Intrebari oceanografie

Modul 1

1. Care sunt ramurile/disciplinele oceanografiei? Care este domeniul de studiu al fiecărei

ramuri?
2. Prezentați principalele progrese în domeniul oceanografiei din perioada antică.
3. Prezentaţi dezvoltarea oceanografiei în Epoca Pre-Modernă.
4. Prezentaţi cel mai important salt al oceanografiei moderne.
5. Cum a apărut și s-a dezvoltat oceanografia în România?

Raspunsuri

1. Ramurile oceanografiei sunt :

- Oceanografia fizica - se ocupa cu studiul trasaturilor fizice ale marii , al maselor de
apa si al interactiunilor ocean-atmosfera si ocean-morfosfera
- Oceanografia chimica - se ocupa cu studiul propietatilor apei de mare , al compozitiei
himice si evolutiei acesteia , al structurii si interactiunilor din ocean considerat ca sistem
chimic , al iclurilor bio-geo-chimice.
- Geologia si fizica marina se ocupa cu studiul geologic si geofizic al sedimentelor din
Oceanul Planetar si al structurii fundurilor oceanice.
Biologia marina studiaza vietuitoarele si populatiile marine.
Disciplinele oceanografiei sunt :
- Paleo-oceanografia se ocupa cu cunoasterea conditiilor fizico-chimice , biologice ,
sedimentologice si geomorfologice de-a lungul ereror geologice
- Geomorfologia marina studiaza relieful oceanic si costier
- Ingineria marina reprezinta ramura aplicata a oceanografiei si se ocupa cu
proiectarea , constructia si intretinerea interventiilor umane in mediul oceanic
Recent au aparut si alte ramuri : oceanografia satelitara , meteorologia marina ,
arheologia marina , etc
2. In perioada antica grecii si romanii aduc contributii semnificative cunoasterii
oceanografice . Paramide a afirmat ca Pamantul este rotund iar fenomenul mareelor
este pus in legatura cu fazele lunii. Hipparchos a introdus pentru prima data notiunile de
latitudine si longitudine iar Strabon explica in lucrarea "Geografia" oscilatiile de nivel ale
marii ca urmare a activitatilor vulcanice , identifica rolul curentilor in eroziunea si
depunerea sedimentelor , face analogii intre fundul oceanic si relieful continental si
semnaleaza vaile si lanturile montane. In roma antica Ptolomeu transpune in anul 150
viziunea romana asupra lumii intr-o harta cu linii de latitudine si longitudine , in care
apar continentele Europa, Asia si Africa iar oceanene Atlantic si Indian erau considerate
mari inchise , de tipul Marii Mediterane.To el elaboreaza o teorie a universului in care
Terra are forma sferica.
3.Renasterea europeana din secolul 14 -17 a marcat un impuls al calatoriilor explorative
ce coincide cu epoca marilor descoperiri geografice, incepand cu calatoria lui Crostofor
Columb in insulele din Oceanul Atlantic in 1492 si s-a incheiat in anul 1522 cu calatoria
in jurul lumii a lui Ferdinand Magellan.In acest interval , navigatorii europeni :
Bartolomeu Diaz, Vasco da Gama ,Ponce de Leon au explorat America de Nord si

1
 Sud , Australia, Sudul Africii, India si regiunile invecinate , largind orizontul cunoasterii
geografice si oceanografice.Secolele 16 -17 sunt marcate si de noi descoperiri in
domeniul navigatiei si al cunoasterii stiintifice : observatii asupra curentilor si valurilor
din Marea Mediterana , realizate de Leonardo da Vinci la sfarsitul secolului
15,realizarea hartilor Mercator de catre Gerhard Mercator -569,realizarea unor
observatii si experimente asupra chimiei apei de catre Rober Boyle -1674, aparitia
lucrarilor lui Nicolaus Copernic si Galileo Galilei asupra miscarii planetelor si structurii
sistemului solar , inventarea calculului diferential de catre Newton si
Leibnitz.Oceanografia se contureaza ca stiinta abia la sfarsitul secolului 7 si inceputul
secolului 18 , odata cu enuntarea legii atractiei universale si de emiterea ipotezei
formarii mareelor de catre Newton.De-a lungul secolelor 18-19 creste interesul stiintific
asupra comportamentului fizic , proprietatilor si limitelor oceanelor.Oceanografia s-a
constituit ca disciplina stiintifica odata cu expeditia HMS Challenger , realizata intre anii
1872-1876 sub conducerea lui Sir C. Wiville Thomson, expeditie de studiere a
oceanului planetar in scopuri stiintifice.
4. Cel mai important salt al oceanografiei moderne s-a materializat odata cu infiintarea
primelor institutii specializate , cu profil oceanografic , care au permis cooperarea
internationala si s-a ajuns progresiv ca multe proiecte de cercetare cu tematica
oceanografica sa devina globale - Deep Sea Drilling Project - 1968.Oceanografia
satelitara a imbunatatit semnificativ posibilitatile cercetatorilor de studiere la scara mare
a fenomenelor desfasurate in cadrul oceanelor si de cartografiere a trasaturilor acestora
.Primul satelit oceanografic dedicat a fost Seassat -1978.
5.In Romania primele preocupari geografice dateaza de la inceputul secolului 18, odata
cu realizarea hartii Principatului Moldovei de catre Dimitrie Cantemir - 1716.Progrese
semnificative apar odata cu infiintarea la Sulina a Comisiei Europene a Dunarii -
1856.Prima cercetare oceanografica romaneasca este reprezentata de expeditia
intreprinsa in anul 1893 de catre Gr Antipa in largul Marii Negre , cand se realizeaza
cercetari asupra faunei marine, masuratori chimice si determinari de curenti.

