LICEUL TEHNOLOGIC ,,CONSTANTIN BRÂNCOVEANU” TÂRGOVIŞTE

PROIECT PENTRU OBŢINEREA CERTIFICATULUI

DE
CALIFICARE PROFESIONALĂ, NIVEL 4

CALIFICAREA: TEHNICIAN ECOLOG ȘI PROTECŢIA CALITĂŢII

MEDIULUI

Elev: ROTARIU BEATRICE -VALERIA

Clasa: a XII-a E

PROF. COORDONATOR: ROŞOIU

ANIŢA- GEORGETA

2021
 TEMA:

„Ecosistemul acvatic:
Marea Neagra”
 CUPRINS
Cap.1.Marea Neagra.....................................................................4

1.1.Pozitionarea …………………………………….....................4

1.2.Formarea……………………………………………..............5

1.3.Fauna…………………………………………………............6

1.4.Flora..........................................................................................7

Cap.2. Aspecte hidrologie..............................................................8

2.1. Hidrologia ……………............................................………....8

2.2. Fluvii și râuri care se varsă în Marea Neagră.......................9

2.3. Salinitatea................................................................................11

Cap.3. Ecosistemul Mării Negre...................................................12

3.1. Ecosistemul Mării Negre.......................................................12

3.2. Etajul supralitoral...................................................................13

3.3. Etajul mediolitoral.............................................................14

3.4. Etajul sublitoral.................................................................15

3.5. Etajul elitoral.....................................................................15

Concluzii………………………………………………...………..17

Bibliografie…………………………………………………..…...18
 CAP.1. Marea Neagra
1.1. Poziționarea

    Marea Neagră este întinderea de ape din bazinul geomorfologic denumit pontic, unul
din bazinele complexului tectonic tethysian, el însuși parte a orogenezei alpino-himalayene,
din care fac parte și munții care o mărginesc la nord (în Crimeea), la nord-est (Caucazul) și
la sud (lanțurile pontice). Situată intre Europa sud-estica si Asia mica, Marea Neagra este o
mare continentala apartinand bazinul atlantic. Tarmul Romaniei la Marea Neagra este de 245
km si cuprinde numeroase statiuni si porturi maritime. La Marea Neagra mai au deschidere si
urmatoarele tari : Ucraina, Rusia, Georgia, Turcia si Bulgaria.
 1.2. Formarea

  Geneza Mării Negre este legată de străvechea Mare Tethys, existentă la finele
Permianului ca o mare interioară a uriaşului continent Pangeea. În Triasic (251-199 milioane
de ani în urmă), odată cu separarea continentelor Laurasia şi Gondwana, Marea Tethys
evoluează într-o mare complet deschisă, menţinându-se  în această configuraţie până la
sfârşitul Eocenului (34 milioane de ani în urmă), când mişcările plăcilor tectonice (deplasarea
spre nord a continentului indian care intră în coliziune cu Asia; rotaţia simultană a Africii şi
compresiunea dintre Africa şi Europa), au ca efect redefinirea acesteia. Dintr-o mare deschisă,
cu o faună marină remarcabilă prin diversitate, Marea Tethys se transformă într-o mare
închisă, care practic dispare în perioada orogenezei Alpine, datorită formării munţilor Alpi,
Carpaţi şi Caucaz. Fragmentarea bazinului Mării Tethys, duce la apariţia a două noi domenii
marine: domeniul  Paratethys la nord, care se extinde din Alpi, de-a lungul bazinului Dunării
până dincolo de Lacul Aral şi domeniul mediteranean la sud.
 1.3. Fauna
Lista peștilor din Marea Neagră conține 198 specii de pești care trăiesc în apele Mării
Negre. Lista include atât reprezentanți ai faunei indigene, cât și specii invazive sau introduse.
În listă sunt incluși peștii osoși (Osteichthyes), peștii cartilaginoși (Chondrichthyes) și
ciclostomii (Cyclostomata). Lista cuprinde specii marine și salmastre. Apele salmastre litorale
(în România complexul Razelm-Sinoe, melelele de la gurile Dunării) sunt populate de specii
eurihaline, fie dulcicole, fie marine, precum și de specii migratoare. Speciile migratoare
(peștii diadromi) întreprind migrațiuni periodice din mare în apele dulci (pești anadromi) și
invers (pești catadromi).
Pe litoralul românesc al Mării Negre au fost identificate 131 specii de pești (fauna piscicolă de
la litoralul românesc cuprinde, potențial, peste 140 de specii și subspecii [1]), pe litoralul
bulgăresc 187, turcesc 167, ucrainean 155, rusesc 112 și pe cel georgian 110 specii. După
starea de conservare după criteriile IUCN, 9 specii sunt critic amenințate cu dispariția, o
specie amenințată cu dispariția, 11 specii sunt vulnerabile, 4 sunt aproape amenințate cu
dispariția, 139 neamenințate cu dispariția; pentru 15 specii sunt date insuficiente pentru
evaluarea stării de conservare, iar 19 specii nu au fost încă evaluate. Cele 9 specii critic
amenințate cu dispariția sunt: Squatina squatina (rechinul înger),  Acipenser
gueldenstaedtii (nisetrul), Acipenser nudiventris (viza), Acipenser persicus (sturionul persan), 
Acipenser stellatus (păstruga),  Acipenser sturio (șipul), Huso huso (morunul), Anguilla
anguilla (anghila europeană), Knipowitschia cameliae (guvidul mic din Delta Dunării).
 1.4. Flora

