc la întocmirea documentelor tehnice ale
cadastrului general:
 registrul cadastral al parcelelor;
 indexul alfabetic al proprietarilor şi domiciliul acestora;
 registrul cadastral al proprietarilor;
 fişa centralizatoare, partida cadastrală pe proprietari şi pe categorii de folosinţă;
 planul cadastral;

21
 Întreţinerea cadastrului general pe un teritoriu administrativ reprezintă măsurătoarea oficială
prin care se realizează cu o periodicitate de cel mult 6 ani operaţiunile care conduc la actualizarea
documentelor tehnice ale cadastrului general27.
Documentele tehnice realizate la introducerea sau întreţinerea cadastrului general reprezintă
documentaţia oficială pe baza cărora se realizează organizarea teritoriului agricol.
Planul cadastral conţine reprezentarea grafică a datelor din registrele cadastrale referitoare la
terenurile şi construcţiile din cadrul unităţilor administrative teritoriale.
Scara uzuală este de 1:5000 în zonele de şes pentru extravilan şi 1:2000, 1:1000 sau 1:500, în
funcţie de densitatea detaliilor, pentru intravilan; 1:2000 în zonele de deal pentru extravilan; 1:5000 şi
1:10000 sau după caz scări mai mari în zonele montane; 1:2000, 1:1000 şi 1:500 în funcţie de densitatea
detaliilor la Delta Dunării. În lucrările de cadastru general terenurile se împart din punct de vedere al
destinaţiei şi a categoriei de folosinţă, conform prevederilor legale28.
În conformitate cu prevederile legale se organizează cadastrele de specialitate care sunt
subsisteme de evidenţă şi inventariere sistematică a bunurilor imobile sub aspect tehnic şi economic cu
respectarea normelor tehnice şi a datelor de bază din cadastrul general privind suprafaţa, categoria de
folosinţă şi proprietarul, în scopul, administrării lor raţionale. Din această categorie fac parte:
 cadastrul agricol – evidenţa şi inventarierea sistematică a terenurilor agricole pe categorii şi
subcategorii de folosinţă, specificând natura solului, panta, pretabilitatea la anumite culturi,
clasa de calitate, venitul net etc.;
 cadastrul forestier – evidenţa şi inventarierea sistematică a fondului forestier naţional şi a
amenajamentelor silvice, specificând suprafaţa, esenţa lemnoasă, vârsta, consistenţa masei
lemnoase etc., precum şi informaţii referitoare la sol, relief şi climă;
 cadastrul căilor ferate – evidenţa şi inventarierea terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor şi
stării reţelei feroviare;
 cadastrul drumurilor – evidenţa şi inventarierea terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor şi
stării reţelei de drumuri;
 cadastrul porturilor – evidenţa şi inventarierea terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor şi
stării reţelei portuare;
 cadastrul aeroporturilor – evidenţa şi inventarierea terenurilor, construcţiilor, instalaţiilor şi
stării reţelei aeroportuare;
 cadastrul apelor – evidenţa şi inventarierea apelor, a terenurilor acoperite de ape şi stuf
precum şi a instalaţiilor care le deservesc, organizate pe bazine hidrografice, specificând
suprafaţa, calitatea, folosinţa, instalaţiile de transport şi exploatare, de protecţie şi
ameliorare a calităţii, precum şi condiţii de relief şi climă;
 cadastrul fondului imobiliar – evidenţa şi inventarierea bunurilor imobile din localităţi
specificând, pentru construcţii, folosinţa, materialele de construcţie, structura, regimul de
înălţime, fundaţia, suprafaţa, dotări, stare;
 cadastrul reţelelor edilitare (apă, canalizare, termoficare, gaz, electrice, telefonice) -
evidenţa şi inventarierea reţelelor edilitare şi a instalaţiilor care le deservesc, specificând
amplasamentele, traseele, dimensiunile, materialele de construcţie, parametrii tehnici,
starea.
Astfel, datele, hărţile şi planurile elaborate de cadstru permit realizarea cunoaşterii şi
inventarierii sistematice a fondului funciar sub aspectul cantitativ, calitativ şi juridic, pentru
documentaţiile tehnico-economice de organizare a teritoriului (planuri, studii, proiecte). În acelaşi timp
lucrările de organizare a teritoriului prin intervenţia şi îmbunătăţirile aduse în teritoriu (comasări,
rectificări de hotare, reamplasări de folosinţe, ordonare, amenajare, dotare, echipare etc.) constituie o
bază pentru reactualizarea lucrărilor de cadastru. Esenţial este faptul că, cadastrul reprezintă un suport
pentru lucrările de organizare a teritoriului definind complet şi sistematic terenul, respectiv ,,cât de mare
este” (cantitativ), ,,ce fel este” (calitativ) şi ,,al cui este” (juridic). Cele trei aspecte – cantitativ, calitativ
27
Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi Cartografie, reforme tehnice pentru introducerea Cadastrului general, B.O. nr. 18, 25 februarie
1999.
28
Legea fondului funciar nr. 18/1991, M.O. nr. 37 din 20 februarie 1991.

22
şi juridic permit realizarea celor trei funcţii ale cadastrului – funcţia tehnică, funcţia economică şi
funcţia juridică. În acest scop, cadastrul general şi cadastrele de specialitate asigură inventarierea
analitică şi sintetică a elementelor care fac obiectivul activităţii lor.

1.4.1. Criteriile de împărţire a terenurilor după destinaţii. Prevederi generale

Terenurile de orice fel, care aparţin persoanelor fizice, indiferent de titlurile pe baza cărora sunt
deţinute, se împart pe destinaţii, conform prevederilor legale. Prin deţinători de terenuri, se înţeleg
titularii dreptului de proprietate, persoane fizice sau juridice, ai altor drepturi reale asupra terenurilor sau
cei care potrivit legii civile, au calitatea de posesori ori deţinători precari. Domeniul public poate fi de
interes naţional, caz în care proprietatea asupra sa în regim de drept public aparţine statului, sau de
interese local, caz în care proprietatea (de asemenea în regim public) aparţine comunelor, oraşelor,
municipiilor sau judeţelor.
Terenurile cu destinaţie agricolă. Din categoria terenurilor cu destinaţie agricolă fac parte
terenurile arabile, viile, livezile, pepinierele viticole, pomicole, plantaţiile de hamei şi duzi, păşunile,
fâneţele, serele, solariile, răsadniţele, terenurile cu vegetaţie forestieră dacă nu fac parte din
amenajamente silvice, păşunile împădurite, cele ocupate cu construcţii agrozootehnice şi de
îmbunătătăţiri funciare, amenajările piscicole, drumurile tehnologice şi de depozitare.
Terenurile cu destinaţie forestieră. Din categoria terenurilor cu destinaţie forestieră fac parte
terenurile împădurite sau cele care servesc nevoilor de cultură, producţie ori administraţie silvică,
terenurile destinate împăduririlor şi cele neproductive – stâncării, abrupturi, bolovănişuri, râpe, ravene,
torenţi dacă sunt cuprinse în amenajamente silvice.
Terenurile aflate permanent sub ape. Din această categorie fac parte albiile minore ale
cursurilor de apă, cuvetele lacurilor naturale şi artificiale la nivelul maxim de retenţie, braţele şi canelele
din Delta Dunării, fundul apelor maritime interioare şi al mării teritoriale şi continue.
Terenurile din intravilan. În această categorie se includ toate terenurile indiferent de categoria
de folosinţă, situate în perimetrul localităţilor urbane şi rurale, ca urmare a stabilirii limitei de hotar a
intravilanului, conform legislaţiei în vigoare.
Terenurile cu destinaţie specială. Din categoria terenurilor cu destinaţie specială fac parte cele
folosite pentru transporturile rutiere, feroviare, aeriene şi navale, cele pe care se află obiective şi
instalaţii hidrotehnice, termice, de transport al energiei electrice şi gazelor naturale, terenurile cu
exploatări miniere, petroliere, cele pentru nevoile de apărare a ţării precum şi rezervaţiile şi
monumentele naturii, monumentele, ansamblurile şi siturile arheologice şi istorice şi altele asemenea.

1.4.2. Criteriile de clasificare şi identificare a categoriilor de folosinţă ale terenurilor şi a

construcţiilor prin activitatea de cadastru general29

Planurile şi registrele cadastrale reprezintă categoria de folosinţă a terenului, individualizată

într-un cod, care este una din atribuţiile parcelei.
Evidenţierea la partea tehnică a cadastrului general a categoriei de folosinţă, alături de celelalte
atribute este necesară atât pentru întocmirea cărţii funciare cât şi pentru stabilirea sarcinilor fiscale care
grevează bunurile imobile. Fiecare dintre cele cinci destinaţii ale terenurilor, pot avea categorii de
folosinţă predominante, care ocupă suprafaţa majoritară şi categorii de folosinţă care ocupă un procent
mai mic. De exemplu, categoriile de folosinţă predominante sunt: arabilul, viile, livezile, fâneţele şi
păşunile, dar un procent mai mic îl ocupă şi construcţiile şi apele etc.
Tot astfel, în intravilane în afară de categoria de folosinţă curţi-construcţii care este
predominantă în cadrul destinaţiei, se includ şi alte categorii de folosinţă care ocupă suprafeţe mai mici
ca, arabil, livezi, ape etc.
Criteriile de identificare a categoriilor de folosinţă ale terenurilor:
Terenurile arabile (A). În această categorie se încadrează acele terenuri care se ară în fiecare an
sau la mai mulţi ani (2-6 ani) şi sunt cultivate cu plante anuale sau perene ca: cerealele, leguminoase sau
boabe, plante tehnice şi industriale, plante medicinale şi aromate, plante furajere, legume etc.

29
O.N.C.G.C. Norme tehnice pentru introducerea cadstrului general, nr. 452/3.03. 1999, M.O. partea I, nr.78, 25. 02. 1999.

23
 În categoria de folosinţă arabil se include: arabil propriu-zis, pajişti cultivate, grădini de legume,
orezării, sere, solarii şi răsadniţe, căpşunării, alte culturi perene.
Se înregistrează ca terenuri arabile:
 terenurile destinate culturilor furajere perene (trifoişti, sparcetiere, lucerniere sau alte
terenuri însămânţate cu diferite amestecuri de plante leguminoase şi graminee perene) care
se ară o dată la cel mult 6 ani;
 terenurile rămase temporar neînsămânţate datorită inundaţiilor, colmatărilor, degradărilor
sau altor cauze;
 terenurile cu sere şi răsadniţe sistematizate, cu menţiunea ,,sere” sau ,,răsadniţe”
Terenurilor arabile amenajate sau ameliorate prin lucrări de desecare, testare, irigare etc., se vor
delimita şi înscrie ca arabil cu întreaga lor suprafaţă, incluzând şi suprafeţele ocupate de canale, diguri,
taluzuri, debuşee, benzi înierbate etc., care nu se pot reprezenta la scara planului analogic.
Păşuni (P). Păşunile sunt terenuri înierbate sau înţelenite artificial, prin însămânţări la
maximum 15-20 ani şi care se folosesc pentru păşunatul animalelor.
În cadrul acestor categorii de folosinţă se înregistrează:
 păşuni curate – sunt păşuni acoperite numai cu vegetaţie ierboasă;
 păşuni cu pomi – sunt păşuni plantate cu pomi fructiferi, în scopul combaterii eroziunii sau
a alunecărilor de teren, precum şi păşunile care provin din livezi părăginite. La încadrarea
acestora se va ţine seama de faptul că producţia principală este masa verde care se
păşunează, iar fructele pomilor reprezintă un produs secundar;
 păşuni împădurite – sunt acele păşuni care, în afară de vegetaţie ierboasă, sunt acoperite şi
cu vegetaţie forestieră;
 păşuni cu tufişuri şi mărăcinişuri.
Fâneţe (F). La categoria fâneţe se încadrează terenurile înierbate sau înţelenite în mod natural
sau artificial prin însămânţări la maximum 15-20 ani, iar iarba se coseşte pentru fân. Se înregistrează la
fâneţe: fâneţe curate, fâneţe împădurite, fâneţuri cu tufărişuri şi mărăcinişuri.
Vii (V). În această categorie se încadrează terenurile plantate cu viţă-de-vie:
 vii altoite şi indigene – viile altoite sunt acelea care au la baza lor un portaltoi, în timp ce
viile indigene sunt nealtoite, dezvoltânde-se pe rădăcini proprii. Împreună mai sunt
denumite şi vii nobile;
 vii hibride – sunt acelea care poartă şi denumirea de „producători direcţi”;
 hamei – deoarece au o agrotehnică asemănătoare cu a viţei-de-vie, în plantaţiile de hamei se
include şi această categorie de folosinţă;
 pepiniere viticole – sunt terenuri pentru producerea materialului săditor viticol: plantaţiile
portaltoi şi pepinierele propriu-zise sau şcolile de viţe.
Livezile (L). Livezile sunt terenuri plantate cu pomi şi arbuşti fructiferi. Se înregistrează ca
livezi:
 livezi clasice – terenurile plantate cu pomi fructiferi în diferite sisteme de cultură
tradiţionale şi anume: livezi cu culturi intercalate, livezi înierbate, livezi în sistem agro-
pomicol, livezi pure etc.;
 livezi intensive şi superintensive – livezi amenajate având o mare densitate de pomi pe
hectar, cu conducerea dirijată a coroanelor şi mecanizarea lucrărilor de întreţinere şi
recoltare;
 plantaţii de arbuşti fructiferi − terenuri plantate cu zmeură, agrişe, coacăze, trandafiri de
dulceaţă etc;
 pepiniere pomicole – terenurile destinate pentru producerea materialului săditor pomicol;
 plantaţii de duzi.
Păduri şi alte terenuri din fondul forestier naţional (PD). În această categorie de folosinţă
intră toate terenurile din fondul forestier naţional, dacă sunt cuprinse în amenajamentele silvice,
indiferent de proprietar. Se înregistrează la această categorie de folosinţă:

24
  păduri – terenuri acoperite cu vegetaţie forestierã, cu o suprafaţă mai mare de 0,25 ha;
 terenuri destinate împăduririi – terenuri în curs de regenerare, terenuri degradate şi poieni
prevăzute a fi împădurite prin amenajamente silvice;
 terenuri care servesc nevoilor de cultură, producţie şi administraţie silvică − terenuri
ocupate de pepiniere, solarii, plantaţii, culturi de răchită, arbuşti ornamentali şi fructiferi,
cele destinate hranei, vânatului şi animalelor din unităţile silvice, cele date în folosinţă
temporară personalului silvic;
 perdele de protecţie – benzi ordonate din plantaţii silvice şi uneori silvico-pomicole, care au
diferite roluri de protecţie ca: perdele pentru protecţia culturilor agricole, perdele pentru
protecţia căilor de comunicaţie, pentru protecţia localităţilor, perdele pentru protecţia
digurilor, perdele pentru combaterea eroziunii etc.;
Terenuri cu ape şi ape cu stuf. În această categorie intră terenurile acoperite permanent cu apă,
precum şi cele acoperite temporar, care, după retragerea apelor, nu pot avea altă folosinţă. Se
înregistrează la această categorie:
 ape curgătoare (HR): fluviul Dunărea, braţele şi canalele din Delta Dunării, cursurile de
apă, pâraile şi alte surse de ape cu denumiri locale (izvoare, privaluri etc.). La apele
curgătoare se va înregistra suprafaţa ocupată de întreaga albie minoră a cursului de apă, din
mal în mal, chiar dacă aceasta nu este în întregime şi permanent sub apă. De obicei, apele
curgătoare formează de o parte şi de alta a luciului apei prundişuri care numai la viituri mari
sunt acoperite pentru scurt timp cu apă. Albia minoră a unui curs de apă include toate
zonele joase ale cursului, insulele şi pădurişurile. Toate aceste terenuri din albia minoră nu
se înscriu la neproductiv, ci la terenuri cu ape;
 ape stătătoare (HB). Limita acestor ape variază în funcţie de anotimp şi de regimul de
precipitaţii. La delimitarea acestor ape se va lua în considerare limita lor la nivelul mediu al
apelor. În această categorie se încadrează şi apele amenajate în mod special pentru creşterea
dirijată a peştelui, precum şi în suprafeţe cu ape stătătoare de mică adâncime, unde cresc
trestişuri şi păpurişuri şi alte tipuri de vegetaţie specifică în regim amenajat sau neamenajat;
 marea teritorială şi marea interioară. Suprafaţa mării teritoriale este cuprinsă între liniile
de bază ale celui mai mare flux de-a lungul ţărmului, inclusiv ale ţărmului dinspre larg al
insulelor, ale locurilor de acostare, amenajamentelor hidrotehnice şi ale altor instalaţii
portuare permanente şi linia din larg care are fiecare punct situat la o distanţă de 12 mile
marine (22 224 m), măsurată de la punctul cel mai apropiat de la liniile de bază. Suprafaţa
mării inferioare este cuprinsă între ţărmul mării şi liniile de bază, aşa cum au fost definite
mai sus;
Limita terenurilor reprezentând albiile minore ale cursurilor de apă, cuvetele lacurilor naturale şi
artificiale, ale bălţilor, ale ţărmului şi plajei de nisip a Mării Negre, este stabilită prin norme specifice
elaborate de ministerele interesate, care au obligaţia de a o transmite spre avizare ONCGC.
Căile de comunicaţii rutiere (DR) şi căile ferate (CF). Din punct de vedere funcţional şi al
administrării, căile de comunicaţii rutiere se împart, potrivit legii, după cum urmează:
 drumuri de interes naţional: autostrăzi, drumuri expres, drumuri naţionale europene,
drumuri naţionale principale, drumuri naţionale secundare;
 drumuri de interes judeţean: drumurile care fac legăruta între reşedinţele de judeţ şi
reşedinţele de municipiu şi oraşe, staţiuni balneoclimaterice, porturi, aeroporturi şi alte
obiective importante;
 drumuri de interes local: drumurile comunale şi drumurile vicinale;
 străzi din localităţile urbane;
 străzile din localităţile rurale: străzi principale şi străzi secundare;
 cări ferate simple, duble şi înguste, triaje.
Drumurile de exploatare din extravilan care nu au caracter permanent nu se înregistrează ca
detalii şi se atribuie în proporţie egală parcelelor din imediata vecinătate,

25
 Terenurile ocupate cu construcţii şi curţi (CC). Această categorie cuprinde terenuri cu diverse
utilizări şi destinaţii, de exemplu: clădiri, curţi, fabrici, silozuri, gări, hidrocentrale, cariere, exploatări
miniere şi petroliere, cabane, terenuri de sport, diguri, taluzuri pietruite, terase, debuşee, grădini
botanice şi zootehnice, parcuri, cimitire, pieţe, rampe de încărcare, fâşia de frontieră, locuri de
depozitare, precum şi alte terenuri care nu se încadrează în nici una din categoriile de folosinţă
prevăzute în articolele anterioare. Suprafaţa la sol a construcţiilor permanente este inclusă în categoria
de folosinţă construcţii şi curţi (CC).
Terenurile degradate şi neproducţive (N). Această categorie cuprinde terenurile degradate şi cu
procese excesive de degradare, care sunt lipsite practic de vegetaţie. Din această categorie fac parte:
 nisipuri zburătoare – nisipuri mobile nefixate de vegetaţie şi pe care vântul le poate deplasa
dintr-un loc în altul;
 stâncării, bolovănişuri, pietrişuri – terenuri acoperite cu blocuri de stânci masive,
îngrămădiri de bolovani şi pietrişuri care nu sunt acoperite de vegetaţie;
 râpe, ravene, torenţi – alunecări active de teren care sunt neproductive când nu sunt
împădurite;
 sărături cu crustă – terenuri puternic sărăturate care formează la suprafaţa lor o crustă
albicioasă friabilă;
 mocirle şi smârcuri – terenuri cu alternanţe frecvente de exces de apă şi uscăciune, pe care
nu se instalează vegetaţie. Terenurile cu mlaştini cu stuf nu se înregistrează la categoria
terenurilor neproductive, ci la categoria terenuri cu ape şi stuf;
 grupile de împrumut şi cariere – terenuri devenite neproductive prin scoaterea stratului de
sol şi rocă pentru diverse nevoi de construcţii;
 halde – terenuri pe care s-a depozitat material steril în urma unor activităţi industriale şi
exploatări miniere.
Datele din cadastrul general se completează cu elemente din cadastrul agricol, în principal
pentru cunoaşterea calitativă a solurilor necesară pentru:
 stabilirea pretabilităţii (vocaţiei) terenurilor pentru diferite folosinţe agricole;
 stabilirea favorabilităţii solului pentru diferite culturi;
 stabilirea capacităţii de producţie a terenurilor, folosind sistemul de bonitare a solurilor
necesar pentru impozitare şi arendarea terenurilor.
Terenurile sunt clasificate în funcţie de sol, relief, climă şi apă freatică, pe baza notelor de
bonitare naturală în cinci clase, după cum urmează:
Clasa I (81 – 100 puncte) cuprinde terenurile cu soluri fertile profunde, cu textura mijlocie,
permeabile, neafectate de fenomene de degradare, situate pe suprafeţe plane sau înclinate, în condiţii
climatice de temperatură şi precipitaţii favorabile;
Clasa a II-a (61 – 80 puncte) cuprinde terenuri cu soluri fertile profunde, cu textura mijlocie-
fină, cu pretabilitate bună, slab afectat de fenomene de degradare (sărăturare, eroziune, exces de
umididate etc.), situate pe suprafeţe plane sau slab înclinate, în condiţii climatice de temperatură şi
precipitaţii favorabile;
Clasa a III-a (41-60 puncte) cuprinde terenuri mijlociu fertile profunde sau moderat profunde,
cu textura mijlociu grosieră sau fină, moderat afectate de fenomene de degradare, situate pe suprafeţe
plane sau mijlociu înclinate, în condiţii de temperatură şi precipitaţii moderat favorabile;
Clasa a IV-a (21 – 40 puncte) cuprinde terenuri slab fertile, frecvent scheletice sau cu rocă dură
la adâncime mică, cu textura variată, puternic afectate de fenomene de degradare în condiţii climatice
puţin favorabile;
Clasa a V-a (0 – 20 puncte) cuprinde terenuri cu soluri foarte slab fertile, improprii pentru
folosinţa arabilă, foarte puternic afectate de fenomene de degradare.
În cadastrul calitativ, se apreciază şi capacitatea de producţie a plantaţiilor vitipomicole şi a
pajiştilor naturale, care se grupează în trei clase de producţie, astfel:
Clasa A – categorii de folosinţă cu producţii foarte bune şi bune;
Clasa B – categorii de folosinţă cu producţii satisfăcătoare;
Clasa C – categorii de folosinţă cu producţii slabe şi foarte slabe.

26
 Pentru condiţii de irigaţie, notele de bonitare naturală se înmulţesc cu un coeficient de potenţare.
Potenţialul de producţie a terenurilor arabile pentru diferite culturi se stabileşte înmulţind nota
medie de bonitare a culturii respective cu cantitatea de produs care poate fi obţinută pentru un punct de
bonitare.
În cadastrul calitativ, se apreciază şi capacitatea de producţie a plantaţiilor vitipomicole şi a
pajiştilor naturale, care se grupează în trei clase de producţie, astfel:
Clasa A – categorii de folosinţă cu producţii foarte bune şi bune;
Clasa B – categorii de folosinţă cu producţii satisfăcătoare;
Clasa C – categorii de folosinţă cu producţii slabe şi foarte slabe.
Subliniem că în cadastrul agricol sunt prevăzute ca surse potenţiale pentru sporirea suprafeţelor
arabile:
• terenuri nearabile din incintele amenajate, cu excepţia celor afectate de limitări absolute
(scheletic, excesiv, erodate etc.);
• terenuri nearabile de clase 1, 2, 3, care pot fi trecute la arabil fără amenajări speciale prin
desţeleniri de pajişti pe pante până la 10 % sau terenuri pretabile a fi reluate în cultură pe
pante până la 20 %;
• terenuri nearabile de clasa 4, 5, 6, neafectate de limita absolută, care, prin amenajări
speciale, pot deveni terenuri arabile de calitate cel puţin mijlocie (destufizări şi desecări de
mlaştini şi bălţi, defrişări de păduri sau vegetaţie forestieră, amenajări de terenuri
neproductive – depozite de pământ, halde, gropi de împrumut etc.).
Pentru pajişti se prevăd înierbări pe terenuri neproductive ori slab productive afectate de
eroziune sau alunecări, pentru împăduriri se prevăd terenuri neproductive, afectate de eroziune de
adâncime sau alunecări ce nu pot fi valorificate prin înierbări, iar pentru piscicultură, se prevăd terenuri
ocupate cu maştini, cu bălţi, sărături, gropi de împrunut etc.
Ca regulă generală, se consideră aprecierea calităţii unui teren, în funcţie de însuşirile intrinseci
ale acestuia, ce sunt imprimate de complexitatea condiţiilor pedologice, orografice, litologice,
hidrologice, climatice, biotice şi antropice.
Toţi aceşti factori ecologici se apreciază în ansamblul lor de interdependenţă şi condiţionare
reciprocă.
Aprecierea în mod izolat a unui factor nu este admisă, întrucât izolarea completă a unui factor
ecologic, în vederea stabilirii influenţei sale asupra plantelor nu este posibilă, fără ca prin aceasta să nu
fie modificată şi acţiunea celorlalţi factori.
Factorii ecologici nu acţionează niciodată separat, ci numai în mod asociat, strâns înlănţuiţi unii
de alţii.
De fapt, determinarea rezultantei interacţiunii factorilor ecologici constituie principiul
fundamental în bonitarea cadastrală.
În unele complexe ecologice, rezultanta interacţiunii factorilor acţionează pozitiv, având un rol
constructiv, pe când în alte complexe ecologice, rezultanta acţionează în sens negativ, având un rol
distructiv.
Există o legătură foarte strânsă între efectul constructiv şi cel distructiv al rezultantei, gradul de
degradare şi clasa de bonitare a terenului.
Întotdeauna în determinarea rezultantei interacţiunii factorilor se are în vedere şi caracterul
compensator al factorilor, precum şi fenomenul de substuire al factorilor.
Astfel, un teren este cu atât mai bun, ca principal mijloc de producţie în agricultură, cu cât el
oferă condiţii eficare favorabile pentru cultivarea unui număr cât mai mare de specii şi soiuri de plante,
în măsura în care climatul îngăduie, terenul respectiv se pretează pentru orice categorie de folosinţă.
Cele mai bune terenuri pentru agricultură sunt acelea care nu prezintă nici un fel de proces de degradare.
Pe măsură ce terenurile încep să prezinte procese de degradare, ca înmlăştinire, podzolizare, salinizare,
eroziune, alunecare etc., apar carenţe ale solurilor şi implicit limitări şi restricţii în utilizarea terenurilor
în agricultură, care sunt direct proporţionale cu gradul de manifestare al procesului de degradare.
Cu cât gradul de degradare este mai avansat, cu atât terenul este mai puţin prielnic pentru
agricultură.
O pondere deosebită în aprecierea calităţii unui teren îl are gradul de mecanizare al terenului.
Astfel, cu cât gradul de înclinare al pantei terenului este mai mare, cu atât cresc restricţiile în
mecanizarea lucrărilor agricole, iar calitatea terenului scade, ca principal mijloc de producţie.

27
 În cadrul aceleiaşi grupe de pantă este necesar să se ţină seama şi de gradul de fragmentare şi
pantă care, la rândul lor, influenţează gradul de mecanizare.
În bonitarea cadastrală a terenurilor trebuie să se ţină seama de intervenţia omului. Se vor lua în
consideraţie acele intervenţii ce au un efect îndelungat asupra evoluţiei calitative a terenurilor şi
îndeosebi lucrările hidroameliorative şi pedoameliorative.
Intervenţiile sezoniere ale omului, ce au un efect prelungit asupra fertilităţii solurilor, nu pot fi
luate în considerare.
În bonitarea cadastrală, se apreciază atât terenul propriu-zis (ca mijloc de producţie, cât şi
vegetaţia categoriilor de folosinţă cu plante multianuale, cum sunt pajiştile naturale şi plantaţiile
pomicole, în funcţie de starea lor de producţie.
Este ştiut că producţia agricolă vegetală reflectă în mare măsură gradul de fertilitate al solurilor
sau potenţialul de producţie al terenurilor.
Sunt şi cazuri când între producţia pajiştilor naturale sau a plantaţiilor vitipomicole şi calitatea
terenului există neconcordanţe. Astfel, pe soluri fertile se obţin uneori producţii scăzute, sau pe soluri
slab fertile se obţin producţii ridicate. Aceste neconcordanţe se datorează, fie condiţiilor climatice
neprielnice pentru unele folosinţe (ex. pajiştile din zona de stepă şi silvostepă), fie capacităţii unor
plante de a valorifica cu maximum de eficienţă unele terenuri slab productive (ex. viile pe nisipuri), fie
intervenţiei omului ce se reflectă în starea de întreţinere a acestor folosinţe perene.
Trebuie avut în vedere rolul important în bonitarea cadastrală pe care îl are interpretarea corectă
a vegetaţiei spontane şi îndeosebi a plantelor indicatoare.
Speciile dominante din flora spontană sunt cei mai valoroşi indicatori, întrucât ele pun în
evidenţă cel mai bine influenţa deplină a factorilor ecologici.

1.5. Amenajarea teritoriului

Ca activitate şi preocupare distinctă, amenajarea teritoriului se conturează abia după anul 1950 când
apar primele organisme specializate în acest domeniu, ca urmare a accelerării procesului de urbanizare.

1.5.1. Concepte
Spaţiu amenajat: spaţiul în care se produce o adaptare reciprocă între teritoriu şi componentele
acestuia, pe de o parte, respectiv nevoile rezultate din activităţile economico-sociale care se desfăşoară
în limitele teritoriului respectiv, pe de altă parte. Poate fi definit şi ca un produs al interacţiunii dintre
activităţi şi spaţii.
Înglobează o serie de fenomene cu caracter spaţial cum ar fi:
 localităţi;
 zone industriale;
 populaţii şi relaţii umane;
 reţele de transport şi energie;
 bunuri;
 informaţii etc.
Presupune şi o serie de relaţii de intercondiţionare cu mediul.
Relaţia dintre cele două categorii de elemente duce la încadrarea spaţiului amenajat în categoria
sistemelor socio-spaţiale. De aici rezultă că amenajarea teritoriului are ca fundament necesitatea
adaptării teritoriului la problemele pe care le ridică dezvoltarea economică şi socială.
Amenajarea teritoriului reprezintă un inventar de tehnici destinate localizării activităţilor şi
reglementării utilizării spaţiului. În funcţie de diversitatea formelor de acţiune şi de domeniile avute în
vedere de acestea, conceptul mai este definit şi ca planificare regională, localizare sau sistematizarea
teritoriului.

1.5.2. Evoluţia teritorială

Amenajarea teritoriului are la origine modul în care au evoluat aşezările urbane de-a lungul
timpului. Astfel, într-o primă etapă, acestea s-au dezvoltat în raport cu existenţa unor condiţii favorabile:
resurse de hrană şi de apă, condiţii materiale care să permită dezvoltarea unor aglomerări umane într-un
spaţiu restrâns. Dacă iniţial dezvoltarea localităţilor era mai mult sau mai puţin anarhică, odată cu

28
creşterea dimensiunilor acestora s-a pus problema unei concepţii privitoare la organizarea urbană ca
principală preocupare a amenajării teritoriului.
Organizarea urbană a avut şi are în vedere mai mulţi factori:
• tipologia oraşelor: militare, comerciale, industriale şi miniere, culturale (oraşe religioase,
oraşe muzeu, centre literare, oraşe universitare, oraşe destinate congreselor şi festivalurilor
etc.), administrative, reşedinţe temporare (oraşe turistice şi staţiuni balneare), mixte;
• extinderea oraşelor şi formele acestora (radiale, concentrice, polinucleare);
• relaţia cu mediul înconjurător (ecologia urbană).
Organizarea urbană are în vedere şi tendinţele de evoluţie ale oraşelor:
• polarizarea activităţii: eliminarea efectelor negative ale acesteia este unul din obiectivele
amenajării teritoriului;
• exurbanizarea;
• dezvoltarea rurală
Extinderea ariei de acţiune a amenajării teritoriului dincolo de organizarea urbană duce la
transformarea acesteia în planificare regională.

1.5.3. Obiectivele amenajării teritoriului

Amenajarea teritoriului presupune un proces de sistematizare a acestuia. Sistematizarea

teritoriului reprezintă un ansamblu de obiective şi activităţi (forme, programe, metode şi tehnici de
natură urbanistică, economică, juridică etc.) care urmăresc:
 asigurarea utilizării eficiente a teritoriului;
 valorificarea completă a potenţialului acestuia (resurse şi cadru fizic);
 realizarea unor condiţii civilizate de viaţă ale oamenilor.
Obiectivele majore ale procesului de amenajare, ca o componentă a amenajării teritoriului, sunt:
a. utilizarea raţională a teritoriului;
b. valorificarea eficientă a resurselor existente pe teritoriu (umane, materiale, naturale);
c. dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a localităţilor;
d. păstrarea echilibrului ecologic şi protejarea mediului.
a. utilizarea raţională a teritoriului:
• se urmăreşte buna gospodărire a fondului funciar avându-se în vedere caracteristicile sale de
raritate şi nereproductibilitate;
• se are în vedere posibilitatea utilizări multiple cu randamente diferite a suprafeţei
amenajate;
• prin organizarea teritoriului se urmăreşte:
 stabilirea dimensiunii optime a suprafeţelor sistematizate;
 stabilirea cele mai adecvate destinaţii;
 găsirea celor mai eficiente modalităţi de utilizare etc.
b. valorificarea eficientă a resurselor existente pe teritoriu:
• asigurarea unei dezvoltări economice echitabil repartizată teritorial şi combaterea
decalajelor regionale prin valorificarea eficientă a tuturor categoriilor de resurse;
• recurgerea la soluţii de sistematizare constând în:
 localizarea activităţilor în corelaţie cu specificul resurselor din fiecare arie teritorială;
 dezvoltarea unor procese economice la scară mică.
c. dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a localităţilor:
• se are în vedere crearea unor centre economice, sociale şi administrative puternice,
moderne, care să asigure locuitorilor acestora condiţii de viaţă ridicate;
• integrarea aşezărilor umane în ansamblul zonei din care fac parte şi aprofundarea cooperării
dintre ele;
• în localităţile urbane se are în vedere utilizarea eficientă a terenurilor prin:
 dimensionarea optimă a construcţiilor;
 distribuirea echilibrată a punctelor de atracţie;
 îmbunătăţirea şi eficientizarea transportului în comun;

29
  amenajarea unor spaţii de recreare şi de odihnă etc.
• în localităţile rurale se are în vedere modernizarea sistemului de locuire şi a infrastructurii,
în corelaţie cu păstrarea specificului arhitectural şi valorificarea tradiţiilor constructive
locale;
• în cazul localităţilor turistice se pune accent pe valorificarea cât mai complexă şi mai
completa a resurselor naturale şi antropice concomitent cu crearea cadrului adecvat odihnei
şi recreeri.
d. păstrarea echilibrului ecologic şi protejarea mediului:
• orientarea creşterii economice spre domenii cu impact cât mai redus asupra mediului;
• stabilirea unor amplasamente optime pentru diversele activităţi astfel încât cu impact
distructiv asupra mediului să fie minim;
• păstrarea echilibrului ecologic şi combaterea poluării prin modul de organizare a
localităţilor şi de desfăşurare a vieţii cotidiene.

LUCRARE DE VERIFICARE 1
Instrucţiuni

Lucrarea de verificare solicitată implică activităţi care necesită cunoaşterea capitolului

“Organizare, amenajare, teritoriu, teren, spaţiu geografic”. Răspunsurile la întrebări vor fi
transmise prin poştă (electronică) tutorelui pentru comentarii, corectare şi evaluare.
Pe prima pagină a lucrării se vor scrie următoarele:
• titulatura acestui curs;
• numărul lucrării de verificare;
• numele şi prenumele cursantului (acestea se vor menţiona pe fiecare pagină);
• adresa cursantului.

Întrebările la care trebuie şă răspundeţi sunt următoarele:

1. Comentaţi subcapitolului 1.1. Definiţii. Care era opinia Dvs. despre obiectul de studiu şi scopul
organizării spaţiului geografic şi amenajării teritoriului la data parcurgerii prezentului material
(1 punct).

2. Comentaţi subcapitolul 1.2. Principii generale ale amenajării teritoriului. Care dintre principiile
enunţate în acest subcapitol, în opinia Dvs. sunt prioritare în a fi respectate şi aplicate în procesul de
organizare şi amenajare a teritoriului şi ce se poate întâmpla în cazul neaplicării corespunzătoare a
principiului economisirii terenului (1 punct).

3. Comentaţi subcapitolul 1.3. Nivele de abordare. Care este rolul în opinia Dvs. a studiilor de
amenajare a teritoriului şi urbanism în procesul de organizare şi amenajare a teritoriului şi implicit a
teritoriilor cu specificaţie turistică (1 punct).

4. Comentaţi subcapitolul 1.4. Cadastrul şi organizarea teritoriului, o interrelaţie continuă în

cunoaşterea şi gospodărirea resurselor funciare. Care este rolul în opinia Dvs. a evidenţei terenurilor
prin cadastru general în procesul de organizare şi amenajare a teritoriului şi implicit a teritoriilor cu
specificaţie turistică (1 punct).

5. Definiţi categoriile de folosinţă a terenurilor şi pretabilitatea acestora în valorificarea economică

respectiv amenajarea teritoriului (2 puncte).

30
6. Analizaţi critic modul de îndeplinire a obiectivelor generale ale amenajării teritoriului în cadrul
unei zone geografice pe care o cunoaşteţi cel mai bine (2 puncte).

7. Argumentaţi necesitatea organizării spaţiului geografic şi amenajării teritoriului în cadrul

zonelor cu specificaţie turistică (1 puncte).

MODULUL II. AMENAJAREA TERITORIULUI ŞI TURISMUL. DEFINIRE, CONCEPT

a). Scopul modulului: Modulul este destinat înţelegerii suporturilor conceptuale majore pe care
se fundamentează activitatea de amenajare a teritoriului cu specificaţie turistică.
b). Obiectivele modulului:
 prezentarea poziţiei amenajării turistice în amenajarea integrată a teritoriului;
 prezentarea impactului amenajării turistice a teritoriului asupra mediului;
 prezentarea metodologiei amenajării turistice;
 prezentarea modelelor generale de amenajare turistică.
c). Schema logică a modulului:
 componentele operaţionale ale organizării spaţiului geografic şi amenajării
teritoriului cu specificaţie turistică;
 modele generale de amenajare turistică a teritoriului.
d). Conţinutul informaţional detaliat
Conţinutul informaţional detaliat se găseşte în bibliografia indicată.

INTRODUCERE

La sfârşitul secolului XX şi începutul acestui mileniu, industria turismului şi a călătoriilor

reprezintă, pe plan mondial, cel mai dinamic sector de activitate şi, în acelaşi timp, cel mai important
generator de locuri de muncă. În perspectiva secolului următor este acceptată ideea că economia
mondială va fi dirijată de trei tipuri de activităţi specifice sectorului terţiar: tehnologia informaţiilor,
telecomunicaţiile şi „industria” turismului şi a călătoriilor.
Activităţile turistice reprezintă o sursă principală de redresare a economiilor naţionale a tuturor
ţărilor care dispun de resurse turistice importante. Pe de altă parte, se constată că acestă activitate
reprezintă o „industrie” producătoare de servicii care nu se confruntă cu lipsa clienţilor. Produsul turistic
este solicitat permanent în fiecare an, sezon sau chiar zilnic, de un segment tot mai mare de populaţie
din toate regiunile globului, indiferent de existenţa unor situaţii conjuncturale care se manifestă pe plan
local sau regional. În acest context, principalele argumente care determină necesitatea dezvoltării
turismului rezultă din următoarele aspecte:
 resursele turistice fiind practic inepuizabile, turismul este unul dintre activităţile economice
cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung;

31
  exploatarea şi valorificarea complexă a resurselor turistice însoţite de o promovare
eficientă pe piaţa externă, poate constitui o sursă de creştere a încasărilor valutare ale
statului, contribuind astfel la echilibrarea balanţei de plăţi externe;
 turismul reprezintă o activitate cu largă capacitate de încadrare a forţei de muncă şi de
absorbţie a celei disponibilizate din sectoarele economiei, puternic restructurate;
 turismul, prin efectul său multiplicator acţionează ca un element dinamizant al sistemului
economic global, generând o cerere specifică de bunuri şi servicii, care la rândul său
antrenează o creştere în sfera producţiei de bunuri, contribuind în acest fel la diversificarea
structurii sectoarelor economiei naţionale;
 dezvoltarea armonioasă a turismului pe întreg teritoriu contribuie la creşterea economică
şi socială şi la atenuarea dezechilibrelor apărute între diverse zone, constituind o sursă
importantă de sporire a veniturilor populaţiei;
 turismul este un mijloc de dezvoltare a zonelor rurale prin extinderea ariei ofertei specifice
şi crearea de locuri de muncă în mediul rural, altele decât cele tradiţionale, ameliorând
condiţiile de viaţă şi sporind veniturile populaţiei locale;
 în condiţiile respectării şi promovării principiilor de dezvoltare durabilă, turismul
constituie un mijloc de protejare, conservare şi valorificare a potenţialului istoric, cultural
şi folcloric al ţării;
 prin adoptarea unei strategii de dezvoltare turistică durabilă şi impunerea unor măsuri de
protejare a mediului, a valorilor fundamentale ale existenţei umane (apă, aer, floră, faună,
a ecosistemelor vulnerabile etc.) turismul are în acelaşi timp şi o vocaţie ecologică;
 în plan social turismul se manifestă ca mijloc activ de educare şi ridicare a nivelului de
instruire şi civilizaţie a oamenilor, având un rol deosebit în utilizarea timpului liber al
populaţiei.
Turismul reprezintă o activitate economică specifică sectorului terţiar, ce valorifică un set de
resurse naturale şi antropice specifice, care nu pot fi valorificate într-un alt mod şi satisface un set de
necesităţi umane legate de odihnă, tratament şi educaţie ce nu poate fi realizat de către alte ramuri ale
economiei.
Pe fondul creşterii productivităţii muncii, datorită mecanizării şi robotizării acesteia, creşte în
paralel venitul populaţiei, dar şi timpul liber de care dispune aceasta. În paralel, datorită artificializării
tot mai excesive a habitatului uman şi a amplificării factorilor de stres, activităţile recreative oferite de
către turism reprezintă o supapă de descărcare şi ameliorare a repercursiunilor negative asupra trupului
şi minţii umane.
Derularea activităţilor turistice în cadrul unei regiuni sau zone geografice nu se poate derula
decât în contextul întrunii următoarelor condiţii:
 populaţia să dispună de un venit net mai mare decât nevoile curente (hrană, îmbrăcăminte,
cheltuieli curente etc.) din care o parte să poată fi cheltuit pe activităţi recreative. Pentru a se
putea vorbi despre rentabilizarea turismului din punct de vedere al cererii, venitul mediu
lunar al populaţiei trebuie să se încadreze între 600 – 900 €;
 să dispună de o ofertă turistică cât mai variată care să acopere cererea de-a lungul întregului
sezon turistic, an calendaristic şi toată gama de consumatori (tineri, adulţi, vârstnici,
populaţie rurală şi urbană, populaţie cu venituri modeste, medii şi mari etc.);
 să dispună de o infrastructură turistică variată care să fie capabilă să susţină procesul de
valorificare al produsului turistic. Având în vedere că majoritatea ofertei turistice (în special
cea de factură naturală dar şi o mare parte a celei antropice) are un caracter static, fiind
localizată într-un anumit loc în cadrul teritoriului şi neputând fi mutată, valorificarea acestei
oferte nu se poate realiza decât la faţa locului. Susţinerea valorificării produsului turistic la
faţa locului nu se poate realiza decât prin intermediul infrastructurii turistice reprezentată de
către căile de acces rutier, feroviar, aerian, naval sau speciale (telescaun, telecabină, poteci
turistice) spre produsul turistic;
 existenţa unităţilor de cazare, odihnă şi de servire a mesei;
 existenţa unităţilor de tratament cu rol de valorificare a factorilor curativi ai mediului;
 existenţa punctelor (birouri) de informare şi vânzare a produsului (sejururilui) turistic;

32
  existenţa complexelor recreative cu rol de completare a ofertei turistice (săli de sport,
cazinouri, cinematografe, teatre etc.);
 existenţa infrastruturi auxiliare de susţinere a infrastructurii turistice.
Amplasarea optimă în teritoriu respectiv definirea tipologiei şi dimensiunii infrastructurii
turistice reprezintă obiectul de studiu al amenajării şi organizării turistice a teritoriului. La aceasta se
adaugă corelarea permanentă a cererii şi ofertei turistice la care se adaugă rentabilizarea economică a
activităţilor turistice.
Activităţile de amenajare a infrastructurii turistice reprezintă o etapă premărgătoare
implementării propriu-zise a dotărilor ce compun infrastructura turistică. Având în vedere faptul că,
teritoriul dispune deja de o infrastructură foarte variată şi complexă, care asigură alte categorii de nevoi
umane (nevoi de transport şi comunicaţii, locuire, educaţie etc.), că valoarea investiţiilor care se
realizează în cadrul infrastructurilor turistice sunt mari şi de lungă durată, că unele dotări şi
infrastructuri civile pot fi folosite şi în scop turistic sau transferate spre folosirea exclusivă în acest scop,
gândirea în prealabil a măsurilor şi etapelor de dezvoltare, a investiţiilor ce se impun a fi realizate sunt
de bun augur în vederea evitării stărilor conflictuale şi de risc, a ineficienţei economice.
Amenajarea turistică reprezintă un proces cu derulare continuă spaţio-temporală de proiectare şi
localizare a noilor dotări şi infrastructuri turistice, de redimensionare a celor existente, de regularizare şi
orientare a fluxului turistic în funcţie de jocul cererii şi al ofertei, de rentabilizare economică a
activităţilor turistice, de protecţie a mediului ambiant din ariile de localizare a obiectivelor turistice
(naturale şi antropice), şi implicit al infrastructurii şi dotărilor turistice.
Amenajarea turistică reprezintă o componentă a amenajării teritoriului, şi se desfăşoară simultan
cu aceasta. Între amenajarea teritoriului şi amenajarea turistică se stabilesc permanent conexiuni şi
relaţii de susţinere. În multe cazuri o zonă turistică se suprapune peste una economică astfel că, procesul
de amenajare se derulează simultan şi are un caracter integrator.
Amenajarea turistică are un caracter permanent de desfăşurare şi se bazează pe cunoaşterea
următoarelor aspecte cantitative şi calitative ale unui teritoriu:
 localizarea obiectivelor turistice şi tipologia acestora în cadrul unui teritoriu;
 perioadele optime de valorificare a obiectivelor turistice şi capacitatea de toleranţă a
acestora la impactul antropic;
 tipologia şi variaţia spaţio-temporală a factorilor de mediului ambiant în care sunt amplasate
obiectivele turistice şi de care depinde momentul optim de vizitare a acestora. Unii factori
de mediu pot completa, susţine sau amplifica valoarea obiectivelor turistice, după cum alţi
factori de mediu pot îngreuna accesul (ex. elemente meteorologice extreme). De asemenea,
unii factori de mediu pot deveni ei însăşi elemente de atractivitate turistică;
 tipologia şi variaţia spaţio-temporală a cererii turistice. Aceasta se impune a fi analizată din
perspectiva numărului de persoane interesate să practice activităţi turistice, categoriile
sociale din care fac parte, veniturile disponibile, modificările şi tendinţele de transformare a
cererii turistice;
 tipologia şi amplasarea spaţială a infrastructurii şi dotărilor turistice existente;
 capacitatea actuală a infrastructurii turistice de a susţine şi derularea activităţilor turistice;
 extinderea zonei de polarizare a obiectivelor (rangul acestora), dotărilor şi infrastructurilor
turistice;
 tipologia relaţiilor de subordonare şi susţinere ce există la nivelul infrastructurii turistice
actuale în vederea susţinerii cererii de consum aflate în creştere;
 rentabilitatea economică şi gradul de ocupare a infrastructurii turistice existente;
 tendinţele noi în diversificarea cererii şi ofertei turistice la nivel intern şi internaţional;
 impactul activităţilor turistice actuale şi de perspectivă asupra economiei şi dezvoltării.

33
2. CONSIDERAŢII TEORETICE PRIVIND AMENAJAREA TURISTICĂ TERITORIULUI

Amenajarea teritoriului, ştiinţă cu caracter pluridisciplinar, se ocupă cu organizarea şi

remodelarea complexă a structurilor teritoriale şi localităţilor, în scopul asigurării cadrului optim
necesar desfăşurării activităţilor umane şi a ridicării standardului de viaţă18. Conceptul stă sub influenţa
directă a evoluţiei istorice, economice şi culturale, fiind capabil să exprime identitatea unei naţiuni şi a
unui spaţiu geografic. Scopul esenţial al procesului de amenajare a teritoriului îl constituie, în fapt,
armonizarea la nivelul întregii ţări a politicilor economice, sociale, ecologice şi culturale stabilite la
nivel naţional şi local, pentru a avea o dezvoltare echilibrată a diferitelor zone, ţelul final fiind creşterea
coeziunii socio-economice şi reducerea decalajelor.

2.1. Definirea conceptului de amenajare turistică a teritoriului

Amenajarea complexă a teritoriului include toate măsurile tehnice şi acţiunile necesare în

vederea realizării unei organizări armonioase a teritoriului naţional, a unităţilor teritorial-administrative,
în vederea amplasării obiectivelor economice, sociale, culturale şi a echipării tehnico-edilitare şi
generale. Toate acestea au drept scop mai buna exploatare a resurselor economice şi a forţei de muncă,
utilizarea optimă a terenurilor agricole, dezvoltarea echilibrată a căilor de comunicaţie cu posibilitatea
de extensie a localităţilor rurale şi urbane, dar şi cu dezvoltarea acestora pe bază de plan, pus în
concordanţă cu strategia generală de dezvoltare a ţării.
Între activităţile economice, turismul aparţine sectorului terţiar care include organizarea şi
desfăşurarea călătoriilor, a timpului liber, a prestaţiilor necesare satisfacerii nevoilor de consum şi de
servicii ale turiştilor. În aceste condiţii amenajarea turistică a teritoriului presupune valorificarea
potenţialului turistic pentru organizarea şi desfăşurarea diferitelor forme de turism. Organizarea
spaţiului este adaptată la motivaţiile, cerinţele şi nevoile turiştilor.
Amenajarea turistică a teritoriului se integrează în ansamblul sistemic al turismului românesc,
înglobând o serie de subsisteme reprezentate de zone, subzone, localităţi şi puncte turistice. Într-o
accepţie modernă, amenajarea turistică se identifică prin câteva obiective specifice, date de:

18
Mic Lexicon ilustrat al noţiunilor de sistematizare, Editura Tehnică, Bucureşti, 1983.

34
  dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor, zonelor, localităţilor turistice, cu
respectarea specificului lor;
 îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi a comunităţilor umane;
 gestionarea responsabilă şi durabilă a resurselor turistice cu păstrarea calităţii mediului
înconjurător;
 utilizarea raţională a teritoriului prin dotări şi echipări în concordanţă cu valoarea calitativă
şi cantitativă a întregului potenţial turistic.
Transpunerea în realitate a acestor deziderate se face pe baza întocmirii unor strategii de
dezvoltare a turismului la nivel naţional, regional, local cu participarea activă a autorităţilor publice
centrale şi locale, ONG-uri, agenţi economici, fiecare dintre aceştia având atribuţii bine precizate,
statuate şi la nivel legislativ.

2.2. Tipuri de amenajare a teritoriului

Folosinţa teritoriului poate fi grupată pe principalele categorii de teren (agricol, forestier, ape,
teren pentru construcţii sau pentru alte destinaţii economice). La nivelul localităţilor, utilizarea
teritoriului este redată sub forma bilanţului teritorial, care reflectă modul de repartizare şi organizare a
diferitelor activităţi derulate în cadrul acestora. În funcţie de aceste aspecte există mai multe tipuri de
amenajări şi anume:
Amenajările agricole, determinate de calitatea solurilor, aspecte climatice şi ecologice; ele
presupun realizarea unor acţiuni de ameliorare: irigaţii, desecări, drenaj, combaterea eroziunii, perdele
de protecţie, drumuri de acces, canale, şanţuri de scurgere, poduri şi podeţe etc.
Amenajările forestiere care au la bază structura fondului forestier, şi se referă la limitarea
proceselor care distrug pădurile, prin plantaţii (eroziune a solurilor, a torenţilor, drumuri forestiere
pentru exploatări şi poteci turistice, locuri de popas pentru recreere şi agrement).
Amenajările hidrotehnice, necesare pentru a se valorifica mai bine resursele de apă şi pentru a
se preveni efectele negative ale acestora. Ele sunt extrem de variate şi diferă între ele prin amploare şi
structură (exploatări hidrotehnice, hidroamelioraţie, transport fluvial, alimentare cu apă, construcţii
portuare etc.).
Amenajările pentru transporturi asigură fluenţa circulaţiei, ritmicitatea transporturilor, costuri
reduse, durată de timp mică, un confort cât mai bun al călătoriei, integritatea cantitativă şi calitativă a
mărfurilor, reducerea poluării mediului înconjurător. Acestea presupun realizarea de tunele, poduri,
pasaje, gări auto, feroviare, fluviale, maritime, aerogări, semnalizări electronice, instalaţii de dirijare,
conducte etc.
Amenajările urbane care fac referire la apariţia şi dezvoltarea spaţială a oraşelor. Acestea
includ: edificiile, străzile cu diferite lungimi şi lăţimi, pieţele, spaţiile verzi reprezentate de parcurile şi
grădinile publice, peluzele stradale şi urmăresc ameliorarea condiţiilor de viaţă, asigurarea accesului la
infrastructură, servicii publice şi un sistem de locuire decent; utilizarea eficientă a terenurilor în acord cu
funcţiile urbanistice specifice şi extinderea zonelor funcţionale în mod echilibrat şi controlat.
Amenajările turistice, includ acele construcţii prin care sunt puse în valoare resursele naturale
şi antropice cu valenţe turistice. Amenajările turistice trebuie să asigure valorificarea şi protecţia
patrimoniului turistic, prin dezvoltarea unui turism durabil şi calitativ. În funcţie de principalele forme
de turism (montan, de litoral, balnear, cultural) şi de tipurile existente (odihnă şi recreere, tranzit, afaceri
şi reuniuni etc.) există amenajări specifice care pun în exploatare şi valoare variate resurse (apele
minerale, salinele, lacurile sărate, peşterile, potecile montane, plajele marine, monumentele istorice
etc.).
Toate aceste concepte şi probleme teoretice ale amenajării teritoriului ne demonstrează că
această ştiinţă este relativ nouă şi modernă, cu o structură complexă, şi interacţiuni strânse între toate
tipurile de amenajare, cu implicaţii directe asupra dezvoltării socio-economice durabile a oricărui spaţiu
geografic.

2.3. Factori de influenţă în amenajarea turistică

Factorii se grupează într-un sistem socio-spaţial care este alcătuit dintr-o sumă de elemente de
naturi diferite (demografice, ecologice, tehnologice, arhitecturale) între care se stabilesc relaţii şi care

35
permit conturarea unui mediu ambiant cu o evoluţie dinamică (fig. 5).

Fig. 5. Factorii care influenţează amenajarea turistică.

Abordarea sistemică a amenajării turistice a teritoriului se dovedeşte a fi determinată de mai

mulţi factori, care au rol de a influenţa amplasarea dotărilor turistice şi modernizarea celor existente în
funcţie de raportul dintre cererea şi oferta turistică existentă la un moment dat. Factorii de influenţă
prezentaţi în figura nr. 5 se pot cuantifica prin analiza calitativă şi cantitativă a mediului natural, uman,
economic, cultural, ecologic etc. la care se adaugă şi o serie de indicatori statistico-matematici:
 geografici – relief, climă, hidrografie, vegetaţie, faună, mărimea aşezării;
 socio-demografici – mărimea şi structura populaţiei, densitatea;
 ecologici – calitatea aerului, apei, solurilor, vegetaţie, faună, surse de zgomot, radiaţii etc.;
 istorici - etapele de evoluţie a gradului de amenajare turistică, aspectele; specifice - pentru
fiecare etapă istorică parcursă;
 economici – structura activităţilor, activitatea dominantă, rangul localităţii;
 culturali – tradiţii, patrimoniu, manifestări culturale, educaţie.
Cunoaşterea acestor factori la nivel general, dar şi în detaliu arată elementele pozitive şi
negative care pot influenţa direct sau indirect procesul de amenajare turistică a teritoriului. Aceştia au o
influenţă evidentă şi asupra repartiţiei şi concentrării dotărilor turistice dintr-un teritoriu dat pentru
valorificarea resursele turistice existente.

