ionul 

este o aerodină prevăzută cu o suprafață portantă fixă ce asigură sustentația datorită vitezei

de deplasare. Viteza de deplasare poate fi asigurată fie de acțiunea unor grupuri motopropulsoare,
fie de acțiunea unei componente a greutății (în cazul zborului de coborâre sau al zborului fără
motor).[1]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Forțele care acționează asupra unui avion în zbor

Apărute la începutul secolului XX, primele avioane cereau mult curaj și îndemânare pentru a le
pilota. În acea vreme, ele nu erau nici rapide, nici încăpătoare. Primul zbor controlat, propulsat, cu
un aparat mai greu decât aerul l-au făcut Frații Wright pe 17 decembrie 1903, primul zbor efectiv
autopropulsat a fost făcut de Traian Vuia la data de 18 martie 1906[2], iar primul zbor oficial
autopropulsat a fost făcut de Alberto Santos-Dumont la data de 12 noiembrie 1906. Henri
Coandă este inventatorul aparatului de zbor fără elice, acesta fiind propulsat de un motor cu reacție.
[3]
 Louis Blériot a fost primul pilot care a traversat Canalul Mânecii, în 1909. Charles Lindbergh a
realizat prima traversare a Atlanticului, singur și fără escală, în 1927. În 1933, Wiley Post a fost
primul pilot de avion care a făcut singur înconjurul lumii. A parcurs 25 000 km în 7 zile, 18 ore și
49 minute.[4][5]
Primul din lume care a folosit denumirea de „avion”, numindu-și astfel aparatul construit de el, a fost
francezul Clement Ader (1841-1925). El a folosit acest nume în proiectul pentru brevetul 205155 pe
care l-a obținut la 19 septembrie 1890.[6] Această denumire a fost oficializată în 1911, pentru a numi
aparatele de zbor cu aripă fixă și motor.[necesită  citare]

Aerodinamica avionului[modificare | modificare sursă]

Asupra unei aeronave aflate în zbor acționează patru forțe care trebuie să se afle în echilibru. O
forță în general poate fi interpretată ca o tragere sau o împingere asupra unui obiect într-o anumită
direcție.

Greutatea[modificare | modificare sursă]
Greutatea este o forță orientată întotdeauna spre centrul Pământului. Ea este direct proporțională cu
masa avionului și depinde de încărcarea sa. Deși este distribuită asupra întregului aparat, ne putem
imagina că ea este colectată și acționează asupra unui singur punct, numit centrul de greutate. În
zbor, deși aeronava se rotește în jurul centrului de greutate, orientarea greutății rămâne tot spre
centrul pământului. În timpul zborului greutatea scade constant datorită consumării combustibilului
din rezervoare. Distribuția greutății și centrul de greutate se pot și ele schimba, de aceea pilotul
trebuie să ajusteze constant comenzile pentru a ține avionul în echilibru.

Tracțiunea[modificare | modificare sursă]
Tracțiunea este asigurată de sistemul de propulsie. Valoarea tracțiunii depinde de mai mulți factori
asociați sistemului de propulsie: tipul motorului, numărul de motoare, comanda motorului, viteza și
înălțimea de zbor. În figura alăturată, cele două motoare ale avionului sunt dispuse sub aripi și
orientate paralel cu fuzelajul, deci tracțiunea va acționa pe linia central longitudinală a fuzelajului. La
unele avioane (de exemplu Hawker-Siddeley Harrier/Harrier) direcția tracțiunii poate varia în funcție
de evoluția pe care o execută. De exemplu la decolare ea este orientată la un anumit unghi față de
axa longitudinală a avionului, pentru a "ajuta" avionul să decoleze. Însă, la avioanele turboreactoare,
deși gazele de ardere sunt evacuate în sens opus sensului de zbor, acest lucru face ca avionul să
fie "împins" înainte, pe principiul acțiune - reacțiune descrisă de Newton: oricărei forțe de acțiune i
se opune o forță egală și de sens contrar, numită reacțiune.

Rezistența la înaintare[modificare | modificare sursă]

Rezistența la înaintare (la mișcare) este forța aerodinamică care se opune oricărui corp ce se
deplasează într-un fluid. Mărimea acestei forțe este influențată de mai mulți factori: forma aeronavei,
densitatea și compoziția aerului, viteza. Direcția acestei forțe este întotdeauna opusă direcției de
zbor și putem considera că ea "se concentrează" într-un singur punct, numit centru de presiune.