Vegetatia Marii Negre este formata din asociatii de plante, alge de marimi si culori
diferite si iarba de mare singura planta cu flori din apele Vegetatia Marii Negre este formata
din asociatii de plante, alge de marimi si culori diferite si iarba de mare singura planta cu flori
din apele marine romanesti Pe nisipurile litorale apare vegetatia de litoral, reprezentata, alaturi
de graminee si sararita, prin tufisuri de salcet si catina. Flora este formata din specii de plante
care s-au adaptat la conditiile climaterice de umiditate redusa: flora mediteraneana si
balcanica - tufe de paducei, migdali pitici alaturi de garofite, clopotei etc. Iarba de mare
(Zostera marina) este o planta superioara (angiosperma) cu corpul complet submers. Are
tulpina foliata si Frunze ingust liniare si rotunjite la varf, cu 3-9 nervuri longitudinale.
Rizomul este tarator, gros, comprimat cu radacini adventive. Florile sunt dispuse in spic.
Fructul este brazdat longitudinal. Este cunoscuta sub denumirea de iarba de mare. Atinge
lungimea de 60-150 cm si latimea de 3-9 mm. Creste in apa marii si a lacurilor litorale, in
sezonul cald, pe fund nisipos-malos, la adancimi mici in apropierea malului.
Asociatiile bentale se distribuie etajat incepand de la muchia falezelor, situate la 20-45m pana
la muchia selfului situate, in conditiile Marii Negre, la adancimea de 150-180 m. Etajul a fost
definit ca sectorul domeniului bentic, in care conditiile ecologice se caracterizeaza prin
anumite valori constant sau afectate de varoatii regulate. Sunt acceptate, in prezent, 6 etaje:
supralitoral, mediolitoral, infralitoral, circalitoral si periazoic si azoic. marine romanesti Pe
nisipurile litorale apare vegetatia de litoral, reprezentata, alaturi de graminee si sararita, prin
tufisur si catina. Flora este formata din specii de plante care s-au adaptat la conditiile
climaterice de umiditate redusa: flora mediteraneana si balcanica - tufe de paducei, migdali
pitici alaturi de garofite, clopotei etc. Iarba de mare (Zostera marina) este o planta superioara
(angiosperma) cu corpul complet submers. Are tulpina foliata si Frunze ingust liniare si
rotunjite la varf, cu 3-9 nervuri longitudinale. Rizomul este tarator, gros, comprimat cu
radacini adventive. Florile sunt dispuse in spic.
 Cap.2. Aspecte hidrologie

2.1.Hidrologia
Dispunerea circulară a surselor de apă și existența unei singure legături externe -
prin Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele - cu Oceanul planetar,
alături de încălzirea relativ moderată a apei de către Soare, determină lipsa aproape totală a
curenților marini verticali și existența doar a curenților orizontali pe un imens traseu circular
împotriva sensului acelor de ceasornic. Temperatura apei variază la suprafață: vara până la 29
de grade Celsius care ajung iarna până la 0 grade Celsius. Lumina pătrunde în largul mării la
o adâncime de 150–200 m. Oxigenul este inexistent la adâncime [CO2,H2S]. Curenții au
intensitate redusă pe verticală și mai mare pe orizontală; iarna sau în timpul unor variații ale
stării vremii, pot apărea valuri care ating 5–10 m.
 2.2. Fluvii și râuri care se varsă în Marea Neagră

