Hidrosfera

OCEANELE ȘI MĂRILE
 GENERALITĂȚI
ApeleTerrei formează un înveliş numit hidrosferă.

Apa este prezentă sub mai multe forme:

- lichidă: râuri, fluvii, lacuri, mări şi oceane, ape freatice şi de adâncime,

picături în structura norilor;

- solidă: gheaţă, zăpadă;

- gazoasă: vapori de apă în atmosferă;

- în compoziţia chimică a rocilor, în organismele vii.

CIRCUITUL APEI NATURĂ
 CIRCUITUL APEI ÎN NATURĂ

Care implică următoarele procese:

- evaporarea apei de la nivelul scoarţei terestre, în urma încălzirii acesteia de către

radiaţia solară;

- ascensiunea vaporilor de apă în atmosferă până când aceştia ajung în spaţiul de

condensare, unde se produce transformarea lor în picături de apă ce formează norii;

- revenirea apei pe suprafaţa terestră sub formă de precipitaţii şi încadrarea sa în

cursuri de apă, lacuri, mări, oceane.
 Distribuţia apei în natură
Apa predomină în ambele emisfere dar cu pondere diferită:

- emisfera sudică 83% apă, 17% uscat;

- emisfera nordică 60,7% apă, 39,3% uscat.

Cea mai mare parte (97,1%) a volumului de apă al planetei = apă sărată;
3 procente care rămân = apa dulce.
 Apele oceanice si 
continentale

1. Oceanul Planetar constituie ansamblul întinderilor marine (mări şi

oceane) care sunt legate între ele, formând o singură masă lichidă.

https://www.youtube.com/watch?v=al-do-HGu
Ik

Marea este o întindere de apă sărată mai redusă decât un ocean, care
comunică cu oceanul prin strâmtori/praguri submarine.
 Principalele caracteristici ale
oceanelor

- comunică între ele prin strâmtori sau prin zone deschise;

- adâncimea medie este de 3800 m, (Pacific şi Indian);
- adâncimea maximă (de 11.022 m);

- relieful fundului oceanic este neregulat şi cuprinde:

• platforma continentală, până la 200 - 400 m;

• abruptul continental, de la 200 - 400 m până la 3000 - 4000 m;
• platoul continetal, până la 6000 m adâncime;
• gropile abisale sau fosele, în care se ating cele mai mari adâncimi.
 Diviziunile Oceanului 
Planetar

– Oceanul Planetar este divizat în patru bazine oceanice (fiecare

înglobând mai multe mări): Pacific, Atlantic, Indian, Arctic.
 Oceanul Pacific
– OCEANUL
RECORDURILOR:
– Cel mai intins,
– cel mai adanc (atat ca
adancime medie cat si ca
adancime maxima),
– cel mai bogat in insule,
include “Cercul de foc al
Pacificului”, cea mai
marie arie vulcanica de
pe glob.
 Oceanul Atlantic

– Al doilea ocean ca
intindere;
– Adancime maxima:
8384, Groapa Puerto
Rico
– Se individualizeaza
lantul montan
submarin;
– Insule vulcanice;
– Mai putine insule.
 Oceanul Indian

– Al treilea ocean ca
intindere;
– Situat in zona
ecuatoriala/tropical;
– Are putine mari
marginase;
– Cel mai mic numar de
insule.
– Adancime maxima:
7437
 Oceanul Arctic

– Centrat pe POLUL NORD,

are forma circulara;
– Gheata il acopera pe o
mare intindere, atat vara
cat si iarna.
– Adancime mxima:
5449m
 Mările
– Marea este o întindere de apă sărată mai redusă decât un ocean, care
comunică cu oceanul prin strâmtori/praguri submarine. prezentând
particularităţi faţă de regimul hidrologic al apelor oceanice.

