Capitolul 1.

Pămîntul – corp cosmic

Unitatea materiei în Univers
Univers - lumea în totalitatea ei, infinită în timp și spațiu.
Originea universului - teoria Big Beng-ului
Virsta universului - 15mlrd ani
Materia în univers:
- Organizată în corpuri cosmice
- Neorganizată, ca praf cosmic și gaze interstelare (nebuloasă – grupare de materie
neorganizată)
Corpurile cosmice:
- Fierbinți (emit lumină și căldură proprie, stelele: gigantice și pitice)
- Reci (nu emit lumină și căldură proprie, reflectă lumina venită de la stele):
o Planete
o Sateliți
o Asteroizi
o Meteoriți
o Comete

Gaură neagră – corp ceresc cu un cîmp gravitațional intens care atrage materia din spațiul
înconjurător. Sînt considerate starea finală în evoluția unei stele masive.
Structuri cosmice:
- Supragalaxii
- Galaxii
Galaxia Calea Lactee: are formă spiralată, stelele (peste 200 mlrd) sunt concentrate în formă de
disc bombat.
Sistemul solar – ansamblu format din Soare, 9 planete cu sateliții lor, asteroizi, comete,
meteoriți și materie interplanetara.
Viteza sistemului solar în galaxia Calea Lactee – 300 km/s.
Atracția Soarelui determină mișcarea corpurilor ce gravitează în jurul lui și le reține pe orbitele
lor.
Planetele Sistemului Solar:
- De tip terestru: Mercur, Venus, Pămînt, Marte
- Gigantice: Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun
 Dimensiuni Densitate Sateliți Viteză de
rotație în jurul
axei
Terestre relativ mici mare (compuși nr redus de relativ mică
chimici grei) sateliți naturali
(sau nu au
deloc)
Gigantice mari Mică(compuși mai mulți mare
chimici ușori) sateliți

Noțiunea an-lumină – distanța pe care o parcurge raza luminoasă, cu viteza de 300 000 km/s
într-un an, adică 9 460 500 000 km (unitate de măsură a distanței).

Soarele și influiența lui asupra Pămîntului

Soarele – astrul central al sistemului nostru planetar, este o stea de marime mijlocie.

Este alcătuit din: 55 % Hidrogen, 44 % Heliu, 1 % altele.

Are o mișcare de rotație neuniformă ca viteză (25 de zile terestre la ecuator și 35 la poli).

Forța de gravitație o depășește pe cea a Pămîntului de 28 de ori.

Structura Soarelui:

- Interiorul concentrază cea mai mare parte din masa stelei. Energia se degaja datorită
reacțiilor termonucleare de transformare a hidrogenului în heliu. Temperaturile sunt
foarte ridicate si presiuni de asemenea mari. Interiorul Soarelui este în stare de plasmă.
- Atmosfera solară consta din:
o Fotosferă
o Cromosferă
o Coroana solară

Activitate solară – totalitatea proceselor și fenomenelor de la suprafața și din stratele atmosferei

Soarelui, are o periodicitate de 11 ani.

- Pete solare (formațiuni întunecate care apar pe discul solar în fotosferă, datorate
temperaturilor mai scăzute)
- Proturberanțe solare – nori de plasmă, vizibili în timpul eclipsei de Soare în zona
cromosferei
- Vînt solar – flux continuu de particuleîncărcate electronic, emis ca urmare a dilatării
coroanei solare pînă dincolo de orbita Pămîntului.
Pete proturberanțe

Influiența asupra Pămîntului:

- Asigura baza energiei tereste

- Impune mișcarea de rotație și revoluție
- Producerea mareelor (ca rezultat al fosrței de atracție exercitate de Soare și Lună)
- Dezagregarea rocilor(din cauza dilatării și comprimării rocilor în urma încălzirii și răcirii)
- Ritmurile proceselor biotice (frecvență diurnă sau sezonieră)

Individualitatea pămîntului în Sistemul Solar

Forma pămîntului – geoid.

Forma sferică determină formarea și succesiunea zonelor geografice, influiențează circulația

atmosferei, curenților oceanici, etc.

