Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata

Cluj Napoca

MAREA NEAGRA

Cioban Roxana

II IPM, gr. 1a
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

Cuprins:
Introdurere....................................................................................................3

1.Geneza.......................................................................................................6

2. Hidrologie ......................................................................,.........................8

2.1 Fluvii și râuri care se varsă în Marea Neagră

2.2 Salinitatea

3. Ecosistemul Mării Negre.......................................................................11

4. Biotopul pontic ......................................................................................12

4.1 Etajul supralitoral

4.2 Etajul mediolitoral

4.3 Etajul infralitoral

4.4 Etajul circatoral

4.5 Etajul pariazoic

4.6 Etajul azoic

5. Poluare, scaderea biodiversitatii ............................................................17

6. Etimologie, istorie și alte caracteristici...................................................19

7. Ipoteza potopului pontic..........................................................................21

8. Orașe de coastă.......................................................................................24

9. Spațiul maritim si litoralul României......................................................25

10.Legaturi extarne......................................................................................35

11. Bibliografie............................................................................................36
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

Introducere

Mare este un nume generic dat vastelor întinderi de apă stătătoare, adânci și
sărate, de pe suprafața Pământului, care de obicei sunt unite cu oceanul printr-o strâmtoare.
Se mai numește mare și o parte a oceanului de lângă țărm.

Marea Neagra

Marea Neagră este întinderea de ape din bazinul geomorfologic denumit pontic, unul
din bazinele complexului tectonic tethysian, el însuși parte a orogenezei alpino-himalayene,
din care fac parte și munții care o mărginesc la nord (în Crimea), la nord-est (Caucazul) și la
sud (lanțurile pontice). Este situată între Europa și Asia, având ca state riverane Rusia,

Ucraina, România, Bulgaria, Turcia și Georgia. Prin Strâmtoarea Cherci este legată de Marea
Azov, prin Bosfor de Marea Marmara, iar prin strâmtoarea Dardanele de Marea Egee și deci
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

de Marea Mediterană. Marea Neagră este, din punct de vedere hidrologic, un rest al Mării
Sarmatice și prezintă o serie de aspecte unice în lume : ape salmastre (în medie 16-18 grame
de sare pe litru față de 34-37 în în alte mări și oceane), stratificare între apele de suprafață
oxigenate și cele adânci anoxice (fenomen denumit euxinism), limane la gurile fluviale, floră
și faună cu multe specii-relicve. În zona litoralului românesc salinitatea scade și mai mult, în
mod obișnuit fiind între 7 și 12 la mie.

Legatura Marii Negre cu Marea

Mediterana se realizeaza prin sistemul
de stramtori Bosfor si Dardanele.
Bosforul este o stramtoare destul de
ingusta (cu o latime de 0.76-3.6 km) si
putin adanca (32-34 m la prag),
ingreunand schimbul de ape in doua

sensuri intre Marea Neagra cu Tip Mare interioara

salinitatea mai scazuta si cea foarte
Suprafata 423488 km²
sarata a Marii Mediterane (38-39 g ‰).
Volum de apa 537,000 km³
Deplasarea de suprafata a apei mai putin
Salinitate 22.03 g/l%
sarate a Marii Negre este estimata la
Adancime maxina 2211 m
aproximativ 600 kmᶾ anual, in timp ce
Adancime medie 1,271 m
curentul de adancime al Marii
Lungime 1,149 km
Mediterane, cu apa mai sarata care se
Latime 630 km
deplaseaza in directia Marii Negre
Localizare Marea Mediterană, Europa
poarta 300 kmᶾ de apa anual.
de Sud-Est
Tari riverane Ucraina, Romania,
Bulgaria, Turcia, Georgia,
Rusia
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

Termica apei variaza sezonal. In sectorul romanesc temeperatura minima coboara la

0 si sub 0 grade (-1.4 °C) cand apa ingheata la tarm. Apa cea mai calda se intalneste in luna
august, fiind la tarm de 27-29°C. Limitele oscilatiilor termice sunt de 20°C in larg si de 30°C
la tarm. Pe verticala exista o evidenta stratificatie termica. Variatiile de temeperatura cu
inversarea lor intre anotimpul cald si rece au loc numai pana la adancimea de 75-100 m. Sub
aceasta adancime exista o temperatura constanta de 7°C ce creste catre fund pana la 9°C.

Variatiile de nivel sezoniere ale apei sunt cuprinse intre 15-27 cm. Valurile au inaltimi
variabile, maximum este de 4-5 m in timpul furtunilor. Exista curenti orizontali, unul in
exterior circular paralel cu tarmul, avand sensul invers acelor ceasornicului si unul interior
care consta din doi curenti ciclonali. Exista si curenti verticali dar de mica amplitudine, ei
apar la finele iernii si vantura apa pe o grosime de 180-200 m.

Insula Serpilor

Transparenta apei atinge in general 15 m in larg si 1 m la tarm in zona deltei.

Oxigenarea apei variaza cu anotimpul si adancimea, in perioada rece paturile superficiale sunt
suprasaturate de oxigen. Concetratia oxigenului scade odata cu adancimea. De la 150-200 m
pana la fundul marii gazul solvit este hidrogenul sulfurat (H2S). Aici oxigenul lipseste cu
desavarsire.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

1.Geneza

In miocen (acum 5-7 milioane de ani), ridicarea muntilor a separat la nordul lantului
alpino-carpato-hymalaian (Pirinei, Alpi, Carpati, Caucaz etc) un bazin cu apa marina numit
Marea Sarmatica. Aceasta incepea cam pe unde este Viena astazi si se intindea pana la poalele
Muntilor Tian-San din Asia Centrala.

Fiind complet izolata de oceanul planetar si primind cantitati insemnate de apa dulce
de la diversele fluvii din regiune (Dunarea, Nistru, Don , Volga), Marea Sarmatica s-a indulcit
treptat. In aceste conditii, majoritatea animalelor marine au disparut, fiind inlocuite cu o fauna
adaptata la viata in apele salmastre. Ulterior, Marea Sarmatica s-a fragmentat intr-o serie de
bazine de mai mica intindere (Lacul Balaton, Marea Neagra, Marea Caspica, Lacul Aral si
altele), care au evoluat separat.
Marea Neagra a capatat ulterior o conexiune cu Marea Mediterana care s-a soldat cu o
puternica invazie de apa mai sarata. Totusi salinitatea Marii Negre este inca mult mai redusa
decat cea a Oceanului Planetar (17 g ‰ fata de 32-33 g ‰). In aceste conditii, multe elemente
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

sarmatice au disparut, aparand in schimb specii marine tolerante la o salinitate mai redusa.
Astfel se explica relativa saracie in specii a Marii Negre (foarte multe specii tipic marine
existente in Marea Mediterana lipsesc din Marea Neagra, desi ar putea trece usor prin
stramtorile Bosfor si Dardanele). Alta particularitate a Marii Negre este prezenta relictelor
ponto-caspice, supravietuitori din apele salmastre ale Marii Sarmatice. In aceasta categorie
intra majoritatea speciilor de sturioni de la noi. Dovada originii acestor specii este prezenta lor
simultana in Marea Neagra si Marea Caspica (separate in prezent printr-o fasie enorma de
uscat).

