Geomorfologie generală

Cursul 4. Orogeneza, epirogeneza şi relieful major al Terrei.

Cuvinte cheie: tectonica, orogeneza, epirogeneza, graben, horst,, masiv, culoar, depresiune.

Prof.univ.dr. Ioan-Aurel IRIMUŞ

Universitea Babeş-Bolyai, Facultea de Geografie, Cluj-Napoca, Romania

irimus@geografie.ubbcluj.ro
 3.1. Relieful structural – aspecte generale

1. Procesele de subducţie, obducţie,

magmatice, vulcanice, diastrofice sau
disjunctive, metamorfice (procese
morfotectonice), prin mecanismele de
producere, intensitate şi aria geografică
afectată, materializează diversele forme de
transfer energetic, între litosferă (ansamblu
relativ rigid constituit din scoarţă şi mantaua
superioară, susceptibil de a se deplasa pe
atenosfera plastică) şi celelate învelişuri
terestre.

2. Transferul se realizează la interfaţa litosferă-

mediu hidro-atmosferic, cu repercursiuni
directe asupra evoluţiei viitoare a structurilor
nou create, aduse în spaţiul exogen,
morfostructurile, analizate ca suport al
proceselor modelării exogene şi componente
ale „arhitectonicii” peisajului geomorfologic,
respectiv relieful structural.
• Geomorfologia tectonică şi structurală studiază relieful generat de
mişcările crustale, respectiv relieful continentelor şi oceanelor.

• Faptul că există mai multe tipuri de crustă (5 tipuri de crustă

continentală, 5 tipuri de crustă oceanică, 2 tipuri de crustă de
tranziţie), clasificarea morfostructurală este mai largă, respectiv:

• geomorfostructuri continentale (orogenuri paleozoice, orogenuri

tinere, scuturi, platforme, rifturi continentale);

• geomorfostructuri oceanice (bazinele oceanice, dorsalele medio-

oceanice, fosele, bazinele marine marginale, bazinele marine interne);

• geomorfostructuri suturale sau de tranziţie (insulele vulcanice,

arcuri insulare).
 3.2. Morfostructurile regiunilor de orogen
Construcţia orogenului (lanţului muntos) se realizează pe parcursul unor
cicluri geotectonice: litogeneza, orogeneza, epirogeneza şi gliptogeneza, în
ariile geosinclinale.
 Ciclul litogenetic

Ciclul litogenetic corespunde acumulărilor de sedimente din ariile continentale sau oceanice
pe grosimi până la 20 - 30 km. Sedimentele ajunse până la mari adâncimi, în condiţiile unor
presiuni puternice şi temperaturi ridicate, tind să se dilate şi neputându-se extinde lateral din
cauza zonelor mai rigide, de platformă, se ridică într-un sistem de cute ce compartimentează
fundul geosinclinalului, de tip cordiliere şi fose.
 Ciclul orogenic

Ciclul orogenic sau orogeneza propriu-zisă debutează cu dezvoltarea mişcărilor structo-genetice

(cutări, şariaj), a intruziunilor granitice de tip batolitic şi printr-o inversiune a sensului general al
mişcărilor tectonice. Scufundările din faza de litogeneză sunt înlocuite cu înălţări, iar unele cordiliere
de tipul anticlinoriilor ajung până la suprafaţă.
Eugeosinclinalele (zone depresionare interne), miogeosinclinalele (zone depresionare externe) şi
flancurile cordilierelor emerse acoperite de flişul depus anterior vor fi cutate, generând internidele şi
externidele (terminologia Kober), ce au corespondent în spaţiul geografic românesc dacidele (unităţi
tectonice de vârstă cretacică) şi moldavidele (unităţi ale flişului paleogen (Săndulescu,1984).
Ciclul orogenic este urmat de cel epirogenic, al ridicarilor în bloc al
edificiilor muntoase, singenetic conturându-se şi depresiunile interne ori
intracarpatice (Depresiunea Transilvaniei, Depresiunea Petroşani,
Depresiunea Braşov, etc).

