EVALUARE

1. Ce tip de mare este Marea Neagră? Explicați!

Marea Neagră este o mare semi-închisă, componentă a Mării Mediterane (Mediterana
Europeană), de al cărei bazin principal se leagă prin mai multe strâmtori și bazine:
 Prin strâmtoarea Kerci este legată de Marea Azov
 Prin Bosfor de Marea Marmara
 Prin strâmtoarea Dardanele de Marea Egee și deci de Marea Mediterană.
Marea Neagră nu poate fi o mare continentală deoarece:
-are bazinul dezvoltat atât pe crustă continentală, cât și pe crustă oceanică;
-morfologia bazinului este asemănătoare cu cea a bazinelor oceanice (este
frecvent considerat un ocean miniatural), cu margini continentale și câmpii abisale;
-acvatoriul se află în relații active de schimb cu Marea Mediterană și, prin aceasta, cu
restul Oceanului Planetar.

2. Care este rolul limitelor și așezării Mării Negre în definirea celorlalte

caracteristici ale bazinului (climatologice, hidrologice, sedimentare
etc.)?
-Din punct de vedere geografic, Marea Neagră este așezată în partea estică a Europei,
într-o regiune în care platformele stabile străvechi intră în contact cu munții tineri
generați de orogeneza alpină.
-Salinitatea sa redusă la jumătate față de cea a oceanului planetar, lipsa curenților
verticali datorați dispunerii circulare a surselor de apa si existenta unei singure legaturi
cu oceanul planetar, alaturi de incalzirea moderata a apei de catre soare ce a dus la
stratificarea apelor, regimul termic distinct al maselor de apă, amplitudinea aproape
insesizabilă a mareei, ca și volumul imens de hidrogen sulfurat acumulat la adâncimi
de peste 150-200 m, conferă un statut aparte viețuitoarelor sale.
Prezența marilor bariere orografice - Munții Carpați, Munții Balcani, Munții
Caucaz și Munții Pontici - modifică circulația majoră a atmosferei deasupra Mării
Negre impunând diferențieri climatice locale.
Așezarea geografică a Mării Negre determină principalele procese climatice și biotice,
precum și principalele procese de interacțiune mare-atmosferă.
 Termoclina= un strat subțire, dar distinct, în care temperatura se schimbă mai drastic
cu adâncimea decât în straturile de deasupra. În ocean, termoclina împarte stratul mixt
superior de apa adâncă calmă de dedesubt. 0-50m. Creste dupa 8 grade se mentine
pana la adancime
Temp e constanta de la 200m in jos; Self continental 160 km adancime mica

Curent geostrofic- ia sedimentele din delta si le distribuie. Circula in sens invers

acelor de ceasornic
Din S MN influente calde M Mediterana+vanturi calde
Din N batea crivatul iar apa de la suprafata devine rece iar cea calda se duce spre
fundul marii

TEMP SI SALINITATE
Salinitate scade deoarece se amesteca cu apa dulce din cantitatea fluviatila provenita
din delta.
Salinitate 20-Str bosfor de unde vine aport de apa sarata.
Marea azov (fiind liman) se varsa prin str Kerci unde temp este mult mai scazuta fata
de restul bazinului MN.

EUTROFIZAREA=aport foarte mare de sedimente si din cauza adancimii mici (50m)

e specifica lacurilor; MN sunt prezenti curenti, desi exista locuri unde se poate
intampla
Delta Dunării=acumulativa; nu mai e deoarece cantit de sedimente a scaz foarte mult
si delta incepe sa se erodeze.
Dunarea Paleolitica- Canion facut de Dunare pe cand se varsa in Marea Neagra prin
mijlocul vestic al bazinului.
 In N e tarm cu cordoane litorale
 Si in S e tarm inalt cu faleza

Geologie- fundul marii (campie abisala) e foarte plat datorita unei stive de sedimente de 17
km pana la fundul actual al marii. (platforma moesica). + Strat granitic ce imparte in 2 parti
bazinul.