sturion

In prezent exista trei reconstituiri diferite ale istoriei Marii Negre:

– Ipoteza catastrofica Ryan-Pitman, care se bazeaza pe legenda Potopului din Biblie, (ea
insasi mostenita din mitologia Sumeriana, anume din legenda lui Ghilgames). Ei presupun ca
bazinul pontic adapostea de zeci de mii de ani un lac cu apa dulce, pe care il numesc Lacul
Pontic, al carui nivel era cu 180 m mai jos, decat nivelul actual al marii. Cand nivelul apelor
oceanice si ale Mediteranei au deposit altitudinea cea mai joasa a istmului Bosforului, apa
marina a format o scurgere (actuala stramtoare) care a umplut in mod catastrofal bazinul
pontic, in cateva luni, printr-o cascada gigantica. Aceasta ipoteza a fost abandonata de
aproape toti oamenii de stiinta (ramanand insa, foarte populara in public);

– Ipoteza gradualista, care presupune o schimbare lenta si imperceptibila contemporanilor, a

caracteristicilor hidrologice ale Marii Negre (mai are inca partizani);
– Ipoteza conform careia nivelul si salinitatea au oscilat de mai multe ori in decursul
perioadelor glaciare, inter-glaciare si in ultima perioada post-glaciara, care are acum sprijinul
majoritatii specialistilor, fiindca explica cel mai satisfacator fenomenele observate.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

2.Hidrologie

Dispunerea circulară a surselor de apă și existența unei singure legături externe - prin
Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara, Strâmtoarea Dardanele - cu Oceanul planetar, alături de
încălzirea relativ moderată a apei de către Soare, determină lipsa aproape totală a curenților
marini verticali și existența doar a curenților orizontali pe un imens traseu circular împotriva
sensului acelor de ceasornic. Temperatura apei variază la suprafață: vara până la 29 de grade
Celsius care ajung iarna până la 0 grade Celsius. Lumina pătrunde în largul mării la o
adâncime de 150-200 m. Oxigenul este inexistent la adâncime [CO2,H2S]. Curenții au
intensitate redusă pe verticală și mai mare pe orizontală; iarna sau în timpul unor variații ale
stării vremii, pot apărea valuri care ating 5-10 m.

Bazinul hidrogafic al Marii Negre

2.1 Fluvii și râuri care se varsă în Marea Neagră

Sunt mai multe fluvii și râuri care se varsă în Marea Neagră. În zona europeană principalele
sunt Casimcea, Dunărea, Nistru, Nipru, Bugul de Sud și Cubanul. În Asia Mică principalele
ape care se varsă în Marea Neagră sunt Scaria, Enige, Câzâl-Irmac și Ieșil-Irmac. Alte ape
care se varsă în Marea Neagră sunt Cioruhul în Armenia turcească, Rionul în Gruzia,
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

Provadia și Camcia în Bulgaria etc. Un aport mare de apă este primit de Marea Neagră de la
Don, prin intermediul Mării Azov. Pe de altă parte, în august 2010, grup de cercetători
britanici de la universitatea din Leeds au studiat sub partea de nord-vest a Mării Negre o
importantă scurgere de apă freatică dulce, al cărei debit este de 350 de ori mai mare decât cel
al Tamisei. Scurgerea de apă freatică se găsește aproximativ sub valea Carasu, provine parțial
și din Dunăre, și ajunge în mare, prin nisipul de la fund, în largul Constanței, oraș ale cărui
puțuri de captare prelevează o parte din ea. Dacă s-ar afla la suprafață, această scurgere ar
forma un fluviu care ar fi al șaselea din lume, din punctul de vedere al debitului. Scurgerea are
loc la o adâncime de 35 de metri și pe o lărgime de peste 800 de metri, iar viteza apei ajunge
la 6,5 kilometri pe oră.

Ridicarea nivelului mării Negre în -5600/5600 î.e.n., după Ryan și Pitman.

2.2 Salinitatea

Salinitatea desemnează conținutul în săruri al unei soluții, al unei ape (marine, oceanice,
lacustre sau subterane), precum și al unui sol. Se exprimă cantitativ drept concentrație masică
și procent masic, fiind exprimată de obicei în grame pe litru (g/l) sau în promile (‰).
Diferența de salinitate poate fi exploatată ca potențial energetic regenerabil prin energie
potențială osmotică. Dupa gradul de salinitate apele pot fi:

 dulci (salinitatea sub 0,5‰)

 salmastre (salinitatea între 0,5 și 30‰)
 sărate (salinitatea între 30 și 40‰)
 hiperhaline (suprasărate, cu salinitatea mai mare de 40‰).
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

Apa oxigenată din straturile superioare ale mării are o salinitate relativ mică: circa 17
la mie, datorată revărsării fluviilor, cu circa 600 Km³ de apă dulce pe an. În straturile mai
adânci, mai jos de 150 de metri, conținutul de sare este mult mai ridicat, deoarece aceste ape
provin, prin Strâmtoarea Bosfor, din Marea Mediterană. Anual se scurg prin Bosfor circa 450
Km³ de apă salmastră la suprafață dinspre Marea Neagră spre Mediterana, cu o concentrație a
sării de 17-19‰, iar de-a lungul fundului circa 50 Km³ de apă cu o concentrație a sării de 38-
39‰ dinspre Mediterana spre Marea Neagră, provocând în strâmtoare curenți primejdioși
pentru navigație. Circa 200 Km³ de apă se evaporă anual.

Marea Neagră reprezintă cel mai mare bazin de apă salmastră al lumii, cu biotopi variați
și cu o faună ce a fost supusă unor transformări continue datorate puternicelor influențe
contrarii exercitate de apele dulci și de Marea Mediterană. Apele Mării Negre au toate
caracteristicile apelor salmastre, au o mare variabilitate a salinității totale în corelație cu
suprafața, adâncimea și sezonul, o puternică variabilitate ionică, nu numai față de Mediterana,
dar și de diferitele sale părți. Ecosistemul depinde de aceste condiții hidrologice.

În largul Mării Negre, septembrie 2006, 43,9°N, 30,8°E.

Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

3. Ecosistemul Marii Negre

Ecosistem este o noțiune introdusă în 1935 de botanistul Arthur Tansley în domeniul

ecologiei, pentru a desemna o unitate de funcționare și organizare a ecosferei alcătuită din
biotop și biocenoză și capabilă de productivitate biologică. Ecosistemul cuprinde și relațiile
dintre biotop și biocenoză și relațiile dintre organismele biocenozei. Pentru ca un ecosistem să
fie funcțional este necesar să conțină trei elemente de bază: producenții, consumenții și
reducenții (cu unele excepții ultimul element poate să lipsească în unele ecosisteme).