Clasificarea mărilor:

A) după geneză:

- epicontinentale, situate pe platforma continentală;

- de ingresiune, formate prin prăbuşirea unor porţiuni din uscat;

 B) după poziţie (situarea geografică) şi gradul de comunicare cu 
oceanul:

1. mări continentale sau mări interioare, înconjurate de uscat, comunicând cu

oceanul prin strâmtori (Marea Neagră, Marea Baltică);
Marea Moarta

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/com
mons/4/4a/Dead_sea_ecological_disaster_
1960_-_2007.gif
2. mări mărginaşe, aflate la marginea continentului şi comunicând larg cu
oceanul, pot fi:

a) mări deschise, se desosebesc de restul oceanului prin adâncimile mult mai

reduse (M. Arabiei, M. Ross);
b) mări semiînchise, parţial înconjurate de regiunile continentale şi separate de
ocean prin insule şi/sau peninsule;
– mări interinsulare, delimitate de insule şi arhipelaguri (M. Javei, M. Celebes);
 TEMA

Identificati cel putin 3 exemple pentru fie care tip de

mare, ajutandu-va de un atlas geografic.
PROPRIETATI FIZICE SI CHIMICE 
ALE APELOR OCEANICE
 1.SALINITATEA

Salinitatea reprezintă concentraţia de săruri existente în apa

Oceanului Planetar şi se măsoară în grame/litru sau procente.

 Aceasta este în medie de 35‰;

Factorii care o influenţează sunt:
- clima,
- de aportul de apă dulce al râurilor şi fluviilor
- curenţii oceanici.
– Salinitatea variază în funcţie de anumiţi factori, între care zonalitatea climatică şi
aportul apelor dulci (precipitaţii, fluvii, gheţari):

- în zona ecuatorială, precipitaţiile bogate fac ca salinitatea să fie de 34‰;

- în regiunile tropicale aride, cu evapotranspiraţie foarte intensă, salinitatea creşte,
atingând valori de 39-42‰ (Golful Persic, Marea Roşie);
- în zonele temperate, salinitatea apelor oceanice are valoarea mediei mondiale;
- în regiunile polare, unde evaporaţia este redusă şi o parte din apă rezultă din topirea
gheţarilor de origine continentală, salinitatea scade până la 30-33‰.

Salinitatea poate influenţa mediul:

- salinitatea mică face ca punctul de solidificare al apei să crească de la cca -2°C la 0°C,
ceea ce este un inconvenient pentru activităţile portuare;
- salinitatea mare grăbeşte deşertificarea zonelor litorale.

Pe verticală, variaţiile salinităţii sunt reduse şi, de regulă, aceasta creşte o dată cu
adâncimea, datorită stratificării apei pe verticală, după densitate, cea mai puţin sărată
aflându-se deasupra. În Marea Neagră variaţia este accentuată: la suprafaţă 18-19‰,
creşte la 21-22‰ la 200 m şi la 24‰ la adâncimea de 2000 m. Din cauza lipsei mişcării
pe verticală a apei, se constată o acumulare a unor cantităţi însemnate de hidrogen
sulfurat (Marea Neagră) ceea ce împiedică existenţa vieţii de la 150 m adâncime în jos.
 2.Temperatura

– Temperatura apei marine variază atât pe verticală cât şi pe orizontală.

– La această variaţie contribuie dinamica maselor de aer şi dinamica
apelor marine (curenţii calzi sau reci), determinând temperatura apelor
de suprafaţă astfel:

• 25°-30°C, în regiunea intertropicală;

• 8°-18°C, în regiunile temperate;

• 0...-2°C, în regiunile polare.

 3. Densitatea

– Densitatea apei oceanice este strâns legată de salinitate şi temperatură:

- cu cât apele sunt mai sărate, cu atât densitatea lor este mai mare,
având tendinţa să coboare la fund;

- apele reci au o densitate mai mare decât cele calde, apa sărată atinge
o valoare mare a densităţii la 0°C, în timp ce apa dulce atinge acest
parametru la 4°C.
 4. Culoarea

– Culoarea apei oceanice este o proprietate fizică dependentă de gradul de

transparenţă al apei şi de conţinutul în substanţe organice şi anorganice.
– Transparenţa creşte la salinităţi mari şi la temperaturi ridicate.
– Ea se exprimă prin adâncimea până la care se poate vedea un disc de
culoare albă, resperctiv 50-60 m în Marea Sargaselor şi de 6-8 m în Marea
Albă.

- În zona intertropicală, culoarea apei este albastră, întrucât pătrund la

adâncimi mari razele albastre din spectrul luminii solare;
- mările cu o cantitate de masă organică însemnată au o culoare verzuie,
- iar cele în care fluviile aduc o cantitate mare de aluviuni au o culoare galbenă
sau galben-verzuie, când există şi masă organică.