2.4. Principii generale de amenajare turistică

Principiile de amenajare turistică sunt:

 principiul integrării armonioase a construcţiilor (infrastructură şi echipamente turistice) cu
condiţiile naturale;
 principiul flexibilităţii sau al structurii evolutive;
 principiul corelării activităţii principale şi recepţiei secundare;
 principiul interdependenţei reţelelor;
 principiul funcţionalităţii optime a întregului sistem de reţele;
 principiul rentabilităţii directe şi indirecte.

1. Principiul integrării armonioase a construcţiilor (infrastructură şi echipamente turistice)

cu condiţiile naturale: acest principiu subliniază trei aspecte:

36
 • dotările turistice trebuie să sporească valoarea resurselor existente (naturale
sau antropice) prin intermediul unor elemente ca amplasamentul sau arhitectura (fie
împreună, fie fiecare în parte;
• dotările turistice trebuie să se subordoneze dominantei dată de condiţiile
naturale, istorice, etno-folclorice;
• integrarea trebuie să aibă în vedere şi legăturile zonei turistice cu celelalte
regiuni şi chiar cu teritoriul întregii ţări.

2. Principiul flexibilităţii sau al structurilor evolutive: are în vedere necesitatea ca dotările

turistice din regiunea care urmează a fi amenajată în acest scop să se prezinte sub forma unui sistem
polifuncţional, suplu, transformabil, capabil să se adapteze dinamicii şi mutaţiilor în structura cererii.

3. Principiul corelării activităţii principale cu recepţia secundară: are în vedere dezvoltarea

activităţilor şi respectiv a dotărilor cu caracter recreativ şi de agrement, adaptate tuturor tipurilor de
turism, mai ales celui modern de tip activ.

4. Principiul interdependenţei reţelelor:

• sistemului destinat satisfacerii nevoilor turiştilor trebuie integrat în cadrul
sistemului de organizare al populaţiei permanente;
• integrarea fluxurilor turistice cu populaţia din teritoriul amenajat şi în
context mai larg, cu ansamblul structurilor sociale locale;
• dezvoltarea unor relaţii de intercondiţionare, completare şi susţinere
reciprocă între cele două sisteme, pentru a evita fenomenul de respingere.

5. Principiul funcţionalităţii optime a întregului sistem de reţele:

• structurarea amenajării turistice trebuie să permită turistului accesul uşor,
rapid şi complet la toate componentele „reţelei turistice”:
 reţeaua resurselor naturale şi antropice;
 reţeaua de activităţi-servicii (transport, alimentaţie agrement);
 reţeaua unităţilor de recepţie;
 reţeaua unităţilor de infrastructură generală, etc.
• amenajarea va fi concepută ca un sistem integrat în interiorul căruia sunt
repartizate raţional:
 zonele de locuit;
 spaţiile verzi;
 locurile de plimbare;
 construcţiile destinate agrementului şi divertismentului;
 restaurantele;
 centrele comerciale.

6. Principiul rentabilităţii:
• prin natura ei, amenajarea turistică are implicaţii asupra circulaţiei turistice
şi asupra dezvoltării economice şi sociale a teritoriului supus amenajării, în ansamblul
său;
• rentabilitatea trebuie să fie unul din criteriile fundamentale pentru
evaluarea unei amenajări turistice cu efecte pozitive asupra celorlalte ramuri şi
activităţi prezente în zonă.

2..5. Obiectivele principale ale strategiei de amenajare turistică

37
 a). Valorificarea superioară a potenţialului turistic.
b). Diminuarea sezonalităţii, urmărind evitarea supraaglomerării temporare a teritoriului dat,
respectiv extinderea sezonului turistic prin echiparea teritoriului cu dotări funcţionale şi exploatabile
tot timpul anului.
c). Atragerea unui număr mare de turişti români şi străini (cu lărgirea ariei geografice de
provenienţă a turiştilor străini).
d). Sporirea eficienţei activităţii în turism prin practicarea formelor de turism pretabile funcţie
de condiţiile naturale şi antropice din fiecare zonă.
e). Păstrarea şi conservarea mediului înconjurător şi a obiectivelor turistice.
Tipologia strategiilor de amenajare turistică funcţie de intervalul de timp:
a) pe termen scurt (1-2 ani), apare ca o direcţie de moment la tendinţele cererii turistice sau ale
unor segmente ale cererii cu efecte scontate.
b) pe termen mediu (3-5 ani), presupune dezvoltarea şi modernizarea spaţiului deja amenajat.
c) pe termen lung, vizează amenajarea unor noi puncte, staţiuni, centre, subzone sau zone
turistice moderne, menite să răspundă cererii pe termen lung.
Strategiile de amenajare turistică se mai pot diferenţia funcţie de complexitatea dotărilor:
a). Strategia de flexibilitate sau a structurilor evolutive presupune permanenta adaptare la
cerinţele turiştilor astfel că zona turistică, structurile de primire turistice, trebuie amenajate
polifuncţional cu efecte pe linia creşterii eficienţei valorificării şi dezvoltării ofertei turistice
b). Strategia de diferenţiere cu accent pe originalitatea construcţiilor turistice şi a produselor şi
serviciilor oferite
c). Strategia de diversificare cu accent pe amplificarea dotărilor şi echipamentelor legate de
serviciile suplimentare (mijloace de agrement, reţea comercială modernă şi diversificată, circuite
atractive, excursii variate).
Amenajarea turistică prezintă o serie de caracteristici de care trebuie să se ţină seama în
deciziile de amplasare a echipamentelor ca şi în dimensionarea acestora:
1). Unicitatea prestaţiei, fiecare localizare indiferent de forma sau mărimea ei reprezintă un caz
particular, chiar şi în cadrul unor arii geoturistice mari şi relativ omogene (Marea Mediterană, Munţii
Alpi), deoarece resursele au o mare varietate de forme de manifestare şi parametrii de calitate (condiţii
de climă, vegetaţie, faună, monumente istorice), acestea intră în alcătuirea unui produs turistic în
proporţii diferite. Caracterul de unicitate este accentuat şi de condiţiile socio – economice diferite pentru
fiecare perimetru, precum şi de calitatea şi diversitatea serviciilor oferite.
2). Localizarea turistică se face „la sursă” datorită caracterului rigid, netransferabil al ofertei,
staţiunile se amenajează la locul materiei prime, al resurselor (plajă, izvoare, munte) şi se dimensionează
în funcţie de volumul şi atractivitatea acestora.
3). Localizarea turistică este îndepărtată de piaţa cumpărătorului. În aceste condiţii
consumarea produsului turistic presupune deplasarea cererii.
4). Polivalenţa amenajărilor prin dotările şi serviciile oferite. Fiecare amenajare turistică este
necesar să permită satisfacerea nevoilor unor segmente variate de turişti.
5). Amenajările turistice se integrează în tendinţa de expansiune a terţiarului, în consecinţă
amplasarea lor este favorizată de zonele cu nivel de dezvoltare economico – socială mai ridicată.

2.6. Amenajarea turistică – componentă a amenajării teritoriului

Această poziţie se datorează integrării activităţii turistice în ansamblul activităţii economice la

nivel naţional şi regional. Rezultă astfel că amenajarea teritoriului în scopuri turistice este o componentă
integrantă a amenajării teritoriului din toate punctele de vedere.

2.6.1. Caracterul economico-spaţial al turismului

Fenomenul turistic este influenţat de particularităţile teritoriului, legătură care se manifestă în
dublu sens:
• natura specifică teritoriului influenţează dimensiunea şi intensitatea circulaţiei turistice ca şi
formele de turism;

38
 • prezenţa turismului într-o anumit-o zonă stimularea dezvoltarea economică a zonei
respective.
Rezultă că amenajarea turistică are ca obiectiv armonizarea intereselor turismului cu cele ale
celorlalte activităţi economice şi sociale din teritoriul respectiv, pornind de la o serie de fenomene ca:
• industrializarea şi urbanismul;
• creşterea duratei timpului liber;
• ridicarea nivelului de instruire şi civilizaţie.
Ca scopuri ale amenajării ar putea fi enumerate:
• crearea cadrului necesar dezvoltării turismului şi valorificării optime a teritoriului din punct
de vedere turistic;
• găsirea unor soluţii de multiplicare a efectelor turismului în avantajul economiei globale a
zonei;
• integrarea programelor de dezvoltare turistică în strategia dezvoltării economico-sociale a
teritoriului.

2.6.2. Conceptul de amenajare turistică

Istoricul amenajării turistice:

• amplasarea sau localizarea unui obiectiv, cu referire la activitatea turistică este frecvent
folosită abia din anii 60;
• este împrumutată din amenajarea urbană, fiind stimulată de dezvoltarea activităţii turistice
în general şi mai ales a turismului de masă care a dus la creşterea preocupării pentru
organizarea spaţiului turistic sub forma amenajării turistice;
• de menţionat faptul că până la perioada menţionată, turismul nu era o activitate economică
clar conturată ca atare, ci mai degrabă o preocupare a unor grupuri restrânse, mai ales a
celor cu posibilităţi materiale mai mari.
Definirea conceptului de amenajare a teritoriului:
• un efort de dezvoltare planificată aplicată diferitelor sectoare ale economiei în vederea
realizării unei soluţii optime pentru dezvoltarea concordantă a unei zone într-un ansamblu
complet;
• amenajarea turistică reprezintă o formă particulară a amenajării teritoriului, a planificării
fizice, economice şi sociale, adaptată unui areal turistic.
Definiţia conceptului de amenajare turistică a teritoriului:
• proces dinamic şi complex de organizare ştiinţifică a spaţiului turistic, luând în considerare
relaţiile dintre mediu şi colectivităţile umane, respectiv ansamblul factorilor care
influenţează aceste relaţii;
• amenajarea turistică cuprinde ansamblul elementelor care alcătuiesc activitatea turistică.
• din punct de vedere economic, amenajarea turistică are în vedere o serie de variabile cum
ar fi:
 aptitudinile naturale ale zonei;
 distanţa dintre zona de emisie (de origine) a turiştilor şi zona de recepţie;
 potenţialul pieţei (emisia turistică);
 condiţiile economice şi sociale ale zonei care urmează să fie amenajate;
 dimensiunea actuală şi/sau proiectată a implantărilor;
 competenţe decizionale etc.
• privite ca acţiuni complexe de organizare a teritoriului, amenajările turistice:
 asigură o exploatare raţională a resurselor;
 stimulează dezvoltarea celorlalte ramuri şi activităţi economice într-un perimetru dat;
 contribuie la protejarea mediului.

2.7. Amenajarea turistică a teritoriului şi calitatea mediului

39
 Mediul poate fi definit ca totalitatea factorilor naturali şi antropici care în strânsă interacţiune
influenţează echilibrul ecologic. În contextul dezvoltării societăţii umane din punct de vedere economic
şi modificarea implicită a raportului dintre calitatea vieţii şi mediu în sensul considerării şi a efectelor
asupra naturii şi nu numai a utilităţii ei, o semnificaţie deosebită o are cunoaşterea cauzelor care produc
deteriorarea mediului şi gravitatea acţiunii lor ca şi identificarea soluţiilor de protejare a mediului.
Protecţia mediului are în vedere o serie de acţiuni cum ar fi:
• cunoaşterea mediului şi a interacţiunilor dintre sistemul economic şi sistemele naturale;
• prevederea consecinţelor acestor interacţiuni;
• utilizarea raţională şi economicoasă a resurselor naturale, indiferent de originea lor;
• prevenirea şi eliminarea degradării mediului provocată de om, sau de fenomenele naturale;
• armonizarea intereselor imediate şi de perspectivă ale societăţii şi respectiv ale agenţilor
economici privind utilizarea factorilor naturali de mediu (aer, apă, sol, subsol, floră, faună,
rezervaţii şi monumente ale naturii, peisaj).
Realizarea acestor acţiuni presupune rezolvarea a trei categorii de probleme:
• crearea unui sistem legislativ şi instituţional adecvat şi eficient;
• evaluarea costurilor acţiunilor de protejare şi stabilirea modalităţilor de finanţare (publică
sau particulară);
• stabilirea unor responsabilităţi şi elaborarea unor programe specifice pentru fiecare obiectiv
şi acţiune.

2.7.1. Turismul şi problemele mediului

Mediul şi calitatea acestuia reprezintă condiţia fundamentală a activităţii turistice. Resursele

turistice naturale îşi vor menţine gradul de atractivitate atâta timp cât mediul înconjurător va continua să
reprezinte un argument al călătoriei turistice. Din acest motiv, turismul joacă un rol important în
protejarea mediului şi menţinerea calităţii lui, atât în cadrul staţiunilor turistice cât şi în afara acestora.
Aceste preocupări trebuie corelate şi cu faptul că atât spaţiul turistic cât şi resursele naturale pe
care turismul le utilizează sunt limitate.

2.7.2. Impactul turismului asupra mediului

Factori de influenţă:
• deplasarea persoanelor pe distanţe din ce în ce mai mari, spaţiul destinat activităţilor umane
fiind din ce în ce mai vast;
• creşterea timpului liber care oferă posibilitatea unei explorări mai intense a mediului
natural;
• utilizarea automobilului şi posibilitatea parcurgerii unor distanţe din ce în ce mai mari în
timp tot mai scurt;
• creşterea frecvenţei turismului de weekend petrecut în natură.
Componente ale mediului afectate:
• peisajul: suferă o urâţire datorită construcţiilor, a designul acestora, culorii, materialelor,
amplasării; rezultă o monotonie a peisajului; înmulţirea elementelor de infrastructură duce
la urâţirea peisajului;
• solul: este afectat de exploatarea excesivă; litoralul – este cea mai fragilă zonă deoarece
este o zonă în formare, spaţiul vizat este limitat la câteva sute de metrii, densitatea
instalaţiilor şi a vizitatorilor sunt foarte mari – aceste neajunsuri se întâlnesc şi la nivelul
celorlalte zone dar la un nivel mai restrâns;
• flora: este afectată negativ de exodul masiv al turiştilor, în special către zonele forestiere;
efectele negative sunt rezultatul prezenţei masive a turiştilor, comportamentul acestora,
sporirea dotărilor şi implantărilor turistice ca şi a infrastructurii;
• fauna: modificarea habitatului animalelor datorită construcţiilor şi infrastructurii necesare
turismului; practicarea unor forme de turism ca vânătoarea;

40
 • râurile şi lacurile: suportă o supra exploatare turistică atât în sensul numărului foarte mare
de turişti care sunt atraşi de ele cât şi datorită numărului mare de amenajări destinate
acestora; sporturile nautice;
• oraşele şi monumentele: sunt afectate prin creşterea densităţii urbane, apariţia construcţiilor
foarte mari, sistematizarea defectuoasă, poluarea atmosferică, zgomotul etc.

2.7.3. Rolul amenajărilor turistice în protejarea mediului

Amenajarea turistică:
• favorizează includerea sau excluderea în/din circuitul turistic a unor zone cu dezechilibre
ecologice grave sau zone cu un statut deosebit;
• permite controlul circulaţiei turistice în perimetrele amenajate;
• se poate implica în protejarea mediului prin dimensionarea riguroasă a implantărilor în
funcţie de caracteristicile zonei amenajate;
• contribuie la amenajarea de parcuri sau la promovarea unor forme de turism specific (foto-
safari, bird-watching);
• mai pot fi menţionate implementarea unor soluţii arhitectonice şi constructive, unor
programe legislative, educative şi de informare.

2.8. Metodologia amenajării turistice

Presupune trei activităţi fundamentale:
• stabilirea tipologiei şi a caracteristicilor amenajărilor turistice;
• selecţia şi delimitarea teritoriului destinat amenajării;
• alocarea spaţiilor şi zonarea turistică a teritoriului destinat amenajării turistice.
Aceste activităţi au un caracter pregătitor. Amenajarea turistică propriu-zisă a teritoriului
selectat şi delimitat presupune la rândul său luarea în considerare a trei aspecte fundamentale:
• elementele de tehnologie ale amenajării turistice a teritoriului;
• tehnici de amenajare turistică a teritoriului;
• aplicarea unor principii de amenajare turistică a teritoriului.

2.8.1. Tipologia şi caracteristicile amenajărilor turistice

În funcţie de răspândirea în teritoriu a resurselor (elemente naturale şi culturale), amenajările

turistice pot fi:
• univoce:
 implantările sunt legate de un singur obiectiv sau element de atracţie turistică care poate
atrage cererea;
 amenajările sunt sumare, relativ izolate şi în strânsă corelaţie cu indicele de atractivitate
al obiectivului;
 exemple: cascada Niagara, Piramidele, în general monumente istorice izolate (ruine)
sau amplasate în regiuni relativ izolate, monumente ale naturii.
• plurivoce:
 localizarea se integrează într-un ansamblu de condiţii care conferă o anumită
specificitate;
 dotările sunt mai complexe şi pot lua forma unor staţiuni sau centre turistice;
 exemple: ariile geografice cu caracter deosebit (zone cu monumente de artă sau de
arhitectură, zone cu izvoare termale sau ape minerale, ţărm cu nisip sau munţi cu
zăpadă etc.);
• echivoce:
 zona turistică este relativ omogenă, în general întinsă, fără o anumită particularitate
specifică;

41
 dotările sunt mai numeroase, atât simple cât şi complexe şi pot fi localizate oriunde;

 relaţiile dintre elementele ofertei sunt sumare;
 decizia de amenajare este dominată de existenţa cererii şi caracteristicile acesteia (timp
de deplasare, oboseala, cheltuielile generate);
 caracteristice ariilor turistice din apropierea marilor aglomerări urbane.
În funcţie de natura spaţiului geografic, amenajările turistice pot fi:
• amenajarea siturilor (balneare) de litoral;
• amenajarea siturilor montane;
• amenajarea parcurilor şi rezervaţiilor naturale;
• amenajarea siturilor istorice şi arheologice;
• amenajarea zonelor termale;
• amenajarea zonelor rurale;
• amenajarea zonelor periurbane;
• amenajarea zonelor urbane.
În funcţie de relaţiile amenajării cu elementele definitorii ale teritoriului şi cu distribuţia cererii:
• amenajări punctiforme: unităţi turistice izolate care oferă doar servicii şi prestaţii
specifice (cazare, masă, un minim de agrement);
• amenajări (localizări) complexe: (staţiuni, urbanizări) integrate regiunilor în care se
găsesc.

2.8.2. Selecţia şi delimitarea teritoriului

2.8.2.1. Selecţia teritoriului

Selecţia teritoriului destinat amenajării turistice utilizează o serie de criterii specifice care au în
vedere:
a. condiţiile naturale ale teritoriului;
b. bogăţia cultural istorică;
c. condiţiile socio-economice;
d. infrastructura;
e. dotările existente pentru cultură şi odihnă;
f. legislaţia şi reglementările în vigoare.

a. Condiţiile naturale ale teritoriului:

• geologia şi morfologia teritoriului, clima, flora, fauna, hidrografia (elemente de atracţie
turistică);
• calitatea şi caracteristicile acestora permit determinarea valorii, forţei de atracţie şi
respectiv a tipologiei amenajărilor.
b. Bogăţia cultural-istorică:
• vestigii arheologice, monumente istorice şi contemporane, elemente de folclor, tradiţii şi
arhitectură locală, atracţii culturale (serbări, festivaluri), valori artistice etc.
• în selecţia teritoriului se are în vedere prezenţa elementelor de cultură, originalitatea şi
valoarea lor, starea de conservare, posibilităţile şi riscurile atragerii acestora în circuitul
turistice.
c. Condiţiile socio-economice:
• element favorizant al amenajărilor turistice;
• au în vedere elementele demografice (dinamică, structură, ocupare) şi disponibilităţile de
forţă de muncă, dezvoltarea diferitelor ramuri economice (industrie, servicii, agricultură
comerţ), nivelul de trai şi de locuire, receptivitatea faţă de turism şi turişti.
d. Infrastructura:
• căi şi mijloace de acces;
• echipamente de telecomunicaţii şi transmitere a informaţiilor;

42
 • reţeaua de instituţii sanitare;
• reţeaua de canalizare, de alimentare cu apă, energie, gaze etc.
e. Dotările existente pentru cultură şi odihnă:
• unităţile de cazare (hoteluri, moteluri, reşedinţe secundare, camere la particulari);
• unităţile de alimentaţie;
• instalaţiile şi echipamentele de agrement;
• instalaţiile şi echipamentele de tratament;
• unităţi ofertante de servicii specifice (agenţii de voiaj).
f. Legislaţia şi reglementările în vigoare:
• au rol stimulator sau restrictiv, în funcţie de regimul juridic al fiecărui teritoriu;
• orice amenajare trebuie să aibă în vedere reglementările privind protecţia mediului,
regimul construcţiilor, orientările şi concepţia generală privind sistematizarea.

2.8.2.2. Delimitarea zonelor turistice şi localizarea infrastructurilor turistice

Delimitarea zonelor turistice în cadrul unui teritoriu reprezintă primul pas în vederea amenajării
turistice a acestora.
Zonele turistice sunt segmente ale teritoriului naţional în care se observă o concentrare mare a
obiectivelor turistice de factură naturală şi antropică, care este încă slab valorificat economic sub o altă
formă (industrie, agricultură) şi dispune de premise favorabile pentru conectarea la infrastructurile de
transport şi comunicaţie.
Delimitarea zonelor turistice reprezintă atributul studiilor de amenajare a teritoriului de rang
superior (P.A.T.R., P.A.T.J. P.A.T.Z.), care trasează liniile directoare de amenajare şi dezvoltare a
acestora, prescripţii ce urmează a fi preluate ulterior în studiile de urbanism (P.U.G.).
Amenajarea turistică a unei zone turistice se eferă la:
 găsirea locaţiilor optime a infrastructurii turistice (unităţi de cazare, alimentaţie, de
practicare a sporturilor şi divertisment, comerţ, căi de acces etc.);
 dimensionarea optimă a infrastructurilor turistice în vederea rentabilizării economice a
acestora şi acoperirea integrală a fluxului turistic pe întreaga perioadă a anului;
 diversificarea ofertei turistice prin valorificarea integrală a potenţialului natural şi antropic
existent sau implementarea unor oferte auxiliare (festivaluri, reabilitarea unor nedei şi
sărbători tradiţionale etc.) pentru toate categoriile de consumatori;
 evaluarea riscului şi mamagementul acestuia cu impact direct şi indirect asupra
amenajărilor şi infrastructurii turistice;
 prezervarea mediului ambiant şi protecţia obiectivelor turistice naturale şi antropice.
Stabilirea locaţiilor optime pentru infrastructurile turistice în cadrul unei zone turistice sau
staţiuni reprezintă prima etapă a demersului de amenajare turistică. Rezolvarea acestei probleme se
poate realiza prin efectuarea în prealabil a unor studii de fundamentare cu privire la:
 dimensiunea pieţii turistice şi tipologia acesteia;
 distanţa dintre piaţa turistică şi viitorul amplasament, de care depinde durata de acces,
costul transportului, oboseala acumulată;
 nivelul accesibilităţii, bazat pe infrastructurile de transport existente sau în execuţie;
 tipologia ofertei turistice, dedus din potenţialul turistic existent (natural şi antropic),
valoarea acestuia şi intervalele calendaristice optime pentru valorificarea turistică.
 valenţele curative, educaţionale şi recreative ale ofertei turistice;
 tipologia cererii turistice a consumatorilor;
 distanţele faţă de alte zone turistice şi nivelul concurenţei generat, de diversitatea ofertei,
cost final produs sau sejur, facilităţile de acces existente, nivelul marketing-ului;
 nivelul riscului financiar şi geografic de dezvoltare a infrastructurii turistice în zonă;
 valoarea investiţiilor necesare pentru managementul riscului şi implementarea
infrastructurii turistice;

43
  calitatea factorilor de mediu natural, economic, politic, social şi cultural;
 preţul terenului în cadrul viitorului amplasament şi statutul juridic al acestuia;
 resursele umane şi pregătirea acestora;
 dimensiunea actuală sau proiectată a staţiunii, evaluată în număr de locuri de cazare
(supradimensionarea unei staţiuni conduce la fenomene de aglomeraţie, care reprezintă un
factor de degradare a calităţii actului turistic).
Localizările turistice pot fi direc legate de anumite zone cu obiective naturale sau monumente
cu valoare istorică (ex. cascada Niagara, piramidele egiptene, castelul Bran) - localizare univocă.
În alte cazuri, localizările se integrează într-un ansamblu, care oferă vizitatorului o anumită
specificitate (zonă etnofolclorică, zonă cu ape termale) – localizare plurivocă.
În cadrul unui spaţiu turistic omogen, cu o arie mare de răspândire a obiectivelor turistice, fără o
anumită particularitate, localizarea se poate efectua în funcţie de localizarea pieţii (cazul ariilor pentru
practicarea turismului de week-end) – localizare echivocă.
Localizarea şi amenajarea turistică are următoarele caracteristici:
Uncitatea prestaţiei – fiecare localizare reprezintă un caz singular, chiar şi în cadrul marilor arii
turistice. Pentru că resursele turistice au o mare varietate de forme, o intreprindere turistică este cu atât
mai eficientă, cu cât reuşeşte să prezinte clientelei o varietate mare de combinaţii, mărind astfel câmpul
de vânzare a produsului turistic. Însă, fiecare produs oferit turistului trebuie să reprezinte o unicitate de
servicii (ex. „satul de vacanţă” va reprezenta întoarcerea la natură a citadinulu şi un ansamblu de jocuri
şi ocupaţii tradiţionale; o croazieră va oferi turistului mirajul unei călătorii pe mare).
Localizarea turistică – aceasta reprezintă în primul rând o localizare la „sursă”, deoarece
staţiunea se amenajează în vecinătatea unor resurse. Produsul turistic nu este transportabil iar
„consumul” său implică deplasarea vizitatorilor.
Localizarea îndepărtată de piaţa consumatorului – necesită o amenajare complexă, cu o
infrastructură dezvoltată şi o mare diversitate de unităţi turistice. La proximitatea pieţei, turistului i se
poate oferi servicii mai puţin complexe şi amenajări strict necesare, pentru ai oferi acestuia posibilitatea
de a se bucura de valenţele cadrului natural. Această caracteristică a localizării a condus la enunţarea
principiului gradului de finisare a localizării turistice, în funcţie de îndepărtarea sau apropierea pieţei.
Cu cât localizarea este mai îndepărtată, cu atât paleta de servicii trebuie să fie mai cuprinzătoare.
Polivalenţa unei staţiuni sau zone turistice – gradul de diversitate şi de complexitate a
serviciilor oferite turiştilor determină amploarea segmentului de piaţă, pe care se va desface produsul.
Dacă o staţiune prezintă o gamă mai largă de servicii, atunci vor fi mai numeroase categoriile de turişti
care o vor vizita.
Localizarea turistică – sunt favorizate în zonele geografice care au atins un nivel mai ridicat de
dezvoltare economică, pentru că există deja o infrastructură de transport şi comunicaţii pusă la punct, un
urbanism dezvoltat, o industrie şi o agricultură mecanizată, element care stimulează dezvoltarea
turismului. De aceea, se consideră în acest context că maturitatea dezvoltării economice a unui teritoriu
este dată de dezvoltarea sectorului terţiar, şi cu precădere a turismului.
Pierre Defert (1966, citat I. Berbecaru, M. Botez, 1977, pp. 23-25), cu intenţia de a formula
matematic localizarea unei staţiuni turistice, propune următoarele teoreme:
 fiind dată o zonă unică a pieţii turistice, situată într-un spaţiu izotrop, importanţa localizării
periferice este invers proporţională cu îndepărtarea iar punctele de cristalizare se vor situa în
cercuri concentrice, potrivit diversităţii resurselor;
 existând mai multe zone ale pieţii turistice, cu ponderi egale ca mărime, situate la aceeaşi
distanţă de resurse R1, R2, R3 ... Rn, importanţa localizărilor viitoare este în funcţie de
valoarea originală a resurselor R1, R2, R3 ... Rn;
 în raport cu mai multe resurse virtuale de aceeaşi valoare, situate la distanţă egală de mai
multe zone de piaţă de mărime diferită, importanţa localizării care se va realiza pentru
fiecare din resurse depinde de numărul potenţial al vizitatorilor disponibili pentru fiecare
zonă a pieţei;
 în cazul zonelor cu piaţă egală ca mărime şi egal distanţate într-un spaţiu izotrop,
localizările care se realizează depinde de calitatea ofertei turistice;
 dacă ceilalţi factori (zona de piaţă, zona localizării) au o valoare egală, dezvoltarea
localizărilor este corelată cu importanţa anterioară a staţiunii deja realizată.

44
 Pentru rezolvarea dezideratelor cu privire la amenajarea turistică a unei zone se impune
utilizarea alături de principii şi teoreme, şi a unor modele conceptuale cu privire la acest demers. Astfel,
pentru alegerea amplasamentului optim în teritoriu a unei staţiuni turistice se pot utiliza atât modele
clasice (gravitaţionale) cât şi cele moderne.
Modelele clasice au un caracter foarte abstract şi iau în calcul puţini factori ai localizării
analizaţi într-un teritoriu izotrop (uniform). Aceste modele au doar un caracter orientativ şi metodologic
de stabilire a locaţiilor optime.
Modelul gravitaţional stabileşte localizarea optimă pornind de la premisa că între locaţia ofertei
turistice (obiective) şi cererea turistică (localităţile de domiciliu) există o atracţie care depinde de
parametrul distanţă şi mărimea (rangul, dimensiunea) ofertei şi cererii (mărimea demografică a
localităţii). Astfel W. J. Reilly (1931) a presupus că atracţia pe care o exercită o staţiune turistică asupra
locuitorilor din localităţile dintr-un anumit teritoriu este de forma (citat P. Haggett, 1973, pp. 45-48):

Pi/di [1]
unde:
Pi – dimensiunea (mărimea şi tipul serviciilor) staţiunii;
di – distanţa faţă de localităţile de domiciliu ale turiştilor.
Conform acestui model, o persoană sau o familie care trebuie să opteze pentru un sejur turistic
în cazul a două staţiuni de acelaşi rang va opta pentru staţiunea care se află mai aproape de localitatea
reşedinţă conform relaţiei:

Pi/di>Pj/dj [2]

Acest model simplist în realitate ţine cont doar de două laturi ale derulării activităţilor turistice:
mărimea staţiunii şi distanţa faţă de cerere, aplicându-se într-un teritoriu izotrop. În realitate relaţiile
dintre cererea şi oferta turistică este mult mai complexă şi înglobează mai multe variabile de
determinare a poziţiei optime a unei staţiuni sau infrastructură turistică (tipologia obiectivelor turistice,
rangul infrastructurilor de transport, mărimea cererii turistice şi tipologia acesteia, particularităţile
factorilor de mediu etc.) (fig. 6).
Fig. 6. Poziţia optimă de localizare în amenajarea
turistică.

Atractivitatea turistică a unei staţiuni nu scade

întotdeauna invers proporţional cu distanţa, existând şi
situaţii când în diferenţierea atractivităţii se include şi
preţul sejurului, diversitatea ofertei turistice, calitatea
peisajului şi a factorilor de mediu, valenţele terapeutice ale
acestora, oboseala şi monotonia parcursului până la locul
de destinaţie etc. Din această perspectivă se poate deduce
că există o poziţie optimă a amplasamentului (d0) dată de
distanţa de acces de-a lungul unei singure zile cu momente
de odihnă şi relaxare, cu mai multe alternative de mijloace
de transport public sau cu autoturismul, pe durata
întregului an, la o distanţă cât mai mică de obiectivele
turistice ce urmează a fi vizitate pe cale pietonală, în apropierea utilităţilor publice care să permită
realizarea unor racorduri ieftine, în areale neexpuse fenomenelor de risc (poluare, inundaţii, alunecări
etc.).
Modelul de atractivitate a fluxurilor turistice. Atractivitatea unui sejur turistic este generată în
principal de doi factori:
 costul deplasării şi a serviciilor, costuri derivate suplimentare;
 oboseala derivată din distanţa care trebuie parcursă cu mijloacele de transport folosite.
Astfel, atractivitatea unui sejur, de care depinde localizarea unei staţiuni, este dată de costul
sejurului (c) şi oboseala acumulată (x) corespunzătoare distanţei de acces (d).

OC = f (d · c · x) [3]

45
 Să presupunem că fixăm un anumit nivel al atractivităţii (a0) unei staţiuni, căreia suntem dispuşi
să-i plătim costul (c0) şi să ne supunem unui efort fizic şi psihic necesar acoperirii distanţei de acces (x0),
atunci atractivitatea va fi:

a0 = OC (d · c0 · x0) [4]

în care necunoscuta ecuaţiei este distanţa (d)

În urma aplicării acestui model în găsirea amplasamentului optim pentru o staţiune rezultă
următoarele linii directoare:
 mărimea costului implică, de regulă, o scădere a oboselii acumulate (datorită mijloacelor de
transport), iar o scădere a costului transportului generează o creştere a oboselii acumulate;
 dacă două staţiuni practică acelaşi preţ şi reclamă aceiaşi oboseală pentru accesul în zonă se
va alege un nou traseu de acces, încă necunoscut consumatorilor;
 în cazul a două staţiuni cu preţuri diferenţiate şi aceiaşi oboseală acumulată pentru
realizarea accesului se va alege staţiunea cu costuri mai mici la aceiaşi gamă de servicii;
 în cazul a două staţiuni cu preţuri egale şi servicii de aceiaşi calitate dar amplasate la
distanţe diferite de zona emiţătoare de turişti, care generează nivele diferite de oboseală
pentru acces se va alege staţiunea cea mai apropiată de zona emiţătoare.
În concluzie, acest model stipulează că, amplasamentul optim al unei staţiuni sau infrastructuri
de cazare depinde de preţurile practicate de către acestea, durata accesului şi oboseala acumulată de care
depinde opţiunile consumatorilor.
Amplasamentul zonelor turistice şi implicit a staţiunilor în cadrul unui teritoriu determină
tipologia activităţilor recreative şi durata acestora, care la rândul său influienţează diversitatea ofertei
serviciilor turistice, numărul şi rangul unităţilor de cazare din cadrul acestora, mărimea fluxului turistic.
După durata se disting trei categorii de activităţi de recreere: scurte, medii şi de lungă durată
(fig. 7). Activităţile de recreere de durată scurtă pot fi foarte scurte (2-3 ore şi distanţa de 1-3 km) şi
scurte (1-3 zile şi distanţa de 10-25 km). Cealaltă categorie a activităţilor de recreere, de durată medie se
încadrează în intervalul de 3-10 zile şi distanţe de 50-80 km. Ultimul tip de activităţi de recreere, de
lungă durată a sejurului este mai mare de 10 zile iar distanţele parcurse se încadrează între 100-1000
km.
Activităţile de recrere de scurtă şi foarte scurtă durată reclamă amenajări turistice simpliste
care se rezumă în primul rând la delimitarea unui perimetru pretabil în acest sens, în vecinătatea
localităţilor (în special marile oraşe) unde populaţia să se poată destinde în aer liber, după încheierea
zilei de muncă. Acestea constau în amenajarea unor terenuri pentru practicarea sporturilor de masă, alei
de promenadă, piste pentru biciclişti, squaruri pentru odihnă la care se adaugă o serie de dotări edilitare
pentru asigurarea unor nevoi stringente (sursă de apă potabilă, grup sanitar, punct medical pentru
acordarea primului ajutor, unităţi de alimentare pentru acoperirea unor nevoi stringente etc.).
Activităţile de recreere de durată medie (în literatura de specialitate mai poartă denumirea de
turism de week-end) reclamă amenajări mai complexe deoarece acesta implică deplasarea turiştilor
pentru 1-3 zile în afara localităţii de domiciliu, în care pe lângă satisfacerea nevoilor de recreaţie este
necesar acoperirea nevoilor de cazare şi masă. Zonele turistice cele mai atractive pentru practicarea
acestui tip de turism sunt cele aflate pe o rază de 50-80 km faţă de localitatea de domiciliu, cu un
potenţial natural şi antropic de interes zonal şi regional. Amenajările turistice constau în cabane,
camping-uri, pensiuni (în cazul valorificării potenţialului agroturistic), terenuri pentru campare în cazul
turiştilor veniţi cu corturile, parcări securizate. Atracţia principală a acestor zone turistice o reprezintă
obiectivele turistice localizate pe o rază de acces pietonal de 1-3 ore la care se adaugă posibilitatea de a
petrece timpul în aer liber. În acest sens pentru acoperirea nevoilor de destindere amplasamentele se
echipează cu terenuri sportive, se amenajează locuri speciale pentru focuri de tabără, se marchează
traseie pietonale pentru practicarea drumeţiei. De asemenea, în vederea acoperirii unor nevoi stringente
amplasamentele se echipează cu grupuri sanitare, surse de apă potabilă, puncte medicale de acordare a
primului ajutor, puncte de alimentare şi servirea mesei, unităţi de desfacere cu amănuntul a produselor
alimentare şi de altă natură, puncte de informare asupra traseelor turistice ce se pot practica în zonă şi
obiectivele turistice ce pot fi vizitate. Pentru satisfacerea nevoilor de deplasare ale turiştilor este de dorit
ca aceste zone să fie conectate cu mijloace de transport în comun (curse regulate de autobuse). Având în

46
vedere că în aceste zone turistice cantitatea de deşeuri menajere este mare, pentru a prezerva mediul se
impune echiparea amplasamentelor cu sisteme de colectare şi transport organizat spre o platformă de
depozitare a deşeurilor.

Fig. 7. Raportul dintre durata sejurului, distanţa de acces şi numărul de unităţi turistice.

Activităţile de recreere de lungă durată (peste 10 zile) ce implică deplasarea pe distanţe care
depăşesc 100 km şi se bazează exclusiv pe vizitarea unor obiective de interes naţional sau internaţional,
şi valorificarea unor elemente curative ale mediului cu caracter punctiform. Amenajările turistice în
cazul acesta sunt de tip staţiune turistică, care concentrează pe un areal restrâns un număr mare de
dotări turistice cu caracter complex, capabile să satisfacă o varietate mare de preferinţe şi nevoi
recreative.

2.8.2.3. Delimitarea unităţilor teritoriale

Delimitarea unităţilor teritoriale se face în funcţie de natura teritoriului (munte, mare, zonă
balneară etc.), de specificul şi de caracteristicile resurselor (naturale sau cultural istorice, omogene sau
mixte etc.), densitatea şi valoarea acestora.
Delimitarea unităţilor teritoriale are ca obiectiv definirea tipologiei şi structurii optime a
implantărilor. Unităţile teritoriale se clasifică în:
Obiectivul turistic: un element suficient de atractiv pentru a motiva deplasarea turiştilor
(monument al naturii, obiectiv istoric şi arheologic, manifestare culturală sau sportivă);
Punctul turistic: unitatea de bază a activităţii turistice în jurul căreia se amplasează un minim de
servicii turistice;
Localitatea sau centrul turistic: aşezare urbană sau rurală cu un nivel de dezvoltare economică
mai ridicat care conţine în interior sau în apropiere obiective care prin natura lor pot motiva activitatea
turistică. Din punct de vedere al profilului şi funcţiilor pot fi:
 cu funcţie exclusiv sau predominant turistică;
 cu profil economic complex, turismul având un rol mai mult sau mai puţin predominant,
complementară activităţilor economice principale.
Complexul turistic: teritoriu cu suprafaţă nu foarte mare care grupează mai multe obiective şi
localităţi turistice cu o relativă omogenitate (ex. un element de relief comun);
Zona (arealul) turistic:

47
  un teritoriu întins cu o diversitate de forme de relief;
 alcătuită din mai multe puncte, localităţi şi complexe turistice;
 fiecare subunitate teritorială are o funcţionalitate independentă şi relaţii cu celelalte –
caracter unitar.
Regiunea turistică:
 arie teritorială cu o suprafaţă foarte întinsă;
 activităţile economice sunt marcate de cea turistică;
 resurse multiple şi cu atractivitate foarte ridicată.

2.8.3. Alocarea spaţiilor şi zonarea turistică a teritoriului

Procesul de alocare a spaţiilor (acceptarea lor ca destinaţii turistice) presupune acţiuni de
identificare, individualizare şi evaluare a resurselor. Structurarea resurselor turistice se realizează în
raport cu ideea de amenajare, pe baza următoarelor criterii:
• originalitatea şi unicitatea resurselor:
 unice - rare şi originale la nivel mondial: Piramidele, Acropole, Machu Pichu,
mânăstirile din nordul Bucovinei, cascada Niagara;
 de creaţie – originale dar nu unice în lume: oraşe ca Roma. Paris, Florenţa, staţiuni sau
zone turistice ca Florida sau Coasta de Azur etc;
 atractive – cu structură diversă, existente în multe regiuni ale lumii: forme de relief
deosebite, plaje, zone cu climat reconfortant, izvoare termale, peisaje deosebite, parcuri
şi rezervaţii etc
• natura elementelor constitutive ale ofertei turistice. Se disting categoriile:
 cadrul natural – relief, floră, faună, hidrografie, climă, peisaje;
 valorile culturale – monumente istorice şi arheologice, construcţii moderne, manifestări
culturale şi festivaluri;
 structura socială a zonei – eterogenitatea şi originalitate etnică, tradiţii;
 condiţiile economice – căi de acces, structura economică a zonei, dezvoltarea
comerţului, nivel de trai.
• gradul de polarizare a elementelor ofertei:
 concentrarea valorilor turistice pe areale restrânse;
 dispersarea resurselor pe teritorii relativ întinse.

2.8.4. Elementele de tehnologie ale amenajării turistice

Au în vedere elaborarea concepţiei de organizare a spaţiului şi a programului noilor localizări.

Concepţia de organizare a spaţiului variază în funcţie de:
• datele tehnice ale teritoriului;
• modul de abordare a proiectului.
Abordarea proiectului se poate face prin prisma următoarelor criterii:
• nivelul de abordare:
 interregională;
 naţională;
 regională;
 locală;
 sectorială.
• modul de angajare şi soluţionare a problemelor:
 abordarea tradiţională – elaborarea unor proiecte independente pentru fiecare
obiectiv;
 abordarea sistemică – acţiunea se desfăşoară unitar, în mai multe faze care se
concretizează în elaborarea unor documente: anteproiectul, proiectul iniţial, final,
programul operaţional.

48
 Conţinutul programului de amenajare se referă la:
• organizarea funcţională a teritoriului;
• organizarea relaţiilor cu zonele exterioare celei amenajate;
• „înzestrarea turistică a teritoriului” care cuprinde elemente:
- funcţionale - reşedinţa, restaurantul, serviciile şi infrastructura generală;
- recreative – spaţiile deschise, monumentele, muzeele etc.
Elemente funcţionale:
• reşedinţa:
 punctul fix în funcţie de care se orientează turistul ca şi celelalte componente ale
echipamentului staţiunii;
 alcătuită din mijloace de cazare;
 caracterizată prin mărime, confort, servicii oferite.
restaurantul:
 unităţile de alimentaţie publică;
 caracterizată prin mărime, amplasament, varietate tipologică, grad de confort;
 mărimea şi localizarea sunt corelate cu dimensiunile reşedinţei.
• serviciile şi infrastructura generală: reţeaua de transport, reţeaua unităţilor
comerciale, serviciile de reparare şi întreţinere, serviciile poştale, telecomunicaţii, serviciile
sanitare.
Elemente recreative:
spaţii deschise: plaje, locuri de plimbare, păduri, parcuri, lacuri etc;
amenajări sportive;
monumente, vestigii cultural istorice;
echipamente de cultură (muzee, săli de spectacol, biblioteci, cluburi etc.);
manifestări cultural-artistice şi sportive.
Toate aceste elemente se regăsesc în alcătuirea modelelor de amenajare.

2.8.5. Tehnici de amenajare turistică

Pot avea în vedere:

• distribuirea în spaţiu a obiectivelor - cea mai folosită metodă este
cartografia;
• rezultatele economico-financiare posibile ale amenajării: modele
matematice şi statistice (analiza input-output, multiplicatorul turistic, previziunea cererii,
rentabilitatea probabilă etc.);
• elaborarea unor norme şi standarde privind dimensiunile optime ale
amenajării şi elementelor componente.

2.8.5.1. Stabilirea dimensiunilor optime

Stabilirea dimensiunilor optime ale amenajării este criteriul esenţial în amenajarea teritoriului.
Se operează cu norme de utilare care permit:
• determinarea capacităţii optime a zonelor turistice ca nr. de persoane;
• determinarea necesităţilor de cazare raportat la tipul de turism care va fi
practicat;
• evaluarea şi determinarea capacităţii mijloacelor de transport şi a
terminalelor (gări, aeroporturi, autogări etc.);
• evaluarea şi determinarea capacităţii zonei destinate recreeri şi odihnei
(plaje, pârtii de schi, parcuri etc.);
• evaluarea şi determinarea capacităţii teritoriului raportat la urbanizarea
generală a ţării.

49
 Aceste evaluări sunt cunoscute sub denumirea generică de „determinarea capacităţii resurselor”
(carrying capacity).
Elaborarea normelor şi standardelor se realizează cu respectarea a trei cerinţe limită
fundamentale:
• pragul de toleranţă – caracteristic mediului;
• pragul de confort – limita de densitate a turiştilor şi a construcţiilor pentru a
evita supraaglomerarea şi diminuarea calităţii resurselor;
• pragul fizic – limita expansiunii turismului (cota de exploatare a unei zone).
În localizarea, dimensionarea şi stabilirea tipologiei amenajărilor turistice se au în vedere şi relaţiile
dintre cerere şi ofertă care pot fi exprimate cu ajutorul unor scheme logice şi modelate matematic:
• oferta turistică şi cererea sunt concentrate în două puncte sau arii teritoriale
restrânse situate la o anumită distanţă;
• oferta turistică dispersată într-o arie relativ largă şi cererea concentrată;
• oferta turistică concentrată şi cererea dispersată (la dimensiunile unei ţări
sau chiar regiuni mai largi în cazul turismului internaţional).
Aceste relaţii surprind şi influenţa costurilor şi duratei deplasării asupra fluxurilor turistice şi
indirect asupra dimensionării localizărilor, luându-se în calcul şi zonele emitente de turişti.
Pentru stabilirea dimensiunilor optime a localizărilor se operează cu următoarele norme de
utilizare, ce permit:
a) determinarea capacităţii zonelor turistice (număr de persoane). Se fundamentează pe
caracteristicile funcţionale ale suprafeţelor;
b) se utilizează pentru determinarea nevoii de locuinţe (spaţii de cazare) în raport cu
funcţia şi destinaţia zonei (funcţie de formele de turism practicate);

50
 c) permite evaluarea şi determinarea capacităţii mijloacelor de transport, căilor de rulare şi
terminale (gări, aerogări, autogări);
d) normele de utilizare permit evaluarea şi determinarea zonei unde se vor derula activităţi de
loisir: plaje, pante de schi, drumuri marcate;
e) normele de utilizare permit evaluarea capacităţii teritoriului în raport cu procesul de
urbanizare al ţării.
La elaborarea normelor (standardelor) trebuie să se realizeze şi să se respecte 3 cerinţe
fundamentale:
1) pragul de toleranţă este elementul de caracterizare al mediului;
2) pragul de confort: respectarea standardelor necesare pentru fiecare turist, limita de densitate a
turiştilor şi a construcţiilor pentru a evita supraaglomerarea şi diminuarea calităţii resurselor;
3) pragul fizic este limita pentru expansiunea turismului.
Exemplu: Polonia – spaţiu de amenajare turistică intensivă circa 150-500 locuri de cazare/ km2.
Spaţii de amenajare turistică extensivă circa 10-50 locuri de cazare/ km2
Spaţii de amenajare turistică moderată circa 40-300 locuri de cazare/ km2.
În cazul S.U.A. şi Canada modelul de dimensionare a activităţii turistice are următoarele trepte:
• zone de loisir de mare densitate: Hawai;
• zone generale de loisir în aer liber în preajma marilor aglomerări urbane;
• zone cu mediu natural: parcuri, grădini botanice;
• zone naturale de excepţie: parcuri naturale, rezervaţii naturale;
• zone primitive;
• zone culturale şi istorice.
După nivelul de intensitate sau unităţi de echipamente turistice/locuitor avem:
• un teren de sport alocat pentru circa 500 – 2500 locuitori;
• un parc urban de 50 hectare la 50.000 locuitori;
• un teren de tenis la 2000 locuitori;
• în zona montană un teleschi la 500 turişti;
• o telecabină pentru o staţiune cu peste 3000 de locuri de cazare
• densitatea optimă pe hectar 3000 de persoane pentru plaje foarte frecventate;
• 1000 de persoane pentru plaje liniştite;
• 20 de persoane în zone cu parcuri lângă ape;
• 8 ambarcaţiuni de agrement pe 1 hectar oglindă de apă.
Blue Flag este un brand al protecţiei mediului la cel mai înalt standard; se acordă plajelor şi
porturilor de agrement de către Fundaţia de educaţie pentru mediu, organizaţie neguvernamentală
internaţională cu sediul în Marea Britanie.
Plajele oferă garanţia unei protecţii pentru vizitatori, acordarea se face pentru un sezon de către un
juriu european la propunerea comitetelor naţionale având în vedere 27 de criterii clasificate pe 4
domenii:
• calitatea apei;
• managementul mediului;
• securitate, servicii şi dotări;
• educaţie, informare privind mediul înconjurător.
Există circa 73.000 de plaje şi porturi de agrement răspândite în Europa, Africa de Sud, Noua
Zeelandă, Caraibe, Canada.
Pentru Europa de Est: Polonia, Slovenia, Croaţia, Lituania, Letonia, Bulgaria, Franţa, Spania,
Italia.
În Bulgaria sunt circa 10 plaje Blue Flag, mai ales în Albena şi Nisipurile de Aur.
În România la Mamaia, Eforie Nord, Mangalia, Neptun, Saturn, Venus, pe porţiuni aferente de
obicei unui hotel.
Pentru plajele liniştite se alocă circa 28 m2 de nisip pentru turist, pentru cele aglomerate 6 – 8 m 2
de plajă pentru turist sau 2 m2 plajă şi 8 m2 teren.
Pentru pârtie circa 8,5 m2 pentru fiecare schior.

51
 2.9. Modele generale de organizare şi amenajare turistică a teritoriului
2.9.1. Amenajarea turistică a litoralului
Litoralul este definit ca zona de contact dintre elementele terestre şi hidrologice. Este un mediu
fragil aflat în permanentă transformare şi deci permanent supus proceselor care duc la deteriorarea
echilibrului.
Destinaţiile litoralului:
• extinderea instalaţiilor industrialo-portuare de mare anvergură, a
implantărilor nucleare, mari consumatoare de apă;
• urbanizarea şi noile aglomerări urbane, prin extinderea celor existente şi
dezvoltarea echipamentelor edilitare aferente acestora;
• consacrarea curei helio-marine în practica turistică, concentrarea în zonele
de litoral a unei părţi semnificative a circulaţiei turistice.

2.9.1.1. Aspecte privind evoluţia turismului de litoral

Cererea turistică pentru litoral a înregistrat o serie de mutaţii structurale cu implicaţii asupra
procesului de amenajare:
• deplasarea de la turismul de grup la cel individual asociată cu o creştere a
independenţei turistului care îşi organizează singur programul şi îşi asigură o parte din
servicii; influenţa se manifestă asupra tipurilor de unităţi de cazare şi dotarea acestora (se
vor prefera locuinţele individuale, apartamentele mobilate dar şi amenajările tip camping);
• diversificarea activităţilor recreative şi sportive în dauna plajei –
nautismul a cunoscut o dezvoltare deosebită determinând crearea unor echipamente
adecvate: porturi de agrement, cluburi nautice, şcoli de navigaţie, spaţii pentru organizarea
de concursuri etc;
• organizarea activităţii în formula „club de vacanţă”;
• afirmarea turismului social etc.

2.9.1.2. Modele de amenajare turistică a litoralului

Principalele elemente care sunt avute în vedere la amenajarea turistică a litoralului (concepţie de
organizare, soluţii, tipologie, localizare) sunt trăsăturile cadrului natural şi în principal ale plajei şi mării.
Un rol definitoriu au elemente ca:
• lungimea, lăţimea şi orientarea plajei;
• regimul eolian;
• curenţii;
• înălţimea valurilor;
• adâncimea apei;
• accesul la plajă;
• intrarea în apă;
• înălţimea falezei etc.

2.9.1.3. Probleme rezolvate de amenajarea turistică a litoralului

În dimensionarea noilor localizări - se pleacă de la:
 identificarea suprafeţelor care pot fi amenajate;
 normele convenţionale existente exprimate sub forma m2/suprafaţă plajă sau suprafaţă teren
pentru un loc de cazare, fie nr. de paturi la un ha suprafaţă totală amenajată. Valorile optime
sunt 2 m2 plajă + 8m2 teren pt. un loc de cazare; 5-6 m2 până la 8 m2 plajă pe un loc de cazare,
100 de paturi la un ha. suprafaţă totală amenajată.

52
 Alegerea modelului de amenajare – depinde de configuraţia terenului, rezultând o mare varietate
tipologică a localizărilor.
În sinteză, se remarcă două soluţii (tipuri) principale:
• urbanizarea (sau microurbanizării): realizarea unor staţiuni
turistice cu concentrări imobiliare, amplasate în imediata apropiere a unui centru locuit sau
integrate acestuia sau a unor complexe autonome dotată cu toate serviciile şi echipamentele
viitoare de dezvoltare. Se organizează frecvent în jurul unui echipament sau element al
resurselor naturale de mare atractive ca centru al staţiunii (golf, natural, port de agrement,
cazino etc.).
• construcţiile izolate, punctiforme, cu structuri exclusiv turistice, amplasate la distanţe nu
prea mari de urbanizările existente sau de aşezările.
Amenajarea zonelor de litoral chiar în condiţiile desfăşurării sub supraveghere se confruntă cu
numeroase probleme de ordin economic şi social, dar mai ales ecologic.
Problemele sunt de natură administrativă, privind limitarea procesului de urbanizare a litoralului
şi reducerea presiunii asupra zonei costiere.

2.9.2. Amenajările turistice din zona montană

În funcţie de elementele naturale şi condiţiile de accesibilitate se disting 2 tipuri de localizări:

1). Sub forma punctelor izolate (centre de recepţie turistică de mici dimensiuni distribuite în
jurul masivului, de-a lungul văilor sau chiar în interiorul acestuia).
2). Sub forma staţiunilor. Acestea sunt localizări concentrate cu funcţionalitate multiplă
destinate unui număr mare de turişti.
Raportat la aceste tipuri de localizări există 3 forme principale pentru staţiunile montane funcţie
de amplasarea echipamentelor faţă de masiv:
a). Localizare periferică la marginea masivului montan şi în imediata vecinătate a unor
localităţi: Poiana Ţapului, Azuga, Buşteni
b). Localizare liniară de-a lungul culoarelor naturale de pătrundere în masiv: Valea Prahovei,
Valea Oltului
c). Localizare terminală în zone înalte sau adânci dincolo de limita aşezărilor umane:
localitatea Runcu lângă Tismana.
Localizarea periferică la rândul ei îmbracă mai multe forme. Localizările periferice prin natura
lor permit realizarea unor staţiuni complexe de mari dimensiuni, cu funcţionalitate multiplă a căror
activitate se corelează cu celelalte destinaţii ale zonei stimulând dezvoltarea economică şi socială a
acestora.
Localizare liniară caracteristică văilor de penetraţie largi cu posibilităţi de amenajare a căilor de
acces şi de realizare de echipamente turistice. Poate lua forma unor staţiuni izolate sau grupate funcţie
de dimensiunile culoarelor. Localizare
terminală se referă la staţiunile de altitudine înaltă sau cele amplasate în extremitatea interioară a
culoarelor de penetraţie.
Din acest punct de călătoria nu mai poate continua cu mijloace clasice. Aceste localizari sunt
utilizate cu precădere de schiori şi alpinişti.

53
 2.9.2.1. Componentele principale ale produselor turistice
Domeniul schiabil şi dotările aferente constituie principala preocupare în realizarea produsului
turistic. Presupune:
 amenajarea pârtiilor de schi, săniuş, bob;
 dotarea cu mijloace de transport pe cablu;
 organizarea şcolilor de schi.
Domeniul schiabil amenajat se desfăşoară în principal în masivele montane (ex. Postăvarul,
Gârbova), acestea având echiparea tehnică cea mai complexă şi deţine 80 % din capacitatea de cazare şi
90 % din totalul mijloacelor de transport pe cablu şi pârtii amenajate. Restul domeniului schiabil se află
în masivele Semenic, Cindrel, Ţarcu, Muntele Mic, Parâng, Rodnei, Ceahlău, Gilău, Bihor.

