Curs 4

Acvatoriul Marii Negre

In miocenul superior acvatoriul facea parte din Marea Sarmatica extinsa din bazinul Vienei,
bazinul Panonic, prin stramtoarea de la Portile de Fier, bazinul Getic, peste actuala campie
costiera a Marii Negre si pana in bazinele Caspic si Aral.
La inceputul pliocenului, Marea Sarmatica se fragmenteaza in bazine mai mici printer care si
Marea Meotica care ocupa bazinul actual adanc am Marii Negre conectat la restul oceanului
Planetar. Marea Meotica era un acvatoriu marin tipic, cu ape cu o salinitate intre 34-35 ‰ si cu
specii marine.
La sfarsitul pliocenului, acvatoriul Marii Negre se restrange trecandu-se la o suprafata cu
dimensiuni asemantoare unui lac in pontian fara a mai avea legatura cu oceanul Planetar, dar
pastrand legatura numai cu bazinul Caspic. Apele acestui bazin erau dulci, cu vietuitoare
dulcicole, prezente in fauna actual ca relicte pontice.
In cuaternar acvatoriul Marii Negre este supus modificarilor climatic si tectonice. Mai ales din
punct de vedere tectonic, se manifesta o subsidenta active in partea central a bazinului, dar sip e
margini, cand alterneaza procesele de ridicare cu cele de subsidenta. Legatura cu Marea
Mediterana prin stramtorile Bosfor si Dardanele a fost afectata de procese tectonice active, cele
doua zone comunicand prin intermediul Culoarul Sakarya. Legatura cu Marea Caspica a
functionat cu intermitenta pe aliniamentul Culoarului Manici, active inca din sarmatian. In stadiul
actual al cunoasterii se considera ca evolutia acvatoriului Marii Negre a trecut prin 5 etape:
1. Ceauda
2. Paleoeuxinica
3. Uzunlar
4. Karangat
5. Neoeuxinica
Fiecare din aceste etape avand unul sau mai multe etape de trasgresiune si regresiune marina.
1. Ceauda – se desfasoara acum 750.000-400.000 i.Hr
- s-a manifestat prin transgresiuni in interglaciarul Guntz-Mindel si in glaciarul Mindel cu o
regresiune
2. paleoeuxinica – 325.000-125.000 i.Hr
- corespunde interglaciarului Mindel-Riss cand nivelul apelor creste putin peste nivelul actual,
stabilind legatura cu Marea Mediterana, dupa care urmeaza o regresiune.
3. Uzunlar – 200.000-125.000 i.Hr
-manifestata prin mai multe etape de transgresiuni si regresiuni marine.
4. Karangat – 120.000-55.000 i.Hr
- interglaciarul Riss-Wurm, are loc o transgresiune si a glaciarului Wurm cand are loc o
regresiune.
5. Neoeuxinica – 40.000 ani
-desfasurata in intervalul Wurm –postglaciar, cu o transgresiune urmata de o regresiune marina.
Problema care se pune in cazul acestui acvatoriu este evolutia sa in holocen, evolutie bazata pe 2
ipoteze:
Ptima ipoteza ar fi cea a trasgresiunii incepand din postglaciar si pana in prezent, iar a doua
ipoteza presupune ca Marea Neagra era un lac cu apa dulce, al carui nivel era de 120-150 m sub
nivelul actual. In urma cu 7200 ani, s-a manifestat o transgresiune foarte rapida si o invazie a
apelor din Marea Mediterana prin Bosfor cu o crestere rapida a cotelor actuale. Unii autori
asociaza acest episode cu mitul potopului biblic.
Trasaturile oceanografice ale acvatoriului Marii Negre
Temperatura apelor
La suprafata temperatura apei la fel ca si temperatura aerului se carcaterizeaza prin diferente
intre cele doua compartimente estic si vestic, intre care se afla zona de tranzitie. Cele doua mari
diferentieri se inregistreaza iarna, cele din timpul verii fiind nesemnificative. Toamna racirea
apelor incepe din nord-vest din Golful Fidonisi, unde in septembrie se ating 18,4° C in medie,
fata de zona sud-estica unde se ating 21,2° C.