Modul 2

1. Caracterizați oceanele. Dați exemple!

2. Caracterizați mările mediterane. Dați exemple!
3. Caracterizați mările marginale. Dați exemple!
4. Explicați formarea bazinelor oceanice prin expansiune.
5. Contactele convergente între plăcile tectonice și formele de relief asociate din cadrul
Oceanului Planetar.
6. Contactele divergente între plăcile tectonice și formele de relief asociate din cadrul
Oceanului Planetar.
7. Marginea continentală: caracterizare și componente.
8. Marginea continentală pasivă: caracterizare generală, tipologie și exemple.
9. Marginea continentală activă: caracterizare generală, tipologie și exemple.
10.Dorsală și rift: caracterizare și tipologie.
11.Caracterizați relieful fundurilor abisale.
12.Care sunt formele de relief azonale din cadrul Oceanului Planetar?
13.Țărmul: caracterizare, tipologie și forme de relief.

2
14.Definiți următorii termeni: coastă, câmpii costiere, șelf continental, muchia șelfului,
glacis continental, conuri abisale, versant continental, platouri marginale, canioane
submarine, curenți turbiditici.

Raspunsuri

1. Oceanele sunt bazine de mari dimensiuni care despart continentele , cu fundul

dezvoltat pe crusta oceanica , au margine continentala , prezinta o circulatie a maselor
de apa sub forma unor curenti extinsi pe mii de kilometri si sunt afectate de circulatia
generala a atmosferei. Exemple: Oceanul Pacific ,Altantic si Indian
2.Marile Mediterane sunt definite ca bazine marine de dimensiuni mici situate intre
continente comunicand cu oceanul prin stramtori.Sunt situate la contactul dintre placile
litosferice , unde au loc frecvent fenomene de vulcanism si seisme ,tectonica fiind una
dintre trasaturile bazinelor mediteraneene.Exemple : Mediterana Australasiatica,
Mediterana Europeana, Mediterana Americana , Marea Rosie
3. Marile marginale sunt acele mari deschise care comunica larg cu oceanele
alaturate.Relieful fundului acestor mari se dezvolta pe crusta continentala, si sunt sub
influenta oceanului alaturat care predomina asupra influentelor continentale. Exemple :
Marea Nordului, Marea Manecii , Marea Irlandei, Golful Californiei
4.In acceptiunea teoriei expansiunii fundurilor oceanice, geneza bazinelor oceanice este
explicata prin deplasarea laterala a placilor litosferice fata de rifturile din axa dorsalelor ,
paralel cu consumarea lor in fose.
5..Contactele convergente se realizeaza la nivelul zonelor de convergenta a placilor ,
unde se consuma continuu crusta prin scufundarea unei placi sub alta placa, proces
numit subductie.Se caracterizeaza prin vulcanism si seismicitate accentuate
6.Contactele divergente se realizeaza la nivelul zonelor de divergenta din rifturi unde
se creeaza continuu crusta oceanica,ceea ce determina impingerea laterala a celor
doua placi aflate in contact , de unde si caracterul divergent si expansiv.
7. Marginea continentala este relieful grefat pe crusta continentala care racordeaza
continentele cu bazinele oceanice , cu profil general convex-concav, cu dimensiuni de
ordinul 102 – 103 km, cu evoluție perceptibilă în perioade de timp de 106 – 108 ani,
desfășurată sub acțiunea factorilor morfogenetici tectonici, marini și submarini.
Componentele marginii continentale
Coasta reprezintă subunitatea marginii continentale situată altimetric între limita
inferioară a podișurilor continentale și muchia șelfului continental .
Câmpiile costiere ocupă aproximativ 1% din suprafața Terrei. Majoritatea sunt
tabulare, stabile tectonic, cu o altitudine medie în jur de 100 m. Au o extensiune largă,
fiind alcătuite predominant din nisipuri și argile depuse în timpul transgresiunilor.
Țărmul reprezintă cea mai dinamică subunitate a coastei, situat la interfața mare-
uscat, sub acțiunea factorilor marini și subaerieni.Limita superioară a țărmului se află în
domeniul emers și este dată de nivelul maxim atins de valuri în timpul celor mai
puternice furtuni, în timp ce limita inferioară se află în domeniul submers și este
reprezentată de adâncimea de închidere a profilului.
Șelful continental este o câmpie netedă, ușor înclinată, cu dimensiuni foarte
diferite , acoperită de apele mării la începutul Holocenului. Limita sa inferioară este dată

