Marea Neagră

Ce caracteristici ale Mării Negre o fac diferită față de celelalte mări?

Marea Neagră este o mare semiînchisă, care se leagă prin mările Marmara şi Egee şi
strâmtorile Bosfor şi Dardanele, de Marea Mediterană. Prin strâmtoarea Kerci este legată de
Marea Azov. Este situată între Europa și Asia, având ca state riverane Rusia, Ucraina,
România, Bulgaria, Turcia și Georgia.

Marea Neagră nu este o mare continentală, deoarece are bazinul dezvoltat atât pe o
crustă oceanică, cât și pe una continentală. De asemenea, morfologia bazinului e
asemănătoare cu cele oceanice.

Suprafaţa Mării Negre, estimată la 423.000 km², este de aproximativ două ori mai
mare decât teritoriul României. Adâncimea medie a mării este de 1.315 m. Adâncimea
maximă atinge 2.258 m. Limita nordică sunt Capurile Takyl, Panagia, iar cea sudică Capul
Rumeli.

Originea numelui Mării Negre se regăsește în documente încă din perioada antichității,
pe când era cunoscută ca Ashtena. A avut multe denimiri. Grecii au numit-o Pontos Axeinos,
în traducere „marea neospitalieră”. Din cauza numelui, era puțin tranzitată, nefacilitând
comerțtul sau alte activități economice. Astfel că, au i-au schimbat numele: Pontos Euxinos
(marea ospitalieră). În timpul Evului Mediu era cunoscută ca Marea Maggiore, iar din anii
1800, Marea Nibrum. Există mai multe ipoteze privind numele actual și legătura cu
nonculoarea negru. Prima ar fi diferența dintre ea și Marea Mediterană, din punct de vedere al
aspectului, a doua este legată de punctele cardinale și asocierea culorilor (sistem împrumutat
de la poporul chinez), iar a treia sugerează culoarea profilului furtunos al mării.

Marea Neagră este, din punct de vedere hidrologic, un rest al Mării Sarmatice și
prezintă o serie de aspecte unice în lume: ape salmastre (în medie 16-18 grame de sare pe litru
față de 34-37 în alte mări și oceane), stratificare între apele de suprafață oxigenate și cele de
adâncime (fenomen denumit euxinism), limane la gurile fluviale, floră și faună cu multe
specii-relicve.

Salinitatea creşte de la ţărm spre larg. Este redusă la circa jumătate faţă de cea din
Oceanul Planetar, de la 18-19% la suprafaţă (în larg) la aproximativ 22,5% la adâncimea de
2.000 m. În zona litoralului românesc salinitatea scade și mai mult, în mod obișnuit fiind între
7 și 12%.

În Marea Neagră a fost identificată existenţa unei circulaţii originale care cuprinde mai
mulți curenți. Curentul de descărcare a apelor sărate din Marea Mediterană prin Bosfor în
Marea Neagră este provocat de diferenţele de presiune, care apar datorită nivelului de
salinitate dublu al Mării Marmara (38-39 g ‰), faţă de Marea Neagră. Există și curenţi
verticali (de la adâncime spre suprafaţă), atât în apele costiere cât şi în bazinul adânc. Aceşti
curenţi transportă de la 200-300 m adâncime spre suprafaţă ape reci, bogate în hidrogen
sulfurat. De asemenea, se formează două vârtejuri ciclonice (vestic şi estic), cu mai multe
vârtejuri interioare care sunt foarte active.

Stratificarea verticală este una din caracteristicile principale ale Mării Negre, datorată
condiţiilor particulare ale apei. În funcţie de adâncime se pot identifica două straturi diferite:
un strat superficial, până la adâncimea maximă de 150 – 200 m, cu o salinitate mai scăzută şi
o cantitate mare de oxigen dizolvat, favorabil existenţei vieţii și un strat de apă de profunzime,
aflat sub adancimea de 200 m, anoxic, cu o salinitate ridicată şi o stabilitate termică
pronunţată, lipsit de viaţă (cu excepţia bacteriilor).

Termperatura apei variază în funcție de sezon. În stratul superficial, temperatura medie

anuală a apei este cuprinsă între 11°C în nord-vest şi 16°C în sud-est. Temperaturile cele mai
ridicate se înregistrează în luna august (25-27°C), iar cele mai coborâte în februarie (0°C-
8°C). În iernile geroase, în partea de nord şi nord-vest se formează gheaţă la mal, sloiuri
plutitoare şi chiar poduri de gheaţă.

De la o anumită adâncime, apa mării nu mai conține suficient oxigen, doar cantități
neglijabile. Există totuși microorganisme care folosesc sulfat pentru oxidarea hranei și produc
hidrogen sulfurat și dioxid de carbon. Ele formează un biosistem anaerob care se apropie tot
mai mult de suprafață. Cu timpul, Marea Neagră ar putea deveni o mare sulfuroasă, moartă. În
apele costiere româneşti din cele 162 de specii de alge identificate de-a lungul anilor, foarte
multe au dispărut sau şi-au redus volumul radical. Urmare a activităţilor antropice,
ecosistemele din zonele marine, litorale sunt într-o continuă transformare.