Bilantul hidric e pozitiv. E mult mai mare decat bazinul actual si primeste mai multa apa
decat elimina. Exista scurgeri, nu evaporatie.
3. Caracterizați provincia centrală a Mării Negre.
Provincia centrală, dezvoltată pe crustă bazaltică de tip oceanic și parțial pe crustă
continentală, cuprinde Câmpia Abisală Euxinică situată la adâncimi sub 2000 m.
Relieful tectonic primar a fost îngropat de sedimentele depuse în ultimii 80-100
milioane de ani, 19 Modulul 2 astfel încât relieful actual, dezvoltat pe sedimente
neconsolidate fine și ultrafine, se prezintă deosebit de plan și neted, cu energie de relief
de numai câțiva metri.

4. Caracterizare generală a provinciei marginale a Mării Negre.

Relieful acestei provincii poate fi asociat marginilor continentale oceanice, prezentând
diferențe marcante pe fiecare dintre laturile sale.
 Latura nordică poate fi asemănată cu marginile continentale pasive, stabile,
prezentând toate trăsăturile morfologice specifice: câmpie costieră, câmpii
litorale, șelf continental larg extinse, versant continental ușor înclinat, glacis
continental larg.
 Laturile sudică și estică sunt asemănătoare marginilor continentale active,
instabile, fără câmpii costiere, cu câmpii litorale puține și reduse ca extensiune,
cu șelfuri continentale înguste, versant continental abrupt și glacisuri
continentale înguste și abrupte.
 Latura vestică are trăsături mixte strâns legate de structură, tectonică și
morfogeneză.

TIPURI DE TARMURI

5. Marginea Continentală Scitică – caracteristici, morfologie și

subdiviziuni.
Marginea Scitică, numită astfel după extensiunea largă a câmpiei costiere pe
locurile ocupate în vechime de Sciți, se află în nordul bazinului, între
Promontoriul Dunavăț-brațul Sfântu Gheorghe din Delta Dunării și Capul Anapa.
Se dezvoltă pe Platforma Scitică și pe Platforma Europei Orientale.
Caracteristica este dată de Câmpia Mării Negre, care este o câmpie costieră tipică,
delimitată spre nord de podișurile Volhino Podolic, Doneț și Privolgia, iar spre sud de
mai multe câmpii litorale.
 Câmpia costieră comunică spre est cu Câmpia Caspică prin Culoarul Manicii.
Șelful continental prezintă în sectorul nord-vestic cea mai largă extensiune din întregul
bazin al Mării Negre.
Sub Câmpia Mării Negre se află Iitoralul (țărmul) reprezentat prin Iitoraluri deltaice și
lagunare care se grupează în patru sectoare:
- Litoralul Dunărean: intre brațul Sfântu Gheorghe și gura Limanului Nistrului;
- Litoralul Fidonisic, între gura Limanului Nistrului și Capul Tarhancut;
- Litoralul Crimeii, între Capul Tarhancut și Capul Meganon;
- Litoralul Azovian, între Capul Meganon și Capul Anapa.

6. Marginea Continentală Caucaziană – caracteristici, morfologie și

subdiviziuni.
Marginea Caucaziană este cuprinsă între Capul Anapa și Capul Tsikizisi, situat la
25 km nord de orașul Batumi. Trăsătura morfologică principală este dată de frontul
submontan al Munților Caucazul Mare continuat prin litoral și șelf înguste și versant
continental abrupt pană la glacisul continental și Câmpia Abisală Euxinică. Litoralul
acestei margini se subdivide în două sectoare:
- Litoralul Caucazian, între Capul Anapa și gura râului Gumista în apropiere de
Suhumi;
- Litoralul Kolhidei, între gura râului Gumista și Capul Tsikizisi.

Marginea Continentală Pontică – caracteristici, morfologie și

subdiviziuni.
Marginea Pontică, situată între Capul Tsikizisi și Capul Koru, corespunde, în cea
mai mare parte, frontulul Munților Pontici, care în ultimii 10 milioane de ani au suferit
o deplasare Ientă spre nord, de unde și caracterul foarte abrupt al versantului continental
și îngustimea glacisului continental. În cadrul acestei margini deosebim:
- Litoralul Pontic, între Capul Tsikizisi și Capul Baba;
- Litoralul Bosforului, între Capul Baba și Capul Koru.
Sectorul dintre Capul Koru și brațul Sfântu Gheorghe are caracter mixt, de contact între
marginile Pontică și Scitică, fiind dezvoltat pe Platforma Moesică și pe orogenul nord-
dobrogean.
7. Explicați consecințele raportului dintre suprafața bazinului hidrografic
al Mării Negre și suprafața efectivă a Mării Negre.
Bazinul hidrografic al Mării Negre este cel mai extins și mai complex. Raportul
suprafață bazinală / suprafață marină relevă în bună măsură importanța proceselor
fluviale în structura și funcționarea acvatoriului.
Bilantul hidric e pozitiv. E mult mai mare decat bazinul actual si primeste mai multa
apa decat elimina. Exista scurgeri, nu evaporatie. Acest lucru are consecințe majore în
morfologia bazinului, distribuția sedimentelor, salinitatea apei etc.