2.9.2.2. Principalele criterii aplicabile în România pentru turismul de iarnă, respectiv

turismul de schi

1). Amplasamentul unei staţiuni de sporturi de iarnă se face funcţie de condiţiile naturale
analizate de specialişti, precum şi pe baza operaţiunilor de cartare.
2). Amplasamentul optim se consideră la o altitudine de 1200 m.
3). Asigurarea accesibilităţii în staţiune prin construirea sau amenajarea unor căi de comunicaţii
moderne şi eficiente.
4). Crearea de condiţii optime pentru practicarea schiului prin amenajarea cu prioritate a
domeniului schiabil şi a dotărilor specifice.
5). Capacitatea de cazare a unei staţiuni se stabileşte funcţie de capacitatea pârtiilor amenajate:
pentru un loc de cazare minim 6 m2 pârtie de schi, iar în situaţia în care la sfârşit de săptămână fluxul de
turişti se intensifică se ajunge la 8,5 m2 pârtie pe loc de cazare.
6). Concentrarea dotărilor pentru cazare din staţiuni în apropierea pârtiilor de schi şi a
instalaţiilor de transport pe cablu.
7). Activităţile turistice de bază (sporturi de iarnă) se vor corela cu alte activităţi menite să
sporească atracţia pentru staţiuni şi să se diversifice profilul.
8). Pârtiile de schi pentru amatori trebuie separate de cele de performanţă, complexitatea
pârtiilor fiind în acord cu categoriile de schiori: începători, şcoli de schi, pârtii uşoare, medii, dificile.
9). Orientarea spre nord a pârtiilor de schi este obligatorie până la altitudinea de 1600, 1800 m.
Golul alpin este adesea impropriu schiatului din cauza viscolului şi ceţii astfel încât domeniul
schiabil trebuie asigurat în etajul pădurilor între 800 şi 1800 metri.
Concluzii: În amenajarea turistică a zonei montane se va ţine seama de:
1). Unicitatea prestaţiei. Fiecare localizare indiferent de forma sau mărimea ei reprezintă un caz
particular chiar în cadrul aceleiaşi arii geoturistice.
2). Localizarea turistică se face la sursă datorită caracterului rigid şi netransferabil al ofertei.
3). Localizarea turistică este îndepărtată de piaţa cumpărătorului. Consumarea produsului
turistic presupune deplasarea cererii, a turistului, de aceea sunt necesare amenajări complexe cu o gamă
largă de prestaţii.
4). Polivalenţa amenajărilor (a staţiunilor). Sunt necesare dotări şi servicii care permit
satisfacerea în condiţii de calitate specifice fiecărui segment de turişti.
5). Amenajările turistice se integrează tendinţei de expansiune a terţiarului.
În amplasarea staţiunilor montane se pun în evidenţă trei tipuri distincte de localizare (după P.
Defert, 1966):
 localizare periferică, care se situează la periferia marilor oraşe, în apropierea masivelor
muntoase;
 localizare lineară, care urmează culoarele naturale de penetraţie în munte, rezultând staţiuni
dezvoltate de-a lungul axelor rutiere;
 localizare terminală, care se dezvoltă în zonele alpine.
În condiţiile tehnicii de astăzi, această clasificare este una schematică, deoarece în localizarea
staţiunilor montane se manifestă o tendinţă de migraţie către altitudine, datorită în special posibilităţilor
de ascensiune a turiştilor cu ajutorul transporturilor pe cablu.
În acelaşi timp, în amenajarea staţiunilor se urmăreşte asigurarea unor modalităţi diferite de

54
sejur turistic. Pentru acest motiv se realizează în staţiuni o gamă variată de mijloace de cazare, masă şi
agrement la nivele variate de altitudine. Studiile efectuate cu privire la valorificarea potenţialului turistic
al unei zone de munte evidenţiază faptul că staţiunea poate fi concepută ca o unitate centrală care are
mai multe subunităţi în sfera sa de acţiune. Staţiunea propriu-zisă, cu principalul său fond de cazare,
alimentaţie publică şi agrement, poate fi dispusă la poalele masivului, la o altitudine de 600 – 700 m.
Aşezarea în acest fel a staţiunii îi conferă o serie de avantaje suplimentare:
 posibilitatea de a asigura un caracter polivalent ofertei turistice şi o exploatare continuă a
infrastructurii turistice, atât în sezonul hibernal cât şi în cel estival;
 turiştii pot stabili legături permanente cu alte zone turistice sau oraşe (excursii, vizite etc.) şi
organiza mai plăcut petrecerea timpului liber, chiar în perioadele când în masivul muntos
condiţiile climatice sunt nefavorabile;
 eficienţa rapidă a investiţiilor;
 conferă posibilitatea amenajării unor unităţi turistice satelit ai staţiunii, ale căror dimensiune
urmează să se stabilească în funcţie de posibilităţile de alimentare cu apă, de suprafaţa
posibilă a fi ocupată cu construcţii şi fără a afecta mediul înconjurător. Rolul acestor sateliţi
este de a amplifica circulaţia turistică, de a asigura cazarea şi servirea mesei turiştilor care
se află în zonă şi a turiştilor cazaţi în staţiunea de bază.

Fig. 8. Staţiunea turistică montană Les Arcs, Franţa (după www.ski-lesarcs.com).

55
 Fig. 9. Staţunea turistică montană Val d’Isère, Franţa şi sateliţii acesteia (după www.valdisere.com).

Elementul de ataracţie turistică principal în cazul staţiunilor montane îl reprezintă muntele, care
pe perioada hibernală oferă posibilitatea practicării sporturilor de iarnă (schiul în principal) iar în
perioada estivală reprezintă o alternativă pentru turiştii care nu adoră litoralul.
Elementul central al amenajărilor din cadrul staţiunilor montane îl reprezintă pârtiile de schi,
care totodată constituie şi elementul principal de atracţie pentru majoritatea turiştilor.
Posibilitatea practicării schiului pe pârtiile unei staţiuni o perioadă cât mai îndelungată
reprezintă certitudinea unor afaceri profitabile pentru toţi agenţii de turism. În acest sens, în amenajarea
unei staţiuni montane va trebui să se ia în considerare nu numai amenajarea de noi pârtii, ci şi
întreţinerea tuturor pârtiilor existente, pentru a face faţă la fluxul maxim de turişti din perioda hibernală.
Proiectarea şi execuţia unor noi pârtii în cadrul staţiunii ca urmare a constatării creşterii fluxului
turistic şi incapacităţii pârtiilor existente de a face solicitărilor se realizează în conformitate cu normele
tehnice în vigoare şi pe baza unor studii prealabile de fundamentare a proiectului. Cel mai important
aspect al proiectului îl reprezintă găsirea amplasamentelor corespunzătoare din punct de vedere
morfologic (pantă, expoziţie, lungimea versantului) cât şi dimensionarea optimă a acestora (lungime
lăţime, grad de dificultate, număr schiori pe care îi poate găzdui simultam).
Calculul numărului optim de schiori ce poate gâzdui simultan o pârtie la un moment dat, fârâ a
se deranja reciproc se deduce pe baza următorilor parametri de calcul: debitul orar, lungimea şi lăţimea
pârtiei, diferenţa de nivel a pârtiei, gradul de cunoştinţe tehnice ale schiorului. Acesta se realizază pe
baza următoarei relaţii (după I. Berbecaru, M. Botez, 1977):
D⋅L
Q= Z [5]
H
unde: Q – capacitatea optimă a pârtiei la un moment dat;
D – debitul orar mediu;
L – coeficientul de corecţie a debitului mediu funcţie de lăţimea pârtiei;
Z – diferenţa de nivel mediu pe care o coboară pe o zi un schior, în funcţie de tehnica sa;
H – diferenţa de nivel a pârtiei care se ia în calcul.
Determinarea lui D şi Z se face pe baza următoarelor ipoteze rezultate din observaţii şi

56
măsurători:
 viteza medie de coborâre a unui schior (v), ţinând cont de cunoştinţele sale tehnice şi de
dificultatea pârtiei (stabilită conform normelor de clasificare FIS), considerând că schiorul
are o mişcare uniformă şi rectilinie (5 km/oră pe pârtii foarte uşoare, 11 km/oră pe pârtii
uşoare, 25 km/oră pe pârtii dificile);
 distanţa minimă de siguranţă (d) pe direcţia pantei între doi schiori ce se află în coborâre
directă, pentru a nu se deranja reciproc (6 m pe pârtii foarte uşoare, 10 m pe pârtii uşoare,
15 m pe pârtii medii, 20 m pe pârtii dificile);
 diferenţa de nivel mediu (Z) pe care o poate parcurge un schior zilnic în funcţie de tehnica
sa (500 m pe pârtii foarte uşoare pentru începători, 1 400 m pe pârtii uşoare pentru avansaţi,
2 700 m pe pârtii medii pentru perfecţionaţi, 4 000 m pe pârtii dificile pentru
profesionalişti);
 coeficientul de corecţie (L) în funcţie de lăţimea pârtiei variază liniar, considerând lăţimea
convenţională a unui culoar de schiat de 30 m şi are următoarele valori (tabel 1).

Tabel 1. Valoarea coeficientului de corecţie în funcţie de lăţimea pârtiei.

Lăţimea pârtiei (m) 15 20 35 40 50 60 100 150 200 250 350
Coeficientul de corecţie (L) 0,50 0,67 1,00 1,33 1,67 2,00 3,53 5,00 6,67 8,33 10,0

Pe baza acestor date se poate determina debitul mediu orar (D) pentru diferite categorii de pârtii
şi pentru o lăţime convenţională de 30 m, astfel:
v
D=
d
[6]

Debitul mediu orar (D) admis şi dedus prin calcul (calculul este realizat în ipozeza că fiecare
schior cu o anumită pregătire tehnică schiază pe pârtia corespunzătoare condiţiiei sale, fapt ce nu se
întâmplă întotdeauna în realitate) are următoarele valori: 850 schiori/oră pe pârtii foarte uşoare, 1100
schiori/oră pe pârtii uşoare, 1750 schiori/oră pe pârtii medii, 2250 schiori/oră pe pârtii dificile.
În amenajarea unei staţiuni turistice montate, pentru ai asigura succesul, calitatea serviciilor şi
confortul turiştilor trebuie să se aibă în vedere o serie de elemente care determină oportunitatea acesteia.
Aceste elemente sunt considerate a fi următoarele: configuraţia reliefului, condiţiile climatice şi
meteorologice (temperatura aerului, cantitatea de precipitaţii, durata stratului de zăpadă, viteza şi
intensitatea vântului, luminozitatea etc.), patrimoniul cultural şi istoric al zonei, accesibilitatea,
tipologia, rangul şi numărul infrastructurii de transport şi telecomunicaţii, politica promovată în
domeniul turismului etc.
Pentru a aprecia reuşita unei amenajări turistice de tip staţiune montană este necesar să fie
urmărite şi alte elemente de definire a calităţii acesteia (după I. Berbecaru, M. Botez, 1977):
 lungimea şi calitatea pârtiilor de schi – variabilă de marketing cea mai importantă într-o
staţiune montană, deoarece majoritatea turiştilor care o vizitează (cca. 80 %) practică schiul;
 indicatorul metri-pârtie/loc de cazare – elementul care determină condiţiile de facilitate ale
accesului schiorilor pe pârtia de schi. O aglomerare excesivă de schiori pe pârtie va
îngreuna posibilitatea de practicare a schiului;
 numărul şi calitatea tehnică a mijloacelor de transport – au un rol important în asigurarea
serviciilor turistice într-o staţiune montană, deoarece creează posibilităţi comode şi rapide
de deplasare a schiorilor şi turiştilor spre partea superioară a pârtiilor sau la alte unităţi
turistice;
 lungimea instalaţiilor mecanice de transport – prezintă un deosebit interes, pentru că
permite atât servirea marilor artere de circulaţie din cadrul complexului, cât şi a pârtiilor de
schi;
 indicatorul privind raportul dintre lungimea instalaţiei de transport şi numărul locurilor de
cazare – exprimă posibilităţile de acces ale turiştilor la mijloacele de urcare mecanice;

57
  indicatorul privind raportul dintre capacitatea mijloacelor de transport şi numărul
locurilor de cazare – reprezintă uşurinţa de utilizare a mijloacelor de transport pe cablu;
 structura şi diversitatea amenajărilor pentru practicarea sporturilor de iarnă – reprezintă
un element important al ofertei turistice, care se realizează prin îmbinarea concordantă a
elementelor cadrului natural cu amenajările turistice,
 structura şi diversitatea amenajărilor pentru practicarea sporturilor de vară – trebuie să
ofere turiştilor posibilitatea de a practica turism de creastă şi alpinism, precum şi alte
discipline sportive (tenis, bowling, nataţie, tir cu arma şi arcul, călărie, golf, minigolf,
handbal etc.);
 volumul şi gradul de confort al capacităţii de cazare – indică importanţa staţiunii din punct
de vedere al capacităţii de cazare şi nivelul serviciilor oferite;
 originalitatea ofertei turistice şi calitatea serviciilor oferite – se concretizează în
frumuseţea cadrului natural, în nivelul şi calitatea amenajărilor şi dotărilor realizate într-o
staţiune. De asemenea, gradul de atracţie al staţiunii creşte dată turiştiiâlor le sunt oferite
servicii corespunzătoare cu o paletă largă de surprize.
Detalierea planurilor de situaţie privind amplasarea infrastructurilor turistice (unităţi de cazare şi
masă, drumuri turistice, dotări pentru divertisment şi practicarea sporturilor) a utilităţilor publice,
configuraţia plan-spaţială a staţiunilor etc., reprezintă apanajul strict al urbanismului şi arhitecturii,
detalieri ce vor fi prezentate într-un viitor curs de specialitate.

2.9.3. Consideraţii asupra amenajării turistice a ariilor protejate

Amenajările destinate practicării turismului în ariile protejate şi, în mod deosebit, în parcurile
naţionale trebuie precedate de studii riguroase referitoare la capacitatea turistică portantă sau de
încărcare turistică a peisajului.

2.9.3.1. Capacitatea turistică portantă (de încărcare turistică) a peisajului

În general, prin capacitate turistică portantă se înţelege numărul maxim de vizitatori pe care un
anumit ecosistem poate să îi primească, fără ca acesta să suporte degradări de anvergură. Această
noţiune a apărut în Europa la începutul anilor 60, odată cu dezvoltarea turismului şi a agrementului de
masă, care au generat necesitatea planificării acestor activităţi.
Pentru a evalua capacitatea turistică portantă a teritoriilor protejate, trebuie să avem în vedere
patru dimensiuni care o definesc:
 capacitatea de suport ecologic;
 capacitatea de încărcare socială şi psihologică;
 resursele proprii de tehnici de amenajare, care modifică considerabil pragurile limită;
 noţiunea de compatibilitate între utilizările multiple ale peisajului natural.
a). Capacitatea de suport ecologic se referă la pragul limită de toleranţă biologică şi fizică a
ecosistemelor supuse activităţilor recreative. Acest prag limită vizează unul, două sau toate
componentele care alcătuiesc ecosistemul. Din perspectiva amenajării turistice, într-un parc naţional
pragul de toleranţă este net inferior, comparativ cu cel al spaţiilor neprotejate destinate agrementului.
Toate elementele care constituie un ecosistem trebuie luate în considerare, atât în ceea ce priveşte
specificitatea fiecăruia, cât şi interrelaţiile dintre acestea. Nivelul pragului de toleranţă va fi stabilit
astfel încât, inserţiile antropice să nu afecteze componentele inedite sau deosebit de fragile ale
ecosistemelor. Este indicat ca studiile destinate analizei potenţialului ecologic al ariilor protejate să aibă
în vedere atât diagnoza cât şi prognoza evoluţiei ecosistemelor, cu atât mai mult cu cât dinamica
acestora este dependentă de intensitatea intervenţiei umane. De asemenea, se recomandă ca aceste studii
să se extindă şi asupra proximităţilor ariilor protejate, întrucât o serie de activităţi desfăşurate în aceste
spaţii îşi pot proiecta impactul asupra componentelor ecosistemice din perimetrele protejate.
b). Capacitatea de suport psihologic şi social a unui sit recreativ trebuie să ţină cont imperativ
de utilizatorii săi. În acest context, Richard R. Forster (1973) defineşte capacitatea de suport social ca
nivelul impactului uman, dincolo de care se produce deteriorarea calităţii experienţei de destindere în
aer liber. Practicile, atenţiile şi percepţiile asupra aceluiaşi ecosistem sunt diferite, funcţie de nivelul

58
cultural şi social, de motivaţiile conştiente sau subconştiente ale vizitatorilor, de numărul de persoane şi
de densitatea acestora. Pe de altă parte, dimensiunea socială a capacităţii de suport este strâns legată de
caracteristicile geografice şi peisagistice ale teritoriului utilizat; astfel, spre exemplu, un spaţiu
împădurit, va limita considerabil pragul de suprapopulare. Dimpotrivă, o suprafaţă deschisă, prin
facilităţile pe care le oferă (de exemplu, îndepărtarea mai lejeră de maşină, datorită posibilităţii sporite
de supraveghere a acesteia, utilizarea ca teren de joacă, spaţiu de picnic etc.), va atrage fluxuri turistice
importante. În abordarea unui spaţiu recreativ, factorii distanţă şi durată sunt strâns corelaţi. Pornind de
la acest considerent, administratorii Parcului Naţional Dunes de Kennemer (Ţările de Jos) au ţinut cont
în amenajarea teritoriului de corelaţia distanţă-durată: în locurile permise băilor marine, au fost
amenajate parcări şi căi de acces în interiorul plajelor, care să atragă masele importante de turişti
indiferenţi faţă de spectacolul naturii, atraşi în mod special de agrement. În acest mod, s-a urmărit
diminuarea presiunii antropice asupra siturilor care adăpostesc obiective aflate în regim de protecţie şi
conservare. Studiile efectuate asupra capacităţii de suport social a parcurilor naţionale au confirmat
necesitatea unei gestionări diferenţiate a zonelor funcţionale ale acestora şi a utilizării unor tehnici care
să permită orientarea fluxurilor turistice către itinerarii menite să diminueze interesul faţă de perimetrele
strict protejate.
c) Capacitatea de suport (portantă) pentru amenajări. În numeroase cazuri, există probleme de
incompatibilitate între utilizările multiple pe care le poate suporta teritoriul unei arii protejate, astfel
încât pragurile critice ale echilibrului ecologic sunt net depăşite (de exemplu, în cazul Parcurilor
Naţionale Circeo – Italia şi TANAP – Slovacia, unde amenajările realizate au favorizat practicarea pe
scară largă a activităţilor turistice, neţinând cont de impactul acestora în peisaj). În aceste condiţii,
punerea în practică a planurilor de amenajare a ariilor protejate trebuie precedată de studii de impact,
care vor clasifica amenajările propuse pentru teritoriul analizat, în: indezirabile, permise, cu condiţia
asigurării unei permanente monitorizări şi întreţineri şi dezirabile, prin vocaţia de punere în valoare a
resurselor perimetrului protejat.

2.9.3.2. Modelul amenajării turistice a parcurilor naţionale

Pentru parcurile naţionale europene, sunt propuse în general trei zone principale de amenajare:
a). Zona de acces pentru turişti, desfăşurată la periferia parcului şi pe văile care favorizează
accesul în interiorul ariei protejate. Această zonă include puncte de staţionare a autovehiculelor, arii de
campare şi pentru picnic, centre de informare. Accesul în siturile cele mai spectaculoase va fi favorizat
de trasee bine marcate, menite să protejeze punctele cele mai fragile din perimetrele protejate. În acest
scop, se pot utiliza garduri vii, preferabil din specii de conifere, de o parte şi de alta a căilor de acces şi
chiar bariere, acolo unde este cazul. O parte din amenajările destinate informării turiştilor,
infrastructurilor uşoare de cazare etc., poate fi realizată la exteriorul ariei protejate, contribuind la
inserţia parcului în cadrul sistemului economic şi social local.
b). Zona intermediară sau tampon se caracterizează printr-o infrastructură foarte redusă: căile
de comunicaţie, hotelurile, restaurantele şi aşezările permanente sunt interzise. Singurele amenajări
dezirabile sunt reprezentate de refugii şi spaţii de amplasare a corturilor, de drumuri şi poteci trasate în
mod ştiinţific şi în concordanţă cu principiile conservării. Densitatea frecventării turistice este mult mai
redusă (se poate face chiar o selecţie, funcţie de nivelul cultural şi social al turiştilor).
c). Zona strict protejată sau de protecţie integrală, destinată activităţilor de cercetare ştiinţifică.
Activităţile turistice nu sunt permise decât cel mult în scop instructiv-educativ.
Acest model de amenajare este dependent de dimensiunea parcului, putând fi aplicat cu
deosebire pe teritorii întinse, cu peisaje relativ omogene. În Parcul Naţional Plitvice de exemplu, a putut
fi uşor realizată protecţia unei suprafeţe întinse, acoperită cu vegetaţie forestieră densă, greu accesibilă.
Activităţile turistice au fost orientate către lacurile spectaculoase care de altfel, reprezintă principalul pol
de atracţie al parcului. De asemenea, instalarea de panouri cu „sens interzis” pe toate drumurile de acces
în păduri sau către unele exploataţii agricole izolate au rolul de a descuraja conducătorii auto, în special
pe cei străini.
În afară de zonarea teritorială, pentru a face faţă agrementului în aer liber, gestionarii parcurilor
dispun de patru tipuri principale de mijloace de acţiune pe care le pot utiliza separat sau combinat:
sporirea spaţiului disponibil deschis vizitatorilor;
controlul şi limitarea numărului de turişti;

59
diminuarea impactului vizitatorilor asupra ecosistemelor;
sporirea durabilităţii resurselor;
a). Sporirea spaţiului disponibil deschis vizitatorilor se poate realiza prin:
 crearea de noi locuri destinate anumitor tipuri de amenajări turistice;
 organizarea mai judicioasă a amenajărilor în siturile recreative deja existente;
 o mai bună utilizare temporală a spaţiului ariei protejate, având în vedere faptul
că în majoritatea parcurilor naţionale se manifestă un dezechilibru al frecventării
turistice, îndeosebi la sfârşit de săptămână şi în sezonul estival; în aceste condiţii, este
necesară sporirea spaţiului teoretic disponibil pentru agrementul în aer liber, prin
prelungirea duratei de utilizare, bineînţeles cu anumite precauţii (evitarea perioadelor
de reproducere a păsărilor sau a mamiferelor mari, de exemplu);
 căutarea de situri capabile să absoarbă o parte din vizitatori, în proximitatea
parcurilor (de fapt, adesea singura soluţie admisă de conservaţionişti).
În realitate, sporirea capacităţii globale de primire a turiştilor poate conduce la o intensificare
deseori riscantă a problemelor de natură ecologică, determinate de fluxul turistic crescut pe perioada
vacanţelor sau a sărbătorilor de peste an.
b). Controlul şi limitarea numărului de vizitatori se impun în cazul unor parcuri naţionale
integral sau parţial suprasolicitate din punct de vedere turistic. Posibilităţile de diminuare a fluxului
turistic pe care administratorii parcului le au la dispoziţie rezidă în:
• interzicerea uneia sau a mai multor activităţi recreative, cu
deosebire a acelora care alterează cel mai mult calitatea mediului natural;
• limitarea accesului către spaţiile fragile;
• stoparea amenajării şi întreţinerii căilor de acces, potecilor,
drumurilor;
• introducerea de taxe pentru parcare;
• limitarea duratei sejururilor (spre exemplu, în Parcul Naţional
Plitvice se eliberează bilete de intrare, cu o valabilitate de trei zile);
Spre deosebire de parcurile naţionale americane, practica limitării stricte a numărului de
vizitatori în parcurile Europei este încă destul de timidă, cu deosebire în cazul celor recent declarate ca
atare. Eficacitatea aplicării măsurilor de limitare a fluxului turistic depinde de mai mulţi factori, dintre
care amintim: importanţa proprietăţii private, mijloacele financiare, echipamentele şi personalul
necesar (adesea insuficiente), dimensiunea parcurilor, caracteristicile ecologice ale acestora. Este
evident că un parc naţional de talie mare, situat la o distanţă considerabilă de concentrările umane şi cu
accesibilitate redusă va facilita controlul şi limitarea numărului de vizitatori. O măsură eficientă pentru
limitarea fluxului turistic ar putea fi practicarea activităţilor sportive numai de către persoanele atestate
prin diplome (în echitaţie, scufundări submarine) şi licenţe sportive sau de apartenenţă la anumite
cluburi (carta Clubului Alpin Francez, licenţa de caiac-canoe etc.). De asemenea, campingul ar putea fi
rezervat celor care sunt titulari ai licenţei unei Federaţii naţionale de camping, iar refugiile,
beneficiarilor unei carte de adeziune la un anumit club montan.
c). Diminuarea impactului vizitatorilor asupra ecosistemelor. Căile prin care gestionarii pot
răspunde acestui deziderat ar putea fi:
• concentrarea anumitor activităţi, pe măsura compatibilităţii acestora, într-un spaţiu redus,
bine delimitat, care va putea fi monitorizat şi întreţinut pentru limitarea degradărilor
ireversibile;
• dispersarea activităţilor în cadrul perimetrului parcului trebuie realizată cu precauţie şi
adaptată particularităţilor suportului ecologic;
• limitarea anumitor activităţi recreative în perioadele în care impactul acestora este major
(spre exemplu, aprinderea focului pentru grătar numai în timpul iernii);
• ameliorarea întreţinerii şi a performanţei materialelor şi echipamentelor puse la dispoziţie,
ceea ce presupune suplimentarea resurselor financiare şi de personal;
• substituirea anumitor activităţi recreative cu altele, mai puţin agresive: descurajarea
practicării schiului de pistă în favoarea celui de fond, diminuarea şi chiar suprimarea
accesului autoturismelor individuale şi încurajarea utilizării transportului în comun;

60
 încurajarea înlocuirii transportului cu mijloace motorizate de către mersul călare, mijloacele
cu tracţiune animală sau cu trenul, după caz; pot fi utilizate de asemenea cu succes
echipamente care, iniţial, au avut altă destinaţie (telefericele şi telescaunele pot fi utilizate
vara, pentru a evita tasarea sau degradarea anumitor suprafeţe sensibile);
• dezvoltarea educaţiei şi sensibilizarea faţă de problemele naturii şi în acest mod,
ameliorarea comportamentului vizitatorilor; în acest demers, un rol important revine
muzeelor, centrelor de informare, conferinţelor de specialitate, şcolii, care are sarcina de a
dezvolta simţul civic şi respectul pentru natură în rândul tinerilor.
d). Sporirea durabilităţii resurselor naturale se poate asigura prin:
• protejare şi gestionare superioară;
• plantarea de specii vegetale cu rezistenţă superioară;
• amenajările artificiale, bazate pe utilizarea unor materiale exterioare (beton, nisip, zgură
etc.) pentru protejarea spaţiilor intens frecventate;
• activităţi de renaturare, restructurare sau reconstrucţie ecologică.
Aceste măsuri trebuie realizate cât mai discret, utilizând la maximum resursele locale şi speciile
vegetale indigene şi permiţând amenajări cu un caracter cât mai rustic.
Problemele cu care se confruntă parcurile naţionale, în special în ceea ce priveşte valorificarea
turistică, pot fi mai uşor surmontate în condiţiile unei bune cunoaşteri ştiinţifice a spaţiilor-parcuri, atât
în domeniul geoecologiei, cât şi în cel al ştiinţelor sociale, în recrealogie, etologie (ştiinţa
comportamentului), comunicare, domenii uneori neglijate în cazul ariilor protejate. În acest sens, este
foarte indicată prezenţa unui Consiliu ştiinţific consultativ cu reprezentare pluridisciplinară în cadrul
structurilor de administrare ale parcurilor naţionale. Acest consiliu poate oferi sprijinul metodologic
necesar în elaborarea unui model teoretic şi general, materializat printr-o organigramă care să indice
algoritmul operaţiilor şi evaluările necesare amenajării şi gestionării unui parc naţional (evaluarea
impactului amenajărilor, evidenţierea disfuncţionalităţilor, asigurarea monitorizării ştiinţifice a
gestionării parcului).

61
LUCRARE DE VERIFICARE 2
Instrucţiuni

Lucrarea de verificare solicitată implică activităţi care necesită cunoaşterea capitolului

“ Consideraţii teoretice privind amenajarea turistică teritoriului”. Răspunsurile la întrebări vor fi
transmise prin poştă (electronică) tutorelui pentru comentarii, corectare şi evaluare.
Pe prima pagină a lucrării se vor scrie următoarele:
• titulatura acestui curs;
• numărul lucrării de verificare;
• numele şi prenumele cursantului (acestea se vor menţiona pe fiecare pagină);
• adresa cursantului.

Întrebările la care trebuie şă răspundeţi sunt următoarele:

1. Comentaţi factorii care influenţează amenajările turistice ale teritoriului (1 punct).

2.Comentaţi principiile generale de amenajare turistică a teritoriului şi identificaţi aplicabilitatea

practică a acestora (1 punct).

3. Comentaţi obiectivele principale ale strategiei de amenajare turistică a teritoriului (1 punct).

4. Precizaţi raporturile dintre amenajarea turistică a teritoriului şi mediu (1 punct).

5. Analizaţi criteriile de delimitare a teritoriului cu specificaţie turistică şi precizaţi utilitatea lor

(1 puncte).

6. Ce se are în vedere în stabilirea locaţiei optime pentru infrastructurile turistice în cadrul unei
zone turistice (2 puncte).

7. Ce înţelegeţi prin stabilirea dimensiunilor optime ale localizărilor turistice în teritoriu

(1 puncte).

8. Caracterizaţi zonele funcţionale ale unui parc naţional şi rolul acestora în protecţia biodiversităţii
(1 puncte).

62
MODULUL III. LEGISLAŢIA CADRU PRIVIND TURISMUL ŞI AMENAJAREA
TERITORIULUI

a). Scopul modulului: Modulul este destinat cunoaşterii cadrului legislativ de bază care
reglementează turismul şi amenajarea teritoriului.
b). Obiectivele modulului:
 prezentarea cadrului legislativ de bază, care reglementează turismul şi amenajarea
teritoriului;
 fundamentarea juridică a activităţilor de amenajarea a eritoriilor cu specificaţie turistică;
 familiarizarea cu terminologia juridică de specialitate din amenajarea teritoriului;
c). Schema logică a modulului:
 studierea cadrului juridic al activităţilor de turism şi amenajare a teritoriului;
 aprofundarea şi fundamentarea cunoştinţelor teoretice în conformitate cu prevederile
cadrului legislativ în activităţile de turism şi amenajarea teritoriului.
d). Conţinutul informaţional detaliat
Conţinutul informaţional detaliat se găseşte în bibliografia indicată.

INTRODUCERE

Legislaţia cadru a turismului şi amenajării teritoriului reprezintă baza juridică de pornire în

acţiunile de amenajare turistică a teritoriului. Aceasta sintetizează atât aspecte de factură teoretică cât şi
cu caracter practic aplicativ, orientând toate demersurile în amenajarea teritoriilor cu specificaţie
turistică. Totodată acestea reprezintă cadrul legal de bază pentru normele tehnice de aplicare a
demersului de amenajare.

63
3. LEGISLAŢIA CADRU PRIVIND TURISMUL ŞI AMENAJAREA TERITORIULUI

3.1. Legea turismului, O.G.U nr. 58 din 21 august 1998, privind organizarea şi
desfăşurarea activităţii de turism în România, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 309
din 26 august 1998

În temeiul Art. 107 alin.(1) şi (3) din Constituţia României, precum şi al Art. 1 pct. 14 lit. b) din
Legea nr. 148/1998 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, Guvernul României emite
următoarea ordonanţă:
Capitolul I – Dispoziţii generale

Art. 1. (1) Turismul reprezintă un domeniu prioritar al economiei naţionale.

(2) Organizarea, coordonarea şi dezvoltarea turismului se realizează în conformitate cu
prevederile prezentei ordonanţe.
Art. 2. În sensul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează:
a) turismul - ramură a economiei naţionale, cu funcţii complexe, ce reuneşte un ansamblu de
bunuri şi servicii oferite spre consum persoanelor care călătoresc în afara mediului lor obişnuit pe o
perioadă mai mică de un an şi al căror motiv principal este altul decât exercitarea unei activităţi
remunerate în interiorul locului vizitat;
b) resurse turistice - componente ale mediului natural şi antropic, care, prin calităţile şi
specificul lor, sunt recunoscute, înscrise şi valorificate prin turism, în măsura în care nu sunt supuse
unui regim de protecţie integrală.
Resursele turistice pot fi:
• naturale: elemente geomorfologice, de climă, de floră şi de faună, peisaje, zăcăminte de
substanţe minerale şi alţi factori;
• antropice: monumente arheologice, situri arheologice, monumente, ansambluri şi rezervaţii
de arhitectură, monumente şi ansambluri memoriale, monumente tehnice şi de artă, muzee,
elemente de folclor şi artă populară etc.;
c) patrimoniu turistic - resursele turistice şi structurile realizate în scopul valorificării lor prin
activităţi de turism;
d) structură de primire turistică - orice construcţie şi amenajare destinată, prin proiectare şi
execuţie, cazării turiştilor, servirii mesei pentru turişti, agrementului, transportului special destinat
turiştilor, tratamentului balnear pentru turişti, împreună cu serviciile aferente.
Structurile de primire turistică includ:
• structuri de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică: hoteluri, hoteluri-apartament,
moteluri, vile turistice, cabane, bungalow-uri, sate de vacanţă, campinguri, camere de închiriat
în locuinţe familiale, nave fluviale şi maritime, pensiuni turistice şi pensiuni agroturistice şi alte
unităţi cu funcţiuni de cazare turistică;
• structuri de primire turistică cu funcţiuni de alimentaţie publică: unităţi de alimentaţie din
incinta structurilor de primire cu funcţiuni de cazare, unităţi de alimentaţie publică situate în
staţiuni turistice, precum şi cele administrate de societăţi comerciale de turism, indiferent de
amplasament (restaurante, baruri, unităţi tip fast-food, cofetării, patiserii etc.);
• structuri de primire a turiştilor cu funcţiuni de agrement: cluburi, cazinouri, săli polivalente,
instalaţii şi dotări specifice agrementului turistic;
• structuri de primire turistică cu funcţiuni de transport:
 transport rutier: autocare etc.;
 transport feroviar: trenuleţe, trenuri cu cremalieră etc.;

64
  transport fluvial şi maritim: vapoare etc.;
 transport pe cablu: telecabine, teleschi etc.;
• structuri de primire turistică cu funcţiuni de tratament balnear: unităţi de
prestări de servicii pentru tratament balnear, componente integrate sau arondate complexurilor
de turism balnear. Complexuri de turism balnear: clădiri care includ în acelaşi edificiu sau în
edificii legate fizic sau funcţional structuri turistice de primire turistică (de cazare, de
alimentaţie şi de tratament balnear, eventual de agrement);
e) zonă turistică - teritoriu caracterizat printr-o concentrare de resurse turistice care poate fi
delimitat distinct ca ofertă, organizare şi protecţie turistică;
f) zonă de recreere periurbană - areal situat în teritoriul preorăşenesc, care beneficiază de un
cadru atractiv şi dispune de dotări corespunzătoare pentru petrecerea timpului liber (în special la sfârşit
de săptămână);
g) obiectiv turistic - element al resursei turistice, individualizat şi introdus în circuitul turistic;
h) punct turistic - obiectiv turistic şi amenajările necesare activităţii de primire turistică;
i) localitate turistică - aşezare urbană sau rurală cu funcţii turistice dezvoltate pe baza resurselor
specifice de care dispune;
j) staţiune turistică - localitate sau poate a unei localităţi cu funcţii turistice specifice, în care
activităţile economice susţin exclusiv realizarea produsului turistic;
k) funcţia turistică - expresia calitativă şi cantitativă a resurselor turistice şi este determinată de
structura, volumul şi calităţile resurselor;
l) oferta turistică - totalitatea serviciilor prin care este pus în valoare patrimoniul turistic, prin
utilizarea de personal specializat;
m) produs turistic - complex de bunuri materiale şi de servicii, concentrate într-o activitate
specifică şi oferite pachet consumului turistic;
n) pachet de servicii - combinaţie prestabilită, a cel puţin două din elementele următoare:
cazare, alimentaţie, transport, tratament balnear, agrement, alte servicii reprezentând o parte
semnificativă din pachet, atunci când sunt vândute sau oferite spre vânzare la un preţ global şi atunci
când aceste prestaţii depăşesc 24 de ore.
Capitolul 2 – Patrimoniul turistic

Art. 3. Patrimoniul turistic este constituit din bunuri proprietate publică, proprietate privată şi este
valorificat şi protejat în condiţiile legii.
Art. 4. Atestarea, evidenţierea şi monitorizarea valorificării şi protejării patrimoniului turistic se
realizează de către Ministerul Turismului.
Art. 5. (1) Evidenţierea elementelor de patrimoniu se realizează prin înscrierea în Registrul general al
patrimoniului turistic care se înfiinţează în cadrul Ministerului Turismului.
(2) Deţinătorii de patrimoniu turistic au obligaţia de a solicita înscrierea acestuia, prezentând în
acest scop documentele necesare.
Art. 6. Atestarea se realizează prin certificatul de patrimoniu turistic, care dă dreptul proprietarului sau
administratorului legal la organizarea exploatării turistice şi îl obligă la protejarea patrimoniului înscris.
Art. 7. Metodologia de înscriere, atestare şi criteriile de evidenţiere a patrimoniului turistic se
elaborează de către Ministerul Turismului.
Art. 8. Patrimoniul turistic se valorifică şi se dezvoltă numai pe baza şi în cadrul Programului anual de
dezvoltare a turismului.
Art. 9. În scopul stabilirii calităţii de staţiune turistică, Ministerul Turismului elaborează norme şi
criterii specifice de atestare.
Art. 10. Atestarea staţiunilor turistice se face de către Ministerul Turismului, împreună cu autorităţile
administraţiei publice locale, şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Art. 11. În scopul protejării şi valorificării resurselor turistice cuprinse în unele zone şi staţiuni turistice,
acestea vor fi declarate zone protejate, conform legii.
Art. 12. Ministerul Turismului avizează documentaţiile de urbanism privind zonele şi staţiunile
turistice, precum şi documentaţiile tehnice privind construcţiile din domeniul turismului.

65
Art. 13. Omologarea pârtiilor de schi şi a traseelor turistice se face de către Ministerul Turismului
împreună cu consiliile judeţene sau, după caz, cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti pe raza
cărora acestea se află, conform metodologiei elaborate de Ministerul Turismului.
Art. 14. Utilizarea plajei litoralului Mării Negre în scop turistic se face pe baza normelor de specialitate,
elaborate de către Ministerul Turismului şi aprobate prin hotărâre a Guvernului.
Capitolul 3 – Cadrul instituţional

Art. 15. Coordonarea dezvoltării turismului şi controlul activităţii de turism se realizează de către
Ministerul Turismului, ca organ central de specialitate al administraţiei publice.
Art. 16. Organizarea şi atribuţiile Ministerului Turismului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Art. 17. În subordinea Ministerului Turismului funcţionează instituţii cu atribuţii în domeniile:
autorizare şi control, promovare, formare şi management, cercetare pentru turism, organizate prin
hotărâri ale Guvernului.
Art. 18. Pe lângă Ministrul Turismului funcţionează Consiliul Consultativ al Turismului, organism de
consultanţă care corelează la nivel naţional Programul anual de dezvoltare a turismului cu strategiile
ramurilor economice implicate în activitatea turistică.
Art. 19. Componenţa, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Consiliului Consultativ al Turismului sunt
stabilite prin statut, aprobat de Ministrul Turismului.
Art. 20. Consiliile judeţene şi respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti au următoarele
atribuţii în domeniul turismului:
• inventarierea principalelor resurse turistice;
• administrarea registrelor locale ale patrimoniului turistic;
• elaborarea de propuneri de dezvoltare a turismului, care stau la baza Programului anual de
dezvoltare a turismului;
• participarea la omologarea traseelor turistice şi a pârtiilor de schi;
• contribuirea la creşterea calităţii produselor turistice;
• urmărirea activităţii turistice, în aşa fel încât agenţii economici cu activitate în domeniul
turismului să aibă acces la resursele turistice, cu respectarea normelor de punere în valoare şi
protecţie a acestora.
Art. 21. Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute în art. 20, consiliile judeţene şi respectiv Consiliul
General al Municipiului Bucureşti pot crea servicii de specialitate, potrivit legii.
Capitolul 4 – Organizarea activităţii de turism

Art. 22. Ministerul Turismului elaborează Strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu şi lung,
precum şi Programul anual de dezvoltare a turismului, care vor fi aprobate de Guvern.
Art. 23. Acţiunile cu caracter turistic, iniţiate la nivel teritorial de către autorităţile administraţiei
publice locale, trebuie să se înscrie în Strategia de dezvoltare a turismului pe termen mediu şi lung şi să
respecte reglementările specifice pentru toate formele de turism practicate în România.
Art. 24. Agenţii economici din turism sunt obligaţi să folosească pentru servicii care presupun
răspunderi privind protecţia turistului numai personal specializat, potrivit normelor elaborate de
Ministerul Turismului.
Art. 25. Profesiunile specifice activităţilor de turism sunt cele cuprinse în clasificarea ocupaţiilor din
România şi, respectiv, în nomenclatorul de calificare pentru meseriile şi funcţiile din activităţile
hoteliere şi de turism din România.
Art. 26. Pregătirea profesională din domeniul activităţilor de turism va fi făcută de unităţile de
învăţământ private sau de stat, autorizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi de Ministerul Turismului.
Art. 27. (1) Persoana fizică care asigură conducerea operativă a unei agenţii de turism sau a unei
structuri de primire turistică trebuie să deţină brevet de turism, prin care i se atestă capacitatea
profesională.
(2) Capacitatea unei agenţii de turism de a efectua servicii de calitate şi în condiţii de siguranţă
pentru turişti se atestă prin licenţă de turism.

66
 (3) Condiţiile de acordare a licenţei şi brevetului de turism se aprobă prin hotărâre a
Guvernului, la propunerea Ministerului Turismului.
Art. 28. În scopul protecţiei turiştilor, oferirea, comercializarea, vânzarea serviciilor şi a pachetelor de
servicii turistice, precum şi crearea de produse turistice pe teritoriul României pot fi realizate numai de
către agenţii economici din turism autorizaţi de Ministerul Turismului, posesori în turism sau de
certificat de clasificare, după caz.
Art. 29. Agenţii economici cu activitate de turism au următoarele drepturi:
a) să presteze şi să comercializeze servicii turistice, în condiţiile legii;
b) să primească asistenţă de specialitate şi informaţii generale privind strategia şi programele de
dezvoltare a turismului din partea Ministerului Turismului şi a instituţiilor din subordinea sa.
c) să fie incluşi, la cerere, în programele de pregătire profesională iniţiate de Ministerul
Turismului;
d) să participe la acţiunile de promovare, naţionale şi internaţionale şi să fie incluşi în cataloage,
ghiduri şi alte mijloace de lansare a ofertei naţionale de servicii turistice;
e) să beneficieze de facilităţi acordate de stat şi de alte organisme şi organizaţii, conform
prevederilor legale, în scopul stimulării activităţii de turism;
f) să obţină certificatul de clasificare pentru fiecare unitate proprie în care prestează servicii
turistice, corespunzător criteriilor îndeplinite de unitatea respectivă;
g) să obţină reclasificarea unităţilor proprii, ca urmare a îmbunătăţirilor aduse nivelului de
dotare şi calităţii serviciilor.
Art. 30. Agenţii economici din turism au următoarele obligaţii:
a) să realizeze servicii turistice la nivelul şi în limitele prevederilor licenţei de turism, prin care
au fost stabiliţi ca prestatori sau comercializatori de servicii turistice şi să constituie integral garanţia
financiară prevăzută de dispoziţiile legale în vigoare;
b) să presteze serviciile turistice la nivelul categoriei unităţii respective, potrivit certificatului de
clasificare;
c) să funcţioneze numai cu structuri de primire turistică clasificate;
d) să funcţioneze cu personal brevetat, în conformitate cu reglementările şi normele de
specialitate ale Ministerului Turismului;
e) să afişeze, într-o formă vizibilă şi clară, lista serviciilor şi tarifelor practicate;
f) să informeze turiştii corect şi adecvat cu privire la serviciile pe care le prestează;
g) să asigure protecţia turiştilor care utilizează structurile sale de primire turistice;
h) să protejeze turistul care beneficiază de servicii tip excursii, pe perioada programului turistic,
conform normelor pentru ghizii de turism;
i) să protejeze bunurile turiştilor împotriva deteriorării sau furtului şi să asigure despăgubirea
acestora în cazul apariţiei unor prejudicii, conform legii;
j) să realizeze, potrivit prezentei ordonanţe, exploatarea patrimoniului turistic, asigurând
totodată protecţia şi conservarea acestuia şi a mediului înconjurător;
k) să transmită datele statistice, conform sistemului informaţional pentru turism şi
reglementărilor Comisiei Naţionale pentru Statistică;
l) să realizeze publicitatea proprie cu obiectivitate şi respect faţă de resursele turistice, în scopul
protejării calităţii produsului turistic românesc.
Art. 31. (1) Structurile de primire turistică sunt clasificate pe baza normelor elaborate de Ministerul
Turismului şi aprobate prin hotărâre a Guvernului;
(2) Structurile de primire clasificate pentru activitatea de turism nu pot fi folosite pentru alte
destinaţii. Modificarea destinaţiei, parţial sau integral, se poate face numai după confirmarea operării
acesteia de către organul care a eliberat certificatul de clasificare.
Art. 32. În vederea corelării, stocării şi difuzării informaţiilor privind piaţa turistică şi a evaluării
activităţii turistice, va funcţiona la nivel naţional sistemul informaţional pentru turism, care va
cuprinde datele şi indicatorii stabiliţi de Ministerul Turismului şi Comisia Naţională pentru
Statistică.
Art. 33. (1) Asigurarea protecţiei şi salvării turiştilor în zonele şi staţiunile turistice montane şi de litoral
se face de către consiliile locale de care aparţin, prin organizarea de echipe de salvare.
(2) Organizarea echipelor şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor specifice sunt prevăzute în

67
Regulamentul de funcţionare a echipelor de salvare, elaborat de către Ministerul Turismului împreună
cu Departamentul pentru Administraţie Publică Locală şi aprobat prin hotărâre a Guvernului.
(3) Finanţarea activităţii desfăşurate de echipele de salvare se asigură prin bugetele unităţilor
administraţiei locale pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea.
Art. 34. În zone, staţiuni şi pe trasee turistice camparea turiştilor este permisă numai în structuri de
campare, dotate conform normelor aprobate de Ministerul Turismului, sau în zona montană, în
perimetre amenajate în acest scop.
Art. 35. (1) În domeniul turismului pot fi create asociaţii şi organizaţii fără scop lucrativ sau
patrimonial, cu caracter profesional, ştiinţific, cultural, religios sau social, care au rol activ în activităţile
desfăşurate de Ministerul Turismului.
(2) Asociaţiile şi organizaţiile prevăzute la alin. (1) pot fi autorizate de Ministerul Turismului
să presteze servicii turistice pentru membrii lor, exclusiv prin mijloace proprii.
(3) Asociaţiile şi organizaţiile prevăzute la alin. (1) dobândesc personalitate juridică, în
condiţiile legii, cu avizul Ministerului Turismului.
Capitolul 5 – Mijloace financiare şi sprijinul statului

Art. 36. Statul sprijină activitatea de turism prin politici şi mecanisme economico-financiare şi acţiuni
pentru amenajarea şi protecţia patrimoniului.
Art. 37. În scopul protejării activităţii de turism şi al creării bazei de dezvoltare turistică, înstrăinarea
structurilor de primire din cadrul staţiunilor turistice se poate face cu obligarea noului proprietar la
menţinerea obiectului de activitate şi a funcţiunii structurii de primire turistică.
Art. 38. Zonele şi staţiunile turistice beneficiază de priorităţi pentru:
• realizarea infrastructurii generale necesare dezvoltării turismului;
• acordarea de asistenţă tehnică de specialitate de către Ministerul Turismului pentru
dezvoltarea funcţiei turistice şi promovarea produsului turistic propriu;
• ameliorarea şi protecţia mediului înconjurător prin măsuri şi programe speciale, care vizează
asigurarea şi încurajarea dezvoltării funcţiei turistice, elaborate de Ministerul Turismului în
colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu alte organisme interesate.
Art. 39. Statul sprijină şi încurajează libera iniţiativă în domeniul promovării şi dezvoltării activităţii de
turism şi, îndeosebi, în stimularea şi atragerea turiştilor străini în România, precum şi în dezvoltarea
activităţii staţiunilor turistice prin:
• adoptarea unor reglementări specifice privind aplicarea asigurării sociale de sănătate în
domeniul trimiterilor medicale în staţiunile turistice balneare;
• organizarea de acţiuni de promovare turistică atât pe plan intern, cât şi prin birourile de
promovare turistică din străinătate;
• concesionarea pe o perioadă de 49 ani, în condiţiile legii, a unor terenuri care fac parte din
domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, pentru
construirea de structuri de primire turistică în zonele stabilite ca priorităţi prin Programul
anual de dezvoltare a turismului.

Capitolul 6 – Răspunderi şi sancţiuni

Art. 40. Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă,
contravenţională sau penală, după caz.
Art. 41. Constituie contravenţii în activitatea turistică prevăzută de prezenţa ordonanţă şi se
sancţionează cu amendă între 1.000 lei şi 1.500 lei următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel
de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni:
a) oferirea, comercializarea, vânzarea serviciilor şi a pachetelor de servicii turistice, precum şi
crearea de produse turistice de către agenţii economici neautorizaţi de către Ministerul Turismului;
b) desfăşurarea activităţii turistice în structuri de primire neclasificate potrivit dispoziţiilor
legale;
c) înscrierea de informaţii nereale în materialele de promovare, pe firmele structurilor turistice
şi ale agenţiilor de turism;

68
 d) refuzul nejustificat de a acorda despăgubiri turiştilor pentru daune provenind din neasigurarea
integrală sau asigurarea la o calitate inferioară a pachetului de servicii cumpărat;
e) comercializarea serviciilor turistice de către agenţii economici care nu au constituit integral
garanţia financiară care să asigure repatrierea turiştilor şi/sau rambursarea sumelor plătite de aceştia în
caz de insolvabilitate sau faliment.
Art. 42. Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către organele de control ale
Ministerului Turismului, ale instituţiilor subordonate, ale Ministerului Finanţelor şi de organele de
poliţie.

Capitolul 7 – Dispoziţii finale

Art. 43. (1) Prezenta ordonanţă intră în vigoare după 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial
al României.
(2) În termenul prevăzut la alin. (1) Ministerul Turismului va elabora norme metodologice
pentru aplicarea prezentei ordonanţe, care se vor publica în Monitorul Oficial al României şi vor intra în
vigoare odată cu ordonanţa.
Art. 44. La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe orice dispoziţii contrare se abrogă.

3.2. Legea nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, publicată
în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001

Capitolul 1 - Dispoziţii generale

Art. 1. Teritoriul României constituie spaţiul necesar procesului de dezvoltare durabilă şi este parte a
avuţiei naţionale de care beneficiază toţi cetăţenii ţării.
Art. 2. (1) Gestionarea spaţială a teritoriului ţării constituie o activitate obligatorie, continuă şi de
perspectivă, desfăşurată în interesul colectivităţilor care îl folosesc, în concordanţă cu valorile şi
aspiraţiile societăţii şi cu cerinţele integrării în spaţiul european.
(2) Gestionarea spaţială a teritoriului asigură indivizilor şi colectivităţilor dreptul de folosire
echitabilă şi responsabilitatea pentru o utilizare eficientă a teritoriului.
(3) Gestionarea se realizează prin intermediul amenajării teritoriului şi al urbanismului, care
constituie ansambluri de activităţi complexe de interes general ce contribuie la dezvoltarea spaţială
echilibrată, la protecţia patrimoniului natural şi construit, precum şi la îmbunîtăţirea condiţiilor de viaţă
în localităţile urbane şi rurale.
Art. 3. Activitatea de amenajare a teritoriului trebuie să fie:
• globală, urmărind coordonarea diferitelor politici sectoriale într-un ansamblu integrat;
• funcţională, trebuind să ţină seama de cadrul natural şi construit bazat pe valori de cultură şi
interese comune;
• prospectivă, trebuind să analizeze tendinţele de dezvoltare pe termen lung a fenomenelor şi
intervenţiilor economice, ecologice, sociale şi culturale şi să ţină seama de acestea în aplicare;
• democratică, asigurând participarea populaţiei şi a reprezentanţilor ei politici la adoptarea
deciziilor.
Art. 4. Urbanismul trebuie să reprezinte o activitate:
a) operaţională, prin detalierea şi delimitarea în teren a prevederilor planurilor de amenajare a
teritoriului;
b) integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea teritoriului
localităţilor;
c) normativă, prin precizarea modalităţilor de utilizare a terenurilor, definirea destinaţiilor şi
gabaritelor de clşdiri, inclusiv infrastructura, amenajări şi plantaţii.
Art. 5. Activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism trebuie să se desfaşoare cu respectarea
autonomiei locale, pe baza principiului parteneriatului, transparenţei, descentralizării serviciilor publice,
participării populaţiei în procesul de luare a deciziilor, precum şi al dezvoltării durabile, conform cărora
deciziile generaţiei prezente trebuie să asigure dezvoltarea, fără a compromite dreptul generaţiilor
viitoare la existenţă şi dezvoltare proprie.

69
Art. 6. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale răspund, potrivit prezentei legi, de activitatea
de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Capitolul 2 - Domeniul de activitate

Secţiunea 1. Amenajarea teritoriului

Art. 7. Scopul de bază al amenajării teritoriului îl constituie armonizarea la nivelul întregului teritoriu a
politicilor economice, sociale, ecologice şi culturale, stabilite la nivel naţional şi local pentru asigurarea
echilibrului în dezvoltarea diferitelor zone ale ţării, urmărindu-se creşterea coeziunii şi eficienţei
relaţiilor economice şi sociale dintre acestea.
Art. 8. Activitatea de amenajare a teritoriului se exercită pe întregul teritoriu al României, pe baza
principiului ierarhizării, coeziunii şi integrării spaţiale, la nivel naţional, regional şi judeţean.
Art. 9. Obiectivele principale ale amenajării teritoriului sunt următoarele:
a) dezvoltarea economică şi socială echilibrată a regiunilor şi zonelor, cu respectarea
specificului acestora;
b) îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor şi colectivităţilor umane;
c) gestionarea responsabilă a resurselor naturale şi protecţia mediului;
d) utilizarea raţională a teritoriului.

Secţiunea a 2-a. Urbanismul

Art. 10. Urbanismul are ca principal scop stimularea evoluţiei complexe a localităţilor, prin realizarea
strategiilor de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung.
Art. 11. Activitatea de urbanism cuprinde toate localităţile ţării, organizate în reţea, pe baza ierarhizării
şi distribuţiei echilibrate a acestora în teritoriu. Aplicarea obiectivelor are în vedere întregul teritoriu
administrativ al oraşelor şi comunelor sau zone din acestea.
Art. 12. Urbanismul urmăreşte stabilirea direcţiilor dezvoltării spaţiale a localităţilor urbane şi rurale, în
acord cu potenţialul acestora şi cu aspiraţiile locuitorilor.
Art. 13. Principalele obiective ale activităţii de urbanism sunt următoarele:
a) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă prin eliminarea disfuncţionalităţilor, asigurarea accesului la
infrastructuri, servicii publice şi locuinţe convenabile pentru toţi locuitorii;
b) crearea condiţiilor pentru satisfacerea cerinţelor speciale ale copiilor, vârstnicilor şi ale
persoanelor cu handicap;
c) utilizarea eficientă a terenurilor, în acord cu funcţiunile urbanistice adecvate; extinderea
controlată a zonelor construite;
d) protejarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural construit şi natural;
e) asigurarea calităţii cadrului construit, amenajat şi plantat din toate localităţile urbane şi rurale;
f) protejarea localităţilor împotriva dezastrelor naturale.

Secţiunea a 3-a. Activităţi de amenajare a teritoriului şi de urbanism

Art. 14. Activităţile principale de amenajare a teritoriului şi de urbanism constau în transpunerea la

nivelul întregului teritoriu naţional a strategiilor, politicilor şi programelor de dezvoltare durabilă în
profil spaţial, precum şi urmărirea aplicării acestora în conformitate cu documentaţiile de specialitate
legal aprobate.
Art. 15. Activităţile conexe de amenajare a teritoriului şi de urbanism au ca obiect:
a) cercetarea în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului şi elaborarea studiilor de
fundamentare a strategiilor, politicilor şi documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism;
b) constituirea, întreţinerea, extinderea şi dezvoltarea bazei de date şi documente;
c) elaborarea strategiilor şi politicilor în domeniu;
d) avizarea şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism;
e) elaborarea de acte cu caracter normativ sau de normative în domeniu;
f) monitorizarea şi controlul privind transpunerea în fapt a strategiilor, politicilor, programelor
şi operaţiunilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

70
Art. 16. În vederea asigurării personalului de specialitate necesar pentru buna desfăşurare a activităţilor
de amenajare a teritoriului şi de urbanism Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei
cooperează cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu instituţiile de învăţământ
superior şi cu organizaţiile profesionale în domeniu, pentru organizarea şi desfăşurarea unor programe
de formare profesională, specializare şi perfecţionare continuă.

