Referat

Disciplina: Geografie
Tema: Caracteristicile geografice ale Marii Negre

Marea Neagră este întinderea de ape din

bazinul geomorfologic denumit pontic, unul
din bazinele complexului tectonic tethysian, el
însuși parte a orogenezei alpino-himalayene,
din care fac parte și munții care o mărginesc
la nord (în Crimeea), la nord-est (Caucazul) și
la sud (lanțurile pontice). Este situată între
Europa și Asia, având ca state riverane Rusia,
Ucraina, România, Bulgaria, Turcia și
Georgia. Prin Strâmtoarea Cherci este legată
de Marea Azov, prin Bosfor de Marea
Marmara, iar prin strâmtoarea Dardanele de
Marea Egee și deci de Marea Mediterană.
Marea Neagră este, din punct de vedere
hidrologic, un rest al Mării Sarmatice și
prezintă o serie de aspecte unice în lume : ape
salmastre (în medie 16-18 grame de sare pe
litru față de 34-37 în în alte mări și oceane),
stratificare între apele de suprafață oxigenate
și cele adânci anoxice (fenomen denumit
euxinism), limane la gurile fluviale, floră și
faună cu multe specii-relicve. În zona
litoralului românesc salinitatea scade și mai
mult, în mod obișnuit fiind între 7 și 12 la
mie.

Marea Neagră se întinde pe o suprafață de

423.488 km². Cel mai adânc punct se află la
2211 m sub nivelul mării în apropierea de
Ialta. Mareele sunt în general de mică
amploare (cca. 12 cm).

Hidrologie:
Dispunerea circulară a surselor de apă și
existența unei singure legături externe - prin
Strâmtoarea Bosfor, Marea Marmara,
Strâmtoarea Dardanele - cu Oceanul planetar,
alături de încălzirea relativ moderată a apei de
către Soare, determină lipsa aproape totală a
curenților marini verticali și existența doar a
curenților orizontali pe un imens traseu
circular împotriva sensului acelor de
ceasornic. Temperatura apei variază la
suprafață: vara până la 29 de grade Celsius
care ajung iarna până la 0 grade Celsius.
Lumina pătrunde în largul mării la o
adâncime de 150-200 m. Oxigenul este
inexistent la adâncime [CO2,H2S]. Curenții
au intensitate redusă pe verticală și mai mare
pe orizontală; iarna sau în timpul unor variații
ale stării vremii, pot apărea valuri care ating
5-10 m.

Fluvii și râuri care se varsă în Marea Neagră:

Sunt mai multe fluvii și râuri care se varsă în
Marea Neagră. În zona europeană principalele
sunt Casimcea, Dunărea, Nistru, Nipru, Bugul
de Sud și Cubanul. În Asia Mică principalele
ape care se varsă în Marea Neagră sunt
Scaria, Enige, Câzâl-Irmac și Ieșil-Irmac. Alte
ape care se varsă în Marea Neagră sunt
Cioruhul în Armenia turcească, Rionul în
Gruzia, Provadia și Camcia în Bulgaria etc.
Un aport mare de apă este primit de Marea
Neagră de la Don, prin intermediul Mării
Azov. Pe de altă parte, în august 2010, grup
de cercetători britanici de la universitatea din
Leeds au studiat sub partea de nord-vest a
Mării Negre o importantă scurgere de apă
freatică dulce, al cărei debit este de 350 de ori
mai mare decât cel al Tamisei. Scurgerea de
apă freatică se găsește aproximativ sub valea
Carasu, provine parțial și din Dunăre, și
ajunge în mare, prin nisipul de la fund, în
largul Constanței, oraș ale cărui puțuri de
captare prelevează o parte din ea. Dacă s-ar
afla la suprafață, această scurgere ar forma un
fluviu care ar fi al șaselea din lume, din
punctul de vedere al debitului.. Scurgerea are
loc la o adâncime de 35 de metri și pe o
lărgime de peste 800 de metri, iar viteza apei
ajunge la 6,5 kilometri pe oră.

Salinitatea:
Apa oxigenată din straturile superioare ale
mării are o salinitate relativ mică: circa 17 la
mie, datorată revărsării fluviilor, cu circa 600
Km³ de apă dulce pe an. În straturile mai
adânci, mai jos de 150 de metri, conținutul de
sare este mult mai ridicat, deoarece aceste ape
provin, prin Strâmtoarea Bosfor, din Marea
Mediterană. Anual se scurg prin Bosfor circa
450 Km³ de apă salmastră la suprafață dinspre
Marea Neagră spre Mediterana, cu o
concentrație a sării de 17-19‰, iar de-a
lungul fundului circa 50 Km³ de apă cu o
concentrație a sării de 38-39‰ dinspre
Mediterana spre Marea Neagră, provocând în
strâmtoare curenți primejdioși pentru
navigație. Circa 200 Km³ de apă se evaporă
anual.

Marea Neagră reprezintă cel mai mare bazin

de apă salmastră al lumii, cu biotopi variați și
cu o faună ce a fost supusă unor transformări
continue datorate puternicelor influențe
contrarii exercitate de apele dulci și de Marea
Mediterană. Apele Mării Negre au toate
caracteristicile apelor salmastre, au o mare
variabilitate a salinității totale în corelație cu
suprafața, adâncimea și sezonul, o puternică
variabilitate ionică, nu numai față de
Mediterana, dar și de diferitele sale părți.
Ecosistemul depinde de aceste condiții
Ecosistemul Mării Negre:
Face parte din categoria ecosistemelor
stătătoare de apă sărată. Din punct de vedere
al salinității, Marea Neagră se împarte în:
zona de suprafață;
zona de adâncime;
Sub aspect biocenotic găsim trei zone:
zona litorală;
zona pelagică;
zona abisală.

Biocenoza cuprinde alge inferioare, alge verzi,

brune și roșii. Animalele sunt reprezentate
prin viermi, moluște, pești iar în atmosfera
apropiată păsări și pescăruși

Fauna:
De la o anumită adâncime, apa mării nu mai
conține oxigen decât în cantități neglijabile.
Există totuși microorganisme care folosesc
sulfat pentru oxidarea hranei și produc
hidrogen sulfurat și dioxid de carbon. Ele
formează un biosistem anaerob care se
apropie tot mai mult de suprafață. Biologii se
tem că Marea Neagră ar putea deveni o mare
moartă, sulfuroasă.

Numărul delfinilor a scăzut de la 1,5 milioane

de exemplare, în anii 1950, până la câteva
zeci de mii de exemplare, în 2006.