8. Clima Mării Negre – caracterizare generală.

Marea Neagră se află în zona temperată, clima de deasupra acvatoriului fiind influențată
hotărâtor de principalii centri barici care guvernează circulația generală a atmosferei
Europei de Sud-Est:
 Anticiclonul Subtropical al Azorelor
 Anticiclonul Continental Eurasiatic
 + activitatea ciclonică din nordul Oceanului Atlantic

Clima Mării Negre prezintă caracter semiarid, evaporația fiind de 300-400 km3 / an, iar
cantitatea de precipitații de numai 225-300 km3 /an.

Poziția bazinului Mării Negre cu deschidere largă, pe cea mai mare parte a laturii nordice, spre
stepele Pontice de unde pătrund facil masele de aer continentale uscate și reci, barajul lanțului
Munților Carpați care reduce mult penetrarea influențelor oceanice din vest, barajul eficient al
lanțului Munților Caucaz care creează condiții de adăpost pe toată latura nord-estică față de
influențele excesiv continentale din nord-est.

Compartimentul estic este situat la adăpostul Munților Caucaz, ceea ce se materializează în

specificul climatic prin temperaturi medii anuale de 14-15°C, cu ierni calde și relativ umede și
veri moderate și umede.

Local se diferențiază condiții climatice asemănătoare celor subtropicale, dar acestea sunt
datorate exclusiv adăpostului oferit de Munții Caucaz, ca și de relieful cu văi adânci orientate
spre sud - vest și cu depresiuni adăpostite. În nici un caz nu putem vorbi de un climat
subtropical în bazinul Mării Negre
9. Distribuția temperaturii aerului în Marea Neagră.
Vântul și procesele eoliene deasupra mării au importanță deosebită, determinând
morfologia și dinamica valurilor, starea apelor în stratul de amestec, circulația de
suprafață, procesele superficiale de amestec și chiar circulația prin Str. Bosfor.
Principalii centri barici care influențează dinamica atmosferei deasupra Mării Negre:
• vara se resimte influența Anticiclonului Azore și a ciclonului din Golful Persic;
• iarna se manifestă centrul de presiune înaltă din Asia, centrul de joasă

Pe coasta României, furtunile violente sunt consecinţa pătrunderii ciclonilor

mediteraneeni în spaţiul Mării Negre, unde primesc o cantitate mare de energie de pe
suprafaţa mării, sub forma vaporilor de apă, ce determină intensificarea vântului în
cadrul ciclonului;
Temperatura aerului reprezintă un factor climatic important care influenţează şi
determină alte elemente, procese şi fenomene meteorologice, contribuind la descrierea
stării timpului şi climei unei regiuni.
Pe suprafaţa terestră temperatura aerului variază semnificativ în funcţie de intensitatea
radiaţiei solare. Ca urmare a faptului că uscatul se încălzeşte şi se răceşte de circa două
ori mai repede decât apa, regiunile de coastă au ierni mai călduroase şi veri mai
răcoroase decât cele din interiorul continentelor.

10. Distribuția precipitațiilor în Marea Neagră.

Acest compartiment este mai omogen din punct de vedere al repartiției temperaturilor, dar bine
diferențiat în privința distribuției precipitațiilor și a evaporării.
în nordul compartimentului estic:
 precipitațiile medii lunare 25-100 mm
 evaporarea între 35 și 200 mm
în sud:
 precipitațiile medii lunare variază între 80 și 200 mm
 iar evaporarea, între 70 și 110 mm.