Sunt mai multe fluvii și râuri care se varsă în Marea Neagră. În zona europeană
principalele sunt Casimcea, Dunărea, Nistrul, Niprul, Bugul și Kubanul.
În Asia Mică principalele ape care se varsă în Marea Neagră sunt Scaria, Enige, Câzâl-
Irmac și Ieșil-Irmac.
Alte ape care se varsă în Marea Neagră
sunt Cioruhul în Armenia, Rionul în Georgia, Provadia și Camcia în Bulgaria etc.
Un aport mare de ape este primit de Marea Neagră de la Don, prin intermediul Mării
Azov.
Pe de altă parte, în august 2010, grup de cercetători britanici de la universitatea din
Leeds au studiat sub partea de nord-vest a Mării Negre o importantă scurgere de apă freatică
dulce, al cărei debit este de 350 de ori mai mare decât cel al Tamisei. Scurgerea de apă
freatică se găsește aproximativ sub valea Carasu, provine parțial și din Dunăre, și ajunge în
mare, prin nisipul de la fund, în largul Constanței, oraș ale cărui puțuri de captare prelevează o
parte din ea. Dacă s-ar afla la suprafață, această scurgere ar forma un fluviu care ar fi al
șaselea din lume, din punctul de vedere al debitului. Scurgerea are loc la o adâncime de 35 de
metri și pe o lărgime de peste 800 de metri, iar viteza apei ajunge la 6,5 kilometri pe ora.
 2.3. Salinitatea

Apa oxigenată din straturile superioare ale mării are o salinitate relativ mică: circa 17
la mie, datorată revărsării fluviilor, cu circa 600 km³ de apă dulce pe an. În straturile mai
adânci, mai jos de 150 de metri, conținutul de sare este mult mai ridicat, deoarece aceste ape
provin, prin Strâmtoarea Bosfor, din Marea Mediterană. Anual se scurg prin Bosfor circa 450
km³ de apă salmastră la suprafață dinspre Marea Neagră spre Mediterana, cu o concentrație a
sării de 17-19‰, iar de-a lungul fundului circa 50 km³ de apă cu o concentrație a sării de 38-
39‰ dinspre Mediterana spre Marea Neagră, provocând în strâmtoare curenți primejdioși
pentru navigație. Circa 200 km³ de apă se evaporă anual.
Marea Neagră reprezintă cel mai mare bazin de apă salmastră al lumii,
cu biotopuri variate și cu o faună ce a fost supusă unor transformări continue datorate
puternicelor influențe contrarii exercitate de apele dulci și de Marea Mediterană. Apele Mării
Negre au toate caracteristicile apelor salmastre, au o mare variabilitate a salinității totale în
corelație cu suprafața, adâncimea și sezonul, o puternică variabilitate ionică, nu numai față de
Mediterana, dar și de diferitele sale părți. Ecosistemul depinde de aceste condiții hidrologice.
 Cap.3. Ecosistemul Mării Negre

3.1. Ecosistemul Mării Negre

Face parte din categoria ecosistemelor stătătoare de apă sărată. Din punct de vedere al
salinității, Marea Neagră se împarte în:

 zona de suprafață;
 zona de adâncime;

Sub aspect biocenotic găsim trei zone:

 zona litorală;
 zona pelagică;
 zona abisală.

Biocenoza cuprinde alge inferioare, alge verzi, brune și roșii. Animalele sunt reprezentate prin
viermi, moluște, pești iar în atmosfera apropiată păsări și pescăruși.
 3.2. Etajul supralitoral

Etajul supralitoral este format din zonele de țărm acoperite ori stropite de valuri în
mod ocazional. Zona prezintă o umiditate accentuată, inundabilitate, o cantitate în general
mare ori măcar semnificativă de materii organice aduse de valuri sau de origine locală. De
obicei materiile organice se află în descompunere, formând depozite cu miros
de metan și sulfură de hidrogen. Flora este formată mai ales din anumite forme de alge - rar
licheni cu rezistență la variații de mediu și hidrofile. Cu o frecvență mai redusă se întâlnesc
și angiosperme, mai ales în partea dinspre uscat a etajului supralitoral.
Pe lângă bacterii aerobe și mai puțin anaerobe, fauna include
numeroase crustacee, insecte și viermi. Mare parte din aceste vietăți se hrănesc din depozitele
de materie organică. O parte mai mică este formată din mici prădători. La acestea trebuie
adăugate vietățile pasagere, în special păsările de mare.
 3.3. Etajul mediolitoral