Capitolul 3 - Atribuţii ale administraţiei publice

Secţiunea 1. Atribuţiile administraţiei publice centrale

Art. 17. Activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism la nivel naţional este coordonată de
Guvern, care stabileşte, în raport cu conţinutul Programului de guvernare, programe prioritare, linii
directoare şi politici sectoriale.
Art. 18. Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei este organul specializat al
Guvernului în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, având în această calitate următoarele
atribuţii:
a) elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional;
b) elaborarea Planului de Amenajare a Teritoriului Regional, care fundamentează planurile de
dezvoltare regională;
c) elaborarea Regulamentului General de Urbanism;
d) avizarea proiectelor de acte normative referitoare la activitatea de amenajare a teritoriului şi
de urbanism;
e) colaborarea cu ministerele, precum şi cu celelalte organe ale administraţiei publice centrale,
pentru fundamentarea, din punct de vedere al amenajării teritoriului şi al urbanismului, a programelor
strategice sectoriale;
f) colaborarea cu consiliile pentru dezvoltare regională, consiliile judeţene şi consiliile locale,
precum şi urmărirea modului în care se aplică programele guvernamentale şi liniile directoare în
domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului la nivel regional, judeţean şi local;
g) avizarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, potrivit competenţelor
stabilite prin prezenta lege.
Art. 19. (1) În îndeplinirea atribuţiilor sale Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei
utilizează informaţii de sinteză la nivel naţional din toate domeniile de activitate economică şi socială.
(2) Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale sunt obligate să furnizeze
Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, la cerere, informaţiile necesare pentru
desfăşurarea activităţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Art. 20. Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei poate solicita autorităţilor
administraţiei publice locale să elaboreze sau să modifice o documentaţie de urbanism sau de amenajare
a teritoriului, în vederea aprofundării, detalierii sau aplicării unor prevederi cuprinse în programele
strategice sectoriale ale Guvernului, precum şi pentru respectarea intereselor generale ale statului.

Secţiunea a 2-a. Atribuţiile administraţiei publice judeţene

Art. 21. Consiliul judeţean coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism la nivel
judeţean, conform legii.
Art. 22. (1) Consiliul judeţean stabileşte orientările generale privind amenajarea teritoriului şi
organizarea şi dezvoltarea urbanistică a localităţilor, pe baza planurilor de amenajare a teritoriului şi de
urbanism. În acest scop coordonează activitatea consiliilor locale şi le acordă asistenţă tehnică de
specialitate.
(2) Consiliul judeţean asigură preluarea prevederilor cuprinse în planurile de amenajare a
teritoriului naţional, regional şi zonal în cadrul documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de
urbanism pentru teritoriile administrative ale localităţilor din judeţ, asigură elaborarea Planului de
amenajare a teritoriului judeţean, a planurilor zonale de amenajare a teritoriului care sunt de interes
judeţean şi le aprobă conform prevederilor legii.
(3) În activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism consiliile judeţene sunt sprijinite
de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, precum şi de alte ministere şi organe ale

71
administraţiei publice centrale.
Art. 23. Consiliul judeţean poate solicita consiliilor locale să elaboreze sau să actualizeze o
documentaţie de amenajare a teritoriului sau de urbanism, în vederea asigurării aplicării unor prevederi
cuprinse în programele de dezvoltare a judeţului; solicitarea se transmite consiliului local, însoţită de
expunerea motivelor care au stat la baza hotărârii consiliului judeţean şi de termenul fixat pentru
elaborarea sau modificarea documentaţiei.
Art. 24. (1) În îndeplinirea atribuţiilor sale în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului
consiliul judeţean utilizează informaţii de sinteză la nivelul judeţului din toate domeniile de activitate
economico-socială.
(2) Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale sunt obligate să furnizeze
cu titlu gratuit autorităţilor publice judeţene şi locale informaţii din domeniile lor de activitate pentru
teritoriul judeţului respectiv, iar consiliile locale sunt obligate să furnizeze informaţii referitoare la
dezvoltarea economico-socială şi urbanistică a localităţilor.

Secţiunea a 3-a. Atribuţiile administraţiei publice locale

Art. 25. (1) Consiliul local coordonează şi răspunde de întreaga activitate de urbanism desfăşurată pe
teritoriul unităţii administrativ-teritoriale şi asigură respectarea prevederilor cuprinse în documentaţiile
de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate, pentru realizarea programului de dezvoltare
urbanistică a localităţilor componente ale comunei sau oraşului.
(2) Consiliul local cooperează cu consiliul judeţean şi este sprijinit de acesta în activitatea de
amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Art. 26. Consiliul local cooperează în procesul de întocmire a programului de dezvoltare urbanistică a
localităţilor şi cu instituţii, agenţi economici, organisme şi organizaţii neguvernamentale de interes
naţional, judeţean sau local.
Art. 27. (1) În îndeplinirea atribuţiilor sale în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului
consiliul local utilizează informaţii din toate domeniile de activitate economico-socială.
(2) Serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, agenţii
economici, organismele şi organizaţiile neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea la nivel local au
obligaţia să furnizeze cu titlu gratuit informaţiile necesare în vederea desfăşurării activităţii de
amenajare a teritoriului şi de urbanism la nivel local.

Secţiunea a 4-a. Certificatul de urbanism

Art. 28. Aplicarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate se asigură prin
eliberarea certificatului de urbanism.
Art. 29. (1) Certificatul de urbanism este actul de informare cu caracter obligatoriu prin care autoritatea
administraţiei publice judeţene sau locale face cunoscute regimul juridic, economic şi tehnic al
imobilelor şi condiţiile necesare în vederea realizării unor investiţii, tranzacţii imobiliare ori a altor
operaţiuni imobiliare, potrivit legii.
(2) Eliberarea certificatului de urbanism este obligatorie pentru adjudecarea prin licitaţie a
lucrărilor de proiectare şi de execuţie a lucrărilor publice şi pentru legalizarea actelor de înstrăinare,
partajare sau comasare a bunurilor imobile. În cazul vânzării sau cumpărării de imobile certificatul de
urbanism cuprinde informaţii privind consecinţele urbanistice ale operaţiunii juridice, solicitarea
certificatului de urbanism fiind în acest caz facultativă.
(3) Certificatul de urbanism se eliberează la cererea oricărui solicitant, persoană fizică sau
juridică, care poate fi interesat în cunoaşterea datelor şi a reglementărilor cărora îi este supus respectivul
bun imobil.
(4) Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de executare a lucrărilor de construire,
amenajare sau plantare.
(5) În certificatul de urbanism se va menţiona în mod obligatoriu scopul eliberării acestuia.
(6) Certificatul de urbanism pentru destinaţii speciale se eliberează în temeiul şi cu respectarea
documentaţiilor aferente obiectivelor cu caracter militar, elaborate şi aprobate de Ministerul Apărării
Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe,
Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază, după caz, pe baza avizului

72
Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.
Art. 30. Pentru aceeaşi parcelă se pot elibera mai multe certificate de urbanism, dar conţinutul acestora,
bazat pe documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, şi celelalte reglementări în domeniu
trebuie să fie aceleaşi pentru toţi solicitanţii. În acest scop nu este necesară solicitarea actului de
proprietate asupra imobilului, în vederea emiterii certificatului de urbanism.
Art. 31. Certificatul de urbanism cuprinde următoarele elemente privind:
a) regimul juridic al imobilului - dreptul de proprietate asupra imobilului şi servituţile de
utilitate publică care grevează asupra acestuia; situarea terenului în intravilan sau în afara acestuia;
prevederi ale documentaţiilor de urbanism care instituie un regim special asupra imobilului - zone
protejate, zone în care acţionează dreptul de preemţiune asupra imobilului, interdicţii definitive sau
temporare de construcţie sau dacă acesta este înscris în Lista cuprinzând monumentele istorice din
România, precum şi altele prevăzute de lege;
b) regimul economic al imobilului - folosinţa actuală, destinaţii admise sau neadmise, stabilite în
baza prevederilor urbanistice aplicabile în zonă, reglementări fiscale specifice localităţii sau zonei;
c) regimul tehnic al imobilului - procentul de ocupare a terenului, coeficientul de utilizare a
terenului, dimensiunile minime şi maxime ale parcelelor, echiparea cu utilităţi, edificabil admis pe
parcelă, circulaţii şi accese pietonale şi auto, parcaje necesare, alinierea terenului şi a construcţiilor faţă
de străzile adiacente terenului, înălţimea minimă şi maximă admisă.
Art. 32. În cazul în care prin documentaţia înaintată se solicită o derogare de la prevederile
documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă, prin certificatul de urbanism se poate
solicita elaborarea unei alte documentaţii de urbanism prin care să se justifice şi să se demonstreze
posibilitatea intervenţiei urbanistice solicitate. După aprobarea noii documentaţii de urbanism - Plan
Urbanistic Zonal sau Plan Urbanistic de Detaliu - se poate întocmi documentaţia tehnică în vederea
obţinerii autorizaţiei de construire.
Art. 33. (1) Certificatul de urbanism se emite de aceleaşi autorităţi ale administraţiei publice locale care,
potrivit competenţelor stabilite de legislaţia în vigoare, emit autorizaţiile de construire.
(2) Certificatul de urbanism se eliberează solicitantului în cel mult 30 de zile de la data
înregistrării cererii acestuia.
(3) Durata de valabilitate a certificatului de urbanism se stabileşte de către emitent conform
legii, în raport cu importanţa zonei şi a investiţiei.
Art. 34. Emiterea de certificate de urbanism incomplete, cu date eronate sau cu nerespectarea
prevederilor cuprinse în documentaţiile de urbanism aprobate atrage răspunderea disciplinară,
administrativă, contravenţională, civilă sau penală, după caz, potrivit legii.

Secţiunea a 5-a. Structura instituţională

Art. 35. Activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism la nivel naţional este coordonată de
Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, care exercită şi controlul statului privind
aplicarea prevederilor cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Art. 36. (1) În cadrul aparatului propriu al consiliului judeţean, municipal sau orăşenesc şi în cel al
Consiliului General al Municipiului Bucureşti se organizează şi funcţionează, potrivit legii, structuri
specializate în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, conduse de arhitectul-şef al judeţului,
al municipiului sau al oraşului, respectiv de arhitectul-şef al municipiului Bucureşti.
(2) Funcţia de arhitect-şef va fi ocupată, în condiţiile legii, de un funcţionar public având de
regulă formaţia de arhitect sau urbanist licenţiat al învăţământului superior de lungă durată.
(3) În comune atribuţiile arhitectului-şef vor fi îndeplinite de către un funcţionar public din
aparatul propriu al consiliului local respectiv, cu atribuţii în domeniu şi pregătit în acest sens.
Art. 37. (1) În scopul îmbunătăţirii calităţii deciziei referitoare la dezvoltarea durabilă locală şi
judeţeană, pe lângă fiecare consiliu judeţean, primărie municipală şi orăşenească, respectiv Primăria
Municipiului Bucureşti, se poate înfiinţa Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism,
organism consultativ cu atribuţii de avizare, expertiză tehnică şi consultanţă.
(2) Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism este formată din specialişti din
domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului şi din reprezentanţi ai instituţiilor tehnice,
economice, sociale şi de protecţie a mediului cu care administraţia publică locală colaborează pentru
desfăşurarea activităţilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

73
 (3) Componenţa nominală şi modul de funcţionare ale Comisiei tehnice de amenajare a
teritoriului şi de urbanism sunt aprobate de consiliul judeţean, consiliul local municipal, orăşenesc,
respectiv de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, după caz, la propunerea preşedintelui
consiliului judeţean, primarului, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti, pe baza
recomandărilor asociaţiilor profesionale din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului,
construcţiilor, ale instituţiilor de învăţământ superior şi ale arhitectului-şef.
(4) Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism avizează din punct de vedere
tehnic documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, precum şi studiile de fundamentare sau
cercetările prealabile.
(5) Avizele date de Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi de urbanism se supun
deliberării şi aprobării consiliului judeţean, consiliului local, respectiv Consiliului General al
Municipiului Bucureşti, după caz.
(6) La şedinţele de avizare ale Comisiei tehnice de amenajare a teritoriului şi de urbanism nu
pot participa la luarea deciziei membrii care au calitatea de autor al documentaţiilor - proiectelor, supuse
avizării.
Art. 38. (1) Documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului se semnează de profesionişti
calificaţi în domeniu prin licenţă sau studii postuniversitare de specialitate acreditate conform legii,
precum şi de alţi profesionişti cu drept de semnătură.
(2) Dreptul de semnătură pentru documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism se
stabileşte pe bază de regulament elaborat de Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei,
în colaborare cu Asociaţia Profesională a Urbaniştilor din România, precum şi cu alte organizaţii
profesionale în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului.
(3) Regulamentul privind dobândirea dreptului de semnătură, precum şi Regulamentul referitor
la organizarea şi funcţionarea Registrului urbaniştilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(4) Specialiştii calificaţi în domeniul amenajării teritoriului şi al urbanismului, care dobândesc
dreptul de semnătură, se înscriu în Registrul Urbaniştilor.

Capitolul 4 - Documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism

Secţiunea 1. Definiţii şi scop

Art. 39. (1) În sensul prezentei legi, prin documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism se
înţelege planurile de amenajare a teritoriului, planurile de urbanism, Regulamentul general de urbanism
şi regulamentele locale de urbanism, avizate şi aprobate conform prezentei legi.
(2) Documentaţiile de amenajare a teritoriului cuprind propuneri cu caracter director, iar
documentaţiile de urbanism cuprind reglementări operaţionale.
(3) Propunerile cu caracter director stabilesc strategiile şi direcţiile principale de evoluţie a unui
teritoriu la diverse niveluri de complexitate. Ele sunt detaliate prin reglementări specifice în limitele
teritoriilor administrative ale oraşelor şi comunelor.
(4) Prevederile cu caracter director cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului
aprobate sunt obligatorii pentru toate autorităţile administraţiei publice, iar cele cu caracter de
reglementare, pentru toate persoanele fizice şi juridice.

Secţiunea a 2-a. Documentaţii de amenajare a teritoriului

Art. 40. Documentaţiile de amenajare a teritoriului sunt următoarele:

a) Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional;
b) Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal;
c) Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean.
Art. 41. (1) Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional are caracter director şi reprezintă sinteza
programelor strategice sectoriale pe termen mediu şi lung pentru întregul teritoriu al ţării.
(2) Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional este compus din secţiuni specializate.
(3) Prevederile Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional şi ale secţiunilor sale devin
obligatorii pentru celelalte planuri de amenajare a teritoriului care le detaliază.
(4) Secţiunile Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional sunt: Căi de comunicaţie, Ape,

74
Zone protejate, Reţeaua de localităţi, Zone de risc natural, Turismul, Dezvoltarea rurală. Prin lege se pot
aproba şi alte secţiuni.
Art. 42. (1) Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean are caracter director şi reprezintă expresia
spaţială a programului de dezvoltare socio-economică a judeţului. Planul de Amenajare a Teritoriului
Judeţean se corelează cu Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional, cu Planul de Amenajare a
Teritoriului Zonal, cu programele guvernamentale sectoriale, precum şi cu alte programe de dezvoltare.
(2) Prevederile Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţean devin obligatorii pentru celelalte
planuri de amenajare a teritoriului şi de urbanism care le detaliază.
(3) Fiecare judeţ trebuie să deţină Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean şi să îl
reactualizeze periodic, la 5-10 ani, în funcţie de politicile şi de programele de dezvoltare ale judeţului.
Art. 43. Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal are rol director şi se realizează în vederea soluţionării
unor probleme specifice ale unor teritorii. Aceste teritorii pot fi:
a) intercomunale sau interorăşeneşti, compuse din unităţi administrativ-teritoriale de bază,
comune şi oraşe;
b) interjudeţene, înglobând părţi din judeţe sau judeţe întregi;
c) regionale, compuse din mai multe judeţe.

Secţiunea a 3-a. Documentaţii de urbanism

Art. 44. (1) Documentaţiile de urbanism se referă la localităţile urbane şi rurale şi reglementează
utilizarea terenurilor şi condiţiile de ocupare a acestora cu construcţii.
(2) Documentaţiile de urbanism transpun la nivelul localităţilor urbane şi rurale propunerile
cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului naţional, zonal şi judeţean.
(3) Documentaţiile de urbanism au caracter de reglementare specifică şi stabilesc reguli ce se
aplică direct asupra localităţilor şi părţilor din acestea până la nivelul parcelelor cadastrale, constituind
elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism.
Art. 45. Documentaţiile de urbanism sunt următoarele:
a) Planul Urbanistic General şi Regulamentul Local aferent acestuia;
b) Planul Urbanistic Zonal şi Regulamentul Local aferent acestuia;
c) Planul Urbanistic de Detaliu.
Art. 46. (1) Planul Urbanistic General are caracter director şi de reglementare operaţională. Fiecare
localitate trebuie să întocmească Planul Urbanistic General, să îl actualizeze la 5-10 ani şi să îl aprobe,
acesta constituind baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare.
(2) Planul Urbanistic General cuprinde reglementări pe termen scurt, la nivelul întregii unităţi
administrativ-teritoriale de bază, cu privire la:
a) stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan în relaţie cu teritoriul administrativ al
localităţii;
b) stabilirea modului de utilizare a terenurilor din intravilan;
c) zonificarea funcţională în corelaţie cu organizarea reţelei de circulaţie;
d) delimitarea zonelor afectate de servituţi publice;
f) modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare;
g) stabilirea zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor istorice;
h) formele de proprietate şi circulaţia juridică a terenurilor;
i) precizarea condiţiilor de amplasare şi conformare a volumelor construite, amenajate şi
plantate.
(3) Planul Urbanistic General cuprinde prevederi pe termen mediu şi lung cu privire la:
a) evoluţia în perspectivă a localităţii;
b) direcţiile de dezvoltare funcţională în teritoriu;
c) traseele coridoarelor de circulaţie şi de echipare prevăzute în planurile de amenajare a
teritoriului naţional, zonal şi judeţean.
Art. 47. (1) Planul Urbanistic Zonal are caracter de reglementare specifică detaliată şi asigură corelarea
dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile Planului Urbanistic General a unei zone delimitate din
teritoriul localităţii.
(2) Planul Urbanistic Zonal cuprinde reglementări asupra zonei referitoare la:
a) organizarea reţelei stradale;

75
 b) organizarea arhitectural-urbanistică în funcţie de caracteristicile structurii urbane;
c) modul de utilizare a terenurilor;
d) dezvoltarea infrastructurii edilitare;
e) statutul juridic şi circulaţia terenurilor;
f) protejarea monumentelor istorice şi servituţi în zonele de protecţie ale acestora.
(3) Elaborarea Planului Urbanistic Zonal este obligatorie în cazul:
a) zonelor centrale ale localităţilor;
b) zonelor protejate şi de protecţie a monumentelor, a complexelor de odihnă şi agrement, a
parcurilor industriale, a parcelărilor;
c) altor zone stabilite de autorităţile publice locale din localităţi, potrivit legii.
(4) Stabilirea zonelor pentru care se întocmesc planuri urbanistice zonale obligatorii se face de
regulă în Planul Urbanistic General.
Art. 48. (1) Planul Urbanistic de Detaliu are exclusiv caracter de reglementare specifică, prin care se
asigură condiţiile de amplasare, dimensionare, conformare şi servire edilitară a unuia sau mai multor
obiective pe una sau mai multe parcele adiacente, pe unul sau mai multe amplasamente, în corelare cu
vecinătăţile imediate.
(2) Planul Urbanistic de Detaliu cuprinde reglementări cu privire la:
a) asigurarea accesibilităţii şi racordarea la reţelele edilitare;
b) permisivităţi şi constrângeri urbanistice privind volumele construite şi amenajările;
c) relaţiile funcţionale şi estetice cu vecinătatea;
d) compatibilitatea funcţiunilor şi conformarea construcţiilor, amenajărilor şi plantaţiilor;
e) regimul juridic şi circulaţia terenurilor şi construcţiilor.
(3) Planul Urbanistic de Detaliu se elaborează numai pentru reglementarea amănunţită a
prevederilor stabilite prin Planul Urbanistic General, Planul Urbanistic Zonal sau pentru stabilirea
condiţiilor de construire.
Art. 49. (1) Regulamentul General de Urbanism reprezintă sistemul de norme tehnice, juridice şi
economice care stă la baza elaborării planurilor de urbanism, precum şi a regulamentelor locale de
urbanism.
(2) Regulamentul Local de Urbanism pentru întreaga unitate administrativ-teritorială, aferent
Planului Urbanistic General, sau pentru o parte a acesteia, aferent Planului urbanistic zonal, cuprinde şi
detaliază prevederile Planului Urbanistic General şi ale Planului Urbanistic Zonal referitoare la modul
concret de utilizare a terenurilor, precum şi de amplasare, dimensionare şi realizare a volumelor
construite, amenajărilor şi plantaţiilor.
(3) După aprobare Planul Urbanistic General, Planul Urbanistic Zonal şi Planul Urbanistic de
Detaliu împreună cu regulamentele locale de urbanism aferente sunt opozabile în justiţie.

Secţiunea a 4-a. Iniţierea şi finanţarea activităţilor

Art. 50. Iniţiativa elaborării documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aparţine

colectivităţilor locale, prin autorităţile deliberative şi executive, Guvernului, precum şi persoanelor
fizice sau juridice interesate în amenajarea teritoriului şi în dezvoltarea localităţilor.
Art. 51. (1) Activităţile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, prevăzute în prezenta lege, se
finanţează din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi din bugetul de stat, prin
Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, precum şi de persoane juridice şi fizice
interesate în dezvoltarea unei localităţi sau a unei zone din cadrul acesteia.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă în bugetele anuale fonduri
pentru elaborarea sau actualizarea, după caz, a planurilor de amenajare a teritoriului, a planurilor de
urbanism şi a studiilor de fundamentare necesare în vederea elaborării acestora.
Art. 52. Pentru desfăşurarea unor activităţi comune de amenajare a teritoriului şi de urbanism, pentru
realizarea unor obiective de interes general, consiliile judeţene se pot asocia sau, după caz, pot colabora,
în condiţiile legii, cu persoane juridice sau fizice din ţară sau din străinătate în scopul atragerii de
fonduri suplimentare.
Art. 53. Autorităţile administraţiei publice locale participă la finanţarea planurilor de amenajare a
teritoriului, a planurilor urbanistice generale care intră în competenţele de aprobare, precum şi la
urmărirea realizării acestora, potrivit legii.

76
Art. 54. (1) Planurile urbanistice zonale şi planurile urbanistice de detaliu privind realizarea unor
obiective de interes public, precum şi pentru zone protejate se finanţează din bugetul de stat ori din
bugetele locale.
(2) Alte planuri urbanistice zonale sau de detaliu, în afară de cele precizate la alin. (1), se
finanţează de persoanele juridice sau fizice interesate, cu sprijinul, după caz, al autorităţilor
administraţiei publice locale.
Art. 55. Finanţarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism cu caracter deosebit,
pentru zone şi localităţi care necesită cercetări şi studii complexe, se face şi din fonduri destinate
cercetării, dezvoltării regionale şi altele, în condiţiile stabilite de ministere şi de alţi factori implicaţi.

Secţiunea a 5-a. Avizarea şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism

Art. 56. (1) Avizarea şi aprobarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism se fac de
către autorităţile şi organismele centrale şi teritoriale interesate, potrivit prevederilor anexei nr. 1 la
prezenta lege.
(2) Precizarea conţinutului documentaţiilor care se supun avizării, precum şi a emitenţilor de
avize pentru fiecare categorie de documentaţii se va stabili prin ordin al ministrului lucrărilor publice,
transporturilor şi locuinţei.
(3) Avizarea documentaţiilor de interes general - toate categoriile din domeniul amenajării
teritoriului, precum şi din domeniul urbanismului (cu excepţia Planului Urbanistic de Detaliu) - se face
fără perceperea unor taxe.

Secţiunea a 6-a. Participarea populaţiei la activităţile de amenajare a teritoriului şi de urbanism

Art. 57. (1) Participarea populaţiei la activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism se realizează
prin:
a) informarea populaţiei;
b) consultarea populaţiei;
c) alte forme de participare prevăzute de lege.
(2) Cetăţenii pot participa la activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism, individual
sau prin asociere, în condiţiile legii.
Art. 58. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale asigură organizarea şi desfăşurarea
procesului de participare a populaţiei în cadrul activităţilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism.
Art. 59. Informarea populaţiei este activitatea prin care se fac publice:
a) obiectivele dezvoltării economico-sociale privind amenajarea teritoriului şi dezvoltarea
urbanistică a localităţilor;
b) intenţiile autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale privind elaborarea unor
documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism, precum şi scopul pentru care acestea sunt
elaborate;
c) conţinutul documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism care urmează să fie
supuse aprobării, conform legii.
Art. 60. Consultarea populaţiei este procesul prin care aceasta îşi exprimă opţiunile şi opiniile privind
prevederile programelor de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor, precum şi
cele cuprinse în documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism, în cadrul procesului de
elaborare şi aprobare a acestora, şi se realizează prin publicarea procedurii de desfăşurare a consultării şi
desfăşurarea anchetei publice.
Art. 61. Informarea şi consultarea populaţiei se desfăşoară diferenţiat, în funcţie de amploarea şi de
importanţa documentaţiei de amenajare a teritoriului sau de urbanism, potrivit procedurilor stabilite de
Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei.

Secţiunea a 7-a. Urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajare a teritoriului

şi de urbanism aprobate

Art. 62. (1) Urmărirea aplicării documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism aprobate se
face prin compartimentele de specialitate din aparatul propriu al consiliilor judeţene, municipale,
orăşeneşti şi comunale, după caz, precum şi de Inspectoratul de Stat în Construcţii.

77
 (2) Compartimentele de specialitate vor urmări corelarea realizării programelor de dezvoltare cu
prevederile documentaţiilor aprobate.

Capitolul 5 - Sancţiuni

Art. 63. Încălcarea prevederilor prezentei legi atrage răspunderea civilă, contravenţională, disciplinară,
administrativă sau penală, după caz, potrivit legii.
Art. 64. Faptele de încălcare a prezentei legi se constată de organele de control al activităţii de
amenajare a teritoriului şi de urbanism ale consiliilor judeţene şi locale, precum şi de Inspectoratul de
Stat în Construcţii.
Capitolul 6 - Dispoziţii finale

Art. 65. (1) În absenţa Planului de Amenajare a Teritoriului Judeţean şi a Planului Urbanistic General
aprobate, pe teritoriile aferente nu se pot realiza investiţii în construcţii, lucrări tehnico-edilitare, precum
şi orice alte investiţii urbane.
(2) Documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism modificate fără respectarea
prevederilor legale privitoare la avizarea şi aprobarea acestora sunt nule.
Art. 66. Unităţile administrativ-teritoriale de bază, care la data intrării în vigoare a prezentei legi dispun
de planuri urbanistice generale preliminare, au obligaţia ca în termen de 12 luni să le finalizeze şi să le
aprobe ca documentaţii de urbanism definitive.
Art. 67. Dispoziţiile referitoare la categoriile de documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism,
competenţele de avizare şi de aprobare a acestora, cuprinse în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată, cu
modificările ulterioare, precum şi orice alte prevederi contrare prezentei legi se abrogă.
Art. 68. Anexa nr. 1 cuprinzând categoriile de documentaţii în domeniul amenajării teritoriului şi
urbanismului, competenţele de avizare şi de aprobare a acestora, precum şi anexa nr. 2 cuprinzând
termenii de specialitate utilizaţi în cuprinsul legii fac parte integrantă din prezenta lege.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 7 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74
alin. (2) din Constituţia României.

Anexa 1. Categorii de documentaţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism.

Competenţe de avizare şi de aprobare a acestora.

Nr.
Categorii de documentaţii Avizează Aprobă
crt.
A. Amenajarea teritoriului. Plan de amenajare a teritoriului
1. Naţional Guvernul Parlamentul
Zonal:
- Regional sau
interjudeţean;
Ministerul Lucrărilor Publice
- Interoraşenesc
Transporturilor si Locuinţei Consiliile judeţene Consiliile
2. sau intercomunal;
Organisme centrale şi teritoriale locale
- Frontalier;
interesate
- Metropolitan,
Periurban al principalelor
municipii şi oraşe
Ministerul Lucrărilor Publice
Consiliul judetean
Transporturilor si Locuinţei
3. Judeţean Consiliul General al
Organisme centrale şi teritoriale
Municipiului Bucureşti
interesate
B. Urbanism.
a. Plan urbanistic general şi regulament local aferent acestuia
Ministerul Lucrărilor Publice
Transporturilor si Locuinţei Consiliul General al
4. Municipiul Bucureşti
Organisme centrale şi teritoriale Municipiului Bucureşti
interesate
5. Municipiu Ministerul Lucrărilor Publice Consiliul local al

78

6. Oraş
7. Comuna
Municipii, oraşe şi comune ce
8. includ staţiuni balneare/turistice
declarate
b. Plan urbanistic zonal si regulament local aferent acestuia
Zona centrală a Municipiului
9. Bucureşti, precum şi alte zone
funcţionale de interes
Zona centrală a municipiului
10. precum şi alte zone funcţionale de
interes
Zona centrală a oraşului, satului,
11. precum şi alte zone funcţionale de
interes
Zone protejate ori asupra cărora s- Transporturilor si Locuinţei
12.
a instituit un tip de restricţie
c. Plan urbanistic de detaliu
Investiţii din competenţa de
aprobare a Guvernului, a altor
organe ale administraţiei publice
13.
centrale şi cele care se amplasează Consiliul Judeţean Organisme
în zone protejate ori de interes
deosebit
14. Alte investiţii
C. Regulament de urbanism
15. Regulament general de urbanism
Transporturilor si Locuinţei
Consiliul Judeţean Organisme municipiului
centrale şi teritoriale interesate
Consiliul Judeţean Organisme
Consiliul local al oraşului
centrale şi teritoriale interesate
Consiliul Judeţean Organisme
Consiliul local al comunei
centrale şi teritoriale interesate
Ministerul Lucrărilor Publice
Consiliul local al
Transporturilor si Locuinţei
municipiului/oraşului/comune
Consiliul Judeţean Organisme
i după caz
centrale şi teritoriale interesate
Ministerul Lucrărilor Publice
Transporturilor si Locuinţei Consiliul General al
Organisme centrale şi teritoriale Municipiului Bucureşti
interesate
Ministerul Lucrărilor Publice
Transporturilor si Locuinţei
Consiliile locale municipale
Consiliul Judeţean Organisme
centrale şi teritoriale interesate
Consiliul Judeţean Organisme Consiliile locale orăşeneşti
centrale şi teritoriale interesate sau comunale
Ministerul Lucrărilor Publice
Consiliile locale sau Consiliul
General al Municipiului
Consiliul Judeţean Organisme
Bucureşti
centrale şi teritoriale interesate
Ministerul Lucrărilor Publice
Consiliile locale sau Consiliul
Transporturilor si Locuinţei
General al Municipiului
Bucureşti
centrale şi teritoriale interesate
Consiliile locale sau Consiliul
Organisme teritoriale interesate General al Municipiului
Bucureşti
Ministerul Lucrărilor Publice
Transporturilor si Locuinţei
Guvernul
Organisme centrale şi teritoriale
interesate

Anexa nr. 2. Definitea termenilor utilizaţi în lege (în ordine alfabetică)

Aprobare - opţiunea forului deliberativ al autorităţilor competente de încuviinţare a propunerilor

cuprinse în documentaţiile prezentate şi susţinute de avizele tehnice favorabile, emise în prealabil. Prin
actul de aprobare (lege, hotărâre a Guvernului, hotărâre a consiliilor judeţene sau locale, după caz) se
conferă documentaţiilor putere de aplicare, constituindu-se astfel ca temei juridic în vederea realizării
programelor de amenajare teritorială şi dezvoltare urbanistică, precum şi a autorizării lucrărilor de
execuţie a obiectivelor de investiţii.
Avizare - procedura de analiză şi exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din
structura ministerelor, administraţiei publice locale ori a altor organisme centrale sau teritoriale
interesate, având ca obiect analiza soluţiilor funcţionale, a indicatorilor tehnico-economici şi sociali ori a
altor elemente prezentate prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism. Avizarea se
concretizează printr-un act (aviz favorabil sau nefavorabil) cu caracter tehnic şi obligatoriu.
Caracter director - însuşirea unei documentaţii aprobate de a stabili cadrul general de
amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor, prin coordonarea acţiunilor specifice.

79
Caracterul director este specific documentaţiilor de amenajare a teritoriului.
Caracter de reglementare - însuşirea unei documentaţii aprobate de a impune anumiţi parametri
soluţiilor promovate. Caracterul de reglementare este specific documentaţiilor de urbanism.
Circulaţia terenurilor - schimbarea titularilor dreptului de proprietate sau de exploatare asupra
terenurilor prin acte de vânzare-cumpărare, donaţie, concesiune, arendare etc.
Competenţa de avizare/aprobare - abilitarea legală a unei instituţii publice şi capacitatea
tehnică de a emite avize/aprobări.
Dezvoltare durabilă - satisfacerea necesităţilor prezentului, fără a se compromite dreptul
generaţiilor viitoare la existenţă şi dezvoltare.
Dezvoltare regională - ansamblul politicilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi
locale, elaborate în scopul armonizării strategiilor, politicilor şi programelor de dezvoltare sectorială pe
arii geografice, constituite în "regiuni de dezvoltare", şi care beneficiază de spirijinul Guvernului, al
Uniunii Europene şi al altor instituţii şi autorităţi naţionale şi internaţionale interesate.
Documentaţie de amenajare a teritoriului şi de urbanism - ansamblu de piese scrise şi
desenate, referitoare la un teritoriu determinat, prin care se analizează situaţia existentă şi se stabilesc
obiectivele, acţiunile şi măsurile de amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor pe
o perioadă determinată.
Parcelare - acţiunea urbană prin care o suprafaţă de teren este divizată în loturi mai mici,
destinate construirii sau altor tipuri de utilizare. De regulă este legată de realizarea unor locuinţe
individuale, de mică înălţime.
Politici de dezvoltare - mijloacele politico-administrative, organizatorice şi financiare, utilizate
în scopul realizării unei strategii.
Programe de dezvoltare - ansamblu de obiective concrete propuse pentru realizarea politicilor
de dezvoltare.
Protecţia mediului - ansamblu de acţiuni şi măsuri privind protejarea fondului natural şi
construit în localităţi şi în teritoriul înconjurător.
Regimul juridic al terenurilor - totalitatea prevederilor legale prin care se definesc drepturile şi
obligaţiile legate de deţinerea sau exploatarea terenurilor.
Regiune frontalieră - regiune care include arii situate la frontieră, delimitată în scopul aplicării
unei strategii comune de dezvoltare de o parte şi de alta a frontierelor şi al realizării unor programe,
proiecte şi acţiuni de cooperare.
Reţea de localităţi - totalitatea localităţilor de pe un teritoriu (naţional, judeţean, zonă
funcţională) ale căror existenţă şi dezvoltare sunt caracterizate printr-un ansamblu de relaţii desfăşurate
pe multiple planuri (economice, demografice, de servicii, politico-administrative etc.). Reţeaua de
localităţi este constituită din localităţi urbane şi rurale.
Sistem urban - sistem de localităţi învecinate între care se stabilesc relaţii de cooperare
economică, socială şi culturală, de amenjare a teritoriului şi protecţie a mediului, echipare tehnico-
edilitară, fiecare păstrându-şi autonomia administrativă.
Structură urbană - totalitatea relaţiilor în plan funcţional şi fizic, pe baza cărora se constituie
organizarea unei localităţi sau a unei zone din aceasta şi din care rezultă configuraţia lor spaţială.
Servitute de utilitate publică - sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui
imobil având un alt proprietar. Măsura de protecţie a bunurilor imobile publice nu poate fi opusă
cererilor de autorizare decât dacă este continuă în documentaţiile de urbanism aprobate (având drept
consecinţă o limitare administrativă a dreptului de proprietate).
Strategie de dezvoltare - direcţionarea globală sau pe domenii de activitate, pe termen scurt,
mediu şi lung, a acţiunilor menite să determine dezvoltarea urbană.
Structură urbană - modul de alcătuire, de grupare sau de organizare a unei localităţi ori a unei
zone din aceasta, constituită istoric, funcţional şi fizic.
Teritoriu administrativ - suprafaţa delimitată de lege, pe trepte de organizare administrativă a
teritoriului: naţional, judeţean şi al unităţilor administrativ-teritoriale (municipiu, oraş, comună).
Teritoriu intravilan - totalitatea suprafeţelor construite şi amenajate ale localităţilor ce compun
unitatea administrativ-teritorială de bază, delimitate prin planul urbanistic general aprobat şi în cadrul
cărora se poate autoriza execuţia de construcţii şi amenajări. De regulă intravilanul se compune din mai
multe trupuri (sate sau localităţi suburbane componente).
Teritoriu extravilan - suprafaţa cuprinsă între limita administrativ-teritorială a unităţii de bază

80
(municipiu, oraş, comună) şi limita teritoriului intravilan.
Teritoriu metropolitan - suprafaţa situată în jurul marilor aglomerări urbane, delimitată prin
studii de specialitate, în cadrul căreia se creează relaţii reciproce de influenţă în domeniul căilor de
comunicaţie, economic, social, cultural şi al intrastructurii edilitare. De regulă limita teritoriului
metropolitan depăşeşte limita administrativă a localităţii şi poate depăşi limita judeţului din care face
parte.
Teritoriu periurban - suprafaţa din jurul municipiilor şi oraşelor, delimitată prin studii de
specialitate, în cadrul căreia se creează relaţii de independenţă în domeniul economic, al infrastructurii,
deplasărilor pentru muncă, asigurărilor cu spaţii verzi şi de agrement, asigurărilor cu produse
agroalimentare etc.
Zonă defavorizată - arii geografice strict delimitate teritorial, care îndeplinesc cel puţin una
dintre următoarele condiţii:
 au structuri productive monoindustriale care în activitatea zonei mobilizează mai mult de
50 % din populaţia salariată;
 sunt zone miniere în care personalul a fost disponibilizat prin concedieri colective în urma
aplicării programelor de restructurare;
 în urma lichidării, restructurării sau privatizării unor agenţi economici apar concedieri
colective care afectează mai mult de 25 % din numărul angajaţilor care au domiciliul stabil
în zona respectivă;
 rata şomajului depăşeşte cu 25 % rata şomajului la nivel naţional;
 sunt lipsite de mijloace de comunicaţie şi infrastructura este slab dezvoltată.
Zonă funcţională - parte din teritoriul unei localităţi în care, prin documentaţiile de amenajare a
teritoriului şi de urbanism, se determină funcţiunea dominantă existentă şi viitoare. Zona funcţională
poate rezulta din mai multe părţi cu aceeaşi funcţiune dominantă (zona de locuit, zona activităţilor
industriale, zona spaţiilor verzi etc.). Zonificarea funcţională este acţiunea împărţirii teritoriului în zone
funcţionale.
Zonă de protecţie - suprafeţe în jurul sau în preajma unor surse de nocivitate, care impun
protecţia zonelor învecinate (staţii de epurare, platforme pentru depozitarea controlată a deşeurilor,
puţuri seci, cimitire, noxe industriale, circulaţie intensă etc.).
Zonă protejată - suprafaţa delimitată în jurul unor bunuri de patrimoniu, construit sau natural, a
unor resurse ale subsolului, în jurul sau în lungul unor oglinzi de apă etc. şi în care, prin documentaţiile
de amenajare a teritoriului şi de urbanism, se impun măsuri restrictive de protecţie a acestora prin
distanţă, funcţionalitate, înălţime şi volumetrie.

81
LUCRARE DE VERIFICARE 3
Instrucţiuni

Lucrarea de verificare solicitată implică activităţi care necesită cunoaşterea capitolului

“Legislaţia cadru privind turismul şi amenajarea teritoriului”. Răspunsurile la întrebări vor fi
transmise prin poştă (electronică) tutorelui pentru comentarii, corectare şi evaluare.
Pe prima pagină a lucrării se vor scrie următoarele:
• titulatura acestui curs;
• numărul lucrării de verificare;
• numele şi prenumele cursantului (acestea se vor menţiona pe fiecare pagină);
• adresa cursantului.

Întrebările la care trebuie şă răspundeţi sunt următoarele:

1. Identificaţi, în cadrul Legii Turismului, articolele care vizează amenajarea turistică a

teritoriului şi comentaţi-le (1 punct).

2. Comentaţi articolul 3 din Legea Amenajării Teritoriului şi Urbanismului (1 punct).

3. Identificaţi din conţinutul Legii 350/2001 care sunt obiectivele principale ale amenajării
teritoriului şi comentaţi-le (1 punct).

4. Care sunt activităţile principale şi conexe ale amenajării teritoriului stipulate în Legea 350/2001
(1 punct).

5. Precizaţi atribuţiile administraţiei publice naţionale, judeţene şi locale în procesul de amenajare a

teritoriului (1 puncte).

6. Precizaţi tipurile de documentaţii de amenajare a teritoriului enunţate în lege şi comentaţi

importanţa acestora în amenajarea turistică a teritoriului (2 puncte).

7. Comentaţi rolul populaţiei şi al opiniei publice în elaborarea studiilor de amenajare a

teritoriului (1 puncte).

8. Care din categoriile de studii de amenajare a teritoriului, enunţate în lege, se va utiliza în

amenajarea turistică a zonei periurbane (1 puncte).

82
MODULUL IV. CONŢINUTUL CADRU AL DOCUMENTAŢIILOR DE AMENAJARE A
TERITORIULUI ŞI URBANISM

a). Scopul modulului: Modulul este destinat cunoaşterii conţinutului cadru al

documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism utilizate în amenajarea turistică a
teritoriului.
b). Obiectivele modulului:
 prezentarea conţinutului cadru al studiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism;
 prezentarea metodologiei de elaborare al studiilor de amenajare a teritoriului şi
urbanism;
 însuşirea semnelor cartografice, din amenajarea teritoriului şi urbanism.
c). Schema logică a modulului:
 studierea cadrului conţinut al studiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism
utilizate în amenajarea turistică a teritoriului;
 aprofundarea şi fundamentarea cunoştinţelor teoretice în conformitate cu prevederile
cadrului conţinut în activităţile de turism şi amenajarea teritoriului.
d). Conţinutul informaţional detaliat
Conţinutul informaţional detaliat se găseşte în bibliografia indicată.

INTRODUCERE

Prezenta metodologie este parte componentă a unui set de reglementări menite să asigure
implementarea Legii 350 din 2001, fiind de interes pentru elaboratorii de documentaţii de A.T., pentru
beneficiarii acestor lucrări, pentru instituţii şi autorităţi abilitate să elibereze avize şi acorduri pentru
documentaţiile de A.T. etc.
În conformitate cu cele specificate în Lege la Cap. VI, se abrogă toate dispoziţiile referitore la
categoriile de documentaţii de A.T. şi U., competenţele de avizare şi aprobare a acestora, cuprinse în
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru
realizarea locuinţelor, republicată, cu modificări ulterioare, precum şi orice alte prevederi contrare
Legii.
În consecinţă, prevederile Ordinului MLPAT nr. 91/1991 privind conţinutul cadru al
documentaţiilor de A.T. şi de U., nu mai sunt valabile.
Prezenta metodologie are ca obiect formularea conţinutului cadru pentru categoriile de
documentaţii de A.T. prevăzute de Lege şi care să asigure caracterul director al acestor documentaţii.
Prevederile cu caracter director cuprinse în documentaţiile de A.T. aprobate stabilesc strategiile
şi direcţiile principale de evoluţie a unui teritoriu, la diverse niveluri de complexitate şi sunt obligatorii
pentru toate autorităţile administraţiei publice.

83
4. CONŢINUTUL CADRU AL DOCUMENTAŢIILOR DE AMENAJARE A TERITORIULUI
ŞI URBANISM

4.1. Conţinutul cadru al documentaţiilor de amenajare a teritoriului în concordanţă cu

prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul19

PARTEA I

Capitolul 1. Obiectivele metodologiei

Art.1. Aplicarea Legii nr. 350/2001 privind A.T. şi U.

Prezenta metodologie este parte componentă a unui set de reglementări menite să asigure
implementarea Legii, fiind de interes pentru elaboratorii de documentaţii de A.T., pentru beneficiarii
acestor lucrări, pentru instituţii şi autorităţi abilitate să elibereze avize şi acorduri pentru documentaţiile
de A.T. etc.
În conformitate cu cele specificate în Lege la Cap. VI, se abrogă toate dispoziţiile referitore la
categoriile de documentaţii de A.T. şi U., competenţele de avizare şi aprobare a acestora, cuprinse în
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru
realizarea locuinţelor, republicată, cu modificări ulterioare, precum şi orice alte prevederi contrare
Legii.
În consecinţă, prevederile Ordinului MLPAT nr. 91/1991 privind conţinutul cadru al
documentaţiilor de A.T. şi de U., nu mai sunt valabile.
Prezenta metodologie are ca obiect formularea conţinutului cadru pentru categoriile de
documentaţii de A.T. prevăzute de Lege şi care să asigure caracterul director al acestor documentaţii.
Prevederile cu caracter director cuprinse în documentaţiile de A.T. aprobate stabilesc strategiile
şi direcţiile principale de evoluţie a unui teritoriu, la diverse niveluri de complexitate şi sunt obligatorii
pentru toate autorităţile administraţiei publice.
Art. 2. Asigurarea unui cadru unitar al elaborării documentaţiilor de A.T.
Prezenta metodologie asigură un cadru unitar pentru elaborarea documentaţiilor de A.T. prin:
 definirea domeniilor de referinţă pentru A.T., domenii denumite în continuare domenii ţintă
şi a componentelor lor şi care fac obiectul documentaţiilor de A.T. de toate categoriile;
 definirea tabloului general (conţinutul succint) al documentaţiilor de A.T. care să răspundă
cerinţelor Legii privind necesitatea de a se obţine documente de planificare strategică;
 stabilirea modului de prezentare a documentaţiilor de A.T.;
 stabilirea tipurilor de planşe (planuri) obligatorii în documentaţiile de A.T.;

19
Metodologie elabirată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului URBANPROIECT –
BUCUREŞT, Redactarea a 3-a, 2003

84
  includerea de tematici noi ca părţi componente a domeniilor ţintă, cum ar fi peisajul, zone
expuse la riscuri tehnologice, activitatea de cercetare–dezvoltare, calitatea (starea)
resurselor umane, locuirea secundară, transportul public, cooperarea transfrontalieră etc.;
 includerea aspectelor suprateritoriale care să asigure integrarea teritoriului vizat de
documentaţie într-un context spaţial mai larg.
Art. 3. Alinierea la principiile şi direcţiile formulate la nivelul UE
Prezenta metodologie urmăreşte armonizarea cu practici vest-europene privind dezvoltarea
spaţială şi a avut în vedere – la formularea conţinutului cadru - principiile adoptate de către Uniunea
Europeană şi Consiliul Europei în diverse documente specifice.
„Perspective ale dezvoltării spaţiale în Europa” (ESDP) formulează principalele direcţii de
dezvoltare spaţială ale continentului european şi anume:
 dezvoltarea unui sistem urban policentric şi o nouă relaţie urban – rural;
 asigurarea accesului la informaţie şi cunoaştere;
 dezvoltarea durabilă, gestionarea prudentă şi protecţia naturii şi a moştenirii culturale.
„Principii directoare privind dezvoltarea teritorială durabilă a continentului european” –
document CEMAT, Hanovra 2000 – defineşte următoarele 10 principii:
 promovarea coeziunii teritoriale prin intermediul unei dezvoltări socio-economice
echilibrate şi prin creşterea competitivităţii;
 promovarea dezvoltării funcţiilor urbane şi dezvoltarea relaţiilor urban-rural;
 promovarea unor condiţii de accesibilitate mai echilibrate;
 dezvoltarea accesului la informaţie şi cunoaştere;
 reducerea agresiunii asupra mediului;
 valorificarea şi protejarea resurselor şi a patrimoniului natural;
 valorificarea patrimoniului construit ca factor al dezvoltării;
 dezvoltarea resurselor energetice, concomitent cu asigurarea securităţii;
 promovarea unui turism de calitate şi durabil;
 limitarea preventivă a efectelor catastrofelor naturale.
Aceste principii şi direcţii de dezvoltare trebuie să guverneze activitatea de A.T., fiind urmărite
prin documentaţiile specifice. Integrarea în UE se face şi prin recunoaşterea şi aplicarea acestor
principii, prin integrarea spaţială a României în spaţiul regional european.

Capitolul 2. Elemente de fundamentare

Art. 4. Cerinţe ale cadrului legal actual din România

Formularea conţinutului cadru al documentaţiilor de A.T. s-a fundamentat având în vedere şi
prevederile actelor normative (legi, ordonanţe hotărâri ale guvernului, ordine) în vigoare. Aceste acte
reprezintă suportul juridic pentru întocmirea, avizarea, aprobarea şi gestionarea documentaţiilor.
Acte normative specifice pentru activitatea de A.T. şi U.
1.1. Principalul act legislativ care defineşte activitatea de amenajare a teritoriului este Legea nr.
350/2001. Prevederile acestei legi se referă la:
 domeniul de activitate al A.T.;
 activităţi de A.T. (şi de U.);
 atribuţii ale administraţiei publice;
 structura instituţională;
 documentaţii de A.T. (şi de U.);
 iniţierea şi finanţarea activităţilor;
 avizarea şi aprobarea documentaţiilor de A.T. (şi de U.);
 participarea populaţiei la activităţile de A.T. (şi de U.);
 urmărirea aplicării documentaţiilor de A.T. (şi de U.);
 sancţiuni;
 dispoziţii finale.
În conformitate cu această Lege, A.T. se adresează întregului spaţiu naţional, fiind o activitate
obligatorie, continuă şi de perspectivă. Alături de U, A.T. îşi propune să gestioneze teritoriul, printr-un

85
ansamblu de activităţi complexe de interes general, ce contribuie la dezvoltarea spaţială echilibrată, la
protecţia patrimoniului natural şi construit, la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în localităţile urbane şi
rurale (Cap.I. Art. 2(3)). Activitatea de A.T. trebuie să fie globală, funcţională, prospectivă şi
democratică (Art. 3).
Aliniindu-se la cele mai recente concepte vest-europene, Legea defineşte scopul, principiile şi
obiectivele principale ale A.T. (Cap. II, Sect. 1, Art. 7,8,9).
Activităţile de A.T. constau în transpunerea în teritoriu a strategiilor, politicilor şi programelor
de dezvoltare durabilă în profil spaţial, precum şi în urmărirea aplicării acestora în conformitate cu
documentaţiile de specialitate legal aprobate (Cap. II, Sect. 3, Art. 14). Sunt considerate activităţi
conexe cercetările în domeniul A.T. şi studiile de fundamentare, managementul bazei de date şi de
documente, elaborarea de strategii şi politici în domeniu, avizarea şi aprobarea documentaţiilor de A.T.,
elaborarea de acte cu caracter normativ, monitorizarea şi controlul transpunerii în fapt a prevederilor din
strategii, politici, programe şi acţiuni (Art. 15).
Activitatea de A.T. este coordonată de administraţia publică, la nivel central, judeţean şi local.
Legea defineşte care sunt atribuţiile acestor organisme, cu respectarea autonomiei locale, pe baza
principiului parteneriatului, transparenţei, descentralizării serviciilor publice şi participării populaţiei.
Ceea ce este foarte important este menţionarea obligativităţii ministerelor, ale serviciilor lor din
teritoriu, a agenţilor economici, ale administraţiei publice de la toate nivelurile, de a colabora în
activitatea de A.T. prin furnizarea de date şi informaţii, cu titlu gratuit.
Structura instituţională implicată în activitatea de A.T. este compusă din Ministerul Lucrărilor
Publice, Transporturilor şi Locuinţei (coordonator la nivel naţional) şi din departamentele specializate
ale consiliilor judeţene, municipale şi orăşeneşti (inclusiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti),
conduse de instituţia arhitectului-şef.
În comune, atribuţiile arhitectului-şef vor fi îndeplinite de către un funcţionar public din
aparatul propriu al consiliului local respectiv, pregătit în acest sens. (Sect. 1, Art. 35,36).
Pe lângă consiliile judeţene, municipale şi orăşeneşti se pot înfiinţa Comisii tehnice de A.T. şi
U. - organisme consultative cu atribuţii de avizare, expertiză tehnică şi consultanţă.
Urmărirea aplicării documentaţiilor de A.T. de face prin compartimentele de specialitate din
aparatul propriu al consiliilor judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale (Sect. VII. Art. 62).
1.2. Legea nr. 71/1996 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional
(P.A.T.N.) – Secţiunea I – Căi de comunicaţie.
1.3. Legea nr. 171/1997 privind aprobarea P.A.T.N. – Secţiunea a II -a – Apa.
1.4. Legea nr. 5/2000 privind aprobarea P.A.T.N. – Secţiunea a III -a – Zone protejate.
1.5. Legea nr. 351/2001 privind aprobarea P.A.T.N. – Secţiunea a IV -a – Reţeaua de localităţi.
1.6. Legea nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea
executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelo.r
1.7. Legea nr. 575/2001 privind aprobarea P.A.T.N. – Secţiunea a V -a – Zone de risc natural.
1.8. Hotărârea de Guvern nr. 525/1996, cu completări şi modificări ulterioare, pentru aprobarea
Regulamentului General de Urbanism.
1.9. Hotărârea de Guvern nr. 650/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind elaborarea
reglementărilor tehnice în construcţii.
Acte normative complementare sau care fac referiri la activitatea de A.T. şi U., dar provin din
alte domenii
Din această categorie, cerinţele legislative se referă la:
2.1. Aspecte de organizare/funcţionare a teritoriului: legi privind declararea unor municipii,
oraşe, comune, modificări la nivelul unităţilor administrative de bază, instituirea unor zone speciale,
legea privind dezvoltarea regională, etc.
2.2. Condiţionări de conţinut pentru documentaţiile de A.T. şi U. pentru obţinerea de avize şi
acorduri
2.3. Aspecte de organizare/funcţionare a unor instituţii şi care evidenţiază domeniul de activitate
şi responsabilităţi
2.4. Aprobarea unor programe de dezvoltare cu mare impact teritorial
Art. 5. Instrumente de planificare spaţială utilizate în statele membre ale U.E.
Există o mare diversitate a sistemelor naţionale de planificare spaţială, diversitate generată de o
serie de factori:

86
  aşezare geografică, evoluţie istorică, tradiţii culturale;
 stadiul dezvoltării economice şi spaţiale;
 orientarea politică sau doctrinară predominantă;
 structura statului (unitară sau federală).
În momentul de faţă aceste sisteme, perfecţionate de-a lungul timpului, sunt puse să facă faţă
provocărilor lansate de tema Europei Unite: problemele concurenţei economice, reţelele trans-europene
de toate tipurile, caracterele transfrontaliere ale aspectelor de mediu, probleme demografice generate în
special de migraţie, finanţarea sectorului public, etc.
Planificarea spaţială suferă unele mutaţii importante, devenind o activitate din ce în ce mai
complexă, care se deplasează de la simple probleme fizice de amplasare şi utilizare a terenurilor, spre
preocupări extinse în domeniile sociale, economice, de mediu şi chiar politice. În statele cu sisteme de
planificare mai sofisticate se fac eforturi pentru dinamizarea procedurilor, pentru a face faţă mai bine
schimbărilor permanente.
O tendinţă clară care se manifestă este aceea de descentralizare a responsabilităţilor guvernelor
faţă de politicile de dezvoltare spaţială şi o delegare a acestora către nivelele regionale şi locale. Spania,
Italia, Belgia, Franţa, sunt state care şi-au dezvoltat recent paliere regionale şi locale în cadrul sistemelor
de planificare. Această tendinţă este dublată de menţinerea rolului statului în asigurarea implementării
efective a politicilor la nivel naţional.
În toate statele membre, sistemele şi practicile de planificare includ aspectele transnaţionale şi
de vecinătate, vizând integrarea.
Politicile majore ale Comunităţii, Fondurile Structurale şi Politica Comună referitoare la
agricultură au efecte teritoriale de mare amploare. În unele ţări (Germania, Italia) se întocmesc întâi
planuri spaţiale, urmând ca utilizarea Fondurilor Structurale să se stabilească în acest context. Alte state
(Belgia, Grecia) abordează concomitent programele legate de Fondurile Structurale cu planurile şi
politicile spaţiale. Un număr mic de state membre, în care se includ Irlanda şi Danemarca, au planuri
naţionale care definesc cadrul general nu numai pentru politicile spaţiale, ci şi pentru activităţi din
sectorul public şi privat, fiind documente cheie în procesul de negociere cu Uniunea Europeană.
Olanda, Luxemburg, Portugalia, Marea Britanie, Spania consideră Politica Comună referitoare
la agricultură drept determinantă în planificarea spaţială a propriilor teritorii.
Caracteristicile sistemelor de planificare spaţială din unele state membre sunt:
Belgia
Legi de bază: Legea Planificării Urbane şi Regionale (1962) modificată şi actualizată (1980,
1988), păstrându-se principiile de bază.
Structura sistemului: planuri de dezvoltare ierarhizate la nivel naţional, regional, sub-regional,
municipal.
Menţiuni: În prezent, sistemul de planificare se află într-o perioadă de tranziţie în ceea ce
priveşte cele trei regiuni (flamandă, valonă, Bruxelles), adoptând competenţe autonome de planificare.
Danemarca
Legi de bază: Legea planificării (1992) are la bază câteva decenii de experienţă în dezvoltarea
spaţială şi legislaţie aferentă.
Structura sistemului: nivel naţional (Raport naţional de planificare), nivel districtual (plan
structural global şi reglementări, plan regional), nivel municipal (plan structural global şi reglementări,
plan municipal, plan local). Ierarhie de planuri integrate, cele de nivele inferioare nu au voie să
contravină deciziilor de planificare de nivele superioare.
Menţiuni: Sistemul descentralizează responsabilităţile, plasând puterea de decizie şi competenţa
administrativă la nivel districtual şi în special municipal.
Germania
Legi de bază: Codul federal de construire (1986, modificat 1993), Legea de planificare
regională, proprie fiecărui stat.
Structura sistemului: Sistemul de planificare spaţială combină federalismul cu autonomia locală
printr-o serie de politici şi planuri ierarhice obligatorii. La nivel naţional se întocmeşte un document
general de orientare şi coordonare, asumat de statele federale. Fiecare land îşi elaborează planuri de
dezvoltare şi planuri regionale. Municipalităţile şi oraşele întocmesc planuri preparatorii şi planuri
definitive de utilizare a terenurilor.
Menţiuni: În prezent, activitatea de amenajare a teritoriului se concentrează asupra land-urilor

87
estice şi asupra aspectelor ce au rezultat ca urmare a unificării.
Grecia
Lege de bază: Decret Lege privind planurile de utilizare a terenurilor (1923), Regulamentul
general de construire (1985), Legea cu privire la extinderea oraşelor şi dezvoltarea urbană (1983).
Structura sistemului: Planificarea spaţială are un caracter centralizat, majoritatea politicilor fiind
iniţiate de ministere. Există un sistem de planuri de dezvoltare naţională, regională şi locală şi o
succesiune ierarhizată de planuri obligatorii pentru zonele în care se intenţionează dezvoltări.
Menţiuni: Planificarea oficială nu este, cel mai adesea, respectată. Procedurile de planificare
sunt prea extinse în timp. Guvernul intenţionează simplificarea procedurilor şi înfiinţarea unor
departamente de planificare la nivelul administraţiei locale.
Spania
Lege de bază: Legea Planificării Naţionale (1990) şi Legea care vizează regimul terenurilor şi
urbanismul (1992). Conform Constituţiei, competenţele şi responsabilităţile în amenajarea teritoriului
revin diferitelor administraţii regionale. Legislaţia referitoare la planificarea spaţială diferă de la regiune
la regiune, aflându-se în diverse stadii de dezvoltare.
Structura sistemului: Regiunea Catalonia, de exemplu, îşi elaborează un plan teritorial general,
planuri teritoriale parţiale şi planuri teritoriale sectoriale. Planuri naţionale sectoriale au menirea de a
armoniza diferenţele de dezvoltare între regiuni.
Franţa
Legi de bază: Legea nr. 99–586 privind consolidarea şi simplificarea cooperării intercomunale
(1999), Legea nr. 2000–2008 referitoare la solidaritatea şi reînnoirea urbană (2000).
Structura sistemului: La nivel guvernamental se stabileşte contextul pentru proiecte majore de
amenajare şi coordonare, precum şi orientări sectoriale (transport, universităţi). Regiunile coordonează
dezvoltarea economică prin definirea unor acorduri de planificare pentru investiţii majore în sectorul
public (pentru 5 ani). Departamentele implementează schemele departamentale de transport.
Planificarea locală se realizează la nivelul municipalităţilor. Cooperarea voluntară între municipalităţi
este un fapt, ea manifestându-se în colaborarea pe anumite teme.
Menţiuni: O temă actuală este reconcilierea între două moduri de a se vedea un teritoriu: un
spaţiu în care se desfăşoară viaţa sau o diviziune pur administrativă - şi definirea unor teritorii relevante
ca bază pentru proiecte de dezvoltare.
Italia
Legi de bază: Legislaţia de bază (1942) este modificată şi completată. Legea autonomiei locale
(1990) – decretează 11 oraşe metropolitane.
Structura sistemului: La nivel naţional se elaborează o serie de planuri sectoriale, cu caracter
orientativ şi de coordonare; planurile regionale combină aspecte teritoriale cu cele de dezvoltare
economică: la nivel local se elaborează planuri directoare.
Marea Britanie
Legi de bază: Baza legală a rămas practic aceeaşi din 1947; în 1992 apare Legea cu privire la
planificarea oraşelor şi a ţării.
Structura sistemului: La nivel naţional, guvernul elaborează directive privind probleme speciale;
planurile structurale, la nivel de comitat, asigură orientări comprehensive şi termeni generali, cu
detalieri pentru anumite zone. Planurile locale de dezvoltare asigură baza activităţii de amenajare.
Menţiuni: Sistemul este puternic în privinţa reglementărilor la nivelul dezvoltării locale, conţine
mai puţine prevederi la nivel naţional şi regional.

