Parintele Nicolae Steinhardt

(1912 – 1989)

Elev: Pop Ianis Alberto

Clasa: a XII-a D ec
Profesor: Pascalau Marcel
 Primii ani din viata…

• La 29 iulie 1912 se naste in comuna Pantelimon de langa Bucuresti,

Nicu-Aurelian Steinhardt, intr-o familie evreiasca.
• Intre anii 1919–1929 urmeaza cursurile scolii primare (in particular si la
scoala „Clementa”), si ale liceului Spiru Haret.
• Singurul elev de confesiune mozaica, urmeaza alaturi de colegii sai
cursurile de religie crestina.
• Dupa 1929 frecventeaza cenaclul literar „Sburătorul” al lui Eugen
Lovinescu, descoperindu-se in el viitorul literat.
• Isi ia licenta in Drept si Litere la Universitatea din Bucuresti în 1934, iar
in 1936 isi sustine la Bucuresti doctoratul in drept constitutional.
 Inceputul activitatii literare…
• In 1934 publica volumul parodic “In genul … tinerilor”, in 1935 – “Essai
sur la conception catholique du Judaisme”, iar în 1937 “Illusion et
réalites juives”.
• Intre anii 1934-1935 publica diverse articole la Revista burgheza.
• Intre anii 1937-1939 calatoreste in Elvetia, in Austria, in Franta si in
Anglia, iar dupa ce se intoarce in tara incepe sa lucreze ca redactor la
Revista Fundatiilor Regale.
• Dupa 1947 este dat afara din barou, i se refuza publicarea textelor şi
executa cateva slujbe marunte, adesea necalificate.
 Arestarea…
• In 1958 este arestat Constantin Noica şi grupul sau de prieteni din
care faceau parte si Nicu Steinhardt.
• La 31 decembrie 1959 este convocat la Securitate, cerandu-i-se sa fie
martor al acuzarii, punandu-i-se in vedere ca daca refuza sa fie martor
al acuzarii, va fi arestat.
• Anchetat pentru ca a refuzat sa depuna marturie impotriva lui
Constantin Noica, este condamnat in „lotul Pillat-Noica”
• la 13 ani de munca zilnica sub acuzaţia de „crima de
uneltire contra ordinii sociale”.
 Botezul…
• La 15 martie 1960, in inchisoarea Jilava, ieromonahul basarabean
Mina Dobzeu il boteaza intru Iisus Hristos.
• Nas de botez i-a fost Emanuel Vidrascu (coleg de lot, fost sef de
cabinet al maresalului Antonescu), iar ca martori ai tainei participa
Alexandru Paleologu, doi preoti romano-catolici, unul fiind chiar
Monseniorul Ghica, doi preoti uniti şi unul protestant.
 Jurnalul fericirii…
• In inchisoare scrie cartea “Jurnalul fericitii”, reprezentand propriul lui
testament literar.
• Redactat la inceputul anilor ’70 va ficonfiscat de Securitate in 1972 si ii va fi
restituit în 1975, dupa numeroase interventii pe langa Uniunea Scriitorilor.
• Intre timp, autorul finalizeaza a doua varianta, mai ampla, de 760 pagini.
• „Jurnalul fericirii” este confiscat a doua oara în 1984.
• Temandu-se de noi interventii din partea Securitatii, N. Steinhardt face apel
la prietenul sau mai tanar Virgil Ciomos pentru a-i salva manuscrisele.
• Acesta publica “Jurnalul” in 1991, iar în 1992 cartea primeste premiul
pentru cea mai buna carte a anului.
 Nicolae Steinhardt si rasismul
Câteva fragmente din Jurnalul fericirii lasă loc pentru interpretări în ceea ce priveşte trista aderenţă
a autorului la ideile legionare ale intelectualităţii perioadei interbelice şi a deportărilor in Transnistria
„Printre ţigani. Rasismul este o demenţă, dar – cum să spun’? -nerasismul, contestarea unor rase
deosebite, fiecare cu însuşirile ei, este o nerozie. Sunt mai ales certăreţi, rostul vieţii lor e gâlceavă, harţă:
gălăgioşi, mincinosi, pangaritori. Şi găsesc de cuviinţă să-şi întărească minciunile cu
jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun. Şi nu pot bea în cârciumi, numai
afară pe stradă, cu sticlele înşirate alături şi puradeii roată
 Eliberarea