Mișcările pămîntului:

- Rotație:
o Devierea corpurilor în cădere liberă
o Devierea corpurilor care se mișcă pe orizontală ( forța Coriolis – forță fizică
rezultată în urma mișcării de rotație a P)
o Turtirea pămîntului
o Mareele
o Succesiunea zilei și nopții
o Variația orei pe glob
- Revoluție (afeliu – punctul cel mai îndepărtat de Soare, periheliu – punctul cel mai
apropiat de Soare):
o Succesiunea anotimpurilor
o Formarea zonelor temice (caldă /intertropicală, temperate/nordică și sudică,
reci /nordică și sudică)
o Calendarul

Solstițiu:
 o 22 iunie – cea mai lungă zi și cea mai scurtă noapte pentru emisfera nordică (la
sud – invers), la Polul Nord e zi polară(24 ore) 6 luni, la Polul Sud e noapte(24
ore) polară 6 luni.
o 22 decembrie – cea mai scurtă zi și cea mai lungă noapte, la Polul Nord e noapte
polară 6 luni, la Polul Sud e zi polară 6 luni.

Echinocțiu - ambele emisfere sunt iluminate în aceeași măsură. Începutul toamnei și

primăverii astronomice în emisferele corespunzătoare:
o 23 septembrie
o 21 martie

Proprietățile fizice ale Pămîntului și importanța lor geografică

Masa și densitatea

Gravitația terestră – atragerea corpurilor, este orientată spre centrul pămîntului.

Forța de atracție terestră – combinația între forța gravitasțională și centrifugă.

Gorța gravitațională, cît și cea de atracție scad de la poli spre ecuator, datorită formei elipsoidale
a Pămîntului.

Forța gravitațională împreună cu energia solară determină dinamica atmosferei, circuitul apei în
natură, declanșarea proceselor fizico-geografice. Ea conferă obiectelor greutate și condiționează
apariția presiunii în atmosferă, hidrosferă, în scoarța și interiorul Pămîntului.

Magnetismul terestru – e generat de procesele fizico-chimice din nucleu. Pămîntul se comportă

ca un magnet uriaș.

Polii magnetici nu coincid cu polii geografici (polului Nord geografic îi corespunde polul Sud
magnetic), polii magnetici își schimbă poziția.

Poziţia polilor magnetici ai Pământului variază cu timpul. De asemenea variază mărimile fizice
ce caracterizează câmpul magnetic terestru în fiecare punct al globului.

S-au întregistrat modificări anuale, precum şi zilnice ale mărimilor ce descriu acest câmp.
Asemenea variaţii destul de mici se numesc variaţii anuale şi variaţii zilnice ale câmpului
magnetic. Aceste variaţii periodice au loc destul de lent. Totuşi, în anumite perioade, în timp de
numai câteva ore parametrii câmpului geomagnetic se modifică brusc şi suficient de puternic.
Asemenea fenomene sunt numite perturbaţii (furtuni) magnetice. Aceste furtuni durează în medie
6-12 ore, apoi elementele magnetismului terestru revin la valorile obişnuite. Numărul furtunilor
magnetice diferă de la an la an, însă numărul lor maxim se repetă odată la 11-12 ani.
Magnetosferă – înveliș specific, format ca rezultat al interacțiunii cîmpului magnetic al
Pămîntului cu fluxul de particule încarcate electric care vin de la soare. Particulele sunt captate și
reținute de magnetosferă, ele reprezintă radiația captată, iar radiația captată formează o regiune
numită centura de radiație a Pămîntului.

Magnetosfera apără natura de radiația nimicitoare.

Căldura internă – alături de radiația solară și forța gravitațională, caldura internă reprezintă una
dintre sursele energetice care influiențează procesele și fenomenele din învelișul geografic.

Se presupune că este rezultat al dezagregării redioactive, reacțiilor exotermice în decursul

evoluției Pămîntului.

Radiația solară influiențează regimul termic doar al părții superioare al scoarței terestre,cca 20 m
grosime. Sub acest strat cu temperatură variabilă se află un strat izoterm a cărui temperatură
medie anuală e egală cu temperatura medie anuală a aerului din regiunea respectivă.

Sub stratul izoterm temperatura crește continuu.

 Capitolul 2. Litosfera
Structura internă și compoziția pămîntului
Structura internă:

- Scoarță terestră / crusta (35-80 km sub continente, 5-15 km sub oceane, 1% din masa
planetei)

Discontinuitatea Moho este limita inferioară a crustei, sub care începe mantaua.