Marea Neagra face parte din categoria ecosistemelor de apa sarata statatoare, cu
trasaturi unice in ce priveste caracteristicile fizico-chimice si biologice. Sub nivelul de 150-
200 m existenta vietii este improprie pana la fundul marii, apa fiind contaminata cu hidrogen
sulfurat (H2S).
Mediul propice vietii se desfasoara in general, pe platforma continentala marina, pana la
adancimea de 200 m si este influentat intr-o larga masura, de conditiile mediului ambiant si de
dinamica apei. Relieful submarin caracterizat prin diferite biotopuri asigura dezvoltarea unei
flore si faune strans legate de configuratia acestuia. Astfel unele animale prefera relieful
stancos, altele nisipos sau malos.

Ecositem marin
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

4. Biotopul pontic

Biotopul Marii Negre poate fi impartit in sase etaje principale:

4.1 Etajul supralitoral, este format din zonele de tarm acoperite ori stropite de valuri
in mod intamplator. Zona prezinta o umiditate accentuata, inundabilitate, o cantitate in general
mare ori macar semnificativa de materii organice aduse de valuri sau de origine locala. De
obicei materiile organice se afla in descompunere formand depozite cu miros de metan si
sulfura de hidrogen. Flora este formata mai ales din anumite forme de alge, rar licheni cu
rezistenta la variatiile de mediu si hidrofile. Cu o
frecventa mai redusa se intalnesc si angiosperme, mai
ales in partea dinspre uscat a etajului supralitoral. Pe
langa bacterii aerobe si mai putin anaerobe, fauna
include numeroase crustacee, insecte si viermi. Mare
parte din aceste vietati se hranesc din depozitele de
materie organica. O parte mai mica este formata din
mici pradatori. La acestea trebuie adaugate vietatile
pasagere, in special pasarile de mare.
Pescarusi pe tarmul marii

4.2 Etajul mediolitoral sau pseudolitoralul, se imparte dupa substratul solului in zone
pietroase, respectiv nisipoase sau maloase si cuprinde zona de spargere a valurilor (intre 0 si
0,5 m adancime). Pseudolitoralul ocupa in cadrul zonelor cu substrat dur o fasie lata de 2-10
m in functie de inclinatia platformei stancoase. In
anumite conditii si in acest mediu apar depozite de
materie organica facand legatura cu biotopul anterior.
Zonele pseudolitorale pietroase adapostesc organisme
capabile a rezista perioadelor scurte de deshidratare si
care se pot fixa bine de substrat. Aici intra unele specii
de alge si scoici cum sunt bancurile de midii. Lor li se

Bancuri de midii
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

adauga vietuitoare care vin periodic din etajul supralitoral sau infralitoral.
Zonele pseudolitorale nisipoase cuprind animale capabile de ingropare rapida in substrat.
Biocenoza caracteristica zonei de spargere a valurilor pentru pseudolitoralul nisipos de
granulatie medie si grosiera este cea a bivalvei Donacilla cornea si a polichetului Ophelia
bicornis, carora li se mai asociaza izopodul Eurydice dollfusi si polichetele Scolelepis
(Scolelepis) squamata, Pisione remota si Saccocirrus papillocercus. Zona nisipurilor fine este
caracterizata de predominarea populatiilor de amfipode din genul Pontogammarus, misidul
Gastrosaccus sanctus si turbelaridul Pseudosyrtis subterranea.

4.3 Etajul infralitoral, se afla la adancimi de 0,5-12 (maximum 18) m. Este zona cea
mai favorabila vietii in care se afla majoritatea speciilor de alge, cea mai mare parte a
biomasei organismelor vegetale unicelulare, precum si numeroase specii de animale.

Chefali Alge si guvizi

4.4 Etajul circalitoral, se intinde de la 12-18 m adancime pana la 100 m (rar 150 m,
uneori insa chiar 50 m). In general solul este malos ori nisipos (mai putin). Principalul biotop
in acest etaj este format din asociatii de scoici si viermi ce constituie hrana preferata a
diverselor specii de pesti care vin aici din zona infralitorala, pentru a se hrani.

4.5 Etajul periazoic, aflat intre 100 (uneori 50) si 150 (rar 200) m adancime. Acesta
face trecerea intre zona cu apa de mare oxigenata si zona specifica Marii Negre, a
sulfobacteriilor. In etajul periazoic se intalnesc asociatii de tanatocenoze (animale moarte
recent) sau subfosile, pe care traieste un numar restrans de vietati. Microbiologic zona
prezinta un amestec intre bacteriile aerobe si respectiv anaerobe.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

4.6 Etajul azoic, se gaseste dela 150-200 m pana la 2212 m adancime. El cuprinde
un biotop unic, unde singurele specii existente sunt bacteriile sulforeducatoare (Microspira,
Desulfovibrio).

Biocenoza Marii Negre este constituita din totalitatea organismelor lumii vii, care traiesc si
se dezvolta in biotopul marin, reprezentand componenta organica a ecosistemului.
Intre vietuitoarele din biocenoza ecosistemului, sunt stabilite diferite relatii privind hrana,
reproducerea, raspandirea, apararea, sau altele. Cele mai importante sunt relatiile trofice (de
nutritie), care alcatuiesc, dupa locul pe care organismele marine il ocupa in cadrul acestora,
trei sisteme functionale, interdependente: producatorii, consumatorii si reducatorii
(descompunatorii).

Niveluri trofice in ecosistem marin

a. Producatorii primari din Marea Neagra formeaza un ansamblu de organisme

unicelulare si pluricelulare, autotrofe, fotosintetizante sau chemosintetizante (intr-o proportie
mai mica) ce pot crea substante organice complexe (lipide, glucide, protide), cu ajutorul
energiei luminoase sau chimice si substantelor minerale.
Acest complex de organisme care alcatuieste (in sens larg) vegetatia marina sau fitocenoza
cuprinde: bacterii fototrofe, cianobacterii, euglenofite, cromofite (diatomee, dinoflagelate
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

fotosintetizante, criptofite, crisofite, primnesiofite, xantofite, feofite sau alge brune), rodofite
(alge rosii), clorofite (alge verzi) si fanerogame (iarba de mare).
Vegetatia marina este sursa de baza si principala de hrana, pentru verigile trofice superioare
(consumatorii primari), asigurand intrarea de energie in ecosistemul marin. Existenta si

dezvoltarea organismelor vegetale este in stransa corelatie cu procesul de introducere in

circuit a elementelor minerale, datorat organismelor reducatoare si conditionata de factorii de
mediu, de radiatia luminoasa patrunsa in adanc, de cantitatea de nutrienti (azotati si fosfati)
din masa apei, la care se adauga influenta diferitelor activitati antropice.