Este supus rigorilor detenţiei din închisorilor comuniste de la

Jilava, Gherla, Aiud etc. până în august 1964 când este eliberat, în
urma graţierii generale a deţinuţilor politici. Îndată după
eliberarea din detenţie, la schitul bucureştean Darvari, îşi
desăvârşeste taina botezului prin mirungere şi primirea sfintei
împărtăşanii.
 Reluarea activităţii literare

După 1964, la insistenţele prietenilor săi C. Noica

şi Al. Paleologu, reintră în viaţa literară prin traduceri,
medalioane, eseuri, cronici publicate în Secolul 20,
Viaţa Românească, Steaua, Familia, Vatra, Orizont,
Echinox, Opinia studenţească etc. În urma
acestor colaborări vor rezulta mai multe volume de
eseuri şi critică literară: „Între viaţă şi cărţi” (1976),
„Incertitudini literare” (1980, care primeşte Marele
Premiu al Criticii literare).
 Perioada de mănăstire

După moartea tatălui său (1967) începe să-şi caute o mănăstire. În

1978, Steinhardt stă vara la Rohia pentru ca în anul următor să se stabileasc ă
definitiv acolo ca bibliotecar, cu aprobarea episcopului Iustinian din Maramures.
La data de 16 august 1980 este tuns în
monahism la mănăstirea Rohia de către episcopul Iustinian Chira şi arhiepiscopul
Teofil Herineanu, care îl iau sub aripa lor ocrotitoare.
Arhimandritul Serafim Man, stareţul mănăstirii
Rohia, îl integrează în obştea mănăstirii. La
mănăstire pune în ordine cele peste 23.000 de volume ale mănăstirii, se integreaz ă
în viata mănăstirii (participă la slujbe, povăţuieşte pelerinii, predică), iar în paralel
îşi intensifică activitatea literară
 Adormirea
În martie 1989 angina pectorală de care suferea se agravează şi N.
Steinhardt se decide să plece la Bucureşti pentru a vedea un medic specialist.
Face drumul spre Baia Mare împreună cu Părintele Mina Dobzeu, căruia
îi mărturiseşte: „Tare mă supără nişte gânduri, că nu m-a iertat Dumnezeu
din păcatele tinereţii mele”. Iar Părintele Mina îi răspunde: „Satana care vede
că nu mai te poate duce la păcat, te tulbură cu trecutul. Boala se
agravează şi este obligat să-şi întrerupă călătoria şi să se interneze la
spitalul din Baia Mare, unde moare căteva zile mai târziu, joi, 30 martie 1989.
La înmormântarea sa, riguros supravegheată de Securitate, s-au strâns cei mai
buni prieteni, alături de care a suferit nedreptăţile regimului comunist.
 Citate:

Răul poate să-l facă oricine, cât de nevoielnic ar fi. Binele însă e numai pentru sufletele
tari şi firile călite.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci! Curăţă ograda ta,
bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus.

Dumnezeu, între altele, ne-a poruncit să fim inteligenţi.

Drepturi fără datorii, e ca şi cum ai vrea lumină
Domnul iubeşte nevinovăţia, nu fără întuneric şi mămăligă fără mestecău.
imbecilitatea. Dreptul şi datoria, iată cel mai bun exemplu de
cuplu invariabil.
“E o credinţă în care eu cred că cerul final nu e
al matematicilor sau al filosofiilor, ci al pletelor
albe şi al căţeilor graşi şi al pisicuţelor cu
fundă.”
VA MULTUMIM!