Exceptând coasta vestică a bazinului Mării Negre unde precipitaţiile de vară sunt cele mai
bogate, restul precipitaţiilor căzute pe suprafaţa mării atinge maximul în intervalul octombrie
- ianuarie, inclusiv pe coasta Caucazului unde se înregistrează cele mai mari cantităţi medii
anuale din întreg bazinul.
11. Explicați distribuția temperaturii la suprafața Mării Negre.
Se caracterizează prin diferențe marcante între cele două compartimente, de vest și de
est, între care se află partea centrală cu caracter de tranziție. Cele mai mari diferențe se
înregistrează iarna, cele din timpul verii fiind neînsemnate.
Toamna, răcirea apelor de Ia suprafață începe din nord-vest (din Golful Fidonisi), unde
în luna septembrie se înregistrează o medie de 18,4°C, spre colțul sudestic, unde media
lunii septembrie este de 21,2°C .
Temperatura medie a apelor de suprafață se distribuie după un model cu gradienți
termici pronunțați spre extremele bazinelor vestic și estic și cu gradienți mici în partea
centrală.
Temperatura medie anuală la suprafața mării variază între 13 – 14 ˚C în colțul NV
extrem, 14 – 15˚C în centru și 15 – 16.5˚C în est.

12. Explicați distribuția salinității la suprafața Mării Negre.

Salinitatea medie anuală la suprafață variază între un minim de 14,5‰ în largul Deltei
Dunării și un maxim de 20,7‰ în partea centrală a bazinului.
În fața gurilor Dunării, salinitatea scade la 5-8‰ datorită volumelor mari de apă
fluvială. Salinitatea medie anuală la suprafață are distribuție zonată longitudinal, cu
valori mici și gradienți mari pe laturile vestică și estică și cu valori peste 18,20‰ în
partea centrală a bazinului. Variațiile sezoniere sunt legale evident de aportul apelor
fluviale spre Marea Neagra și de raportul dintre precipitațiile atmosferice și evaporare.

13. Explicați distribuția pe verticală a temperaturii în cadrul Mării Negre.

Distribuția pe verticală a temperaturii prezintă o stratificație specifică Mării Negre,
individualizată prin absența termoclinei permanente tipice, prezența Stratului
Intermediar Rece (SIR) și prin faptul că apele intermediare și profunde sunt mai calde
decât apele de la aceeași adâncime din Oceanul Planetar.
 Stratul de amestec, situat între suprafață și 10 – 12 m adâncime,
 Stratul termoclinei sezoniere, aflat între 10 – 12 m și 40 – 50 m adâncime, în
care gradientul termic atinge 12 – 14˚C;
  Stratul Intermediar Rece (SIR), situat între 40 – 50 m și 125 - 150 m adâncime,
în care temperatura scade cu 1 – 1.5˚C;
 Stratul intermediar, situat între 125 – 150 m și 1500 m adâncime, în care are loc
o inversiune termică, caracterizată printr-o creștere ușoară a temperaturii de la
8˚C la 8.88˚C;
 Stratul profund, aflat sub 1500 m adâncime, în care temperatura crește de la

8.883˚C (la 1500 m adâncime) la 8.896˚C (la 1800 m adâncime), apoi rămâne
constantă până la cele mai mari adâncimi (temperatură potențială de 8.9˚C).

larna, în stratul de amestec, temperatura scade, ceea ce conduce Ia apariția unei

inversiuni de temperatură în straturile de deasupra SIR.
SIR este prezent în tot acvatoriul Mării Negre și are grosimi de 100-120 m în imediata
apropiere a versantelor continentale și sub 50 m în partea centrală a bazinului. Grosimea
maximă este de 140-150 m și se înregistrează în largul versantelor continentale din
colțul sud-estic aI Mării Negre. Stratele de apă intermediare și profunde au temperatura
mai mare decât în mod normal la aceeași adâncime, în legătură cu aportul apelor
mediteraneene, mai calde, prin Bosfor, precum și datorită transferului caloric geotermal
la nivelul fundului bazinului.

14. Explicați distribuția pe verticală a salinității în cadrul Mării Negre.

Variația salinității pe verticală în bazinul adânc urmează o traiectorie diferită de restul
Oceanului Planetar prin extensiunea largă a haloclinei. Profilul vertical al distribuției
salinității prezintă trei etaje:
1. Stratul de amestec (0 – 30 m adâncime), cu o medie a salinității de 18 – 18.25‰;
2. Haloclina (30 – 200 m adâncime), în care salinitatea crește la 21.5‰;
3. Stratele intermediar și profund (situate la adâncimi mai mari de 200 m), în care
salinitatea crește foarte lent până la 22.5‰.
Distribuția verticală a salinității în bazinul adânc este rezultatul proceselor de difuziune
multiplă și amestec a maselor de apă cu diferite origini
15. Explicați distribuția pe verticală a densității în cadrul Mării Negre.
Densitatea prezintă valori care cresc cu adâncimea, determinând, în mare măsură,
distribuția pe verticală a principalelor componente chimice, cu toate procesele pe care
Ie implică. Menționăm importanța prezenței picnoclinei ferme cu gradient mare care
influențează hotărâtor desfășurarea proceselor de transfer pe verticală