Alge brune (Phaeophyceae) Alge rosii (Rhodophyta) Alge verzi (Chlorophyta)

b. Consumatorii, sunt organisme cu nutritie heterotrofa (nu pot sintetiza substante organice de
la componente abiotice – apa, saruri minerale si energie solara sau chimica), care folosesc ca
sursa de energie (hrana) alte organisme. In functie de hrana consumata se deosebesc in
ecosistem:

– consumatorii primari sau fitofagii (zooplanctonul, o parte din moluste, pesti etc.) care
consuma hrana vegetala;
– consumatorii secundari (zoofagii, carnivorele) de diferite grade, care se hranesc cu
consumatorii primari sau alte grupe de consumatori.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

Cainele de mare (Squalus acanthias), un

consumator din varful lantului trofic

c. Reducatorii (descompunatorii), sunt organisme microscopice (bacterii si fungi) care

intervin succesiv in descompunerea si transformarea substantelor organice. Bacteriile ataca
mai ales cadavrele animalelor, iar fungii (ciupercile) celuloza vegetala.
Descompunerea materialului organic elibereaza substantele minerale continute, facand posibila
reutilizare acestor elemente de catre producatori.

Dintre mamifere, in Marea Neagra traieste foca sihastru (Monachus monachus), o subspecie
de marsuin (Phocoena phocoena relicta) si doua subspecii de delfin, afalinul (Tursiops
truncatus ponticus) si delfinul comun (Delphinus delphis ponticus).

Foca sihastru (Monachus Afalinul (Tursiops truncatus ponticus)

monachus)
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

5. Poluare, scaderea biodiversitatii

Scaderea biodiversitatii din ecosistemul marin, prin disparitia sau diminuarea

accentuata a efectivelor unor specii de la litoralul romanesc al Marii Negre se inscrie intr-un
proces extins, care a afectat intreaga biodiversitate a bazinului pontic in ultimele decenii ale
sec. XX.
Marea Neagra este in prezent una din marile cele mai profund afectate de impactul antropic.

delfinul comun (Delphinus delphis ponticus)

Dezvoltarea tot mai accentuata a industriei de toate tipurile si a unei agriculturi intens
chimizate in bazinele riverane ale fluviilor si raurilor tributare Marii Negre, corelata cu
dezvoltarea unor mari aglomerari portuare in vestul, nord-estul si nord-vestul marii, ca si pe
coastele Anatoliei a provocat mai ales in ultimele decenii bulversari majore in ecosistemul
marin.
In general, poluarea este principalul fenomen incriminat de scaderea biodiversitatii marine.
Insa, poluarea a reprezentat doar un aspect din paleta factorilor care, declansati de om, au dus
la modificarile care au facut ca Marea Neagra sa fie considerata printre cele mai afectate
bazine marine.
Un inventar al speciilor de animale disparute sau devenite foarte rare din dreptul
litoralului romanesc cuprinde taxoni din majoritatea grupelor. astfel au disparut asociatiile de
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

stridii, asociatia cu bivalva Barnea candida de pe fundurile din dreptul Constantei, au devenit
rare bivalve ca Irus irus, Petricola lithophaga, Modiolus adriaticus, Pholas dactylus, au
disparut Solen vagina si Teredo navalis. De asemenea, au devenit rare unele specii de
celenterate ca Lucernariopsis campanulata (specie delicata disparuta odata cu campurile de
alge brune din genul Cystoseira); viermi marini ca Ophelia bicornis; gasteropode ca Gibbula
divaricata, Limapontia capitata; crustacee de talie mare ca Upogelia pusilla (zeci de mii de
exemplare de gebii vietuiau odinioara pe fundurile nisipoase de la Mamaia), in prezent specia
mai poate fi intalnita la nord de Capul Midia, crevetele Lysmata seticaudata, Hippolyte
inermis, Processa pontica, Pestarella candida, Macropodia aegyptia, crabul Carcinus maenas,
atat de frecvent in trecut, acum rar la nord de Agigea. Si pestii marini au cunoscut o diminuare
generala a efectivelor, specii exploatate industrial in trecut, au devenit rare: sturionii,
scrumbia de dunare, anghila, aterina, gingirica etc.

Portul Batumi,
Georgia

Portul Odessa,
Ucraina
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

6. Etimologie, istorie și alte caracteristici

Cei mai dintâi menționați locuitori ai țărmurilor mării Negre, anume Cimerienii și
Sciții (popoare indo-europene), o denumeau « Axaina », adică "albastru închis". În vremea
colonizării grecești marea se numea « Pontos Euxeinos », adică "marea primitoare", poate
prin preluare fonetică a denumirii « Axaina ». Romanii au transcris denumirea sub forma
« Pontus Euxinus », folosind însă și « Mare Scythicum », iar ulterior, în vremea împărăției
Bizantine, în Evul Mediu, apar denumirile de « Μεγάλη Θάλασσα » ("Megali thalassa"
preluată în românește ca « Marea cea mare » din documentele lui Mircea cel Bătrân și în
italiana genovezilor ca « Mare maggiore ») și de « Kαικίας Θάλασσα » ("Chechias thalassa",
anume "marea crivățului", preluată în bulgărește ca « море Сесил » : "marea oarbă" sau
"închisă"), denumiri prezente în hărțile venețiene precum și în cronicile lui Wavrin și lui
Villehardouin.

Insula Șerpilor (Ucraina, la 44 km la est de Sulina): singura

insulă pelagică stâncoasă din Marea Neagră.

Calificativul Neagră, apare în secolul XV e.n. odată cu extinderea Imperiului turcesc, și există
trei ipoteze explicative, toate trei discutate:

 Cea mai populară, dar neconfirmată de nici-o sursă, afirmă că ar fi culoarea mării la
vreme rea (de fapt, sub nori, toate mările sunt întunecate) ;
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

 Teoria cea mai des citată în sursele anglo-saxone este că Neagră ar fi o traducere a
cuvântului scitic axaïna ;
 O altă ipoteză este că denumirea i-ar fi fost dată de Turcii Selgiuci (Selçuk Türklar)
instalați în Anatolia din secolul XI, apoi generalizată de Otomani (Osmanlı Türklar) de
jur împrejurul mării, și însfârșit tradusă în rusește, românește, bulgărește pe măsură ce
aceste popoare au acces din nou la țărmurile Mării cea Mare. Această ipoteză este
dezbătută inclusiv în rândurile turcologilor, dat fiind ca desemnarea tradițională a
punctelor cardinale prin culori, la Turci, nu totdeauna folosește Kara (adică
« întunecat ») pentru Miazănoapte și Ak (adică « luminos ») pentru Miazăzi, cum este
cazul aici (Karadeniz fiind Marea Neagră, la nord de Turcia, iar Akdeniz fiind Marea
Mediterană la sud de Turcia) : de obicei, se folosesc alte culori.

Capul Caliacra (Bulgaria, la 80 km la sud de Constanța):

ultimul sălaș al focilor dispărute Monachus monachus
albiventer

Ca urmare a poziției sale, țărmurile mării Negre au fost parcurse, colonizate șu sunt astăzi
populate de numeroase popoare sosite din timpuri mai vechi sau mai noi. Cele mai vechi
popoare pontice sunt Grecii pontici, Armenii, Românii, Lazii, Gruzinii și Abhazii. Alte
popoare pontice sunt Bulgarii, Turcii și alte popoare turcice (de exemplu Găgăuzii și Tătarii)
sau Mongolii (veniți în regiune în sec. XIII), Ucrainienii, Rușii (printre care Lipovenii) și alții.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

Toate aceste popoare prezintă astăzi o serie de tradiții, legende și alte forme de folclor legate
de Marea Neagră.