3
de muchia șelfului, o discontinuitate provocată de schimbarea bruscă a pantei spre
versantul continental.
Versantul continental reprezintă un versant cu panta de 3⁰ - 6⁰, situat între
muchia șelfului și schimbarea de pantă de la contactul cu glacisul continental. Lățimea
sa variază între 20 și 100 km, iar energia de relief între 1500 și 3000 m.
Platourile marginale reprezintă discontinuități majore în profilul versantului sub
forma unor suprafețe plane sau ușor înclinate ca niște trepte orizontale situate la
adâncimi intermediare (între 200-300 m și 3000 m) în cadrul versanților continentali.
Cele mai cunoscute sunt Blake (Florida) și Campbell (estul Noii Zeelande).
Canioanele submarine sunt văi adânci tăiate în cadrul versantului continental
imediat sub muchia șelfului, uneori înaintând și în cadrul acestuia. Au profil transversal
sub forma literei ”V” ascuțit, au versanți abrupți, deseori verticali, iar adâncimea
fragmentării poate depăși 1000 m. La partea inferioară se termină frecvent cu conuri
abisale, care sunt forme de acumulare larg extinse. Exemple: Monterey (California),
Murray (Australia), Hudson (coasta estică a SUA).
Alunecările submarine sunt asemănătoare alunecărilor din domeniul
subaerian, având cel mai adesea ca factor declanșator seismele.
Glacisul continental reprezintă forma de racord între versantul continental și
câmpiile abisale, cu profil larg, în general concav, lățimi de 20 – 200 km și energie de
relief de 300 – 1000 m. Există 2 tipuri de glacisuri: simple și compuse
Conurile abisale sunt forme specifice glacisurilor continentale, în special acolo
unde se termină canioanele. Sunt forme în evantai, cu profil general convex, alcătuite
din sedimentele antrenate prin canioane de curenții turbiditici. Exemple :conurile
Gangelui și Indusului.
8. Marginile continentale pasive sau stabile au un profil bine dezvoltat, cu coaste largi
,șelfuri largi, versanți continentali extinși și ușor înclinați și glacisuri continentale
prelungi, frecvent cu două trepte. Sunt stabile si rar de vulcanism și seismicitate. Ocupă
aproape 70% din marginile continentale ale Terrei.
După criterii genetice, putem distinge:
Margini continentale pasive divergente: sunt rezultatul unei evoluții îndelungate în
urma procesului de riftogeneză și caracterizează cea mai mare parte a bazinului
Atlantic.
Margini continentale pasive de culisare sau de transformanță: sunt specifice
regiunilor în care faliile transformante se extind până la marginea bazinului oceanic (–
Golful Guineea.
După criterii regionale, putem distinge:
Margini continentale pasive de tip neoformat: sunt specifice Mării Roșii și Golfului
California, unde procesele de separare și riftogeneză se află în stadiu primar, incipient.
Margini continentale pasive de tip african: au coaste înguste și versant continental
abrupt. Aici se resimte aportul sărac de sedimente (Africa, vestul Europei, Groenlanda,
Antarctica). Acestea mărginesc mase continentale înalte, masive, cu rețea 23
hidrografică săracă. Ca urmare coastele sunt reduse la țărm și șelf continental, câmpiile
costiere lipsind sau fiind foarte înguste.
Margini continentale pasive de tip american: cu coaste larg extinse, versanți
continentali ușor înclinați și glacisuri continentale largi, cu mai multe trepte (nordul și
estul Americii de Nord, estul Americii de Sud, nordul Eurasiei, India, vestul și sudul

4
Australiei). Acestea mărginesc regiuni cu bazine hidrografice bine dezvoltate care
asigură aportul masiv de sedimente terigene, care favorizează dezvoltarea unor câmpii
costiere și șelfuri continentale extinse.
9. Marginile continentale active sunt specifice contactelor convergente dintre plăcile
litosferice. Procesele geodinamice active și intense determină o stare de instabilitate a
acestor margini continentale marcată prin seismicitate, vulcanism, subducții. Au un profil
transversal scurt, cu diviziuni scurte și abrupte; câmpiile costiere lipsesc.
În funcție de structură și activitatea geodinamică pe contactele convergente dintre plăci,
au fost deosebite două tipuri de margini continentale active:
Tipul andin este specific contactelor convergente extensive dezvoltate la marginea
unei plăci oceanice subduse de o placă continentală (Estul Pacificului). Marginea
continentală se reduce la țărm și șelf înguste continuate cu un versant continental
abrupt, cu mai multe trepte, rareori cu prisme de acreție.
Tipul arc insular prezent în vestul Pacificului, se suprapune peste contacte
convergente compresive dintre două plăci oceanice cu vârste diferite.
10. Dorsala este un complex de creste și versanți, formată din curgeri bazaltice
recente, cu înălțimi de 1000 – 3000 m, lățimi de 1500 – 2500 km, care se suprapune
contactelor divergente, constructive dintre plăcile litosferice. Este caracterizată prin
cutremure de mică adâncime și prin procese hidro- și geo-termale .
Elementele morfologice majore ale unei dorsale sunt flancurile și valea de rift.
Riftul este partea centrală a dorsalei, care se prezintă ca un șanț larg de 30 – 40 km
și adânc de 1 – 2 km, cu profil general în formă de U. Valea riftului este îngustă (3 – 5
km) cu energie de relief foarte mare (800 – 1000 m). După criterii morfologice și
geodinamice, au fost identificate patru tipuri de rifturi:
- Riftul de tip atlantic se caracterizează prin adâncimea mare a văii riftului, cu energie
de relief de 500 – 1000 m.
- Riftul de tip est-pacific prezintă un profil transversal aplatizat, cu energie de relief
foarte mică.
- Riftul de tip Galapagos apare ca o inversiune de relief datorită proceselor de
expansiune cu viteză de 10 cm/an.
- Riftul de transformanță este specific faliilor transformante, suprapunându-se peste
sectorul de culisare dintre două plăci litosferice.
11. Relieful fundurilor abisale cuprinde un relief plan sau foarte ușor înclinat, neted, a
cărui monotonie este întreruptă de forme azonale.
12.Formele de relief azonale din cadrul Oceanului Platetar sunt : munți abisali, creste,
platouri
13. Țărmul reprezintă cea mai dinamică subunitate a coastei, situat la interfața mare-
uscat, sub acțiunea factorilor marini (valuri, maree, curenți) și subaerieni (vânt). Limita
superioară a țărmului se află în domeniul emers și este dată de nivelul maxim atins de
valuri în timpul celor mai puternice furtuni, în timp ce limita inferioară se află în domeniul
submers și este reprezentată de adâncimea de închidere a profilului (depth of closure).
În funcție de morfologie și evoluție, putem distinge:
- Țărmurile joase sunt în general alcătuite din sedimente fine, iar în cadrul lor
putem identifica forme de relief atât în domeniul emers – plaje (uneori cu două
subunități: plaja înaltă sau berma de iarnă și plaja joasă sau berma de vară), dune,
conuri de rever, bariere, tombolo, cât și în domeniul submers (sistem de bare și șanțuri).