Apele de suprafata din compartimentul vestic au cea mai mare etoregenitate termica datorita
aportului apelor fluvial si a vanturilor dominante reci si uscate care bat din nord-est.
In profil vertical se observa o stratificatie specifica Marii Negre.
1. Stratul de amestec situat aproape de suprafata la 10-12 m, cu o diferenta de temperatura
de la suprafata si pana la zona inferioara de 1-1,5° C.
2. Stratul termoclinei sezoniere, la adancimea de 10-12 m si 40-45 m, in care gradientul
termic atinge 12-14° C.
3. Stratul intermediar-rece (sir) situate la adancimea de 40-45 m si 130-150 m, unde
temperatura scade cu 1-1,5° C.
4. Stratul intermediar, la adancimea de 130-150 m si pana la -1500 m, unde se observa o
inversiune termica cu o temperature ce creste usor de la 8-8,8° C.
5. Stratul profund, care porneste de la -1500 m si pana la cele mai mari adancimi, unde
temperatura creste de la 8,88-8,89° C, de unde temperatura ramane constanta.
Aceasta distributie pe vertical este specifica Marii Negre si prezinta trei elemente de originalitate:
a. Prezenta stratului intermediar rece
b. Lipsa unei termocline permanente
c. Prezenta apelor intermediare si profunde mai calde decat temperatura apelor situate la
aceiasi adancime in oceanul Planetar.
Stratul intermediar rece este prezent in tot acvatoriul Marii Negre si are o grosime de 100-200 m
in apropierea versantilor continentali si sub 50 m in partea central a bazinului. Grosimea maxima
a acestuia este de 140-150 m in zona versantului continental din partea sud-estica a Marii Negre.
Stratele de apa intermediare si profunde au temperaturi mai ridicate decat in mod normal la
aceiasi adancime, fiind in legatura cu apele mediteraneene mai calde ce patrund prin Bosfor, dar
si datorita transferului caloric geothermal la nivelul fundului bazinului marin.
Salinitatea
Salinitatea medie anuala la suprafata variaza intre un minim de 14,5‰ in zona deltei Dunarii si
un maxim de 20,7‰ in partea centrala a bazinului. In zona de varsare a Dunarii salinitatea scade
la 5-8‰ datorita volumului mare de ape fluvial.
Variatiile sezoniere ale salinitatii la suprafata Marii Negre inregistreaza valori mari.
1. Iarna – minima este de 15,4‰ in zona deltei Dunarii si golful Odessa. In cea mai mare
parte din compartimentul vestic salinitatea oscileaza intre 18,19 si 18,28‰, pe cand in
compartimentul estic 17,9‰, iar in partea central 18,28‰.
2. Primavera – minima este de 12,06‰ in zona deltei Dunarii si golful Odessa, iar in rest
intre 18,2 si 18,3‰.
3. Vara – minima in aceiasi zona de 14-15‰ , in zona central 18-18,5‰, iar in apele
caucaziene intre 17-18‰. Variatiile sezoniere sunt legate evident de aportul apelor fluvial spre
Marea Neagra, dar si de raportul dintre precipitatii si evaporatie.
Variatia salinitatii pe vertical
In bazinul adanc prezinta o distributie specifica Marii Negre diferita de restul oceanului Planetar
prin extensiunea larga a haloclinei. Distributia pe vertical prezinta urmatoarele etaje distinct:
1. Stratul de amestec – 0 si -30 m cu o salinitate de 18 pana la 18,25‰.
2. Stratul haloclinei de la -30 m pana la -200 m unde salinitatea creste de la 18,25‰ pana la
21,5‰, gradientul fiind de 3,25‰.
3. Stratul intermediary situate intre -200 si -1000 m unde salinitatea creste lent atingand
22‰ la -500 m si pana la 22,3‰ la -1000 m.
4. Stratul profund situate la peste -1000 m, unde salinitatea creste lent atingand 22,32‰ la -
1500 m , valoare ce se mentine constanta pana la cele mai mari adancimi.
Aceasta distributie pe vertical a salinitatii in bazinul adanc este rezultatul proceselor de difuziune
multipla si amestec al maselor de apa cu origini diferite.