- Mantaua (66 % din masa planetei)

o mantaua superioară:
 partea superioară - strat de roci solidificate, acest strat împreună cu crusta
formează Litosfera (100-150 km, sub aspect chimic este formată
predominant din siliciu Si și aluminiu Al, de aceea se mai numește
învelișul Sial)
 mai în adîncime – strat de substanță vîscoasă, numită Astenosferă, pe care
plutește Litosfera (numită Sima – siliciu Si, aluminiu Al și magneziu Mg)

Discontinuitatea Repetti face contactul dintre mantaua superioară și cea inferioară.

o inferioară (numită și Crofesima)

Discontinuitatea Gutenberg separă mantaua de nucleu.

- Nucleul (31 % din masa planetei):

o extern (temp ajunge la 3000 C, substanța are proprietățile fluidelor)
o intern (temp ajunge la 5000 C, e format din nichel Ni și fier Fe de aceea e numit
Nife)

Substanța din nucleu suportă temperaturi și presiuni ridicate. În aceste condiții se distruge
învelișul de electroni ai atomilor, ca urmare substanța de ,,metalifică,,. În zonele inferioare ale
mantalei au fost eliminați compușii chimici mai ușor fuzibili (care pot fi topiți). Paralel cu
topirea și eliminarea compușilor chimici din manta, a decurs și emanarea gazelor. Ca rezultat a
dezagregării mantalei s-a format masa principală de gaze și apă la suprafața Pămîntului. Acestora
le revine rolul de apariție a atmosferei și hidrosferei.
 Scoarța terestră/crusta – compoziție, tip și structură
Crusta se caracterizează prin compoziție chimică, mineralogică și petrografică.

Compoziția chimică – toate elementele chimice din sistemul periodic al lui Mendeleev, s-a
format în decursul istoriei geologice.

Compoziție mineralogică – elementele chimice se combină între ele formînd minerale:

- minerale metalice: metale native; minereuri de metale feroase, neferoase și rare.

- minerale nemetalice: turbă, cărbune, petrol, gaze naturale.

Compoziție petrografică – crusta e alcătuită din roci:

- roci magmatice:
o intruzive
o efuzive
- roci sedimentare:
o detritice
o chimice
o organogene
o caustobiolite
- roci metamorfice

Tipuri de crustă:

- continentală:
o pătura sedimentară
o pătura granitică
o pătura bazaltică
- oceanică:
o pătura sedimentară
o pătura bazaltică

Structa crustei (subtipuri de crustă – crustale):

- continentală:
o platformă (regiuni rigide, cu seismicitate redusă și lipsa vulcanismului)
o catene orogenice de epiplatformă (structuri vechi și rigide, puternic cutate și
faliate, străbătute de intruziuni magmatice care se caracterizează prin regim
tectonic stabil)
o catene orogenice tinere (zone instabile tectonic)
- oceanică:
 o fose oceanice (depresiuni alungite și adînci, situate la periferia continentelor sau
în apropierea arcurilor insulare, vulcanism intens și procese seismice)
o dorsale medio-oceanice (lanțuri de munți submarini, seismicitate ridicată și
vulcanism intens)
o depresiuni marine periferice (între un continent și un arc insular, sau între două
arcuri insulare)
o insule vulcanice (situate pe crestele dorsalelor medio-oceanice sau în mijlocul
bazinelor oceanice, acumulări a produselor vulcanice)
o platformă oceanică (suprafața cea mai mare a crustei oceanice, stabile tectonic)

Dinamica scoarței terestre. Procese endogene

Procese endogene – în interiorul Pămîntului: mișcări tectonice, procese magmatice și procese
seismice.

Mișcări tectonice – mișcări ale scoarței terestre:

- oscilatorii (lente de ridicare sau coborîrea unor porțiuni vaste din scoarța terestră, efectul
poate fi observat după un timp îndelungat - seculare)
o actuale (de-a lungul timpului istoric pină în prezent)
o neotectonice (ultimii 40 milioane de ani în neogen-cuaternar, au determinat
configurația actuală a uscatului și mărilor)

importanța – se ține cont pentru a prognoza eventualele schimbări, alegerea locului pentru
construirea obiectelor de lungă durată –porturi maritime, hidrocentrale, uzine metalurgice.