5
 - Țărmurile înalte (stâncoase) sunt reprezentate prin faleze, terase marine, platforme
de țărm, firide, martori de eroziune (sea stack), arc portal (sea arch)
14. Coasta reprezintă subunitatea marginii continentale situată altimetric între limita
inferioară a podișurilor continentale și muchia șelfului continental .
Câmpii costiere sunt tabulare, stabile tectonic, cu o altitudine medie în jur de 100 m
Self continental este o câmpie netedă, ușor înclinată, cu dimensiuni foarte diferite,
acoperită de apele mării la începutul Holocenului .
Muchia șelfului
Glacis continental reprezintă forma de racord între versantul continental și câmpiile
abisale, cu profil larg, în general concav, lățimi de 20 – 200 km și energie de relief de
300 – 1000 m.
Conuri abisale Sunt forme în evantai, cu profil general convex, alcătuite din
sedimentele antrenate prin canioane de curenții turbiditici.
Versant continental reprezintă un versant cu panta de 3⁰ - 6⁰, situat între muchia
șelfului și schimbarea de pantă de la contactul cu glacisul continental.
Platouri marginale reprezintă discontinuități majore în profilul versantului sub forma
unor suprafețe plane sau ușor înclinate ca niște trepte orizontale situate la adâncimi
intermediare în cadrul versanților continentali
Canioane submarine sunt văi adânci tăiate în cadrul versantului continental imediat
sub muchia șelfului, uneori înaintând și în cadrul acestuia. Canioanele au profil
transversal sub forma literei ”V” ascuțit, au versanți abrupți, deseori verticali, iar
adâncimea fragmentării poate depăși 1000 m
Curenți turbiditici

Modul 3

1. Definiţi valurile! Tipologia și caracteristicile morfometrice ale valurilor!

2. Explicați mișcarea orbitală a valurilor în diferite tipuri de acvatorii: ape de larg, ape de
țărm intermediare și acvatorii superficiale!
3. Explicați transformarea parametrilor valurilor (înălțime, lungime, perioada, viteză și
energie) la trecerea acestora din acvatoriul adânc în acvatoriul superficial.
4. Explicați procesele de refracție și difracție a valurilor.
5. Prezentați tipologia spargerii valurilor (deferlare).
6. Definiți următorii termeni: valuri de vânt (explicați factorii de control ai dimensiunii și
energiei lor), hulă, asimetria valurilor, reflecția valurilor.

Raspunsuri

1. Valurile sunt o formă de transport a energiei la suprafaţa unui fluid fără nici un
transport semnificativ al materiei fluidului. Mai exact, particulele se deplasează faţă de
poziţia lor de echilibru, după care revin în aceeaşi poziţie.
Tipologia :
- valurile de vânt se formează la interfaţa ocean-atmosferă prin transferul de energie
eoliană
- valurile interne se produc la contactul a două straturi de apă cu densităţi diferite
caracterizate de temperaturi şi salinităţi diferite