Marea Neagra (Venice, 1540)

Marea Neagră face legătura între Europa și Asia. Granița stabilită de geografi între cele două
continente, pe Caucaz și strâmtoarea Bosfor taie această mare în două părți inegale, cea mai
mare parte fiind europeană. Marea Neagră este săracă în insule, având un țărm puțin dantelat.
Cele mai importante insule sunt Insula Șerpilor și cele formate de Dunăre, dincolo de vărsare,
ca Insula Sacalinul Mare. Cea mai importantă peninsulă este Peninsula Crimeea, "împărțită"
cu Marea Azov. Golfurile Mării Negre sunt fie largi, puțin prielnice adăpostirii vaselor pe
furtună (ca Golful Burgas, Golful Varna, Golful Sinop, Golful Samsun și altele), fie separate
de larg de de curenții transversali prin cordoane litorale (« grinduri ») și transformate astfel în
limane (de exemplu Limanele Dobrogene sau Limanul Nistrului).
Etajul mediolitoral al Mării Negre, cuprinzând zona de spargere a valurilor (0-0,5 m
adâncime), adăpostește în porțiunile pietroase organisme - animale și vegetale - care se
fixează puternic și pot suporta unele perioade de uscare.

Câteva orașe importante se află la Marea Neagră, cum ar fi Burgas, Varna, Constanța, Odessa,
Ialta, Sevastopol, Soci, Suhumi, Batumi și Trabzon. Un oraș care nu se află propriu-zis la
Marea Neagră, dar este mult legat istoric și economic de această mare este orașul Istanbul
(mai demult Constantinopol și capitala Imperiului Bizantin).
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

7. Ipoteza potopului pontic

În 1997, hidrologul William Ryan și geologul Walter Pitman, americani,

descoperă lucrările hidrologilor și sedimentologilor români, bulgari și ruși, publicate în
analele institutelor de cercetări marine de la Constanța, Varna și Sevastopol, și relatând
cercetările întreprinse prin anii 1970, îndeosebi analiza cu metoda carbon-14 a cochiliilor
subfosile de moluște de apă dulce, prezente în straturile de sub sedimentele marine actuale de
pe platforma continentală. Analizele concordă : cochillile respective au circa 7000 de ani.
Cercetătorii români, bulgari și ruși conclud că acum 7000 de ani, Marea Neagră a cunoscut,
cel puțin în straturile de ape superficiale, un episod ligohalin (adică de mare scădere a
salinității), datorat, poate, scurgerii spre bazinul pontic a unei mase de apă de topire post-
glaciară prin fluviile rusești. Dar Ryan și Pitman emit altă ipoteză, bazându-se pe legenda
Potopului din Biblie, ea însăși moștenită din mitologia Sumeriană, anume din legenda lui
Ghilgameș.

Marea Neagră actuală (albastru deschis) şi lacul Pontic

(albastru închis) în ipoteza Ryan-Pitman.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

Ei presupun că bazinul pontic adăpostea de zeci de mii de ani un lac de apă dulce, pe
care îl numesc Lacul Pontic, al cărui nivel era cu 180 m mai jos decât nivelul actual al mării,
astfel că platforma continentală era la aer liber și adăpostea primii agricultori europeni
(arheologia ne spune că Sud-Estul Europei a fost prima zonă în care s-a răspândit agricultura).
Când nivelul apelor oceanice și ale Mediteranei au depășit altitudinea cea mai joasă a istmului
Bosforului, apa marină a format o scurgere (actuala strâmtoare) care a umplut în mod
catastrofal bazinul pontic, în câteva luni, printr-o cascadă gigantică, obligând agricultorii să-și
părăsească brusc așezările.

Ryan și Pitman afirmă că aceste populații s-au

răspândit, căutând alte câmpii de cultivat, în
Anatolia și în Mesopotamia, vehiculând astfel
legenda Potopului. Ei popularizează în S.U.A.
această teorie, prin articole, cărți și filme
documentare care au întâlnit un succes cu atât
mai mare, cu cât cultura populară americană este
în mod tradițional consumatoare de teorii care
îmbină, într-un fel sau într-altul, Biblia cu știința. Marea Neagra (Paris, 1705)

Majoritatea cercetătorilor specialiști ai Mării Negre, însă, nu au admis ipoeza Ryan-Pitman,

fiindcă aceasta lasă prea multe date ne-explicate și contrazice cunoștințele hidrologice relative
la Euxinism[6]. În prezent există trei reconstituiri diferite ale istoriei Mării Negre:

 ipoteza catastrofistă Ryan-Pitman, care a fost abandonată de aproape toți oamenii de

știință (rămânând însă foarte populară în public),
 ipoteza gradualistă, care presupune o schimbare lentă și imperceptibilă
contemporanilor, a caracteristicilor hidrologice ale Mării Negre (mai are încă
partizani),
 ipoteza conform căreia nivelul și salinitatea au oscilat de mai multe ori în decursul
perioadelor glaciare, inter-glaciare și în ultima perioadă post-glaciară, care are acum
sprijinul majorității specialiștilor, fiindcă explică cel mai satisfăcător fenomenele
observate.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

8. Orase de coasta

Cele mai importante 20 orașe de pe coasta Mării Negre:

 Istanbul (Turcia) 4.800.000  Trabzon (Turcia) 150.000

 Odessa (Ucraina) 1.200.000  Zonguldak (Turcia) 104.276
 Constanța (România) 390.000  Soci (Rusia) 100.000
 Kherson (Ucraina) 358.000  Poti (Georgia) 70.000
 Varna (Bulgaria) 350.000  Mangalia (România) 50.000
 Sevastopol (Ucraina) 330.000  Năvodari (România) 34.669
 Burgas (Bulgaria) 300.000
 Novorossiysk (Rusia) 281.400
 Suhumi (Georgia) 280.000
 Ialta (Ucraina) 210.000
 Batumi (Georgia) 200.000
 Ordu (Turcia) 190.143
 Samsun (Turcia) 180.000
 Kerch (Ucraina) 158.165
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

9. Spațiul maritim si litoralul României

Litoralul românesc reprezintă o parte din țărmul occidental al Mării Negre și se întinde
de la granița cu Ucraina (Nord, în golful Musura) până la cea cu Bulgaria (Sud, la câteva sute
de metri de localitatea Vama Veche). Este cea mai exploatată zonă turistică din România. De-
a lungul malului mării se întind 2 municipii, 2 orașe mai mari și alte 2 orașe, mai mici,
precum și numeroase stațiuni turistice de vară. Principalele orașe, dar și principala zonă de
interes, unde se află majoritatea stațiunilor și a atracțiilor turistice, este județul Constanța.
Celălalt județ riveran este județul Tulcea. Singura regiune istorică riverană este Dobrogea.
Principalul oraș, fiind socotit și capitala acestei zone, este Constanța (370.000 locuitori). Al
doilea ca mărime este Mangalia (50.000 locuitori). Apoi vine orașul Năvodari (41.000
locuitori) (toate în județul Constanța). Alte orașe sunt: Sulina (27.000 loc.) (Tulcea), Eforie
(10.000 loc.) și Techirghiol (7.000 loc.) (Constanța).