1. Stratul superficial situat între suprafață și -10 până la -15 m, cu densități de 10,5-11
kg/m3 ;
2. Stratul picnoclinei permanente situat între -15 m și -120 m, în care densitatea crește de
la 11-11,5 la 15,5-16 kg/m3 , cu un gradient de 5-6 kg/m3 ;
3. Stratul profund situat la adâncimi mai mari de 120 m, cu densitatea de 16- 16,5 kg/m3

16. Explicați distribuția pe verticală a oxigenului dizolvat în cadrul Mării

Negre.
Oxigenul dizolvat înregistrează valori maxime în stratul superficial dintre suprafață și
-10 m, variind între 330 și 380 µM/I (micromoli la litru).
Distribuția pe verticală a cantității de oxigen urmeaza modelul:
Stratul superficial, situat între 0 și -5 m, în care se desfășoară cele mai
intense schimburi cu atmosfera, se caracterizează prin cantități mari de oxigen
dizolvat, care variază între 350 și 379 µM/I.

Stratul de amestec, situat între -5 m și adâncimea de 30-35 m, în care

oxigenul se află la 90-110% saturație, variind între 305 și 350 µM/I.
Aici oxigenul provine din atmosferă, din schimbul de gaze și din activitatea
fotosintetică a fitoplanctonului care asigură producția primară. Cantitatea de oxigen din
stratul de amestec variază sezonier în funcție de temperatura, salinitatea și gradul de
agitație al suprafeței apelor care determină solubilitatea oxigenului și desfășurarea
proceselor de producție primară.

Stratul oxiclinei, situat între 35 și 60 m adâncime, în care cantitatea de

oxigen dizolvat scade de la 300 µM/I la 5-6 µM/I. Scăderea cantității de oxigen se
 datorează consumului activ al acestuia în procesele de oxidare a materiei organice și a
sulfurilor.

Stratul oxic/anoxic, numit și stratul suboxic (SOL, de la Suboxic layer),

situat în cadrul picnoclinei permanente, între 55-60 m și 100-120 m, în strânsă
corelație cu picnoclina, în care cantitatea de oxigen dizolvat scade de la 5-6 µM/I la
valori apropiate de zero.
În bazinul adânc, oxigenul dispare la adâncimea de 190-200 m. În stratul suboxic
(SOL) se formează o masă de apă specifică Mării Negre.
Distribuția pe verticală a cantității de oxigen dizolvat variază de la loc la loc în funcție
de dinamica maselor de apă, astfel încât nu putem identifica repartiții uniforme pentru
întregul bazin aI Mării Negre. Se poate vorbi de un relief, cu coline și depresiuni, al
suprafeței superioare a stratului anoxic.