6
- valurile progresive în cadrul cărora energia se transmite la suprafaţa apei în
conformitate cu direcţia de propagare a valurilor.
-valurile stationare reprezintă suma a două valuri progresive defazate, de dimensiuni
identice, dar care călătoresc în direcţii opuse
- valurilor capilare asupra carora actioneaza tensiunea superficiala
- valuri gravitaţionale - gravitaţia menţine propagarea valurilor mai mari de această
lungime critică (1.7 cm)
Fiecare val luat în parte prezintă mai multe caracteristici morfometrice :
Lungimea valului (L sau λ) reprezintă distanţa orizontală dintre două creste (sau
şanţuri) succesive
Înălţimea valului (H) este distanţa, masurată pe verticală, dintre şanţul şi creasta
valului
Panta valului (H/L) raportul dintre înălţimea şi lungimea valului
Perioada valului (T timpul necesar unui val să călătorească o distanţă egală cu
lungimea lui.
2. Transformarea valurilor in acvatoriul tarmului - cat timp valurile calatoresc in apa
adanca, singurul proces semnificativ este cel de dispersie cu formarea hulei si a
grupurilor de valuri.Transformarea valurilor este rezultatul complex al schimbarilor
suportate de valuri in urma interceptarii adancimilor mici si care se produc in urma
proceselor de refractie , difractie , asimetrie sau inaltare.
Transformarea valurilor in acvatoriul superficial - in acvatoriul superficial incepe
cresterea inaltimii valului .
3.Schimbarea lungimii si vitezei valului la trecerea din ape adanci mai putin adanci au
un efect majos asupra inaltimii valului.In apa mai putin adanca viteza grupurilor de valuri
este direct proportionala cu adancimea si de aici rezulta procesul de inaltare a
valurilor , fiind mai evident cand valul se pregateste de spargere.
4.Refractia valurilor reprezinta procesul de rotire a crestei valurilor in tendinta de a
deveni paralele cu linia tarmului
Difractia valurilor reprezinta procesul de schimbare a directiei de propagare a valurilor in
urma interceptarii de catre acestea a unui obstacol :banc,recif,etc
5.Exista 4 tipuri majore de spargere a valurilor :
1.Spargerea prin revarsare-se produce pe tarmurile cu pante mici
2.Spargerea prin plonjare - se produce pe tarmuri cu pante medii
3.Spargerea prin colapsare - se produce pe sectoarele de tarm submers cu pante mari
4.Spargerea prin inundare - se intalneste pe plajele abrupte
6.
Valuri de vânt - sunt rezultatul unui transfer de energie eoliana dintre aer si suprafata
marii.
Hulă- se formeaza dupa ce valurile parasesc zona de formare , aceasta putand calatori
mii de kilometri inainte de a se sparge pe diferite tarmuri
Asimetria valurilor-este procesul complex prin care valul in apele de tarm isi schimba
forma si profilul vitezelor , inducand viteze mai mari ale apei in dreptul crestei decat in
dreptul santului
Reflecția valurilor- se produce in deferlarile prin inundare ,energia valurilor putand fi
reflectata de catre linia tarmului ca intr-o oglinda.

7
 Modul 4

1. Care sunt cauzele generării mareelor? Explicați forțele generatoare de maree!

2. Cum afectează pozițiile sistemului Pământ-Lună-Soare amplitudinea mareică: maree de
sizigi vs. maree de cvadratură?
3. Care sunt diferențele dintre mareele diurne, semidiurne și mixte?
4. Cum se diferențiază țărmurile în funcție de amplitudinea mareică? Dați exemple!
5. Explicați influența mareelor în morfologia și dinamica țărmului!
6. Definiți următorii termeni: flux, reflux, amplitudine mareică.
Raspunsuri
1.Mareele sunt generate de atractia gravitationala dintre Pamant , Soare si Luna si
reprezinta cresteri si scaderi periodice ale nivelului apei in cadrul marilor si oceanelor.
2.Mareele de sizigii se formeaza cand cele trei astre sunt colinare iar fortele
generatoare de maree ale Soarelui si Lunii actioneaza in aceeasi directie conducand la
formarea acestor maree cu amplitunine maxima.
Mareele de cvadratura sunt maree cu amplituni minime si iau nastere cand cele doua
forte generatoare de maree formeaza unghiuri drepte una fata de cealalta,anulandu-si
intr-o oarecare masura influenta asupra mareelor.
3.Diferentele dintre mareele diurne semidiurne si mixte sunt legate de perioada : -diurne
24 ore si 50 de minute, semidiurne 12 ore si 25 de min .
4.Tarmurile se diferentiaza astfel in funcrie de amplitudine:
a.Nano-mareic (< 0,5 m) - caracteristic marilor semi-inchise :
M.Baltica,M.Mediterana,M.Neagra
b.Micro-mareic (0,5-2 m) - caracteristic coastelor deschise ale oceanului
c.Mezo-mareic (2-4 m) - caracteristic coastelor deschise ale oceanului
d.Macro-mareic (4-8 m) - caracteristic golfurilor si oastelor cu selffuri continentale putin
adanci : Insulele Britanice, Canada, N-v Australiei
e.Mega-tidal (> 8 m) - caracteristic golfurilor si estuarelor : Golful Fundy, Estuarul
Severn , Estuarul Rance
5.Influenta mareelor asupra tarmului depinde de amplituninea acestora , care determina
zona de actiune a valurilor .Amplitudinea mareica afecteaza puternic forma si latimea
plajelor nisipoase, sursa dunelor si sortarea sedimentelor pe plaja iar valurile au
potential eroziv ridicat asupra liniei tarmurilor.
6.Flux - reprezinta componenta descendenta din cadrul valului mareic
Reflux - reprezinta componenta ascendenta din cadrul valului mareic
Amplitunine mareica - controleaza fluctuatiile nivelului apei in raport cu linia tarmului si
depinde de panta si latimea selfului continental ,de localizarea si forma continentelor si
de prezenta unor golfuri extinse.