Etajul mediolitoral cuprinde zona de spargere a valurilor (între circa. 0 și -0,5 m

altitudine). Etajul mediolitoral al lui Băcescu (1971) corespunde cu etajul mezolitoral al lui
Peres și Picard (1958,1960) sau cu etajul talantofotic al lui Ercegovic (1957). După substratul
solului se împarte în zone pietroase, respectiv nisipoase ori mâloase. Mediolitoralul ocupă în
cadrul zonelor cu substrat dur o fâșie lată de 2–10 m în funcție de înclinația platformei
stâncoase. Zonele mediolitorale pietroase (stâncoase) adăpostesc organisme capabile a rezista
perioadelor scurte de deshidratare și care se pot fixa bine de substrat (de exempu midiile se
fixează prin firele cu bissus). Aici intră unele specii de alge și scoici. Li se adaugă viețuitoare
care vin periodic din etajul supralitoral sau infralitoral. În anumite condiții și în acest mediu
apar depozite de materie organică, făcând legătura cu biotopul prezentat mai sus. Cele mai
cunoscute viețuitoare ale etajului mediolitoral pietros sunt bancurile de midii și stridii. Etajul
mediolitoral nisipos cuprinde în special animale capabile de îngropare rapidă în
substrat. Biocenoza caracteristică zonei de spargere a valurilor pentru mediolitoralul nisipos
de granulație medie și grosieră este cea a bivalvei Donacilla cornea și polichetului Ophelia
bicornis, cărora li se mai asociază misidul Gastrosaccus sanctus și polichetele Nerine
cirratulus, Pisione remota și Saccocirrus papillocercus (Băcescu. et al 1967). Mediolitoralul
nisipurilor fine este caracterizat de predominarea populațiilor amfipodului Euxinia
maeotica și turbelariatul Otoplana subterranea (Băcescu. et al 1971).
 3.4. Etajul sublitoral

Etajul sublitoral (infralitoral) este aflat la adâncimi de 0,5 până la 12 (maximum 17,7)
metri. Este zona cea mai favorabilă vieții, în care se află majoritatea speciilor de plante și cea
mai mare parte a biomasei organismelor multicelulare. Etajul sublitoral cuprinde porțiunea de
fund marin permanent imersată, situată între limita inundării permanente și adâncimea care
permite existența organismelor fotosintetizante.

3.5. Etajul elitoral

Etajul elitoral se situează de la limita inferioară a algelor unicelulare sau pluricelulare
(60 m) până la marginea platformei continentale.
În Marea Neagră, din cauza euxinismului, nu există etajele batial, abisal și hadal, apele
adânci fiind anoxice.
 Concluzii:

 
MAREA NEAGRĂ, marea cea mai izolată a Oceanului Planetar, unica mare având
două straturi de apătotal diferite, marea care a avut cele mai multe denumiri în decursul
timpului şi cea maispectaculoasă (antinomică) schimbare de nume. Este o mare continentală, între Europa
şi AsiaMică, aproape închisă, legătura cu Oc. Atlantic şi, implicit, cu Oc. Planetar fiind foarte
dificilă: prinstr. Bosfor, spre Marea Marmara, iar de aici, prin str. Dardanele spre Marea Egee şi, mai
departe,spre Marea Mediterană, de unde legătura cu Oc. Planetar se poate realiza fie prin str.
Gibraltar (cu Oc. Atlantic), fie prin Canalul Suez (spre Marea Roşie şi, în continuare, cu Oc.
Indian). Din aceste legături dificile şi distanţa de peste 2 000 km faţă de ţărmul Oc. Atlantic,
rezultă că este marea cea mai izolată a Oc. Planetar.
 Bibliografie:
1. Manual Ecologie, editura LVS, de Niculina Ghenescu, Gheorghe Dragusoiu si Ion Onutu.

2. Vespremeanu E., Geografia Mării Negre, Editura Universitară, București.

Internet:

https://www.google.com/search?
q=marea+negre&rlz=1C1GCEA_enRO785RO785&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=2ahUKEwj
Fhsf1tJDpAhXQUMAKHXhFDDwQ_AUoAXoECBsQAw

https://ecomareaneagra.wordpress.com/