17. Explicați distribuția pe verticală a hidrogenului sulfurat în cadrul Mării

Negre.
Analiza distribuției producției și consumului de H2S a relevat existența unui
orizont cu producție maximă situat între 500 și 1 000 m adâncime, a unui orizont de
consum maxim mai sus de -500 m și un orizont neutru, sub -1 000 m.
Poziția verticală a interfeței anoxic-suboxic este distribuită foarte neuniform,
rezultând un "relief" cu "coline" și "depresiuni" variabil în timp.
În stratul soboxic (SOL) au loc procese de oxidare a sulfurilor în două stadii: La început,
sulfurile sunt oxidate la sulfuri elementare și tiosulfați, apoi, tiosulfații sunt oxidați Ia
sulfați cu ajutorul bacteriilor chemolithoautotrofe. Sulfații astfel formați sunt reduși cu
formarea hidrogenului sulfurat.
Rolul proceselor biogeochimice în formarea H2S este cel puțin Ia fel de important ca
și rolul proceselor strict abiotice, fapt dovedit de creșterea concentrației
bacterioclorofilei-e la interfața oxic-anoxic. Prezența sulfurilor în masa de apă și în
sedimente se datorează proceselor de formare a bisulfurilor de fier coloidale și
metacoloidale de tipul piritei.
18. Explicați particularitățile Mării Negre în ceea ce privește distribuția pe
verticală a temperaturii și salinității, în comparație cu Oceanul Planetar.
Salinitatea sa redusă la jumătate față de cea a oceanului planetar, lipsa curenților
verticali ce a dus la stratificarea apelor, regimul termic distinct al maselor de apă,
amplitudinea aproape insesizabilă a mareei, ca și volumul imens de hidrogen sulfurat
acumulat la adâncimi de peste 150-200 m, conferă un statut aparte viețuitoarelor sale.
În situația în care circa 90% din volumul Mării Negre este anoxic, este clar că viața
macroscopică se poate dezvolta doar în stratul oxigenat de la suprafață.
Având în vedere grosimea variabilă a stratului oxigenat, ca și tendința observată de
ridicare a hidrogenului sulfurat către suprafață, unii specialiști chiar îndrăznesc să
afirme că, într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat, viața poate dispărea din
Marea Neagră.

19. Explicați circulația de suprafață în Marea Neagră.

Circulația de suprafață în Marea Neagră este controlată de acțiunea combinată a
vântului, transferurile termice dintre aer – apă – uscat, aportul de apă dulce din râuri și
precipitații, schimburile de apă cu Marea Mediterană, procesul de evaporație de la
suprafață și grosimea stratului de suprafață impusă de stratificația principalelor mase
de apă. Un rol important în determinarea modelului general al curenților de suprafață îl
are morfologia și dimensiunea bazinului marin precum și configurația țărmurilor. Este
unanim recunoscută manifestarea în apele costiere şi mai departe către larg (deasupra
șelfului şi versantului continental), a unui Curent Principal Circumbazinal (CPC), numit
şi Curentul Principal de Bordură (sau Curentul Principal al Mării Negre – Rim Current),
ciclonal, cu caracter geostrofic, care se dezvoltă sub forma unui curent lat de ca. 50 km,
până la adâncimi de -150 m, deplasându-se cu viteze medii de 15-20 cm/s.
20. Explicați procesul de upwelling costier în Marea Neagră .
Cele mai frecvente procese de upwelling costier apar pe coasta sudică a Crimeii, pe
coastele românești și bulgărești, mai ales la sud de Constanța.
Upwelling-ul costier din sectorul românesc este generat mai ales de vânturile din sud și
sud-vest care determină curenți verticali în lungul părții superioare a versantului
continental și pe șelf care transportă spre țărm ape reci bogate în H2S și nutrienți.
Scăderile de temperatură a apelor de suprafață pot atinge gradienți de 14-15°C, uneori
mai mult.
Procesele de upwelling din bazinul adânc sunt în apele situate deasupra versantelor
continentale la vest de Crimeea și Ia sud de Str. Kerci (J. Staneva, E. Stanev, 1998). În
ambele cazuri, ca în orice regiune marină afectată de upwelling, productivitatea primară
crește ca urmare a creșterii cantității de nutrienți

21. Definiți următorii termeni:

Eutrofizare= Eutrofizarea reprezintă îmbogățirea apei în nutrienți, în special în

compuși cu azot și/sau fosfor, determinând o creștere accelerată a algelor și a altor
forme vegetale superioare, care conduce la o perturbare nedorită a echilibrului
organismelor prezente în apă și asupra calității apei, în special prin creșterea sau
îmbogățirea masei organice din apele stătătoare.

Poluare= Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care

interferează cu sănătatea umană, calitatea vieții sau funcția naturală a ecosistemelor,
concentrațiile unor substanțe chimice periculoase pentru viața marină și umană
depășind valorile pragului lor de toxicitate. Chiar dacă uneori poluarea mediului
înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale, cum ar fi erupțiile vulcanice, cea mai
mare parte a substanțelor poluante provine din activitățile umane. Se disting
următoarele categorii:
 poluare fizică (incluzând poluarea fonică și poluarea radioactivă)
 poluarea chimică (produsă de diverse substanțe eliberate în mediu)
 poluare biologică (cu germeni patogeni, substanțe organice putrescibile etc.)
 Suprapescuit= Pescuitul excesiv sau supra-pescuitul este considerat una din cauzele
principale ale descresterii stocurilor de pesti si alte organisme acvatice si in mod cert
principala cauza a "colapsului" ecosistemelor marine costiere in ultimul timp. Pana
acum cercetatorii si specialistii in domeniu conectau cauzal declinul global al
ecosistemelor marine costiere aproape exclusiv de impactul recent al poluarii, cresterea
concentratiei de nutrienti (eutrofizare) si modificarea climatului.