Capitolul 3. Categorii de documentaţii de A.T.

Categoriile de documentaţii în vigoare până la apariţia Legii au fost completate şi structurate

după cum urmează:
Art. 6. Plan de Amenajare a Teritoriului Naţional (P.A.T.N.)
P.A.T.N.-ul este compus din secţiuni specializate care indică direcţiile de dezvoltare pentru
anumite domenii ce vizează teritoriul naţional. Până în prezent au fost elaborate şi legiferate cinci
secţiuni pentru P.A.T.N.:
 Secţiunea I – Căi de comunicaţie;
 Secţiunea a II-a – Apa;

88
  Secţiunea a III-a – Zone protejate;
 Secţiunea a IV-a – Reţeaua de localităţi;
 Secţiunea a V-a – Zone de risc natural.
În momentul de faţă, pe baza unor studii de fundamentare în care au fost antrenate diverse
instituţii, este pregătită o nouă secţiune intitulată „Turismul”.
Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei poate iniţia elaborarea de secţiuni noi
ale P.A.T.N. care, pentru a deveni operaţionale, trebuie aprobate de Parlament. Prevederile PATN sunt
obligatorii pentru celelalte planuri de A.T. care le detaliază. Dintre domeniile care pot deveni subiectul
unor noi secţiuni de P.A.T.N. amintim: spaţiul rural, infrastructura pentru învăţământ superior, ocrotirea
sănătăţii, cultură, etc.
Art.7. Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal (P.A T Z )
P. A.T. Z. este un document cu caracter director, menit să realizeze concretizarea strategiilor
sectoriale în teritoriu şi să contribuie la soluţionarea unor probleme specifice apărute în anumite teritorii
(intercomunale sau interorăşeneşti, interjudeţene şi regionale). Elaborarea unui P.A.T.Z. poate fi lansată
de către Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei -pentru P.A.T.Z. regional, de către
administraţiile publice judeţene – pentru P.A.T.Z. interjudeţean şi de către administraţiile publice locale
– pentru P.A.T.Z. intercomunal sau interorăşenesc. Toate aceste tipuri de documentaţii trebuie să se
coreleze cu prevederile P.A.T.N., având ca suport studii de fundamentare. Direcţiile de dezvoltare
formulate în P.A.T.Z. devin obligatorii pentru documentaţiile de nivel teritorial inferior. P.A.T.Z.
regional are menirea să fundamenteze şi planurile de dezvoltare regională.

Art. 8. Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean (P.A.T.J)

P.A.T.J. este o documentaţie cu caracter director, ce are ca scop să transpună spaţial programul
de dezvoltare economică şi socială elaborat de către autorităţile judeţene, pentru teritoriul pe care îl
gestionează. Prevederile P.A.T.J. devin obligatorii pentru documentaţiile de A.T şi de U. care le
detaliază. Instituţia care solicită elaborarea unei documentaţii P.A.T.J. este Consiliul Judeţean. În funcţie
de necesităţile de dezvoltare, P.A.T.J. se actualizează periodic (5-10 ani).

Tabel 2. Categorii de documentaţii de Amenajarea Teritoriului.

Planul de amenajare a
Planul de amenajare a Planul de amenajare a
Tipologie teritoriului naţional P.A.T.N. teritoriului zonal P.A.T.Z.
teritoriului judeţean
P.A.T.J.
Regional,
Nivel
Interjudeţean (frontalier),
teritorial de Naţional Judeţean
Intercomunal, interorăşenesc
referinţă
(metropolitan, periurban)
Director
Director Director
Caracter Strategii şi direcţii de
Strategii şi direcţii de evoluţie Strategii şi direcţii de evoluţie
evoluţie
Caracter
Obligatoriu pentru autorităţi Obligatoriu pentru autorităţi Obligatoriu pentru autorităţi
juridic
Guvernamental (pentru
Competenţă Guvernamental Judeţean
regiuni) judeţean, local
Secţiuni specializate ce tratează
o viziune spaţială la scara Documentaţie ce vizează
Documentaţie ce vizează
teritoriului naţional, ca sinteză expresia spaţială a
Formă soluţionarea unor probleme
a programelor strategice programului de dezvoltare
specifice a unor teritorii
sectoriale pe termen mediu şi socio-economică a judeţului
lung
La solicitarea administraţiei
publice centrale (PATZ
La solicitarea administraţiei regiune), judeţene (PATZ La solicitarea administraţiei
Procedura de
publice centrale, pe baza unor interjudeţean) sau locale publice judeţene, pe baza
elaborare
studii de fundamentare (PATZ interorăşenesc, unor studii de fundamentare
intercomunal), pe baza unor
studii de fundamentare
Procedura de Bugetul de stat Bugetul de stat, bugetul local Bugete locale, asocieri cu

89
 Fonduri de cercetare persoane juridice sau fizice
finanţare
Fonduri pentru D.R. din ţară sau străinătate
M.L.P.T.L. M.L.P.T.L.
Competenţe Organisme centrale şi Organisme centrale şi
Guvernul
de avizare teritoriale interesate (inclusiv teritoriale interesate
C.T.A.T.U.)1 (inclusiv C.T.A.T.U.)*)
Consilii judeţene
Competenţe Consilii judeţene
Parlament Consiliul General al mun.
de aprobare Consilii locale
Bucureşti
Procedura de La 5-10 ani sau la solicitarea
completare La solicitarea administraţiei La solicitarea administraţiei administraţiei publice
şi/sau publice centrale publice locale centrale
actualizare
Participarea
Informare şi consultare Informare şi consultare Informare şi consultare
populaţiei
Urmărirea
M.L.P.T.L.
aplicării M.L.P.T.L.
Compartimente de
prevederilor Compartimente de
M.L.P.T.L. specialitate din consilii
documenta- specialitate din consilii
judeţene, municipale,
ţiilor (monito- judeţene
orăşeneşti, comunale
rizare)
Art. 9. Concluzii
Ansamblul documentaţiilor de A.T. este menit să acopere întreg spaţiul naţional, adresându-se
diverselor nivele teritoriale. Structura prevăzută de Lege are un puternic caracter ierarhic, în care
prevederile din documentaţiile de nivel teritorial superior devin obligatorii pentru documentaţiile mai de
detaliu. Legea subliniază caracterul de planificare strategică al documentaţiilor de A.T, care trebuie să
integreze şi să coreleze o gamă largă de strategii sectoriale şi judeţene.
În elaborarea documentaţiilor se porneşte de asemenea de la studii de fundamentare pentru
anumite domenii considerate relevante pentru teritoriul vizat.
Planurile de A.T. trebuie să formuleze direcţii de dezvoltare pentru perioade bine determinate de
timp, să vizeze dezvoltarea, să abordeze problematica la nivel macro, şi să beneficieze de suportul
politic şi administrativ al instituţiilor de decizie.
Documentaţiile de A.T. sunt documente obligatorii, iar activitatea de monitorizare şi evaluare a
implementării lor revine în sarcina instituţiilor cu atribuţii în domeniu, aşa cum stipulează Legea.

Capitolul 4. Procedura de elaborarea a documentaţiilor de A. T.

Art. 10. Documentaţii de tip P.A.T.Z., P.A.T.J.

1. Etapa preliminară (pregătitoare)
După adjudecarea elaborării documentaţiilor şi finalizarea activităţilor legate de contractare –
etape precizate în Reglementarea tehnică privind aplicarea Legii, indicativ…….. aprobată prin Ordinul
ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei nr. ………/……., - elaboratorul trebuie să
parcurgă etapa pregătitoare întocmirii propriu-zise a documentaţiilor.
2. Etapa pregătitoare constă în asigurarea bazei de date şi informaţii indispensabilă elaborării
(inclusiv bugetul estimat al administraţiilor locale, destinat programelor de dezvoltare).
Baza de date constă în:
 studii de fundamentare (inclusiv studii istorice) întocmite în vederea aprofundării anumitor
domenii sau aspecte relevante. Studiile de fundamentare pot fi întocmite de către instituţii
specializate sau de către elaboratorul documentaţiei de A.T., dacă are competenţa necesară.
Se pot utiliza studii de fundamentare anterioare cu condiţia ca informaţiile şi propunerile
furnizate de ele să nu fie depăşite;
 studii geotehnice;
 strategia de dezvoltare a judeţului/judeţelor a căror teritorii sunt vizate de plan;
 planuri de dezvoltare regională;
 strategii sectoriale ale ministerelor şi altor organe centrale;
1
Comisia tehnică de amenajare a teritoriului şi urbanism

90
  documentaţii de A.T. aprobate pentru nivele teritoriale superioare, inclusiv secţiunile PATN;
 programe şi proiecte de dezvoltare cu impact major asupra teritoriului respectiv;
 date statistice evidenţiate în sistemul statistic naţional;
 date, informaţii gestionate de organisme centrale şi servicii descentralizate ale acestora,
organisme neguvernamentale, agenţi economici, etc.;
 date şi informaţii aflate în gestiunea elaboratorului;
 legislaţie.
Obţinerea datelor şi informaţiilor necesare revine în sarcina elaboratorului, care va fi sprijinit în
acest sens de către beneficiar (administraţia publică judeţeană sau locală). Potrivit Legii, ministerele şi
celelalte organe ale administraţiei publice centrale sunt obligate să furnizeze cu titlu gratuit autorităţilor
publice judeţene şi locale informaţii din domeniul lor de activitate, pentru teritoriul judeţului respectiv,
iar consiliile locale sunt obligate să furnizeze informaţii referitoare la dezvoltarea socio-economică şi
urbanistică a localităţilor.[secţ. a 2-a, Art. 24(2)]. De asemenea, serviciile publice descentralizate ale
ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, agenţii economici, organismele şi organizaţiile
neguvernamentale care îşi desfăşoară activitatea la nivel local au obligaţia să furnizeze cu titlu gratuit
informaţiile necesare în vederea desfăşurării activităţii de A.T. şi U. la nivel local.[secţ. a 3-a, Art.
27(2)]. Pentru obţinerea de alte tipuri de date şi informaţii, elaboratorul poate încheia contracte sau
convenţii cu persoane fizice sau juridice care le deţin.

91
 Fig. 10. Procedura de elaborare a documentaţiei de Amenajare a Teritoriului.

3. Etapa de elaborare propriu-zisă

Documentaţiile de A.T. se pot elabora în 2 sau 3 etape, în conformitate cu Tema – program,
prin comasarea sau nu a celor 3 mari capitole ale conţinutului cadru:
 elemente care condiţionează dezvoltarea;
 diagnostic, priorităţi;
 strategia de dezvoltare.
După predarea fiecărei etape, beneficiarul îşi va exprima punctul de vedere asupra
documentelor, prin formularea unor observaţii şi recomandări. Beneficiarul trebuie să aibă în vedere şi
opiniile populaţiei exprimate în procesul de consultare.
După elaborarea ultimei etape, este necesară obţinerea de avize şi/sau acorduri de la MLPTL şi
alte organisme centrale şi teritoriale interesate.

92
 Documentaţia pentru obţinerea avizelor şi/sau acordurilor se realizează de către elaborator, prin
selectarea din Memoriul general a capitolelor relevante şi se difuzează prin grija beneficiarului.
Redactarea finală a documentaţiei va cuprinde observaţiile şi recomandările formulate de
instituţiile abilitate să elibereze acorduri şi avize, în măsura în care ele sunt pertinente şi acceptate de
către beneficiar. Redactarea finală intră în atribuţia elaboratorului. Sarcinile elaboratorului se încheie
odată cu aprobarea documentaţiei.
Procedura de elaborare a documentaţiilor de tip P.A.T.Z., P.A.T.J., ca şi relaţia cu beneficiarul
şi populaţia, este reprezentată în schema de mai jos.
Art. 11. Documentaţii de tip P.A.T.N.
Această categorie de documentaţie se elaborează la solicitarea M.L.P.T.L. În elaborarea unei noi
secţiuni a P.A.T.N. este necesară implicarea unui număr mare de instituţii şi specialişti ce lucrează în
domeniul vizat, care colaborează sub coordonarea unui institut certificat din punct de vedere
profesional.
1. Etapa pregătitoare constă în asigurarea bazei de date şi informaţii:
 studii de fundamentare elaborate pentru domeniul respectiv;
 strategii ale ministerelor interesate în promovarea noii secţiuni;
 strategii de dezvoltare a judeţelor;
 documentaţii de A.T. aprobate la nivel teritorial naţional, zonal şi judeţean;
 programe şi proiecte de dezvoltare ce vizează domeniul respectiv sau au impact asupra lui;
 date statistice urmărite de instituţii de profil;
 date, informaţii gestionate de organisme centrale şi instituţii specializate;
 date şi informaţii aflate în gestiunea coordonatorului şi a colaboratorilor;
 bibliografie specifică;
 legislaţie.
2. Etapa de elaborare propriu-zisă
Conţinutul documentaţiei şi graficul de elaborare se stabilesc prin Tema – program, de comun
acord de către M.L.P.T.L. şi coordonatorul de proiect.
La finalizarea primei variante de propuneri, documentul se transmite în anchetă la consiliile
judeţene şi la alte organisme interesate din ţară. Consiliile judeţene asigură desfăşurarea de dezbateri,
într-un cadru cât mai larg. Observaţiile şi propunerile pertinente sunt introduse în documentaţie de către
coordonator.
Documentul final se prezintă sub formă caracteristică a unui act legislativ, cuprinzând un text
cât mai concis şi clar, completat cu materiale grafice, tabele şi glosar de termeni specifici. Forma finală
a documentaţiei se înaintează spre dezbatere şi avizare în Guvern. După introducerea
completărilor/modificărilor solicitate de ministere, documentul este înaintat către Parlament. După
aprobarea sa în Parlament, secţiunea este promulgată de preşedinte, devenind astfel aplicabilă.

Capitolul 5 . Procedura de însuşire a documentaţiilor de A.T.

O documentaţie de A.T. este însuşită de către beneficiar odată cu aprobarea sa. Aprobarea este
condiţionată de obţinerea unor avize şi acorduri şi de acceptarea ei cât mai largă de către populaţie şi
actorii locali.

Tabel 3. Competenţele de avizare şi de aprobare (Conform Anexei nr. 1 la lege).

Categorii de documentaţii Avizează Aprobă

P.A.T.N. Guvernul Parlamentul
M.L.P.T.L.,
Consilii judeţene
P.A.T.Z. organisme centrale
Consilii locale
şi teritoriale interesate
M.L.P.T.L., Consilii judeţene
P.A.T.J. organisme centrale Consiliul General
şi teritoriale interesate al Municipiului Bucureşti

Legea nu specifică care sunt organismele centrale şi teritoriale interesate, care avizează

93
documentaţii de A.T. Lista avizelor şi acordurilor este precizată în Reglementarea tehnică privind
aplicarea Legii, indicativ…….., aprobată prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi
locuinţei nr. ………./…….. Acceptarea documentaţiilor la nivelul teritoriului vizat poate fi obţinută
numai prin informarea şi consultarea populaţiei, prin asigurarea unei transparenţe a procesului de
elaborare. În acest sens este indicată întocmirea unui calendar pentru activităţile de consultare a
populaţiei şi a actorilor locali, calendar corelat cu desfăşurarea proiectului.

Capitolul 6. Principii şi proceduri de actualizare a documentaţiilor de A.T.

Legea stipulează că procedura de actualizare a unei documentaţii se declanşează şi la solicitarea

administraţiei publice centrale (art. 20). În cazul P.A.T.J.-urilor, se produce o actualizare periodică (la 5-
10 ani), în funcţie de politicile şi programele de dezvoltare ale judeţului [art. 42 (3)].
Actualizarea unei documentaţii de A.T .se poate face în cazurile:
 când prevederile documentului anterior aprobat nu mai corespund stadiului de dezvoltare a
teritoriului respectiv;
 când se produc modificări importante în cadrul legislativ de specialitate şi/sau general,
modificări care fac ca planul anterior să nu mai opereze (Este cazul apariţiei Legii, ceea ce
va atrage necesitatea actualizării P.A.T.J.-urilor existente);
 când administraţia publică centrală şi/sau judeţeană îşi modifică politicile ce vizează
dezvoltarea teritoriului de aşa manieră încât este necesară revizuirea;
 când conjuncturi internaţionale impun noi abordări ale problemelor spaţiale. Aici este vorba
de necesitatea unei adaptări aproape continue la practica vest-europeană, adaptare legată de
procesul de integrare;
 când realizarea unei infrastructuri majore are implicaţii deosebite asupra teritoriului
(exemplu – construirea unui nou pod peste Dunăre);
 când sunt lansate, de către administraţia centrală, programe de dezvoltare economică şi
socială având impact deosebit asupra unor teritorii importante.

Capitolul 7. Implicarea populaţiei în desfăşurarea activităţii de elaborare a

documentaţiilor de A. T.

Activitatea de A.T., trebuie să se bazeze, indiferent de nivelul teritorial, pe participarea activă a

cetăţenilor. Este esenţial ca cetăţenii să fie informaţi asupra stadiului în care se află procesul de
elaborare şi să fie consultaţi asupra aspectelor legate de dezvoltarea localităţii şi teritoriului în care
locuiesc.
Succesul participării depinde în primul rând de angajarea autorităţilor locale în acest proces.
Departamentele de specialitate (A.T şi U.) din cadrul consiliilor trebuie să-şi asigure bune legături cu
presa locală, considerată cel mai bun mijloc pentru diseminarea informaţiilor. Cu scopul de a obţine o
bună conlucrare cu presa locală, este bine ca autorităţile să asigure un flux regulat de informaţii,
eventual în cadrul unor întâlniri cu caracter periodic.
Aceste întâlniri au darul de a menţine un dialog, prin presă, cu publicul. Fluxul continuu de
informaţii este deosebit de important când premerge apariţia unui document (cazul unei documentaţii de
A.T.).
Autorităţile locale trebuie să se bazeze şi pe posturile locale/regionale de radio şi televiziune.
Pornindu-se de la caracteristicile televiziunii – care pune accent pe imagine – sunt necesare prezentări
de planuri, hărţi şi machete ce ilustrează propuneri, în momentele cheie ale desfăşurării procesului de
elaborare a strategiilor. Relaţia autorităţilor în domeniul planificării cu managerii staţiilor locale de radio
este la fel de importantă ca cea cu editorii presei locale. Se poate merge până la transmiterea în direct a
dezbaterilor ce au loc în consiliile locale asupra unor decizii importante de dezvoltare. Cu cât discuţiile
vor fi mai deschise şi audienţa mai mare, cu atât va fi mai semnificativă participarea publică. O parte
importantă a eforturilor de publicitate o constituie publicaţiile, inclusiv rapoarte asupra unor cercetări,
studii, documentaţii, colecţii de date statistice, care să familiarizeze publicul cu problemele teritoriului
respectiv şi să le ofere posibilitatea de a-şi forma o opinie proprie asupra drumului de urmat.
Întâlnirile cu cetăţenii sunt foarte oportune în momentele de prezentare ale unor strategii. Este
bine ca aceste dezbateri publice să se producă în diferite comunităţi pe teme ce privesc comunitatea

94
respectivă. Discuţiile pot fi ilustrate prin diverse prezentări sau expoziţii. Deoarece costul unor astfel de
manifestări este ridicat, este necesar să se asigure succesul unei participări responsabile a cetăţenilor
prin:
 publicitate preliminară în presa locală, afişe, înştiinţarea unor organizaţii ştiinţifice,
profesionale, asociaţii, O.N.G.-uri etc.;
 expoziţia trebuie să fie simplă şi uşor de înţeles, să pună în lumină propunerile;
 expoziţia se adresează mai degrabă publicului larg decât specialiştilor. Materialele
prezentate nu trebuie să necesite cunoştinţe în materie de planificare, pentru a fi
recepţionate;
 prezentarea trebuie să fie interesantă şi incitantă (culoare, sunet, mişcare);
 amplasarea expoziţiei este foarte importantă: desfăşurarea ei într-un centru comercial
popular va avea o audienţă mai mare decât dacă se desfăşoară într-un muzeu;
 publicul va fi invitat să completeze chestionare sau să facă comentarii în „cărţi de impresii”;
 prezenţa unor persoane care să dea relaţii despre documentele prezentate va permite
publicului să discute temele mai în detaliu.
Conferinţele de presă vor fi ţinute în momentele cheie ale elaborării unei documentaţii: lansarea,
finalizarea unor etape (diagnoza, strategia, planul de măsuri), adoptarea.
Conferinţa de presă va fi anunţată prin invitaţii ce cuprind suficiente informaţii pe tema
respectivă.

Fig. 11. Participarea populaţiei în activitatea de elaborare a documentaţiilor de amenajarea teritoriului

(P.A.T.J.).

Capitolul 8. Relaţia cu documentaţiile de Urbanism (U)

Aşa cum precizează Legea, cele două categorii de documentaţii – de A.T. şi U. – sunt
documentaţii cu atribuţii distincte, complementare. În timp ce documentaţiile de A.T. au caracter
director, documentaţiile de U. au caracter de reglementare operaţională. Direcţiile de evoluţie a unui
teritoriu, indiferent de nivel, stabilite într-o documentaţie de A.T. sunt detaliate prin reglementări
specifice în limitele teritoriilor administrative ale oraşelor şi comunelor, prin documentaţiile de U.
Prevederile din documentaţiile de A.T., de toate categoriile (P.A.T.N., P.A.T.Z., P.A.T.J.), devin
obligatorii pentru documentaţiile de U. (P.U.G., P.U.Z., P.U.D.). În acelaşi timp pot exista şi corelaţii în
sens invers, adică de la documentaţii de nivel inferior către cele de nivel teritorial superior. În cazul în
care se preconizează elaborarea unui PATZ intercomunal şi în zona vizată de documentaţie există PUG-
uri ale unităţilor administrativ-teritoriale de bază aprobate, prevederile acestora vor fi luate în

95
consideraţie. O relaţie asemănătoare se stabileşte între un P.A.T.J. aprobat şi un P.A.T.Z. interjudeţean
propus pentru elaborare.
Aceste intercorelaţii între documentaţiile de A.T. şi cele de U. sunt prezentate în schema de mai
jos.

Fig. 12. Relaţii între documentaţiile de amenajare a teritoriului şi documentaţiile de urbanism.

Capitolul 9. Glosar de termeni

Viitorul posibil (scop/misiune*), - condiţii viitoare/formularea unor viziuni de dorit şi posibile

– rezolvarea unor probleme.
Politica* - declaraţie de intenţii asumate public privind viitorul posibil (scopurile/viziunile)
legate de dezvoltare/schimbare.
Planificarea strategică – proces – participativ, interactiv, integrativ, continuu - pentru definirea
strategiei de realizare a scopurilor/viziunilor de dezvoltare/schimbare.
Proiect strategic – rezultat al procesului de planificare strategică bazat pe un set de concepte,
proceduri şi instrumente folosite pentru a îndeplini scopurile/viziunile şi a implementa politicile de
dezvoltare/schimbare.
Probleme – absenţa sau caracteristici diferite faţă de standarde a unor elemente ale sistemelor
urbane, social-economice, instituţionale şi legislative – ele trebuie definite clar, concis şi complet.
Resurse – existenţa unor elemente şi relaţii ale sistemelor, nepuse în valoare suficient
(subutilizare).
Potenţial – elemente sau relaţii care într-o nouă structură pot deveni resurse.
Disfuncţionalităţi – funcţionalitate defectuoasă, neadecvată, în afara unor parametrii (indici,
indicatori) a relaţiilor la nivelul şi sub nivelul sistemelor urbane, economice şi sociale, instituţionale şi
legislative – ele sunt o rezultantă cumulativă a unor serii de probleme la nivelul elementelor sistemului.
Disfuncţionalităţi intercorelate – funcţionalitate defectuoasă, neadecvată, în afara unor
parametrii (indici, indicatori) la nivelul relaţiilor dintre sistemele urbane, economice, sociale,
instituţionale şi legislative – ele reprezintă o rezultantă cumulată a disfuncţionalităţilor de la nivelul
fiecărui sistem.
Ierarhizare – ordonarea problemelor, resurselor, disfuncţionalităţilor, pe baza unor criterii
legate de impactul tendenţial sau estimat al acestora.
Diagnostic pe domenii ţintă – ţine cont în special de probleme (la nivelul elementelor

96
sistemelor, precum şi de disfuncţionalităţi (la nivelul fiecărui sistem) şi evoluţia acestora.
Diagnostic prospectiv – ţine cont de tendinţe majore/de perspective şi evoluţia posibilă/de dorit
a sistemelor.
Diagnostic general – ţine cont de disfuncţionalităţi intercorelate (intercondiţionărilor la nivel de
structură) şi de impactul tendinţelor majore/de perspective şi evoluţia posibilă/de dorit a sistemelor.
Direcţii de dezvoltare/schimbare* – idei cheie în orientarea dezvoltării/schimbării care ţin cont
de diagnosticul general şi cel prospectiv pe de o parte, şi de scopul şi politicile asumate.
Obiective pe domenii ţintă – rezultate/efecte dorite – specifice, măsurabile, fezabile,
controlabile, coerente şi corelate, eficiente şi eficace, ierarhizate, flexibile, acceptate, - constituindu-se,
pe de o parte ca un răspuns direct la problemele, resursele identificate, iar pe de altă parte, ca rezultat al
unei acţiuni prin aplicarea strategiei vizând atingerea scopului/viziunii asumate de politica de
dezvoltare/schimbare.
Obiective strategice generale – rezultate/efecte dorite, constituindu-se, atât ca un răspuns
sintetic şi cumulativ, coerent şi corelat la problemele cheie şi la disfuncţionalităţile intercorelate, cât şi
ca rezultat al unor acţiuni integrate şi intercorelate ca urmare a aplicării strategiei pentru atingerea
scopului/viziunii asumate de politica de dezvoltare/schimbare.
Formularea obiectivelor strategice generale are un caracter principal şi este legată de opţiunile
politice ce privesc zona vizată. Implicarea autorităţilor în formularea obiectivelor este obligatorie şi
conduce la angajarea acestora faţă de proiectul strategic. Este indicat ca alegerea obiectivelor strategice
să facă obiectul unei dezbateri, în care să se examineze mai multe strategii alternative. Aceste strategii
alternative pot fi menţionate în documentaţii, cu titlu informativ. Este de asemenea important ca
proiectul strategic să includă implicaţiile locale ce decurg din documentele strategice de nivel teritorial
superior, pornind de la existenţa resurselor endogene.
Măsuri (prevederi) – set coerent şi corelat de principii de dezvoltare/schimbare spaţială pe
domenii ţintă a teritoriului urmând atingerea obiectivelor pe domeniile ţintă – ele pot fundamenta
programele de dezvoltare/schimbare pe domenii ţintă.
Măsuri (prevederi) intercorelate (generale) – set sintetic şi cumulativ, coerent şi corelat ce
vizează dezvoltarea/schimbarea spaţială generală a teritoriului urmărind realizarea obiectivelor
strategice generale – ele pot fundamenta programele generale de dezvoltare/schimbare, dând coerenţă şi
unitate programelor pe domenii ţintă.
Programe – set de măsuri coerent şi unitar care urmăreşte implementarea prevederilor şi
realizarea obiectivelor strategice generale/pe domenii ţintă pentru atingerea scopului.
Prioritizare* – ordonarea programelor/obiectivelor, pe baza unor criterii legate de impactul
tendenţial/estimat al acestora din punct de vedere economic, social, funcţional, prin prisma politicilor de
dezvoltare/schimbare asumate.
Plan de acţiuni* – desfăşurător al acţiunilor, pe baza alocării clare, precise şi exacte a resurselor
umane, financiare, materiale pentru realizarea obiectivelor din cadrul programelor;
Monitorizare* – activitate de urmărire pas cu pas a realizării planurilor de acţiune şi a
impactului acestora cu ajutorul unor indicatori/indici referitori la problemele/disfuncţionalităţile şi
obiectivele din strategia de dezvoltare/schimbare.
Evaluare* – activitate de raportare a indicatorilor/indicilor referitori la probleme/
disfuncţionalităţi/obiective, obţinuţi prin implementarea planului de acţiune şi evidenţiaţi în urma
activităţii de monitorizare, atât cu indicatorii/indicii de la care s-au plecat, cât şi cu indicatorii/indicii
estimaţi/preconizaţi prin programele de dezvoltare/schimbare.
Notă – termenii marcaţi cu * ţin de activitatea de A.T. dar nu fac obiectul documentaţiilor specifice.

Capitolul 10. Legislaţie specifică

Legislaţie şi acte normative specifice activităţii de A.T. şi U.

Legea privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea I - Căi de

comunicaţie (nr. 71/1996).
Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism (nr. 525/1996).
Legea privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a II-a - Apa
(nr. 171/1997).

97
 Lege privind aprobarea Planului de amenajarea a teritoriului naţional - Secţiunea a III-a - Zone
protejate (nr. 5/2000).
Lege privind amenajarea teritoriului şi urbanismul (nr.350/2001).
Legea privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a -
Reţeaua de localităţi (nr. 351/2001).
Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării
lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor (nr. 453/2001).
Legea privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a V-a - Zone
de risc natural (nr. 575/2001).
Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind elaborarea reglementărilor
tehnice în construcţii.

Legislaţie şi acte normative complementare sau care fac referiri la activitatea de A.T. şi U.

Lege privind declararea ca municipiu a unor oraşe (11/1995) (art. 1).

Lege pentru aprobarea Ordonanţei nr. 68 din 26 aug. 1994 privind protejarea patrimoniului
cultural naţional (41/1995) (art. 1), (art. 2), (art. 10).
Legea protecţiei mediului (nr. 137/1995) (art. 60), (art. 61).
Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare (nr. 7/1996) (art. 4), (art. 2), (art. 11), (art. 12).
Hotărâre a Guvernului privind Metodologia de avizare a documentaţiilor de urbanism şi a
documentaţiilor tehnice privind construcţii din domeniul turismului (nr. 31/1996) [art. 3(1)].
Legea îmbunătăţirilor funciare (nr. 84/1996) (art. 1), (Anexa nr. 2).
Legea Apelor (nr. 107/1996) (art. 43), (art. 40), (art. 35), [art. 46(7)].
Ordin privind instituirea Comisiei Zonelor Protejate Construite (nr. 7358/1996) MLPTL şi (nr.
1442/1996) MC [(ANEXA 2) 1.1., 1.1.1.].
Ordonanţă privind regimul juridic al drumurilor (43/1997) (art. 25), (art. 26), (art. 52).
Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii îmbunătăţirilor
funciare nr. 84/1996 (nr. 611/1997) (ANEXA NR. 2), (ANEXA NR. 3).
Ordonanţă privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România (nr. 58/1998)
(art. 11), (art. 12), (art. 13), (art. 14).
Legea privind dezvoltarea Regională în România (nr. 151/1998) (art. 2), [art. 4.(1)(2)], [art. 5(1)
(2)].
Ordonanţă de urgenţă privind regimul zonelor defavorizate (nr. 378/1998), completată cu
Norme Metodologice (HG 728/2001) (art. 1), (art. 2), (art. 3), (art. 4).
Ordin al ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului, al şefului Departamentului
pentru Administraţie Publică Locală şi ministrul apelor, pădurilor şi protecţiei mediului, privind
delimitarea zonelor expuse riscurilor naturale (nr. 62/N/19.0/288-1.955/1998 (art. 1), (art. 3).
Ordonanţa Guvernului pentru aprobarea Programului prioritar de construcţie a autostrăzilor din
România (16/1999), modificată, completată şi aprobată prin Legea nr. 1/2002.
Ordin comun al ministrului lucrărilor publice şi amenajării teritoriului, şi al ministrului apelor,
pădurilor şi protecţiei mediului, pentru aprobarea procedurilor de promovare a documentaţiilor şi de
emitere a acordului de mediu la planurile de urbanism şi amenajarea teritoriului (nr. 16/1999 al MLPTL
şi nr. 214/1999 MAPPM.
Ordin pentru aprobarea Procedurii şi competenţelor de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de
gospodărire a apelor (nr. 699/1999) [art. 1(1)(2)], (art. 3), (art. 4).
Legea fondului funciar (nr. 18/1991), modificată şi completată prin Legea nr. 169/1997 şi
republicată în Monitorul Oficial al României şi prin Legea nr. 1/2000 (art. 2), (art.4), (art. 5), (art. 6),
(art. 69), (art. 70), (art. 71).
Lege pentru ratificarea Convenţiei privind accesul la informaţie, participarea publicului la
luarea deciziei şi accesul la justiţie în probleme de mediu, semnată la Aarhus, la 25 iunie 1998 (nr.
10/2000) (art. 7).
Ordonanţa Guvernului privind unele măsuri pentru aprobarea şi implementarea Programului
special de reabilitare a unor zone miniere defavorizate şi a altor zone cu dezechilibre economice şi
financiare (nr. 18/2000) (ANEXA - Programul special).
Ordonanţa Guvernului privind stabilirea unor măsuri de protecţie a monumentelor istorice care

98
fac parte din Lista patrimoniului mondial (nr. 47/2000) modificată, completată şi aprobată prin Legea nr.
564/2001 [art. 6(4)], [art. 6(1)], [art. 7(1)], [art. 7(2)(3)].
Ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 82/1993 privind constituirea
Rezervaţiei biosferei „Delta Dunării” (nr. 112/2000) (art. 3), (art. 6).
Lege privind declararea ca municipiu a unui oraş (nr. 122/2000).
Lege privind declararea ca municipiu a unui oraş (nr. 123/2000).
Ordonanţă privind declararea oraşului Sinaia, judeţul Tulcea şi a zonei înconjurătoare ca
obiectiv de interes naţional (nr. 125/2000), completată şi aprobată prin Legea nr. 345/2001 (art.2).
Legea privind regimul parcurilor industriale (nr. 134/2000) completată în 2001 prin Ordonanţa
Guvernului privind parcurile industriale (art. 3), [art.5(1)(2)].
Ordonanţă de urgenţă pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul
Republicii Bulgaria, privind aspectele tehnice, financiare, juridice şi organizatorice referitoare la
construirea unui pod mixt (rutier şi feroviar) de frontieră între cele 2 ţări, peste fluviul Dunărea, semnat
la Bucureşti la 5 iunie 2000 (nr. 149/2000) (art.2).
Lege privind declararea ca municipiu a unui oraş (nr. 151/2000).
Lege privind declararea ca municipiu a unui oraş (nr. 172/2000).
Lege privind declararea ca municipiu a unui oraş (nr. 179/2000).
Lege privind declararea ca municipiu a unui oraş (nr. 180/2000).
Lege privind declararea ca municipiu a unui oraş (nr. 191/2000).
Lege privind declararea ca municipiu a unui oraş (nr. 201/2000).
Lege privind declararea unei comune ca oraş (nr. 220/2000).
Lege privind declararea unei comune ca oraş (nr. 221/2000).
Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea atestării localităţii Cheia, judeţul Prahova, ca staţiune
turistică de interes local (nr. 416/2000).
Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea atestării oraşului Tăşnad, judeţul Satu Mare ca staţiune
turistică de interes local (418/2000).
Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul
Republicii Ungare, privind cooperarea în domeniul protecţiei mediului, semnat la Bucureşti la 26 mai
1997 (nr. 1050/2000) (art. 2), [art. 6(a)].
Hotărâre de Guvern pentru aprobarea Protocolului între MLPAT din România şi Ministerul
Mediului şi Amenajării Teritoriului din Republica Moldova, privind cooperarea în domeniul lucrărilor
publice, amenajării teritoriului şi gospodăriei comunale (nr. 1052/2000) (art. 2).
Ordonanţă pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi
Comisia Europeană referitor la Programul PHARE 2000 de cooperare transfrontalieră dintre România şi
Ungaria - RO 0003, semnat la Bucureşti la 6 noiembrie 2000 (nr. 43/2001).
Hotărâre privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului (nr.
77/2001) [art.1(2)], [art. 2(11)(14)(20)(23)(24)], [art. 3(I-c, f, k)].
Ordonanţa de urgenţă privind frontiera de stat a României (nr. (105/2001) (art.3), [art.4(2)], [art.
7(1)(4)(6)], (art. 39), [art. 42(1)], (art. 43), [art. 44(1)].
Legea administraţiei publice locale (nr. 215/2001) [art. 6(1)], (art. 12), [art. 38 (2-c,f,k)], [art.
43(2)], [art. 46(2)], [art. 68(1-o, v)], [art. 95(2-c,f,i)], [art. 104(1-c,f,j)], (art. 129), [art.157(2)].
Legea serviciilor publice de gospodărie comunală (nr. 326/2001) (art. 2), [art. 12(3)].
Lege privind declararea ca municipiu a unui oraş (nr. 343/2001).
Lege privind declararea municipiului Alba Iulia şi a zonei înconjurătoare ca obiectiv de interes
naţional (nr. 344/2001).
Ordonanţa Guvernului privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri
arheologice ca zone de interes naţional (nr. 43/2000) modificată, completată şi aprobată prin Legea nr.
378/2001 [art. 5(3)(4)(5)], art. 17, ANEXA.
Lege privind protejarea monumentelor istorice (422/2001) [art. 2(2)], [art. 8(3)], [art. 9(2)], [art.
17(1)], [art. 28 (1-h,I,j,z)], [art. 35.(1-f,g)], [art. 36 (1-c,d)], (art. 45), [art. 46(d)], [(art. 47(b,c)].
Lege pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă privind regimul ariilor naturale protejate,
conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice (nr. 462/2001) (art. 5), (art. 8), [art. 14(1)(2)
(3)], Anexa nr. 1.
Hotărâre a Guvernului României pentru Aprobarea Acordului dintre MLPTL din România şi
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale din Republica Ungaria privind cooperarea în domeniul

99
amenajării teritoriului, semnat la Gyula la 2 nov. 1997 (nr. 631/2001) (art.2).
Hotărâre privind alocarea sumei de 13,946 miliarde lei din Fondul la dispoziţia Guvernului
României pentru relaţiile cu republica Moldova pe anul 2001, pentru finanţarea unor proiecte de
integrare economică şi culturală între România şi Republica Moldova (nr. 913/2001) (art. 2).
Ordin al ministrului lucrărilor publice, transporturilor şi locuinţei pentru aprobarea Normelor
Metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare (1943/2001).
Ordin pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Comisiei de
Avizare a Lăcaşurilor de Cult (2041/2001).
Ordin pentru aprobarea Regulamentului privind conţinutul documentaţiilor referitoare la
scoaterea terenurilor din circuitul agricol, necesare amplasării obiectivelor de investiţii, şi a
Regulamentului privind conţinutul documentaţiei pentru schimbarea categoriilor de folosinţă a
terenurilor agricole (5120/2001 Ministerul Administraţiei Publice) (441/2001 Ministerul Agriculturii,
Alimentaţiei şi Pădurilor) Anexa nr. 1.
Lege privind înfiinţarea unei comune (103/2002).
Lege privind înfiinţarea unei comune (104/2002).
Lege privind schimbarea denumirii satului Lunca Teuzului din componenţa comunei Beliu,
judeţul Arad (105/2002).
Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 87/2001 privind serviciile publice de
salubrizare a localităţilor (139/2002).

PARTEA II

Preambul

Prezenta metodologie formulează conţinutul cadru al documentaţiilor de A.T., în conformitate

cu prevederile Legii nr. 350/2001 privind activitatea de amenajare a teritoriului şi urbanism, şi pentru
categoriile de documentaţii prevăzute de aceeaşi lege.
Prin prezenta metodologie se înlocuieşte conţinutul documentaţiilor de A.T. ce a făcut obiectul
Ordinului 91/1991 al M.L.P.T.L. pentru aprobarea formularelor, a procedurii de autorizare şi a
conţinutului documentaţiilor prevăzute de Legea nr. 50/1991.
Cele mai importante modificări faţă de vechiul conţinut cadru sunt următoarele:
Prin Lege categoriile de documentaţii de A.T. au fost restructurate şi completate la nivel zonal.
A apărut un nou tip de documentaţie de tip zonal şi anume Planul de amenajare a teritoriului zonal
regional. Anterior prezentei reglementări, P.A.T.Z. se referea numai la teritorii interjudeţene.
Planurile intercomunale/interorăşeneşti nu erau considerate zonale ci o categorie de sine
stătătoare, prin care se urmărea formularea de propuneri şi reglementări.
Prin Lege se stabilesc foarte clar cele trei tipuri de P.A.T.Z. (regional, interjudeţean şi
intercomunal/interorăşenesc).
Planul de amenajare a teritoriului zonal transfrontalier este caz particular de Plan de amenajare a
teritoriului zonal interjudeţean.
Planul de amenajare a teritoriului zonal periurban este caz particular de Plan de amenajare a
teritoriului zonal interorăşenesc sau intercomunal, ca şi planul de amenajare a teritoriului zonal
metropolitan.
Pentru documentaţiile de tip P.A.T.Z. şi P.A.T.J., conţinutul cadru prezent este orientat către
obţinerea unui document de planificare strategică (aşa cum cere Legea), renunţându-se la tipul de
planificare analitică anterior.
Acest lucru înseamnă în principal înlocuirea etapei de analiză cu caracter descriptiv a situaţiei
existente cu o analiză orientată către definirea unei viziuni de dezvoltare şi identificarea de soluţii pentru
realizarea ei.
Formularea din vechiul conţinut cadru - „Propuneri de dezvoltare” - nu mai este adecvată
cerinţelor actuale. Documentaţiile de A.T. nu trebuie să formuleze propuneri ci direcţii clare de
dezvoltare, urmate de măsuri. Stabilirea obiectivelor, direcţiilor şi măsurilor va fi un rezultat al analizei
unor alternative de dezvoltare („viitori posibili”), dintre care se va selecta una singură.
Orientarea strategică este dată şi de faptul că teritoriul vizat de plan nu trebuie tratat ca un spaţiu

100
închis, ci ca parte dintr-un context teritorial mai larg.
Condiţionările exogene spaţiului vizat trebuie luate în considerare deoarece influenţează
dezvoltarea. În acelaşi timp, cercetarea unor etape istorice anterioare de evoluţie ajută la înţelegerea
unor probleme conflictuale, putând favoriza găsirea de soluţii.

Tabel 4. Tabel comparativ între conţinutul cadru al Ordinului 91/1991 şi Legea 350/2001.

CONŢINUT CADRU CONŢINUT CADRU

conform Ordin 91/1991 conform Lege 350/2001
CATEGORII DE DOCUMENTAŢII DE A.T.
PATN PATN
- PATZ REGIONAL
PATZ (INTERJUDEŢEAN) PATZ INTERJUDEŢEAN
(TRANSFRONTALIER)
PAT INTERCOMUNAL, INTERORĂŞENESC PATZ INTERCOMUNAL, INTERORĂŞENESC
(PERIURBAN, METROPOLITAN)
PATJ PATJ
CONŢINUL-CADRU – CUPRINS SUCCINT
Analiza situaţiei existente Elemente care condiţionează dezvoltarea
Probleme şi priorităţi Diagnostic, priorităţi
Propuneri de dezvoltare Strategia de dezvoltare
CONŢINUL-CADRU - DOMENII
Cadrul natural Structura teritoriului
Potenţialul economic cadrul natural/mediul
Populaţia şi reţeaua de localităţi patrimoniul natural şi construit
Infrastructura teritoriului reţeaua de localităţi
Reabilitarea, protecţia şi conservarea mediului infrastructurile tehnice ale teritoriului
Structura socio-demografică
populaţia
resursele de muncă
Structura activităţilor
agricultura, piscicultura, silvicultura
industria, construcţii, energia
turismul
servicii economice şi sociale
Contextul suprateritorial
Cooperarea interzonală - (pentru documentaţii de tip
PATZ)
CONŢINUL-CADRU - PLANŞE
Zonificarea teritoriului şi funcţiunile economice – Mediul – Probleme şi disfuncţionalităţi
Situaţia existentă Reţeaua de localităţi şi populaţia – Probleme şi
Populaţia şi reţeaua de localităţi – Situaţia existentă disfuncţionalităţi
Echiparea tehnică a teritoriului – Situaţia existentă Infrastructurile tehnice ale teritoriului – Probleme şi
Zonificarea teritoriului şi funcţiunile economice – disfuncţionalităţi
Probleme şi priorităţi Structura activităţilor şi zonificarea teritoriului –
Populaţia şi reţeaua de localităţi – Probleme şi Probleme şi disfuncţionalităţi
priorităţi Contextul suprateritorial – Probleme şi disfuncţionalităţi
Echiparea tehnică a teritoriului – Probleme şi Mediul –Dezvoltare
priorităţi Reţeaua de localităţi şi populaţia –Dezvoltare
Zonificarea teritoriului şi funcţiunile economice –
Propuneri Infrastructurile tehnice ale teritoriului –Dezvoltare
Populaţia şi reţeaua de localităţi – Propuneri
Echiparea tehnică a teritoriului – Propuneri Structura activităţilor şi zonificarea teritoriului –
Protecţia şi conservarea mediului – Propuneri Dezvoltare
Contextul suprateritorial –Dezvoltare

Domeniile de referinţă (denumite în continuare domenii ţintă) şi componentele lor au fost

restructurate şi completate cu noi aspecte pentru a răspunde mai bine cerinţelor Legii privind caracterul
director al documentaţiilor şi pentru o mai bună corelare cu practicile vest- europene vizând dezvoltarea

101
spaţială.
Este completată şi restructurată lista planşelor obligatorii pentru documentaţiile de tip P.A.T.Z.
şi P.A.T.J., pentru a fi în concordanţă cu noul conţinut cadru.
Conţinutul cadru prezent reprezintă un conţinut minimal pentru documentaţiile de A.T.. În
funcţie de caracteristicile teritoriului, de obiectivele strategice stabilite, anumite capitole/aspecte pot fi
mai mult sau mai puţin tratate.
Principalele diferenţe între noul şi vechiul conţinut cadru sunt identificate în următorul tablou
comparativ.

Conţinutul-cadru al documentaţiilor de A.T.

Secţiunea 1 – Planul de Amenajare a Teritoriului Naţional – P.A.T.N.

Planul de amenajare a teritoriului naţional reprezintă sinteza programelor strategice sectoriale pe

termen mediu şi lung pentru întreg teritoriul ţării. El este compus din secţiuni specializate ce abordează
diferite aspecte care vizează dezvoltarea spaţială echilibrată şi durabilă, ţinând cont şi de integrarea
regională şi continentală. Activitatea de elaborare a planului are un caracter continuu. Până în prezent au
fost finalizate cinci secţiuni ce au deja un caracter de lege, iar o a şasea secţiune (Turismul) este
elaborată sub formă de proiect legislativ.
Conţinutul cadru pentru noi secţiuni se stabileşte de către M.L.P.T.L. în acord cu instituţiile
centrale de rang similar interesate de sectorul vizat.
Noi secţiuni ale P.A.T.N. vor aborda problematica dezvoltării infrastructurii de învăţământ
superior, a infrastructurii pentru sănătate, a infrastructurii culturale sau dezvoltarea spaţiului rural.
Prezentarea documentaţiei de tip P.A.T.N.
Documentaţia va cuprinde piese scrise şi desenate cu caracter de sinteză.
Piesele desenate (planşe) vor fi întocmite la scări convenabile care să permită o bună ilustrare şi
o bună percepere prin reducere în vederea publicării în Monitorul Oficial.

Secţiunea 2 – Planul de Amenajare a Teritoriului Zonal – P.A.T.Z.

Cele trei tipuri de teritorii vizate sunt:

 regional;
 interjudeţean (caz particular transfrontalier);
 intercomunal, interorăşenesc (cazuri particulare metropolitan, periurban).
Art.1. Plan de Amenajare a teRitoriului Zonal Regional – P.A.T.Z.R..
Se întocmeşte pentru teritoriul mai multor judeţe ce se asociază în regiuni de dezvoltare şi
urmăreşte coordonarea dezvoltării spaţiale la nivelul acestui teritoriu şi rezolvarea unor probleme
specifice, fiind în acelaşi timp un instrument de generarea politicilor de dezvoltare regională.
Conţinut şi mod de prezentare
(1) Conţinutul se structurează conform următoarelor capitole:
(a) Introducere: programul elaborării, perioada vizată, relaţia cu alte planuri şi strategiile de
dezvoltare regională, agenda consultării populaţiei.
(b) Date generale: scopul şi necesitatea documentaţiei, baza documentară şi bibliografică, studii
de fundamentare, metodologia de lucru.
(c) Elemente care condiţionează dezvoltarea.
Factori exogeni (exteriori):
 la nivel european: tendinţe generale ale dezvoltării spaţiale şi regionale, efecte cu caracter
general, situaţia teritoriului regional, aspecte favorabile /defavorabile;
 la nivel naţional: strategii de dezvoltare naţionale, zonale, regionale, interjudeţene, efecte
cu caracter general, situaţia teritoriului regional, aspecte favorabile / defavorabile.
Factori endogeni (interni):
 evoluţia anterioară a judeţelor componente: în perioada interbelică, în perioada economiei
centralizate, după 1990;

102
 analiza şi caracterizarea stării actuale a teritoriului: analiză orientată pe evidenţierea
problemelor şi disfuncţionalităţilor, care vizează domeniile ţintă şi componentele lor, după
cum urmează:
1. Domeniul ţintă – Structura teritoriului
1.1. Localizare geografică, cadrul administrativ – teritorial, regiunea de dezvoltare
1.2. Cadrul natural/mediul:
 relief, resurse de apă, climă, faună, floră;
 resursele subsolulul;
 resursele solului;
 zone expuse la riscuri naturale, zone deficitare în rezerve de apă, zone expuse la riscuri
tehnologice, zone poluate;
 calitatea factorilor de mediu;
 deşeuri.
1.3. Patrimoniul natural şi construit.
 patrimoniul natural (zone declarate protejate, zone de protejat, inclusiv peisaje);
 patrimoniul construit (zone declarate protejate, zone de protejat, inclusiv peisaje
culturale).
1.4. Reţeaua de localităţi
 structura şi funcţiunile – centre polarizatoare;
 satisfacerea indicatorilor minimali de definire;
 accesibilitate;
 infrastructura socio-culturală;
 infrastructura edilitară;
 locuirea (tipuri,inclusiv locuirea secundară, calitate).
1.5. Infrastructurile tehnice
 gospodărirea apelor (inclusiv pentru risc natural inundaţii) ,
 amenajări pentru agricultură (inclusiv pentru risc natural alunecări);
 reţele de transport (inclusiv puncte de trecere a frontierei, rute pentru biciclişti);
 reţele de telecomunicaţii;
 reţele energetice.
1.6. Zonificarea teritoriului
 folosirea terenurilor (inclusiv zone cu destinaţie specială);
 zone funcţional-spaţiale cu evidenţierea profilului dominant(agricol,silvic,turistic,etc.).
2. Domeniul ţintă – Structura socio-demografică
2.1. Evoluţia populaţiei şi potenţialul demografic
 structura populaţiei pe grupe de vârstă, sexe, medii, naţionalităţi, religii;
 evoluţia populaţiei;
 mişcarea naturală şi mişcarea migratorie.
2.2. Resursele umane
 starea de sănătate;
 nivelul de instruire;
 structura şi dinamica forţei de muncă;
 nivel de trai, sărăcie.
3. Domeniul ţintă – Structura activităţilor (conform CAEN)
3.1. Agricultura, piscicultura, silvicultura
 structură, performanţe, potenţial, dinamică;
 agenţi economici, inclusiv IMM;
 dotare tehnică şi materială.
3.2. Industria, producţia şi distribuţia energiei, construcţii
 structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;
 agenţi economici, inclusiv IMM, reţele de producţie, export;
 dotare tehnică şi materială.