Trăsăturile morfologice ale lanţurilor muntoase sunt conturate în ciclul

sau etapa gliptogenetic(ă). Aceste trăsături (energia de relief şi
fragmentarea accentuată, marea varietate altitudinală, pantele accentuate
ori moderate, amprenta bine conturată a ciclurilor de modelare glaciară şi
periglaciară, care definesc particularităţile şi marea diversitate
peisagistică) permit includerea lor în categoria munţilor orogenici.
 3.2.1. Tipologia lanţurilor muntoase

Lanţurile muntoase au fost denumite în raport cu orogenezele sau ciclurile

orogenice în care şi-au definitivat funcţionalitatea spaţială geomorfologică şi geografică.

Munţii caledonici (generaţi în orogeneza caledonică, în Ordovician - Silurian)

definesc structuralitatea peisajului din Europa de Nord-Vest, respectiv din Ţara Galilor,
Scoţia, Peninsula Scandinavă, Arhipeleagul Spitzbergen şi Podişul Casimcei. Aceştia au
nivelaţi şi reînălţaţi în bloc, iar morfologia contemporană trădează urmele glaciaţiunii
pleistocene (fiorduri, văi glaciare) şi modelării pleistocen-holocene (pedimentele
dobrogene cu cupole şi inselberguri).

Munţii hercinici reprezentaţi prin masivele: Cornwall, Armorican, Morav, Central Francez,
Ardeni, Rhenan, Vosgi, Pădurea Neagră, Boem, Lyssa-Gora, Bielo-Gora, Nord-Dobrogean,
sunt singenetici părţii sudice a Munţilor Urali, Appalaşilor şi masivelor altaice din Asia
Centrală, formaţi în Carbonifer şi Permian.
Masivul Central Francez
Munţii orogenului alpin sunt definiţi prin complexitatea morfostructurală generată de
paroxismul tectonic al orogenezelor cretacice şi epirogenismul fazelor neogen-
cuaternare.
Manifestările seismice şi fenomenele vulcanice completează trăsăturile morfostructurale
complexe ale munţilor sistemului alpin: Sierra Nevada, Apenini, Pirinei, Alpi, Alpii
Dinarici, Carpaţi, Stara Planina, Caucaz, Pamir, Himalaya, Kamceatka, Kurile,
Arhipeleagul Sonde, etc.

Lanţurile orogenice alpine înglobează în structura lor şi nuclee mai vechi hercinice: Mont
Blanc, masivele din zona centrală a Alpilor Orientali, masivul Tatra, Masivul Rodnei,
Masivul Bihor, Munţii Rodopi, etc.
Muntii Alpi
Muntii Caucaz
 3.2.2. Relieful structurilor cutate

• Structura cutată îşi defineşte trăsăturile morfologice prin proiecţia

tridimensională a anticlinalelor şi sinclinalelor simple ori şariate în
ariile geosinclinale.

A. Formele de concordantă directă

• Exprimă prezenţa culmilor interfluviale în spaţiul cutelor anticlinale
şi a depresiunilor în ariile sinclinale.

• Suprapunerea perfectă a talvegului văilor sinclinale pe axul median

al cutei sinclinale şi al şarnierei de anticlinal pe axul cutei anticlinale
este definită geomorfologic prin relief de tip “jurasian”.

• Văile de sinclinal sunt denumite “val”, iar culmile anticlinale

“mont”.
Richard Huggett, 2005. Fundamentals of Geomorphology. Routledge, London, 386 p.
 B. Relieful cutat de concordanță inversă
Formele de concordanță inversă se adaptează indirect structurii, în
sensul că în anticlinal se poate forma o vale, iar în sinclinalul suspendat
se poate desfăşura un interfluviu. Atacul regresiv al reţelei hidrografice
asupra structurii interfluviale de tip anticlinal, brahianticlinal ori dom
generează arii depresionare de tip butonieră de anticlinal (brahianticlinal,
dom).
Siclinalul suspendat reprezintă un interfluviu poziţionat într-o arie
sinclinală, suspendată în raport cu anticlinalul golit prin eroziune.
 C. Relieful subalpin si subcarpatic

• Tipul de relief subalpin şi subcarpatic se înscrie pe cute strânse, cu

amplitudini mari, cu accidente tectonice (fracturare, faliere, flexurare a
cutelor) condiţionate de înălţările tectonice din spaţiul montan şi premontan.