- Orogenice (caracteristice pentru anumite zone ale scoarței terestre, influiențează

schimbarea poziției stratelor de roci)
o de cutare (orientate orizontal, deformarea ondulatorie a stratelor de roci)
o de radiare (sens vertical, produc ruperea pe verticală a stratelor de roci)
 horst (compartiment ridicat, mărginit pe o parte și alta de com. scufundate)
 graben (compartiment scufundat, mărginit de altele tot mai ridicate)

Procese magmatice - face parte din dinamica planetei, contribuind la circuitul magmei din
astenosferă în scoarța terestră și la suprafața acesteia:

- magmatism intruziv (formarea corpurilor intruzive de mari dimensiuni, influiențin

aspectul morfologic al scoarței terestre – batolite, lacolite)
- magmatism efuziv (la suprafața scoarței terestre, prin solidificarea lavei și acumularea
materialelor solide rezultate din erupții vulcanice au apărut edificii numite vulcani)
Vulcanul e alcătuit din: con, crater, coș, vatră:

- stratovulcani (erupții explozive și violente de lava viscoasă formează conuri stratificate)

- vulcani-scut (erupții liniștite cu lavă fluidă formează coșuri domoale aplatizate.

Platouri bazaltice- erupții au loc în lungul unor fisuri de dimensiuni mari, formînd platouri
bazaltice/de lavă.

Insule vulcanice- erupțiile vulcanice submarine pot ridica deasupra apei insule vulcanice.

Procese seismice

Seismele sau cutremurile se produc datorită emanării energiei interne a Pămîntului. Sunt mișcări
de scurtă durată a scoarței terestre, zguduituri bruște.

Hipocentru- locul din interiorul pămîntului unde ia naștere zguduitura.

Epicentru- punctul de la suprafață situat pe verticală de la hipocentru.

După adîncimea focarului, se deosebesc cutremure:

- Superficiale (10 km)

- Normale (10-60 km)
- Intermediare (60-300 km)

Cutremurele răspîndesc unde:

- Longitudinale
- Transversale

Undele se înregistrează cu ajutorul seismografului.

După cauză, se deosebesc cutremure:

- De prăbușire (prăbușirea tavanelor unor peșteri sau goluri subterane)

- Vulcanice (erupții vulcanice)
- Tectonice (fenomene tectonice)

În baza efectelor provocate de cutremure, se utilizează scara de măsurare de 10 grade, cunoscută

drept scara Richter.
 Plăcile litosferice și dinamica lor
Plăcile litosferice – porțiuni de dimensiuni diverse din scoarța terestră, sunt constituite din crustă
continentală și oceanică.

Ele se mișcă pe suprafața Astenosferei, în direcții diferite, viteza variaza de la 1-18 cm/an.

- Plăci majore (Pacifică, Nord-Americană, Sud-Americană, Euroasiatică, Africană, Indo-

Australiană, Antarctică)
- Plăci medii (Filipinelor, Nazca, Cocos, Caraibelor, Chineză, Indiană, Arabică, Somaleză)
- Microplăci (Mării Negre cu Dobrogea, Moesică)

Curenții subcrustali (de convecție) – forța principală care deplasează plăcile litosferice, iau
naștere în astenosferă.

Subducția plăcilor litosferice- alunecarea unei plăci litosferice sub alta. De regula o suportă placa
de tip oceanic. Seismicitate intensă și vulcanism intens.

Coliziune

Elemente geostructurale ale soarței terestre

- Regiunile de geosinclinal (stratele de roci au grosime mare, sînt cutate și străbătute de
intruziuni magmatice, vulcanism actic, procese seismice, mișcări tectonice oscilatorii cu
caracter diferențiat și orogenice)
- Regiunile de platformă (startele de roci au așezare orizontală și nu sînt penetrate de
intruziuni magmatice, doar mișcări oscilatorii, lipsa prosecelor seismice, al vulcanismului
și mișcărilor tectonice orogenice.:
o Platforme vechi
o Platforme tinere

Etapele evoluției geologice și paleogeografice a Pămîntului

Vîrsta pămîntului ca planetă – 8 mlrd ani

Vîrsta geologică – 4-5 mlrd ani

Etapele:

Precambriană:

- 80% din istoria geologică a Pămîntului

- S-a format scoarța terestră, apoi atmosfera și hidrosfera
 - Un singur continent Pangeea și un ocean Panthalassa
- Procese de transformare a crustei oceanice în continentală
- Ciclurile orogenice au dus la consolidarea scoarței terestre. Suprafețe mari devin rigide.
- Se diferențiază platformele Est-Europeană, Nord-Americană, Siberiană, Chineză,
Australiană, Indiană, Arabo-Africană, Braziliană).
- Platformele de mai sus s-au despărțit in de regiunile de geosinclinal Groenlandeză,
Appalachi, Grampiană, Mongolo-Ohotsk, Cordiliero-Andină, Australiană și Est
Mediteraniană.
- Zăcăminte de fier (90 % zacaminte de fier au vîrstă precambriană)
- Apare biosfera primitivă (în mediul oceanic)
- Apare oxigenul și ecranul de ozon
- Răcirea climei

Eopaleozoică:

- Regiunile de geosinclinal Groenlandeză, Appalachi, Grampiană au fost supuse mișcărilor

de scufundare, în ele s-au acumulat sedimente 8-12 km, care apoi au fost supuse
metamorfozării și cutării.
- Procese de cutare în regiunea Uralo-Tianshană, Mongolo-Ohotsk, vestul regiunii
Australiene
- Apar noi structuri rigide numite caledonide – continentul Nord-Atlantic, La Sud
continentul Gondwana
- Viața doar în mediul marin
- Crește cantitatea de oxigen și scade CO2, crește salinitatea apelor

Neopaleozoică

- Appalachi, Uralo-Tianshană, Mongolo-Ohotsck și Australiană de Est – s-a încheiat

regimul de geosinclinal și s-au format sisteme montane, care s-au sudat cu platformele
precambrienesi structurile cutate caledonice, formînd în emisfera nordică un
supercontinent Laurazia.
- Structuri hercinice
- La Sud- Gondwana, partea centrală și de sud au fost acoperite de calote glaciare (ca
urmare a răcirei climei)
- Se formează vaste provincii de petrol și gaze, carbonifere, miniere
- Viața de dezvoltă intens pe uscat, apar insectele, amfibiile, reptilele

Mezozoică

- Se formează munții Verhoiansk, Cersk, Ciukotka, Siera-Nevada, Stîncoși, Cordilieri,

Sihot-Alin, Hinganul Mare și Hinganul Mic.
- Dezmembrarea Gondwanei și dormarea depresiunilor Oceanului Atlantic și Indian
- Formarea de bazine carbonifere
- Diversificarea vegetației
 - Domină reptilele
- Apar păsări
- Răcirea climei (dispariția dinosaurilor)

Cainozoică

- Orogeneza alpină
- Se formează lanțul muntos Alpino-Himalayan, munții Coatelor, Anzi,
- Ia naștere Inelul de fos al Pacificului
- Patru epoci glaciare
- Răcirea climei-formarea în emisfera nordică a unor mari calote glaciare
- Extinderea tundrei și taigalei
- Dezvoltarea mamuților și evoluția primatelor
- Retragerea ghețarilor-formarea mărilor Oceanului Arctic

Relieful scoarței terestre

Relief – ansamblul de forme pozitive și negative ale suprafeței scoarței terestre, diverse după
aspect, extindere în spațiu, altitudine, geneză.

Forme de relief și clasificarea lor

- Forme planetare / forme de ordinul I

o Bazinele oceanice
o Blocuri continentale
- Forme majore / de ordinul II
o Munți, podișuri, cîmpii
o Dorsale medio – oceanice, cîmpii abisale, fose(gropi) abisale
- Forme de ordinul III/ mezoforme(văi fluviale) și microforme (ravene, doline carstice)

Unitățile de relief ale continentelor:

Munți:

După aspect:

- Răzleți (muntele vulcanic Kilimanjaro)

- Lanțuri muntoase (Caucazul Mare)
- Sisteme montane (Alpino – Carpato –Himalayan)

După era geologică:

- Vechi
 - Tineri (în orogeneza Alpină)

După geneză:

- Tectonici
o Cutați
o De tip bloc (de faliere)
- Vulcanici
- micști

Podișuri

- joase (regiuni de platformă)

- înalte (se află în regiuni de orogen)

Dealuri

Cîmpii

- de acumulare
o fluvială (acoperite cu aluviile fluviilor care le drenează)
o eoliană (formate din acumulări de nisip)
o lacustră (formate prin colmatare - depunere a materialului transportat de apele
curgătoare, având ca rezultat ridicarea treptată a fundului unui bazin)
o marină (acumularea sedimenteorîn zona de șelf și apoi exondate în urma
mișcărilor tectonice. Exondare - proces de ridicare deasupra nivelului mării a unor
suprafețe din scoarța pământului, datorită mișcărilor tectonice.)
- de eroziune (ale unor regiuni inițial puternic fragmentate), interpretate ca peneplene.