Geografie
Litoralul reprezintă limita între teritoriul continental și teritoriul maritim al României, acesta
din urmă delimitat definitiv (cu excepția unei fâșii de ape în dreptul golfului Musura) abia în
2009.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

Partea terestră a litoralului românesc (țărmul) se întinde pe o lungime de 245 km. și se

compune din trei sectoare geomorfologice :

 la nord, Delta Dunării ;

 la mijloc, complexul Razim-Sinoe cu grindurile care îl despart de mare ;
 la sud, coasta dobrogeană formată dintr-o alternanță de faleze, de plaje și de limane
înșiruite între sudul grindului Chituc și frontiera bulgară

Lungimea totală a
țărmului Deltei și
complexului
Razim-Sinoe
(ambele incluse în
Rezervația de
biosferă a
UNESCO,
patrimoniu
mondial) este de
163 km ; restul
coastei se întinde
pe 82km. În
fiecare an, un
număr crescând de
turiști viziteză
litoralul românesc,
pe care construcțiile și amenajările se înmulțesc, mai ales în partea de sud (cei 82 de km
situați înafara Rezervației), micșorând treptat zonele încă naturale. O problemă legată de
prima este poluarea, atât vizibilă (gunoaie) cât și invizibilă (ape de scurgere nefiltrate,
efluenți industriali sau agricoli). În anul 2009, litoralul Mării Negre din România a fost
vizitat de 1,3 milioane de turiști, din care un număr de aproape 40.000 au fost străini.
Strălucirea soarelui pe litoralul românesc are o medie anuală de 2.500 de ore, identică cu
cea de pe plajele coastei dalmatine (Croația) și apropiată de cea a coastelor mediteraneene.
Țărmul este destul de variat, format din forme ușor ondulate, cu capuri accentuate și
golfuri prelungite adânc pe văile dobrogene, cu faleze, plaje, lagune și cordoane de nisip.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

În dreptul falezelor, marea, în acțiunea ei erodantă, a făcut ca țărmul să se retragă continuu

prin abraziunea în dreptul promontoriilor. Falezele, care reprezintă două treimi din
lungimea litoralului, au înălțimi ce variază între 20 și 40 m: de la Capul Râpa (în turcește
Sin-Göl, lângă punctul „Pescăria”, la intrarea în Mamaia), faleza crește spre sud până la
35 m pentru a scădea apoi la 10-15 m, ca să ajungă la Eforie și Capul Tuzla până la
aproape 40 m, ca spre Costinești și Mangalia să scadă din nou spre 10-20 m și apoi să
crească spre Vama Veche. În dreptul golfurilor dimpotrivă, marea este cea care s-a retras,
prin transformarea lor în limane.

În zona Agigea se afla, până la

amenajările legate de mărirea
portului Constanța și de Canalul
Dunăre-Marea Neagră, unica
rezervație de dune marine din
România, la 50 m de mare,
întemeiată de Ioan Borcea, în
vecinătatea sanatoriului TBC
Osteoarticular „Dr. V.
Climescu”: ea ocupa o suprafață
de 5 ha pe un podiș mai înalt.
Între localitățile Doi Mai și
Vama Veche, există teoretic o
altă Rezervație naturală
integrală (terestră și maritimă)
dar practic, lipsa de fonduri
pentru rezervație și de informare a publicului duce, vara, la exploatarea și poluarea intensivă și a
acestei porțiuni sudice a litoralului românesc.

Partea acvatică a litoralului românesc (marea și limanele) se întinde pe aproximativ 39.940 de

kilometri pătrați, constând din:

 ape interioare (limanele) – 892 de kilometri pătrați,

 apele maritime teritoriale – 4.487 de kilometri pătrați,
 zona contiguă a apelor teritoriale – 4.460 de kilometri pătrați, și
 zona economică excluzivă – 30.100 de kilometri pătrați.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

Geologie și istorie naturală

Unitățile geomorfologice ale litoralului românesc corespund cu istoria sa geologică:

 Delta Dunării și complexul Razim-Sinoe, precum și limanele despărțite de mare prin

cordoane litorale (Siutguiol, Techirgiol, Tatlageac...) sunt construcții recente, post-
glaciare, formate prin acumularea de nisip și de aluviuni dunărene după stabilizarea,
aproximativ acum 7000 de ani, a nivelului Mării Negre.

 Delta cuprinde vaste suprafețe aluvionare inundabile pe care cresc stufărișuri și păduri,
din care se formează plaurii, despărțite fie prin prin grinduri cu dune de nisip formate
de-a lungul fostelor țărmuri maritime, fie prin grindurile fluviale formate de brațele
Dunării; aceste suprafețe aluvionare inundabile includ lacuri de apă dulce (în delta
fluvială, la apus) sau sălcâie (în delta maritimă, în răsărit). Complexul Razelm-Sinoe
nu cuprinde decât suprafețe acvatice, inițial golfuri de mică adâncime ale mării,
despărțite între ele prin grinduri cu dune de nisip (perisipuri) ; printre ele, grindul
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

Chituc are o lungime de 24 km si o lățime de la 0.5 km până la 4 km, ocupând o

suprafață de 5425 ha și o inălțime cuprinsă între 2 și 3 m.
 mai la sud, coasta cu faleze și plaje se compune din strate calcaroase orizontale din
Miocenul sarmațian, formând promontorii stâncoase, acoperite cu strate groase de
loess cuaternar adus de vânturi în decursul perioadelor glaciare din ultimele două
milioane de ani, și puternic erodate în fazele interglaciare mai calde ; sub aceste strate
se găsesc gresii, marne și calcare din Jurasicul-superior (barremian). Evoluția
paleogeografică și acțiunea factorilor modelatori au dus la formarea unor unități de
relief caracterizate prin structură de podiș cu altitudine redusă.