• Cutele strânse de tip subcarpatic susţin aliniamente deluroase înalte şi

depresiuni sinclinale mai înguste în Subcarpaţii Curburii şi Subcarpaţii Getici.
 3.3. Morfostructurile unităţilor de platformă

• Unitățile de platformă se remarcă printr-o mare stabilitate tectonică, sunt mai

rigide, iar antrenarea lor în mişcări de ridicare sau coborâre condiţionează
transgresiuni marine scurte şi regresiuni îndelungate, materializate în
cuverturi sedimentare cu importante lacune stratigrafice.

• Manifestările tectonice de tipul dislocațiilor rupturale sunt mai frecvente, îi

afectează fundamentul platformic, iar deformările de tip antecliză (antecliza
Voronej) și sinecliză (sinecliza Moscovei, sinecliza Caspicei) a cuverturilor de
platformă se materializează în sinclinorii şi depresiuni foarte largi: Dobrogea
de Sud, Depresiunea Bârladului, Depresiunea Valahă.

• Sectoarele de platformă lipsite de cuvertură sedimentară sunt numite scuturi,

și reprezintă vechi nuclee de acreție (Scutul Baltic, Scutul Podolic, Scutul
Siberian, Scutul Canadian, Scutul Brazilian, Scutul Groelandez, Scutul
Congolez, etc.), pe care s-au mulat centurile orogenice (hercinice, alpine).
Scutul Baltic (Finlanda)
 3.3.1. Relieful structurilor tabulare (orizontale şi
cvasiorizontale)

• Mobilitatea tectonică mai redusă a regiunilor de platformă este marcată de

o structurare relativ simplă a depozitelor, în raport cu panta
fundamentului, o structură concordantă orizontală ori suborizontală (dacă
panta depășește 1-20°.

• Alternanţa unor strate cu rezistenţă diferită la eroziune va contura un

peisaj geomorfologic cu trăsături structurale contrastive.

• La marginea platformelor structurale, în stratele groase de roci moi, apar

sectoare de versanți cu pante relativ mari, destul de uniforme, ce poartă
denumirea de coaste. Cele mai tipice se dezvoltă pe stratele a căror
grosime depășește 100 m.
Platoul Colorado
Platoul Colorado
Platoul Orhei (Moldova)
 3.3.2. Relieful structurilor monoclinale

• Prezenţa unor orizonturi mai groase de nisipuri cimentate cu intercalații

subțiri de marne imprimă cuestelor o pantă mai accentuată, dar păstrează
slab suprafețele structurale.

• Situația se inversează când predomină marnele și argilele.

• Alternanțele de pachete de marne calcaroase, nisipuri slab cimentate,

gresii, tufuri vulcanice dau naștere la rupturi de pantă repetate și polițe
structurale.
Richard Huggett, 2005. Fundamentals of Geomorphology. Routledge, London, 386 p.
Relief de cuesta (Jibou)
• Piemonturile, prin natura stratificării depozitelor și prin alternanța
stratelor cu grade diferite de cimentare, au oferit condiții prielnice pentru
modelarea pe mari suprafețe a formelor specifice structurii monoclinale .
 3.3.3. Relieful structurilor ondulate: domuri și cuvete
• Relieful Depresiunii Transilvaniei, trădează influența structurii în domuri și
cute diapire.

• Relieful structural are o expresivitate mai pronunțată între Someș și

Târnava Mare, acolo unde numărul structurilor gazeifere este mai mare
(Mociu, Puini, Cămărașu, Sărmășel, Silivaș, Ercea, Urmeniș, Tăuni, Cetatea
de Baltă, Bazna, Copșa Mică, Filitelnic, Corunca, Bogata ș.a.).
Relieful domurilor (domul Bunesti)
 3.3.4. Relieful structurilor faliate
Morfologia regiunilor faliate este definită de relieful de tip horst-
graben, respectiv a unor compartimente sau blocuri înălţate (horsturi) pe
aliniamente de falii şi a unor compartimente coborâte, delimitate de linii de
falii, depresiuni, numite grabene.

Horsturile sunt mărginite de abrupturi de falie, unitare ori în trepte.

Ele se asociază cu grabenele, în general, fiind un atribut al peisajelor
hercinice (Munţii Rodnei, Munţii Măcinului, Munţii Poiana Ruscă, Munţii
Bihor, Munţii Codru-Moma, Munţii Almăj, Munţii Pădurea Neagră, Munţii
Vosgi, etc).