Reducerea biodiversității= Biodiversitatea Mării Negre a fost amenințată de numeroși

factori, între care eutrofizarea a deținut supremația aproape trei decenii, pierderea de
habitate si degradarea habitatelor datorita regularizarilor albiei si diferitelor constructii,
acumularea de substante toxice.

Eroziunea țărmurilor= Activitățile umane, precum construirea de instalații portuare

pe coastă și pe Dunăre și afluenții acesteia, reprezintă principala cauză a eroziunii
litoralului românesc.

22. Enumerați și explicați pe scurt principalele probleme de mediu în Marea

Neagră.
POLUAREA 1.cu metale grele (mercur, zinc, cupru, arsenic, nichel, crom) sunt
aduse de fluvii, contribuind astfel la poluarea apelor.
 Îngrijorează mai ales cantitățile mari de cupru (cca. 1 400 – 1500 t/an), mercur
(60 t/an), zinc (6 000 t/an).
 Numai Dunărea transportă în Marea Neagră anual cca. 55 t de mercur și 240 t
de cadmiu (S.M. Konovalov, 1995).
 Aceste metale grele se depun în sedimente, de unde sunt asimilate de moluște
si pești, ajungând în final în organismul uman și provocând cele mai diverse
afecțiuni.

2.cu produse petroliere

  transportate de Dunăre (cca. 53 000 t/an), o dată cu apele uzate (cca. 30 000
t/an) și din surse industriale (cca. 15000 t/an). O contribuție importantă, greu de
cuantificat, revine navelor de diferite tipuri și mai ales petrolierelor.
 Poluarea cu ape menajere. Anual se deversează în Marea Neagră o cantitate de
cca. 517 milioane m3 de ape menajere care conțin detergenți, resturi organice,
germeni microbieni. Aceste ape, care sunt neepurate sau insuficient epurate,
contribuie la eutrofizare, la poluarea cu substanțe toxice și la poluarea
microbiană a apelor costiere.

SUPRAPESCUITUL
Numărul din ce în ce mai mare al navelor de pescuit și utilizarea tehnicilor dure (plase
de dimensiuni mari, dar cu ochiuri mici, traulare cu răzuirea fundului) au dus Ia
reducerea efectivelor populațiilor peștilor cu valoare economică, în special a sturionilor
și calcanului.
La aceasta s-au adăugat și efectele negative ale eutrofizării, precum și ale
expansiunii meduzei pieptene, specie carnivoră care se hrănește cu zooplancton și
alevini. Din aceste cauze, starea pescuitului din Marea Neagră, după anul 1985, este
deosebit de gravă.
Această creștere s-a realizat aproape exclusiv pe baza hamsiei pescuite în largul
coastelor turcești, ceea ce denotă tocmai declinul populațiilor speciilor de pești cu
valoare economică ridicată. În același timp s-a redus drastic numărul de specii cu
valoare comercială, pescuite industrial, de la 26 specii în perioada 1960-1970 Ia numai
3 specii în prezent: hamsia, șprotul, stavridul

REDUCEREA BIODIVERSITĂȚII Cercetările de biologie și ecologie marină

efectuate în perioada 1890-1960, între care subliniem cuntribuțiile deosebite ale
specialiștilor români Gr. Antipa, I. Borcea și M. Băcescu, au relevat o biodiversitate
atât la nivelul ecosistemelor, cât și Ia nivelul speciilor, care, deși nu atingea valorile din
Marea Mediterană, era totuși remarcabilă. După 1960 asistăm la declinul evident al
unor ecosisteme și al populațiilor unor specii (Black Sea Red Data Book, Black Sea
Environmental Studies, UNDP, 1999). Majoritatea ecosistemelor costiere au suferit
schimbări majore. Este cazul ecosistemului bentonic cu Phyllophora, numit câmpul lui
Zernov, situat pe șelful nordvestic, în prezent distrus aproape în totalitate.