103
 3.3. Turismul
 structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;
 organizarea activităţilor, inclusiv IMM;
 structuri turistice.
3.4. Servicii economice şi sociale (comerţ, transporturi şi telecomunicaţii, cercetare -
dezvoltare, informatică, servicii pentru dezvoltarea afacerilor, finanţe-bănci, administraţie publică şi
asigurări sociale, învăţământ, sănătate, cultură).
 structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;
 agenţi economici, inclusiv IMM;
 dotare tehnică şi materială.
4. Domeniul ţintă – Cooperarea intraregională
probleme specifice de soluţionat prin cooperare;
5. Domeniul ţintă – Contextul suprateritorial
 coridoare de transport, oraşe poartă;
 zone de cooperare transfrontalieră;
 regiuni de dezvoltare vecine;
 zone metropolitane, periurbane.
(d). Diagnostic; priorităţi:
Formularea diagnosticului privind domeniile ţintă şi componentele lor, pe baza problemelor şi
disfuncţionalităţilor identificate prin analiza anterioară;
Formularea unui diagnostic prospectiv pornind de la tendinţele majore ce se manifestă şi
evoluţia posibilă /de dorit a teritoriului vizat;
Formularea diagnosticului general pentru teritoriul regiunii;
Evidenţierea priorităţilor de intervenţie.
(e). Strategia de dezvoltare.
Formularea obiectivelor strategice generale care vizează dezvoltarea teritoriului pe termen lung.
Obiectivele strategice au caracter principial şi asigură orientarea clară spre dezvoltare a
teritoriului vizat, fiind asumate politic de autorităţile judeţene, în urma analizei unor alternative de
dezvoltare posibile.
Formularea obiectivelor pentru domeniile ţintă şi componentele lor, ca răspuns la problemele
identificate şi decurgând din obiectivele strategice.
Identificarea căilor (direcţiilor) de abordare pentru atingerea obiectivelor pentru domeniile ţintă
şi a obiectivelor generale.
Formularea programului de măsuri ce vizează domeniile ţintă şi componentele lor, sub forma
unui set coerent şi corelat de propuneri de dezvoltare/transformare spaţială a teritoriului;
Propuneri pentru cadrul instituţional de implementare, monitorizare, evaluare a rezultatelor şi de
ajustare a documentaţiei.
Prezentarea documentaţiei P.A.T.Z.R.
Documentaţia cuprinde piese scrise şi piese desenate:
Piesele scrise sunt Memoriul general ce are cuprinsul prezentat anterior.
Piesele desenate sunt planşe (hărţi şi planuri) la scările 1: 500.000, 1:200.000, 1:100.000, 1:
50.000, scheme, cartograme.
Planşele obligatorii sunt:
Planşa nr.1.1. MEDIUL – PROBLEME ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI
Ilustrează componentele 1.2. şi 1.3. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului.
Cadrul natural/mediul
 zone expuse sau afectate de riscuri naturale (inundaţii, alunecări de teren seismicitate);
 zone cu probleme privind resursele de apă (zone deficitare, zone vulnerabile, zone cu
resurse de apă subterane cu caracteristici nepotabile, resurse de apă poluate);
 zone expuse la riscuri tehnologice;
 zone naturale afectate de alte presiuni antropice (turistice, de urbanizare etc.);
 zone/factori naturali care necesită măsuri de protecţie (zone caracterizate de o mare
biodiversitate, factori balneari, climaterici, turistici, peisaje);
 zone expuse sau afectate de poluare;

104
  depozite necontrolate de deşeuri.
Patrimoniul
 patrimoniul natural declarat;
 patrimoniul construit declarat.
Planşa nr. 1.2. MEDIUL – DEZVOLTARE ŞI COOPERARE
Ilustrează componentele 1.2. şi 1.3. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă
4 Cooperarea intraregională.
Cadrul natural/mediul
 protejarea factorilor de mediu;
 reducerea/eliminarea presiunilor antropice;
 combaterea poluării;
 resurse balneo-turistice valorificabile;
 valorificarea durabilă a unor resurse de substanţe utile.
Patrimoniul
 protejarea patrimoniului natural declarat;
 protejarea patrimoniului natural de interes local;
 protejarea patrimoniului construit declarat;
 protejarea patrimoniului construit de interes local.
Planşa nr. 2.1. REŢEAUA DE LOCALITĂŢI ŞI POPULAŢIA – PROBLEME ŞI
DISFUNCŢIONALITĂŢI
Ilustrează componenta 1.4. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă; 2.
Structura socio-demografică.
Disfuncţionalităţi la nivelul reţelei de localităţi
 deficienţe privind structura şi repartiţia în teritoriu a categoriilor de localităţi,
satisfacerea indicatorilor minimali de definire, accesibilitate;
 deficienţe privind funcţionarea reţelei de localităţi : zone profund rurale lipsite de dotări
cu rol teritorial, localităţi cu probleme de echipare şi dotare, localităţi cu o piaţă a
locuinţelor deficitară.
Probleme demografice
 zone/localităţi cu scăderi importante de populaţie;
 zone/localităţi cu probleme privind potenţialul demografic : spor natural negativ,
îmbătrânire a populaţiei, dezechilibre în structură;
 zone/localităţi cu resurse de forţă de muncă disponibile;
 zone/localităţi ce prezintă o calitate slabă a resurselor de muncă.
Planşa nr. 2.2. REŢEAUA DE LOCALITĂŢI ŞI POPULAŢIA – DEZVOLTARE ŞI
COOPERARE
Ilustrează componenta 1.4. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului; domeniul ţintă 2.
Structura socio-demografică; domeniul ţintă 4. Cooperarea intraregională.
Reţeaua de localităţi
 îmbunătăţirea structurii şi repartiţia localităţilor;
 îmbunătăţirea rolului şi funcţiunilor reţelei - centre şi arii de polarizare;
 dotări publice de interes teritorial;
 necesarul de locuinţe în principalele centre urbane.
Aspecte socio – demografice
 atenuarea fenomenelor demografice negative;
 reducerea segregării sociale;
 reducerea decalajului de calitate a vieţii între mediul urban şi mediul rural
Planşa nr. 3.1. INFRASTRUCTURILE TEHNICE ALE TERITORIULUI – PROBLEME
ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI
Ilustrează componenta 1.5. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului.
Gospodărirea apelor
 surse de alimentare cu apă care necesită măsuri de protecţie;
 localităţi cu probleme de echipare hidro-edilitară.

105
 Amenajări pentru agricultură
 disfuncţionalităţi în funcţionarea amenajărilor pentru agricultură (irigaţii, îmbunătăţiri
funciare etc.);
 terenuri agricole ce necesită amenajări specifice.
Reţele de transport
 trasee sau sectoare suprasolicitate şi/sau în stare proastă;
 legături lipsă (ocolitoare, poduri, intersecţii la nivel);
 trasee de intensă mobilitate pendulatorie a populaţiei, pentru care nu funcţionează
transport public;
 aeroporturi, porturi, gări, puncte de control pentru trecerea frontierei, nemodernizate.
Reţele de telecomunicaţii
 zone/localităţi neacoperite de reţeaua de telecomunicaţii;
 localităţi cu dotare nesatisfăcătoare.
Reţele energetice
 zone/localităţi lipsite de componente ale echipării energetice.
Planşa nr. 3.2. INFRASTRUCTURILE TEHNICE – DEZVOLTARE ŞI COOPERARE2
Ilustrează componenta 1.5. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă; 4.
Cooperarea intraregională
Gospodărirea apelor
 asigurarea unei bune echipări hidro-edilitare a localităţilor;
 asigurarea necesarului de apă pentru diverşi consumatori.
Amenajări pentru agricultură
 completarea necesarului de lucrări pentru agricultură.
Reţele de transport
 dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente;
 propuneri pentru conectarea la reţeaua naţională preconizată şi implicit la reţelele
transeuropene;
 lucrări de modernizare în aeroporturi, porturi, gări, puncte de trecere a frontierei;
 dezvoltarea transportului public.
Reţele de telecomunicaţii
 dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente.
Reţele energetice
 dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente.
Planşa nr. 4.1. STRUCTURA ACTIVITĂŢILOR ŞI ZONIFICAREA TERITORIULUI –
PROBLEME ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI
Ilustrează domeniul ţintă 3. Structura activităţilor şi componenta 1.6. din domeniul ţintă 1.
Structura teritoriului.
Activităţile economice
 activităţi industriale în curs de restructurare, modernizare, zone declarate ca defavorizate, zone
cu şomaj ridicat;
 localităţi dependente de o singură activitate economică;
 construcţii şi amenajări pentru producţie, abandonate;
 zone/localităţi cu potenţial turistic, dar lipsite de dotări adecvate;
 localităţi lipsite de servicii economice şi sociale de bază;
 resurse nevalorificate.
Zonificarea teritoriului
 zone în care se solicită reorganizări administrative ale unităţilor teritoriale;
 zone în care se manifestă/pot apărea conflicte între funcţiuni.
Planşa nr. 4.2. STRUCTURA ACTIVITĂŢILOR ŞI ZONIFICAREA TERITORIULUI –
DEZVOLTARE ŞI COOPERARE

2
Planşă obligatorie pentru obţinerea autorizaţiilor de construire pentru reţele magistrale de comunicaţie, amenajări pentru îmbunătăţiri
funciare, reţele de telecomunicaţii, etc. conform Legii nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991, în lipsa unor
documentaţii de urbanism aprobate

106
 Ilustrează domeniul ţintă 3. Structura activităţilor, componenta 1.6. din domeniul ţintă 1.
Structura teritoriului şi domeniul ţintă 4. Cooperarea intraregională.
Activităţi economice
 dezvoltări de noi funcţiuni economice pe baza potenţialului endogen, cu accent pe turism,
servicii, surse de energie neconvenţionale;
 propuneri de valorificare a dotării tehnice şi materiale disponibile.
Zonificarea teritoriului
 zonarea terenului agricol în raport cu condiţiile pedoclimatice şi cerinţele pieţei;
 zonarea teritoriului silvic;
 propuneri pentru rezolvarea situaţiilor conflictuale.
Planşa nr. 5.1. CONTEXTUL SUPRATERITORIAL – PROBLEME ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI3
Ilustrează domeniul ţintă 5. Contextul suprateritorial.
Probleme teritoriale litigioase.
 zone în care se manifestă/pot apărea tensiuni;
 zone declarate defavorizate din teritoriul regiunilor/judeţelor vecine;
 funcţiuni similare concurente în teritorii învecinate sau în regiune.
Planşa nr. 5.2. CONTEXTUL SUPRATERITORIAL – DEZVOLTARE
Ilustrează domeniul ţintă 5. Contextul suprateritorial.
 arii metropolitane, periurbane instituite sau preconizate;
 propuneri de dezvoltare a coridoarelor de transport şi a infrastructurilor majore regionale;
 zone de cooperare transfrontalieră organizate sau preconizate;
 dezvoltarea de reţele, parteneriate, colaborări în diverse domenii.
În funcţie de complexitatea problemelor şi de cerinţele legate de conţinutul documentaţiilor
pentru avize şi acorduri, unele componente ale domeniilor ţintă pot fi tratate separat (în planşe diferite),
în ideea de a se asigura corectitudinea reprezentărilor şi o bună percepere.
Art.2. Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal Interjudeţean – P.A.T.Z.I.J.
Se întocmeşte pentru soluţionarea unor probleme specifice apărute în zone ce cuprind în
întregime sau parţial teritoriul administrativ al mai multor judeţe. Acest tip de plan se realizează pe baza
consensului manifestat de judeţele respective în recunoaşterea problemelor şi în intenţia de colaborare
pentru soluţionarea lor. În cazul acestui tip de documentaţie domeniile ţintă se tratează în mod
diferenţiat în funcţie de obiectivele propuse şi se vor completa cu un domeniu intitulat Cooperarea
interjudeţeană.
În cazul unui teritoriu de graniţă – teritoriu (interjudeţean) frontalier – se va pune accentul şi pe
cooperarea transfrontalieră, ca modalitate complementară de dezvoltare socio-economică în profil
teritorial. Pentru dezvoltarea cooperării transfrontaliere este necesară cunoaşterea potenţialului de
cooperare din teritoriul situat de cealaltă parte a graniţei. Din acest motiv, aceste tipuri de documentaţie
trebuie să se elaboreze concomitent şi „în oglindă”, pe ambele părţi ale frontierei.
Conţinut şi mod de prezentare.
(1) Conţinutul se structurează conform următoarelor capitole:
(a) Introducere: programul elaborării, perioada vizată, relaţia cu strategiile de dezvoltare
regională şi cu alte planuri de A.T., agenda consultării populaţiei.
(b) Date generale: scopul şi necesitatea documentaţiei, baza documentară şi bibliografică,
studii de fundamentare, metodologia de lucru.
(c) Elemente care condiţionează dezvoltarea.
Factori exogeni (exteriori):
 la nivel european: tendinţe generale ale dezvoltării spaţiale şi regionale, efecte cu caracter
general, situaţia teritoriului interjudeţean, aspecte favorabile/defavorabile;
 la nivel naţional: strategii de dezvoltare naţionale, zonale, regionale, efecte cu caracter
general, situaţia teritoriului interjudeţean, aspecte favorabile/defavorabile.
Factori endogeni (interni):
 evoluţia anterioară a judeţelor componente: în perioada interbelică, în perioada economiei
centralizate, după 1990;

3
Planşele nr. 5.1. şi 5.2. se vor elabora la scări care nu solicită o reprezentare de detaliu (ex. 1:500.000.)

107
  analiza şi caracterizarea stării actuale a teritoriului: analiză orientată pe evidenţierea
problemelor şi disfuncţionalităţilor, care vizează domeniile ţintă şi componentele lor, după
cum urmează.
1. Domeniul ţintă – Ttructura teritoriului
1.1. Localizare geografică, cadrul administrativ – teritorial, regiunea/regiunile de dezvoltare
1.2. Cadrul natural/mediul:
 relief, resurse de apă, climă, faună, floră;
 resursele subsolului;
 resursele solului;
 zone expuse la riscuri naturale, zone deficitare în rezerve de apă, zone expuse la riscuri
tehnologice, zone poluate;
 calitatea factorilor de mediu;
 deşeuri.
1.3. Patrimoniul natural şi construit.
 patrimoniul natural (zone declarate protejate, zone de protejat, inclusiv peisaje);
 patrimoniul construit (zone declarate protejate, zone de protejat, inclusiv peisaje
culturale).
1.4. Reţeaua de localităţi
 structura şi funcţiunile – centre polarizatoare;
 satisfacerea indicatorilor minimali de definire;
 accesibilitate;
 infrastructura socio-culturală;
 infrastructura edilitară;
 locuirea (tipuri, inclusiv locuirea secundară, calitate).
1.5. Infrastructurile tehnice
 gospodărirea apelor (inclusiv pentru risc natural inundaţii);
 amenajări pentru agricultură (inclusiv pentru risc natural alunecări);
 reţele de transport (inclusiv puncte de trecere a frontierei, rute pentru biciclişti);
 reţele de telecomunicaţii;
 reţele energetice.
1.6. Zonificarea teritoriului
 folosirea terenurilor (inclusiv zone cu destinaţie specială);
 zone funcţional-spaţiale cu evidenţierea profilului dominant(agricol,silvic,turistic,etc.).
2. Domeniul ţintă – Structura socio-demografică
2.1. Evoluţia populaţiei şi potenţialul demografic.
 structura populaţiei pe grupe de vârstă, sexe, medii, naţionalităţi, religii;
 evoluţia populaţiei;
 mişcarea naturală şi mişcarea migratorie.
2.2. Resursele umane.
 starea de sănătate;
 nivelul de instruire;
 structura şi dinamica forţei de muncă;
 nivel de trai, sărăcie.
3. Domeniul ţintă – Structura activităţilor (conform CAEN)
3.1. Agricultura, piscicultura, silvicultura.
 structură, performanţe, potenţial, dinamică;
 agenţi economici, inclusiv IMM;
 dotare tehnică şi materială.
3.2. Industria, producţia şi distribuţia energiei, construcţii.
 structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;
 agenţi economici, inclusiv IMM, reţele de producţie, export;
 dotare tehnică şi materială.

108
 3.3. Turismul
 structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;
 organizarea activităţilor, inclusiv IMM;
 structuri turistice.
3.4. Servicii economice şi sociale (comerţ, transporturi şi telecomunicaţii, cercetare -
dezvoltare, informatică, servicii pentru dezvoltarea afacerilor, finanţe-bănci, administraţie publică şi
asigurări sociale, învăţământ, sănătate, cultură).
 structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;
 agenţi economici, inclusiv IMM;
 dotare tehnică şi materială.
4. Domeniul ţintă – Cooperarea interjudeţeană
 probleme specifice de soluţionat prin cooperare;
5. Domeniul ţintă – Contextul suprateritorial
 coridoare de transport, oraşe poartă;
 zone de cooperare transfrontalieră;
 regiuni de dezvoltare vecine;
 zone metropolitane, periurbane.
(d). Diagnostic; priorităţi:
Formularea diagnosticului privind domeniile ţintă şi componentele lor, pe baza problemelor şi
disfuncţionalităţilor identificate prin analiza anterioară;
Formularea unui diagnostic prospectiv pornind de la tendinţele majore ce se manifestă şi
evoluţia posibilă /de dorit a teritoriului vizat;
Formularea diagnosticului general pentru teritoriul judeţului;
Evidenţierea priorităţilor de intervenţie.
(e). Strategia de dezvoltare.
Formularea obiectivelor strategice generale care vizează dezvoltarea teritoriului pe termen
lung. Obiectivele strategice au caracter principial şi asigură orientarea clară spre dezvoltare a teritoriului
vizat, fiind asumate politic de autorităţile judeţene, în urma analizei unor alternative de dezvoltare
posibile.
Formularea obiectivelor pentru domeniile ţintă şi componentele lor, ca răspuns la problemele
identificate şi decurgând din obiectivele strategice.
Identificarea căilor (direcţiilor) de abordare pentru atingerea obiectivelor pentru domeniile ţintă
şi a obiectivelor generale.
Formularea programului de măsuri ce vizează domeniile ţintă şi componentele lor, sub forma unui
set coerent şi corelat de propuneri de dezvoltare/transformare spaţială a teritoriului.
Propuneri pentru cadrul instituţional de implementare, monitorizare, evaluare a rezultatelor şi de
ajustare a documentaţiei.
Prezentarea documentaţiei P.A.T.Z.I.J.
Documentaţia cuprinde piese scrise şi piese desenate:
Piesele scrise sunt Memoriul general ce are cuprinsul prezentat anterior.
Piesele desenate sunt planşe (hărţi şi planuri) la scările 1: 500.000, 1:200.000, 1:100.000, 1:
50.000 (în funcţie de mărimea teritoriului), scheme, cartograme.
Planşele obligatorii sunt:
Planşa nr. 1.1. MEDIUL – PROBLEME ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI
Ilustrează componentele 1.2. şi 1.3. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului.
Cadrul natural/mediul:
 zone expuse sau afectate de riscuri naturale (inundaţii, alunecări de teren seismicitate);
zone cu probleme privind resursele de apă (zone deficitare, zone vulnerabile, zone cu
resurse de apă subterane cu caracteristici nepotabile, resurse de apă poluate);
 zone expuse la riscuri tehnologice;
 zone naturale afectate de alte presiuni antropice (turistice, de urbanizare etc.);
 zone/factori naturali care necesită măsuri de protecţie (zone caracterizate de o mare
biodiversitate, factori balneari, climaterici, turistici, peisaje);
 zone expuse sau afectate de poluare;

109
  depozite necontrolate de deşeuri.
Patrimoniul
 patrimoniul natural declarat;
 patrimoniul construit declarat.
Planşa nr. 1.2. MEDIUL – DEZVOLTARE ŞI COOPERARE
Ilustrează componentele 1.2. şi 1.3. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă
4. Cooperarea interjudeţeană.
Cadrul natural/mediul:
 protejarea factorilor de mediu;
 reducerea/eliminarea presiunilor antropice;
 combaterea poluării;
 resurse balneo-turistice valorificabile;
 valorificarea durabilă a unor resurse de substanţe utile.
Patrimoniul
 protejarea patrimoniului natural declarat;
 protejarea patrimoniului natural de interes local;
 protejarea patrimoniului construit declarat;
 protejarea patrimoniului construit de interes local.
Planşa nr. 2.1. REŢEAUA DE LOCALITĂŢI ŞI POPULAŢIA – PROBLEME ŞI
DISFUNCŢIONALITĂŢI
Ilustrează componenta 1.4. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă 2.
Structura socio-demografică.
Disfuncţionalităţi la nivelul reţelei de localităţi
 deficienţe privind structura şi repartiţia în teritoriu a categoriilor de localităţi, satisfacerea
indicatorilor minimali de definire, accesibilitate;
 deficienţe privind funcţionarea reţelei de localităţi : zone profund rurale lipsite de dotări cu rol
teritorial, localităţi cu probleme de echipare şi dotare, localităţi cu o piaţă a locuinţelor deficitară.
Probleme demografice
 zone/localităţi cu scăderi importante de populaţie;
 zone/localităţi cu probleme privind potenţialul demografic: spor natural negativ, îmbătrânire a
populaţiei, dezechilibre în structură;
 zone/localităţi cu resurse de forţă de muncă disponibile;
 zone/localităţi cu probleme de calitate a resurselor de muncă.
Planşa nr. 2.2. REŢEAUA DE LOCALITĂŢI ŞI POPULAŢIA – DEZVOLTARE ŞI
COOPERARE
Ilustrează componenta 1.4. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului, domeniul ţintă 2.
Structura socio-demografică şi domeniul ţintă 4 Cooperarea interjudeţeană.
Reţeaua de localităţi
 îmbunătăţirea structurii şi repartiţia localităţilor;
 îmbunătăţirea rolului şi funcţiunilor reţelei - centre şi arii de polarizare;
 dotări publice de interes teritorial;
 necesarul de locuinţe în principalele centre urbane.
Aspecte socio – demografice
 atenuarea fenomenelor demografice negative;
 reducerea segregării sociale;
 reducerea decalajului de calitate a vieţii între mediul urban şi mediul rural
Planşa nr. 3.1. INFRASTRUCTURILE TEHNICE ALE TERITORIULUI – PROBLEME
ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI
Ilustrează componenta 1.5. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului.
Gospodărirea apelor
 surse de alimentare cu apă care necesită măsuri de protecţie;
 localităţi cu probleme de echipare hidro-edilitară.
Amenajări pentru agricultură

110
  disfuncţionalităţi în funcţionarea amenajărilor pentru agricultură (irigaţii, îmbunătăţiri funciare
etc.);
 terenuri agricole ce necesită amenajări specifice.
Reţele de transport
 trasee sau sectoare suprasolicitate şi/sau în stare proastă;
 legături lipsă (ocolitoare, poduri, intersecţii la nivel);
 trasee de intensă mobilitate pendulatorie a populaţiei, pentru care nu funcţionează transport
public;
 aeroporturi, porturi, gări, puncte de control pentru trecerea frontierei, nemodernizate.
Reţele de telecomunicaţii
 zone/localităţi neacoperite de reţeaua de telecomunicaţii;
 localităţi cu dotare nesatisfăcătoare.
Reţele energetice
 zone/localităţi lipsite de componente ale echipării energetice.
Planşa nr. 3.2. INFRASTRUCTURILE TEHNICE – DEZVOLTARE ŞI COOPERARE4
Ilustrează componenta 1.5. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă 4.
Cooperarea interjudeţeană.
Gospodărirea apelor
 asigurarea unei bune echipări hidro-edilitare a localităţilor;
 asigurarea necesarului de apă pentru diverşi consumatori.
Amenajări pentru agricultură
 completarea necesarului de lucrări pentru agricultură.
Reţele de transport
 dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente;
 propuneri pentru conectarea la reţeaua naţională preconizată şi implicit la reţelele
transeuropene;
 lucrări de modernizare în aeroporturi, porturi, gări, puncte de trecere a frontierei;
 dezvoltarea transportului public.
Reţele de telecomunicaţii
 dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente.
Reţele energetice
 dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente
Planşa nr. 4.1. STRUCTURA ACTIVITĂŢILOR ŞI ZONIFICAREA TERITORIULUI – PROBLEME ŞI
DISFUNCŢIONALITĂŢI
Ilustrează domeniul ţintă 3 Structura activităţilor şi componenta 1.6. din domeniul ţintă 1
Structura teritoriului.
Activităţile economice
 activităţi industriale în curs de restructurare, modernizare, zone declarate ca defavorizate, zone
cu şomaj ridicat;
 localităţi dependente de o singură activitate economică;
 construcţii şi amenajări pentru producţie, abandonate;
 zone/localităţi cu potenţial turistic, dar lipsite de dotări adecvate;
 localităţi lipsite de servicii economice şi sociale de bază;
 resurse nevalorificate.
Zonificarea teritoriului
 zone în care se solicită reorganizări administrative ale unităţilor teritoriale;
 zone în care se manifestă/pot apărea conflicte între funcţiuni.
Planşa nr. 4.2. STRUCTURA ACTIVITĂŢILOR ŞI ZONIFICAREA TERITORIULUI –
DEZVOLTARE ŞI COOPERARE
Ilustrează domeniul ţintă 3. Structura activităţilor, componenta 1.6. din domeniul ţintă 1.
4
Planşă obligatorie pentru obţinerea autorizaţiilor de construire pentru reţele magistrale de comunicaţie, amenajări pentru îmbunătăţiri
funciare, reţele de telecomunicaţii, etc. conform Legii nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991, în lipsa unor
documentaţii de urbanism aprobate

111
Structura teritoriului şi domeniul ţintă 4. Cooperarea interjudeţeană.
Activităţi economice
 dezvoltări de noi funcţiuni economice pe baza potenţialului endogen, cu accent pe turism,
servicii, surse de energie neconvenţionale;
 propuneri de valorificare a dotării tehnice şi materiale disponibile.
Zonificarea teritoriului
 zonarea terenului agricol în raport cu condiţiile pedoclimatice şi cerinţele pieţei;
 zonarea teritoriului silvic;
 propuneri pentru rezolvarea situaţiilor conflictuale.
Planşa nr. 5.1. CONTEXTUL SUPRATERITORIAL – PROBLEME ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI
Ilustrează domeniul ţintă 5. Contextul suprateritorial.
 probleme teritoriale litigioase;
 zone în care se manifestă/pot apărea tensiuni;
 zone declarate defavorizate din teritoriul regional care influenţează negativ teritoriile judeţelor;
 funcţiuni similare concurente în teritorii învecinate sau în regiune/regiunii.
Planşa nr. 5.2. CONTEXTUL SUPRATERITORIAL – DEZVOLTARE
Ilustrează domeniul ţintă 5. Contextul suprateritorial.
 arii metropolitane, periurbane instituite sau preconizate;
 propuneri de dezvoltare a coridoarelor de transport şi a infrastructurilor majore regionale;
 zone de cooperare transfrontalieră organizate sau preconizate;
 dezvoltarea de reţele, parteneriate, colaborări în diverse domenii.
În funcţie de complexitatea problemelor şi de cerinţele legate de conţinutul documentaţiilor
pentru avize şi acorduri, unele componente ale domeniilor ţintă pot fi tratate separat (în planşe diferite),
în ideea de a se asigura corectitudinea reprezentărilor şi o bună percepere.
Art. 3. Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal Intercomunal – P.A.T.Z.I.C., Interorăşenesc – P.A.T.Z.I.O.
Acest tip de documentaţie se întocmeşte pentru teritorii în cadrul cărora există sau sunt
preconizate cooperări în desfăşurarea activităţilor economice, utilizarea resurselor naturale comune,
protejarea unor elemente de cadru natural de patrimoniu care au desfăşurări intercomunale, cooperări
pentru amenajări de infrastructuri teritoriale (căi de transport, sisteme zonale de gospodărire a apelor, de
management al deşeurilor etc.). Ca şi în cazul planurilor zonale interjudeţene, iniţiativa elaborării
planului aparţine autorităţilor publice locale, în cazul de faţă consiliile locale ale unităţilor administrativ-
teritoriale de bază (oraşe, comune), ca urmare a precizării unei cooperări. Astfel de cooperări pot porni
de la necesitatea de a solicita şi utiliza finanţări externe (programe ISPA, SAPARD, INTERRE III B,
programe incluse în Pactul de Stabilitate, programe Phare, USAID etc.). Cazuri particulare ale acestui
tip de plan zonal le reprezintă planurile pentru teritoriile metropolitane şi teritoriile periurbane, a căror
definire se găseşte în Anexa nr. 2 la Legea nr. 350/2001.
Conţinutul cadru pentru aceste teritorii zonale este maximal şi se referă la spaţii de mare scară
(metropolitane, intercomunale extinse). Pentru teritorii de mici dimensiuni, situaţia cadru se va adapta la
situaţia concretă.
În ambele cazuri este necesară o listă clară a tipurilor de schimbări/dezvoltări spaţiale ce fac
obiectul cooperării.
Conţinut şi mod de prezentare
(1) Conţinutul se structurează conform următoarelor capitole:
(a) Introducere: programul elaborării, perioada vizată, relaţia cu alte planuri de A.T., agenda
consultării populaţiei.
(b) Date generale: scopul şi necesitatea documentaţiei, baza documentară şi bibliografică,
studii de fundamentare, metodologia de lucru.
(c) Elemente care condiţionează dezvoltarea.
Factori exogeni (exteriori):
 la nivel european: tendinţe generale ale dezvoltării spaţiale şi regionale, efecte cu caracter
general, situaţia teritoriului intercomunal, aspecte favorabile/defavorabile;
 la nivel naţional: strategii de dezvoltare naţionale, zonale, regionale, interjudeţene, efecte
cu caracter general, situaţia teritoriului vizat, aspecte favorabile/defavorabile.
Factori endogeni (interni):

112
  evoluţia anterioară a judeţelor componente: în perioada interbelică, în perioada economiei
centralizate, după 1990;
 analiza şi caracterizarea stării actuale a teritoriului: analiză orientată pe evidenţierea
problemelor şi disfuncţionalităţilor, care vizează domeniile ţintă şi componentele lor, după
cum urmează:
1. Domeniul ţintă – Structura teritoriului
1.1. Localizare geografică, cadrul administrativ – teritorial, regiunea de dezvoltare
1.2. Cadrul natural/mediul:
 relief, resurse de apă, climă, faună, floră;
 resursele subsolului;
 resursele solului;
 zone expuse la riscuri naturale, zone deficitare în rezerve de apă, zone expuse la riscuri
tehnologice, zone poluate;
 calitatea factorilor de mediu;
 deşeuri.
1.3. Patrimoniul natural şi construit.
 patrimoniul natural (zone declarate protejate, zone de protejat, inclusiv peisaje);
 patrimoniul construit (zone declarate protejate, zone de protejat, inclusiv peisaje culturale).
1.4. Reţeaua de localităţi
 structura şi funcţiunile – centre polarizatoare;
 satisfacerea indicatorilor minimali de definire;
 accesibilitate;
 infrastructura socio-culturală;
 infrastructura edilitară;
 locuirea (tipuri, inclusiv locuirea secundară, calitate).
1.5. Infrastructurile tehnice
 gospodărirea apelor (inclusiv pentru risc natural inundaţii);
 amenajări pentru agricultură (inclusiv pentru risc natural alunecări);
 reţele de transport (inclusiv puncte de trecere a frontierei, rute pentru biciclişti);
 reţele de telecomunicaţii;
 reţele energetice.
1.6. Zonificarea teritoriului
 folosirea terenurilor (inclusiv zone cu destinaţie specială);
 zone funcţional-spaţiale cu evidenţierea profilului dominant (agricol, silvic, turistic etc.).
2. Domeniul ţintă – Structura Socio-demografică
2.1. Evoluţia populaţiei şi potenţialul demografic
 structura populaţiei pe grupe de vârstă, sexe, medii, naţionalităţi, religii;
 evoluţia populaţiei;
 mişcarea naturală şi mişcarea migratorie.
2.2. Resursele umane
 starea de sănătate;
 nivelul de instruire;
 structura şi dinamica forţei de muncă;
 nivel de trai, sărăcie.
3. Domeniul ţintă – Structura activităţilor (conform CAEN)
3.1. Agricultura, piscicultura, silvicultura
 structură, performanţe, potenţial, dinamică;
 agenţi economici, inclusiv IMM;
 dotare tehnică şi materială.
3.2. Industria, producţia şi distribuţia energiei, construcţii.
 structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;
 agenţi economici, inclusiv IMM, reţele de producţie, export;

113
  dotare tehnică şi materială.
3.3. Turismul
 structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;
 organizarea activităţilor, inclusiv IMM;
 structuri turistice.
3.4. Servicii economice şi sociale (comerţ, transporturi şi telecomunicaţii, cercetare -
dezvoltare, informatică, servicii pentru dezvoltarea afacerilor, finanţe-bănci, administraţie publică şi
asigurări sociale, învăţământ, sănătate, cultură)
 structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;
 agenţi economici, inclusiv IMM;
 dotare tehnică şi materială.
4. Domeniul ţintă – Sooperarea intercomunală (interorăşenească)
 probleme specifice de soluţionat prin cooperare;
5. Domeniul ţintă – Contextul suprateritorial
 coridoare de transport, oraşe poartă;
 zone de cooperare transfrontalieră;
 regiuni de dezvoltare vecine;
 zone metropolitane, periurbane.
(d). Diagnostic; priorităţi:
Formularea diagnosticului privind domeniile ţintă şi componentele lor, pe baza problemelor şi
disfuncţionalităţilor identificate prin analiza anterioară;
Formularea unui diagnostic prospectiv pornind de la tendinţele majore ce se manifestă şi
evoluţia posibilă/de dorit a teritoriului vizat;
Formularea diagnosticului general pentru teritoriul intercomunal/interorăşenesc;
Evidenţierea priorităţilor de intervenţie.
(e). Strategia de dezvoltare.
Formularea obiectivelor strategice generale care vizează dezvoltarea teritoriului pe termen
lung. Obiectivele strategice au caracter principial şi asigură orientarea clară spre dezvoltare a teritoriului
vizat, fiind asumate politic de autorităţile locale, în urma analizei unor alternative de dezvoltare posibile;
Formularea obiectivelor pentru domeniile ţintă şi componentele lor, ca răspuns la problemele
identificate şi decurgând din obiectivele strategice;
Identificarea căilor (direcţiilor) de abordare pentru atingerea obiectivelor pentru domeniile ţintă
şi a obiectivelor generale;
Formularea programului de măsuri ce vizează domeniile ţintă şi componentele lor, sub forma
unui set coerent şi corelat de propuneri de dezvoltare/transformare spaţială a teritoriului;
Propuneri pentru cadrul instituţional de implementare, monitorizare, evaluare a rezultatelor şi de
ajustare a documentaţiei.
Prezentarea documentaţiei P.A.T.Z.I.C., P.A.T.Z.I.O.
Documentaţia cuprinde piese scrise şi piese desenate:
Piesele scrise sunt Memoriul general ce are cuprinsul prezentat anterior.
Piesele desenate sunt planşe (hărţi şi planuri) la scările 1:200.000, 1:100.000, 1: 50.000,
scheme, cartograme.
Planşele obligatorii sunt:

Planşa nr. 1.1. MEDIUL – PROBLEME ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI

Ilustrează componentele 1.2. şi 1.3. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului.
Cadrul natural/mediul:
 zone expuse sau afectate de riscuri naturale (inundaţii, alunecări de teren seismicitate);
 zone cu probleme privind resursele de apă (zone deficitare, zone vulnerabile, zone cu resurse
de apă subterane, cu caracteristici nepotabile, resurse de apă poluate);
 zone expuse la riscuri tehnologice;
 zone naturale afectate de alte presiuni antropice (turistice, de urbanizare etc.);
 zone/factori naturali care necesită măsuri de protecţie (zone caracterizate de o mare
biodiversitate, factori balneari, climaterici, turistici, peisaje);

114
  zone expuse sau afectate de poluare;
 depozite necontrolate de deşeuri.
Patrimoniul
 patrimoniul natural declarat;
 patrimoniul construit declarat.
Planşa nr. 1.2. MEDIUL – DEZVOLTARE ŞI COOPERARE
Ilustrează componentele 1.2. şi 1.3. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă
4. Cooperarea intercomunală (interorăşenească).
Cadrul natural/mediul
 protejarea factorilor de mediu;
 reducerea/eliminarea presiunilor antropice;
 combaterea poluării;
 resurse balneo-turistice valorificabile;
 valorificarea durabilă a unor resurse de substanţe utile.
Patrimoniul
 protejarea patrimoniului natural declarat;
 protejarea patrimoniului natural de interes local;
 protejarea patrimoniului construit declarat;
 protejarea patrimoniului construit de interes local.
Planşa nr. 2.1. REŢEAUA DE LOCALITĂŢI ŞI POPULAŢIA – PROBLEME ŞI
DISFUNCŢIONALITĂŢI
Ilustrează componenta 1.4. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă 2.
Structura socio-demografică.
Disfuncţionalităţi la nivelul reţelei de localităţi
 deficienţe privind structura şi repartiţia în teritoriu a categoriilor de localităţi, satisfacerea
indicatorilor minimali de definire, accesibilitate;
 deficienţe privind funcţionarea reţelei de localităţi : zone profund rurale lipsite de dotări cu rol
teritorial, localităţi cu probleme de echipare şi dotare, localităţi cu o piaţă a locuinţelor deficitară.
Probleme demografice
 zone/localităţi cu scăderi importante de populaţie;
 zone/localităţi cu probleme privind potenţialul demografic: spor natural negativ, îmbătrânire a
populaţiei, dezechilibre în structură;
 zone/localităţi cu resurse de forţă de muncă disponibile;
 zone/localităţi cu probleme privind calitatea resurselor de muncă.
Planşa nr. 2.2. REŢEAUA DE LOCALITĂŢI ŞI POPULAŢIA – DEZVOLTARE ŞI COOPERARE
Ilustrează componenta 1.4. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului, domeniul ţintă 2.
Structura socio-demografică şi domeniul ţintă 4. Cooperarea intercomunală (interorăşenească).
Reţeaua de localităţi
 îmbunătăţirea structurii şi repartiţia localităţilor;
 îmbunătăţirea rolului şi funcţiunilor reţelei - centre şi arii de polarizare;
 dotări publice de interes teritorial;
 necesarul de locuinţe în principalele centre urbane.
Aspecte socio – demografice
 atenuarea fenomenelor demografice negative;
 reducerea segregării sociale;
 reducerea decalajului de calitate a vieţii între mediul urban şi mediul rural.
Planşa nr. 3.1. INFRASTRUCTURILE TEHNICE ALE TERITORIULUI – PROBLEME
ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI
Ilustrează componenta 1.5. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului.
Gospodărirea apelor
 surse de alimentare cu apă care necesită măsuri de protecţie;
 localităţi cu probleme de echipare hidro-edilitară.
Amenajări pentru agricultură

115
  disfuncţionalităţi în funcţionarea amenajărilor pentru agricultură (irigaţii, îmbunătăţiri funciare
etc.);
 terenuri agricole ce necesită amenajări specifice;
 reţele de transport;
 trasee sau sectoare suprasolicitate şi/sau în stare proastă;
 legături lipsă (ocolitoare, poduri, intersecţii la nivel);
 trasee de intensă mobilitate pendulatorie a populaţiei, pentru care nu funcţionează transport
public;
 aeroporturi, porturi, gări, puncte de control pentru trecerea frontierei, nemodernizate.
Reţele de telecomunicaţii
 zone/localităţi neacoperite de reţeaua de telecomunicaţii;
 localităţi cu dotare nesatisfăcătoare.
Reţele energetice
 zone/localităţi lipsite de componente ale echipării energetice.
Planşa nr. 3.2. INFRASTRUCTURILE TEHNICE – DEZVOLTARE ŞI COOPERARE5
Ilustrează componenta 1.5. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă 4.
Cooperarea intercomunală (interorăşenească).
Gospodărirea apelor
 asigurarea unei bune echipări hidro-edilitare a localităţilor;
 asigurarea necesarului de apă pentru diverşi consumatori.
Amenajări pentru agricultură
 completarea necesarului de lucrări pentru agricultură.
Reţele de transport
 dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente;
 propuneri pentru conectarea la reţeaua naţională preconizată şi implicit la reţelele
transeuropene;
 lucrări de modernizare în aeroporturi, porturi, gări, puncte de trecere a frontierei;
 dezvoltarea transportului public.
Reţele de telecomunicaţii
 dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente.
Reţele energetice
 dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente.
Planşa nr. 4.1. STRUCTURA ACTIVITĂŢILOR ŞI ZONIFICAREA TERITORIULUI – PROBLEME ŞI
DISFUNCŢIONALITĂŢI
Ilustrează domeniul ţintă 3. Structura activităţilor şi componenta 1.6. din domeniul ţintă 1.
Structura teritoriului.
Activităţile economice
 activităţi industriale în curs de restructurare, modernizare, zone declarate ca defavorizate, zone
cu şomaj ridicat;
 localităţi dependente de o singură activitate economică;
 construcţii şi amenajări pentru producţie, abandonate;
 zone/localităţi cu potenţial turistic, dar lipsite de dotări adecvate;
 localităţi lipsite de servicii economice şi sociale de bază;
 resurse nevalorificate.
Zonificarea teritoriului
 zone în care se solicită reorganizări administrative ale unităţilor teritoriale;
 zone în care se manifestă/pot apărea conflicte între funcţiuni.
Planşa nr. 4.2. STRUCTURA ACTIVITĂŢILOR ŞI ZONIFICAREA TERITORIULUI –
DEZVOLTARE ŞI COOPERARE
Ilustrează domeniul ţintă 3. Structura activităţilor, componenta 1.6. din domeniul ţintă 1.
5
Planşă obligatorie pentru obţinerea autorizaţiilor de construire pentru reţele magistrale de comunicaţie, amenajări pentru îmbunătăţiri
funciare, reţele de telecomunicaţii, etc. conform Legii nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991, în lipsa unor
documentaţii de urbanism aprobate.

116
Structura teritoriului şi domeniul ţintă 4. Cooperarea intercomunală (interorăşenească).
Activităţi economice
 dezvoltări de noi funcţiuni economice pe baza potenţialului endogen, cu accent pe turism,
servicii, surse de energie neconvenţionale;
 propuneri de valorificare a dotării tehnice şi materiale disponibile.
Zonificarea teritoriului
 zonarea terenului agricol în raport cu condiţiile pedoclimatice şi cerinţele pieţei;
 zonarea teritoriului silvic;
 propuneri pentru rezolvarea situaţiilor conflictuale.
Planşa nr. 5.1. CONTEXTUL SUPRATERITORIAL – PROBLEME ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI
Ilustrează domeniul ţintă 5. Contextul suprateritorial.
 probleme teritoriale litigioase;
 zone în care se manifestă/pot apărea tensiuni;
 zone declarate defavorizate din teritoriul regional care influenţează negativ teritoriul
intercomunal (interorăşenesc);
 funcţiuni similare concurente în teritorii învecinate.
Planşa nr. 5.2. CONTEXTUL SUPRATERITORIAL – DEZVOLTARE
Ilustrează domeniul ţintă 5. Contextul suprateritorial.
 arii metropolitane, periurbane instituite sau preconizate;
 propuneri de dezvoltare a coridoarelor de transport şi a infrastructurilor majore regionale;
 zone de cooperare transfrontalieră organizate sau preconizate;
 dezvoltarea de reţele, parteneriate, colaborări în diverse domenii.
În funcţie de complexitatea problemelor şi de cerinţele legate de conţinutul documentaţiilor
pentru avize şi acorduri, unele componente ale domeniilor ţintă pot fi tratate separat (în planşe diferite),
în ideea de a se asigura corectitudinea reprezentărilor şi o bună percepere.
Planşele nr. 5.1. şi 5.2. se vor elabora la scări care nu solicită o reprezentare de detaliu.

Secţiunea 3. Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean - P.A.T.J.

Acest tip de plan se întocmeşte pentru teritoriile administrative ale judeţelor, avănd un rol
director pentru evoluţia acestor teritorii. P.A.T.J. reprezintă expresia spaţială a programului de
dezvoltare socială, economică, ecologică, culturală şi instituţională a judeţului. P.A.T.J. se corelează cu
P.A.T.N., cu P.A.T.Z., cu programele de guvernare sectoriale precum şi cu alte programe de dezvoltare.
P.A.T.J. trebuie să aibă la bază strategia de dezvoltare socio-economică a judeţului respectiv şi o serie
de studii de fundamentare întocmite în vederea aprofundării anumitor domenii sau aspecte relevante.
Conţinut şi mod de prezentare.
(1) Conţinutul se structurează conform următoarelor capitole:
(a) Introducere: programul elaborării, perioada vizată, relaţia cu alte planuri, agenda
consultării populaţiei.
(b) Date generale: scopul şi necesitatea documentaţiei, baza documentară şi bibliografică,
studii de fundamentare, metodologia de lucru.
(c) Elemente care condiţionează dezvoltarea.
Factori exogeni (exteriori):
 la nivel european: tendinţe generale ale dezvoltării spaţiale, efecte cu caracter general, situaţia
teritoriului judeţean, aspecte favorabile/defavorabile;
 la nivel naţional: strategii de dezvoltare naţionale, zonale, regionale, interjudeţene, efecte cu
caracter general, situaţia teritoriului judeţean, aspecte favorabile/defavorabile.
Factori endogeni (interni):
 evoluţia anterioară a teritoriului judeţean: în perioada interbelică, în perioada economiei
centralizate, după 1990;
 analiza şi caracterizarea stării actuale a teritoriului: analiză orientată pe evidenţierea
problemelor şi disfuncţionalităţilor, care vizează domeniile ţintă şi componentele lor, după cum
urmează:
1. Domeniul ţintă – Structura teritoriului

117
 1.1. Localizare geografică, cadrul administrativ – teritorial
1.2. Cadrul natural/mediul:
 relief, resurse de apă, climă, faună, floră;
 resursele subsolului;
 resursele solului;
 zone expuse la riscuri naturale, zone deficitare în rezerve de apă, zone expuse la riscuri
tehnologice, zone poluate;
 calitatea factorilor de mediu;
 deşeuri.
1.3. Patrimoniul natural şi construit.
 patrimoniul natural (zone declarate protejate, zone de protejat, inclusiv peisaje);
 patrimoniul construit (zone declarate protejate, zone de protejat, inclusiv peisaje culturale).
1.4. Reţeaua de localităţi
 structura şi funcţiunile – centre polarizatoare;
 satisfacerea indicatorilor minimali de definire;
 accesibilitate;
 infrastructura socio-culturală;
 infrastructura edilitară;
 locuirea (tipuri, inclusiv locuirea secundară, calitate).
1.5. Infrastructurile tehnice
 gospodărirea apelor (inclusiv pentru risc natural inundaţii);
 amenajări pentru agricultură (inclusiv pentru risc natural alunecări);
 reţele de transport (inclusiv puncte de trecere a frontierei, rute pentru biciclişti);
 reţele de telecomunicaţii;
 reţele energetice.
1.6. Zonificarea teritoriului
 folosirea terenurilor (inclusiv zone cu destinaţie specială);
 zone funcţional-spaţiale cu evidenţierea profilului dominant(agricol,silvic,turistic,etc.).
2. Domeniul ţintă – Structura socio-demografică
2.1. Evoluţia populaţiei şi potenţialul demografic.
 structura populaţiei pe grupe de vârstă, sexe, medii, naţionalităţi, religii;
 evoluţia populaţiei;
 mişcarea naturală şi mişcarea migratorie.
2.2. Resursele umane.
 starea de sănătate;
 nivelul de instruire;
 structura şi dinamica forţei de muncă;
 nivel de trai, sărăcie.
3. Domeniul ţintă – Structura activităţilot (conform CAEN)
3.1. Agricultura, piscicultura, silvicultura.
 structură, performanţe, potenţial, dinamică;
 agenţi economici, inclusiv IMM;
 dotare tehnică şi materială.
3.2. Industria, producţia şi distribuţia energiei, construcţii.
 structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;
 agenţi economici, inclusiv IMM, reţele de producţie, export;
 dotare tehnică şi materială.
3.3. Turismul
 structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;
 organizarea activităţilor, inclusiv IMM;
 structuri turistice.
3.4. Servicii economice şi sociale (comerţ, transporturi şi telecomunicaţii, cercetare -

118
dezvoltare, informatică, servicii pentru dezvoltarea afacerilor, finanţe-bănci, administraţie publică şi
asigurări sociale, învăţământ, sănătate, cultură).
 structură, domenii de excelenţă, potenţial, dinamică;
 agenţi economici, inclusiv IMM;
 dotare tehnică şi materială.
4. Domeniul ţintă – contextul suprateritorial
 coridoare de transport, oraşe poartă;
 zone de cooperare transfrontalieră;
 regiuni de dezvoltare vecine;
 zone metropolitane, periurbane.
(d). Diagnostic; priorităţi:
Formularea diagnosticului privind domeniile ţintă şi componentele lor, pe baza problemelor şi
disfuncţionalităţilor identificate prin analiza anterioară;
Formularea unui diagnostic prospectiv pornind de la tendinţele majore ce se manifestă şi
evoluţia posibilă/de dorit a teritoriului vizat;
Formularea diagnosticului general pentru teritoriul judeţului;
Evidenţierea priorităţilor de intervenţie.
(e). Strategia de dezvoltare.
Formularea obiectivelor strategice generale care vizează dezvoltarea teritoriului pe termen
lung. Obiectivele strategice au caracter principial şi asigură orientarea clară spre dezvoltare a teritoriului
vizat, fiind asumate politic de autorităţile judeţene, în urma analizei unor alternative de dezvoltare
posibile;
Formularea obiectivelor pentru domeniile ţintă şi componentele lor, ca răspuns la problemele
identificate şi decurgând din obiectivele strategice;
Identificarea căilor (direcţiilor) de abordare pentru atingerea obiectivelor pentru domeniile ţintă
şi a obiectivelor generale;
Formularea programului de măsuri ce vizează domeniile ţintă şi componentele lor, sub forma
unui set coerent şi corelat de propuneri de dezvoltare/transformare spaţială a teritoriului;
Propuneri pentru cadrul instituţional de implementare, monitorizare, evaluare a rezultatelor şi de
ajustare a documentaţiei.
Prezentarea documentaţiei P.A.T.J.
Documentaţia cuprinde piese scrise şi piese desenate:
Piesele scrise sunt Memoriul general ce are cuprinsul prezentat anterior.
Piesele desenate sunt planşe (hărţi şi planuri) la scările 1:200.000, 1:100.000, scheme,
cartograme.
Planşele obligatorii sunt:
Planşa nr. 1.1. MEDIUL – PROBLEME ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI
Ilustrează componentele 1.2. şi 1.3. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului.
Cadrul natural/mediul:
 zone expuse sau afectate de riscuri naturale (inundaţii, alunecări de teren seismicitate);
 zone cu probleme privind resursele de apă (zone deficitare, zone vulnerabile, zone cu resurse de
apă subterane, cu caracteristici nepotabile, resurse de apă poluate);
 zone expuse la riscuri tehnologice;
 zone naturale afectate de alte presiuni antropice (turistice, de urbanizare etc.);
 zone/factori naturali care necesită măsuri de protecţie (zone caracterizate de o mare
biodiversitate, factori balneari, climaterici, turistici, peisaje);
 zone expuse sau afectate de poluare;
 depozite necontrolate de deşeuri.
Patrimoniul
 patrimoniul natural declarat;
 patrimoniul construit declarat.
Planşa nr. 1.2. MEDIUL – DEZVOLTARE
Ilustrează componentele 1.2. şi 1.3. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului.
Cadrul natural/mediul

119
  protejarea factorilor de mediu;
 reducerea/eliminarea presiunilor antropice;
 combaterea poluării;
 resurse balneo-turistice valorificate;
 valorificarea durabilă a unor resurse de substanţe utile.
Patrimoniul
 protejarea patrimoniului natural declarat;
 protejarea patrimoniului natural de interes local;
 protejarea patrimoniului construit declarat;
 protejarea patrimoniului construit de interes local.
Planşa nr. 2.1. REŢEAUA DE LOCALITĂŢI ŞI POPULAŢIA – PROBLEME ŞI
DISFUNCŢIONALITĂŢI
Ilustrează componenta 1.4. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă 2.
Structura socio-demografică.
Disfuncţionalităţi la nivelul reţelei de localităţi
 deficienţe privind structura şi repartiţia în teritoriu a categoriilor de localităţi, satisfacerea
indicatorilor minimali de definire, accesibilitate;
 deficienţe privind funcţionarea reţelei de localităţi : zone profund rurale lipsite de dotări cu rol
teritorial, localităţi cu probleme de echipare şi dotare, localităţi cu o piaţă a locuinţelor deficitară.
Probleme demografice
 zone/localităţi cu scăderi importante de populaţie;
 zone/localităţi cu probleme privind potenţialul demografic : spor natural negativ, îmbătrânire a
populaţiei, dezechilibre în structură;
 zone/localităţi cu resurse de forţă de muncă disponibile;
 zone/localităţi cu probleme privind calitatea resurselor de muncă.
Planşa nr. 2.2. REŢEAUA DE LOCALITĂŢI ŞI POPULAŢIA – DEZVOLTARE
Ilustrează componenta 1.4. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului şi domeniul ţintă 2.
Structura socio-demografică.
Reţeaua de localităţi
 îmbunătăţirea structurii şi repartiţia localităţilor;
 îmbunătăţirea rolului şi funcţiunilor reţelei - centre şi arii de polarizare;
 dotări publice de interes teritorial;
 necesarul de locuinţe în principalele centre urbane.
Aspecte socio – demografice
 atenuarea fenomenelor demografice negative;
 reducerea segregării sociale;
 reducerea decalajului de calitate a vieţii între mediul urban şi mediul rural.
Planşa nr. 3.1. INFRASTRUCTURILE TEHNICE ALE TERITORIULUI – PROBLEME
ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI
Ilustrează componenta 1.5. din domeniul ţintă 1. Structura teritoriului.
Gospodărirea apelor
 surse de alimentare cu apă care necesită măsuri de protecţie;
 localităţi cu probleme de echipare hidro-edilitară.
Amenajări pentru agricultură
 disfuncţionalităţi în funcţionarea amenajărilor pentru agricultură (irigaţii, îmbunătăţiri funciare
etc.);
 terenuri agricole ce necesită amenajări specifice.
Reţele de transport
 trasee sau sectoare suprasolicitate şi/sau în stare proastă;
 legături lipsă (ocolitoare, poduri, intersecţii la nivel);
 trasee de intensă mobilitate pendulatorie a populaţiei, pentru care nu funcţionează transport
public;
 aeroporturi, porturi, gări, puncte de control pentru trecerea frontierei, nemodernizate.