Modul 5

1. Ce se înţelege prin nivel relativ și nivel absolut al mării?

8
2. Care sunt cauzele globale, regionale și locale ale schimbărilor nivelului mării?
3. Enumerați cauzele fluctuațiilor nivelului mării în Cuaternar!
4. Explicați evoluția nivelului mării în Pleistocen!
5. Explicați evoluția nivelului mării în Holocen!
6. Cum a evoluat nivelul mării în ultimii 150 ani?
7. Ce se întâmplă în prezent cu nivelul Oceanului Planetar? Explicați!
8. Care sunt tendințele evolutive ale nivelului Oceanului Planetar pentru următorul secol?
De ce?
9. Definiți următorii termeni: transgresiune, regresiune, eustatism, glacio-eustatism,
izostazie, glacio-izostazie, hidro-izostazie, expansiune termală a oceanului.
Raspusuri
1.Schimbarile relative ale nivelului marii se refera la schimbarile altitudinale ale
suprafetei marii fata de uscat si opereaza la scara locala sau regionala si sunt
determinate atat de oscilatiile nivelului absolut al marii cat si de miscarile verticale ale
continentelor.
Miscarile eustatice reprezinta schimbarile nivelului absolut al marii care se manifesta
global.Chiar daca la scara anuala si decadala se remarca diferente regionale in ritmul
miscarilor eustatice induse de expansiunea termala ,pe termen lung acestea se
manifesta cu aceeasi intensitate in intreg Oceanul planetar.
2.Cauzele globale ale schimbarilor nivelului marii:
Schimbarile altitudinale ale suprafetei marii care se manifesta la scara globala exprima
comportamentul unitar absolut al marii, respectiv miscarile eustatice.Factorul cel mai
important care determina miscarile eustatice este reprezentat de topirea sau cresterea
calotelor glaciare si a ghetarilor in stransa corelatie cu schimbarile climatice si este
denumit glacio-eustatism.Cealalta cauza globala majora a miscarilor eustatice o
reprezinta expansiunea termala datorata incalzirii/racirii oceanelor.Desi cantitatea de
apa din Oceanul Planetar ramane constanta , volumul acestuia suporta variatii odata cu
modificarea temperaturii apei.
Cauzele regionale ale schimbarilor nivelului marii :
Placile tectonice plutesc pe astenosfera gratie diferentelor de densitate dintre litosfera ,
crusta continentala , crusta oceanica si atmosfera superioara.Gradul de afundare al

9
fiecarei placi tectonice sau mai ales al fiecarui compartiment crustal al Terrei , depinde
de densitatea si de greutatea totala in tendinta atingerii si mentinerii echilibrului
izostatic.Schimbarile de nivel ale blocurilor continentale datorate cresterii sau topirii
calotelor glaciare compun glacio-izostezia.O alta consecinta foarte importanta a topirii
ghetarilor si cresterii nivelului marii o reprezinta inundarea selfurilor continentale.Sub
presiunea nou aparuta prin ridicarea post-glaciara a nivelului marii , selfurile sunt
afectate de hidro-izostazie si cel mai adesea sunt dominate de subsidenta.
Cauzele locale ale schimbarilor nivelului marii
La scara locala pe langa miscarile eustatice si izostatice , schimbarile relative ale
nivelului marii pot fi impuse de miscarile netectonice .Frecvent acestea se desfasoara
uniform , pe intervale lungi de timp sau au un caracter episodic , de durata medie sau
scurta asociata cu activitatea seismica.O alta cauza a a oscilatiilor nivelului local al marii
este subsidenta , determinata de compactarea sedimentelor.Pe coaste joase , in special
in delte sedimentele neconsolidate sunt depuse rapid , formand structuri cu o porozitate
de 40-50 %.Tot in delte cantitatile mari de sedimente depuse se manifesta ca o
suprasarcina asupra soartei ,generand o usoara afundare denumita sedimento-
izostazie.
3. Cauzele fluctuațiilor nivelului mării în Cuaternar sunt : Excentricitatea orbitei ,
Inclinarea axei de rotatie , Miscarea de precesie
4.Pleistocenul este cunoscut ca perioada cu cele mai multe glaciatiuni, fiind caracterizat
de temperaturile cele mai scazute din istoria Terrei- 17 glaciatiuni in cadrul carora fazele
reci au avut o durata medie de 100.000 ani iar cele calde 5000-1000 ani.Variatiile de
volum ale Ocaenului Planetar si variatiile de volum ale calotei glaciare pot fi
reconstituite pe foraminiferele bentice din carotele marine de pe fundurile oceanice pe
baza analizei raportului izotopic de oxigen.Oceanele tind sa aiba valori mai ridicate ale
raportului izotopic de oxigen in timpul glaciaiunilor si mai scazute in interglaciare.
5.In Halocen clima se amelioreaza iar apoi se stabilizeaza in jurul parametrilor
contemporani, specifici perioadelor interglaciare.In Halocen se reia transgresiunea post-
glaciara inceputa acum 18.000 ani si se pot distinge cateva faze evolutive ale nivelului
marii :
- o crestere moderata , de cca 4 mm/an