În partea mijlocie
a litoralului
românesc,
Podișul Litoralului
situat în dreptul
limanelor Razelm-
Sinoe-Corbu-
Tașaul (cu
altitudine de 85-
175 m) prezintă o
terasă de abraziune maritimă de 55-85 m. Relieful caracteristic pentru banda mai joasă
situată între această terasă și mare, este format din forme de eroziune fie marină (faleze
marine preistorice, insule tectono-abrazive, faleze marine actuale), fie lacustră (falezele
actuale, sculptate in depozite loessice, calcare și șisturi verzi), și din forme de acumulare
marină și lacustră (cordoane litorale zise grinduri sau perisipuri și trepte joase inundabile).
Relieful treptei înalte, la apus de terasă, este constituit în două terase de abraziune marină
cu altitudinea de 35-55 m si 55-85 m, cu aspect de poduri ușor ondulate, presărate cu
martori de eroziune. Aceste terase, acoperite de o cuvertură de depozite de loess, sunt
martorele unor perioade mai vechi, interglaciare, din ultimele două milioane de ani, când
nivelul mării era mai ridicat decât astăzi cu înălțimile respective. Formele de acumulare
marină și lacustră sunt recente (cel mult 2200 de ani), fiind situate între litoralul antic și cel
actual al mării Negre.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

În partea sudică a litoralului românesc, Podișul Litoralului dintre Tașaul și granița cu Bulgaria
(cu altitudine de 85-100m, de fapt parte din podișul Dobrogei de Sud) este un tabular, ușor
înclinat spre nord-vest și cu o pantă mai înclinată în apropierea țărmului (altitudinile oscilând
între 0 și 100 m.), în mai multe trepte deasemenea martore ale variațiilor nivelului mării din
ultimele două milioane de ani (5-15 m de-a lungul țărmului; 20-30 m, cu mare continuitate,
patrunzând mult în
interior, formând o
treaptă distinctă în
jurul limanelor; 35-
45 m, cu mare
continuitate,
constituind o treaptă
mai lată decât
celelalte în jurul
limanelor; 50-60 m,
cea mai dezvoltată
treaptă cu lățimi
cuprinse între 500 m și 4-5 km; și însfârșit 70-85 m, cea mai înaltă treaptă situată la contactul
cu podișurile interioare. Aceste 5 trepte sculptate în depozitele sarmațiene sunt acoperite de
depozite de loess. De remarcat că pe suprafața județului Constanța relieful de platformă este
fragmentat de numeroase văi cu orientări diferite.
Pe podișul litoral, văile sunt orientate nord-vest/sud-est în sectorul nordic și vest/est în
sectorul sudic.
Dintre cele mai importante văi, amintim Telița, Casimcea, Sărăturile, Nuntașii și Topolog,
Cichirgeaua. Văile sunt înguste, având în partea superioară aspectul de chei, iar pe cursul
mijlociu și inferior devin asimetrice, având versantul sudic sculptat, uneori adânc, în șisturile
verzi paleozoice ale soclului metamorfic.
Podișul Litoralului conține mari cantități de apă freatică, precum și peșteri, printre care cea de
la Movile care, fiind izolată de mediul exterior de sute de mii de ani, adăpostește un ecosistem
izolat de restul biosferei, în care lanțul trofic este bazat nu pe energia solară, ci pe cea
biochimică bacteriană.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

Istorie
Litoralul a fost locuit din cele mai vechi timpuri. Cercetările arheologice au evidențiat
existența obiectelor din eneolitic din cultura Gumelnița și dezvoltarea în neolitic a culturii
Hamangia (cunoscută în special datorită statuii numită „Gânditorul de la Hamangia”). Prin
gurile Dunării, coasta azi românească leagă Europa centrală și Țările Române de Marea
Neagră, iar prin porturile sale, de Marea Mediterană, drept care rând pe rând s-au perindat aici
nenumărate flote și armate : ale grecilor care în secolele VI - IV î. Chr. întemeiază coloniile
Histria, Callatis și Tomis, ale perșilor, ale romanilor deveniți prin creștinare bizantini, iar mai
târziu invaziile popoarelor migratoare au fost urmate de stăpânirea otomană. După alipirea la
România în anul 1878, litoralul a cunoscut din nou o perioadă de pace și dezvoltare, din care
trei ultime valuri de umbră au avut loc în anii 1916-1918 (primul război mondial), 1940-1944
(al doilea) și 1945-1989 (dictatura comunistă).

În Evul mediu, sub stăpânirea turcească, litoralul făcea parte, din punct de vedere bisericesc,
din Exarhatul Proilavon, cu sediul la Brăila, dar pe măsură ce treceau anii, numărul
musulmanilor creștea, ajungând să fie pe alocuri majoritari. În multe locuri, cultura dispare în
profitul ciobănitului extensiv, fostele orașe de coastă devin simple sate de pescari. Ciobani din
Ardeal, Moldova, Țara Românească transhumează în fiecare iarnă până la mare (oile
apreciind în mod deosebit vegetația puțin sărată), mulți dintre ei (Mocanii) stabilindu-se
definitiv și amestecându-se astfel cu Românii dobrogeni (Dicienii). În perioada Imperiului
otoman s-au stabilit pe litoral și alte populații turcice (acângii, selgiucizi) apoi, începând cu
secolul XVIII, după schisma din Biserica Ortodoxă rusă, adepți ai Bisericii de rit vechi, care
se opuneau reformelor lui Petru cel Mare (Lipoveni, Scopți și alți Răscolnici).

Odată cu extinderea teritorială a Imperiului rus, în secolele XVIII-XIX, litoralul devine un

câmp de bătălie între Turcia și Rusia. Situația se agravează după anul 1812 când Imperiul rus
anexează Basarabia astfel că Dunărea devine frontiera între Rusia și Turcia. Cu acest prilej
Sultanul și Țarul fac un schimb de populații : Tătarii Nogai și Turcii din Bugeac vin pe litoral
în locul unui număr echivalent de Bulgari și de Găgăuzi care se stabilesc în sudul Basarabiei.
După 1840, pe litoral, îndeosebi la Techirghiol și Costinești, au fost colonizați și germani,
veniți din teritoriile țariste - în special din zona Cherson și care au rămas pe acest teritoriu
până în 1940, când, în marea majoritate, au fost strămutați în Al Treilea Reich.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

Deși istoriografia străină a prezentat litoralul drept o zonă colonizată cu români numai după
1878, în fapt, au existat stâne românești de ciobani transhumanți încă din Evul mediu, fără să
mai amintim de băștinașii dobrogeni denumiți tradițional Dicieni, despre care Vasile Pârvan și
George Vâlsan presupuneau că se trăgeau din populația romanizată din jurul masivului
Măcinului și a cetății Vicina, menționată în sursele medievale. Cartografia veche arată pe
litoral și denumiri românești, ca de exemplu limanurile Iancina (azi Razim sau Razelm),
Fidilimanu (azi Zmeica), Albastru (azi Sinoie), Nuntași, Petroasa (Tașaul), Dulce (Tatlageac),
Albești... Existența locuitorilor de limbă română este dovedită și de faptul că, in 1870,
autoritățile otomane din Dobrogea îl numesc pe monahul Nifon Bălășescu (născut în județul
Sibiu, călugărit la Căldărușani), drept director al școlilor românești din regiune.
Limita sudică a litoralului românesc a fost fixată de la Congresul de la Berlin, unde emisarul
francez a insistat ca frontiera cu Bulgaria să ajungă la mare între cătunele de pescari Ofidaki
(azi Vama Veche) și Limanaki (azi Durankulak în Bulgaria) ca să cuprindă populația
românească din valea Albă (comuna Limanu) și din jurul portului Mangalia.
În anul 1916, după intrarea României în Primul Război Mondial, pe litoral au loc operațiuni
militare importante. Astfel in august 1916, trupele conduse de generalul Mackensen cuceresc
Constanța.
Între cele două războaie mondiale, România Mare avea un litoral de 412 km între Bugazu (la
ieșirea în mare a limanului Nistrului, azi în Ucraina) și Ecrina (azi în Bulgaria, la nord de
Varna), cuprinzând atunci coasta Bugeacului și cea a Cadrilaterului (cu Capul Caliacra și
"Coasta de Argint", între acesta și Balcic), precum și Insula Șerpilor (cedată către URSS în
1948, azi ucraineană). În această perioadă interbelică continuă procesul de modernizare a
litoralului, îndeosebi a porturilor și a stațiunilor turistice. Este construită calea ferată
Constanța-Mangalia. Continuă stabilirea pe litoral a numeroși români din alte provincii, iar în
anii '20, în special în jurul Mangaliei se așază numeroși aromâni, astfel că pe litoral, vechii
Dicieni și Mocani devin minoritari. Tot în această perioadă are loc o emigrare parțială a
turcilor din zona costieră în Turcia, ca urmare a politicii lui Mustafa Kemal Ataturk de a
încuraja stabilirea musulmanilor din Balcani în noul stat turc.
Perioada comunistă a însemnat, pentru litoral, patru orientări politice : presiuni asupra
țăranilor și pescarilor pentru a colectiviza gospodăriile, uneltele și bărcile, urbanizare
intensivă, amenajări costiere și portuare de mare amploare, supraveghere crescută din cauza
statutului de "zonă de frontieră" și a prezenței unui mare număr de turiști străini. De exemplu
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