Relieful bazinelor oceanice

Plarformă continentală (șelf)

Abruptul continental
Cîmpii abisale (suprafețe relativ plane)
Dorsale marino-oceanice (lanțuri muntoase la hotarul dintre plăcile litosferice)
Fose oceanice (depresiuni alungite și înguste)

Procese exogene și forme de relief create

Procese exogene:
 - fizice:
o determinate de variațiie diurne și anuale ale temperaturii aerului
o alterare îngheț-dezgheț
o umezire – uscare
o acțiunea unor viețuitoare
- chimice (condiționate de reacții chimice dintre mineralele și rocile cu apa și gaze
radioctive - alterare chimică: dizolvare, oxidare, hidratare, carbonatare):
- biochimice /alterări biochimice
- gravitaționale / deplasări de teren
o deplasări uscate
 rostogoliri
 prăbușuri (căderea tavanului unei peșterisau alt gol subteran)
 tasare și sufoziune (apele subterane indepărtează particule de roci afînate
și poroase ca argilele nisipoase, crein tuneluri mici în adîncime, iar la
suprafață crovuri și pîlnii de sufoziune)
o deplasări umede
 alunecări de teren

Relief creat de ape meteoritice

- pluviodenudația
- eroziunea la suprafață
- șiroirea și scurgerea torențială
- eroziunea liniară

Relieful fluvial

- văi fluviale
o largi – caracteristice rîurilor ce curg în cîmpii
o înguste – în regiuni muntoase, sculptate în roci, pot fi de tip:
 chei
 canion
 defileu

Relieful carstic – se formează ca urmare a proceselor de dizolvare a rocilor solubile de către

apele meteoritice și subterame:

- exocarst
o lapiezuri (șănțulețuri rectilinii despărțite prin creste)
o doline (depresiuni ovale, de diferite dimensiuni)
o polii (depresiuni mari, formate în masive calcaroase)
- endocarst
 o avene (au forma unor fîntîni, care în partea inferioară comunică cu o peșteră sau
galerie subterană)
o peșteri (goluri naturale subterane)

Relieful eolian:

- eroziune eoliana:
o ciuperci eoliene
o babe
o sfincși
o mese
o stîlpi
o hamade (ăn regiuni tropicale aride, vîntul a spulberat materialul fin și au apărut
suprafețe acoperite cu sfărîmituri mari de roci)
- acumulare euloană:
o dune
o cîmpii de dune
o barcane (dune mobile, formă semilună, orientate în direcția vîntului)

Relief glaciar:

- forme create de ghețari montani

o circul glaciar (formă negativă de amfiteatru, cu pereți abrupți)
o vale glaciară ( vale adîncă cu formă de covată a literei U)
 fiord (vale glaciară veche modelată de ghețar pînă la nivelul mării, care au
fost umplute cu apă și transformate în golfuri)
- forme create de ghețarii de calotă
o fielduri (cîmpii sau podișuri create prin eroziune)

Relieful litoral:

- forme create prin abraziune:

o faleza
o platforma de abraziune
- forme create prin acumulare marină
o platformă litorală
o plaje (acumulări de nisipuri pietriș și prundiș, la baza falezelor)
o cordoanele și grindurile de nisip:
 lagune
 limanuri
 delte (fluviile care transportă cantități mari de aluviuni și se varsă în mari
lipsite de maree, la gura de vărsare fomează delte,ca urmare a depunerilor)
  estuare(în regiunile unde fluviile se varsă în mări deschise și cu maree
puternice, la gura de vărsare se formează estuare)

Relief biogen:

- mușuroaie (de cîrtițe, de furnici)

- construcțiile termitelor
- recife de corali:
o litorale
o barieră
o inelare (se ridică deasupra nivelului apei formînd insule inelare, numite atoli)

Relieful antropic:

- forme rezultate extragerii și prelucrării zăcămintelor:

o cariere
o mine
o șanțuri
o movile
- din activități agricole:
o canale de irigație sau drenaj
o terase pe versanți
- în urma construirii căilor de comunicații:
o canale
o tuneluri
o debleuri
- amenajări speciale:
o șanțuri de apărare
o tranșee
o movile memoriale

Capitolul 3. Atmosfera

1. Atmosfera terestră. Caracterizare generală