120
 Reţele de telecomunicaţii
 zone/localităţi neacoperite de reţeaua de telecomunicaţii;
 localităţi cu dotare nesatisfăcătoare.
Reţele energetice
 zone/localităţi lipsite de componente ale echipării energetice.
Planşa nr. 3.2. INFRASTRUCTURILE TEHNICE – DEZVOLTARE6
Ilustrează componenta 1.5. din domeniul ţintă 1 Structura teritoriului
Gospodărirea apelor
 asigurarea unei bune echipări hidro-edilitare a localităţilor;
 asigurarea necesarului de apă pentru diverşi consumatori.
Amenajări pentru agricultură
 completarea necesarului de lucrări pentru agricultură.
Reţele de transport
 dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente;
 propuneri pentru conectarea la reţeaua naţională preconizată şi implicit la reţelele
transeuropene;
 lucrări de modernizare în aeroporturi, porturi, gări, puncte de trecere a frontierei;
 dezvoltarea transportului public.
Reţele de telecomunicaţii
 dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente.
Reţele energetice
 dezvoltarea şi modernizarea reţelei existente.
Planşa nr. 4.1. STRUCTURA ACTIVITĂŢILOR ŞI ZONIFICAREA TERITORIULUI – PROBLEME ŞI
DISFUNCŢIONALITĂŢI
Ilustrează domeniul ţintă 3. Structura activităţilor şi componenta 1.6. din domeniul ţintă 1.
Structura teritoriului.
Activităţile economice
 activităţi industriale în curs de restructurare, modernizare, zone declarate ca defavorizate, zone
cu şomaj ridicat;
 localităţi dependente de o singură activitate economică;
 construcţii şi amenajări pentru producţie, abandonate;
 zone/localităţi cu potenţial turistic, dar lipsite de dotări adecvate;
 localităţi lipsite de servicii economice şi sociale de bază;
 resurse nevalorificate.
Zonificarea teritoriului
 zone în care se solicită reorganizări administrative ale unităţilor teritoriale;
 zone în care se manifestă / pot apărea conflicte între funcţiuni.
Planşa nr. 4.2. STRUCTURA ACTIVITĂŢILOR ŞI ZONIFICAREA TERITORIULUI –
DEZVOLTARE
Ilustrează domeniul ţintă 3. Structura activităţilor şi componenta 1.6. din domeniul ţintă 1.
Structura teritoriului
Activităţi economice
 dezvoltări de noi funcţiuni economice pe baza potenţialului endogen, cu accent pe turism,
servicii, surse de energie neconvenţionale;
 propuneri de valorificare a dotării tehnice şi materiale disponibile.
Zonificarea teritoriului
 zonarea terenului agricol în raport cu condiţiile pedoclimatice şi cerinţele pieţei;
 zonarea teritoriului silvic;
 propuneri pentru rezolvarea situaţiilor conflictuale.
Planşa nr. 5.1. CONTEXTUL SUPRATERITORIAL – PROBLEME ŞI DISFUNCŢIONALITĂŢI

6
Planşă obligatorie pentru obţinerea autorizaţiilor de construire pentru reţele magistrale de comunicaţie, amenajări pentru îmbunătăţiri
funciare, reţele de telecomunicaţii, etc. conform Legii nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991, în lipsa unor
documentaţii de urbanism aprobate.

121
 Ilustrează domeniul ţintă 4. Contextul suprateritorial.
 probleme teritoriale litigioase;
 zone în care se manifestă/pot apărea tensiuni;
 zone declarate defavorizate din teritoriul regional care influenţează negativ teritoriul judeţean;
 funcţiuni similare concurente în teritorii învecinate sau în regiune.
Planşa nr. 5.2. CONTEXTUL SUPRATERITORIAL – DEZVOLTARE
Ilustrează domeniul ţintă 4. Contextul suprateritorial.
 arii metropolitane, periurbane instituite sau preconizate;
 propuneri de dezvoltare a coridoarelor de transport şi a infrastructurilor majore regionale;
 zone de cooperare transfrontalieră organizate sau preconizate;
 dezvoltarea de reţele, parteneriate, colaborări în diverse domenii.
În funcţie de complexitatea problemelor şi de cerinţele legate de conţinutul documentaţiilor
pentru avize şi acorduri, unele componente ale domeniilor ţintă pot fi tratate separat (în planşe diferite),
în ideea de a se asigura corectitudinea reprezentărilor şi o bună percepere. Planşele nr. 5.1. şi 5.2. se vor
elabora la scări care nu solicită o reprezentare de detaliu (ex. 1:500.000).

4.2. Conţinutul cadru al documentaţiilor de urbanism în concordanţă cu prevederile Legii

nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul20

PREAMBUL

Prezenta metodologie a fost elaborată în temeiul Legii 350/2001 privind amenajarea teritoriului
şi urbanismul.
În cuprinsul prezentei metodologii, Legea 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi
urbanismul, va fi în continuare numită Lege. Pentru celelalte acte normative menţionate se specifică
numărul şi titlul acestora.

Capitolul 1. Generalităţi
Secţiunea 1. Dispoziţii generale
Art.1. Cadrul legal
(1) Prezenta metodologie pune la dispoziţia celor interesaţi în aplicarea Legii, reglementarea tehnică
privind conţinutul-cadru al documentaţiilor de urbanism.
(2) Documentaţiile de urbanism sunt, potrivit art.1. din Lege, instrumente operaţionale ale gestionării
spaţiale a teritoriului, în concordanţă cu valorile şi aspiraţiile de integrare europeană a societăţii
noastre.
(3) Documentaţiile de urbanism urmăresc transpunerea la nivelul fiecărei localităţi a strategiilor,
politicilor şi programelor de dezvoltare durabilă în profil spaţial.
(4) Conţinutul documentaţiilor este aliniat principiilor directoare formulate de Uniunea
Europeană şi Consiliul Europei în domeniul activităţii de amenajarea teritoriului şi de
urbanism.
Art. 2. Scop şi obiective
(1) Prezentele reglementări tehnice asigură elaboratorilor/utilizatorilor conţinutul - cadru unitar al
documentaţiilor de urbanism în concordanţă cu actele normative în vigoare.
(2) Documentaţiile de urbanism reflectă stimularea evoluţiei complexe a localităţilor, prin realizarea
strategiilor de dezvoltare pe termen scurt, mediu şi lung de pe întregul teritoriu administrativ al
localităţilor.
(3) Documentaţiile de urbanism au caracter de reglementare operaţională, potrivit art. 46. din Lege,
la nivelul întregii unităţi administrativ-teritoriale de bază.

20
Metodologie elabirată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Urbanism şi Amenajarea Teritoriului URBANPROIECT –
BUCUREŞT, Redactarea a 3-a, 2003

122
 (4) Documentaţiile de urbanism se elaborează de către profesionişti calificaţi în domeniu cu drept
de semnătură înscrişi în Registrul urbaniştilor, potrivit art. 38. din Lege.
(5) Planul Urbanistic General (PUG), Planul Urbanistic Zonal (PUZ) şi Planul Urbanistic de Detaliu
(PUD) împreună cu Regulamentele Locale de Urbanism (RLU) aferente, după aprobare, devin
acte opozabile în justiţie, potrivit art. 49 din Lege.
Art. 3. Relaţionarea cu alte reglementări specifice
(1) Prezentele reglementări sunt reglementări specifice şi vin în completarea "Metodologiei pentru
aplicarea legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul", indicativ, aprobat
cu Ordinul MLPATL nr........./...
Prezentele reglementări sunt completate de reglementări specifice în domeniu privind:
• studiile istorice de fundamentare a documentaţiilor de urbanism;
• elaborarea sistemelor de indicatori pentru dezvoltarea urbană, în armonizare cu seturile de
indicatori utilizaţi în cadrul Uniunii Europene;
• amenajarea şi utilizarea zonelor de litoral;
• reglementări ale dezvoltării urbane prin operaţiuni de parcelare şi reparcelare;
• utilizarea şi ocuparea terenului intravilan prin relaţionarea instrumentelor urbanistice
(indici de ocupare şi utilizare a terenurilor, regim de înălţime);
• aplicarea reglementărilor de amplasare a construcţiilor faţă de aliniament cu respectarea
condiţiilor de însorire, iluminat natural, precum şi principiilor de estetică urbană;
• amenajarea complexă a spaţiilor publice urbane (piaţete, pietonale, staţionări, parcaje);
• alte reglementări specifice.
Secţiunea 2. Categorii de documentaţii de urbanism
Art.2. Categorii de documentaţii de urbanism
Documentaţiile de urbanism sunt:
• Plan Urbanistic General - PUG şi Regulamentul Local de Urbanism (RLU) aferent PUG;
• Plan Urbanistic Zonal - PUZ şi Regulamentul Local de Urbanism (RLU) aferent PUZ;
• Plan Urbanistic de Detaliu – PUD.
Art.3. Scopul documentaţiilor de urbanism
(1) Documentaţiile de urbanism reprezintă concretizarea activităţii de urbanism definite de Lege
art.2. (3).
(2) Documentaţiile de urbanism se referă la localităţile urbane şi rurale şi şi stabilesc reguli ce se
aplică direct asupra terenurilor şi condiţiile de ocupare din localităţilor şi părţilor din acestea
până la nivelul parcelelor cadastrale, reglementează utilizarea acestora cu construcţii.
(3) Documentaţiile de urbanism transpun la nivelul localităţilor urbane şi rurale propunerile
cuprinse în categoriile superioare de documentaţii de amenajarea teritoriului şi de urbanism.
(4) Documentaţiile de urbanism constituie fundamentarea elementelor necesare eliberării
certificatelor de urbanism.
Art.4. Conţinutul documentaţiilor de urbanism
(1) Documentaţiile de urbanism conţin piese scrise şi desenate. Conţinutul cadru al acestora este
detaliat în prezenta metodologie.
(2) Toate documentaţiile de urbanism conţin următoarele categorii de analize:
• încadrarea în teritoriu;
• situaţia existentă şi disfuncţionalităţi;
• capitolul de reglementări urbanistice - zonificare;
• reglementările - echipare edilitară;
• obiectivele de utilitate publică.
(3) Capitolele de analiză sectorială vor cuprinde, pe grade de complexitate şi întindere:
• situaţia existentă cu disfuncţionalităţile relevate;
• propunerile de reglementări urbanistice şi regulamentele cu reglementările aferente;

123
 • piesele desenate de bază.
(4) În funcţie de complexitatea şi mărimea teritoriului studiat piesele de bază pot fi completate de
alte planşe suplimentare care să cuprindă:
• informaţii şi propuneri suplimentare privind amenajarea teritoriului, în relaţie cu zona
de influenţă (pl.1.1,1.2 etc);
• sinteze ale unor studii de fundamentare cu implicaţii asupra propunerilor de organizare
urbanistică (analize ale fondului construit, circulaţie, protecţia mediului, protejarea
patrimoniului etc.); pentru analize ale situaţiei existente, numerotarea se va face cu: 2.1,
2.2 etc., iar pentru propuneri cu 3.1, 3.2 etc.;
• în situaţia în care densitatea reţelelor edilitare este foarte mare şi nu permite cuprinderea
tuturor într-o singură planşă coordonatoare, analiza se poate face pe tipuri de reţele, în
acest caz, numerotarea planşelor va fi: 4.1, 4.2 etc.
• sau pot fi comasate:
• în situaţia în care densitatea reţelelor este foarte mică, se pot cuprinde în aceeaşi planşă
situaţia existentă şi reglementarea.
Art.5. Dreptul de autor
(1) Dreptul de autor vizează soluţia urbanistică şi creaţia spaţială. Piesa de referinţă este planşa de
reglementări urbanistice, care devine ilustrarea urbanistică.

Capitolul 2. Continutul cadru al PUG şi Regulamentul Local de Urbanism (RLU) aferent PUG
Secţiunea 1. Generalităţi
Art.6. Durata de valabilitate
PUG trebuie să fie actualizat şi aprobat la 5-10 ani, potrivit prevederilor Legei art. 46. - (1).
Art.7. Coordonare PUG cu alte documentaţii de amenajarea teritoriului şi de urbanism
PUG preia prevederile documentaţiilor de amenajare a teritoriului (PATN, PATZ, PATJ), iar
prevederile unui PUG aprobat sunt preluate şi detaliate în documentaţii de urbanism elaborate pentru
părţi componente ale teritoriului cuprins în PUG (PUZ-uri şi PUD-uri).
Art.8. Problematica PUG
(1) Probleme generale ale PUG:
a) stabilirea şi delimitarea teritoriului intravilan;
b) optimizarea relaţiilor localităţilor cu teritoriile adiacente şi cu tendinţele de dezvoltare ale
regiunii;
c) valorificarea potenţialului uman, economic şi natural;
d) organizarea şi dezvoltarea căilor de comunicaţie;
e) stabilirea şi delimitarea zonelor funcţionale;
f) stabilirea condiţiilor de construibilitate şi delimitarea zonelor cu restricţii;
g) stabilirea şi delimitarea zonelor protejate;
h) modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii edilitare;
i) evidenţierea regimului proprietăţii imobiliare şi a circulaţiei juridice a terenurilor;
j) delimitarea terenurilor propuse pentru obiectivele de utilitate publică.
(2) Probleme specifice ale PUG:
a) relaţia intravilan-extravilan-dezvoltare regională;
b) potenţialul de relansare economică şi mutaţiile ce pot interveni în categoriile de folosinţă a
terenurilor;
c) probleme specifice de apropiere cu zone de exploataţie minieră sau zone cu potenţial
turistic, balnear etc.
Art.9. Structura generală a conţinutului documentaţiei PUG:
(1) Conţinutul PUG este structurat astfel:

Tabel 5. Conţinutul cadru al PUG pe categorii de localităţi.

124
 URBAN RURAL
Mun. şi or. Mun. şi or.
CATEGORII DE PROBLEME Mun. peste
30.000 - sub 30.000 Comune
100.000 loc.
100.000 loc. loc.
Reambulare topografică    
Studii geotehnice    
Relaţii periurbane  o
A. STUDII DE FUNDAMENTARE

Circulaţie    
Protecţia mediului    
ANALITICE Zone construite protejate  o o o
Dezvoltarea economică    
Potenţial balnear sau Pentru localităţile ce includ staţiuni balneo-turistice
turistic declarate
Infrastructură majoră  o o o
Alte studii o o o o
Anchete socio-
CONSULTATIVE  o o o
urbanistice
Tendinţe socio-
  o
demografice
PROSPECTIVE
Evoluţia activităţilor
 o
economice
B.l.l. Memoriu de sinteză o
B. PLAN URBANISTIC GENERAL


B.1. PIESE B.1.2.Memoriu general    
SCRISE B.1.3. Regulament local de
urbanism
   
Încadrarea în teritoriu    
Analize sectoriale  o
Situaţia existentă
B.2. PIESE -disfuncţionalităţi
   
DESENATE Reglementări urbanistice    
Reglementări edilitare    
Regimul juridic al
terenurilor
   
În care :
 - piese obligatorii;
o - la alegere în funcţie de situaţie
a) studii de fundamentare;
b) PUG propriu-zis:
Piese scrise:
Memoriu de sinteză (după caz).
Memoriu general.
Regulamentul local de urbanism.
Piese desenate:
1. Încadrarea în teritoriul judeţean.
2. Analiza situaţiei existente a întregului teritoriu administrativ al unităţii de bază cu
evidenţierea disfuncţionalităţilor.
3. Reglementările urbanistice: zonificarea funcţională pentru întreg teritoriul
administrativ al unităţii de bază.
4. Reglementările urbanistice: echiparea edilitară.
5. Proprietatea asupra terenurilor şi circulaţia juridică a terenurilor.
(2) În funcţie de complexitatea PUG, piesele desenate pot conţine mai multe planşe privind
analize sectoriale suplimentare pentru situaţia existentă sau pentru reglementările din domeniu

125
 edilitar, pe domenii de echipare.
(3) Pachetul pieselor desenate poate fi completat cu cartograme,
scheme, grafice etc., care însoţesc piesele scrise şi care au rolul de a susţine propunerile PUG.
(4) Este interzisă redactarea PUG pe suport topografic vechi, care
nu reflectă situaţia reală din teren, sau redarea PUG pe suport la o scară aproximativă, ceea ce
ar conduce la planimetrarea unor suprafeţe eronate în cadrul bilanţurilor teritoriale.

Sectiunea 2. Studii de fundamentare PUG

Art.10. Elaborarea studiilor de fundamentare

(1) Studiile de fundamentare se elaborează în scopu analizei şi formularea reglementărilor unor

probleme sectoriale. Studiile de fundamentare pot fi elaborate anterior (dar nu mai mult de 2
ani) sau concomitent PUG. Concluziile acestora se reiau în memoriul general PUG.
(2) În funcţie de mărimea, complexitatea şi specificul localităţii, elaboratorul va întocmi împreună
cu beneficiarul PUG, lista studiilor de fundamentare necesare, de la caz la caz. Pentru studiile
de fundamentare se emit comenzi de subproiectare, iar beneficiarul va pune la dispoziţie/va
asigura accesul la toate informaţiile existente. Studiile de fundamentare se întocmesc de către
colective specializate în domeniu, sau de către colectivul elaborator PUG, dacă are în profil
astfel de lucrări.
Art.11. Studiilor de fundamentare necesare PUG
(1) Studiile de fundamentare cu caracter analitic, care privesc evoluţia localităţii şi caracteristicile
sale, sunt, după caz:
• aducerea la zi a suportului topografic/cadastral (reambulare);
• condiţiile geotehnice şi hidrogeotehnice;
• evoluţia localităţii sub aspect istorico-cultural, etnografic şi urbanistic-arhitectural;
• organizarea circulaţiei şi transporturilor în localităţi şi în teritoriul de influenţă al
acestora;
• reabilitarea, protecţia şi conservarea mediului;
• reabilitarea, protecţia şi conservarea mediului;
• identificarea zonelor şi ansamblurilor cu valoare deosebită din punct de vedere
cultural, istoric, arhitectural urbanistic şi stabilirea zonelor de protecţie;
• regimul juridic al terenurilor;
• echipare edilitară majoră;
• valorificarea potenţialului turistic al localităţii.
(2) Studiile de fundamentare cu caracter consultativ privesc evidenţierea unor cerinţe şi opţiuni
ale populaţiei, legate de dezvoltarea urbanistică. Ele se pot elabora în baza sondajelor şi
anchetelor socio-urbanistice.
(3) Studiile de fundamentare cu caracter prospectiv reprezintă elaborarea unor prognoze pentru
diferitele domenii sectoriale oglindind evoluţia socio-demografică, a activităţilor economice, a
deplasării şi reconversiei forţei de muncă.
(4) Pentru toate categoriile de studii de fundamentare, demersul elaborării va fi structurat
astfel:
a) delimitarea obiectului studiat;
b) analiza critică a situaţiei existente;
c) evidenţierea disfuncţionalităţilor şi priorităţilor de intervenţie;
d) propuneri de eliminare/diminuare a disfuncţionalităţilor, prognoze, scenarii de
dezvoltare a localităţii.
Art.12. Sinteza studiilor de fundamentare
(1) Fiecare studiu de fundamentare se finalizează cu o sinteză, axată în principal pe
diagnosticarea disfuncţionalităţilor şi pe formularea propunerilor de eliminare sau diminuare a
acestora.

126
 (2) Sintezele studiilor de fundamentare se elaborează:
a) de către proiectantul de specialitate, pentru studiile de fundamentare elaborate
concomitent cu PUG;
b) de către proiectantul general al PUG pentru studiile de fundamentare elaborate
anterior PUG.
(3) Proiectantul PUG are obligaţia de a corela toate propunerile studiilor de fundamentare şi de a
genera o concepţie unitară de dezvoltare a localităţilor.

Secţiunea 3. Conţinutul cadru PUG

Art.13. Piese scrise
Volumul I - Memoriul de sinteză
(1) Memoriul de sinteză prezintă pe scurt principalele probleme tratate detaliat în
memoriu general şi în studiile de fundamentare. Prezintă analiza localităţii şi a stadiului de
dezvoltare cu evidenţierea disfuncţionalităţilor şi propunerile pentru eliminarea sau
diminuarea acestor disfuncţionallităţi, propunerile de dezvoltare urbanistică şi reglementările
PUG. Se elaborează pentru localităţile foarte mari şi mari (mai mult de 100.000 locuitori)
prezentând pe scurt principalele probleme tratate detaliat în memoriul general şi în studiile de
fundamentare.
(2) MEMORIUL DE SINTEZĂ va avea următorul conţinut:
I. Foaia de gardă cu însemnele firmei elaboratoare, cu titlul lucrării, beneficiarul şi
colectivul elaborator, data.
II. Borderoul general PUG cu toate piesele scrise şi desenate, colaboratorii şi
subproiectanţii, cu studiile de fundamentare.
III. Borderoul memoriului de sinteză.
IV. Cuprinsul memoriului de sinteză, cu:
1. Introducere
1.1. Date de recunoaştere a documentaţiei ce cuprind: denumire lucrare, beneficiar, proiectant
general, proiectanţi de specialitate, data elaborării.
1.2. Obiectul lucrării cuprinde cerinţele specifice ale PUG.
1.3. Surse de documentare : se enunţă succint - studiile de fundamentare, proiectele elaborate şi
aprobate, secţiuni corespunzătoare din PATN, PATJ, baza topografică, surse statistice, date culese de la
Autorităţile Locale etc.
2. Stadiul actual al dezvoltării
2.1. Date de sinteză cu privire la:
2.1.1. Scurt istoric, date referitoare la relaţiile cu teritoriul şi cadrul natural.
2.1.2. Datele statistice referitoare la: bilanţul teritorial, profilul dominant al localităţii, populaţie,
fondul construit, zone protejate, infrastructura edilitară.
2.1.3. Comparaţii cu suprafaţa intravilanului propus, densităţile brute şi nete propuse.
2.2. Analiza situaţiei existente cuprinde referiri la:
2.2.1. Încadrarea localităţii în teritoriul administrativ/regiunea existente, localităţile
componente, categoriile de folosinţă ale terenurilor.
2.2.2. Profilul predominant al localităţilor şi potenţialul uman, economic şi natural.
2.2.3. Circulaţie şi transporturi, căi de comunicaţie.
2.2.4. Zonarea funcţională, inclusiv zonele protejate, aspecte caracteristice ale acestora,
protecţia şi conservarea mediului.
2.2.5. Echiparea edilitară.
2.3. Disfuncţionalităţi: se vor identifica şi comenta principalele disfuncţionalităţi rezultate din
studiile de fundamentare, subliniindu-se disfunţionalităţile relevate la nivelul dezvoltării spaţiale a
localităţilor, căilor de comunicaţie şi transport, activităţii economice, utilizării terenurilor, instituţiilor
publice, locuirii, echipării edilitare, problemelor de mediu etc.
2.4. Necesităţi şi opţiuni ale populaţiei: se vor menţiona rezultatele anchetelor sociologice şi a
cerinţelor populaţiei privind dezvoltarea localităţilor.
3. Propuneri de organizare urbanistică. Propunerile de organizare urbanistică se vor baza pe:
 prevederilor PATN, PATR şi PATJ;

127
  programele şi acţiunile locale de dezvoltare;
 concluziile studiilor de fundamentare;
 disfuncţiile relevate de analiza situaţiei existente a localităţii;
 opţiunile populaţiei.
3.1. Evoluţia posibilă - priorităţile de intervenţie identificate din direcţiile de dezvoltare ale
localităţilor, privind valorificarea potenţialului uman, economic şi natural.
3.2. Principalele reglementări - se vor corela cu planşele de reglementări şi se vor prezenta
sintetic propunerile cu privire la:
3.2.1. Îmbunătăţirea aspectului general al localităţilor.
3.2.2. Zonificarea funcţională cu limitele şi bilanţurile teritoriale.
3.2.3. Optimizarea circulaţiei.
3.2.4. Dezvoltarea infrastructurii edilitare.
3.2.5. Protecţia mediului.
3.3. Obiective de utilitate publică - vor fi listate obiectivele de utilitate publică propuse, cu
amplasamentele şi suprafeţele necesare realizării lor.
4. Concluzii - se vor face aprecieri sintetice privind dezvoltarea localităţilor şi se vor
menţiona proiectele necesar a fi elaborate în continuare.
5. Anexe la memoriu de sinteză - după caz, se vor prezenta cartograme, scheme, grafice
ce susţin reglementările propuse.
Art. 14. Volumul II: Memoriu general
(1) Va cuprinde în detaliu concluzii ale studiilor de fundamentare, cu evidenţierea
disfuncţionalităţilor şi prezentarea justificată a propunerilor de organizare urbanistică.
(2) Memoriul general va conţine:
I. Foaie de gardă (titlul, capitolul, unitatea elaboratoare, semnături, date).
II. Colectivul de elaborare.
III. Borderoul volumului.
IV. Cuprinsul memoriului general cu:
1. Introducere
1.1. Date de recunoaştere a PUG - (denumirea lucrării, beneficiar, elaborator, subproiectanţi,
data elaborării).
1.2. Obiectul PUG - solicitările temei-program, strategia de dezvoltare al localităţii; ediţii
anterioare ale PUG
1.3. Surse de documentare - studiile şi proiectele elaborate anterior PUG, studiile de
fundamentare, datele statistice furnizate de la CNS sau surse locale, proiecte de investiţii privind
dezvoltarea localităţii.
2. Stadiul actual al dezvoltării urbanistice
2.1. Evoluţie. Scurt istoric privind evoluţia localităţii, repere privind evoluţia spaţială a acesteia,
tendinţe după 1990.
2.2. Elemente ale cadrului natural - relief, climă, reţea hidrografică, caracteristici geotehnice,
factori de risc natural.
2.3. Relaţiile în teritoriu - analiza şi interpretarea datelor cu implicaţii directe în dezvoltarea
localităţii extrase din PATN - căi de comunicaţii, apă, zone protejate, reţeaua de localităţi, zone
de riscuri naturale - PATZ, PATJ; în funcţie de mărimea localităţii şi importanţa problemei,
relaţiile în teritoriu vor fi extinse şi în afara limitei administrative a unităţii ce formează obiectul PUG.
2.4. Nivel de dezvoltare economică, potenţial economic - analiză a principalelor activităţi
economice, potenţialul natural, tendinţe de evoluţie.
2.5. Populaţia: număr, structură (grupe de vârstă, sex, ocupaţie), resurse de muncă, tendinţe
privind evoluţia populaţiei.
2.6. Circulaţie şi transporturi - aspecte ale circulaţiei rutiere şi pietonale, transport în comun,
circulaţie feroviară, navală, aeriană - după caz, aspecte privind capacităţile de transport, fluenţa
circulaţiei între diferite zone funcţionale, rezolvări de intersecţii etc.
2.7. Intravilan existent - Zone funcţionale - Bilanţ teritorial.
2.7.1. Intravilanul existent este cel aprobat prin Hotărârea Consiliului Local sau cel prevăzut
prin Legea fondului funciar la 1.01.1990 (în situaţia în care nu s-a aprobat alt intravilan). În componenţa
intravilanului existent intră, de regulă, o serie de trupuri, reprezentând:

128
 a) localitatea de reşedinţă;
b) localităţi componente sau aparţinătoare;
c) unităţi economice izolate (industriale, agro-zootehnice, extractive, de depozitare);
d) unităţi de gospodărie comunală şi echipare edilitară (platforme pentru depozitarea
deşeurilor, puţuri de captare apă, gospodării de apă, staţii de transformare, staţii de
epurare etc.);
e) unităţi pentru funcţionarea sistemelor hidro-ameliorative (staţii de pompe, alte
construcţii specifice);
f) unităţi cu destinaţie specială;
g) unităţi turistice şi de agrement (hanuri, moteluri, hoteluri etc.).
2.7.2. Se vor analiza şi prezenta principalele caracteristici funcţionale ale zonelor din
intravilan şi se va stabili destinaţia fiecărui teren din localitate. Zonele funcţionale vor fi determinate în
funcţie de activităţile dominante aferente suprafeţelor respective de teren. Principalele caracteristici
funcţionale se referă la:
a) instituţii şi servicii;
b) locuinţe de toate tipurile;
c) activităţi industriale şi de depozitare;
d) activităţi agro-zootehnice;
e) căi de comunicaţie şi transporturi;
f) spatii verzi amenajate/neamenajate, sport, agrement, protecţie;
g) gospodărie comunală;
h) echipare edilitară;
i) zone cu destinaţie specială;
j) alte zone funcţionale (neproductive, ape etc.).
2.7.3.1. Bilanţul teritorial al suprafeţelor cuprinse în limita teritoriului administrativ va
ilustra categoriile de folosinţă ale terenului conform evidenţelor cadastrale:

Tabel 6. Model cadru de structurare a tabelului pentru calcul bilanţ teritorial general.

CATEGORII DE FOLOSINŢA (ha)

Agricol Neagricol Curţi construcţii
TERITORIU
Păşuni faneţe

Neproductiv
Drumuri

ADMINISTRATIV
Păduri
Arabil

Livezi

TOTAL
Ape
Vii

AL UNITĂŢII DE BAZĂ

EXTRAVILAN* X
INTRAVILAN Y
TOTAL
% din total 100,0
*sunt cuprinse trupurile din afara intravilanului localităţii de bază sau ale localităţilor componente sau aparţinătoare INTRAVILAN
EXISTENT = X + Y
Bilanţul teritorial (tabelul) al categoriilor de folosinţă pentru teritoriul administrativ al unităţii
de bază, trebuie cuprins atât în memoriul general cat şi pe planşa de încadrare în teritoriu (planşa 1).
2.7.3.2. Bilanţul teritorial al suprafeţelor cuprinse în intravilanul existent, planimetrat pe
planşa situaţiei existente, se inserează numai în memoriul general. Acest tabel va cuprinde:

Tabel 7. Model cadru de structurare a tabelului pentru calcul bilanţ intravilan.

Localităţi
Localitate Trupuri % din total
ZONA FUNCŢIONALĂ componente/ TOTAL
principală izolate intravilan
aparţinătoare
INSTITUŢII ŞI SERVICII
LOCUINŢE DE TOATE TIPURILE
UNITĂŢI INDUSTRIALE ŞI
DEPOZITE

129
UNITĂŢI AGRO-ZOOTEHNICE
CĂI DE COMUNICAŢIE ŞI
TRANSPORT, din care:
• rutiere
• feroviare
• aeriene
• navale.
SPAŢII VERZI AMENAJATE /
NEAMENAJATE, SPORT,
AGREMENT, PROTECŢIE
CONSTRUCŢII TEHNICO
-EDILITARE
GOSPODARIRE COMUNALĂ,
CIMITIRE
DESTINAŢIE SPECIALĂ
TERENURI LIBERE
TERENURI AGRICOLE
APE
PĂDURI
TERENURI NEPRODUCTIVE
TOTAL INTRAVILAN EXISTENT 100,0
Suprafeţele şi procentele rezultate vor fi comentate, surprinzând: proporţiile între zonele funcţionale, disponibilităţile de teren,
densităţi de locuire şi construire.
2.8. Zone cu riscuri naturale. Zonele cu riscuri naturale (în special inundaţii şi alunecări de
teren) sunt inventariate şi delimitate de Consiliile Judeţene pe baza studiilor de specialitate şi planurilor
de amenajare a teritoriului existente. Inventarierea şi delimitarea se face în baza:
a) cercetării pe teren;
b) studiilor geotehnice;
c) studiilor de specialitate - concluziilor;
d) detalierilor din PATN - secţiunea zone de risc natural;
e) informaţiilor pe plan local.
Zonele inventariate şi delimitate se vor regăsi în planşa de analiză a situaţiei existente (planşa
2).
2.9. Echipare edilitară. Se va prezenta critic stadiul echipării edilitare pe următoarele categorii
de lucrări:
a) Gospodărirea apelor: lucrări hidrotehnice, surse de apă, lucrări hidroameliorative,
disfuncţionalităţi.
b) Alimentare cu apă: sistemul de alimentare cu apă, debitul şi calitatea apelor, staţii de
tratare, rezervoare de apă, reţea de distribuţie, disfuncţionalităţi;
c) Canalizare: sistem de canalizare, staţii de preepurare/epurare a apelor uzate industriale,
a localităţii, disfuncţinalităţi.
d) Alimentare cu energie electrică: surse de alimentare, amplasare staţii de transformare,
trasee linii electrice (pe tensiuni), amplasamente şi capacităţi ale posturilor de transformare,
indicatori de consum, disfuncţiunalităţi.
e) Telefonie: reţele de telefonie existentă, staţii de telefonie, reţele majore ale cablurilor de
telefonie fixă, relee radio, CATV, disfuncţionalităţi.
f) Alimentare cu căldură: principalele sisteme de încălzire (sursa termică, combustibili
folosiţi), analiza critică a stării şi capacităţilor instalaţiilor termice existente, disfuncţionalităţi.
g) Alimentare cu gaze naturale: reţele de transport gaze, staţii reglare, reţele distribuţie,
consum, disfuncţionalităţi.
h) Gospodărie comunală: probleme existente cu privire la depozitarea, colectarea,
sortarea şi valorificarea deşeurilor industriale şi menajere, unităţi de gospodărire
comunală, disfuncţionalităţi.
i) Alte dotări, după caz.

130
 2.10. Probleme de mediu. Vor fi prezentate concluziile studiilor de analiză referitoare la
problemele de mediu:
a) Situaţia existentă: cadrul natural (relief, condiţii geotehnice, hidrologie, climă, spaţii verzi
etc.), resurse naturale, zone cu riscuri naturale (cutremure, alunecări de teren, inundaţii etc.),
monumente istorice şi naturale, zone de recreere şi agrement, obiective industriale cu impact
asupra mediului, căi de comunicaţie, depozite de deşeuri menajere şi industriale etc.
b) Disfuncţionalităţi privind: zonarea utilizării teritoriului, sursele de poluare, calitatea
factorilor de mediu (apă, aer, sol, vegetaţie şi faună), priorităţi de intervenţie.
2.11. Disfuncţionalităţi la nivelul întregului teritoriului administrativ:
a) dezechilibre în activitatea şi dezvoltarea economică;
b) disfuncţii privind evoluţia populaţiei, probleme sociale rezultate din dezechilibrul dintre
ocuparea forţei de muncă şi locurile de muncă;
c) aspecte incompatibile şi incomode în relaţiile dintre diverse zone funcţionale;
d) condiţii nefavorabile ale cadrului natural;
e) protejarea zonelor cu potenţial cultural valoros;
f) nivel de poluare, probleme ale cadrului construit existent;
g) aspecte critice legate de organizarea circulaţiei şi transport;
h) aspecte critice legate de gradul de echipare edilitară;
i) alte disfuncţionalităţi.
2.12. Necesităţi şi opţiuni ale populaţiei - prezintă cerinţele şi opţiunile populaţiei cu privire
la dezvoltarea localităţii, alături de punctul de vedere al administraţiei publice locale şi ale
proiectantului. Aceste opţiuni pot constitui elemente de temă pentru PUG.
3. Propuneri de organizare urbanistică
3.1. Studii de fundamentare - se vor prezenta sintetic concluziile studiilor de fundamentare,
în special cele care duc la justificarea reglementărilor urbanistice propuse.
3.2. Evoluţia posibilă, priorităţi - se vor estima posibilele direcţii de evoluţie din punt de vedere
al resurselor umane, naturale şi economice ale localităţilor, corelate cu prevederile PATN, PATZ, PATJ.
Priorităţile de intervenţie vizează etapa imediat următoare şi precizează obiectivele de utilitate publică
necesare prioritar.
3.3. Optimizarea relaţiilor în teritoriu - rezultă din concluziile studiilor de fundamentare,
prevederilor planurilor de amenajare ale teritoriului şi vor cuprinde propuneri privind: poziţia
localităţilor în reţeaua judeţeană, căile de comunicaţie şi transport, schimbări în categoria de folosinţă a
terenurilor, lucrări de importanţă majoră propuse în teritoriu, fluxuri de deplasări pentru muncă,
accesibilitatea în teritoriu, dezvoltarea infrastructurii edilitare;
3.4. Dezvoltarea activităţilor privind relansarea localităţilor, valorificarea resurselor umane,
naturale şi economice existente, pe sectoare de activitate: reorganizarea şi retehnologizarea unităţilor
existente, specificul unităţilor ce urmează a se realiza, modul de dezvoltare a rezervelor de teren
existente, asigurarea cu utilităţi, locuri de muncă necesare a fi create.
3.5. Evoluţia populaţiei. În corelare cu prevederile/propunerile din documentaţiile de amenajare
a teritoriului, evoluţia populaţiei se poate determina după următoarele modele:
a) Modelul de creştere biologică, în care calculul se face pe baza posibilităţilor de creştere
naturală (spor natural).
b) Modelul de creştere tendenţială, prin luarea în considerare a sporului mediu anual (spor
natural şi migratoriu), înregistrat în ultimii 15 - 20 ani.
c) Pentru estimarea locurilor de muncă se va avea în vedere:
 corelarea locurilor de muncă cu variantele de evoluţie a populaţiei;
 posibilităţile de control asupra relaţiei populaţie - locuri de muncă, prin redistribuirea populaţiei
ocupate în sectoarele de activitate.
d) Evidenţierea aspectelor sociale rezultate ca urmare a mutaţiilor previzibile în structura
populaţiei ocupate, precum şi cele rezultate din mobilitatea populaţiei şi a forţei de muncă.
3.6. Organizarea circulaţiei. Pe baza concluziilor şi propunerilor studiilor de fundamentare se
vor formula propuneri cu privire la circulaţia interioară localităţilor:
a) Organizarea circulaţiei rutiere şi a transportului în comun: modernizarea sau completarea
arterelor de circulaţie majoră şi a sistemului de transport în comun, îmbunătăţirea intrărilor

131
 în localităţi şi a relaţiilor de circulaţie şi transport în comun cu localităţile din vecinătate,
organizarea spaţiilor pentru transportul în comun şi pentru parcare, rezolvarea aspectelor
conflictuale apărute din analiza situaţiei existente (amenajarea unor intersecţii,
dimensionarea tramei stradale corespunzător valorii traficului, pasaje denivelate, sensuri
unice, semaforizări, artere ocolitoare etc.).
b) Organizarea circulaţiei feroviare: prevederi de construcţii şi instalaţii necesare
îmbunătăţirii ţi modernizării circulaţiei feroviare (devieri de linii, staţii tehnice, pasaje
denivelate, realizări de noi racorduri etc.) şi eliminarea aspectelor critice rezultate din
analiza situaţiei existente.
c) Organizarea circulaţiei navale (după caz): prevederi de lucrări, instalaţii şi construcţii
speciale, necesare extinderii modernizării transportului de calatori şi mărfuri şi amenajări
portuare pentru activităţi specifice ţi obiective cu alte destinaţii.
d) Organizarea circulaţiei aeriene (după caz): condiţiile impuse amplasării şi modernizării
aeroporturilor precum şi servituţile şi restricţiile impuse zonelor construite limitrofe (regim
de înălţime maxim, distanţe minime etc.), stabilirea zonelor de protecţie şi a amenajărilor
necesare reducerii poluării fonice.
e) Organizarea circulaţiei pietonale cu propuneri de amenajare, modernizare sau completare a
căilor pietonale, trasee şi amenajări pentru biciclişti precum şi condiţii speciale pentru
handicapaţi.
3.7. Intravilan propus. Zonificarea funcţională. Bilanţ teritorial
3.7.1.Intravilanul propus şi zonele funcţionale existente pot fi diferite faţă de situaţia
existentă. Noua limită a intravilanului cuprinde toate suprafeţele de teren ocupate de construcţii şi
amenajări precum şi suprafeţele necesare dezvoltării pe o perioada determinată. Totalul suprafeţei
justificate pentru includerea în intravilanul propus implică, după aprobarea PUG, în baza actelor
normative în vigoare, a următoarelor competenţe:
a) Oficiul Judeţean pentru Cadastru Agricol şi Organizarea Teritoriului Agricol până la 1,0 ha;
b) Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei până la 100 ha;
c) Guvernul - peste 100 ha
În toate cazurile, suprafaţa totală solicitată se determină pe întreaga unitare administrativ -
teritorială de bază. Suprafeţele incluse în noul intravilan se scot din circuitul agricol prin efectul
autorizaţiei de construire.
3.7.2. Pentru toate terenurile unităţii teritoriale va fi stabilită destinaţia lor.
ZONELE FUNCŢIONALE vor fi determinate în funcţie de activităţile dominante aferente
suprafeţelor respective de teren. Zona centrală, care are un caracter complex din punct de vedere
funcţional, va fi tratată ca atare.
3.7.3. Pentru fiecare ZONĂ CU FUNCŢIUNE PREDOMINANTĂ se vor prezenta
următoarele aspecte:
a) Concluziile studiilor de diagnosticare a disfuncţionalităţilor (factori de agresivitate,
incompatibilităţi - condiţionări impuse de asigurarea siguranţei în exploatare, inadecvate din
punct de vedere estetic, aspecte critice, gradul de confort, lipsa amenajărilor specifice,
condiţionări impuse de asigurarea protecţiei împotriva zgomotului, asupra conceperii şi
conformării zonelor, subzonelor, ansamblurilor urbane etc.).
b) Modificarea limitei şi justificarea acesteia.
c) Mărimea zonei.
d) Categorii de intervenţii propuse (în spiritul valorificării potenţialului existent şi înlăturării
disfuncţionalităţilor.
În determinarea zonificării funcţionale se menţine configuraţia existentă a părţilor ce compun
intavilanul, cu un trup principal (localitatea de reşedinţă) şi trupuri izolate în teritoriu (localităţi
componente, localităţi aparţinătoare, unităţi economice etc.)
3.7.4. BILANŢUL TERITORIAL al zonelor cuprinse în intravilanul propus are la bază bilanţul
teritorial al intravilanului existent, corelat cu mutaţiile de suprafeţe între zonele funcţionale sau majorat
cu suprafeţele justificate pentru introducerea in intravilan.
Pentru simplificare, situaţia existentă se poate reflecte prin menţinerea coloanei 4 (suprafeţe şi
total) la care se adaugă suprafeţele propuse pentru zonele funcţionale şi procentele rezultate (prin

132
corelare cu tabelul de la bilanţul teritorial al suprafeţelor cuprinse în intravilanul existent (cap. 2.7), al
memoriului general.

Tabel 8. Model cadru de structurare a tabelului pentru calcul bilanţ intravilan existent şi propus.

EXISTENT PROPUS
ZONA FUNCŢIONALĂ Suprafaţa % din total Suprafaţa % din total
(ha) intravilan (ha) intravilan
INSTITUŢII ŞI SERVICII
LOCUINŢE DE TOATE TIPURILE
UNITĂŢI INDUSTRIALE ŞI
DEPOZITE
UNITĂŢI AGRO-ZOOTEHNICE
CĂI DE COMUNICAŢIE ŞI
TRANSPORT, din care:
• rutiere
• feroviare
• aeriene
• navale.
SPAŢII VERZI AMENAJATE /
NEAMENAJATE, SPORT,
AGREMENT, PROTECŢIE
CONSTRUCŢII TEHNICO
-EDILITARE
GOSPODARIRE COMUNALĂ,
CIMITIRE
DESTINAŢIE SPECIALĂ
TERENURI LIBERE
TERENURI AGRICOLE
APE
PĂDURI
TERENURI NEPRODUCTIVE
TOTAL INTRAVILAN
3.8. Măsuri în zonele cu riscuri naturale. Pentru zonele cu riscuri naturale, inventariate şi
delimitate în planuri, se vor menţiona măsurile ce pot conduce la eliminarea sau diminuarea efectelor
lor:
a) interdicţie de construire în zonele afectate de inundaţii periodice, eroziuni, alunecări de
teren, etc., până la data eliminării producerii lor;
b) promovarea unor proiecte pentru eliminarea cauzelor ce le produc (acumulări pentru
controlul debitelor, diguri de apărare, diverse amenajări: în cazul inundării, consolidării de
versanţi, amenajări, plantări în cazul alunecărilor de teren)
c) includerea în priorităţile de intervenţie imediată a proiectelor respective şi solicitarea de
fonduri pentru realizarea lor.
Măsurile propuse vor fi întărite şi detaliate în cadrul Regulamentului Local de Urbanism.
3.9. Dezvoltarea echipării edilitare. În funcţie de concluziile analizei situaţiei existente şi de
propunerile studiilor de fundamentare se vor trata următoarele categorii de lucrări:
3.9.1. Gospodărirea apelor - lucrări hidrotehnice propuse pe teritoriul ce face obiectul PUG;
lucrări necesare pentru apărarea contra inundaţiilor, eroziunii versanţilor etc.; lucrări necesare pentru
realizarea unor surse calitative de apă.
3.9.2. Alimentare cu apă - îmbunătăţiri şi extinderi ale capacităţilor instalaţiilor de alimentare
cu apă (surse de apă, staţii de tratare, reţea de distribuţie) potrivit noilor dezvoltări propuse pentru
localităţi şi teritoriu; modificări parţiale de trasee ale reţelei de distribuţie existente, impuse de noile
propuneri urbanistice; lucrări prioritare.
3.9.3. Canalizare - îmbunătăţiri, extinderi sau propuneri de staţii de epurare sau de staţii de
preepurare a apelor industriale; lucrări prioritare.

133
 3.9.4. Alimentare cu energie electrică - propuneri privind asigurarea necesarului de consum
electric; propuneri privind extinderi sau devieri de linii electrice; propuneri de construire de staţii şi
posturi de transformare.
3.9.5. Telefonie - propuneri pentru extinderea liniilor de telecomunicaţii; propuneri pentru noi
amplasamente de oficii poştale, centrale telefonice, relee, postiri de radio sau TV; amplasarea
centralelor de captare şi de redistribuire (studiouri) pentru releele de televiziune prin cablu (CATV);
traseele reţelelor magistrale pentru CATV.
3.9.6. Alimentarea cu căldură - soluţii pentru îmbunătăţirea încălzirii locuinţelor, instituţiilor
publice, unităţilor productive (asigurarea rezervei de combustibil, dotarea corespunzătoare a centralelor
termice, modernizarea reţelelor termice); schimbări ale sistemului central de încălzire.
3.9.7. Alimentarea cu gaze naturale (după caz) - propuneri privind asigurarea necesarului de
alimentare cu gaze naturale corespunzător dezvoltării urbanistice propuse; surse apropiate de alimentare;
procedura de urmat pentru aprobarea introducerii alimentării cu gaze naturale;
3.9.8. Gospodărie comunală - propuneri privind amenajările pentru sortarea, evacuarea,
depozitarea şi tratarea deşeurilor menajere sau industriale; extinderi prevăzute pentru baze de transport
în comun; propuneri pentru construcţii şi amenajări specifice.
3.10. Protecţia mediului. În funcţie de constatările la care se ajunge prin comasarea concluziilor
studiilor de fundamentare şi a concluziilor analizei situaţiei existente, cu reperele de normalitate, se
formulează propuneri şi măsuri de intervenţie urbanistică, ce privesc:
a) Diminuarea până la eliminare a surselor de poluare majoră (emisii, deversări etc.).
b) Epurarea şi preepurarea apelor uzate.
c) Depozitarea controlată a deşeurilor menajere şi industriale.
d) Recuperarea terenurilor degradate, consolidări de maluri şi taluzuri, plantări de zone verzi
etc.
e) Organizarea sistemelor de spaţii verzi.
f) Delimitarea orientativă a zonelor protejate şi restricţiile generale pentru conservarea
patrimoniului natural şi construit.
g) Zonele propuse pentru refacerea peisagistică şi reabilitare urbană.
Prezentul capitol, precum şi capitolul 2.10., vor constitui baza documentaţiei ce se înaintează
pentru obţinerea acordului de mediu.
3.11. Obiective de utilitate publică
3.11.1. Sunt necesare:
a) listarea obiectivelor;
b) identificarea regimului juridic al terenurilor din intravilan (conform Legii 213/1998 privind
proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia):
3.11.1. a. Domeniul public
 terenuri aparţinând domeniului public al statului;
 terenuri aparţinând domeniului public al judeţelor;
 terenuri aparţinând domeniului public al comunelor, oraşelor sau municipiilor.
3.11.1.b. Terenuri supuse circuitului civil
 terenuri aparţinând domeniului privat al statului;
 terenuri aparţinând domeniului privat al unităţilor administrativ-teritoriale;
 terenuri proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice.
3.11.2. Determinarea circulaţiei juridice a terenurilor între deţinători, în vederea realizării
noilor obiective de utilitate publică
a) terenuri ce se intenţionează a fi trecute în domeniul public;
b) terenuri ce se intenţionează a fi trecute în domeniul privat;
c) terenuri aflate în domeniul public destinate cedării administraţiei, concesionării sau
închirierii;
d) terenuri aflate în domeniul privat destinate schimbului.
3.11.3. Tabelul cu obiective de utilitate publică prevăzute în PUG cuprinde denumirea lucrării,
categoria de interes a lucrării şi suprafaţa de teren sau dimensiunile lucrării, aşa cum sunt definite anexa
nr.1 la Legea 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia.

134
 4 . Concluzii - măsuri
Se va pune accent pe sublinierea concluziilor studiilor de fundamentare, a disfuncţionalităţilor
relevate şi modul de atenuare/eliminare a acestora. Se vor prezenta concluzii despre:
a) amenajarea şi dezvoltarea unităţii teritorial - administrative de bază în totalitatea ei,
corelând-o cu teritoriile administrative înconjurătoare;
b) şansele relansării economice şi sociale a localităţilor, corelate cu programul propriu de
dezvoltare;
c) materializarea programului de dezvoltare, susţinut prin categorii de intervenţii;
d) priorităţi de intervenţie, în funcţie de necesităţi şi de opţiunile populaţiei.
e) aprecieri ale elaboratorului PUG asupra unor constrângeri în dezvoltare poziţii diferite
intre elaborator - beneficiar (măriri nejustificate ale intravilanului etc.);
Pentru continuitatea, aprofundarea şi aplicabilitatea propunerilor generale reglementate prin
PUG, se vor indica lucrările necesare a fi elaborate în perioada următoare:
• PLANURILE URBANISTICE ZONALE (PUZ), cu precădere în zonele cu interdicţie
temporară de construire.
• ALTE STUDII pentru detalierea unor zone conflictuale.
• PROIECTE PRIORITARE DE INVESTIŢII, care să asigure, în special în domeniul
interesului public, implementarea obiectivelor.
5. Anexe
În memoriul general, se pot introduce, cartograme, scheme grafice, studii de fundamentare,
pentru susţinerea propunerilor de organizare urbanistică, extrase din PATN, PATZ şi PATJ.
Art.15.Volumul III: Regulament Local de Urbanism aferent PUG
(1) Piesa de bază în aplicarea PUG este Regulamentul Local de Urbanism (RLU). Acest
Regulament întăreşte şi detaliază, prin prescripţii (permisiuni şi interdicţii), reglementările
din PUG. La autorizarea construcţiilor, aceste prescripţii sunt obligatorii (pe întreg teritoriul
administrativ al unităţii ce face obiectul PUG).
(2) Reglementările Urbanistice vor prezenta categoriile de intervenţii urbanistice, după cum
urmează:
a) Soluţia generală de organizare şi dezvoltare a localităţilor.
b) Organizarea reţelelor majore de circulaţie.
c) Destinaţia terenurilor, zone funcţionale rezultate.
d) Delimitarea zonei centrale - caracterul complex al acesteia.
e) Zone protejate - limitele acestora (istorice, peisagistice, ecologice, sanitare).
f) Limitele minime şi maxime pentru indicii de control (POT şi CUT) pe zone bine
delimitate: unităţi teritoriale de referinţă (UTR-uri).
g) Protejarea unor suprafeţe din extravilan (păduri, oglinzi de apă, terenuri agricole
valoroase)
h) Interdicţii temporare pentru zone ce necesită studii suplimentare (ex: PUZ zone
protejate,
PUZ zonă centrală etc.).
i) Interdicţii definitive de construire pentru zonele care prezintă riscuri naturale, servituţi
urbanistice etc.
(3) Interdicţiile de construire îşi pierd valabilitatea în momentul dispariţiei cauzelor ce le-au
determinat.
(4) La baza elaborării RLU, stă Regulamentul General de Urbanism, aprobat prin HGR nr. 525 /
1996 şi Ghidul de aplicare a RGU, aprobat prin Ordinul MLPAT nr. 80/N/1996, cu
actualizări ulterioare. După aprobare, RLU , împreună cu PUG, devine act de autoritate al
administraţiei publice locale.
(5) Regulamentul Local de Urbanism aferent PUG va conţine:
I. Dispoziţii generale
1. Rolul RLU: se vor specifica condiţiile de intrare în vigoare şi modificare a RLU.
2. Baza legală a elaborării: se vor enumera documentele care au stat la baza RLU (acte
normative, studii etc).

135
 3. Domeniu de aplicare: se vor face referiri la teritoriul intravilan, trupuri, împărţire în
UTR-uri).
Unităţile Teritoriale de Referinţă (UTR) sunt suportul prescripţiilor din RLU reprezentând
instrumentele opţionale pentru stabilirea reglementărilor specifice unor zone cu caracteristici distincte;
sunt în strânsă legătură cu structura urbană.
UTR au o delimitare convenţională stabilită pe baza unor criterii specifice, în funcţie de
complexitatea şi gradul de dezvoltare ale localităţilor:
a) Zonă omogenă constituită istoric, funcţional sau fizic.
b) Omogenitate funcţională/funcţiune predominantă/interdependenţă funcţională.
c) Limite fizice existente în teren: naturale (ape, liziere etc.)/construite (axe străzi, fronturi
etc.).
d) Limite cadastrale.
e) Categorii de intervenţie: caracter unitar al reglementărilor, zone de extindere intravilan,
trupuri izolate etc..
Pentru UTR-uri cu caracteristici similare se poate formula şi aplica acelaşi set de prescripţii.
Partea grafică, cuprinzând schema împărţirii localităţii în UTR-uri, precum şi fiecare UTR, se
anexează Regulamentului Local de Urbanism.
Emitentul certificatului de urbanism identifică UTR-ul în care solicitantul se înscrie şi extrage
prescripţiile R.L.U. privind oportunitatea şi condiţiile de amplasare şi realizare a obiectivului propus.
II. Reguli de bază privind modul de ocupare a terenurilor
4. Reguli privind păstrarea integrităţii mediului şi protejarea patrimoniului natural
construit: referiri la terenurile agricole, fonduri forestiere, resurse de apă, zone de protecţie etc.
5. Reguli privind siguranţa construcţiilor şi apărarea interesului public: referiri la
studiile geotehnice, zone cu riscuri naturale, limite de protecţie etc.
6. Reguli de amplasare şi retrageri minime obligatorii - se va ţine cont de: orientarea faţă
de punctele cardinale, servituţi urbanistice, aliniamente etc.
7. Reguli privind asigurarea acceselor obligatorii: accese auto şi pietonale.
8. Reguli privind echiparea tehnico - edilitară.
9. Reguli privind forma şi dimensiunile terenurilor pentru construcţii: parcelar, înălţime
construcţii, aspectul exterior al construcţiilor etc.
10. Reguli privind amplasarea de spaţii verzi şi împrejmuiri.
III . Zonificarea funcţională
Se vor preciza zonele şi subzonele funcţionale propuse, asigurarea compatibilităţii dintre
acestea, atât pentru teritoriul intravilan, cât şi pentru restul teritoriului administrativ.
IV. Prevederi la nivelul zonelor funcţionale din intravilan
Se vor specifica prescripţiile pentru zonele funcţionale, codificate astfel, după caz:
L - zona pentru locuinţe;
IS - zona pentru instituţii şi servicii;
ID - zona pentru unităţi industriale şi depozitare;
A - zona pentru unităţi agricole;
C - zona pentru căi de comunicaţie;
SP - zona pentru spaţii verzi amenajate, perdele de protecţie, sport şi agrement;
DS - zona cu destinaţie specială;
GC - zona pentru gopodărie comunală;
TE - zona pentru echipare edilitară.
V. Prevederi privind modul de ocupare a terenurilor din extravilan
Codificarea acestora se va pune de acord cu Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului
general, aprobate prin OMAP nr.534/2001:
TDA - terenuri destinaţie agricolă;
TDF - terenuri destinaţie forestieră;
TDH - terenuri aflate permanant sub ape;
TDS - terenuri cu destinaţie specială etc.;
N - terenuri neproductive;

136
 DR - drumuri rutiere etc.

Secţiunea 4. Piese desenate

Art. 16. Volumul IV - Piese desenate
(1) Este obligatorie întocmirea lor pe planuri topografice actualizate, (max. 2 ani) în
culori şi semne grafice standard (conform anexe).
(2) Toate piesele desenate vor cuprinde:
a) Denumirea documentaţiei de urbanism (ex.: PUG municipiul..., oraşul...,
comuna...,).
b) Denumirea planşei cu numărul (ex.: 1. Încadrarea în teritoriu. 2. Situaţia
existentă. 3. Reglementări etc.);
c) Nordul şi roza vânturilor.
d) Scara grafică.
e) Legenda: simbolurile şi culorile de reprezentarea grafică utilizate.
(3) Piese de bază:
Planşa 1. ÎNCADRAREA ÎN TERITORIU (reprezentarea grafică utilizată va fi cf. Anexa nr.1).
Scara uzuală 1: 25.000 (pe suport actualizat obţinut de la IGFCOT):
1. LIMITE:
a) Limita teritoriului administrativ-indicarea vecinătăţilor.
b) Limita intravilanului propus (inclusiv trupuri).
c) Limita teritoriului judeţean (după caz).
d) Limita teritoriului naţional (după caz).
2. FOLOSINŢA TERENURILOR
a) Terenuri pentru construcţii şi amenajări (o singură culoare în intravilan).
b) Terenuri agricole - arabil, păşuni, vii, fâneţe, livezi.
c) Păduri.
d) Ape - zone inundabile.
e) Căi de comunicaţie rutiere.
f) Căi de comunicaţie feroviare.
g) Căi de comunicaţie navale.
h) Căi de comunicaţie aeriene.
i) Zona protejată cu valoare istorică, ecologică, sanitară.
j) Zone cu riscuri naturale.
k) Surse de apă, staţii de tratare, înmagazinări.
l) Staţii de epurare ape uzate.
m) Centrale şi staţii electrice, linii de înaltă tensiune.
n) Alte reţele (gaze, telecomunicaţii).
o) Propuneri de noi trasee ale căilor de comunicaţie sau magistrale edilitare.
3. BILANŢ TERITORIAL (tabel pe planşă cf. Anexa nr.2) reprezintă folosinţa suprafeţelor de
teren din teritoriul administrativ cu propunerile urbanistice (ha şi %).
Limita teritoriului administrativ pentru unitatea ce elaborează PUG, trecută pe Planşa nr. 1, este
cea statuată de Legea împărţirii administrativ - teritoriale în vigoare.
Eventualele modificări ale acestei limite, solicitate de beneficiar - chiar în cazuri justificate, se
menţionează în memoriul general ca propuneri, urmând ca aprobarea să se facă printr-o nouă Lege
(PUG aprobat nu poate infirma prevederile unei legi).
Planşa 2. SITUAŢIA EXISTENTĂ - DISFUNCŢIONALITĂŢI (reprezentarea grafică
utilizată va fi cf. Anexa nr.3)
Scara uzuală este 1: 5.000 (1:10.000 în situaţii excepţionale) şi cuprinde:
1.LIMITE
a) Limita intravilanului existent (inclusiv trupuri).
b) Limita teritoriului administrativ, cu indicarea unităţilor administrative invecinate.
c) Alte limite, după caz (teritoriu judeţean, naţional).
d) Limita zonei centrale.