în 1949, conducerea comunistă a României a organizat construirea canalului Dunăre - Marea

Neagră, folosind munca forțată a deținuților în special a celor politici, supuși unui regim de
exterminare, dar și a unor deținuți aparținând minorităților etnice și religioase (de exemplu
Lipovenii, care refuzau să se supună ateismului de stat). Construirea canalului a fost
abandonata în anul 1955. Lucrările la Canal au fost reluate în anul 1975 și au fost încheiate în
anul 1984. În anul 1986 a fost dat în folosință Canalul Poarta Albă - Năvodari.

Pescuitul de-a lungul litoralului s-a prăbușit începând cu anii 1980 și nu s-a mai redresat
niciodată, din cauza supraexploatării stocurilor de pește, a poluării și a dispariției zonelor de
reproducere ca urmare a închiderii portițelor limanelor, a aluvionării și a turbidității datorate
amenajărilor costiere gândite din punct de vedere excluziv ingineresc, fără a ține cont de
considerentele biologice. Majoritatea pescăriilor (cherhanalelor) și-au încetat activitatea în
decursul anilor 1990.

În perioada 1989-2000, litoralul a suferit pe fondul general al crizei generale a economiei

românești. Dispariția flotei comerciale române, declinul general al navigației, pierderea
locului privilegiat al portului Constanța, de principal punct de tranzit al exporturilor românești
și declinul turismului străin la Marea Neagră au afectat negativ economia litoralului. După
2000 și treptat, turismul și, într-o mai mică măsură navigația, s-au mai redresat, dar după 2010
criza economică a micșorat din nou activitatea, periclitând șantierele navale de la Constanța și
Mangalia.

Turismul este azi principala activitate economică a litoralului: în iulie 2008, pe litoralul
românesc existau 249 de hoteluri dintre care 21 de hoteluri de o stea, majoritatea în Eforie
Nord, 119 hoteluri de două stele, 81 de hoteluri de trei stele, 23 de hoteluri de patru stele, cele
mai multe în Mamaia. Hotelurile de cinci stele sunt Saturn, Palm Beach, Mamaia, Grand
Hotel Rex și Vega. Monumente ale naturii precum Delta Dunării, Limanele Razim-Sinoe,
Insula Popina sau Peșterile de la Cheile Dobrogei, monumente istorice precum Cetatea
Histria, Muzeul de Istorie și alte puncte de interes se numără printre atracțiile turistice ale
zonei.

Localități
Localitățile litoralului românesc sunt :

 Sulina
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

 Sfântu Gheorghe
 Năvodari
 Constanța
 Lazu
 Agigea
 Eforie
 Techirghiol
 Tuzla
 Costinești
 Tatlageac/Unirea/23 August
 Mangalia
 Doi Mai
 Vama Veche

Stațiuni
Principalele stațiuni (cele nelocuite iarna sunt semnalate între ghilimele) sunt :

 Gura Portiței
 Mamaia
 Eforie Nord
 Eforie Sud
 Techirghiol
 Costinești
 „Olimp”
 „Neptun”
 „Aurora”
 „Venus”
 „Jupiter”
 „Saturn”
 Mangalia-oraș
 Doi Mai
 Vama Veche
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

Legaturi externe

 Testamentul lui Petru cel Mare sau Rusia și obsesia Mării Negre, 13 ianuarie 2011,
Dorel Buse, Historia
 Se pare că primii marinari din Marea Neagră nu au fost grecii, 14 Septembrie 2011,
Historia
 Două milenii în slujba lui Neptun, 30 august 2004, Jurnalul Național
 Marea Neagră, botezată de înaintașii lui Suleyman Magnificul, 13 aprilie 2013,
Sinziana Ionescu, Adevărul
 FOTO VIDEO Inebolu, locul unde Marea Neagră atinge adâncimea maximă, 13
aprilie 2013, Sinziana Ionescu, Adevărul
 Comorile ignorate ale Mării Negre, 23 iulie 2010, Cristian Hagi, România liberă
 Mitologia Marii Negre, 17 iulie 2008, Adrian Bucurescu, România liberă
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca

Bibliografie

 Neal Ascherson: Schwarzes Meer. Berlin Verlag, Berlin 1996. ISBN 3-8270-0201-X.
 Charles King: The Black Sea, a history. Oxford University Press, New York 2004,
ISBN 0-19-924161-9
 Walter H. Edetsberger: Ein Goldfisch im Schwarzen Meer – Eine Bootsreise von
Sulina in die Ägäis, BOD. ISBN 3-8334-2745-0.
 I. Mărculeț (coord.): Superlativele României. Mică enciclopedie, Ed. Meronia,
București, 2010.
 I.Mărculeț , Narcizia Ștefan (coord.), Mic dicționar geografic școlar, Colegiul
Național „I. L. Caragiale”, ISBN 978-973-0-12042-4, București, 2012. (format
electronic).
 Christian Reder, Erich Klein (Hg.): Graue Donau, Schwarzes Meer. Wien Sulina
Odessa Jalta Istanbul (Recherchen, Gespräche, Essays), Edition Transfer, Springer
Wien–New York 2008, ISBN 978-3-211-75482-5
 Rüdiger Schmitt: Considerations on the Name of the Black Sea, in: Hellas und der
griechische Osten. Festschrift Peter Robert Franke. Saarbrücken 1996, 219–224
 I. Mărculeț, Mihaela Petreanu: Marea Neagră – repere geoistorice și geopolitice,
Magister, Nr. 10-11 aprilie-noiembrie 2010, Craiova, 2010.
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca
Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinata
Cluj Napoca