Grabenele au corespondent morfologic culoare depresionare,

numite şi tectonice (Culoarul Bran-Rucăr, Culoarul Timiş - Cerna, Culoarul
Bistrei, culoarul Nerei, Grabenul Rinului si al Rhonului, etc).

Rifturile continentale sunt asimilate morfologiei impuse de grabene,

fiind mărginite de linii de falii în trepte şi prezinta o morfologie similară
culoarelor tectonice: riftul est-african (pe aliniamentul lui s-au instalat
lacurile tectonice Tanganika, Malawi, Albert), grabenul sau riftul Mării Moarte
(- 395 m – până la -794 m), depresiunea sau riftul Iordanului (cu lacul
tectonic Tiberiada , -254 m), prelungit până în Peninsula Sinai; riftul Baikal.
Graben simetric Graben asimetric
Alte tipuri de falii
Rift Valley (Africa)
Grabenul Rhonului
 Morfologia regiunilor faliate nu prezintă unităţi muntoase impunătoare,
dar caracterizează multe orogenuri vechi, hercinice, ce au fost reactivate în mişcări
tectonice mai noi (cretacice ori mio - pliocene): munţii hercinici din Europa, munţii
Africii de Sud, Gaţii de Est şi Gaţii de Vest din India, catenele muntoase ale
Californiei, etc.

.
 Munţii de ruptură
Munţii de ruptură pot fi cutaţi, atunci când provin din orogenuri vechi, fragmentate
şi reînălţate (Munţii Tianşan, Masivul Central Francez, Munţii Turingiei, Masivul
Nord Dobrogean, Munţii Gilău, Munţii Semenic, Masivul Poiana Ruscăi) sau pot
reprezenta portiuni vechi ale scoarţei, cu strate relativ orizontale, rupte şi ridicate la
mare înălţime, dar necutate (Masivul Ruwenzori, Africa de Est).
• Carpaţii Meridionali şi Munţii Banatului pot fi consideraţi ca reprezentând un
relief de munţi-bloc.
• În Carpaţii Orientali, Munţii Rodnei întrunesc aspectul unui horst asimetric
datorită diferenţei de amplitudine a dislocărilor de pe latura nordică faţă de cea
sudică, versantul nordic având aspectul unui abrupt impresionant.
 Bibliografie:

1. Anderson, S.R., Anderson, Suzanne (2010), Geomorphology. The Mechanics and Chemistry
of Landscapes. Editura Cambridge University Press, US at SP.
2. Alcantara-Ayala, I., Goudie, A (2010), Geomorphological Hazards and Disaster Prevention.
Editura Cambridge University Press, UK
3. Burbank, D.W., Anderson, S.R (2000), Tectonic Geomorphology. Oxford, Blackwell Science, 27
4. Campy, M., Macaire, J.J. (1988), Géologie des formations superficielles. Geodynamique-
faciėės-utilisation. Editura Masson, Paris
5. Fookes, P.G., Lee, E.M., Griffiths (2007), Engineering Geomorphology.Theory and Practice.
Editura Whittles Publishing, USA & Atkins Poland,EU.
6. Huggett, R.(2005), Fundamentals of Geomorphology. Routledge, London, 386 p.
7. Irimuş, I.A (1997), Cartografiere geomorfologică. Ed. Focul Viu, ISBN 973-95758-5-4, p.112, Cluj-Napoca.
8. Irimuş, I.A (1998, Relieful pe domuri și cute diapire din Depresiunea Transilvaniei. Editura Presa
Universitară Clujeană, p.300, Cluj-Napoca.
9. Irimuş, I.A, Vescan, I., Man, T. (2005),Tehnici de cartografiere, monitoring şi analiză G.I.S.
Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, p.275
10. Irimuş, I.A. (2006), Hazarde şi riscuri asociate proceselor geomorfologice în aria cutelor
diapire din Depresiunea Transilvaniei. Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, p.275.
11. Mac, I.(1972,1974), Geomorfologie generală. Curs lithografiat .Biblioteca Facultății de Geografie
12. Rădoane, Maria şi colab. (2000, 2001), Geomorfologie. Ed. Universităţii din Suceava.