10
-o intensificare a cresterii nivelului marii pana la 20-30 mm/an datorata topirii calotelor
glaciare vest antarctice
-o incetinire a cresterii la 5-6 mm/an in timpul Dryasului Nou
-o accelerare puternica a cresterii pa la 20 mm/an in Holocenul Timpuriu
incetinirea cresterii la 3-5 mm/an pe masura ce calotele glaciare se apropiau de o
configuratie in echilibru cu conditiile climatice Holocene.
- un nivel al marii stabil , lipsit de miscari eustatice , in care doar miscarile izostatice si
tectonice fac sa varieze nivelurile locale (5000 BP- 100 BP)
6.Cresterea contemporana a nivelului marii este una din cele mai puternice evidentiate
schimbari climatice, recente , respectiv ale incalzirii globale.Progresele facute in
cunoasterea schimbarilor nivelului marii din ultimele doua secole , raportate la macro-
stabilitatea acestuia din ultimii 5000 ani , sunt o proba univoca a incalzirii globale
recente.Acest proces este evidentiat de marturiile geologice si geomorfologice , cat si
de bazele cele mai lungi de date instrumentale.Nivelul global a cresut cu 6 cm in secolul
19 si cu 19 cn in secolul 20 .Analiza datelor existente releva ca in intervalul 1870-2005 ,
nivelul mediu al Oceanului Planetar a crescut cu 195 mm.
7.Principalele cauze ale cresterii actuale sunt expansiunea termala si intensificarea
topirii ghetarilor si calotelor .
Expansiunea termala a fost propusa ca fiind principala cauza a cresterii nivelului dar in
lipsa unor date directe de incredere , modelarile au indicat ca expansiunea termala a
contribuit cu 3-7 cm la cresterea nivelului in secolul 20.
Topirea ghetii canotate in regiunile polare , subpolare si alpine este in principal
reprezentata de ghetarii de vale si calotele continentale mici datorita vulnerabilitatii
crescute a acestor medii.Numeroasele investigatii au demonstrat ca majoritatea
ghetarilor de vale a inceput sa se retraga din a doua jumatate a secolului 9 , odata cu
depasirea completa a Micii Gaciatiuni.In prezent topirea lor s-a intensificat, contributia
acestora la cresterea contemporana a nivelului marii este in scadere de la 45% la 26%.
8.Ultimul raport al IPCC -2013 preconizeaza o crestere medie de 74 cm pana in 2100
pentru scenariul pesimist in care emisiile gazelor cu efect de sera continua sa creasca
si de 44 cm pentru scenariul optimist in care vor avea loc reduceri ale gazelor cu efect

11
 de sera ajungandu-se la emisii 0 in 2070.Chiar si cu in scenariul optimist . cresterea
nivelului urmeaza sa fie aproape de trei ori mai intensa decat in secolul 20.
9. transgresiune - reprezinta inaintarea liniei tarmului sub impactul cresterii nivelului
marii
regresiune - reprezinta scaderea liniei tarmului .
eustatism - reprezinta variața nivelului general al oceanelor, de natură climatică sau
tectonică
glacio-eustatism - este factorul cel mai important care determina miscarile eustatice ce
are legatura cu topirea sau cresterea calotelor glaciare si a gheturilor si este in stransa
corelatie cu schimbarile climatice
izostazie - teorie potrivit căreia între diversele compartimente ale scoarței terestre ar
exista un echilibru relativ datoritădiferențelor de densitate ale materialelor lor
glacio-izostazie - scimbarile de nivel ale blocurilor continentale datorate cresterii sau
topirii calotelor glaciare.
hidro-izostazie - reprezinta inundarea selfurilor datorita topirii ghetarilor si cresterii
nivelului marii.
expansiune termală a oceanului - este cauza globala majora a miscarilor eustatice

Modul 6

1. Definiți și explicați următoarele noțiuni: temperatura, salinitatea și densitatea apei de

mare.
2. Explicați distribuția temperaturii la suprafața oceanului.
3. Explicați distribuția salinității la suprafața oceanului.
4. Explicați distribuția densității la suprafața oceanului.
5. Explicați distribuția pe verticală a temperaturii în cadrul Oceanului Planetar.
6. Explicați distribuția pe verticală a salinității în cadrul Oceanului Planetar.
7. Explicați distribuția pe verticală a densității în cadrul Oceanului Planetar.
Raspunsuri

12
1.Temperatura - indicator direct de măsură a energiei cinetice medii a moleculelor care
compun o substanţă.
Salinitatea - reprezinta suma totala in grame a substantelor dizolvate intr-un kilogram de
apa de mare , dupa ce materia organica si carbonatii au fost oxidati , iar bromurile si
iodurile convertite in cloruri .
Densitatea apei de mare- reprezinta factorul responsabil pentru determinarea stabilitatii
unei mase de apa in cadrul profilului vertical.
2.Distributia temperaturii la suprafata Oceanului Planetar este una zonala , cu izoterme
orientate est-vest.Valorile descresc de la 25-28 grad celsius in zona ecuatoriala pana la
aproximativ - 2 grade celsius la latitudini mari .Aceasta distributie este strans legata de
cantitatea de radiatie solara de unda scurta primita.
3.Distributia salinitatii la suprafata Oceanului Planetar este una zonala insa nu atat de
evidenta ca in cazul temperaturii.Valorile salinitatii descresc dinspre zonele tropicale si
subtropicale spre ecuator si spre cei doi poli.Valorile salinitatii la suprafata variaza in
largul oceanelor intre 33-37% si sunt determinate de raportul dintre evaporatia,care
conduce la cresterea salinitatii si precipitatii care conduc la scaderea acesteia.Alti
factori majori care influenteaza distributia salinitatii sunt reprezentati de aportul de apa
de pe continente si topirea ghetarilor si a calotei glaciare , care conduc la scaderea
salinitatii.
4.Distributia densitatii la suprafata oceanului planetar prezinta valori minime la latitudini
mici ,in zonele unde se inregistreaza valorile maxime ale temperaturii la suprafata
oceanului.Densitatea este influentata si de distributia la suprafata oceanului a salinitatii.
5.Distributia pe verticala a temperaturii in cadrul oceanului planetar.
La latitudini mici, temperatura la suprafata apei este de 20-25 grade C, 8 grade C la 500
m , 5 grade C la 1000m si 2 grade C la 4000m.
Temperatura este relativ constanta in cadrul zonei superficiale datorita dinamicii
orizontale de amestec si a unui transfer foarte lent de caldura spre stratul termoclinei.La
latitudini mari temperatura prezinta anumite variatii sezoniere in cadrul stratului de
amestec.Iarna cand valurile sunt mari si curentii sunt puternici stratul de amestec are
grosimi mari si se poate extinde pana la stratul termoclinei permanente.Vara cand
temperatura creste suprafata devine mai stabila si adesea se dezvolta o termoclina