137
 2. ZONIFICARE
a) Zona pentru locuinţe.
b) Zona instituţii publice şi servicii.
c) Zona unităţi industriale/depozitare.
d) Zona unităţi agricole.
e) Zona gospodărie comunală, cimitire.
f) Zona construcţii aferente lucrărilor tehnico – edilitare.
g) Zona circulaţie rutieră şi amenajări aferente.
h) Zona circulaţie feroviară si construcţii şi amenajări aferente.
i) Zona circulaţie navală şi amenajări aferente (după caz).
j) Zonă circulaţie aeriană şi amenajări aferente (după caz).
k) Ape.
l) Păduri.
m) Zone de riscuri naturale.
n) Zonă cu destinaţie specială.
o) Zonă cu valori de patrimoniu.
p) Suprafeţe solicitate pentru introducere în intravilan.
3. DRUMURI
Se vor reprezenta principalele drumuri de acces în localitate:
a) Drumuri naţionale.
b) Drumuri judeţene.
c) Drumuri comunale.
d) Drumuri neclasificate.
Toate drumurile vor avea numerele din clasare şi direcţiile lor către localităţile învecinate.
3.1. STRĂZI în intravilan cu marca îmbrăcăminţii şi denumirea.
4. DISFUNCŢIONALITĂŢI (tabel pe planşă - model în anexa). Se vor preciza principalele
disfuncţionalităţi (străzi cu îmbrăcăminţi provizorii, intersecţii conflictuale, zone cu deficienţe
funcţionale, surse de poluare, zone poluate etc.)
Planşa 3 . REGLEMENTĂRI URBANISTICE (reprezentarea grafică utilizată va fi cf. Anexa nr.
4).
Scara uzuală este 1:5000 (1:10.000 în situaţii excepţionale) şi cuprinde:
1. LIMITE
a) Limita intravilanului propus (inclusiv trupuri).
b) Limita teritoriului administrativ, cu indicarea unităţilor administrative învecinate.
c) Alte limite, după caz (teritoriul naţional, teritoriul judeţean).
d) Limita zonei centrale.
2. ZONIFICARE FUNCŢIONALĂ
a) Zona centrală şi alte zone cu funcţiuni complexe de interes general.
b) Zona locuinţe şi funcţiuni complementare.
c) Zona instituţii publice şi servicii.
d) Zona unităţi industriale/depozitare.
e) Zona unităţi agricole.
f) Zona gospodărie comunală, cimitire.
g) Zona construcţii aferente lucrărilor edilitare.
h) Zonă circulaţie rutieră şi amenajări aferente.
i) Zonă circulaţie feroviară şi amenajări aferente.
j) Zona circulaţie navală şi amenajări aferente (după caz).
k) Zona circulaţie aeriană şi amenajări aferente (după caz).
l) Ape.
m) Păduri.
n) Zone ce necesită măsuri de protecţie împotriva riscurilor naturale.
o) Terenuri neproductive - măsuri de amenajare.

138
 p) Zonă cu destinaţie specială etc.
3. DRUMURI
Se va prezenta soluţia propusă (prezentată diferenţiat grafic existent menţinut - propus),
categoriile de drumuri ce intră în localităţi sau le ocolesc, numerele din clasare şi direcţii către
localităţile învecinate:
a) Drumuri naţionale.
b) Drumuri judeţene.
c) Drumuri comunale.
3.1. STRĂZI
Se va prezenta soluţia propusă (prezentată diferenţiat grafic existent menţinut - propus),
componentele reţelei majore din intravilan, denumirea, îmbrăcăminte, propuneri de modernizări de
trasee, poduri, podeţe propuse, intersecţii importante ce trebuie modernizate.
4. REGLEMENTĂRI
a) Categorii de intervenţii în zonele funcţionale.
b) Zone protejate, cu valoare istorică, arhitecturală, peisagistică.
c) Zone protejate pe baza normelor sanitare.
d) Interdicţie temporară de construire.
e) Interdicţie definitivă de construire.
f) Dezvoltarea spaţiilor verzi amenajate.
g) Propuneri vizând protecţia mediului.
h) Alte reglementări.
5. BILANŢ TERITORIAL (tabel pe planşă cf. Anexa nr.5), tabel care se regăseşte şi
în memoriul general la capitolul de reglementări, conţinând folosinţa suprafeţelor din
intravilanul propus (comparat cu bilanţul teritorial din intravilanul existent (ha şi %).
6. PRIORITĂŢI - vor fi listate în tabel (model anexa), în dreptul disfuncţionalităţilor
respective.
Planşa 4. REGLEMENTĂRI - ECHIPARE EDILITARĂ (reprezentarea grafică utilizată va
fi cf. Anexa nr. 6)
Scara uzuală este 1: 5.000 (1:10.000 în situaţii excepţionale). Redactarea grafică se face în
planşa de reglementări urbanistice, diferenţiat existent menţinut - propus, cuprinzând:
1. ALIMENTAREA CU APĂ
a) Surse, aducţiuni, tratări, înmagazinări ale apei potabile, (dacă se pot înscrie în
formatul planşei).
b) Reţele majore de distribuţie a apei potabile.
c) Alte reţele de alimentare cu apă (industrială, irigaţii).
2. CANALIZARE
a) Reţele majore de canalizare a apelor menajere.
b) Reţele majore de canalizare a apelor pluviale.
c) Reţele majore de canalizare în sistem unitar.
d) Staţii de epurare şi preepurare (dacă se pot înscrie în formatul planşei).
3. ALIMENTARE CU ENERGIE ELECTRICĂ
a) Staţii şi posturi de transformare.
b) Reţele majore electrice de transport şi distribuţie.
c) Culoare tehnice de protecţie a reţelelor.
4. TELECOMUNICAŢII
a) Centrale telefonice.
b) Reţele majore urbane şi interurbane.
c) Reţele majore de radio, TV, CTAV.
5. ALIMENTARE CU CĂLDURĂ
a) Surse de producere a energiei termice.
b) Reţele termice apă fierbinte.
c) Punctele termice.

139
 d) Reţele termice de distribuţie de distribuţie.
e) Depozite de combustibil şi de cenuşă.
6. ALIMENTARE CU GAZE
a) Staţii de reglare.
b) Reţele majore de distribuţie.
Planşa 5. PROPRIETETEA ASUPRA TERENURILOR (reprezentarea grafică utilizată va fi cf.
Anexa nr.7).
Scara uzuală este aceeaşi cu cea din planşa reglementărilor. Se redactează pe planşa de
reglementări şi cuprinde:
1. TIPURI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR DIN INTRAVILAN (prin culoare)
1.1. Domeniul public
a) Terenuri aparţinând domeniului public al statului.
b) Terenuri aparţinând domeniului public al judeţelor.
c) Terenuri aparţinând domeniului public al comunelor, oraşelor sau municipiilor.
1.2. Terenuri supuse circuitului civil
a) Terenuri aparţinând domeniului privat al statului.
b) Terenuri aparţinând domeniului privat al unităţilor administrativ-teritoriale.
c) Terenuri proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice.
d) Terenuri proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice.
e) Terenurile aflate în litigiu se lasă albe (nevalorate).
2. CIRCULAŢIA TERENURILOR (prin haşuri)
a) Terenuri ce se intenţionează a fi trecute în domeniul public.
b) Terenuri ce se intenţionează a fi trecute în domeniul privat.
c) Terenuri aflate în domeniul public destinate cedării administraţiei,
concesionării sau închirierii.
d) Terenuri aflate în domeniul privat destinate schimbului.
3. OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICĂ PROPUSE
Tabelul obiectivelor de utilitate publică propuse (tabel model în Anexa nr.8)
Planşe ajutătoare pot apărea, în funcţie de mărimea şi complexitatea localităţilor:
a) Informaţii şi propuneri suplimentare privind amenajarea teritoriului administrativ, în
relaţiile sale cu zona de influenţă (teritoriul judeţean, regional sau naţional)
Numerotarea planşelor se va face în acest caz cu 1.1, 1.2, 1.3, etc.
b) Sinteze ale unor studii de fundamentare cu implicaţii hotărâtoare în propunerile de
organizare urbanistică (analize ale fondului construit, circulaţie, protecţia mediului,
delimitări ale zonelor de risc, protejarea patrimoniului natural şi construit,
modernizarea şi dezvoltarea echipării edilitare etc.). În acest caz, planşele ajutătoare
se numerotează pentru existent cu 2.1, 2.2, 2.3, etc. şi pentru propus cu 3.1, 3.2, 3.3,
etc.
c) Desfacerea planşei „reglementări” - echipare edilitară,, în mai multe planşe, când
densitatea reţelelor este mare şi nu permite elaborarea unei singure planşe
coordonatoare. Numerotarea planşelor ajutătoare se va face în acest caz cu 4.1, 4.2,
4.3 etc.
Capitolul 3. Continutul cadru al PUZ şi Regulamentul Local de Urbanism (RLU) aferent PUZ
Secţiunea 1. Generalităţi

Art. 17. Problematica Planul Urbanistic Zonal (PUZ)

(1) PUZ are exclusiv un caracter de reglementare specifică detaliată şi asigură corelarea
dezvoltării urbanistice complexe cu prevederile P.U.G. ale unei zone delimitate din
teritoriul localităţii potrivit prevederilor art. 47.-(1) din Lege.

140
 (2) PUZ stabileşte reglementări specifice pentru o zonă dintr-o unitate administrativă de bază,
compusă din mai multe parcele şi cuprinzând diferite funcţiuni (locuire, servicii, circulaţie,
spaţii verzi, instituţii publice, producţie etc.).
(3) PUZ preia prevederile documentaţiilor de urbanism de categorie superioară (PUG),
transformându-le în reglementări specifice la nivelul zonei de studiu.
(4) PUZ poate face modificări ale acestor prevederi, în mod justificat, modificări care o dată
aprobate vor fi preluate de documentaţiile de urbanism de categorie superioară (PUG).
Art. 18. Modul de stabilire a limitelor zonei studiate
(1) PUZ se poate întocmi pe zone cuprinse pe întregul teritoriu administrativ al localităţii, atât
în intravilan cât şi în extravilan.
(2) În cazul în care limitele PUZ nu sunt prevăzute de PUG, acestea se stabilesc de comun
acord cu serviciul de specialitate din cadrul consiliul local, în funcţie de tema PUZ, după
unul din criteriile:
a) Criteriul parcelelor cadastrale.
b) Criteriul vizibilităţii pentru zonele de protecţie a monumentelor, alături de limita de
protecţie prevăzută de Legea 422//2001, privind protejarea monumentelor istorice.
c) Zona de interes, pentru terenurile agricole din extravilan; în cazul în care o parcelă
cadastrală prin divizare i se schimbă parţial categoria de folosinţă a terenului, aceasta se
recadastrează.
Art. 19. Zone pentru care se elaborează PUZ.
În funcţie de mărimea şi complexitatea localităţii şi a zonei studiate, a tipului de operaţiune
urbană pe care o studiază, PUZ se înscrie în tipuri de zone foarte diferite:
a) Zonă funcţională stabilită prin PUG şi RLU.
b) Zona centrală a localităţii.
c) Zonă protejată (naturală, construită, monument istoric, sit arheologic etc.).
d) Zona centrului istoric/zonă istorică.
e) Zonă de memorie urbană.
f) Zonă liberă.
g) Zonă de protecţie a graniţei.
h) Zonă de protecţie a ţărmului mării.
i) Localitate balneară/turistică.
j) Zonă de agrement.
k) Parc industrial.
l) Zonă defavorizată.
m) Zonă din extravilan.
n) Zonă de restructurare urbană.
Art. 20. Structura conţinutului cadru PUZ
PUZ trebuie să conţină următoarea structură a pieselor scrise şi desenate:
a) Studii de fundamentare.
b) PUZ propriu zis.
Piese scrise:
1. Memoriul general
2. Regulamentul aferent PUZ
Piese desenate:
1. Plan încadrare în zonă.
2. Situaţia existentă şi disfuncţionalităţi.
3. Reglementări urbanistice - zonificare funcţională.
4. Reglementări - echipare edilitară.
5. Regimul juridic al terenurilor şi circulaţia lor.
(2) Această structură va fi adaptată în funcţie de mărimea şi complexitatea zonei ce face
obiectul PUZ.
(3) PUZ beneficiază de prevederile PUG deja realizate în ceea ce priveşte circulaţia majoră,
zonificarea funcţională la nivelul localităţii, dezvoltarea echipării edilitare, unele restricţii,

141
 etc. De asemenea, PUZ poate beneficia de concluziile studiilor de fundamentare elaborate
pentru PUG, în zona ce constituie obiectul PUZ.
Sectiunea 2. Studii de fundamentare PUZ
Art. 21. Elaborare studiilor de fundamentare pentru PUZ
(1) Studiile de fundamentare reprezintă analiza problematicii teritoriului aferent zonei pe
domenii, prin lucrări de specialitate. Rezultatele şi concluziile acestor studii vor fi
interrelaţionate cu propunerile de amenajare şi dezvoltare urbanistică a zonei şi vor fi
concretizate în reglementările din PUG şi în regulamentul de urbanism. E necesar pentru
aceasta ca ele să prezinte date şi concluzii valabile la data întocmirii P.U.Z.
(2) Cercetările, proiectele şi studiile de fundamentare ce se întocmesc concomitent cu PUZ,
considerate necesare de către beneficiar şi elaborator, vor avea ca autori colective
specializate în domeniu, sau colectivul de elaborare a PUZ, dacă acesta are în profil astfel
de lucrări.
(3) Studiile de fundamentare trebuie să prezinte date şi concluzii recente (max. 2 ani)
exceptând informaţiile care nu şi-au pierdut valabilitatea. Lista studiilor de fundamentare
se face de către elaborator şi beneficiar împreună, şi se va avea în vedere mărimea,
complexitatea şi specificul zonei studiate. Stă în obligaţia beneficiarului să pună la
dispoziţia elaboratorului de proiect vechile documentaţii de orice natură (informaţii,
studii, proiecte, cercetări etc.) pentru a stabili noile studii de fundamentare necesare şi
comandarea lor.
Art. 22.Studiile de fundamentare necesare PUZ. Studiile de fundamentare necesare PUZ.,
pot fi:
(1) Analitice :
• reactualizarea suportului topografic, cadastral;
• condiţii geotehnice şi hidro-geotehnice;
• relaţia zonei studiate cu localitatea ce o cuprinde;
• caracteristicile ţesutului urban;
• delimitarea zonelor construite protejate;
• organizarea circulaţiei şi transporturilor;
• potenţial turistic sau balnear (după caz).
(3) Consultative:
• sondaje şi anchete socio-urbanistice.
(4) Prospective
• delimitarea obiectivului de studiu;
• analiza critică a situaţiei existente;
• evidenţierea disfuncţionalităţilor şi priorităţilor,
• propuneri de diminuare -eliminare a disfuncţionalităţilor, prognoze, scenarii
alternative de dezvoltare.
(5) Elaboratorul PUZ trebuie să facă o corelare permanentă a studiilor proprii de
fundamentare cu cele din PUG (în caz că există) pentru a avea o concepţie unitară de
dezvoltare urbanistică a zonei.
Sectiunea 3. Continutul cadru PUZ - piese scrise
Art.23. Volumul I - Memoriu general
Va cuprinde în detaliu concluzii ale studiilor de fundamentare, cu evidenţierea
disfuncţionalităţilor şi prezentarea justificată a propunerilor de organizare urbanistică. Memoriul general
va conţine :
I. Foaie de gardă (identificarea lucrării, elaboratorul, data)
II. Borderoul general P.U.Z.
III. Cuprinsul memoriului general
1. Introducere

142
 1.1. Date de recunoaştere ce cuprind: denumire lucrare, beneficiar, proiectant general,
proiectanţi de specialitate, data elaborării;
1.2. Obiectul lucrării: solicitările temei program şi prevederile programului de dezvoltare a
localităţii pentru zona studiată ;
1.3. Surse de documentare. Lista studiilor şi proiectelor elaborate anterior PUZ. Lista
studiilor de fundamentare întocmite concomitent cu PUZ. Date statistice. Proiecte de investiţii elaborate
pentru domenii ce privesc dezvoltarea urbanistică a zonei.
2. Stadiul actual al dezvoltării
2.1. Evoluţia zonei. Date privind evoluţia zonei, caracteristici semnificative ale zonei,
relaţionate cu evoluţia localităţii.
2.2. Potenţial de dezvoltare. Caracteristici semnificative ale zonei, relaţionate cu evoluţia
localităţii, Potenţial de dezvoltare
2.3. Incadrarea în localitate. Poziţia zonei faţă de intravilanul localităţii, relaţionarea zonei cu
localitatea, sub aspectul poziţiei accesibilităţii, cooperării în domeniul edilitar, servirea cu instituţii de
interes general etc.
2.4. Elemente ale cadrului natural. Elemente ale cadrului natural cepot interveni în modul de
organizare urbanistică: relieful, reţeaua hidrografică, clima, condiţii geotehnice, riscuri naturale.
2.5. Circulaţia. Aspecte critice privind desfăşurarea, în cadrul zonei, a circulaţiei rutiere,
feroviare, navale, aeriene (după caz) etc., capacităţi de transport, greutăţi în fluenţa circulaţiei,
incomodări între tipurile de circulaţie, precum şi dintre acestea şi alte funcţiuni ale zonei, necesităţi de
modernizare a traseelor existente şi de realizare a unor artere noi, capacităţi şi trasee ale transportului în
comun, intersecţii cu probleme etc.
2.6. Ocuparea terenurilor. Principalele caracteristici ale funcţiunilor ce ocupă zona studiată,
relaţionări între funcţiuni, gradul de ocupare a zonei cu fond construit, aspecte calitative ale fondului
construit, asigurarea cu servicii a zonei, în corelare cu zonele vecine, asigurarea cu spaţii verzi, existenţa
unor riscuri naturale în zona studiată sau în zonele vecine, principalele disfuncţionalităţi.
2.7. Echipare edilitară. Stadiul echipării edilitare a zonei, în corelare cu infrastructura localităţii
(debite şi reţele de distribuţie apă potabilă, reţele de canalizare, reţele de transport energie electrică,
reţele de telecomunicaţie, surse şi reţele de alimentare cu căldură posibilităţi de alimentare cu gaze
naturale - după caz), principalele disfuncţionalităţi.
2.8. Probleme de mediu. Conform ordinului comun al MAPPM (nr. 214/RT/1999) - MLPAT
(nr. 16/NN/1999) şi ghidului său de aplicare, problemele de mediu se tratează în cadrul unor analize de
evaluare a impactului asupra mediului, incluse planurilor de amenajare a teritoriului şi planurilor de
urbanism; aceste analize de evaluare a problemelor existente de mediu vor cuprinde:
a) Relaţia cadru natural - cadru construit.
b) Evidenţierea riscurilor naturale şi antropice.
c) Marcarea punctelor şi traseelor din sistemul căilor de cxomunicaţii şi din categoriile
echipării edilitare, ce prezintă riscuri în zonă.
d) Evidenţierea valorilor de patrimoniu ce necesită protecţie.
e) Evidenţierea potenţialului balnear şi turistic, după caz.
2.9. Opţiuni ale populaţiei. Se vor prezenta opţiunile populaţiei precum şi punctele de vedere
ale administraţiei publice locale, asupra politicii proprii de dezvoltare urbanistică a zonei; se va expune
şi punctul de vedere al elaboratorului privind solicitările beneficiarului şi felul cum urmează a fi
soluţionate acestea în cadrul PUZ.
3. Propuneri de dezvoltare urbanistică
3.1. Concluzii ale studiilor de fundamentare. Se vor prezenta sintetic concluziile studiilor
de fundamentare, elaborate anterior şi concomitent cu PUZ, în special ale celor ce justifică enunţarea
unor reglementări urbanistice.
3.2. Prevederi ale PUG. Vor fi prezentate prevederile PUG aprobat, cu implicaţii asupra
dezvoltării urbanistice a zonei în studiu: căi de comunicaţie, relaţiile zonei studiate cu localitatea şi în
special cu zonele vecine, mutaţii ce pot interveni în folosinţa terenurilor, lucrări majore prevăzute în
zonă, dezvoltarea echipării edilitare, protecţia mediului etc.
3.3. Valorificarea cadrului natural. Se vor menţiona posibilităţile de valorificare ale cadrului
natural: relaţionarea cu formele de relief, prezenţa unor oglinzi de apă şi a spaţiilor plantate,

143
construibilitatea şi condiţiile de fundare ale terenului, adaptarea la condiţiile de climă, valorificarea unor
potenţiale balneare etc - după caz.
3.4. Modernizarea circulaţiei. În funcţie de prevederile PUG în domeniul circulaţiei şi
concluziile studiilor de fundamentare se vor prezenta:
a) Organizarea circulaţiei şi a transport în comun (modernizarea şi completarea arterelor de
circulaţie, asigurarea locurilor de parcare şi garare, amplasarea staţiilor pentru transportul în
comun, amenajarea unor intersecţii, sensuri unice, semaforizări etc.).
b) Organizarea circulaţiei feroviare - după caz (construcţii şi instalaţii necesare circulaţiei
specifice: devieri de linii, linii noi, depozitări, locuri de parcare şi garare etc.).
c) Organizarea circulaţiei navale - după caz (lucrări, instalaţii şi construcţii specifice necesare
extinderii şi modernizării transportului de mărfuri şi călători, amenajări portuare etc.).
d) Organizarea circulaţiei aeriene - după caz (condiţii impuse amplasării şi modernizării
aeroporturilor, servituţi impuse zonelor construite limitrofe, reducerea poluării fonice etc.).
3.5. Zonificarea funcţională - reglementări, bilanţ teritorial, indici urbanistici
(1) Se vor prezenta principalele funcţiuni propuse ale zonei, grupate pe unităţi şi subunităţi
teritoriale (delimitate ca artere), care să permită enunţarea reglementărilor precum şi a condiţiilor de
conformare şi construire prevăzute de regulament.
(2) Se va stabili destinaţia tuturor terenurilor din zonă. Pentru fiecare funcţiune se va stabili
categoria de intervenţie urbanistică, pentru valorificarea potenţialului existent şi înlăturarea
disfuncţionalităţilor. Bilanţul teritorial de zonă se întocmeşte comparativ, existent - propus, din care să
rezulte proporţia dintre funcţiuni şi mutaţiile ce intervin în propunerea de ocupare a terenurilor. Se va
trece şi pe planşa de reglementări urbanistice.
(3)Principalii indici urbanistici ai PUZ, propuşi pe funcţiuni şi categorii de intervenţie sunt:
• Procentul de Ocupare a Terenului (POT - care reprezintă raportul dintre aria construită
la sol şi suprafaţa şi suprafaţa si suprafaţa terenului considerat);
• Coeficientul de Utilizare a Terenului (CUT - care reprezintă raportul dintre aria
desfăşurată a construcţiilor şi suprafaţa terenului considerat).
3.6. Dezvoltarea echipării edilitare. În funcţie de concluziile analizei critice a situaţiei existente
şi de prevederile din PUG se vor trata următoarele categorii de probleme:
3.6.1. Alimentarea cu apă: lucrări necesare pentru extinderea capacităţii instalaţiilor de
alimentare cu apă la sursă, tratare şi aducţiune, dezvoltarea reţelelor de distribuţie din zonă, modificări
parţiale ale traseelor reţelelor de distribuţie existente etc.
3.6.2. Canalizare: îmbunătăţiri şi extinderi ale reţelei de canalizare din zonă, extinderi sau
propuneri de staţii noi de epurare sau staţii de preepurare etc.
3.6.3. Alimentare cu energie electrică: asigurarea necesarului de consum electric, propuneri
pentru noi staţii sau posturi de transformare, extinderi sau devieri de linii electrice, modernizarea liniilor
electrice existente, modernizarea iluminatului public etc.
3.6.4.Telecomunicaţii: extinderea liniilor de telecomunicaţii, amplasamente noi pentru oficiile
poştale, centrale telefonice, relee, posturi de radio şi TV etc.
3.6.5. Alimentare cu căldură: sisteme de încălzire propuse, tipuri de combustibil, modernizarea
sistemelor existente etc.
3.6.6. Alimentarea cu gaze naturale: după caz, extinderi ale capacităţilor existente, procedura
de urmat pentru aprobarea introducerii alimentării cu gaze naturale etc.
3.6.7. Gospodărie comunală: amenajări pentru sortarea, evacuarea, depozitarea şi tratarea
deşeurilor, extinderi pentru baze de transport în comun, construcţii şi amenajări specifice etc.
3.7. Protecţia mediului. În funcţie de concluziile analizei de evaluare a impactului asupra
mediului pentru zona studiată (studiu de fundamentare) se formulează propuneri şi măsuri de intervenţie
urbanistică, ce prives :
a) Diminuarea până la eliminare a surselor de poluare (emisii, deversări etc.).
b) Prevenirea producerii riscurilor naturale.
c) Epurarea preepurarea apelor uzate.
d) Depozitarea controlată a deşeurilor.
e) Recuperarea terenurilor degradate, consolidări de maluri, plantări de zone verzi etc.
f) Organizarea sistemelor de spaţii verzi.

144
 g) Protejarea bunurilor de patrimoniu prin instituirea de zone protejate.
h) Refacerea peisagistică şi reabilitarea urbană.
i) Valorificarea potenţialului turistic şi balnear - după caz.â
j) Eliminarea disfuncţionalităţilor din domeniul căilor de comunicaţie şi al reţelelor edilitare
majore.
3.8. Obiective de utilitate publică. Pentru a facilita prevederea şi urmărirea realizării
obiectivelor de utilitate publică, sunt necesare listarea obiectivelor de utilitate publică şi identificarea
regimului juridic al terenurilor din intravilan (conform Legii 213/1998). Tabelul cu obiective de utilitate
publică prevăzute în PUZ (ce se trece şi pe planul privind proprietatea asupra terenurilor) va cuprinde pe
domenii: denumirea lucrării, categoria de interes, suprafaţa sau lungimea lucrării.

3.9. În funcţie de gradul de complexitate şi mărimea zonei ce face obiectul PUZ, elaboratorul
poate structura memoriul de prezentare prin comasarea capitolelor perechi - existent şi
propus. Astfel :
 cap. 2.3." Încadrare în localitate"(existent) se poate comasa într-un text
cursiv cu cap. 3.2." Prevederi ale PUG"(propuneri);
 cap. 2.5 "Circulaţie"(existent) cu cap. 3.4."Modernizarea circulaţiei"(propus);
 cap. 2.8."Probleme de mediu" (existent) cu cap.3.7. "Protecţia mediului"
(propuneri) etc.
4. Concluzii, măsuri în continuare
Se vor prezenta concluzii privind:
a) Înscrierea amenajării şi dezvoltării urbanistice propuse a zonei în prevederile PUG.
b) Categorii principale de intervenţie, care să susţină materializarea programului de
dezvoltare.
c) Priorităţi de intervenţie.
d) Aprecieri ale elaboratorului PUZ asupra propunerilor avansate, eventuale restricţii.
Se vor indica lucrările de elaborat în perioada următoare:
a) Adâncirea propunerilor pentru unele amplasamente (prin PUD - uri).
b) Proiecte prioritare de investiţii, care să asigure realizarea obiectivelor, în special în
domeniul interesului general.
c) Montaje ale etapelor viitoare (actori implicaţi, atragerea de fonduri, etape de realizare,
programe de investişii etc.).
3.10. Anexe. În funcţie de complexitatea problemelor, se pot introduce în memoriul de
prezentare cartograme, scheme, grafice care să susţină propunerile din PUZ, precum şi avize obţinute pe
parcurs.
Art.24. Volumul II: Regulament Local de Urbanism aferent PUZ
(1) Regulamentul Local de Urbanism - aferent PUZ este piesa de bază ce întăreşte şi detaliază
reglementările din PUZ. Prescripţiile (permisiuni şi restricţii)cuprinse în RLU, sunt
obligatorii pe întreg teritoriul ce face obiectul PUZ.
(2) La baza elaborării RLU aferent PUZ stau:
a) Regulamentul General de Urbanism (RGU) aprobat prin HGR nr.525/1996 şi Ghidul
de aplicare al RGU, aprobat prin Ordinul MLPAT nr. 2 /N/ 10. 04. 2000.
b) Reglementările cuprinse în PUG şi prescripţiile RLU aferente PUG, pentru zona ce
face obiectul PUZ.
(3) Odată aprobat, împreună cu PUZ, RLU aferent acestuia constituie act de autoritate al
administraţiei publice locale.
(5) RLU aferent PUZ este structurat astfel:
I. DISPOZIŢII GENERALE
1. Rolul RLU
2. Baza legală a elaborării: se vor enumera documentele care au stat la baza RLU (acte
normative, studii etc).

145
 3. Domeniul de aplicare: Unităţile Teritoriale de Referinţă (UTR) reprezintă suportul
grafic al prescripţiilor din regulament. UTR-urile, sunt instrumente operaţionale în sprijinul
reglementărilor din PUZ, delimitate convenţional, pe baza criteriilor de omogenitate morfologică şi
funcţională; se conturează pe străzi, limite cadastrale, după caz, pe baza funcţiunii predominante ce
permite stabilirea categoriilor de interese.
Stabilirea UTR se face în cadrul PUG, preluându-se ca atare şi se detaliază pe unităţi şi subunităţi
funcţionale in cadrul PUZ. Pentru unităţile şi subunităţile cu caracteristici similare se pot formula şi
aplica acelaşi set de prescripţii.
II. Reguli de bază privind modul de ocupare al terenurilor
4. Reguli cu privire la păstrarea integrităţii mediului şi protejarea patrimoniului
natural şi construit.
5. Reguli cu privire la siguranţa construcţiilor şi la apărarea interesului public.
6. Reguli de amplasare şi retrageri minime obligatorii, valori maxime pentru POT,
CUT.
7. Reguli cu privire la asigurarea acceselor obligatorii (auto, pietonale), a parcărilor.
8. Reguli cu privire la echiparea edilitară.
9. Reguli cu privire la forma şi dimensiunile terenurilor pentru construcţii.
10. Reguli cu privire la amplasarea de spaţii verzi şi împrejmuiri.
III. Zonificare funcţională
11. Unităţi şi subunităţi funcţionale
IV. Prevederi la nivelul unităţilor şi subunităţilor funcţionale. Se vor specifica
prescripţiile pentru fiecare zonă funcţională, codificate astfel, după caz:
L – Locuirea.
IS -Instituţii şi servicii.
ID - Unităţi de producţie şi depozitare.
C - Căi de comunicaţie.
SP - Spaţii plantate, agrement, sport.
DS - Destinaţie specială.
GC -Gospodărie comunală.
TE - Echipare edilitară.
Art. 25. Volumul III. Piese desenate
(1) Se întocmesc pe suport topografic actualizat sau pe planuri cadastrale, în culori şi
semne convenţionale.
(2) Toate piesele desenate vor cuprinde:
a) Denumirea documentaţiei de urbanism (ex.: PUZ............)
b)Denumirea planşei cu numărul (ex.: 1. Încadrarea în teritoriu. 2. Situaţia existentă. 3.
Reglementări etc.).
c) Nordul şi roza vânturilor.
d)Legenda: simbolurile şi culorile de reprezentarea grafică utilizate (3).

PLANŞELE DE BAZĂ

Planşa 1. ÎNCADRAREA ÎN TERITORIU (reprezentarea grafică utilizată va fi cf. Anexa nr.1)

Se întocmeşte pe baza planşei de reglementări urbanistice din cadrul PUG. Scara uzuală este
1:5000; 1:10.000; 1:15.000 şi va cuprinde:
a) Delimitarea zonei ce face obiectul PUZ.
b) Intravilanul aprobat ( dacă zona studiată este învecinată acestuia).
c) Accesibilitatea în zonă (căi majore de comunicaţii, denumiri de străzi, direcţii.
d) Relaţionări ale zonei cu localitatea.
e) Încadrarea în funcţiunea predominantă prevăzută în PUZ.
În situaţia localităţilor mici şi mijlocii, încadrarea în localitate prezintă în medalion, pe planşa
de reglementări urbanistice - zonificare a PUZ.

146
Planşa 2. SITUAŢIA EXISTENTĂ (reprezentarea grafică utilizată va fi cf. Anexa nr.3) Se întocmeşte
pe suport topografic actualizat sau pe plan cadastral. Scara uzuală este 1: 1000; 1: 2000 şi va cuprinde:
a) Limita intravilanului aprobat, în cazul în care zona studiată este în apropiere.
b) Limita unor zone cu funcţiuni complexe, ( centrală, balneară ) după caz.
c) Limita unor zone ce necesită protecţie, ( valori de patrimoniu, izvoare etc.) după caz.
d) Denumirea străzilor, direcţii importante, denumirea unităţilor economice, a instituţiilor
publice, îmbrăcămintea străzilor , punctele cardinale.
e) Ocuparea terenurilor, pe funcţiuni.
f) Disfuncţionalităţi (tabel, cu: starea străzilor, profil necorespunzător pentru trafic,
intersecţii conflictuale, stânjeniri între funcţiuni, starea fondului construit, ocuparea.
Planşa 3. REGLEMENTĂRI URBANISTICE (reprezentarea grafică utilizată va fi cf. Anexa nr.4).
Se reprezintă la aceeaşi scară cu planşa situaţiei existente şi cuprinde:
a) Elemente de recunoaştere (din planşa de existent- orientare, denumiri, direcţii, limite).
b) Modernizarea circulaţiei (străzi menţinute, străzi lărgite, străzi noi, parcare-garare,
rezolvări de intersecţii, sensuri unice etc.).
c) Zonificare (funcţiuni menţinute, funcţiuni propuse).
d) Categorii de intervenţii (reabilitare urbană complexă, schimbări de destinaţie, protejarea
bunurilor de patrimoniu, integrarea fondului nou cu cel vechi, dezvoltarea spaţiilor verzi,
interdicţii temporare şi definitive de construire etc.).
e) Regim de aliniere, regim de înălţime.
f) Stabilirea pe funcţiuni a POT şi CUT.
g) Bilanţul teritorial al zonei, existent şi propus.
h) Propuneri vizând protecţia mediului.
i) Marcarea culoarele tehnice de protecţie ale reţelelor.
Planşa 4. REGLEMENTĂRI - ECHIPARE EDILITARĂ (reprezentarea grafică utilizată cf. Anexa
nr.6)
La aceeaşi scară şi pe suportul planşei de reglementări urbanistice, se vor prezenta, pe fondul
existent menţinut şi propunerile pentru fiecare domeniu edilitar:

a) Reţelele de: alimentare apă potabilă, evacuare ape uzate, electrice, telecomunicaţii, gaze
naturale.
b) Staţii pompe, posturi de transformare, centrale telefonice, staţii reglare gaze etc.;
c) Soluţii pentru alimentare cu căldură.
Planşa 5. OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICA (reprezentarea grafică utilizată va fi cf. Anexa
nr.7)
Scara uzuală este aceeaşi cu cea din planşa reglementărilor. Se redactează pe planşa de
reglementări şi cuprinde:
a) Tipuri de proprietate asupra terenurilor din intravilan (prin culoare):
• terenuri din domeniul public (al statului, judeţului şi comunei, oraşului sau
municipiului);
• terenuri din domeniul privat (al statului sau al unităţii administrativ-teritoriale);
• terenuri proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice.
b) Circulaţia terenurilor (prin haşuri):
• terenuri ce se intenţionează a fi trecute în domeniul public;
• terenuri ce se intenţionează a fi trecute în domeniul privat;
• terenuri aflate în domeniul public, destinate cedării administraţiei, concesionării sau
închirierii;
• terenuri destinate schimbului.
c) Obiective de utilitate publică propuse în tabelul obiectivelor de utilitate publică propuse cf.
tabel model în anexa nr.8
Planşe ajutătoare pot apărea, în funcţie de mărimea şi complexitatea zonei şi ale operaţiunilor urbane:

147
 a) Informaţii şi propuneri suplimentare privind amenajarea teritoriului administrativ, în
relaţiile sale cu zona de influenţă . Numerotarea planşelor se va face în acest caz cu 1.1, 1.2,
1.3, etc.
b) Sinteze ale unor studii de fundamentare cu implicaţii hotărâtoare în propunerile de
organizare urbanistică (analize ale fondului construit, circulaţie, protecţia mediului,
delimitări ale zonelor de risc, protejarea patrimoniului natural şi construit, modernizarea şi
dezvoltarea echipării edilitare etc.). În acest caz, planşele ajutătoare se numerotează pentru
existent cu 2.1, 2.2, 2.3, etc. şi pentru propus cu 3.1, 3.2, 3.3, etc.
c) Alte planşe care să faciliteze înţelegerea beneficiarului asupra propunerilor ce se avansează.

Capitolul 4: Continutul cadru al PUD

Sectiunea 1. Generalităţi

Art. 26. Problematica Planul Urbanistic de Detaliu (PUD)

PUD fundamentează opţiunea pentru realizarea unei construcţii compatibilă cu funcţiile şi
cadrul urban în care trebuie să se integreze fizic; PUD reglementează condiţiile de amplasare,
dimensionare, conformare şi servire edilitară a unuia sau mai multor obiective pe una sau mai multe
parcele adiacente, pe unul sau mai multe amplasamente, în corelare cu vecinătăţile imediate, potrivit
prevederilor art. 48.-(1) din Lege.
Art. 27. Modul de stabilire a limitelor zonei studiate
(1) Limitele PUD se stabilesc de comun acord cu serviciul de specialitate din consiliul local.
(2) PUD se poate realiza pentru orice funcţiune în cadrul localităţii..
Art. 28. Condiţii de realizare PUD
(1) Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un amplasament pentru realizarea unui PUD:
a) să figureze în intravilanul aprobat al localităţii;
b) să nu fie afectat de servituţi şi interdicţii de construire;
c) să aibă o situaţie juridică clară;
d) să fie accesibil rutier şi pietonal;
e) să fie viabilizabil prin lucrări de infrastructură tehnico-edilitară, existente sau prevăzute.
(2) PUD trebuie să soluţioneze în detaliu:
a) Modul de ocupare şi utilizare a terenului ( POT şi CUT ).
b) Funcţiunea şi aspectul arhitectural al construcţiei (construcţiilor) şi amenajărilor.
c) Integrarea noilor construcţii şi corelarea lor cu cele existente învecinate (în situaţia în care
amenajările şi construcţiile existente rămân ca atare).
d) Intervenţia, prin efectul reabilitării asupra construcţiilor şi amenajărilor existente.
învecinate, în scopul armonizării cu construcţiile şi amenajările propuse (unde este cazul)
e) Circulaţia carosabilă şi pietonală, corelate cu traficul în zonă şi relaţiile cu zonele
învecinate - accesele pietonale şi auto.
f) Parcaje, spaţii de recreere şi de joacă (obligatorii în cazul PUD pentru locuinţe).
g) Echipare edilitară - impactul asupra reţelelor existente în zonă (dezvoltări, modernizări
etc.).
h) Funcţionarea diferitelor forme de proprietate juridică a terenului - circulaţia acestora (dacă
este cazul).
Art. 29. Structura conţinutului cadru PUD
PUD este structurat astfel :
a) Studii de fundamentare, incluzând planurile cadastrale sau topografice la zi, studiul
geotehnic, alte studii (după caz, ţn funcţie de gradul de complexitate al problematicii)
b) PUD propriu-zis:
Piese scrise:
1. Memoriu justificativ.

148
 Piese desenate: pentru amplasamentul studiat sau pentru soluţii alternative; pe mai multe
amplasamente studiate:
1. Plan încadrare în zonă.
2. Situaţia existentă.
3. Reglementări urbanistice.
4. Reglementări - echipare edilitară.
5. Regimul juridic al terenurilor şi circulaţia lor.
6. Posibilităţi de mobilare urbanistică.
Sectiunea 2. Studii de fundamentare PUD
Art.30. Studii de fundamentare necesare PUD
(1) Reactualizarea suportului cadastral sau topografic; Scările uzuale vor fi 1:500
sau 1:1.000, cuprinzând parcela în studiu şi vecinătăţile.
Planşa va conţine:
a) Elemente de planimetrie şi de nivelment, cote de nivel.
b) Marcarea construcţiilor de pe parcelă (funcţiunea şi regimul de înălţime).
c) Denumirea şi direcţionarea străzilor limitrofe.
d) Vecinătăţile cu marcarea construcţiilor, funcţiunilor şi regimului de înălţime.
e) Servituţi ale unor magistrale de energie şi hidro-edilitare, reţele edilitare.

(2) Studiu geotehnic - va trebui să certifice situarea terenului în zone ferite de riscuri naturale
(inundaţii, alunecări de teren) şi să conţină datele privind stratificaţia şi natura terenului
de fundare (adâncimea de fundare, presiunea pe talpa fundaţiei, nivelul apei freatice,
soluţii recomandate de fundare etc.).
(3) Alte studii, după caz:
a) Organizarea circulaţiei limitrofe amplasamentului.
b) Determinarea unor zone de protecţie a construcţiilor şi amenajărilor de patrimoniu.
c) Determinarea unor zone de protecţie faţă de surse de apă, staţii de epurare, izvoare
balneare, piliere de siguranţă, linii magistrale electrice, oleoducte, platforme pentru depozitarea
deşeurilor menajere etc.
d) Scheme de organizare tehnologică, în cazul unui P.U.D. destinat activităţilor
productive.
e) Evaluare a impactului asupra mediului, pentru intervenţii ce pot genera probleme de
protecţie asupra mediului.
f) Studiile de fundamentare necesare se pun la dispoziţie de către iniţiatorul P.U.D. sau sunt
efectuate contra cost de elaborator (dacă ele nu există deja).
Sectiunea 3. Continutul cadru PUD - piese scrise
Art. 31. Volumul I - Memoriu justificativ
Memoriul justificativ va conţine :
I. Foaie de gardă (identificarea lucrării, elaboratorul, data)
II. Borderoul general P.U.D.
III. Cuprinsul memoriului general:
1. Introducere
1.1. Date de recunoaştere a documentaţiei: denumirea proiectului, iniţiator (beneficiar),
elaborator (proiectant), subproiectant, colaboratori şi data elaborării.
1.2. Obiectul lucrării: Se vor prezenta prevederile temei program, condiţiile de amplasare şi
realizare a unuia sau mai multor obiective.
2. Încadrarea în zonă
2.1. Situarea obiectivului în cadrul localităţii, cu prezentarea caracteristicilor
zonei/subzonei în care acesta este inclus.
2.2. Concluziile studiilor de fundamentare care au avut ca obiect zona / subzona /
ansamblul care include obiectivul studiat;

149
 2.3. Prescripţiile şi reglementările din documentaţiile de urbanism elaborate / aprobate
anterior
2.4. Concluzii din documentaţiile elaborate cu PUD
3. Situaţia existentă
Se va prezenta situaţia existentă a zonei studiată, precizându-se:
a) Accesibilitatea la căile de comunicaţie.
b) Suprafaţa ocupată, limite şi vecinătăţi, indici de ocupare a terenului.
c) Suprafeţele de teren construite şi pe cele libere.
d) Caracterul zonei, din punct de vedere arhitectural şi urbanistic.
e) Funcţiunile clădirilor.
f) Regimul juridic al terenurilor.
g) Concluziile studiului geotehnic privind condiţiile de fundare.
h) Accidente de teren (beciuri, hrube, umpluturi).
i) Adâncimea apei subterane.
j) Parametrii seismici ai zonei.
k) Analiza fondului construit existent (înălţime, structură, stare).
l) Echiparea existentă.
4. Reglementări. Se vor prezenta propuneri de ocupare şi utilizare a terenurilor, precum şi
condiţiile de realizare a construcţiilor. Se vor specifica:
a) Obiectivele noi solicitate prin tema – program.
b) Funcţionalitatea, amplasarea şi conformarea construcţiilor.
c) Capacitatea, suprafaţa desfăşurată.
d) Principii de compoziţie pentru realizarea obiectivelor noi (distanţe faţă de construcţiile
existente, accese pietonale şi auto, accese pentru utilajele de stingere a incendiilor etc.).
e) Integrarea şi amenajarea noilor construcţii şi armonizarea cu cele existente menţinute.
f) Principii de intervenţie asupra construcţiilor existente.
g) Modalităţi de organizare şi rezolvare a circulaţiei carosabile şi pietonale.
h) Principii şi modalităţi de integrare şi valorificare a cadrului natural şi de adaptare a soluţiilor
de organizare la relieful zonei.
i) Condiţii de instituire a regimului de zonă protejată şi condiţionări impuse de acesta.
j) Soluţii pentru reabilitarea ecologică şi diminuarea poluării (după caz).
k) Prevederea unor obiective publice în vecinătatea amplasamentului (după caz).
l) Soluţii pentru reabilitarea şi dezvoltarea spaţiilor verzi.
m) Profiluri transversale caracteristice.
n) Lucrări de sistematizare verticală necesare.
o) Regimul de construire (alinierea şi înălţimea construcţiilor, procentul de ocupare şi
coeficientul de utilizare a terenurilor).
p) Asigurarea utilităţilor (surse, reţele, racorduri).
q) Bilanţ teritorial, în limita amplasamentului studiat (existent şi propus).
5. Concluzii:
a) Consecinţele realizării obiectivelor propuse.
b) Măsurile ce decurg ]n continuarea PUD.
c) Punctul de vedere al elaboratorului asupra soluţiei.
6. Anexe:
a) Tema – program.
b) Materiale grafice în format redus necesare susţinerii propunerilor.
Art. 32. Volumul II. Piese desenate
Încadrarea în zonă (la scara 1:5.000 sau 1:10.000) va prezenta amplasamentul studiat în relaţie
cu zona, cu localitatea, cu căile majore de comunicaţie (cu extrase din P.U.G. sau P.U.Z.) şi cu centrul
localităţii; încadrarea în zonă se prezintă în medalion pe planşa nr. 1 şi cuprinde obligatoriu denumirea
străzilor din zona amplasamentului.

150
Planşa nr. 1 - SITUAŢIA EXISTENTĂ (reprezentarea grafică utilizată va fi cf. Anexa nr.3).
Scările uzuale 1:500 sau 1:1.000:
a) Limita zonei sau amplasamentului studiat
b) Clădirile existente.
c) Limitele de proprietate.
d) Străzile, cu denumirile lor şi trotuarele aferente.
e) Modul de utilizare a terenului, cu prezentarea funcţiunilor.
f) Denumirile instituţiilor existente.
g) Accese pietonale şi auto.
h) Parcaje şi garaje amenajate.
i) Înălţimea clădirilor.
j) Structura clădirilor: durabile (zidărie de cărămidă, piatră, planşee de beton), semidurabile
(zidărie de cărămidă, piatră, planşee de lemn), nedurabile (paiantă, chirpici, lemn).
k) Starea clădirilor: bună, mediocră, rea.
Planşa nr. 2 - REGLEMENTĂRI URBANISTICE (reprezentarea grafică utilizată va fi cf. Anexa
nr.4)
Scările uzuale 1:500 sau 1:1.000:
a) Limita zonei studiate.
b) Limitele parcelelor.
c) Limite ale zonei de protecţie (după caz).
d) Construcţiile existente menţinute.
e) Destinaţia obiectivelor propuse.
f) Alinierea construcţiilor.
g) Înălţimea construcţiilor.
h) Indici de ocupare şi utilizare a terenului (POT şi CUT).
i) Circulaţia carosabilă propusă, inclusiv parcaje - garaje cu accesele respective.
j) Circulaţia pietonală.
k) Profiluri caracteristice ale străzilor şi aleilor pietonale (existent - propus).
l) Spaţii plantate existente menţinute şi propuse.
m) Secţiuni caracteristice prin teren (teren în pantă).
n) Bilanţ teritorial (existent - propus).
Planşa nr. 3 - REGLEMENTĂRI EDILITARE (reprezentarea grafică utilizată va fi cf. Anexa nr. 6).
Va cuprinde asigurarea utilităţilor pe amplasamentul studiat, în relaţie cu reţelele existente şi propuse;
scările uzuale 1:500 sau 1:1.000.
Planşa nr. 4 - OBIECTIVE DE UTILITATE PUBLICĂ (reprezentarea grafică utilizată va fi cf.
Anexa nr.7) va cuprinde
a) Tipul de proprietate asupra terenurilor (prin culoare).
b) Obiective de utilitate publică propuse.
c) Circulaţia terenurilor (prin haşuri).
Scările uzuale 1:500 sau 1:1.000) .
Planşa nr. 5 - MOBILARE URBANĂ (scările 1:500 sau 1:1.000) - necesară susţinerii propunerilor,
precum şi determinării capacităţilor de calcul pentru utilităţi.

GLOSAR DE TERMENI

Aprobare - operaţiunea forului deliberativ al autorităţilor competente de încuviinţare a

propunerilor cuprinse în documentaţiile prezentate şi susţinute de avizele tehnice favorabile, emise în
prealabil. Prin actul de aprobare, documentaţiile au putere juridică.
Avizare - procedură de analiză şi exprimare a punctului de vedere al unei comisii tehnice din
structura ministerelor, administraţiei publice locale, ori a altor organisme centrale sau teritoriale
interesate, având ca obiect analiza soluţiilor funcţionale, a indicatorilor tehnico - economici şi sociali,

151
sau a altor elemente prezentate prin documentaţiile de amenajare a teritoriului şi urbanism. Avizarea se
concretizează printr-un act, numit aviz (favorabil sau nu), cu caracter tehnic şi obligatoriu.
Caracter director - însuşire a unei documentaţii aprobate de a stabili cadrul general de
amenajare a teritoriului şi de dezvoltare urbanistică a localităţilor.
Caracter de reglementare - însuşire a unei documentaţii aprobate de a impune anumiţi
parametri soluţiilor promovate. Este specific documentaţiilor de urbanism.
Circulaţia terenurilor - schimbarea titularilor dreptului de proprietate sau de exploatare asupra
terenurilor, prin acte de vânzare-cumpărare donaţie, concesiune, arendare etc.
Dezvoltare durabilă - satisfacerea necesităţilor prezentului fără a compromite dreptul
generaţiilor viitoare la existenţă şi dezvoltare.
Dezvoltare regională - ansamblul politicilor autorităţilor administraţiei publice centrale şi
locale, elaborate în scopul armonizării strategiilor, politicilor şi programelor de dezvoltare sectorială pe
arii geografice, constituite în „regiuni de dezvoltare", şi car beneficiază de sprijinul Guvernului, al
Uniunii Europene şi al altor instituţii şi autorităţi naţionale şi internaţionale interesate.
Documentaţii de amenajare a teritoriului - ansamblu de piese scrise şi desenate, referitoare la
un teritoriu determinat, cuprinzând analiza situaţiei existente şi propuneri de dezvoltare. Au caracter
director.
Documentaţii de urbanism - ansamblu de piese scrise şi desenate referitoare la o unitate
administrativă de bază sau o zonă a ei, cuprinzând analiza situaţiei existente şi propuneri de dezvoltare.
Cu excepţia PUG, care are în plus caracter director, au caracter de reglementare.
Parcelare - acţiune urbană prin care o suprafaţă de teren este divizată în loturi mai mici ,
destinate construirii sau altor tipuri de utilizare. De regulă, este legată de realizarea de locuinţe
individuale, de mică înălţime.
Periurban - teritoriu cuprinzând suprafaţa din jurul municipiilor şi oraşelor, delimitată prin
studii de specialitate, în cadrul căreia se crează relaţii de interdependenţă în diferite domenii (economic,
infrastructură, deplasări pentru muncă etc.).
Politici de dezvoltare - mijloace politico - administrative, organizatorice şi financiare, utilizate
în scopul realizării unei strategii
Programe de dezvoltare - ansamblu de obiective concrete propuse pentru realizarea politicilor
de dezvoltare.
Protecţia mediului - ansamblu de acţiuni şi măsuri privind protejarea fondului natural şi
construit în localităţi şi în mediul înconjurător
Regim juridic al terenului - prevederile legale prin care se definesc drepturile şi obligaţiile
legate de deţinerea şi exploatarea terenurilor
Structură urbană - totalitatea relaţiilor în plan funcţional şi fizic, pe baza cărora se constituie
organizarea unei localităţi
Servitute de utilitate publică - sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul şi utilitatea unui
imobil având un alt proprietar. Măsura de protecţie a bunurilor imobile publice nu poate fi opusă
cererilor de autorizare decât dacă este conţinută în documentaţiile de urbanism aprobate (având drept
consecinţă o limitare administrativă a dreptului de proprietate).
Strategie de dezvoltare - direcţionare globală sau pe domenii de activitate, pe termen scurt,
mediu sau lung, a acţiunilor menite să determine dezvoltarea urbană
Structură urbană - modul de alcătuire, de grupare sau de organizare a unei localităţi ori a unei
zone din aceasta, constituită istoric, funcţional sau fizic.
Teritoriu administrativ - suprafaţă delimitată prin lege, pe trepte de organizare administrativă a
teritoriului: naţional, judeţean şi al unităţilor administrativ - teritoriale (municipiu, oraş, comună)
Teritoriu extravilan - teritoriu având suprafaţa cuprinsă între limita administrativ - teritorială a
unităţii de bază şi limita intravilanului.
Teritoriu intravilan - totalitatea suprafeţelor construite şi amenajate ale localităţilor ce compun
unitatea administrativ - teritorială de bază delimitate prin PUG aprobat, şi în cadrul cărora se pot
autoriza construcţii şi amenajări.
Zonă funcţională - parte din teritoriul unei localităţi în care (prin documentaţiile de amenajare a
teritoriului şi urbanism) se determină funcţiunea dominantă existentă şi viitoare.
Zonificare funcţională - acţiunea de împărţire a teritoriului în zone funcţionale.

152
 Zonă protejată - suprafaţa delimitată în jurul unor bunuri de patrimoniu, a unor resurse ale
subsolului, în jurul sau în lungul unor oglinzi de apă etc. şi în care se impun măsuri de protecţie (cu
ajutorul documentaţiilor de urbanism) prin distanţă, funcţionalitate, înălţime, volumetrie.

SEMNE CARTOGRAFICE UTILIZATE ÎN ELABORAREA PIESELOR DESENATE

153
154
155
156
LUCRARE DE VERIFICARE 4
Instrucţiuni
Lucrarea de verificare solicitată implică activităţi care necesită cunoaşterea capitolului
“Conţinutul cadru al documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism”. Răspunsurile la
întrebări vor fi transmise prin poştă (electronică) tutorelui pentru comentarii, corectare şi evaluare.
Pe prima pagină a lucrării se vor scrie următoarele:
• titulatura acestui curs;
• numărul lucrării de verificare;
• numele şi prenumele cursantului (acestea se vor menţiona pe fiecare pagină);
• adresa cursantului.

Întrebările la care trebuie să răspundeţi sunt următoarele:

1. Precizaţi caracteristicile sistemelor de planificare spaţială în statele member ale uniunii

Europene (1 punct).

2. Analizaţi figura 10 şi precizaţi care sunt etapele de elaborare a unui studiu de amenajare a
teritoriului (1 punct).

3. Definiţi Conţinutul Cadru al unui PATJ şi comentaţi-l (1 punct).

4. Identificaţi în cadrul conţinutului studiilor de amenajare a teritoriului (PATN, PATZ, PATJ)

secţiunea turism şi comentaţi (1 punct).

5. Precizaţi nivelul de abordare în amenajarea unei zone turistice şi elaboraţi conţinutul cadru al
acelui studiu, utilizând în acest sens informaţia din Modulul IV (1 puncte).

6. Analaizaţi tabelul 5 şi comentaţi Conţinutul Cadru al unui PUG (1 puncte).

7. Definiţi Conţinutul Cadru al unui PUG pentru o localitate turistică (1 puncte).

8. Desentaţi semnele cartografice utilizate în elaborarea hărţilor şi explicaţi semnificaţia elementelor

reprezentate (2 puncte).

157
158