Portanța[modificare | modificare sursă]
Portanța este forța care ține avionul în aer și trebuie înțeleasă în raport cu celelalte trei. Ea poate fi
generată de orice parte a aeronavei, dar la un avion obișnuit portanța este datorată în special aripii
și în particular formei specifice în secțiune a aripii. Portanța este o forță aerodinamică datorată
"trecerii" unui obiect printr-un fluid. Ea acționează asupra centrului de presiune și este definită ca
fiind perpendiculară pe direcția de curgere a fluidului.
Teoriile despre generarea forței portante au devenit surse de controverse și subiect de discuții
aprinse. Deși explicația exactă și completă este destul de dificil de înțeles fără aparatul matematic
adecvat, acest articol încearcă să expună principiile ei.

Curgerea în jurul unui profil aerodinamic

Schimbarea direcției sau vitezei unei curgeri de fluid generează o forță. Mai exact, portanța apare
atunci când curgerea unui fluid este "întoarsă" de către un obiect solid. Când curgerea este deviată
într-o anumită direcție, portanța apare în direcția opusă, în concordanță cu principiul acțiunii și
reacțiunii al lui Newton. Dat fiind că aerul este un fluid, moleculele sunt libere în mișcare și orice
suprafață solidă poate devia curgerea. Pentru o secțiune de aripă – numită profil aerodinamic –
ambele sale suprafețe, de sus – extrados și respectiv de jos – intrados contribuie la întoarcerea
curgerii. Luând în considerare doar una dintre suprafețe, ajungem la o teorie incorectă a portanței,
de aceea ele se abordează împreună.
Când două obiecte solide interacționează într-un proces mecanic, forțele sunt transmise sau aplicate
într-un „punct de contact”. Dar când un corp solid interacționează cu un fluid, lucrurile sunt mult mai
greu de descris, datorită faptului că fluidul își schimbă forma. Pentru un solid care este imersat într-
un fluid, punctul de contact este orice punct de pe suprafața solidului. Deci avem de a face cu o forță
distribuită, adică cu o presiune.
Valoarea unei forței care acționează asupra unei suprafețe este egală cu presiunea înmulțită cu aria
suprafeței respective. Presiunea este o unitate scalară legată de distribuția presiunii din fluid. O forță
este o unitate vectorială, care are valoare și direcție, trebuie deci determinată direcția forței.
Presiunea acționează perpendicular sau normal pe suprafața unui corp solid, deci direcția forței pe o
suprafață foarte mică a obiectului este normală la suprafață. Direcția normală se schimbă de-a
lungul profilului deoarece acesta are o suprafață curbată. Pentru a obține forța mecanică netă, peste
întregul profil trebuie adunate contribuțiile componentelor tuturor suprafețelor mici ale obiectului.
Este important de știut faptul că dacă presiunea pe o suprafață închisă este constantă, atunci nu
există nici o forță rezultantă, deoarece suma tuturor forțelor mici pe direcțiile normale dă valoarea
zero. (Pentru fiecare mică suprafață, există o altă mică suprafață a cărei normală este orientată în
exact direcția opusă normalei primei suprafețe.)

Câmpul de presiuni în jurul unui profil aerodinamic

Pe un corp aflat într-un fluid în mișcare, viteza va avea valori diferite în puncte diferite de-a lungul
suprafeței închise a corpului. Presiunea locală (dată de acele suprafețe forte mici de care vorbeam)
fiind în relație directă cu viteza locală, rezultă de asemenea că ea va varia de-a lungul suprafeței
închise. Însumând toate presiunile locale normale și înmulțind apoi cu suprafața exterioară totală a
corpului va rezulta o forță. Componenta acestei forțe perpendiculară pe direcția de curgere a
fluidului este numită forța portantă, iar componenta de-a lungul direcției de curgere se
numește rezistența la înaintare. În realitate există o singură forță, cauzată de variația presiunii în
jurul suprafeței corpului sau - vorbind de profile aerodinamice - este cauzată de diferența dintre
presiunile de pe intradosul și respectiv extradosul profilului. Forța aerodinamică acționează într-un
punct determinat de distribuția presiunilor, punct numit centrul de presiune.
Portanța este o forță mecanică, generată de interacțiunea și contactul dintre un solid și un fluid. Nu
este generată de un câmp de forțe precum greutatea, care este generată de câmpul gravitațional,
unde un corp poate interacționa asupra altui corp fără a fi în contact fizic propriu-zis. Pentru a avea
portanță, corpul solid trebuie să fie în contact direct cu fluidul. Deci, dacă nu există fluid, nu există
nici mișcare.
Pe de altă parte, portanța este generată de diferența de viteză dintre corpul solid și fluid. Trebuie să
existe o mișcare între obiect și fluid. Deci dacă nu există mișcare, nu se poate vorbi de portanță. Nu
are importantă dacă fluidul este în mișcare și corpul e static, sau dacă corpul se mișcă în fluid.
Factorii care influențează portanța sunt forma și dimensiunea obiectului, viteza și direcția sa
principală de mișcare față de fluid, densitatea fluidului, compresibilitatea și viscozitatea sa.