13
 sezoniera in cadrul zonei superficiale.La latitudini mari temperatura la suprafata
oceanului este mult mai scazuta in comparatie cu latituninile mici , in timp ce
temperatura apelor de profunzime prezinta variatii minore intre cele doua
zone.Termoclina permanenta este absenta putand aparea doar o termoclina sezoniera.
6.Distributia pe verticala a salinitatii este mai complexa in comparatie cu distributia
temperaturii in cadrul oceanului planetar .Aceasta este influentata de advectia si
amestecul vertical al apelor cu salinitate ridicata , care conduc la cresterea salinitatii si
de advectia si amestecul vertical al apelor cu salinitate scazuta , care cunduc la
scaderea acesteia in anumite orizonturi de apa.Prezinta treim straturi:
a.stratul superficial- de la suprafata oceanului pana la 200 m adancime , cu valori
similare celor de la suprafata
b.haloclina - intre 200 si 1000 m adancime , reprezinta o zona in care se inregistreaza
variatii bruste ale salinitatii
c.stratul profund - sub 1000 m adancime , caracterizat prin valori relativ constante ale
salinitatii.
7.In profil vertical , densitatea apei de mare nu creste uniform cu adancimea si prezinta
o anumita variabilitate latituninala.Regiunile aflate la latitudini mici si medii sunt
caracterizate prin prezenta a trei orizonturi:
a. orizontul superficial de la suprafata pana la 200 m , cu o relativa uniformitate a
valorilor densitatii
b.picnoclina - intre 200- 1000 m adancime, reprezinta o zona in care are loc o crestere
brusca a densitatii
c.orizontul profund - sub 1000 m , caracterizat prin cresterea foarte lenta a densitatii
odata cu adancimea.
Rata de schimbare a densitatii odata cu adancimea determina stabilitatea statica a unei
mase de apa sau capacitatea acesteia de a nu fi mutata in profil vertical.Un alt factor
care influenteaza distributia pe verticala a densitatii il constituie presiunea , cele doua
propietati ale apei fiind in relatie de proportionalitate directa.

Modul 7

1. Care sunt cauzele formării și distribuției curenților oceanici de suprafață?

2. Caracterizați curenții marginali de vest! Dați exemple!

14
3. Caracterizați curenții marginali de est! Dați exemple!
4. Enumerați și caracterizați curenții din fiecare bazin oceanic: celula Nord-Atlantică, celula
Sud-Atlantică, celula Sud-Pacifică, celula Nord-Pacifică, celula din Oceanul Indian!
5. Explicați circulația termohalină!
6. Explicați circulația upwelling/downwelling!
Raspunsuri
1. Curentii oceanici de suprafata datorita actiunii vantului asupra suprafetei oceanice
care determina deplasarea apei de la suprafata oceanului cu efecte atat in plan
orizontal cat si in plan vertical.Efectul evaporatiei intense din zona ecuatoriala calda
asupra apei , dar mai ales actiunea permanenta a vantului asupra suprafetei oceanice
determina un regim complex al curentilor oceanici de suprafata.
2.Curentii marginali de vest sunt curenti calzi cu debite mari (C.Golfului , C. Braziliei, C.
Australiei de est).I n deplasarea lor catre llatitudini mari , de-a lungul marginilor
geografice ale bazinelor oceanice , intampina actiunea vanturilor de vest care determina
devierea acestora catre est.
3.Curentii marginali de vest sunt orientati catre ecuator si sunt reci , lenti ,
largi,superficiali si difuzi. (C. Californiei, C. Canarelor, C. Australiei de vest).Acestia sunt
responsabili de aportul de mase de apa sarace tropicale si subtropicale in apele de selt
de latitunini madii, producand anomalii in cadrul ecosistemelor costiere.
4.
5.Circulatia termohalina se initiaza prin miscarea apei de la suprafata spre adancime in
urma cresterii densitatii maselor de apa prin racire si inghet , urmata de deplasarea in
plan orizontal pe distante mari.
6.Fenomenele de upwelling si downwelling reprezinta miscari ascendente /descendente
de compensare,generate de deplasarea orizonturilor de apa superioare sub actiunea
vantului sau a diferentei de temperatura si salinitate

15
16